Scînteia, aprilie 1980 (Anul 49, nr. 11698-11723)
1980-04-01 / nr. 11698
înaltă cinstire fruntaşilor anului 1979 POPORUL ESTE ADEVĂRATUL CIŞTIGĂTOR AL ÎNTRECERII! Conferirea de către tovarăşul Nicolae Ceauşescu, preşedintele Republicii, a unor inalte distincţii fruntaşilor întrecerii socialiste din anul 1979 — organizaţii judeţene de partid, consilii populare judeţene, întreprinderi industriale, unităţi agricole, institute de cercetare, proiectare şi inginerie tehnologică ş.a. Din cadrul solemnităţii care a avut loc la sfirşitul săptăminii trecute, la Palatul Marii Adunări Naţionale, constituie o nouă şi grăitoare expresie a profundei preţuiri pe care conducerea partidului şi statului o acordă muncii neobosite, pline de abnegaţie, spiritului de iniţiativă şi de dăruire ale oamenilor muncii din unităţile evidenţiate, din toate ramurile şi sectoarele, pentru îndeplinirea exemplară a sarcinilor actualului cincinal. Marea întrecere socialistă desfăşurată la scara întregii ţări în anul trecut — anul în care am sărbătorit a XXXV-a aniversare a victoriei revoluţiei de eliberare naţională şi socială şi a avut loc Congresul al XII-lea al partidului — s-a dovedit a fi cadrul de puternică emulaţie a ghidirii şi creaţiei, a acţiunii concrete, a muncii fără preget a întregului popor consacrată îndeplinirii sarcinilor de plan stabilite, a angajamentelor insufleţitoare asumate. După cum a subliniat tovarăşul Nicolae Ceauşescu in cuvîntarea rostită la solemnitatea conferirii înaltelor distincţii, întregul nostru popor este adevăratul ciştigător al acestei întreceri. în rezultatele cu care am încheiat anul 1979 se regăsesc eforturile generoase depuse de clasa muncitoare, de ţărănime, de intelectualitate, de toţi oamenii muncii, fără deosebire de naţionalitate, pentru obţinerea de rezultate cit mai bune, pentru o calitate nouă, superioară in întreaga activitate economico-socială. Iar cei care s-au dovedit mai bine pregătiţi, mai destoinici, şi-au organizat mai bine activitatea şi au muncit mai rodnic, au urcat pe podiumul fruntaşilor întrecerii, bucurîndu-se de o Înaltă apreciere pentru contribuţia de mare însemnătate pe care au adus-o la succesele obţinute de patria noastră în dezvoltarea economico-socială. Desigur, experienţa valoroasă a fruntaşilor In întrecere, a celor mai buni dintre cei mai buni, a îmbogăţit experienţa întregii ţări, a întregului popor in lupta pentru îndeplinirea sarcinilor cantitative şi calitative ale planului, a obiectivelor măreţului program al partidului de construire a socialismului şi comunismului pe pămintul României. Iată de ce experienţa înaintată a fruntaşilor trebuie generalizată, însuşită şi urmată de toate organele şi organizaţiile de partid, de toate colectivele de oameni ai muncii, astfel ca acest izvor da forţă şi progres să devină un bun al tuturor. Fie că este vorba de forme originale, atractive şi eficiente ale muncii politice şi organizatorice, de metode moderne de organizare a producţiei şi a muncii, de realizări tehnice şi tehnologice deosebite şi eficiente, de exemple de bună gospodărire a resurselor tehnice şi materiale, de iniţiative valoroase apărute în întrecere, tot, absolut tot ce este avansat în activitatea productivă trebuie generalizat cit mai repede de către organele şi organizaţiile de partid, de sindicate, de ministere. Este evident că din generalizarea experienţei fruntaşilor au de ciştigat toate judeţele, toate colectivele, au de ciştigat economia naţională, întregul popor — beneficiar direct a tot ce se înfăptuieşte prin munca sa harnică, fără preget, consacrată înfloririi şi prosperităţii patriei. Exprimînd convingerea că toate organizaţiile de partid, toţi oamenii muncii vor acţiona cu stăruinţă şi răspundere pentru a obţine în acest an rezultate superioare în toate domeniile, în cuvintarea rostită la solemnitatea de înmînare a înaltelor distincţii tovarăşul Nicolae Ceauşescu a subliniat necesitatea de a se trage concluziile corespunzătoare atit din remarcabilele rezultate obţinute anul trecut, cit şi din minusurile care au existat, de a se generaliza ceea ca este pozitiv, de a se acţiona cu fermitate pentru înlăturarea lipsurilor şi neajunsurilor care mai există, as.,lfel ca realizările pe anul 1980, pe întregul cincinal să corespundă sarcinilor puse de partid, aşteptărilor întregului nostru popor. Direcţiile fundamentale de acţiune pentru îndeplinirea sarcinilor pa acest an hotărîtor al cincinalului actual au fost subliniate de secretarul general al partidului la Consfătuirea de lucru de la C.C. al P.C.R. din luna februarie şi la recenta plenară a C.C. al P.C.R. Este vorba de intensificarea preocupărilor în toate unităţile pentru realizarea ritmică şi integrală a producţiei fizice şi a producţiei nete, pentru creşterea productivităţii muncii, reducerea consumurilor materiale şi energetice, înnoirea şi modernizarea produselor, ridicarea calitativă şi creşterea eficienţei întregii activităţi economice este vorba de a lua toate măsurile care să asigure condiţiile necesare pentru realizarea la termen a obiectivelor de investiţii productive şi a locuinţelor. Totodată, trebuie să fia organizată temeinic campania agricolă in vederea executării la timp şi în bune condiţii a insăminţărilor de primăvară. Răspunzînd prin fapte îndemnurilor insufleţitoare ale tovarăşului Nicolae Ceauşescu şi organizindu-şi întreaga activitate in spiritul exigenţelor actuale formulate de partid, oamenii muncii din toate ramurile şi sectoarele economiei naţionale vor acţiona cu toată energia şi răspunderea pentru a încheia acest an și întregul cincinal 1976—1980 cu rezultate cit mai bune — creînd astfel o bază trainică pentru trecerea la înfăptuirea istoricelor hotărîri adoptata de Congresul al XII-lea al partidului. Realegerea tovarăşului Nicolae Ceauşescu în suprema funcţie de preşedinte al Republicii - chezăşia viitorului luminos al patriei Vibrante mesaje, telegrame, scrisori de felicitare din partea întregului popor PAGINA A III-A PROLETARI DIN TOATE ŢĂRILE, UNIŢI-VĂ! ORGAN AL COMITETULUI CENTRAL AL PARTIDULUI COMUNIST ROMÂN Anul XLIX Nr. 11698 Marți 1 aprilie 1980 6 PAGINI —30 BANI RM. VÎLCEA în probe, o presă de mare capacitate Ieri, la întreprinderea de utilaj chimic şi forță din Rm. Vilcea au început probele tehnologice la cald la noua presă de 1100 tone forţă, realizindu-se cu această ocazie primele capace elipsoidale dintr-o singură bucată pentru recipienţi, schimbătoare de căldură, coloane etc. La realizarea acestui modern agregat, ce constituie o premieră tehnică naţională, o contribuţie de seamă au adus-o colectivele de muncă de la întreprinderea de maşini grele Bucureşti şi întreprinderea de construcţii de maşini Reşiţa, care au executat cea mai mare parte a subansamblelor. După cum ne informează Inginerul Păun Vlad, directorul tehnic al întreprinderii, noua presă urmează să asigure întregul necesar de capace elipsoidale cu diametre intre 600—2 500 mm din tablă avind grosimi pină la 50 mm. (I. Stanciu). TOVARĂŞUL NICOLAE CEAUŞESCU ŞI TOVARĂŞA ELENA CEAUŞESCU au primit delegaţia conducerii ligii femeilor din Zambia Tovarăşul Nicolae Ceauşescu, secretar general al Partidului Comunist Român, preşedintele Republicii Socialiste România, şi tovarăşa Elena Ceauşescu, membru al Comitetului Politic Executiv al C.C. al P.C.R., prim viceprim-ministru al guvernului, au primit, luni după-amiază, delegaţia conducerii Ligii femeilor din Zambia, alcătuită din Chibesa Kankasa, membru al C.C. al Partidului Unit al Independenţei Naţionale din Zambia, secretar pentru Liga femeilor din Zambia, Lister Chula, secretar cu problemele financiare la Liga femeilor, Ruth Bbuku, preşedinte cu problemele de personal la Asociaţia tinerelor femei, organizaţie afiliată la Liga femeilor din Zambia, care face o vizită de prietenie in ţara noastră, la invitaţia Consiliului Naţional al Femeilor. La primire a luat parte Ana Mureşan, membru supleant al Comitetului Politic Executiv al C.C. al P.C.R., preşedinta Consiliului Naţional al Femeilor. Mulţumind pentru primirea acordată, şefa delegaţiei a transmis tovarăşului Nicolae Ceauşescu şi tovarăşei Elena Ceauşescu un călduros mesaj de salut din partea preşedintelui Zambiei, Kenneth David Kaunda, şi a soţiei acestuia, Betty Kaunda. Au fost adresate tovarăşului Nicolae Ceauşescu cele mai sincere felicitări cu ocazia realegerii în funcţia supremă de preşedinte al României, împreună cu urări de succes în activitatea pe care o desfăşoară în fruntea partidului şi statului nostru. De asemenea, conducătoarea delegaţiei a transmis felicitări călduroase tovarăşei Elena Ceauşescu, pentru alegerea sa in funcţia de prim viceprimministru al guvernului. Tovarăşul Nicolae Ceauşescu a mulţumit şi a rugat pe oaspete să adreseze, în numele său şi al tovarăşei Elena Ceauşescu, un salut prietenesc şi cele mai bune urări de sănătate şi fericire preşedintelui Kenneth David Kaunda şi soţiei sale, Betty Kaunda, de noi succese poporului zambian prieten în dezvoltarea patriei sale. In cadrul Întrevederii a fost exprimată satisfacţia pentru dezvoltarea ascendentă a relaţiilor româno-zambiene şi a fost subliniată însemnătatea intîlnirilor şi convorbirilor la nivel înalt pentru întărirea prieteniei dintre ţările şi popoarele noastre, pentru intensificarea colaborării şi cooperării dintre România şi Zambia. In acest context, a fost relevată importanţa contactelor şi a schimburilor de delegaţii, inclusiv pe linia organizaţiilorde femei, în promovarea colaborării româno-zambiene. S-a arătat că dezvoltarea colaborării dintre organizaţiile de femei din cele două ţări, dintre femeile din toate ţările lumii reprezintă un factor important în lupta popoarelor pentru promovarea unei politici noi în viaţa internaţională, în legătură cu actuala situaţie internaţională, tovarăşul Nicolae Ceauşescu a subliniat necesitatea intensificării eforturilor statelor, ale tuturor forţelor democratice, progresiste, antiimperialiste şi anticolonialiste,inclusiv ale organizaţiilor de femei, pentru oprirea agravării climatului politic mondial, pentru reluarea procesului destinderii, bazat pe respectul în relaţiile dintre state a principiilor independenţei şi suveranităţii naţionale, egalităţii în drepturi şi avantajului reciproc, neamestecului in treburile interne, eliminării forţei şi ameninţării cu forţa, pe dreptul fiecărui popor de a-şi hotărî de sine stătător propria cale de dezvoltare. Secretarul general al Partidului Comunist Român a relevat, totodată, ■ faptul că interesele păcii şi destinderii reclamă soluţionarea, exclusiv pe cale paşnică, a litigiilor dintre state, adoptarea de măsuri concrete de dezarmare şi în special de dezarmare nucleară, lichidarea subdezvoltării şi instaurarea unei noi ordini economice internaţionale. A fost exprimată satisfacţia faţă de victoria forţelor patriotice din Zimbabwe, care creează posibilitatea dezvoltării independente, de sine stătătoare a acestei ţări, întrevederea s-a desfăşurat într-o atmosferă cordială, prietenească. TOVARĂŞUL NICOLAE CEAUŞESCU 9 » a primit scrisorile de acreditare a ambasadorului Republicii Botswana Preşedintele Republicii Socialiste România, tovarăşul Nicolae Ceauşescu, a primit, luni, pe Aloysius William Kgarebhe, care şi-a prezentat scrisorile de acreditare in calitate de ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al Republicii Botswana in tara noastră. (Continuare in pagina a IV-a) LA BARAOLT — COVASNA Minerii — în avans faţă de termen Harnicii mineri ai bazinului carbonifer al Baraoltului, judeţul Covasna, Înscriu in cronica întrecerii socialiste un nou succes : realizarea prevederilor de plan pe primul trimestru cu 5 zile Înainte de termen. Acest avans permite minerilor covăsneni să livreze economiei naţionale, peste prevederile planului primului trimestru, aproape 20 000 tone cărbune. Printr-o mai bună organizare a procesului de extracţie şi prin întreţinerea corespunzătoare a utilajelor miniere, au fost reduse cheltuielile la 1 000 lei producţie-marfă cu aproape 10 lei faţă de nivelul planificat, In fruntea întrecerii socialiste se află minerii carierei Racoş, care, de la începutul anului şi pină in prezent, au dat peste prevederile planului 10 000 tone cărbune. (Tömöri Géza). Produse peste plan în industria judeţului Argeş Zile de muncă rodnică in unităţile judeţului Argeş. Prin mai buna organizare a muncii şi folosirea timpului de lucru, minerii din bazinul Muscelului au livrat, peste prevederile planului, 10 000 tone de lignit. Exploatind raţional utilajele din dotare, colectivul uzinei electrice Piteşti a realizat peste prevederi 12 milioane kWh energie electrică, in condiţiile economisirii unei importante cantităţi de combustibil convenţional. Veşti bune şi de la întreprinderea de textile Piteşti, ca şi de la întreprinderea de confecţii din Curtea de Argeş, unde colectivele de muncă au înscris in grafice sporuri suplimentare de producţie, concretizate, intre altele, in 100 000 metri pătraţi ţesături şi, respectiv, confecţii în valoare de peste 2,5 milioane lei. (Gh. Cirstea). TOATE TRACTOARELE ȘI SEMANĂTORILE LA LUCRU! Masuri urgente pentru recuperarea întîrzierilor Inlaiul nostrii din 30 martie au fost publicate recomandările Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare cu privire la măsurile ce trebuie luate pentru a se trece fără intirziere la executarea lucrărilor agricole de primăvară in toate zonele ţării. In rindurile care urmează, publicăm unele amănunte legate de modalităţile practice de aplicare a recomandărilor respective. Hibrizi timpurii — pentru a scurta perioada de vegetaţie ! De unde poate fi procurată sămînţa Se poate trece la însămînţarea porumbului In recomandările ministerului se indica să se reducă la minimum procentul de hibrizi tardivi de porumb în toate zonele. In legătură cu modalităţile de procurare a seminţelor, tovarăşul inginer Serbu Dan, director în minister, ne-a făcut unele precizări . „Avem o rezervă de circa 30 000 tone de porumb de seminţă din hibrizi cu perioade scurte de vegetaţie. Din această cantitate, peste 20 000 tone se pot livra acum unităţilor agricole, restul fiind destinată culturilor succesive. Cele 20 000 tone de seminţe sunt suficiente pentru o suprafaţă de peste un milion de hectare. Sunt seminţe din hibrizii dubli 96 ; 120 ; 203 ; 211 ; 220 ; 225, precum şi HT-215 şi HS-230. Important este ca, in timpul cel mai scurt, toate judeţele si unităţile agricole să intre in posesia seminţelor. In acest scop, direcţiile agricole trebuie să se adreseze urgent ministerului pentru a le repartizia cantităţile solicitate. Sunt judeţe care au şi cerut seminţe din hibrizi timpurii de porumb : Botoşani, Cluj, Iaşi, Mureş, Tulcea. Menţionez că aceste cantităţi se expediază bazelor de recepţie din judeţele respective de unde vor putea fi procurate de unităţile agricole. Este necesar ca şi celelalte judeţe să precizeze cantităţile da lămintă de porumb din hibrizii timpurii, astfel încit repartizarea, transportul şi livrarea acestora să se facă în timp scurt, să se poată trece fără întirziere la semănat“. Prin urmare, direcţiile agricole trebuie să dea dovadă de operativitate maximă în ce priveşte proIn legătură cu necesitatea intensificării semănatului, tovarăşul dr. Cristian Hera, director ştiinţific la Institutul de cercetări pentru cereale şi plante tehnice Fundulea — Ilfov, a făcut unele precizări : terminarea însămînţării culturilor din prima epocă constituie obiectivul esenţial care trebuie să concentreze în aceste zile toate utilajele şi forţa de muncă din agricultură. Maximă atentie trebuie acordată florii-soarelui. Unităţile care cultivă atit soiuri, cit şi hibrizi vor insămînta la început soiurile şi vor continua cu hibrizii in ordinea următoare : 52 ; 53 ; 80 ; 82 ; 305. Cele care cultivă numai hibrizi, ii vor insămînta in ordinea arătată mai sus. Acum, în unele zone ale ţării, epocile de insămintare a diferitelor curarea şi distribuirea seminţei de porumb, astfel incit semănatul să se poată face la timp. Trebuie să se înţeleagă că, in condiţiile climatice din acest an, cultivarea hibrizilor timpurii va permite ca plantele să ajungă mai devreme la maturitate, culturi se suprapun. Iată de ca din această săptămînă, în judeţele sudice şi vestice ale ţării, întrucît temperatura solului este în creştere, se cere să se treacă la semănatul porumbului. Intr-o şedinţă care a avut loc luni dimineaţa la Academia de ştiinţe agricole si silvice, pe baza datelor privind evoluţia temperaturii solului, s-a stabilit să inceapă semănatul acestei culturi. însămînţarea porumbului va începe cu hibrizii timpurii, cum sint cei din grupele 100 si 200, care sunt mai toleranţi la temperaturile scăzute si ciștigă in precocitate la recoltare. In fiecare unitate agricolă se impun măsuri organizatorice judicioase, programe de lucru riguros(Continuare în pag. a II-a) GINDURI PENTRU FIUL CEL MAI BRAVOI SEMN AL ROMÂNIEI SOCIALISTE Realegerea tovarăşului Nicolae Ceauşescu în suprema funcţie de preşedinte al Republicii Socialiste România în şedinţa solemnă a celei de a VIII-a legislaturi a Marii Adunări Naţionale, această vibrantă, entuziastă, triumfală realegere, coincide, in mod fericit, cu Împlinirea a 15 ani de cind se află in fruntea partidului, incununind si în acest fel extraordinara, inegalabila şi nobila activitate a celui mai iubit şi mai preţuit fiu al tării, omul in care geniul poporului român şi-a aflat o strălucită întruchipare. Cu glasul pătruns de emoţie şi încărcat de înaltă răspundere, cu glasul hotărit, pe care fiecare dintre noi il poate recunoaşte din milioanele de glasuri ale ţării, a rostit şi în această măreaţă clipă de istorie solemnul ♦ jurămînt de credinţă intru slujirea ţării şi a poporului, pentru strălucirea şi gloria naţiunii noastre socialiste. Acelaşi glas hotărit care adună in el voinţa, rîvna şi năzuinţele întregului popor. Pentru că, aceşti ultimi cincisprezece ani din noua vîrstă a ţării reflectă, odată cu imaginea ei prezentă şi viitoare, şi întru totul contopită cu ea, imaginea conducătorului partidului şi statului nostru, imagine care se identifică, în mod evident, cu perioada cea mai dinamică şi mai fertilă din istoria patriei, ani in care timpul a fost silit din Înalte şi nobile comandamente să nu curgă monoton in albia lui, ci in ritmuri Înalte spre folosul şi înflorirea patriei. Aceasta e virsta de aur a ţării, perioada in care au avut loc prefaceri fundamentale pentru înflorirea de azi şi de mîine a României, datorită unui progres organic şi rapid care se afirmă sub toate aspectele şi în toate domeniile de activitate. Iar cel care a trasat cu siguranţă şi clarviziune liniile de forţă pentru Înălţarea acestui extraordinar edificiu, care aparţine deopotrivă prezentului şi viitorului şi in ale cărui poliedrice faţete, de pretutindeni văzute, razele soarelui se reflectă căpătînd o strălucire nemaiintîlnită, cel care contribuie cel dinţii la înălţarea măreţului edificiu este tovarăşul Nicolae Ceauşescu. In şirul da împliniri din acest deceniu şi jumătate strălucesc gindul şi fapta lui revoluţionari. Aşa cum raza răsfrîntă intr-un bob de cristal face din fiecare celulă, necesară dar anonimă, un bob incandescent. Integrat în aura care-1 Înconjoară, strălucind fiecare in felul său dar împreună șl laolaltă, el a făcut din acest popor o unitate Indestructibilă In efortul pentru edificarea unei noi orinduiri, pentru strălucirea şi Înălţarea României moderne. Aceşti ultimi cincisprezece ani, de cind tovarăşul Nicolae Ceauşescu este la crima destinelor patriei sunt profund marcaţi de triuralul gindirii creatoare, constituind perioada în care geniul constructiv al poporului român şi-a aflat condiţiile cele mai propice de a se exercita şi dezvolta. Conform concepţiei sale, politica internă şi externă a României socialiste a devenit un tot unitar, pentru că aceleaşi principii ale echităţii şi progresului neîntrerupt funcţionează în ambele domenii, punctul central fiind suveranitatea şi independenţa patriei, interesele şi aspiraţiile poporului. Istoria României nu a cunoscut, pînă azi, pe planul politicii externe, o activitate atit de remarcabilă, de efervescentă şide dinamică, caracterizată de o largă capacitate de cuprindere a complexităţii vieţii Internaţionale, veritabilă forţă motrice in impunerea potenţialului de consolidare a păcii şi colaborării între state, a înţelegerii între toate popoarele, mari sau mici. În ceea ce priveşte opera de creaţie artistică privită în stringenta ei continuitate, sub aspectul acelei chemări patetice de care ne vorbeşte secretarul general al partidului, gindul scriitorilor, al tuturor slujitorilor artei se îndreaptă cu recunoştinţă şi dragoste nesfîrşită spre tovarăşul Nicolae Ceauşescu pentru că, sub impulsul său plin de grijă şi Înţelegere, opera de artă s-a putut constitui, la rîndul ei, într-o solidă unitate, obţinută printr-o diversitate de stiluri şi modalităţi de expresie căpătind o componentă majoră : invenţia artistică a ajuns la gradul de maturitate, literatura şi arta română şi-au cucerit gesturile proprii, o perspectivă dialectică asupra devenirii omului, a lumii şi a universului. Tovarăşul Nicolae Ceauşescu a spus in cuvintul său solemn că o să mergem înainte pe drumuri neumblate, spre înaltele piscuri ale civilizaţiei comuniste. Votul Marii Adunări Naţionale In prima şedinţă a celei de a VIII-a legislaturi din ziua de 28 martie 1980, pentru realegerea tovarăşului Nicolae Ceauşescu în înalta funcţie de preşedinte al Republicii exprimă deopotrivă hotărîrea noastră, a tuturor de a atinge aceste înalte culmi spre care ne cheamă şi ne va conduce, culmi care corespund întru totul Intereselor vitale ale poporului român. In personalitatea Preşedintelui nostru există o contopire indisolubilă a pasiunii şi a competenţei, a lucidităţii şi a entuziasmului, a clarviziunii şi spiritului novator, însuşiri care definesc gindirea secretarului general al partidului in splendida si uriaşa lucrare a implinirilor şi victoriilor noastre prezente şi viitoare. Strălucită întruchipare a geniului poporului de Virgil TEODORESCU Noi, oamenii de ştiinţă, slujitorii şcolii de toate gradele, am întimpinat cu profundă emoţie şi vibrant entuziasm momentele solemne ale realegerii tovarăşului Nicolae Ceauşescu in cea mai înaltă funcţie din stat — preşedinte al Republicii., Alături de toţi constructorii societăţii noastre socialiste, am retrăit bucuria realiză- _______ rilor de pină acum, realizări la care stiinta şi tehnologia şi-au adus, prin Îndrumarea si sub conducerea preşedintelui ţării, o contribuţie din ce in ce mai eficientă, mai substanţială, la dezvoltarea un ritm impetuos a economiei nationale, contribuind ca cincinalul pe care il vom Încheia odată cu acest an să fie cincinalul afirmării revoluţiei tehnico-stiintifica in tara noastră. In ceea ce priveşte viitorul, avem conştiinţa clară că factorului stiintă ii revine un rol tot mai important, determinant, in dezvoltarea societăţii, înarmaţi cu Programul - directivă, cartă a creativităţii ştiinţifice şi tehnologiei pină in anul 2000, suntem însufleţiţi de ideea fundamentală că orientarea de bază a acestui Program este afirmarea revoluţiei tehnico- ştiinţifice. In toate domeniile de activitate, creşterea rolului stiintei în modernizarea economiei nationale, a întregii vieţi sociale, in conducerea societăţii. Aceste idei călăuzitoare cuprinse în Raportul prezentat de tovarăşul Nicolae Ceauşescu la Congresul al XII-lea al partidului constituie un îndreptar luminos pentru politica stiintei româneştii, punind in lumină priorităţile şi strategiile ce vor trebui elaborate. Ele impun legarea în continuare şi tot mai strînsă a cercetării de producţie, accentuarea contribuţiei creaţiei ştiinţifice la progresul multilateral si dinamic al ţării noastre. Nici cercetarea fundamentală nu este lăsată pe planul al doilea, intrucit se prevede accentuarea contribuţiei ştiinţei noastre la îmbogăţirea tezaurului cunoaşterii universale, astfel incit deceniul următor să devină cu adevărat deceniul in care ştiinţa şi tehnica să se îmbogăţească cu noi şi noi achiziţii de bază. Desigur, o cercetare ştiinţifică prodigioasă Înseamnă in primul rînd valori umane, cercetători si specialist! In ştiinţă şi tehnologie, tehnicieni şi muncitori calificaţi la nivelul cerinţelor mondiale. Pe toţi aceştia nu-i poate produce decit uriaşul combinat al producţiei de valori umane care este învăţămîntul. De aceea, strategul construcţiei socialiste multilateral dezvoltate şi al mersului impetuos al ţării noastre spre comunism, conducătorul clarvăzător şi Înţelept al partidului şi al ţării, ne arată că un obiectiv esenţial al viitorului cincinal este dezvoltarea în continuare a învăţămîntului pe baza celor mai noi cuceriri ale ştiinţei şi tehnicii, deci pregătirea unui contingent uriaş de cadre de înaltă calificare. Iar aceasta prin promovarea largă a principiului politehnizării şi integrării strînse cu producţia şi cercetarea, prin organizarea temeinică a calificării forţei de muncă, a generalizării procesului de reciclare a cadrelor, perfecţionării pregătirii profesionale a tuturor oamenilor muncii. Acest program grandios aduce învătămîntul, alături de stiintă si tehnologie, in frontul înaintării tării noastre spre desăvîrşirea construcţiei socialiste. Prin realegerea tovarăşului Nicolae Ceauşescu in funcţia supremă de preşedinte al Republicii Socialiste România, ştiinţa, tehnologia şi învăţămîntul pornesc cu şi mai mare avînt la îndeplinirea hotăririlor congresului al XII- lea. Semn de suprem omagiu şi admiraţie pentru preşedintele iubit al ţării noastre. înalt omagiu şi admiraţie ------de acad. N. TEODORESCU ------ La Timişoara Transplant renal efectuat la Spitalul clinic judeţean Ieri, in cadrul clinicii urologice de la Spitalul clinic nr. 1 judeţean a fost efectuat primul transplant renal. Intervenţia a fost realizată de o echipă de specialişti formată din chirurgii dr. Petru Drăgan, şef de lucrări, dr. Vladimir Fluture, şef de lucrări, dr. Doru Bordoş, asistent, dr. Jeeu Avram, asistent, dr. Marina Teodorescu-Brînzeu, asistent, dr. Florin Miclea, asistent, nefrobili dr. Nicolae Mănescu, conferenţiar universitar, coordonator al compartimentului de transplant renal şi hemodializă renală cronică, dr. Ovidiu Golea, asistent, dr. Petru Ternesz, precum şi anesteziştii dr. Aurel Mogoşanu, medic primar, şi dr. Sorin Ghişoiu, medic principal de specialitate. Pacientul, Eduard Haring, de 21 ani, student la Facultatea de ştiinţe economice a Universităţii din Timişoara, care suferea de insuficientă renală cronică terminală, a primit un rinichi de la tatăl său, Géza Häring, de 49 de ani, vagonetar la exploatarea minieră Petrila. Starea postoperatorie a pacienţilor este satisfăcătoare. In realizarea acestui transplant, echipa de medici timişoreni a fost încurajată şi sprijinită de conducerea Ministerului Sănătăţii, de organe locale de partid si de stat. In acest scop, specialiştii timişoreni au avut posibilitatea să participe la operaţiile efectuate in Bucureşti de echipa de medici condusă de profesorul Eugen Proca, ministrul sănătăţii. Ieri, medicii timişoreni care au participat la realizarea transplantului au fost felicitaţi de ministrul sănătăţii, de primul secretar al comitetului judeţean de partid. (Cezar Ioana).