Adevěrul, octombrie 1890 (Anul 3, nr. 633-657)
1890-10-14 / nr. 644
ANUL III-No. 644 Huniert in Baras abonamentele iftCLT LA St li ALE FIECIREI LUNI SI SE PUTESC TOTDEAUHA ’NAISTE In Bucuiresct la casa Administraţiei Din surdaţe si Streinatate prin mandate poştale. Un an în ţară 10 lei, in străinătate 50 ŞAse luni ,15 , 25 Tre luni „ 8 „ , , 13 LA PARIS ziarul se găseşte de vânsare cu numărul U bioscul No. ti?i BouieVapdat.KarifaeJ. AANUSG1USILE SU SE ’NAPOEA2Î O SINGURĂ EDIŢIE Sa te fereşti. Române ! de cuiu strein în casă. V. Alexandri. DUMINICA 14 OCTOMBRE 1890 ANUNCIURILE Din BUCURESCI şi JUDEŢE se primesc direct la administrație. Din PARIS C. Adam și Agentul Din STI nistraț: _ publicSit Anunciul 10 b. liniă r- M • , - lei.- n loi rândul IIîserțiunile s UN NUMER VECMIU 30 BANI In admirile do mmmsrmarm ■ strada Raua, is Director politic: ALEX. V. BELDIMANU REDACŢIA2 Strada Nouă, IO GEORGE Iaşii sunt în sărbătoare. Mâine, în a doua Capitală a ţarei se va desveli statua marelui Gheorghe Asaki, a aceluia care, părintele literature şi întemeetorul şcolilor în Moldova, a fost şi întâiul ziarist în ţara românească. Să facem o mică schiţă biografică a acestui ilustru bărbat, ilustru prin respândita sa învăţătură şi prin adevărata dragoste ce l’a hrănit pentru propăşirea a tot ce e român şi românesc. Gheorghe Asaki s’a născut în tîrguşorul Harţa din Moldova la 1 Martie 1788. După moartea mamei sale, tatăl său, intrat în călugărie sub numele de Leon, se mută la Leopol în Galiţia, pentru a face acolo creşterea copiilor săi. La anul 1804, Asaki, în etate de şasesprezece ani dobândi diploma de doctor în fîlosofie. In acelaş timp el se ocupa şi cu ingineria, şi peste un an căpătă titlul de inginer şi arhitect. Aflându-se la Leopol ridică planuri geodesice şi construi un palat acolo, şi la reîntoarcerea ei în Iaşi construi casele Principesei Elena Sturza Păstrăvanu. La 1805 plecă la Viena şi începu a studia matematicele, sub direcţiunea astronomului Burg. Şi-a urmat studiile aci ocupându-se în acelaşi timp cu pictura până la 1809. Pe la sfîrşitul anului 1812, când Domn în Moldova era Scarlat Calimah, toate dregătoriile din ţară erau ţinute de Greci, afară de hotărnicia—moşiilor împresurate—meserie care cerea necesarmente cunoştinţa limbei româneşti. In 1813, cu învoirea Domnitorului, Asaki deschide în şcoala domnească din Iaşi un curs de inginerie şi hotărnicie în limba română, curs în care se cuprindea: algebra, aritmetica şi geometria. La şcoala lui au urmat treizeci şi unul elevi, între cari şi Alexandru Calimah, fiul hospodarului Moldovei. La 1817 Asaki organizează cu cheltuiala lui teatrul din Iaşi, compunând piese, iar actorii erau fii boerilor Ghiculeşti, Sturzeşti, etc. La 1821, Asaki cu familia sa se refugiă în Basarabia. Sub Domnia lui Ioan Sandu Sturza ,e numit agent diplomatic al Moldovei la Viena, demnitate pe care o ocupă cinci ani, şi aci descoperi o mulţime de documente privitoare la Domnitorii Moldoveni. Ca director al şcoalelor, Asaki a ocupat o parte din casele mănăstireşti, deschizând îndată şcoala primară — Şcoala Vasiliana. Am spus că Asaki a fost cel d’întâi ziarist în ţara Românească. In anul 1829, scoate „Albina Românească , apoi „Patria“, Gazeta Moldovei, care apărură treizeci şi trei ani, şi Buletinul oficial al guvernului. La 1839 întemeiază Conservatorul Filarmonic. Asaki cunoştea pe lângă româneasca, limbele polonă, rusească, germană, italiană, franceză şi engleză, şi era membru al mai multor instituţiuni culturale din Europa. El a murit la 1869 în vîrstă de 81 ani. Acest scurt rezumat biografic arată ce a fost Gheorghe Asaki cu mai multă eloquenţă de cât ar fi putut arăta panegiricul cel mai strălucit. Meritul cel mare, cel neperitor al lui Asaki este că a lucrat, că a muncit o viaţă întreagă, fără a se gândi un moment la sine însuşi. El n'a scris, n’a grăit, n’a creat pentru a’şi făuri un nume, ideia de a se face celebru şi nemuritor nu l-a trecut măcar prin minte. Munca sa imensă a fost destinată altora. Gheorghe Asaki a fost un adevărat apostol al învăţământului românesc. Printrînsul o generaţiune întreagă s’a adăpat la isvorul ştiinţei. Şi ce generaţiune ? Aceia cărei datorim în mare parte redeşteptarea României. Gheorghe Asaki n’a fost nici poet nemuritor, nici prozaist mare, nici autor dramatic celebru, nici orator de frunte, căci poeziile, proza şi piesele de teatru pe cari le scria, discursurile pe cari le pronunţa nu ţintea fi la succesul zgomotos, la gloria nemuritoare, ci la utilitatea momentului. Gheorghe Asaki scria, vorbea şi muncea pentru a respândi lumina; el era mai ales un mare dascăl, se poate chiar zice cu siguranţă că el a fost cel mai mare dascăl al ţărei Româneşti. Opera sa pedagogică şi didactică este atât de uriaşă încât nu’ţi vine a crede că un singur om a putut’o îndeplini. Asaki a fost un patriot de frunte , unul din luceferii redeşteptăreî noastre naţionale. El a pregătit terimul pentru această redeşteptare, respândind sămânţa rodnică a instrucţiunei şi a ştiinţei în toate ramurile ei. El a creat şcoli secundare şi superioare cari au devenit de atunci focare de lumină pentru România de dincolo de Milcov; din mâinile sale a eşit o pleiadă întreagă de elevi dintre cari mulţi au fost în urmă fruntaşii luptelor noastre naţionale. El a deschis prizonuri noua tinerime noastre şi a început a stabili acest curent binefăcător care ne-a apropiat de Europa apusană. Gheorghe Asaki este părintele şcoalei române. Prin aceasta el a făcut pentru România mai mult decât un cuceritor, mai mult decât un diplomat isteţ. Opera sa este tot o dată modestă şi măreaţă. Fără zgomot, fără îngâmfare, cu conştiinţa senină a muncei oneste şi spornice, el a pus temelia edificiului intelectual al poporului român. „Adevărul.“ ASAKI AAEHHA POMXHbCK’b rmeTh HQMÍTHÍ®’AHTeP&iVb - 4 «apă; vptdM nédjT* Cîmh .tmWiîhts ium apihhî A’ AopS .’üßZMZ'S'tfpMAftp , ' , w A* v > ** * . 9 o» A’zaSwT.ipiH oyufH uipH N/rp* <3 h # f t i m dBvU,ÍH , npMn Kd fit «Jiidlţi' Ci (fdHi nXvipv Uli« IHM (ţf. hW * - V * 1 * «r‘i V NH 4«!* UIM UldMIHM Si« dflMSIldUl fcS AJí-Vá „ uni ^ SÎŞMAI C*IM TOT A’ d'lf GlUV A*fc A ov'î'îa difiA rp^^A /ţţ CI-VHMMpiM MepaAM*ii Al Aft'iUîW p (. * UJW a \ ,'J * , • »,’■»" I MWTfljtm - *A SH/UM A* AKoM uupw «dt ^ 8 . . A , / A i / jfcSmzTxuapi WH aipAap» Rfi oy*t»w Mau.» Tps6îî qiaftifna •ş-^ir'tpop cîipt cţo/io^Ha u." IVtrMMptK • A* dffWHii kVŞ'’î-*(M nOR«nV UUp» os A üvpőnd Ma/tţ^u A- R K ,ll{ H ţ; Ap Vis pvnr ovMRşptlpdî IteRip'fcAV uiM iri MíAop in&iul 4 ofnvtl ASKpdîrf «spndTpV* âop nsM’rpVs enifptp.t sÜutAOp 48* d.Ml.tH <pvtp% â íf Tftó( U.ÍTH ttfAi til SI op U NAÍts^VM' n í T p i !C A^nVsfA Mvi Vh, «.iASTople^S ui it’ffnotxV'rt a *fc M0f4 A%A9he dAf fi- A H’h-H'hI p .»A IS’M dAI tS(ÉAÖp <• HjjMM ă S.ATHHf AAHNSACA’II ^ ßfH ÍUT« A ÍHÁ'A « 4 diMÉpUKA „ Kdftf'Af u A» **VdÄp'Ä Spa of«dTi ,^i Nir^pa s'zpapî»i> »»AîM dtT.tţ np dUM CíAEUTH'im AftK^ÍH VCÍ|H A.SmiitM'lMIA»" sitiAHTttSHH^^ta . 4 *8U»/m A^r» tut» Aptn,i,AOp AÎyî5» Odpt n^’ÎAA'S MCM npHfiM Ad dt'ktTt OVpwaTt 4<iAHu,r'k vűiíMAöp no^TpH , (f)îp* p A HH 4’rpHrT<j «a U4U.V4 MOdtTpx Arau Mapi rtApvi (trf ah^hte 3* sitTi« 4USna,rännpis uiţi AMánotTB nsV to»t' *'ri;MSpMAt gype/nnt, mu a* k&r a at f ai ti axkVLkIí ripi hia» acat» njt'puw a a 1 naMXHT^A^w? 'íh'm» mS trwrs 4 l^dipj MOAf'rp* AH^d aiUl^üMXWTypMAÖjl npwM aitspopa ASitpdpf4 cemtiM no« amt-mtí^ii ci mi DVriwy (Jjdti mii MOpa'Hn'ip* M* Aţjp W (flÖAÍIf HTOdpf áAf 4!,4íWM/aViH ÖV^cnViiw, AKíipia A* 4Rz,n’*T#p» At dTiST-k BkKypM Cl pf({;p«Hr& op: HOíT'aSí ? . A . , T .., ,1 ^ 0 «* 4« dfiMHiiTí ^.tianoitpi árváin ni nc>«5 rtAdil NdAtl KSyiTíSpH * üx RSMAA d ypMa 4 AiíKpapi; McácVpS napad^yKlZTO^pf CTÍtTaHm 4t Aft* cSpM. 'UH A1 M^Mt CTpîAVTl-if , Ulti KA^dí piRdpfi 44itTţÎAdpf d£#npd KtpHh, 6* kSrhm» iíV ndf^pH uíh CHurä tniii» an ii nöpntí cnpt «^i^jKi'ap* 4 nápví a MÍAÖp 4 Ttsp2;i'ÍTl . Itpi«axicvoImAt 4AinAMHitK^ AiH-<a ci v * ^ u , • »» ■' RxpT-y-riM 0 mnaNh , d t.v.Hst’K UJH tton Cnpt á íWi Cnopw 4 őtionöt^A M>/íVp?í tai 1;VG áiisi tfiöAótH a* ovMíatHaí, -íí énps an-bVa Td cay K)iu<stK$<rH mH ét íaafT^pHtíc«íí <s <t« HtA£ MÁM HíMspKTEí ÂO^H’titţ4 *S9 Eşii, 1 Iunie 1829, ALBINA ROMANEASCA GAZETA FOLIT1CO-LITERARA ÎNAINTE CÜVÉNTARE Epoca în care trăim poartă semne însuşite şi vrednice de mirare ! Dorul învăţăturilor nu numai că înfrăţeşte pe locuitorii unei ţări întru câştigarea acestei moralice, avuţii prin care o naţie se face puternică şi fericită, ci încă şi oamenii neasemănaţi cu religia, cu limba şi cu legile sânt insuflaţi tot de aceiaşi simţire lăudată de a pofti unu altuia gradul deplinireî moralice al învăţătureî şi al măestriei. In zilele de acum orîcare înbunătăţire şi aflare a vreuneî naţii trece în posesia tuturor spre folosul omenirei. De asemene cugetări povăţuiţi se văd în Europa mulţi învăţaţi, cari supt umbrirea guvernului, şi cu ajutorul celor avuţi, unii lucrează în patria lor pentru sporul bunelor învăţături; alţii fără a se teme de ostenele şi primejdii, petrec lucrul mări, călătoresc ţări necunoscute înpărtăşind pretutindinea razele moralului, al politiciiei şi ale ştiinţelor. Prin asemene mijloace în Egipet, în India, în America, carii» odinioară erau întunecate de negura varvarieî, vedem astăzi pre acei sălbatici locuitori dumesniciţî politiciânduse, învăţându’se şi supunându’se dreptelor legi. Oare putem noi privi la aceste bune urmate înaintea ochilor noştri, fără a ne întrista că numai naţia noastră în cea mai mare parte este lipsită de aceste inbunătăţirî şi înapoiată de cât toate neamurile Evropeî, şi de cât multe altele ce locuesc pre celelalte părţi ale pământului? Cine nu simte în ţara noastră lipsa aşezămînturilor prin a cărora lucrare, precum suntem politiceşte, să ne putem face şi moraliceşte mădulări folositoare ale familiei Evropene, a căria rază de învăţătură de atâtea veacuri se răsfrâng pe orizonul nostru ? In asemene înapoere dacă astăzî ne povăţuim de maî ’nalte cugetări, dacă voim a urma în lucrarea noastră paradigmei aducătoare statului de folosurî, şi de nume strălucit, şi care revarsă îndestularea asupra fieştecăruia, se cuvine cu îndoite pasuri şi sirguinţe a ne porni spre câştigarea în parte a celor întârziete. Precum maestriile îndeplinesc lipsa vârtuteî omului, asemene şi noi spre a putea spori în scoposul nostru trebue a ne folosi de uneltele, ci spre aceasta s’au cunoscut, şi se mărturisesc a fi cele mai nemerite. Dorinţa celor ce