Viața, iulie 1943 (Anul 3, nr. 791-821)
1943-07-01 / nr. 791
fragin» UN NOU TALENT POETIC feminin, ne descoperă paginile revistei „Vremea”, în urma Magdei Isanos pe care am remarcat-o la timp. E vorba de data asta de Eugenia Vasilian. Poezia se numește Zi mohorâtă și are o cadență grasă și sobră, bogată în substanță poetică. Ea începe poate o ploae Ca o tăcută ’nserare Liniștea calcă ’n odaa Pe vechile groase covoare. Inima bate mâhnită. Spre moarte bătaia ei sună. Sfârșește-te zi nesfârșită, Mai bună e noaptea mai bună! A început să se întâmple în poezie ceea ce se întâmplă în regnul animal: bărbații poartă podoabe iar poetesele tind spre simplitatea plină de sens adânc. O lecție usturătoare pentru domnii poeți. Colorată și grațioasă ca stampă orientală este proza d-nei o Maura Prigor „Dragostenească”, apărută în acelaș fărănumăr. Deodată cu simplificarea vieții spre căutarea de noi aspecte liminare în locul falselor rafinamente de formă, au început să iasă la iveală scriitori ce cultivau un gen de literatură ce altădată nu ne mulțumea, în pretențiozitatea noastră muflată de atunci. Doamna Maura Prigor se impune azi prin nuvela d-sale, ca o scriitoare de un tempo viu, până de umor și de fantezie — care ne-a dăruit o lectură antrenantă și plăcută. Frumoase sunt și versurile, din aceiaș revistă, semnate de d. Nic. Tntărescu. Sunt mici medalioane duioase culese de pe frontul rusesc. Inelul In amestec de piatră și fier Mina a pierdut un inel* „Maria, unsprezece Prier", Miniatura In iarba unei ravisti de arini, trifopi de pământ, Un tanc sdrobit, Potcoava unui murg, în vânt Și-o mină încleștată pe-o tabacheră de argint Capacu-i încrustat mandarini cu Din care depărtări va fi venit?. sil I ** f ' Mi In vitrinul librăriilor ieșene am văzut volumul poetului D. Iov, ilustrat de Th. Kiriakoff. Nu vom judeca poeziile căci poate n'avem cădere. Dar ne-,au plăcut foarte linoleumurile pictorului Kiriakoff. O uimitoare ediție de lux, cartea aceasta eștă din teascurile unei tipografii ieșene. Ne--am întărit odată mai mult ln niște păreri vechi ale noastre: mai mal că pictorul Kiriakoff e unul din cei mai de sedilUă gravori din câți avem noi în momentul de față; al 2-lea, că de toate, se găsesc că numai un cap lipsește ca să se alcătuiască la Iași o mare editură de cărți. Max de Venezit: ,Soțul meu" (Editura Curjan). „Un roman foarte agreabil", aceastăi etichetă pe care o vor fip cititorii, după ce vor fi străbătut filele acestei cărți. Caic, deși ,Soțul meu" își desfășoară mănunchiul de peripeții în cadrul unui menaj modern, totuși Mandu Veznit a știut să descopere, inedita într’un tărîm de inspirație, care părea exploatat până la extrem. mim JELANIE !) Ascult în depărtare cum se stinge Îndureratul glas dela hotar... iar a ’nceput bătrânul Nistru a plânge Moldovenimea noastră plânge iar, Nu-s clopote în turle de biserici, Chemarea lor nu cântă peste sat, Dumnezeescul glas jertfit de clerici Prin sate de mozali a încetat Pe la răspântii troițele se roagă: De la Chilia până la Hotin Așteaptă frații care nu mai vin Să desrobească Wirina să roagă Ascult din depărtare cum străbate. Prin liniștea care se lasă grea, țăranii triste peste țara mea Trimise soi de-o inimă de frate... 1) Din volumul recent apărut: Covor basarabean. D. Iov . O nouă carte ostășească — Popas la Frontiere de Aslt. Stelian Ungureanu — vine să îmbogățească mărturiile cu caracter literar asupra actualului nostru războiu. După .,Troițe în furtună”, cartea de debut a d-lui slt. Stelian Ungureanu, noul volum adâncește tema diferite priveliști de pe front sau cueroică inițială aducând în versurilese dealungul peisagiului românesc trist acum fără tinerețea flăcăilor duși la luptă departe în stepele răsăritene. Iată această minunată viziune de iarnă polară în care doar ostașii sunt treji, veghind voinicește la posturile eroismului românesc: Palidă luna se’nvălue’n Ridată. Năprasnic concertul s’aude’n pustiu, In tara tăcerii lipsită de viață .Veghiază patrula purtată pe eliîn. In vreme ce departe în satul românesc dragostea întârzie clipă de clipă cu cuplul lor în gând, peste vale doar isvorul. Poarta’n unda lui suspine Singur hoinărește dorul înălțimile alpine Inimei să-i ia zăvorul. Dar lupta e dârză și vânătorii de munte sunt cel mai aprigi viteji ai noștri Șoimi neînfricați la iureș Peste_ zid de cazemate Vulturi ridicați din Mureș Și din creste sbuciumate, căci au dus până departe pe vârfurile Caucazului stindardul gloriei românești. PHnă de prospețime și avânt național cartea d-lui sublocotenent ,Stelian Ungureanu reprezintă o frumoasă ofrandă sufletească pe altarul războiului sfânt. Cărți noi Popas La frontiere (versuri) de slt. Stelian Ungureanu vi; f ■ ’ill*' ''țî*tak T Ol i i left| ■ îi ki O scrisoare pierdută’’ tradusă In lima francei Am primit In ultimul timp dt Institutul de cultură franceză d București două cărți prețioase at prin ele înșile, cât și prin sensul lc două traduceri in limba francez în literatura noastră, și anume L’auberge d’Ancoutza de Mihail S doveanu, traducere de Yves Aug (despre care am mai scris, aici) Une letre perdue de Ion Duca Cargîale, traducere de Edmondh Berna (cu o Introducere de Șerban Cioclescu). Volumele fac parte din o serie de traduceri ce vor apărea colecția inițiată de Institut „ oeudres representatives des letts et rangeres”. Vedem anunțate astfel operele unor autori ca Slavici, Brătesipu-Voinești, Creangă, etc. Tot ce se publică din românește în limba franceză ne bucură nu numai în înțelesul de propagandă, ci și pentru confirmarea marei tradiții de prietenie ce există între cele două taxe între cele două culturi. Iată, așadar, o inițiativă care merită a fi subliniată îndeosebi. Capodopera literaturii noastre dramatice O scrisoare pierdută e urmată de Conul Leonida față cu reactitatea. Ambele traduceri sunt excelente, cu toate dificultățile textului original, uneori imposibil de tradus în limba franceză, mai abstractă. Edmond Bernard e un adevărat cunoscător al limbajului dramatic caragalian, dovedindu-ne la fiece pagină că după ce ai pătruns în spiritul unui &x*tor străin, în specultatea lui, se poate păstra tonul intim al operei sale, ca și atmosfera sau culoarea lexicală. Traducerea e prezentată de d- Șerbam Cioculescu, expertul necontestat — la no. — în materie de Caragiale și aceasta înseamnă o nouă garanție. Biografia sa e scurtă și sobră, in spiritul unei cărți ce se adresează străinătăței. „înțelesuri” de Mihail Ralea Nu cunoșteam esseurile critice ale d-lui Mihail Halea din prima ediție, sub titlul Interpretări,um impresia lecturii de acum a fost atât mai plăcută. Sub neraj de înțelesuri, d. ne,oferă câteva analize , opere, ^rrpMtqf ibra-i.pri ț tr’o prismă de semnifi(. D Mihail Botea e,mai critic: Uter tiză'sâ se' ‘ibrăh^de H'd'eT p'fi'a drăzneț, pentru a pui în rândul criticilor culoare. In analiza d-lui se întrevede și estetii și filosoful și istoricul." Fie că vorbește de Tudor Arghezi, de Mihail Sadoveanu, de Marcel Proust, de Balzac, de Andre Gide, de Barrès sau de Ibsen, în analiza d-lui Redea sclipește și paradoxul alături de aprecierea critică, și sentința în contra-timp, montaigneană, alături de sugestia înțelegerii estetice. Dar nu este oare, aceasta, condiția ideală a adevăratului critic, care trebue să fie mai întâi un om de largă viziune culturală, electric prin structură, asociind din toate domeniile, humanist în perspectiva generală și iubind nu numai relieful estetic al operei de artă, ci și valoarea ei umană, socială, istorică și chiar metafizică, uneori, (în sensul unei reflectări in lumea gândirii pure) ? Avem atât de puțini „esseiști" de genul d-lui Mihail Ralea, la noi, încât singurul nostru regret — pe marginea acestei cărți de semnificații, cum ne-ar plăcea să-i spunem,— este că d-sa își exercită prea puțin și prea rar minunatele virtuți de om de litere, de om de gust și de om de judecată pe tărâmul literaturii autohtone ca și universale. Nu îndreptățește chiar retipărirea de față regretul nostru ? E. Lovin»eseu. T. Maiorescu și contemporanii lui luși se locuiau între Ma.orescu eseu ori Xenoî, oferă sugestii sale, di. numai L și Alecso pol, ci li Inedite, i întreagă fată un tăiată d-lui E. nimîo inouindu-se ! E Lovim un relief proaspăt, care interesează cel puțin actalabele în privința lui Eminescu. Xenopol fac tul portret mai amplu, îi , unul dîn magistralele care d. E. Lovinescu , dealungul operei sale vii. „Cleș Iată un poet ce a licerone iții, imul timbru nțele interesează,texul structurii cistă. Și Cleștar eflex — care se independent, nu la vreme de epocă. A ci person penonale mături se realzează poenele ț noaștem. Există, în servul one Theodorescu — mai iinitate poetică, un sunet pur, o amplitudine interioară sugrurm.... un palpit înghețat elemente care răsbat prin geometrii voită a fomei, impunând poetul cel din regiunile inefabile. Prin acestea, Cleștar e un volum de poeme ce rezistă verificărilor. E intil a da citate. Nu despre preferirțe am voit să vorbim, ci despre reia și întreaga prezență a unui poet de vocație, care știe să aștepte și știe să privească în urmă, circumspect... Dan Petrașincu ’*1 'A.. Q9UCI“ îf . >pr .•. . .•'fîlfeaiș — fIii ■ AflțttSK ^9 țt I VV1UI*1 UVfUl Vensul cultural, dadtîc ce capcana și pasiunea Fără să aducă îsiorire, bizuseu poeme al unui [te numi tânăr, > OU ■ 1.... , .. . ■ ■ ' . ■ Sigvad Undset a cunoscut de mult o celebritate universală. Opera sa, cunoscută la noi aproape în întregime, (și scriind această însemnare trebue să facem trista observație că opera sa de căpetenie, Lawransdatter, a apărut în Kristin românește, ciopârțiți, ceva mai puțin de jumătate!) a arătat în ce măsură această scriitoare nordică a meritat distingerea cu premiul Nobel. Retipărirea PRIMĂVERII ne prilejuește să înfățișem o fugară galerie de scriitori norvegieni, cu merite deosebite. Iată pe Helger Crogh, critic literar și dramaturg. Raționalist, spirit clar și necruțător, critica sa se inspiră dintr’o mare dragoste pentru litere, pentru claritate și onestitate a spiritului. Dramaturg. Helge Krogh posedă o formă sigură și plină de eleganță. Este înainte de toate un psiholog, dolect și de un anume simț poetic. Totuși, văzându-i teatrul, curând că acest spirit critic, observi care pornește de bună voie la luptă împotriva burgheziei trăește tocmai pe această burghezie, in marginea căreia se află loc și pentru o boemă inteligentă, cu micile sale intrigi și jocurile sale de sentimente mai mult sau mai puțin decadente. Sigurd HoeJ, romancier și critic, un critic literar ales — seria traducerilor pe care o diriguește. ,Seria *) Apărută, de agameni, în editura GORJAN, tăriei, apariojiuuuu-co..ul decât în alte lucrări care suferă de o absență a căldurii umane. Arnulf Overland e o natură mai profunda decat cei prezentați mai sus. E totodată poet și răspânditor de idei, dar Intre aceste două aspecte, se revelă o sciziune foarte curioasa, specializat oarecum intro violentă campanie antireligioasă, neverland este totodată poetul norvegian a cărui poezie este cel mai mult hrănită de Biblie. Dintre scriitorii de contrară atitudine spirituală, se pot enumera o seamă. Fangen, Waldemar Broegger, Trygve Gulbrandsen, ale cărui romane eroice, accesibile tuturora, cunosc tiraje extraordinare. Mai este deasemeni Knut Hamsun, care și-a mărturisit convertirea față de ideile de dreapta și admirația pentru Germania hitleristă. Hamsun Insă este un clasic. Romancierul Sigurd Christiansen a apărut, cu putini ani în urmă, drept principal, rival literar, al lui Sigurd Ho ©]. Prin lumea sa de creație, prin admirabila trilogie — intrarea în viață (Inngangen), Săbiile (Sverdene) și împărăția (Riket), prin frumoasa sa dramă. Călătorie în noapte C în Reise ( Natten), Christiansen se opune ideilor așa numite avansate. Doamna Sigrid Undset, laureată a premiului Nobel, pentru ciclul său de romane îsstorice asupra Kristînei, fiica lui Lavrans, se opune deasemeni nu numai prin temperament, cî și virtutea unei ideologii foarte cise: este o convertită la catolici. Și totuși, locul său în lupta rară nu este decât pe jumătate kt al unei luptătoare.1. Prin adânci*a gândirii și orizontul larg al llfUoT «Un“, o -U • v-vde barierele durate între planuri rare rivale, care-i îngădue să vizeze puncte de vedere aparent ale, în loc să se opună. Ea repretă cea mai mare forță spirituală , Norvegia; ea vorbește cu o autoare fără egal e respectată dealtfel și iubită de ambele tabere militante, care se întâlnesc cu ea în aceeași dragoste pentru literatură și gândire inteligentă. Caracterizată prin nevoia sa Irite, vioară de a scăpa de capitală, căci— născută la, Oslo s’a statornicit într’un orășel din inima Norvegiei (pentru care temei, poate, personagiile sale au aproape toate un gust anume pentru promenadele duminicale pe munte și în pădure), Sigrid Undset a continuat să scrie cărți care au încă acea strălucire și bogăție poetică a ciclurilor istorice. Kristin Lavransdafter și Olav Audimsoen. N. Fapatanasiu NOTE PE MARGINEA TRADUCERILOR PRIMĂVARA AN DE SIGRID UNDSET terei trecutului ou cneȘAm', « in* locot. col. Dim. Papadoglu. Acestui iubitor al prm«M țărei ii consacră d. dim. un studiu amplu pe 'ate fi publica „Gazeta Municipală'’. M„n* O serie de date inedite asupra trecutului Bucureștilor sunt cuprinse în acest interesant statu. Ultimul număr al „Gazetei Municipale” mai cuprinde pe lunga materialul informativ obținut, o bogltă documentare asupa activitatei ad-ției comunale a Zapoalei și a prefecturilor și primărilor din tara A apărut „Buletinul Craimerei de Comerț și Industrie București”, anul LII, No. 1-3, Ianuarie-Martie 1943, cu un interesant sumar. Cităm articolul d-lu. dr. Marin Mihiu, tratând despre structura și tendința comerțului românesc. lofaîl tîte* i itiSti* în fe-HfQrăme. Tată, raft îstraft, venii* ț întept cuvânt - 11 mâ* nu" sa”, , n’au care a ferit endusă seats <le VS!U“|lO urvIB oi o avTlltO- rilor noștri de seamă. Concluzia nu poate nefavorabilă pentru Panait Istrati, care rămâne un mare scriitor, ci favorabilă literaturii noastre. Ne putem da seama ușor că avem multe cărți care să fie la înălțimea cărților lui Panait Istrati, dacă nu chiar mai sus, ca valoare literară. Atunci când traducerile din scriitorii noștri se vor extinde, străinătatea va avea de apreciat talente pe care noi n’am știut să le considerăm îndeajuns. Spre mai marea noastră rușine de a avea încă odată profejisi să ne prețuim la justa lor valoare creatorii noștri, nu numai în muzică — domeniu în care, întotdeauna a trebuit să ne lăsăm talentele să se consacre în străinătate ca și în literatură. • DACĂ PE DE O PARTE NU trebue să ne disprețuim literatura, este greșită atitudinea acelor scriitori (fiindcă sunt dîn aceștia mai ales in provincie) care nu nimic din literaturile străine, citesc Nu se poate face artă mare fără o mare cultură — și prin cultură se fotelega lectura asimilată dm o humagazinare de cunoștințe ce îl face pe un în oameni să fie adevărate „biblioteci ambulante”. Exemple de scris românesc frumos avem suficiente, dar nu e de ajuns să citim literatura noastră pentru a avea o amplă viziune a lumii. Deodată cu experiențele de viață pe care le avem fiecare pe cont propriu, o lectură cât mai vastă ne poate cristaliza propria personalitate, pentru a ne găsi acel drum universal valabil depășind coloratura pur locală în care se complac unii scriitori ce trăesc departe de centru (fiindcă la București se citește, în general, mult, orice s’ar spune). 'ilil >‘CÄt'f P1 H Prin trei operele de cultură care oferă astăzi în Italia un Interes deosebit și se bucură de o favoare mai mare: treime numărate cele privitoare la Renaștere- Moștenirea clasică a civilizației moderne europene este studiată cu criterii nouă de Interpretare și a căpătat o valoare de aenualHate, într’o perioadă ca aceasta de fază, în care Europa se reîntoarce la temeiurile unei tradiții comune, spre un primat spiritual în lume. Gândirea Renașterii, mai cu seamă în prima fază care a căpătat numele de Umanism, este revăzută în îndepărtatele sale obârșii, medievale de un cercetător cu mare renume european. Giuseppe Toffanîn. Inițiatorul unei mișcări polemice Împotriva Medir universal acceptate, a unei revizuiri a lucrărilor de exegeză care păreau că duseseru la concepte stabile și ferme, într’o materie care totuși era complexă, și care este printre cele mai vii și pasionante ale Istoriei Italiei. Dogma că Renașterea a fost umbrită de o ireligiozitate rațîonalistă, care s’a perpetuat prin scrieri ce au făcut epocă în literatura acestui subiect, fusese atacată încă mai de mult de Burdach, care dizertând asupra temeliilor artei moderne a cuvântului a scos în lumină faptul că Renașterea este dominată de un adânc impuls de a humaniza religia Convingerea că Renașterea are un caracter exclusiv păgân, și că ea reprezintă, mai cu seamă o restaurare a antichității a’-a dovedit treptat a fi o gășeșala. roDacă volumul de studii maioreselene „Ticu Maiorescu și posteritatatea lui critică” era ierarhic Și sintetie totodată, scris sub semnul unor grupări de valori în jurul condulimei perspective anti-istorice. In formele pure și esențiale ale Renașterii reînvie antichitatea greco-latină prin catolicatea modernă a Romei, această gândire cere doctrină și religie, a Renașterii este „doctentetas“. In :,Che cosa fu l’Umanestemo” și în „Storia dell ’Umanesmo“, tratând despre renașterea, lumii clasice în conștiința, italienilor în epoca ce se întinde de la vremurile lui Dante *1 până la Reformă, Toffanîn se dovedește a fi cercetătorul de pe tărâmul studiilor Renașterii care Ia chipul cel mai sistematic și totodată cu o mai mare bogăție de Intuiții Istoriceliterare, pune în valoare adevărul acestei teze. O asemănătoare dreaptă prețuire a făuritorilor și propovăduitorilor unui catolicism laic. Inspirat și întemeiat pe formele solemne, eterne ale spiritului antic, pe care-l găsim mai întâi la neoplatonicienii florentini din veacul al XV-lea, o face și Giovanni Papinui în prestigioasa sa lucrare „L’Imitazione dei Padre“. Experiența religioasă a acestei mari personalități de artist și de scriitor, m%®u credincios dealungul frământatei sale vieți da gânditori unei exaltate și aproape de liturgice „humanitas” se reflectează în această operă ca și în „Saggi sul Rinascimento“. Spre deosebirre de un alt mare cercetător, care a lăsat o brazdă «i încă pe acelaș tărâm de studiu spre deosebire de Giovanni Gentile, cunoscut, mai cu seamă datorită lucrărilor sale asupra lui ,,Giordano Bnuno” e il penisiero del Riasemento“, el este reprezentantul unui idealism creștin- Michelangelo, omul și artistul, este pentru ei expresia cea mai adâncă și mai desăvârșită a vremii sale, însemnată, și unică In felul ei, este monografia pe care Papinii o închină: „Michelangelo nelle testimone are doi contemporanei”, căreia trebue să-i adăugăm o culegere de scrieri, editate în 1941, cu prilejul celui de al IV-lea centenar de la desăvârșirea «Judecății de Apoi“.In ultimii ani au apărut în Italia, in mai multe ediții și la diferite edituri, colecții de studii și de texte privind Renașterea Dar cele care au o însemnătate mai deosebită s’au născut din truda și grija Institutului Național de Studii asupra Renașterii, care-i are sediul la Florența la Palazzo Sch’azzi. Acest vast tulminal, creat în 193? pentru imbold mai mare studiilor asupra unei epoci atât de glorioasa pentru Italia, curți și pentru a coordona aceste studii, adunând ca pentru un tezaur rodul oricărei activități a speciailiștilor, ca și a artiștilor și scriitorilor, — are ramificații și secții în centrele Italiene unde civilizația Renașterii a avut o strălucire deosebită, peste fruntariile și numără secții și Italiei, la București, Helsinki, Madrid, Viena, Zagreb. El se îngrijește de absolvirea unuia din rolurile cele mai de seamă ale culturii Italiene, organizând cursuri de studii, comentarii asupra operelor de artă, publicații în serie sau periodice, , ca de pildă revista „La Rinascita”, condusă de Giovanni Papinii și Ilesnald. Insfârșit, orice fel de cercetare pe acest tărâm. Cel ce dorește să cunoască tot ceea ce se face în Italia și în afara Italiei în acest domeniu, nu poate nesocoti activitatea acestui Institut. Unele din publicațiile sale au devenit un element Indispenc’: pentru orice cer’cetăț' ,te publicații este Repertorio de gură intr’o formă știri exacte ora vieții și operei umaniștilor, completate la zi după studiile cele mai recente, italiene și străine. Acesta este un mare dicționar istoric, a cărui lipsă s’a resimțit, multă vreme- Promovând tipărirea, operelor var fi sau puțin cunoscute, ca de pildă cele asupra festivalurilor muzicale da la Florența din vremea Medicișilor, cu facsimile muzicale, ajutând înfăptuirea unor opere de înaltă valoare științifică ca acelea, asupra învățaților bizantini , și a obârșilor umanismului Italian, al cărui autor este Giuseppe Caimnelli, ingrijindu-se de traducerea textelor latine, și aci este destul să cităm traducerea perfectă a unei scrieri de capitală însemnătate a lui Picco della Mirandola, îndrumând cercetările critice spre personalitățile artistice sau școlile Renașterii încă nostrilate. Institutul Național de Studii asupra Renașterii de la Florența extinde cu ajutorul mulților și renumiților săi colaboratori cunoașterea unei civilizații, care este patrimoniul italian, și, în acelaș timp, al tuturor. Brcofeletrafe Teme italiene O nouă concepție asupra epocei Renașterii de m vitrinele librăriilor, a apărut curând, o Interesantă lucrare datorită d-lui ing. C. Sta 1., intitulată ,,Rasă, cultură și civilizație". D-sa face din concluziile științei rasiale un Instrument de cunoaștere în istorie, cultură și civilizație. Descrie rasele europene și neeuropene Studiază migrațiunile. Definește legătura dintre rasă, limbă, naționalitate, cultură și civilizație. Stabilește formațiunea rasială a popoarelor europene și a poporului evreu. Face istoria rasială a Europei și stabilește semnificația mitului rasei pure. Precizează formațiunea rasială a poporului român și a popoarelor de limbă slavă, precum și emuentele rasiale de origină romană, helena, traca sau română asupra popoarelor înconjurătoare. Printr-o documentare amplă si extrem de interesanta stuataza rasele, amuzatiile și culturile asiatice și pume. In funcție de ele, în lumină, neoasiatismul (destrămarea bisericii creștine rusești, raskolnicîi și provoslavnîcii, sectele, panortodoxism, pantudism panturmism, panslavism). Studiază de asemenea în stituțiunite slavilor in etapele definite de preponderența raselor nordică,tesba&ica, pest-asiatica șî centrala siatică, lămurind transformări rasiale ale aristocrației rusești și elvoluțîa de la mic șî volost la colhoz și soviet, precum șî psihologia bastardului europeano-asiane nihilismul și problema naționalității. „Rasă, Cultură și ciivilizațieri este cel mai documentat studiu asupra problemei rasiale și are o valoare europeană. CĂRȚI APĂRUTE «Rasă, culturi și civilizație», de V. Stan ȚI-E SCUMPĂ VIAȚĂ COPIILOR TĂI? Nu sta pe gânduri, trimite-i ^ tfesP depaife de pericol