Inainte, februarie 1985 (Anul 42, nr. 12393-12416)
1985-02-01 / nr. 12393
Sub președinția tovarășului Nicolae Ceaușescu Ședin)a Comitetului Politic Executiv al C.C. al P.C.R. Sub președinția tovarășului Nicolae Ceaușescu, secretar general al Partidului Comunist Român, Joi, 31 ianuarie, a avut loc ședința Comitetului Politic Executiv al C.C. al P.C.R. Au luat parte membrii Biroului Permanent al Consulului Suprem al Dezvoltării Economice și Sociale și Guvernului Republicii Socialiste România. In cadrul ședinței a fost dezbătut și aprobat Comunicatul cu privire la îndeplinirea Planului național unic de dezvoltare economico-socială a Republicii Socialiste România pe anul 1984, care va fi dat publicității. Comitetul Politic Executiv a apreciat că rezultatele obținute in îndeplinirea planului pe 1934 — cele mai bune din actualul cincinal — au asigurat dezvoltarea susținută a industriei, agriculturii, a celorlalte sectoare, potrivit prevederilor celui de-al patrulea an al cincinalului. In acest sens, s-a subliniat că, în cursul anului trecut, industria a constituit, în continuare, factorul dinamizator al creșterii economice în agricultură, deși condițiile climatice nu au fost dintre cele mai favorabile, s-a obținut cea mai mare producție de cereale din istoria țării, s-au dat în folosință importante obiective care au contribuit la întărirea potențialului economic al țării. A crescut producția materială, a sporit avuția națională, creîndu-se premisele ridicării in continuare a nivelului de trai și a gradului de civilizație ale întregului popor. Anul 1981 s-a caracterizat prin ritmuri mai înalte de producție, a marcat noi progrese pe calea îmbunătățirii laturilor calitative, a dezvoltării intensive a economiei noastre socialiste. Astfel, valoarea producției industriale nete a crescut cu 3,4 la sută față de anul 1933, producția globală cu 7 la sută, iar producția marfă cu 6,7 la sută. Producția agricolă a crescut cu 13,3 la sută, față de anul 1933, iar volumul total al investițiilor cu 6,1 la sută. Productivitatea muncii în industria republicană a sporit cu 7,1 la sută. Realizările obținute anul trecut au determinat sporirea acumulărilor, creșterea cu 7,7 la sută a venitului național, Încheierea excedentară a bugetului, asigurindu-se in acest fel consolidarea echilibrului financiar, realizarea unei balanțe comerciale active și reducerea, în continuare, a datoriei externe. Dezvoltarea producției materiale, ridicarea eficienței economice, politica de repartizare rațională a venitului național au asigurat aplicarea, în continuare, prevederilor Programului de a creștere a nivelului de trai și de ridicare continuă calității vieții, sporirea veniturilor tuturor categoriilor de oameni ai muncii, încheierea, în luna august a anului 1934, a acțiunii de majorare a retribuțiilor pensiilor, îmbunătățirea a șiprovizionării populației. Pe această bază, s-a asigurat creșterea retribuției reale in 1934 cu 6 la sută față de anul 1980, iar a veniturilor reale ale țărănimii cu 11,4 la sută. Comitetul Politic Executiv a subliniat că toate aceste succese sunt rezultatul direct al activității desfășurate cu abnegație de clasa muncitoare, țărănime și intelectualitate, de întregul nostru, popor care, strîns unit în jurul partidului, al secretarului său general, tovarășul Nicolae Ceaușescu, a acționat cu energii sporite pentru înfăptuirea obiectivelor de dezvoltare economico-socială a României în 1984. Rezultatele pozitive obținute dovedesc, încă o dată, justețea și realismul politicii Partidului Comunist Român, al cărei scop suprem îl constituie înflorirea economico-socială a patriei, creșterea gradului de bunăstare și civilizație al întregului popor. In același timp, ele pun cu putere în evidență hotărîrea oamenilor muncii, a întregii națiuni, de a înfăptui neabătut Programul partidului de edificare a societății socialiste multilateral dezvoltate și înaintare a României spre comunism, istoricele hotărîri adoptate de Congresul al XlII-lea al partidului. Pentru toate aceste realizări, Comitetul Politic Executiv, secretarul general al partidului, tovarășul Nicolae Ceaușescu, adresează clasei muncitoare, țărănimii, intelectualității, tuturor oamenilor muncii din toate sectoarele economiei naționale și ale vieții sociale calde felicitări, precum și urări de noi și tot mai mari succese in activitatea viitoare consacrată progresului și înfloririi patriei socialiste, ridicării nivelului de trai, material și spiritual, al întregului popor. In cadrul ședinței, tovarășul Nicolae Ceaușescu, secretarul general al partidului, evidențiind rezultatele bune înregistrate în îndeplinirea indicatorilor de bază ai planului pe 1984, a apreciat că acestea ar fi putut fi mult mai bune dacă în toate sectoarele de activitate s-ar fi acționat cu toată fermitatea și răspunderea pentru înfăptuirea hotărîrilor partidului și a legilor țării privind realizarea planului de dezvoltare economico-socială. Secretarul general al partidului a subliniat că în spatele realizărilor obținute în 1934 — care demonstrează marile posibilități ale economiei noastre naționale — au continuat să se manifeste, în unele sectoare, lipsuri serioase în organizarea producției și a muncii, ceea ce a dus la utilizarea necorespunzătoare a potențialului tehnic și uman, la nerespectarea termenelor de punere in funcțiune a noilor capacități, la valorificarea insuficientă a resurselor materiale și de reducere cheltuielilor, influențînd astafel negativ îndeplinirea unor indicatori de plan, în primul rînd a producției fizice, și creînd greutăți in asigurarea cu materii prime, materiale, energie și combustibili a unor ramuri industriale, precum și a fondului de marfă pentru export, în îndeplinirea integrală a planului de investiții. In acest context, a fost criticată preocuparea insuficientă a guvernului, a Comitetului de Stat al Planificării și a celorlalte organe economice de sinteză, a conducerilor ministerelor economice, pentru urmărirea sistematică a modului în care s-au îndeplinit prevederile de plan stabilite, pentru soluționarea operativă a tuturor problemelor privind execuția in bune condițiini a planului pe 1984. Tovarășul Nicolae Ceaușescu, pornind de la lipsurile care s-au manifestat, îndeosebi in ultima parte a anului trecut, în sectoarele minier, petrolier și al energiei electrice — lipsuri care au creat serioase greutăți în desfășurarea normală a activității economice și sociale — a cerut ca, în cel mai scurt timp, în cursul lunii februarie, guvernul, ministerele minelor, petrolului și energiei electrice — împreună cu organele centrate de sinteză — să prezinte programe speciale de Măsuri pentru lichidarea lipsurilor și realizarea în cele mai bune condiții a producției pe 1985, în ritmurile și la nivelele stabilite. Secretarul general al partidului a arătat că se impune ca în fiecare ramură de producție, în fiecare minister, centrală și unitate economică să se acorde toată atenția folosirii întregii capacități a mașinilor și instalațiilor pentru a se obține realizarea producției fizice prevăzute și, in primul rînd, (Continuare in pag a IV -a, în comuna Bîrca Acțiuni concrete pentru economisirea energiei electrice Și locuitorii comunei Bîrca se alătură eforturilor Întregului popor de depășire a greutăților inerente din actuala perioadă, de economisire a energiei electrice îndatorire cetățenească majoră, „în toate unitățile economico-sociale, în unitățile comerciale și prestatoare de servicii, precum și in cele 1 540 gospodării ale populației, ne spunea tovarășul Marin Florița, secretarul comitetului comunal de partid, primarul comunei —, am luat măsuri de reducere a consumurilor de energie electrică cu 50 la sută față de iarna anului trecut". Intr-adevăr, comisia energetică organizată la nivelul localității, și-a făcut simțită prezența. Astfel, in magazine, s-a efectuat sectorizarea iluminatului, unitățile de prestări și-au adaptat programul de lucru la perioada zilei lumină etc. Un deosebit accent s-a pus însă pe folosirea chibzuită a energiei electrice în gospodăriile populației. Pornindu-se de la ideea că economisirea trebuie să reprezinte o necesitate Înțeleasă, o înaltă obligație civică, pa ION DIACONU (Continuare în pag. a II-a) Creionări Fîntîna și drumul de aur... Tabloul pe care încerc să-l evoc acum, din amintire, are doar cîteva elemente. Un grup de țărani, bărbați și femei, cîteva case specifice periferiei orașului și o fîntînâ a cărei șuviță de apă se prelingea pe o grămăjoară de pietre îngălbenite. Deasupra, bineînțeles, soarele. Să recunoaștem că „tabloul“ pare destul de sumar, dar el îmi amintește de o realitate de acum trei decenii, de țăranii veniți de la Basarabi la Calafat, după opt kilometri de mers pe (Continuarea pag. a II-a) jos, vorbind despre ale lor și glumind adesea să le treacă vremea mai ușor, spunindu-și uneori ce au pe suflet, alteori nu, cîteodată voioși, alteori ingîndurați. Se pregăteau cu destulă migală să intre în orașul de la Dunăre, nu cum veniseră tot drumul, adică desculți, ci încălțați. Și, dacă se putea, ca și pantofii să aibă puțin lustru. ALIN BURLANESCU coresp. Adunări și conferințe de dare de seamă și alegeri în organizațiile de tineret și copii Momente de referință în viața și activitatea tinerei generații ALEXANDRU BUSUIOC, prim secretar al Comitetului județean Dolj al U.T.C. Momente cu profunde semnificații în viața și activitatea tinerei generații, adunările și conferințele pentru dare de seamă și alegeri în organizațiile de tineret constituie un bun prilej de examinare aprofundată, responsabilă a activității desfășurate de la alegerile precedente și pînă în prezent, de relevare a succeselor, a căilor care au dus la dobîndirea lor, de reliefare a neajunsurilor și luarea de noi măsuri în vederea ridicării la noi cote a întregii munci. Premergătoare Congresului al XII-lea al U.T.C., Conferinței XIV-a a U.A.S.C.R. și celei a de-a V-a Conferințe Naționale a Organizației Pionierilor, adunările și conferințele se desfășoară după cum urmează : între 1 februarie — 20 martie a.c. — în organizațiile U.T.C. din industrie, construcții, transporturi, cooperația meșteșugărească, comerțul de stat și cooperatist, instituții, unități agricole, școli; între 5 martie — 15 aprilie a.c. — adunările și conferințele organizațiilor comunale, orășenești, municipală, după care se desfășoară conferința județeană a U.T.C. Importanța acestor manifestări sporește și mai mult prin faptul că ele au loc la scurt timp de la Congresul al XIII-lea al partidului, și premerg alegerilor de deputați în Marea Adunare Națională și consiliile populare — evenimente deosebite în viața poporului nostru, a tinerei generație In aceste condiții, adunările și conferințele ce se desfășoară în organizațiile U.T.C. din unitățile economice, sub directa conducere și îndrumare a organizațiilor de partid, sunt chemate să determine mobilizarea tuturor tinerilor la transpunerea în viață a sarcinilor reieșite din documentele adoptate de Congresul al XIII-lea al partidului, din programeledirectivă privind dezvoltarea economico-socialâ în profil teritorial, ridicarea nivelului de trai și a calității vieții în perioada 1986—1990, De aici, și weee(Continuare în pag. a IlI-a) Maximă răspundere și rigurozitate în efectuarea recensămîntului domesticei animalelor Azi, la ora 8, începe recensămintul animalelor domestice pe întreg teritoriul țării. Deoarece problemele care stau la baza organizării și desfășurării acestei importante acțiuni au făcut obiectul unor ample instruiri și dezbateri, în cele ce urmează vom insista doar asupra unor elemente organizatorice și metodologice. Pentru început subliniem că înscrierea efectivelor de animale în formularele de recensământ, atît pentru unitățile socialiste (de stat sau cooperatiste), cît și pentru gospodăriile populației se va face conform principiului proprietății și nu al folosinței (custodiei). In vederea recenzării întregului efectiv de animale existent la data recensămîntului se vor înregistra și acele animale care în timpul acțiunii se află în transport pe C.F.R., auto sau naval, în transhumanță, pe drum sau la iernat, în bălți, munți, în oboare sau diguri, precum și cele importate aflate în curs de transport către țară. In comune se înregistrează toate gospodăriile, indiferent dacă au sau nu animale, iar la orașe și municipiu — după vizitarea obligatorie a tuturor imobilelor — se vor înscrie in formularele de recensămînt numai gospodăriile care au animale din speciile care fac obiectul recensămîntului (cu excepția acelor zone din orașe cu frecvență mai mare de animale, unde comisiile de recensămînt au hotărît să se efectueze înregistrarea ca și în mediul rural). Completarea formularelor de recensămînt, atît la comune cît și la orașe, se va face prin vizitarea fiecărei gospodării, pe baza declarației proprietarului sau deținătorului, a interogării suplimentare și apoi a verificării, în mod obligatoriu, de către recenzori a animalelor existente prin numărarea acestora la fața locului. La gospodăriile populației, după înscrierea animalelor în formularul numărul 2 de recensămînt, proprietarul sau deținătorul de animale va semna în ultima coloană a rîndului respectiv, confirmînd, astfel, efectivul real de animale pe care-l deține. Totodată, recenzorul are obligația de a emite o declarație de recenzare a efectivelor de animale deținute care va fi semnată atît de declarant, cît și de recenzor, pentru conformitate cu datele înscrise în formular. Personalul din echipele de verificare, stabilit pentru fiecare unitate socialistă sau sector de recensămînt, este obligat să efectueze control permanent VASILE RIZVAN, directorul Direcției Județene de statistică (Continuare în pag. a III -a) ^t!lüí!ii){!!í!}ÍU!!iS;ü!!(l{}ífl!!!!!l‘!i!ii!!lffij!llliin!tU<{i!!!!!i|iiij!iiiii}i}{flill!!UlHlillllliHi; în cuprins: g Festivalul național „Cintarea României“ . Pe scena etapei municipale , valențele cântecului patriotic, revoluționar. „ Noua revoluție agrară în gindire și acțiune : „Bucuria de a te înrola în linia întîi pe frontul recoltei, de a fi cît mai de folos țării“. Din scrisorile primite la redacție. gj| Reper cetățenesc.