Scânteia, iunie 1945 (Anul 2, nr. 239-262)
1945-06-01 / nr. 239
Pe marginea Proectului de Statuî al Societății Scriitorilor Români D ** spire scopul socieflafii până la doborârea dictaturii lui Aotopescu, Societatea Scriitorilor Români, avea caracterul lisei asociata de familie, ca aşii© breoaie pentru acei scriitori car© «a coainadan patriotiamal, ca kuliflaal3m.nici idealul unei ţări ca meschin© interes© d© dică- la Imutea Societăţii pătrunsesară flamenta reacţionar© car© s’au pus la slujba fascismului a rsactiuaii, căutând a transforma societatea într’un iastrument de întunecare şi aservire a maselor populare, fapt care dovadaşi© odată mai mult, că mult trâmbiţata teorie a artei pentru artă, sarvea fascismului şi reacţiunii Astăzi insă, când odată cu masele populare s'au eliberat şi purtătorii de condei, scriitorii trebua să treacă alături de popor, să lichideze orice urmă de aservire faţă de react un© şi duşmanii poporului, punându-s© te slujba poporului pentru desvolterea culturii ţi *" regresului. Subliniem acest lucru profitând de faptul că Societatea Scriitorilor Români, eliberată de cătuşele fascismului fiine reacjiunii, este acum in căutarea definirii scopului său firesc. Comitetul Societăţii Scriitorilor Români, a alcătuit in anul 1944, un proeet de statut pe care l-a pus la îndemâna membrilor săi, să-l studiere şi să-l adnotez© chemând astfel pe fiecare societar să contribue cu propuneri concrete la îmbunătăţirea şi perfectarea sistatului. Inţiativa e sănătoasă, fiindcă după părerea noastră proectul de statut are unele lipsuri care trebuesc lămurit© înainta de a fi luat în considerare şi votat de adunarea generală. De pildă, chiar de la Început articolul doi din proectul de statut propune ca scopul Societăţii Scriitorilor Români să fie a) Susţinerea operii scriitorului în timpul vieţii ţi după moartea scriitorului prin : 1) Ingrijrea de a se edita operele de valoare inedite ţi a se reedita operele epuizate ale scriitorilor mari. 2) Strângerea de material informativ ţi bioflotic. 3) Publicarea de buletine bibliografice. 4) îngrijirea de a se traduce literatura românească in limbi străine. b) Susţinerea scriitorilor prin apărarea drepturilor şi intereselor morale şi materiale ale scriitorilor . 1) Ajutorarea bănească a scriitorilor membri. 2) Ajutorarea văduvelor şi copiilor orfani ai scriitorilor cari nu îndeplinesc condiţiile de pensionare ala Casei de Pensii a scriitorilor. 3) Ajutorarea scriitorilor tineri şi de talent. Atât. E drept, trebue să recunoaştem că în raport cu vechiul statut reacţionar, noul proect de statut este un pas înainte, fiindcă lărgeşte grija faţă de scriitor, de opera lui, de familia lui, desconsiderată până ieri. Dar oare numai acesta trebua să fie scopul şi rostul Societăţii Scriitorilor Români ? A fi o societate de sprijin mutual, de ocrotire şi asistenţă? Scopul unei societăţi de gânditori, de făuritori şi purtători de ideal, se poate oare mărgini numai la elementare preocupări de breaslă când milioane şi milioane de fii ai ţări se frământă şi fac sforţări de epopee pentru clădirea unei lumi noui mai bune şi mai drepte ? Pentru prestigiul şi chemarea Societăţii Scriitorilor Români, credem că nu. Dacă până la prăbuşirea dictaturii lui Antonescu s'a căutat să se dea Societăţii Scriitorilor Români caracterul de breaslă medievală, ca astfel s'o transforme tntr’o unealtă de aservire şi întunecare a maselor, apoi dala prăbuşirea dictaturii, Societatea Scriitorilor Români, treime să revendice un nou scop, înalt şi măreţ, de a face prin scrisul înaripat al membrilor săi, prin contactul viu cu poporul, ca patrioţii să fie mai iubitori de ţară decât lari, muncitorii mai uniţi şi mai harnici decât ieri, iubitori de cultură, de civilizaţie şi progres, mai aprigi luptători pentru păstrarea lor, dorinţa şi voinţa de nimicirea fascismului şi a ieştenii mai vie ca oricând. Scriitorii sunt făclierii maselor populare. Ei trebue să cheme poporul o viaţă nouă, să le lumineze calea, să le ajute să urce pe drumul culturii şi progresului, spre acea viaţă fericită dorită de toţi. Iată unul din scopurile înalte ale Societăţii Scriitorilor Români, care nu poate lipsi din noul statut al său, fiindcă aceasta aşteaptă şi cere poparul de la luminătorii lui. Iată dace proectul de aratut al Societăţii Scriitorilor Români, nu trebue să se mărginească numai la stricte preocupări de breaslă, ci trebue să cuprindă In el dela început şi cu hotărîre, obligaţia de cultivară a scrisului românesc, in spiritul vremii şi punerea scriitorilor în serviciul cauzei masei largi populare, creiând o literatură inspirată de popor, pentru popor. Numai aşa scopul Societăţii Scriitorilor Români, va exprima şi ce va contopi cu aspiraţiile şi idealul poporului român. P. P. Porţelanul artistic în U. R. S. S. Intrinearvorbire avută cu un redactor al ziarului VECERNIAIA MOSKVA, inginerul Rabukin din conducerea centrală a industriei porțelaniilor de pe lângă Comisariatul poporului pentru industria locală din Uniunea Sovietică a declarat: S’au împlinit două secole de când sclavul Dimitrie Vinogradov,, amicui concurent al faimosului savant rus Lomonossov, a obţinut in fabrica de porţelan de la Petersburg primul porţelan rus transparent. Primul porţelan artistic din perioada sovietică a fost expus cu mult succes în toate expoziţiile din cele mai mari oraşe din Europa şi America. La Paris a fost distins cu medalia de aur şi cu premiul întâi. Operele artistice sovietice, lucrate în porţelan, sunt foarte mult apreciate pe pieţele mondiale. In momentul când a început războiul cu Germania fascistă, industria sovietică a porţelanului a trecut la producţia porţelanului technic şi a obiectelor necesare apărării, pe care mai înainte nu le fabrica. Este deci firesc că în asemenea condiţiuni s’a înregistrat o diminuare a producţiei articolelor de porţelan artistic. Actualmente însă, uzinele îşi sporesc din nou, în stil mare, producţia lor de articole de menaj şi veselă de metal. Toate aceste articole vor fi fabricate după nomenclatura dinainte de război, precum şi modele noui. In mai multe întreprinderi, artişti în prelucrarea porţelanului lucrează la opere de artă inspirate din măreaţa operă a lui Stalin şi din faptele de arme strălucite ale Armatei Roşii. In Iunie se va inaugura la Moscova o expoziţie a obiectelor de porţelan artistic lucrate în timpul războiului naţional. Ştiri eultik’s!» din Jă*f§@5laviţa Corespondentul Agenţiei TASS comunică: La Saraievo s’a ţitrut prima reuniune pentru organizarea Societăţii pentru colaborarea culturală a Bosniei şi Herţegovinei cu Uniunea Sovietică. A fost ales comitetul pentru organizarea Societăţii, care a primit totodată misiunea de a convoca cât mai rapid congresul ce va adopta statutul Societăţii şi va alege comitetul permanent pentru conducerea Societăţii. Preşedinte al comitetului de organizare a fost ales d. Neda Zec, membru al guvernului Epuraţia universitară din Iugoslavia Comisia pentru reînfiinţarea Universităţii din Belgrad, prezidată de d. profesor Afrem Nedelcovici, a exclus dien Universitate şi a trimes in faţa tribunalului pentru păstrarea onoarei naţionale sârbe pe profesorii Nicolae Popovici, Justin Popovici şi alţii. Profesorul Bolen de la Facultatea de agronomie a fost deasemeni exclus din Universitate pentru colaborarea sa activă cu cotropitorii. Dosarul relativ la cazul său a fost trimes comisiei de stat pentru anchetarea crimelor comise de cotropitori şi complicii lor. Comisia a exclus din Universitate 11 profesori, şi un docent. Cei, 7 profesori, 15 docenţi şi 6 asistenţi, care au fugit împreună cu germani, au fost şterşi din corpul profesoral al Universităţii. Fastivalul artistic al Sfflraficafuksi fincţionarilor sasia Ministerul Asigurărilor Sociale I noua de 27 Maiu a . c., a avut loc în sala de festivităţi a Ministerului Asigurărilor Social®, un festival artistic şi cultural, organizat de Sindicatul Funcţionarilor de la acel Minister. In cadrul acestui festival, şi-au dat concursul V Marinov vicepreşedintele Sindicatului, care a vorbit despre: ,,Ideia de progres, securitate şi solidarism social“, apoi d-ra Virginia Zehan soprană lirică — 1« pian d-na Florica Dumitriu asistentă a Conservatorului Iaşi, d-ra Irina Răchiţsanu dela Teatrul Sărindar Maria Fitotti“, d. leator Ţăranu, d-na Florica Dumitriu, d-ra Stamatopol dela Opera Română şi d. C. Irod. Ses&toare» lîtes^ră „AiHus»8 staza, are loc la sediul „Arlusului” dir calea Victoriei No. 115 (Palatul Catarg!) o şezătoare literară şi artistică. Va cerei din opera sa d. Al. Phillipide. Va recita d-na 511 ana Negreanu. Muzica d-nii Bemfeld şi Radu Negreanu. Megxifrea scriitorului Mihail Sebastian , accident stupid a pus capăt vieţii lui Mihail Sebastian — la o cotitură a carierii sale de scriitor, când era în plină desvoltare, în plină raaturiui tare şi stăpânire a resurselor proprii, a unei tehnici bizuite pe o ..îndelungată experienţă. Debutase în literatură într’o epocă dominată de preocupări formaliste, interesând prin temele tratate, prin maniera de a ataca problemele, cerouri relativ restrânse. Format la acea şcoală franceză a stilului plin de graţie şi naturaieţă, de «Duritate şi precizia, Mihail Sebastian aducea în literatură un joc acui atector al unei inteligenţe vii, o atenţie ageră penrtru detalii surprinzătoare, un sentiment cald de omenie. Evoluţia lui ca scriitor a fost împiedicată. Dictaturi legionară şi antonesciană i-au interzis să mai scrie, i-au răpit rostul adevărat al existenţei este. Acea epocă de teroare sângeroasă, când ca profesor de liceu a cunoscut elevi de ai săi condamnaţi la moarte pentru atitudinea lor antifascistă, l-a zguduit şi răscolit. Nu numai preocupările dinainte el şi drama sa personală — a omului strivit de maşina fascismului — trecură pe un plan secundar. Mihail Sebastian îşi căuta calea cea justă. Problemele cari îl frământau, erau o dovadă că el a înţeles că trebuie să-şi pună în slujba eliberării poporului forţa intelectuală. In timpul ilegalităţii, a ţinut un curs despre dramaturgia lui Shakespeare, deschizând in faţa tineretului perspectivele unei metode d© gândire luminoasă, optimistă, în contrazicere cu neagra atmosferă a timpului, sugerând acestui tineret un îndemn aprig la rezistenţă. Scriitorul a participat la lupta de eliberare pe linia trasată de mişcarea de unificare a patrioţilor, scriind la publicaţiile ilegale şi la „ROMANIA LIBERA” in zilele dintâi, după 23 August. A înţeles că trebuie să participe organizat, fiindcă izolarea Intelectualilor de popor este prielnică desvoltării acelor curente de idei ce au culminat in fascismul care a strivit arta, care a ucis cultura liberă. Mihail Sebastian se pregătea să-şi organizeze munca în ritmul aspiraţiilor populare, ca profesor la Universitatea liberă democratică, ca scriitor legat de problemele timpului său. Sprinteneala intelectuală, arta Iul de dramaturg sau de comentator lucid al evenimentelor şi-ar fi găsit folosinţa, aşa cum nu s’a putut în anii când hitlerismul instaurase provizoriu, e drept, dar crâncena şi în veci blestemata ordine nouă. Evoluţia lui Mihail Sebastian de purtător de cuvânt al timpurilor nouă de libertate şi de înţelegere pentru om este curmată înainte ca el să-şi fi dat întreaga sa măsură a talentului şi posibilităţilor sale. Ion Călugări A. A.R.LU.S, şi moartea lui Mihail Sebastian sociaţia Română pentru strângerea legăturilor cu Uniunea Sovietică (Arii»), îşi exprimă emoţia sa la faţa morţii neaşteptate a unuia dintre valoroşii membri ai ei Mihail Sebastian. Cunoscut scriitor, Mihail Sebastian a desfăşurat în cadrul Secţiei Literare a A.R.L.U.S.-ului, o activitate vie, aducând pretutindeni, contribuţia remarcabilei »1© personalităţi Prezent în toate manfestarile artistice ale A.R.LU.S.-ului la conferinţe, teatru, şezători literare, Mihail Sebastian şi-a dăruit din plin talentul, luptând pentru ■,de la care i-ai fost întotdeauna dragă pentru apropierea de Uniunea Sovietică şi pentru cunoaşterea marilor ei realizări. Cu credinţa fermă, în biruinţa ideilor nobile ale omenirii , Mihail Sebastian a dus necontenit o muncă rodnică şi entuziastă. Cu moartea lui se stinge un luptător al ideilor de adevăr, de dreptate şi de democraţie. Deja A. R. L. U. S. Mâine, Joi 31 Mai a. c., au loc in cadrul A.R.L.U.S.-ului următoarele şedinţe : 1. Biologie ora 11, la sediul din Calea Victoriei 115 (d-na Aura Weinberg conferenţiază despre „Metcinikof”). 2. Drept, ora 17, la sediul din str. Dionisie Lupu 63. 3. Ofiţeri de rezervă ora 16. La sediul din str. C. A. Rosetti (d. General Constantinescu vorbeşte despre Democraţie). 4. Şezătoare literară ora 17, la sediul din Calea Victoriei Nr. 115. Vineri, 1 Iunie a. c., au loc următoarele şedinţe : 1. învăţământ Profesional şi Muncitoresc, la orele 19, la sediul din str. Dionisie Lupu 63 (d. Ing. Cornelzan vorbeşte despre: Pregătirea technicienilor in şcolile politehnice şi tehnice din U. R. S. S. 2. Secţia Marină, orele 17, la sediul din Calea Victoriei Nr. 115. Toţi secretarii de secţii şi subsecţii sunt convocaţi pentru o şedinţă de lucru. Vineri 1 Iunie a. c., orele 17, la sediul din str. Dionisis Lupu Nr. 63. Domnii membri ai secţiunei pentru organizarea Statului din A. R. L. U. S. sunt invitaţi a lua parte la conferinţele pe care le va pune de consilier Traiian Broşteanu, preşedintele secţiunei în zilele de 2 şi 16 Iunie 1945, orele 11.30 in cadrul cursurilor organizate de Baroul Ilfov. Conferinţele au loc în sala de şedinţe a Curţii de Apel, Secţiunea I-a. Un comunicat al reprezentanţei editurii „Cartea Internaţională” In presa română a apărut o informaţie că societatea „Rubi" de curând înfiinţată, se va ocupa cu difuzarea ziarelor, revistelor şi a cărţilor sovietice. Reprezentanţa din România a societăţii sovietice pe acţiuni „Mejdunarodnaia Kniga” („Cartea Internaţională") este autorizată să anunţe că ea a lichidat contractul său cu firma „Kubi” cu privire la difuzarea ziarelor, revistelor şi a cărţilor sovietice încă in luna Martie a. c. şi în momentul de faţă firma „Kubi" nu este împuternicită să difuzeze literatura sovietică. In legătură cu aceasta, comunicatul apărut în presa română prin care se anunţă că societatea „Kubi" se va ocupa cu difuzarea ziarelor, revistelor şi a cărţilor sovietice, nu corespunde realităţii. Reprezentanţa pentru România a societăţii „Mejdunarodnaia Kniga“ (Cartea Internaţională). 30 Mai 1945. Lente s© adresate clasei muncitoare. M face rapoarte În şedinţele extraordinare ale plenarei Sovietului din Moscova, la plenara Consiliului General al Sindicatelor din Rusia, la conferinţa personalului de cale ferată al centrului de cal® ferată din Moscova, la conferinţa din Moscova a comitetelor şi sindicatelor de fabrici şi urine. Ei faca apel la muncitori să dea ajutor frontului de Răsărit, să trimită pe acest front pe fiii cai mai buni ai clasei muncitoare. La 10 Aprilie el adresează o aerisoare muncitorilor din Petrograd, prin care apelează la ei să dea exemplu întregii Rusii, să pună totul în picioare și să ajute în deplină măsură frontul de Răsărit. „In ajutorul frontului de Răsărit!“ — aceasta a fost chemarea lansată de Lenta. Toată ţara răspunse la chemarea lui Lenta. împotriva lui Kolceak fură trimişi cei mai buni bolşevici, membri ai Uniunii Tineretului Comunist, muncitori fără partid. Primind întăriri atât de puternice, Armata Roşie începu să împingă înapoi pe Kolceak pe tot frontul. Când Armata Roşie ajunse la Ural, Troţii propuse ti® plan de trădare şi anume : de a se opri operaţiunile în faţa Uralului şi de a se trimite trupe de pe frontul de Răsărit pe frontul de Sud Lanin şi Stalin se pronunţară hotărît împotriva acestui plan, cerând să fie dusă până la capăt sdrobirea lui Kolceak. „A slăbi ofensiva asupra Uralului şi a Siberiei, a spus Lenin, ar însemna a fi un trădător al revoluţiei, un trădător al cauzei desrobirii muncitorilor şi ţăranilor de sub jugul lui Kolceak” 1). Lenin ne-a învăţat că nu lupta împotriva contrarevoluţionarilor, împotriva duşmanilor, care ridică mâna asupra statului socialist, trebue hotărîre şi statornici®. „Duşmanul trebue nu doborît, ci nimicit. Nu vă mărginiţi la jumătăţi de măsuri” 2), a arătat Lenta. După propunere® lui Lenta, Comitetul Central al partidului înlătură pe Troţki de la conducerea frontului Teatre NATIONAL STUDIO : ora 2.30 : Moartea civilă; 6.30 : Plrtim Krecet. NATIONAL COLEGIUL SF. SAVA ora 2.30 : Gaiţei®; ora 6.30 : Norocul, închiderea stagiunii. MUNCITORESC ora 7 seara: O noapte furtunoasă. OPERA: Rigoletto. VICTORIA : Ultimul mostenitor. Cin e nu ai o grafe ARO : „In zori de zi“ cu Dantelle Canisinoc. TIVOLI: Paul Muni in Emil Zola.. SCALA: Zâmbiţi vă rog cu Grace Fields. REGAL : Judecata vine. TRIANON: Minciuna FEMINA : Delir. A.R.P.A. : Grăuntele fermecat. BULEVARD PALACE : Trăim numai odată. VICTORIA : Căpitanul Benoit şi balet. CAPITOL : Iubitul anonim cuJames Stewart . Margaret Suîlavam. SELECT : O noapte după operă. FRANKLIN (Atancul Român) : Relache. CORSO : Iubirea lor. CASANDRA : Una 6 după război. ELISEE : Circul şi jurnal de război. NISSA (Imtr. Zaflomit ) : Vreau să mă mărit. OMNIA : Mizerabilii şi revistă. MIORIŢA : îngerii cu feţe murdar®. AIDA (sală şi grădină): Mâinile lui Ortac, jurnal şi revistă. ASTORIA : O crimă fără implantă şi revistă. AMERICAN: Cocoşatul in Atlantic şi Trupa de Revistă. BARCELONA : Diligenta însângerată, jurnal şi revistă. CARMEN-SYLVA : Teraan stăpânul junglei şi revistă. CLASIC : Viaţă de artist şi revistă. DIANA : Diligenta însângerată şi revistă. DACIA : Insula blestemaţi.Cor şi jurnal de actualitate. GLORIA (sală şi grădină) : Pe aripii® dragostei. ELDORADO : Dubla existenţă a d-rului Clitterhouse şi rwietă. FLORIDA : Asasinul de la casa nr. 21. IZBANDA : Insula blestemaţilor. ILEANA: Prima decepţie şi trupa de reviste. LIA : Omul misterios şi jurnal. MILANO (grădină) . MARCONI : Serlatamul şi revistă. MARNA : Oraşul patimilor *1 revistă. MODERN: Insula ocnaşilor şi trup* de revistă. MODEL : Dublia existenţă * d-rumul Glitterhouse şi artişti. MIORIŢA : Hollywod hotel. NERO : Tudlete rătăcite şi revistă. ODEON : Nick Gentleman detectiv. PACHE: Haimanaua şi revistă. PARIS : Soţul meu flirtează şi revistă. REX : La răscruce de vânturi. RAHOVA : Jurnalele lumii libere şi artişti. ROMA : Domnişoara Swieg şi revistă. TOMIS : Ivan cel groaznic. TRIUMF: Milionarul ghinionist. UNIC: Curcubeul şi Jurnal sovietic. de Răsărit Trupele Roşii, conduse de Frumae şi de Kuihbşiev, dădură o lovitură hotărîtoare lui Kolceak la Ural şi fi aruncată înapoi în Siberia. La sfârşitul anului, Armata Roşie sprijinită de puternica mişcară de partizani, nimici rămăşiţele armatei lui Kolceak. In Mai 1919, spre a slăbi presiunea Armatei Roşii pe frontul de Răsarb şi spre a selva pe Kolceak, generalul ludonici începu ofensiva împotriva Retrogradului. Duşmanul ajunse la porţile Retrogradului, leagănul revoluţiei proletare. Pentru salvarea retrogradului, Comitetul Central al partidului trimise, după propunerea lui Lenta, pe tovarăşul Stalin. După unele semne, Lenta văzuse că la Petrograd însuşi ca şi pe front activau trădători şi spioni. El tetografia lui Stalia: „Toate împrejurării© ofensivei gardiştilor albi împotriva Retrogradului ne fac să presupunem existenţa fel spatele nostru, ba poate chiar şi pe front a trădării organizate... Vă rog să daţi o atenţie cât mai mare acestor împrejurări şi să luaţi măsuri urgente pentru descoperire® comploturilor” 3). Aprecierea dată de Lenin situaţiei fu pe de-a’ntregul confirmată. In Retrograd şi în Statul-Major al frontului se aflau spioni şi complotişti-giardişti alibi. Sub conducerea tovarăşului Stalia ei fură descoperiţi şi lichidaţi. In legătură cu trădarea de la Petrograd, Lenta împreună cu Dzerjtaski adresă populaţiei apelul de a lupta împotriva spionilor şi a complotiştilor, de a-i prinde, de a îndoi vigilenţa revoluţionară in toate sectoarele muncii, la special în Armata Roşie, de a părzi cu stricteţe secretul militar. 1) Lenin, „Toţi la luptă împotriva lui Denikin“, 1939, pag. 12. Eid. rusă 2) „Pravda”, Nr. 54, 23 Februarie 1942. 3) „Bolşevic”, 1938, Nr. 2, pag. 71 UNIREA : Mizerabilii şi trupă de reviste. VOLTA-BUZEŞTI : Bundcuţul şi revistă VOLGA : Program special din juntaiii engleze şi americane. VENUS : Vestul sălbatec şi trjtpă 4« VjrRGU : Plăcerea nebunilor şi revistă, reviste. Hi! Js| IP 1 Joi 31 Mm 1945 RADIO ROMANIA 6.30: Deschiderea emisiune!. Ora exactă, învăţătura ailed. Radio jurnal, Rezumatul programului. 6.50: Concertul dimineţii (discuri), RADIO ROMANIA şi RADIO BUCUREŞTI 7.30: Rezumatul radio jurnalului. 7.35: Continuarea muzicei de dimineaţă (discuri), RADIO ROMANIA RADIO BUCUREŞTI şi POSTUL DACIA ROMANA 8.00: Emisiune pentru presa din provincie. RADIO ROMANIA Ş1 RADIO BUCUREŞTI 8.30: Muzică variată uşoară (discuri). 9.00: Ora administrativă. Informaţii sindicale. 9.30: Poşte militară Radio. Muzică variată (discuri). 10.00: închiderea emisiunei. RADIO ROMANIA 13.00: Deschiderea emisiune. Ora exactă. Muzică variată (discuri). RADIO ROMANIA şi RADIO BUCUREŞTI 14.00: Ora exactă. Radio Jurnal. 14.20: Publicitate Muzică vertetă (discuri).RADIO BUCUREŞTI 14.30: Onch, Nicolae Cireş, voce Mia Puber. 15.30: Muzică de scenă (discuri) 16.00: Cântăreţi Italieni (discuri). 16.30: Jurnal intern. 16.40: Muzică veselă (discuri) RADIO ROMANIA 17.00: Emisiune la limba maghiară. RADIO BUCUREŞTI 17.00: Amicii discului. RADIO ROMANIA şi RADIO BUCUREŞTI 18.00: Din operele comice franceze (discuri) 18.25: Universitatea Radio: Problemele vieţii. Profesor D. Macovski: , Molecule vii"". 18.45: Jurnal cultural: V. Hiv: ,Cronic" cinematografică". 19.00: Orchestra de salon Radio dirit Const. Bobescu, voce: Florica Haluş. 20.00: Reviste Presei. 20.10: Scriitorii noştri: Cicerone Teodorescu: „Poetul D. Corbea". 20.30: Vera Feher, pian. 20.57: Informatiuni sportive. 21.00: A.R.L.U.S. 21.30: Muadhă sovietică (discuri). 22.00: Oră exactă. Radio jurnal Publicitate. Rezumatul programului de a doua zi. 22.30: Edmond Deda şi Narcise Roland, două piane, voce Maria Milton şi Randy Bean 23.00: Imbfcidenea emisiune!. 0 R~'*3WNHS31 VIATA LUI LENIN LXNI ~?gag—na—mmmMasaE‘h' îi ruaBBaa A. TH. STEENLEN Litografie Suferinţa a două popoare Fragment din ,,'n umbra celule “ De sub teascurile «fifurei ,Cartea Rusă*' a ieşit de curând — într’o frumoasă ediţie — cartea Preşedintelui Consiliului de Miniştri dr. P. Groza, intitulată ,,In umbra celulei“. Este jurnalul, în care luptătorul pentru o Românie liberă şi democratică şi-a notat gândurile, sentimentele, impresiile, în lunile pe care le-a petrecut în puşcărie, sub regimul dictaturii fasciste antonesciene. Urmărit şi supravegheat, doctorul Petru Groza a fost arestat în Decembrie 1943 pentru acţiunea sa patriotică. In paginile sale de jurnal notează ancheta de la Siguranţă, atmosfera din beciurile de tortură, din puşcărie, figurile oamenilor rezistenţei româneşti. Stilul d-lui Dr. Petru Groza este simplu, direct, felul d-sale de a povesti, păstrând, dealungul paginilor un ton firesc. Sunt portrete de oameni, schiţate de creionul unu, desenator iscusit, sunt anecdote cari prind contur de fabule, sunt păreri despre evenimente contimporane, toate păstrând, un ton, familiar. Din capitolul ..Suferinţa a două popoare“, reproducem ancest fragment în care d. Petru Groza evocă problema relaţiunilor dintre maghiari şi români. Am putut să-mi dau seama astfel că o înţelegere rau numai că este potabilă între poporul român şi cel maghiar, dar — dată fiind vecinătatea şi convieţuirea istorică — este o condiţie esenţială, un operativ de ordin geopolitic pentru fericirea reciprocă. Cercetând trecutul, mă opream adeseori la eve®m©ntdle din 1848, când suflul revoluţionar francez a aflsffls şi statele feudale din spaţiul du de Dr. Petru Crozg ărean, clătinându-le din temelii. Chiar şi cetatea Habsburgilor, Viena, a văzut în acel an, agăţat de un felinar, pe un puternic străjer al ordinii ■feudale, iar poporul maghiar, animat de revoluţionarii Kossuth, Petőefi, ridică lozincile revoluţiei burgheze. Dieta feudală din Pozsony (Bratislava) prin hotărîrile ei, speriată de cei 40.000 de ţărani adunaţi pe ghiaţa Dunării, la Budapesta, de către târtărul poet Petoefi, şi de alţi revoluţionari, — desfiiinţă. In grabă iobăgia, exproprie moşiile feudale instaură sistemul parlamentar şi guvern responsabil faţă de reprezentanţii poporului, libertatea întrunirii şi a presei, etc. împăratul din Viena trimise împotriva poporului maghiar, condus de către primul guvern responsabil, sub preşedinţia lui Kossuth, armate recrutate din Austria, Cehi şi Croaţi, a generalului Jelasidh. Kossuth se adresă diferitelor popoare ale Austriei chemându-le la lupta contra oprimatorului comun pentru libertatea popoarelor, contra feudalilor, pentru revoluţia burgheză. Ce atitudine au fost românii din Ardeal faţă de aceste evenimente ai'.« anului 1848. Ce răspuns au dat chemării lui Kossuth ? Cunoaştem drumul pe care a fost îndrumat de către intelectualii lui acest popor de iobagi, istoviţi sub jugul feudalismului. E memorabil elanul de pe Câmpia Libertăţii din Baj, ca şi eroica pornire a tânărului avocat Avram Iancu, de a pune capăt, cu sabia, discursurilor nesfârşite şi de a pleca în munţii lui, pentru a chema la revoluţie pe moţi. Am trăit cu toţii, nu deosebi în anii de tinereţe, la căldura acestei legende a eroismului romantic, ne-am adăpat la izvorul tradiţiilor vitejeşti păstrate cu sfinţenie, pe la toate vetrele româneşti din Ardeal. Dar desnodămintele revoluţiilor din 1848, cu tot ce le-a urmat la domeniul realităţilor, cercetate prin prisma distanţării istoriei, fac ca această cetate spectrală * beznelor să dispară mistuită de adevărul istoric, necolorat, cu toate concluziile lui crude, dar cu atât mai reale. Kossuth şi ai săi n’au ştiut să-şi alăture poporul român din Ardeal în lupta comună împotriva domniei nobililor de sub sceptrul habsburgic, pentru simplul motiv că înşişi aceşti revoluţionari părăsim linia istorică a luptei, după ce la început au fost in stare să mobilizeze toate energiile populare ale neamului lor, animând massele dornice de libertate şi dreptate socialâ, pe drumul revoluţiei burgheze. După primul avânt al revoluţiei, conducătorii ei s’au lăsat târîţi in mlaştina compromiselor cu beneficii în cloaca vechiului sistam. In loc de o exterminare promtă a instituţiilor feudale, în loc de desfiinţarea necondiţionată, fără zăbavă a tuturor privilegiilor. „ s'a tolerat o încetineală ..abilă“. Dieta convocată în grabă la Bratislava, vote repede legi care desfiinţau iobăgia, declarând libertatea şi egulitatea în faţa legilor. Aceasta sub presiunea ţăranilor răsculaţi de arhanghelul revoluţionar, poetul Petoefi. Dar spaima de moarte a nobililor legislatori dispăru deodată, după ce aceşti ţărani părăsiră abia ţa Dunării la Rákos, unde se adunaseră, împrăştiindu-se pe la vetrele lor Prinzând din nou curaj. Diete începu asemenea din Marea Revoluţie Franceză. *S îngrădească concesiunile făcute poporului muncitor în aşa măsură, la cât „reformele" Îşi pierdură valoarea practică la cadrul paragrafelor, care prevedeau despăgubirile celor expropriataţi de proprietăţile şi dnapturti® feudale. Kossuth împrăştia mai departe trăsnetele cuvântărilor lui incendiare, dar, în acelaş timp, se lăsa înconjurat de ceata feudalilor, care , sub masca naţionalismului şovin, subminau revoluţia socială. Condiţiile obiective ale acelor file indicau o norocoasă combinaţie a naţionului cu economicul, a luptei la acelaşi timp pentru independenţa naţională şi eliberarea economico-socială, dar judecata rece a conducătorifltar revoluţiei fu întunecate de un naiv fanatism naţional. In chipul aceste, încetul cu încetul, frontul revoluţiei sociale fu părăsit. Intuitiv, prin instinctul colectiv oţelit în decursul veacurilor de iobăge acest lucru fu simţit de poporul maghiar muncitor, care „îşi încruntă sprimcenale”, privind, după elanji iniţial cu încredere tot maii limitată acţiunea lui Kossuth, înconjurată tot mai mult de beneficiariiregimului feudal, care îşi fâlfâiau cu emfază pana de struţ colorată roşu, revoluţionar. In subconştientul masselor de iobagi români, în sufletul poporului român muncitor, se desvolta acelaşi proces, aceeaşi lipsă de interes, pe care nu~l putea stârni la sufletul la colectiv decât luptă unui popor vecin, pe linia revoluţiei burgheze. Fenomenul opera în sensul îndepărtării acestor două popoare, care — apropiate de acelaşi moment şi în aceleaşi condiţii obiective, cu forţe unite — ar fi putut realiza un pas mare înainte pe drumul libertăţii naţionale şi economice ale amândurora. S’a întâmplat totul invers. Naivitatea triburilor revoluţiei moţilor din 1848 a facilitat acest proces tragic la raportul celor două popoare. Avram Iancu şi ai lui au confundat poporul maghiar, iobăgit şi el sub jugul feudalismului maghiar de marcă pură, cu nobilii stăpâni ai moşiilor întinse pe meleagurile Ardealului.. In ochii revoluţionarilor lui Iancu, aceşti grofi şi baroni personificau poporul maghiar însuşi. Toată puterea revoluţionară a moţilor răsvrătiţi era îndrumată contra unui popor la fel de străin de acei nobili Era o îndrumare pe linia antagonismului naţional. Deşi — tragic şi paradoxal — aceşti feudali, la majoritatea lor erau de-a dreptul străini de corpul etnic maghiar, fiind de origine români. Contele Kondeffi — Cândea, baronii Jorstika — Iosoca, Nopoca şi toţi ceilalţi, ale căror castele erau devastate de lăncierii lui Iancu, reprezentau acelaşi regim feudal, contra căruia se ridicase de la Început, poporul maghiar. Tragica neînţelegere a realităţilor, total lipsită de cercetarea dialectică a acestora, la care s’a adăugat exploatarea vicleană a acestor neînţelegeri de către aceia care au profitat totdeauna. In decursul istoriei, de divizarea popoarelor, pentru a le „împărţi” cu atât mai uşor, au dus la deznodăminte atât de triste pentru ambele popoare provocând întârzieri la desvoltarea iar, pricinuind atâta risipă inutilă de energii, atâtea suferinţi de ambele părţi încât o fundamentală revizuire a raporturilor între cele două popoare este imperativă Vom afirma, fără a putea fi cor trezişi de realităţile istorice, că niciodată conflictele între poporul român și maghiar n’au fost determinate de interesele lor reale, dar că ele au fi‘totdeauna provocate de interesa străine de ambele popoare, interese care — combinate cu naivitatea unor conducători — au dus la dezastrul comun. Chiar și povestea — în general simplist înfăţişată — a lui Hoţia, Cloşca şi Crişan, cu ,,frângerea ier pe roată de către unguri”, acoperă altă realitate, denaturată şi ea pentru a deveni piatră d® hotar pe dn.rr.» greşit al duşmăniei între cele două popoare. Falsificarea datelor istorice a îmbrăcat haina unei tradiţii ■sens'We, creată artificial de către o educaţie tendenţioasă din generaţii- generaţii, şi a constituit un permanernt izvor de ură contra poporului maghiar, întreţinând setea de ,,răzbunare” faţă de acest popor. Or, adevărul istoric est® că poporul maghiar a fost cu totul străin de acest trist episod din viaţa de iobag a poporului român, Horia, ţăranul de cremene din munţii Apuseni, întruchipa revolta semenilor săi faţă de noblimea de origine mixtă, în mare parte românească pe aceste meleaguri care beneficia din plin de sistemul exploatării feudale. „SCÂNTEIA"