Viața, august 1942 (Anul 2, nr. 463-493)

1942-08-01 / nr. 463

P Pasiuna DA! . Un frumos portret spiritual și politic al Ardealului este acela pe care l-am descoperit într’un număr mai vechiu al revistei „Meșterul Manole“, semnat de d. Gri­gore Popa. Ceea ce ne îndeamnă să revenim este darul clarității și m­ed­elunii autorului, care reușește să definea­scă într’un sumar esseu permanen­­țele istoriei transilvane. Ardealul — spune d. Grigore Popa — si-a afir­mat voința sa dârziu și hotărîtâ da­torită faptului că a negat întodea­­una istoria ce i-a fost impusă. D. Grigore Popa deslușește per­manențele Ardealului în următoa­rele puncte esențiale: 1. Coloratura dramatică a revoluțiilor ardelenești, cadrul de tragedie antică în care ele s’au consumat și crearea de mituri eroice; 2. Totala detașare a eroilor ardeleni de Individualismul lor, devenind expresia efectivă și in­tegrală a colectivității și dăruirea lor totală pentru „idee“ si 3. Rolul țăra­nului, al preotului și dascălului în susținerea ideilor politice și perma­nentizarea unei tradiii opoziționiste fată de stăpânirea străină Avem impresia, că d. Grigore Po­pa In esseul d.sale, nesemnalat la timpul său, a zugrăvit cel mai cu­prinzător portret moral al Ardealu­­lu­i Ne-a plăcut articolul confra­­telui Al. Mironescu din „Eveni­­mentul” de ieri, întitulat „Dinco­­lo de vremelnicie”. Acest pasionat al probleme­lor de cultură, înzes­­trat cu o inteligență iscoditoare, scrie rânduri valabile despre per­­manentele civilizației, despre a­­cele „aspirații care scot la lumină această lume și o așează deasupra vremelniciei...". © Aplaudăm inițiativa editurii „Tiparul Românesc“ de a porni o colecție a scriitorilor germani, cla­sici și moderni, care să ofere sec­torului nostru o oglindă­toare a prozei germane, cuprinză­Cititorul român trebue pus în sfârșit în cu­rent cu realizările literanre ale po­porului german, despre care până mai ieri știa atât de puțin. © O intenția lăudabilă este a­­ceea mărturisită de poetul și pu­blicistul ardelean George Al. Petre care lucrează la un vast op asupra satului românesc. Este o încercare de a prezenta satul nostru în per­manentele sale etnice, de a contu­ra un just profil folkloric și psiho­logic al țăranului nostru. D. George Al. Petre este un bun cunoscător al țării. Peregrinările sale scriitoricești și notele publi­cate prin diferite gazete și reviste dovedesc o prețioasă afinitate cu universul nostru rural. Astfel, in­tenția va putea să constitue o bi­ruință reală a publicisticei noastre „ lulaiek A pus lucrări asupra lui Mai­or­escu, de E. Trovinesc­u In ultimii ani, popularitatea lui Titu Maiorescu­ a crescut printre noi Prin faptul că unele documente ale vieții sale intime nu s-au apropiat sufletește, înainte Maiorescu era o statue culturală — astăzi el este o personalitate vie, care circulă nu numai ca o valoare, ci și ca un om, pur și simplu. Unul din cele mai compacte studii care s-au scris asupra lui Maiorescu pe baza acestor documente omenești­ este cel al criticului E. Lovinescu — în două volume. Lucrarea constitue o realizare maximă nu numai în ceea ce o privește pe Maiorescu, ci și în cadrul carierei de scriitor și de critic a autorului. Iată că — pentru a completa fi­gura marelui înaintaș — d. E. Lovi­nescu pregătește nu mai puțin de alte trei lucrări, în privința lui Titu Maioescu, întâia se va numi: Maio­­rescu și contemporanii — carte a­­proape gata să fie dată editurii Casa Școalelor, care o va pune sub tipar. A doua lucrare se întitulează : Posteritatea lui Maiorescu și va cu­prinde o privire de ansamblu asu­pra realităților maioresciene din zi­­lele noastre. Iar a treia lucrare — de ordin mai ales cultural-documen­­tar, va fi „Antologia ideologiei Juni­miste”, pe care d. E. Lovinescu o va alcătui, culegând materialul cel mai semnificativ, cu un amplu comen­tariu, care va însemna totodată și o fixare ideologică. Iată, cum, așa­dar, cel mai vred­nic urmaș al lui Maiorescu, înțelege sa nu obosească în a ridica blocuri masive la statuia ideologică a lui Maiorescu... Ion Tlăteanu. ..Ordin d­e misiune Originalitatea acestei contribuți la literatura de război actuală con­stă în aceea că ea înfățișează mo­mente de luptă ale eroicei noastre aviații, din care autorul a făcut și face parte. Sunt însemnări de o naturaleță care te dezarmează, deoarece ai im­presia că în intensitatea acelor clipe de duel cu moartea, un om ar trebui sa devie, dacă nu „halucinant”, cel puțin patetic... D. Ion Băleanu însă are condeiul senin al aceluia care privește și moartea ca pe o realitate simplă a firii. De aceea, însemnările sale sunt atât de tonice. Optimismul și spiritul de glumă din lumea aviației care se anină, sunt elemente ale unui suflet tare — adică ale unui aviator.. SAT RUMÂNESC Tristețea tomnatică strănsă’n merindar o duce cu satul de azi bătrănul gropar, năzuriți mari ascultă clopotul descătușării­­ clopotul care vestește durerile țării. Groparul în pas cu veacul despicat întoarce vremea n’apoi spre alt sat, așteptat și doinit prin fluer ciobănesc, sat ce se naște’n ieslea cugetului românesc, Ion Th­­ilea ”) Din volumul „întoarcere” care apare în curând în editura „Con­temporar” VIAȚA DESPRE S­ENSUL ESTETIC AL LITERATURII ROMÂNEȘTI Așezată la frontiera cea mai pri­mejdioasă a Europei, acolo unde începe lumea barbară și incultă a Asiei, România și-a modelat expre­sia sentimentelor artistice după zbuciumul neîncetat al istoriei ei. Intr’adevăr literatura românească, atât cea populară, cât și cea cultă, prezintă două aspecte cu totul di­ferite, însă la fel de logic încadrate în ritmul pasionant și eroic al trăi­rilor ei istorice: aspectul epic, re­prezentat de balada populară, de poezia romantică a /eacului al XIX și de romanul modern, sunt expre­sia sinceră ale celor mai vechi și a celor mai actuale sbuciumări româ­nești .De a lungul unor veacuri trăite cu mâna pe spadă; aspectul liric reprezintă, atât în celebra doină a poporului, cât și în poeziile lui Funti­nescu, Alecsandri, Duiliu Zamfires­cu, Arghezi, Barbu, Blaga sau Pillat, acea nostalgie a liniștii depline și a întoarceri către sine însuși, pe care Românul a dorit-o întotdeauna ca Pe un paradis în tragic contrast cu tumultuoasa sa condiție umană, în­tre acești doi poli sentimentali a evoluat întreaga literatură româ­nească, cu accentuări, intr’o parte sau în cealală, cari n’au exprimat decât felul de viață, războinic sau contemplativ, al epocii respective. Spre a ilustra această alternanță de tonuri vom lua ca exemplu ulti­mul sfert de veac al istoriei româ­nești care, oglindit în literatură, nu joacă decât rolul picăturii de apă care adună în ea esența și ființa întregului ocean. Imediat după răz­boiul mondial scriitorii români au încercat să cuprindă în opera lor marea frământare care trecuse și din care reînviaseră contururile ju­ste ale Daciei de odinioară. Romanul românesc dă în epoca aceasta câ­teva din capodoperile sale caracte­ristice din care desprindem: „întu­necare“, vastă și puternică frescă datorită lui Cezar Petrescu­. ..Pădu­rea spânzuraților“ de Livu Rebrea­­nu, „Ultima noapte de dragoste, pri­ma noapte de războiu“ de Cam­i Petrescu, „Roșu galben și albastru“ de Ion Minulescu, reprezentând un gen epic deosebit, evoluând de la notațiile proustiene ale lui Oa­nă­ Petrescu, până la tragicul și e­­picul conflict al lui Bologa eroul ar­delean al lui Liviu Rebreanu. Poezia eti­că a vreriiU­ăcelecă Se concen­trează în schimb în epoca ce a pre­cedat războiul, pregătind parcă atât etapa eroică a luptelor de reîntregi­re cât și izbucnir­ea masivă a roma­nului. Numele lui George Coșbuc și Octavian Goga vor rămâne astfel mereu legate de această perioadă misionară și profetică a poeziei ro­mânești care constitue pr­eludiul în sus al elanului războinic care a a­­nimat atunci întreaga suflare a neamului r­omânesc. Poezia epică de după războiu însă, s’a retras, sfion­­oasă parcă, în fața torentului de viață nouă al romanului care a a­­tins atunci câteva din culmile sale cele mai înalte. Poezia lirică își reia desvoltarea înfloritoare pe care o avusese îna­inte de războiu, imediat ce aminti­rea bubuitului de tun începe să se îndepărteze. Calmul care urmează marelui­ efort al națiunii se rezolvă poetic într-un lirism care se zbate la început între suprarealism și da­daism, căzute însă rentate în desue­tudine, pentru a reintra apoi între tiparele clasice la care aderă toți poeții de factură tradiționalistă adu­nați în jurul revistei „Gândirea“. A­­ceastă revistă, întemeiată la Cluj de romancierul Cezar Petrescu în a­­nul 1922 și condusă apoi de poetul Nichifor­ Crainic care-i și imprimă sensul ideologic pe care-l are azi, concentrează curând după întemeie­rea ei numele cele mai ilustre ale literaturii românești. Poeții Nichifor Crainic, Lucian Blaga, Ion­­ Pillat, V. Voiculescu, Radu Gyr, Adrian Ma­ni­u, George Gregorian și alții redau liricii lor o puternică nuanță tradi­ționalistă și creștină, care se trans­formă intr- un curent literar de o mare amplitudine. Revista „Gândi­rea“ are de altfel marele merit de a fi luptat cu toate forțele împotriva penetrației iudaice în literatura ro­­mână, penetrație care echivala cu suprarealismul și cu dadaismul și de a fi creat un curent care a izbutit să scoată la suprafață concerte cele mai caracteristice ale ultimelor două­ decenii, atât în proză cât și în poesie. Astăzi scriitorii români trăiesc din nou vâltoarea epică a războiului. Este poate una din caracteristicele esențiale ale poporului nostru elanul unitar care concentrează fețele na­țiunii în momente de grea răspun­dere istorică. Iată de ce în marea luptă împotriva comunismului, care nu e pentru noi decât una din ex­presiile politice ale imperialismului asiatic, scriitori români și-au închi­nat condeele acestei lupte formida­bile. Intr’un singur an cărțile cu li­teratură de războiu au apărut în așa de mare număr și au fost așa de repede epuizate încât editorii s’au văzut siliți a retipări in editii noul romanele lui Cezar Petrescu, Călin­ Petrescu sau Liviu Rebreanu, spre a satisface nevoile actuale ale vie­mii literare. Poesia de asemeni a pă­­răsit turnul de fildeș al lirismului pentru a cânta bravura soldaților, suferința Basarabenlor și a Trans­nistrienilor, figura Mareșalului An­­tonescu si dorul de luptă și de drep­tate al poporului întreg, care trăie­ște cu toată intensitatea momentul acesta, de rezolvarea istorică a că­ruia depinde nu numai destinul de mâine al României, dar și al Europei întregi Viratală Roria Viena Iulie 942. 100 DE ANI DE LA MOARTEA LUI CLEMENS BRENTANO Viața sa sufletească inundată de o fantezie pe care nu și-o înfrâna niciodată, s’a irosit pierzăndu-se in neant. Forța sa poetică nu era bine incheaată, nu e ra cl­ <­­mare închisă între maluri diferite, nu are nici mă­car un sac de munte, ci un râu tu­multuos care se revărsa peste câm­­pile din jur. Pe o astfel de întin­dere inundată a sufletul..!, se iveau din când în când plante cu flori frumoase ca ar­­becle, iar in desi­șurile încâlcite de pe maluri, cântau privighetorile inimii s­le rănite, câ­teva strofe dulci, pline de dor, cu ton curat de copil, ca niște cântece line din popor... Ca Lohengrin, pe lebăda sa, se pogora el pe apele acestea stranii, cu părul în bucle negre si ochii mari plini de jar,cu o uimitoare abi­litate de spirit in momente de voie bună și destindere sufletească, plin de profunzimi de gândire, ca un ge­­niu, începea să vorbească și să im­provizeze versurile... i sa a cucerit femeile, care i se spovedeau, îndrăz­nind să se refugieze în lumea sa de vise, de romantism, scăpând de lu­mea reală și de veacul ei. Dar de fiecare dată il păștea soar­­ta, femeile, ,i­l urmau cu drago­­ste, așteptau ca fantezia să se trans­forme în­­ fi­re spirituală strunită bârbătește, capabilă să umple viața de toate zilele ca farmec romantic. Așa au orali Sofie Merean, Lui­se Ilensei și altele. Brentano insă, după ce.și epuiza pentru moment comoara ăntecelor, aștepta ca fe­meia iubită, ființă feerică, să.i des­chidă din nou porțile unui rai ro­mantic, unei lumi de basme. Dar a­­ceasta nu se ia împla. Dezamăgit peste măsură, Renteno .Si. refugia din loc în loc, nar o singurătate im­­ensă.. La început mai culegea câte un cântec popular de pe cărări cu soa­­re, câte­ un basm sau depăna o is­torioară dulce dar tragică despre hravul Kasperl Anners, până când fu­gi de tot de Iunie, voind jLsă s smulgă vieții de di­­­alo, print­ro linie de viață monahală, ceea ce tocmai viața pământească nu-i îngăduise, de a putea iubi di­n suflet curat și de a fi iubit din dragoste ” . Până la sfârșitul vieții sale ajunsă viață de hoinar, sfârșit care o surprinse la Aschaffenbui... dor­ește ca „dorul să umfle vânt­­elele, fantezia să stea la c­­ârmă”, cum glăsuie și unul din cele mai frumoase cântece ale sale. Bren­tano iubise durerea. Aceasta e și cheia sufletului ău. Mama lui Goethe, in casa căreia Brentano mergea încă de tânăr, îi zise intr’o zi: „împărăția ta, dragă Clemens, e un nori și nu pe acest pământ și de câte ori se va atinge cu pământul­­ va ploua lacrimi. IV doresc un curcubeu binecuvântat !" Opera literar­ă a lui Brentano nu poate fi compe­ctă cu marea, cu­­ înălțimile munților sau cu liniștea maiestuoasă a unui fluviu puternic, ci cu lucirea vaporoasă in cele 7 culori ale unu­i rrubeu visător, sus, intre cer si pământ.. Plastica Danaidă Nae Constantinescîi A APARUT o­rdin DE MISIUNE o carte de războiu trăită de­­ m mmm Volumul este ilustrat cu o copertă de P. Grant și conține 32 clișee autentice. Prețul Iei 120 Zsisizsvssmim Nosca BB! ...continuă în ultimul număr al Revistei Fundațiilor Regale publica­rea Interesantelor articole, începută în penultimul număr — asupra con­­ceptulu­i de politic în gândirea ger­mană. Autorul acestui interesant și foar­te actual articol ne arată că pentru a înțelege filosofia politicului în gândirea germană trebue să pornim de la cercetarea lucrărilor lui Freyer, Schmitt și Ritter pentru care poli­tică înseamnă dominație, dușmănie și dom­en­ie. Seria de articole a căluii Constan­tin Noica va fi desigur urmărită cu mare interes pentru că prezintă ce­titorilor români o analiză completă asupra gândirii politice germane contemporane. D. Eugeniu Todoran... ...publică în Revista Fundațiilor Regale, numărul pe­ August, simplă analiză literară asupra ca­­a­racterului religios al poeziei d*lui V. Voiculescu. Descifrarea versului celuilalt tărâm al poeziei dslui V. Voicu­­lescu, înlesnește autorului stu­­diului amintit, să îngățișeze pro­­blema credinței în poezie. D­.sn constată că în măsura în care dest­­inul poetic al lui V. Voiculescu este urcușul către lumea credinț­­ei, iar poezia lui o imagină a ce­­­luilalt tărâm, — în aceeași măsu­­ră intreaga*i creație poartă o notă de substanțialitate D-ra Marieta Goandă,.. ...a tradus, pentru Revista Funda­­­țiilor Regale studiul d*lui Rino Sanminiatelli asupra peziei italie­­ne din ultimii 20 de ani. Studiul este foarte interesant pentru că înfățișează, prin optica unui din­­tre cei mai autorizați critici lite­­rari italieni, caracterele și scrisul evoluției poeziei italiene din ulti­­mele două decenii. Studiul amin­­tit interesează pe cititorul român prin faptul că-i permite cunoaște­­rea celei mai autentice expresii a artei literare: poezia. O. T. Bănățeanu*.. ..analizează, în ultimul număr al Revistei Fundației Regale, proble­­ma poeziei dialectale cu referințe speciale asupra lui Victor Vlad Delamarina considerat ca primul poet dialectal român. Studiul d*lui T. Bănățeanu, este foarte util pentru că înlesnește cu*­noașterea acestei probleme litera* re atât de controversate, pentru că lămurește problema poeziei dia*­lectale și pentru că evidențiază concluziile la care au ajuns di­­verși cercetători străini. Arătând că poezia dialectală trebue să aibă nu numai o expre­­sie adecvată din punct de vedere dialectal, dar chiar trebue să în­­fățișeze sufletul în ceea ce are el specific cu viața regională, auto­­rul studiului ne înfățișează și o seamă de scriitori ai dialectelor românești. Sâmbătă I Angh­el 1942 . Nu aprobăm graba cu care d. Constantin Virgil-Gheorghiu, acest poet si gazetar de real talent, își scoate cărțile de reportaj a­­upra răsboiului. Intr’un interval de numai un an, iată, d-sa ne dăruiește a tre­ia lucrare: „Cu submarinul la ase­­diul Sevastopolului“. Am vrea­ ca autorul să’nțeleagă rostul acestei notițe de la rubrică negativistă și să-și dea seama că ea a fost dic­tată de aprecierea sinceră pe care o avem pentru darul de povestitor și sîna­t sensibilitate. I-am cetit cârtite anterioare și singurul lucru de ob­oiectat a fost tocmai această grabă febrilă, de a însăila fapte și obser­vații și de a le oferi tiparului. Avem încredere în talentul d.Ion Constantin V­rgil Gheorghiu, care, așteptând cu răbdare procesul nor­mal al creației, al cristalizării ob­servațiilor, ne-ar putea da o carte­ semnificativă despre acest răsboi, zugrăvit până astăzi doar din fuga ondeiului reportericesc, „ Nu se grăbește nimeni să A­­ leediteze pe Gib I. Mihăilescu. Ca­­sele noastre de editură l-au uitat probabil cu desăvârșire pe auto­­rul ,.Donnei Albu”, înainte ca a­­cesta să fi fost lansat comercial pe piața românească. Recent, un editor de la Milano și*a manifesta i­nteresul pentru „Vedenia” și „Rusoaica”. Cineva i-a prezentat un portret literar despre Gib,­im*­preună cu o critică a cărților sale. Se va întâmpla, ceea ce s’a mai î ntâmplat și cu Panait Istrati: străinii îl vor citi și aprecia pe Gib, în timp ce librăriile romă­­nești vor continua să vândă cărț­ia oportunismului nostru facil. A­șa se scrie istoria literaturii r­omânești, în binecuvântatul an Domnului . N’am citit demult „amintiri* mai savuroase, mai pline de vervă, spirit și totuși adevăr, ca acelea ale d-lui C. Gonstopol, publicate în revista „Ramuri“ de la­­ Craiova. Memoriile­ marelui nostru gaze­tar nu­ Sunt m­ihai­ și retrospective asupra presei românești, ci Si jm Pitoresc portret ît­oral al societății românești din ultimele decade ale existentei sale.­ ­M­!| 4 PE TRIMESTRUL 2 Deși car­tea literară se poate spu­­ne că este în vacanță, romanul 4 pe trimestrul 2 al și carica­turistului Ne­­gu Rădulescu înregis­trează un s­ucces record de numai câteva zile de la­pariție 4 pe trime­strul 2, e apmag­ epuizat. Editura Contemporană a pus sub tipar edi­­ția s­a din acest succes literar. PETRI Sf Augustin: Ce faci, om al ne­­antului? La ce te gândești? Ce ști 1*7 tu? Nu-ți aduci aminte că ești unu­t Petrarca. Da, imi amintesc și a­­cest gând nu-mi vine niciodată în minte fără o anume înfiorare. Sf. Augustin’ Slavă Domnului ?­ Este o carte în genul „Confe­­siunilor” lui Rousseau sau a celor lui Sf. Augustin. Sufletul, pe jumă­tate medieval, al lui Petrarca se gă­sește întreg în ea, că-ți aduci aminte, după cum spui, și că veghezi la Sănătatea ta! (spiri­tuală, n. r.). Ai să mă scutești de o grea sarcină, fiindcă nu încape nici o îndoială că pentru a disprețui se­­ducțiunile acestei vieți și pentru a-ți îndruma sufletul prin mijlocul tutu­ror furtunilor din această lume, nu poți găsi ceva mai eficace decât s­­min­tirea propriei noasttre nimicni­cii și meditația neconstenită a mor­ții, și acesta nu ușura de c, ci adânc, Până ce te pătrunzi până in mă­duva oaselor. Insă tare mi-e teamă că, în acest caz, după cum am obser­vat la atâția alții, tu îți faci­­ doar iluzii. Petrarca. Cum vine asta, te rog, fiindcă nu înțeleg prea­ bine ceea ce îmi spui. Sf. Augustin- Desigur, din toate felurile voastre de a fi, o muritori, nici una nu mă miră mai mult și nu-mi inspiră mai multă oroare, decât aceea de a vă vedea tot văitân­­du-vă de nenorocirile voastre, prefă­­cându-vă că nu recunoașteți primej­dia care vă pândește și îndepărtând această considerațiune dacă vă este pusă chiar sub ochi. Petrarca: In ce fel? Sf. Augustin: Iți închipui să poată exista cineva atât de smintit încât să nu dorească fierbinte sănătatea, dacă este atins de o boală primejdioasă? Petrarca: Nu cred să poată exista asemenea sminteală. Sf. Augustin: Ei bine! îți închipui să poată exista cineva atât de nepă­sător și atât de leneș încât să nu caute prin toate mijloacele să obție ceea ce el dorește din tot sufleul său? Petrarca: Nici asta nu pot crede.. Sf. Augustin: Dacă suntem de a­­cord asupra acestor două puncte, trebue să fim Si asupra celui de-al treilea Petrarca: Care este al treilea Dimct (re vedere? Sf. Augustin. După cum acela care, printr’o meditație profundă, va fi recunoscut că este nenorocit și va dori să nu mai fie, și, formulând a­­ceastă dorință, va voi să o realizeze, tot așa acela care va căuta să îm­plinească acest lucru, va reuși să­-l ducă până la capăt. Este lămurit că acest al treilea punc­­, depinde în chin esențial de cel de-al doilea, și cel de-al treilea punct depinde în chip esential de cel de-al doilea, și cel de-al doilea de cel dintâi. In con­secință, acest întâi punct trebue să rămâe ca însăși rădăcina mântuirii omului. Insă, muritori nesocotiți, și tin atât­­ de priceput în a te pierde, voi vă străduiți să rupeți din inimile voastre această rădăcină sănătoasă ,prin toate amăgitoarele plăceri pă­mântești, ceea ce, ți-am spus-o, îmi trezește mirarea și oroarea. Astfel voi sunteți pe drept cuvânt pedepsiți și prin extirparea acestei rădăcinii și prin pieirea restului. Petrarca: Acest reproș, după mine, este cam lung și are nevoe de o desvocare: să-l lăsăm, deci, la o parte pentru moment, dacă vrei­ Ca să dor merge sigur spre consecințe, să ne oprim puțin asupra premizelor. Sf. Aug­ustin. Trebue să mă pice felului tău de a înțelege. Oprește-mă deci, oriunde crezi că e nevoe. Petrarca: In ceea ce mă priveș eu nu văd această consecință. Sf Augustin: Ce întunecime a­m­­tervenit? Ce îndoială se ridică acum (în tine)? Petrarca: Este că există o mul­țime de lucruri pe cari noi le dorim cu ardoare, pe cari le căutăm cu în­focare, și pe cari — totuși — nici o pedeapsă și nici o grijă nu ni le va face accesibile. Sf. Augustin. Pentru celelalte f­cruri, nu neg că aceasta nu e al­vârât, dar pentru cazul de care vorba acum, e cu totul altfel Petrarca. Pentru care motiv? Sf. Augustin. Pentru că oriei care vrea să se elibereze de mizer­ia­, în măsura în care el dorește ceasta im sinceritate absolută, el i poate fi înșelat în năzuința sa­pătratca: Ah, ce înțeleg eu? E­­stă foarte puțini oameni cari să­­ simtă că le lipsesc o mulțime de lu­cruri și cari să nu pretindă a fi ne­fericiți din această pricină. E un a­­devăr pe care fiecare îl recunoaște în conștiința sa­ Printr’o consecință firească, dacă împlinirea­ dorințelor aduce fericirea, tot ceea ce nu e îm­plinire­a dorințelor trebue să te facă, în chip proporțional cu inten­sitatea lui, nefericit Această po­vară a mizeriilor, se știe bine că toți doresc să scape de ea, dar numai puțini reușesc. De câte ori nu se în­tâmplă ca o sănătate proastă, moar­tea unor persoane iubite, închisoa­rea, exilul sărăcia, să aducă nefe­riciri continue, fără să mai vorbim de alte nefericiri a căror enumerare ar fi prea lungă, și ne cari e atât de greu și de crud să le suporți? Și tor­tuși, aceștia care sufăr atâta, de,­­geaba, s’ar plânge, lor nu le este per­mis, după cum vezi, să se elibereze de suferința lor. Este deci pentru mine neîndoios că o mulțime de lume este nenorocită fără voia ei. Sf. Augustin: Trebue să te trimit mult înapoi și, cum se obișnuește cu copiii ușurateci și înapoiați, să te fac să urci pe firul vorbelor până la în­­tâiele elemente. Te-am crezut un spirit destul de pregătit, pentru a mai trbui să-ți dau lecții atât de co­pilărești. Aici, dacă ai fi ținut minte negte maxime adevărate și sănătoase ale filosofilor, pe cari i-ai citit și re­citit, de atâtea ori împreună cu­ rnK­L6, dacă» da-mi voe să ți-o spun», ai fi muncit pentru tine și nu pen­tru ceilalți, dacă ai fi folosit lectura’ atâtor volume pentru regulele vieții tale, și nu pentru frivolele aplauze ale publicului și vanității — tu n-ai debita astfel de prostii și astfel de absurdități... Petrarca. Roșesc de tot ce mi-ai s­pus și te rog Să mă ierți. Expli­că-mi, deci, în ce am greșit. Sf. Augustin, întâi, trebue să-ți reproșez că ai pu­tut gândi că cineva poate deveni, —, sau fi — nenorocit fără voia lui— Cum ai putut uita, acela Înțelepte maxime ale filosofilor, cari a­firmă că nimeni nu poa­te fi neno­­r­ocit fără voia lui? Fiindcă,­­ dacă virtutea face fericirea oamenilor (lu­cru , demonstrat de Cicero) urmează de aici că nimic nu se opune ferici­rii, dacă nu este constrat, virtuții». Etc. etc­ ■" ANTOLOGIA LITERARĂ FRANCESCO PETRARCA (1394-1374) „SECRETUL MEU“ sau despre conflictul pasiunilor mele >) (Fragment) U' I­O

Next