Viața, august 1942 (Anul 2, nr. 463-493)
1942-08-01 / nr. 463
P Pasiuna DA! . Un frumos portret spiritual și politic al Ardealului este acela pe care l-am descoperit într’un număr mai vechiu al revistei „Meșterul Manole“, semnat de d. Grigore Popa. Ceea ce ne îndeamnă să revenim este darul clarității și medelunii autorului, care reușește să definească într’un sumar esseu permanențele istoriei transilvane. Ardealul — spune d. Grigore Popa — si-a afirmat voința sa dârziu și hotărîtâ datorită faptului că a negat întodeauna istoria ce i-a fost impusă. D. Grigore Popa deslușește permanențele Ardealului în următoarele puncte esențiale: 1. Coloratura dramatică a revoluțiilor ardelenești, cadrul de tragedie antică în care ele s’au consumat și crearea de mituri eroice; 2. Totala detașare a eroilor ardeleni de Individualismul lor, devenind expresia efectivă și integrală a colectivității și dăruirea lor totală pentru „idee“ si 3. Rolul țăranului, al preotului și dascălului în susținerea ideilor politice și permanentizarea unei tradiii opoziționiste fată de stăpânirea străină Avem impresia, că d. Grigore Popa In esseul d.sale, nesemnalat la timpul său, a zugrăvit cel mai cuprinzător portret moral al Ardealului Ne-a plăcut articolul confratelui Al. Mironescu din „Evenimentul” de ieri, întitulat „Dincolo de vremelnicie”. Acest pasionat al problemelor de cultură, înzestrat cu o inteligență iscoditoare, scrie rânduri valabile despre permanentele civilizației, despre acele „aspirații care scot la lumină această lume și o așează deasupra vremelniciei...". © Aplaudăm inițiativa editurii „Tiparul Românesc“ de a porni o colecție a scriitorilor germani, clasici și moderni, care să ofere sectorului nostru o oglindătoare a prozei germane, cuprinzăCititorul român trebue pus în sfârșit în curent cu realizările literanre ale poporului german, despre care până mai ieri știa atât de puțin. © O intenția lăudabilă este aceea mărturisită de poetul și publicistul ardelean George Al. Petre care lucrează la un vast op asupra satului românesc. Este o încercare de a prezenta satul nostru în permanentele sale etnice, de a contura un just profil folkloric și psihologic al țăranului nostru. D. George Al. Petre este un bun cunoscător al țării. Peregrinările sale scriitoricești și notele publicate prin diferite gazete și reviste dovedesc o prețioasă afinitate cu universul nostru rural. Astfel, intenția va putea să constitue o biruință reală a publicisticei noastre „ lulaiek A pus lucrări asupra lui Maiorescu, de E. Trovinescu In ultimii ani, popularitatea lui Titu Maiorescu a crescut printre noi Prin faptul că unele documente ale vieții sale intime nu s-au apropiat sufletește, înainte Maiorescu era o statue culturală — astăzi el este o personalitate vie, care circulă nu numai ca o valoare, ci și ca un om, pur și simplu. Unul din cele mai compacte studii care s-au scris asupra lui Maiorescu pe baza acestor documente omenești este cel al criticului E. Lovinescu — în două volume. Lucrarea constitue o realizare maximă nu numai în ceea ce o privește pe Maiorescu, ci și în cadrul carierei de scriitor și de critic a autorului. Iată că — pentru a completa figura marelui înaintaș — d. E. Lovinescu pregătește nu mai puțin de alte trei lucrări, în privința lui Titu Maioescu, întâia se va numi: Maiorescu și contemporanii — carte aproape gata să fie dată editurii Casa Școalelor, care o va pune sub tipar. A doua lucrare se întitulează : Posteritatea lui Maiorescu și va cuprinde o privire de ansamblu asupra realităților maioresciene din zilele noastre. Iar a treia lucrare — de ordin mai ales cultural-documentar, va fi „Antologia ideologiei Junimiste”, pe care d. E. Lovinescu o va alcătui, culegând materialul cel mai semnificativ, cu un amplu comentariu, care va însemna totodată și o fixare ideologică. Iată, cum, așadar, cel mai vrednic urmaș al lui Maiorescu, înțelege sa nu obosească în a ridica blocuri masive la statuia ideologică a lui Maiorescu... Ion Tlăteanu. ..Ordin de misiune Originalitatea acestei contribuți la literatura de război actuală constă în aceea că ea înfățișează momente de luptă ale eroicei noastre aviații, din care autorul a făcut și face parte. Sunt însemnări de o naturaleță care te dezarmează, deoarece ai impresia că în intensitatea acelor clipe de duel cu moartea, un om ar trebui sa devie, dacă nu „halucinant”, cel puțin patetic... D. Ion Băleanu însă are condeiul senin al aceluia care privește și moartea ca pe o realitate simplă a firii. De aceea, însemnările sale sunt atât de tonice. Optimismul și spiritul de glumă din lumea aviației care se anină, sunt elemente ale unui suflet tare — adică ale unui aviator.. SAT RUMÂNESC Tristețea tomnatică strănsă’n merindar o duce cu satul de azi bătrănul gropar, năzuriți mari ascultă clopotul descătușării clopotul care vestește durerile țării. Groparul în pas cu veacul despicat întoarce vremea n’apoi spre alt sat, așteptat și doinit prin fluer ciobănesc, sat ce se naște’n ieslea cugetului românesc, Ion Thilea ”) Din volumul „întoarcere” care apare în curând în editura „Contemporar” VIAȚA DESPRE SENSUL ESTETIC AL LITERATURII ROMÂNEȘTI Așezată la frontiera cea mai primejdioasă a Europei, acolo unde începe lumea barbară și incultă a Asiei, România și-a modelat expresia sentimentelor artistice după zbuciumul neîncetat al istoriei ei. Intr’adevăr literatura românească, atât cea populară, cât și cea cultă, prezintă două aspecte cu totul diferite, însă la fel de logic încadrate în ritmul pasionant și eroic al trăirilor ei istorice: aspectul epic, reprezentat de balada populară, de poezia romantică a /eacului al XIX și de romanul modern, sunt expresia sinceră ale celor mai vechi și a celor mai actuale sbuciumări românești .De a lungul unor veacuri trăite cu mâna pe spadă; aspectul liric reprezintă, atât în celebra doină a poporului, cât și în poeziile lui Funtinescu, Alecsandri, Duiliu Zamfirescu, Arghezi, Barbu, Blaga sau Pillat, acea nostalgie a liniștii depline și a întoarceri către sine însuși, pe care Românul a dorit-o întotdeauna ca Pe un paradis în tragic contrast cu tumultuoasa sa condiție umană, între acești doi poli sentimentali a evoluat întreaga literatură românească, cu accentuări, intr’o parte sau în cealală, cari n’au exprimat decât felul de viață, războinic sau contemplativ, al epocii respective. Spre a ilustra această alternanță de tonuri vom lua ca exemplu ultimul sfert de veac al istoriei românești care, oglindit în literatură, nu joacă decât rolul picăturii de apă care adună în ea esența și ființa întregului ocean. Imediat după războiul mondial scriitorii români au încercat să cuprindă în opera lor marea frământare care trecuse și din care reînviaseră contururile juste ale Daciei de odinioară. Romanul românesc dă în epoca aceasta câteva din capodoperile sale caracteristice din care desprindem: „întunecare“, vastă și puternică frescă datorită lui Cezar Petrescu. ..Pădurea spânzuraților“ de Livu Rebreanu, „Ultima noapte de dragoste, prima noapte de războiu“ de Cami Petrescu, „Roșu galben și albastru“ de Ion Minulescu, reprezentând un gen epic deosebit, evoluând de la notațiile proustiene ale lui Oană Petrescu, până la tragicul și epicul conflict al lui Bologa eroul ardelean al lui Liviu Rebreanu. Poezia etică a vreriiUăcelecă Se concentrează în schimb în epoca ce a precedat războiul, pregătind parcă atât etapa eroică a luptelor de reîntregire cât și izbucnirea masivă a romanului. Numele lui George Coșbuc și Octavian Goga vor rămâne astfel mereu legate de această perioadă misionară și profetică a poeziei românești care constitue preludiul în sus al elanului războinic care a animat atunci întreaga suflare a neamului românesc. Poezia epică de după războiu însă, s’a retras, sfionoasă parcă, în fața torentului de viață nouă al romanului care a atins atunci câteva din culmile sale cele mai înalte. Poezia lirică își reia desvoltarea înfloritoare pe care o avusese înainte de războiu, imediat ce amintirea bubuitului de tun începe să se îndepărteze. Calmul care urmează marelui efort al națiunii se rezolvă poetic într-un lirism care se zbate la început între suprarealism și dadaism, căzute însă rentate în desuetudine, pentru a reintra apoi între tiparele clasice la care aderă toți poeții de factură tradiționalistă adunați în jurul revistei „Gândirea“. Această revistă, întemeiată la Cluj de romancierul Cezar Petrescu în anul 1922 și condusă apoi de poetul Nichifor Crainic care-i și imprimă sensul ideologic pe care-l are azi, concentrează curând după întemeierea ei numele cele mai ilustre ale literaturii românești. Poeții Nichifor Crainic, Lucian Blaga, Ion Pillat, V. Voiculescu, Radu Gyr, Adrian Maniu, George Gregorian și alții redau liricii lor o puternică nuanță tradiționalistă și creștină, care se transformă intr- un curent literar de o mare amplitudine. Revista „Gândirea“ are de altfel marele merit de a fi luptat cu toate forțele împotriva penetrației iudaice în literatura română, penetrație care echivala cu suprarealismul și cu dadaismul și de a fi creat un curent care a izbutit să scoată la suprafață concerte cele mai caracteristice ale ultimelor două decenii, atât în proză cât și în poesie. Astăzi scriitorii români trăiesc din nou vâltoarea epică a războiului. Este poate una din caracteristicele esențiale ale poporului nostru elanul unitar care concentrează fețele națiunii în momente de grea răspundere istorică. Iată de ce în marea luptă împotriva comunismului, care nu e pentru noi decât una din expresiile politice ale imperialismului asiatic, scriitori români și-au închinat condeele acestei lupte formidabile. Intr’un singur an cărțile cu literatură de războiu au apărut în așa de mare număr și au fost așa de repede epuizate încât editorii s’au văzut siliți a retipări in editii noul romanele lui Cezar Petrescu, Călin Petrescu sau Liviu Rebreanu, spre a satisface nevoile actuale ale viemii literare. Poesia de asemeni a părăsit turnul de fildeș al lirismului pentru a cânta bravura soldaților, suferința Basarabenlor și a Transnistrienilor, figura Mareșalului Antonescu si dorul de luptă și de dreptate al poporului întreg, care trăiește cu toată intensitatea momentul acesta, de rezolvarea istorică a căruia depinde nu numai destinul de mâine al României, dar și al Europei întregi Viratală Roria Viena Iulie 942. 100 DE ANI DE LA MOARTEA LUI CLEMENS BRENTANO Viața sa sufletească inundată de o fantezie pe care nu și-o înfrâna niciodată, s’a irosit pierzăndu-se in neant. Forța sa poetică nu era bine incheaată, nu e ra cl <mare închisă între maluri diferite, nu are nici măcar un sac de munte, ci un râu tumultuos care se revărsa peste câmpile din jur. Pe o astfel de întindere inundată a sufletul..!, se iveau din când în când plante cu flori frumoase ca arbecle, iar in desișurile încâlcite de pe maluri, cântau privighetorile inimii sle rănite, câteva strofe dulci, pline de dor, cu ton curat de copil, ca niște cântece line din popor... Ca Lohengrin, pe lebăda sa, se pogora el pe apele acestea stranii, cu părul în bucle negre si ochii mari plini de jar,cu o uimitoare abilitate de spirit in momente de voie bună și destindere sufletească, plin de profunzimi de gândire, ca un geniu, începea să vorbească și să improvizeze versurile... i sa a cucerit femeile, care i se spovedeau, îndrăznind să se refugieze în lumea sa de vise, de romantism, scăpând de lumea reală și de veacul ei. Dar de fiecare dată il păștea soarta, femeile, ,il urmau cu dragoste, așteptau ca fantezia să se transforme în fire spirituală strunită bârbătește, capabilă să umple viața de toate zilele ca farmec romantic. Așa au orali Sofie Merean, Luise Ilensei și altele. Brentano insă, după ce.și epuiza pentru moment comoara ăntecelor, aștepta ca femeia iubită, ființă feerică, să.i deschidă din nou porțile unui rai romantic, unei lumi de basme. Dar aceasta nu se ia împla. Dezamăgit peste măsură, Renteno .Si. refugia din loc în loc, nar o singurătate imensă.. La început mai culegea câte un cântec popular de pe cărări cu soare, câte un basm sau depăna o istorioară dulce dar tragică despre hravul Kasperl Anners, până când fugi de tot de Iunie, voind jLsă s smulgă vieții de dialo, printro linie de viață monahală, ceea ce tocmai viața pământească nu-i îngăduise, de a putea iubi din suflet curat și de a fi iubit din dragoste ” . Până la sfârșitul vieții sale ajunsă viață de hoinar, sfârșit care o surprinse la Aschaffenbui... dorește ca „dorul să umfle vântelele, fantezia să stea la cârmă”, cum glăsuie și unul din cele mai frumoase cântece ale sale. Brentano iubise durerea. Aceasta e și cheia sufletului ău. Mama lui Goethe, in casa căreia Brentano mergea încă de tânăr, îi zise intr’o zi: „împărăția ta, dragă Clemens, e un nori și nu pe acest pământ și de câte ori se va atinge cu pământul va ploua lacrimi. IV doresc un curcubeu binecuvântat !" Opera literară a lui Brentano nu poate fi compectă cu marea, cu înălțimile munților sau cu liniștea maiestuoasă a unui fluviu puternic, ci cu lucirea vaporoasă in cele 7 culori ale unui rrubeu visător, sus, intre cer si pământ.. Plastica Danaidă Nae Constantinescîi A APARUT ordin DE MISIUNE o carte de războiu trăită de m mmm Volumul este ilustrat cu o copertă de P. Grant și conține 32 clișee autentice. Prețul Iei 120 Zsisizsvssmim Nosca BB! ...continuă în ultimul număr al Revistei Fundațiilor Regale publicarea Interesantelor articole, începută în penultimul număr — asupra conceptului de politic în gândirea germană. Autorul acestui interesant și foarte actual articol ne arată că pentru a înțelege filosofia politicului în gândirea germană trebue să pornim de la cercetarea lucrărilor lui Freyer, Schmitt și Ritter pentru care politică înseamnă dominație, dușmănie și domenie. Seria de articole a căluii Constantin Noica va fi desigur urmărită cu mare interes pentru că prezintă cetitorilor români o analiză completă asupra gândirii politice germane contemporane. D. Eugeniu Todoran... ...publică în Revista Fundațiilor Regale, numărul pe August, simplă analiză literară asupra caaracterului religios al poeziei d*lui V. Voiculescu. Descifrarea versului celuilalt tărâm al poeziei dslui V. Voiculescu, înlesnește autorului studiului amintit, să îngățișeze problema credinței în poezie. D.sn constată că în măsura în care destinul poetic al lui V. Voiculescu este urcușul către lumea credinței, iar poezia lui o imagină a celuilalt tărâm, — în aceeași măsură intreaga*i creație poartă o notă de substanțialitate D-ra Marieta Goandă,.. ...a tradus, pentru Revista Fundațiilor Regale studiul d*lui Rino Sanminiatelli asupra peziei italiene din ultimii 20 de ani. Studiul este foarte interesant pentru că înfățișează, prin optica unui dintre cei mai autorizați critici literari italieni, caracterele și scrisul evoluției poeziei italiene din ultimele două decenii. Studiul amintit interesează pe cititorul român prin faptul că-i permite cunoașterea celei mai autentice expresii a artei literare: poezia. O. T. Bănățeanu*.. ..analizează, în ultimul număr al Revistei Fundației Regale, problema poeziei dialectale cu referințe speciale asupra lui Victor Vlad Delamarina considerat ca primul poet dialectal român. Studiul d*lui T. Bănățeanu, este foarte util pentru că înlesnește cu*noașterea acestei probleme litera* re atât de controversate, pentru că lămurește problema poeziei dia*lectale și pentru că evidențiază concluziile la care au ajuns diverși cercetători străini. Arătând că poezia dialectală trebue să aibă nu numai o expresie adecvată din punct de vedere dialectal, dar chiar trebue să înfățișeze sufletul în ceea ce are el specific cu viața regională, autorul studiului ne înfățișează și o seamă de scriitori ai dialectelor românești. Sâmbătă I Anghel 1942 . Nu aprobăm graba cu care d. Constantin Virgil-Gheorghiu, acest poet si gazetar de real talent, își scoate cărțile de reportaj aupra răsboiului. Intr’un interval de numai un an, iată, d-sa ne dăruiește a treia lucrare: „Cu submarinul la asediul Sevastopolului“. Am vrea ca autorul să’nțeleagă rostul acestei notițe de la rubrică negativistă și să-și dea seama că ea a fost dictată de aprecierea sinceră pe care o avem pentru darul de povestitor și sînat sensibilitate. I-am cetit cârtite anterioare și singurul lucru de oboiectat a fost tocmai această grabă febrilă, de a însăila fapte și observații și de a le oferi tiparului. Avem încredere în talentul d.Ion Constantin Vrgil Gheorghiu, care, așteptând cu răbdare procesul normal al creației, al cristalizării observațiilor, ne-ar putea da o carte semnificativă despre acest răsboi, zugrăvit până astăzi doar din fuga ondeiului reportericesc, „ Nu se grăbește nimeni să A leediteze pe Gib I. Mihăilescu. Casele noastre de editură l-au uitat probabil cu desăvârșire pe autorul ,.Donnei Albu”, înainte ca acesta să fi fost lansat comercial pe piața românească. Recent, un editor de la Milano și*a manifesta interesul pentru „Vedenia” și „Rusoaica”. Cineva i-a prezentat un portret literar despre Gib,im*preună cu o critică a cărților sale. Se va întâmpla, ceea ce s’a mai î ntâmplat și cu Panait Istrati: străinii îl vor citi și aprecia pe Gib, în timp ce librăriile romănești vor continua să vândă cărția oportunismului nostru facil. Așa se scrie istoria literaturii românești, în binecuvântatul an Domnului . N’am citit demult „amintiri* mai savuroase, mai pline de vervă, spirit și totuși adevăr, ca acelea ale d-lui C. Gonstopol, publicate în revista „Ramuri“ de la Craiova. Memoriile marelui nostru gazetar nu Sunt mihai și retrospective asupra presei românești, ci Si jm Pitoresc portret îtoral al societății românești din ultimele decade ale existentei sale. M!| 4 PE TRIMESTRUL 2 Deși cartea literară se poate spune că este în vacanță, romanul 4 pe trimestrul 2 al și caricaturistului Negu Rădulescu înregistrează un succes record de numai câteva zile de lapariție 4 pe trimestrul 2, e apmag epuizat. Editura Contemporană a pus sub tipar ediția sa din acest succes literar. PETRI Sf Augustin: Ce faci, om al neantului? La ce te gândești? Ce ști 1*7 tu? Nu-ți aduci aminte că ești unut Petrarca. Da, imi amintesc și acest gând nu-mi vine niciodată în minte fără o anume înfiorare. Sf. Augustin’ Slavă Domnului ? Este o carte în genul „Confesiunilor” lui Rousseau sau a celor lui Sf. Augustin. Sufletul, pe jumătate medieval, al lui Petrarca se găsește întreg în ea, că-ți aduci aminte, după cum spui, și că veghezi la Sănătatea ta! (spirituală, n. r.). Ai să mă scutești de o grea sarcină, fiindcă nu încape nici o îndoială că pentru a disprețui seducțiunile acestei vieți și pentru a-ți îndruma sufletul prin mijlocul tuturor furtunilor din această lume, nu poți găsi ceva mai eficace decât smintirea propriei noasttre nimicnicii și meditația neconstenită a morții, și acesta nu ușura de c, ci adânc, Până ce te pătrunzi până in măduva oaselor. Insă tare mi-e teamă că, în acest caz, după cum am observat la atâția alții, tu îți faci doar iluzii. Petrarca. Cum vine asta, te rog, fiindcă nu înțeleg prea bine ceea ce îmi spui. Sf. Augustin- Desigur, din toate felurile voastre de a fi, o muritori, nici una nu mă miră mai mult și nu-mi inspiră mai multă oroare, decât aceea de a vă vedea tot văitându-vă de nenorocirile voastre, prefăcându-vă că nu recunoașteți primejdia care vă pândește și îndepărtând această considerațiune dacă vă este pusă chiar sub ochi. Petrarca: In ce fel? Sf. Augustin: Iți închipui să poată exista cineva atât de smintit încât să nu dorească fierbinte sănătatea, dacă este atins de o boală primejdioasă? Petrarca: Nu cred să poată exista asemenea sminteală. Sf. Augustin: Ei bine! îți închipui să poată exista cineva atât de nepăsător și atât de leneș încât să nu caute prin toate mijloacele să obție ceea ce el dorește din tot sufleul său? Petrarca: Nici asta nu pot crede.. Sf. Augustin: Dacă suntem de acord asupra acestor două puncte, trebue să fim Si asupra celui de-al treilea Petrarca: Care este al treilea Dimct (re vedere? Sf. Augustin. După cum acela care, printr’o meditație profundă, va fi recunoscut că este nenorocit și va dori să nu mai fie, și, formulând această dorință, va voi să o realizeze, tot așa acela care va căuta să împlinească acest lucru, va reuși să-l ducă până la capăt. Este lămurit că acest al treilea punc, depinde în chin esențial de cel de-al doilea, și cel de-al treilea punct depinde în chip esential de cel de-al doilea, și cel de-al doilea de cel dintâi. In consecință, acest întâi punct trebue să rămâe ca însăși rădăcina mântuirii omului. Insă, muritori nesocotiți, și tin atât de priceput în a te pierde, voi vă străduiți să rupeți din inimile voastre această rădăcină sănătoasă ,prin toate amăgitoarele plăceri pământești, ceea ce, ți-am spus-o, îmi trezește mirarea și oroarea. Astfel voi sunteți pe drept cuvânt pedepsiți și prin extirparea acestei rădăcinii și prin pieirea restului. Petrarca: Acest reproș, după mine, este cam lung și are nevoe de o desvocare: să-l lăsăm, deci, la o parte pentru moment, dacă vrei Ca să dor merge sigur spre consecințe, să ne oprim puțin asupra premizelor. Sf. Augustin. Trebue să mă pice felului tău de a înțelege. Oprește-mă deci, oriunde crezi că e nevoe. Petrarca: In ceea ce mă priveș eu nu văd această consecință. Sf Augustin: Ce întunecime amtervenit? Ce îndoială se ridică acum (în tine)? Petrarca: Este că există o mulțime de lucruri pe cari noi le dorim cu ardoare, pe cari le căutăm cu înfocare, și pe cari — totuși — nici o pedeapsă și nici o grijă nu ni le va face accesibile. Sf. Augustin. Pentru celelalte fcruri, nu neg că aceasta nu e alvârât, dar pentru cazul de care vorba acum, e cu totul altfel Petrarca. Pentru care motiv? Sf. Augustin. Pentru că oriei care vrea să se elibereze de mizeria, în măsura în care el dorește ceasta im sinceritate absolută, el i poate fi înșelat în năzuința sapătratca: Ah, ce înțeleg eu? Estă foarte puțini oameni cari să simtă că le lipsesc o mulțime de lucruri și cari să nu pretindă a fi nefericiți din această pricină. E un adevăr pe care fiecare îl recunoaște în conștiința sa Printr’o consecință firească, dacă împlinirea dorințelor aduce fericirea, tot ceea ce nu e împlinirea dorințelor trebue să te facă, în chip proporțional cu intensitatea lui, nefericit Această povară a mizeriilor, se știe bine că toți doresc să scape de ea, dar numai puțini reușesc. De câte ori nu se întâmplă ca o sănătate proastă, moartea unor persoane iubite, închisoarea, exilul sărăcia, să aducă nefericiri continue, fără să mai vorbim de alte nefericiri a căror enumerare ar fi prea lungă, și ne cari e atât de greu și de crud să le suporți? Și tortuși, aceștia care sufăr atâta, de,geaba, s’ar plânge, lor nu le este permis, după cum vezi, să se elibereze de suferința lor. Este deci pentru mine neîndoios că o mulțime de lume este nenorocită fără voia ei. Sf. Augustin: Trebue să te trimit mult înapoi și, cum se obișnuește cu copiii ușurateci și înapoiați, să te fac să urci pe firul vorbelor până la întâiele elemente. Te-am crezut un spirit destul de pregătit, pentru a mai trbui să-ți dau lecții atât de copilărești. Aici, dacă ai fi ținut minte negte maxime adevărate și sănătoase ale filosofilor, pe cari i-ai citit și recitit, de atâtea ori împreună cu rnKL6, dacă» da-mi voe să ți-o spun», ai fi muncit pentru tine și nu pentru ceilalți, dacă ai fi folosit lectura’ atâtor volume pentru regulele vieții tale, și nu pentru frivolele aplauze ale publicului și vanității — tu n-ai debita astfel de prostii și astfel de absurdități... Petrarca. Roșesc de tot ce mi-ai spus și te rog Să mă ierți. Explică-mi, deci, în ce am greșit. Sf. Augustin, întâi, trebue să-ți reproșez că ai putut gândi că cineva poate deveni, —, sau fi — nenorocit fără voia lui— Cum ai putut uita, acela Înțelepte maxime ale filosofilor, cari afirmă că nimeni nu poate fi nenorocit fără voia lui? Fiindcă, dacă virtutea face fericirea oamenilor (lucru , demonstrat de Cicero) urmează de aici că nimic nu se opune fericirii, dacă nu este constrat, virtuții». Etc. etc ■" ANTOLOGIA LITERARĂ FRANCESCO PETRARCA (1394-1374) „SECRETUL MEU“ sau despre conflictul pasiunilor mele >) (Fragment) U' IO