Adevěrul, iunie 1891 (Anul 3, nr. 844-871)

1891-06-25 / nr. 866

2 vreme şi cu stomacul gol! Mergeţi cu bine, voi cu mâinele muncite, cu soirenţele pe corp, voia ce târâţi în urma voastră un sac murdar şi cu petici şi în care s’ascunde tot avutul vostru; mergeţi cu bine şi fie ca chinul şi dorul după coliba în care v’aţi petrecut tinereţele, chi­nul şi dorul după ţara pentru care voi v’aţi dat viaţa, voi strămoşii şi copii voştri să nu vă mai amă­­rească existenţa destul de amară deja, înaintea unor asemenea renegaţi­i jos pălăriile! Dar cum ast­fel stau lucrurile cu emigranţi (!) princiari.... Ce a lipsit oare tuturor acelor prinţi germani care au astăzi în urma lor desti­nele atâtor popoare ? Ce a lipsit de pildă lui Oto care şi-a părăsit în­cântătoarea Bavarie pentru a găsi în Grecia ca rege o nouă patrie ? A fost oare mândru şi istoricul castel din Hohenzollern- Sigmaringen o căsuţă sărăcăcioasă în care Prin­cipele Carol era ameninţat de a muri de foame că şi-a părăsit ma­rea şi glorioasa Germanie — mare şi glorioasă în ştiinţe, arte, litere şi în tot ce pofteşti? Sau, — ca să rămânem la epoca contempo­rană — ce a lipsit Principiului Fer­dinand de Coburg, actualmente Su­veranul Bulgariei ? De apoi Ducelui Nassau, actualminte grand Duc de Luxemburg ? Pâinea de toate zilele. „Voi martiri ai organizaţiei so­ciale moderne; voi cu faţa palidă şi brăzdată, cu durerea zugrăvită pe dânsa, cu pârul albit înainte de vreme şi cu stomahul gol! Voi cu mâinile muncite, cu soirenţele pe corp, voi ce tîrîţi în urma voastră un sac murdar şi cu petici, în care s’ascunde tot avutul vostru...!“ Dar nu! Providenţa betu sfiicios şi cu respect la poarta Castelului de la Sigmaringen şi la uşa pala­tului de Coburg, la reşedinţa din Münich şi la Curtea ducilor de Nassau. Şi prin aer se auzi din de­părtare cântec de mandoline, ghi­citoare şi flaut; şi îngerii se cobo­­rîră din cer şi cântară în cor : „Deş­­teptaţi-vâ voi strănepoţi de domni glorioşi! Al vostru e pământul, a voastră e lumea, ale voastre sunt popoarele...! misiuni istorico-cultu­­rale.“ Şi îndată unul se identifică pe deplin cu interesele şi năzuinţele clasicului popor elen; un al doilea îşi luă un paşport elveţian pe nu­mele unui comis-voiajor, sau aşa ceva, spre a duce un alt popor la glorie şi mărire naţională; un al treilea se folosi de întunericul nop­­ţei spre a pleca în ţară care încă din copilărie şi-a insuflat cel mai viu interes, iar un al patrulea de­clară unui naiv popor că nici o ţară în lume nu-i e aşa de scumpă şi aşa de dragă de­cât — noua sa Patrie! Şi acu, cine nu crede în misiuni providenţiale şi istorico-culturale e bun de balamuc! Cer-Negură MARTI, 25 IUNIE 1891 __— •_ _­­____ _____ Liga pentru Unitatea de cultura a Românilor Lista de subscripţie a ziarului Adevărul: Suma din urmă lei. .. 1606.00 (Va urma) Total lei 1606.00 --------TM ***—------­ DIN GIURGIU Zi cu zi ce trece guvernamentalii, sau mai bine, conservatorii din localitate pierd terenul şi liberalii îl câştiga. Urmând o­­biceiuluî lor boeriî se mănâncă veşnic între denşii, îşi dispută hegemonia şi fie­care ar vrea să fie stăpân pe judeţ. I. Zahovary—Budişteanu, vor să aibă ei si­­tuaţiunea în mână; prefectul Pariano şi cu ai lui nu se lasă mai pe jos, şi din cauza acestor discuţiuni liberalii au ajuns astă­zi, că se impun, dictează condiţii ad­versarilor lor. Lupta cea mai crâncenă s’a dat, cum bine ştiţi, cu ocazia ultimelor alegeri pen­tru Cameră. Atunci s’a văzut, că conser­vatorii nu mai pot nimic în faţa curen­tului liberal ce s’a format, şi consecinţa a fost că azi prefectul a trebuit să cadă la tocmeală cu liberalii spre a-şi putea strecura amici în Comitetul permanent. Şi, trebue s’o recunosc, liberalii au fost modeşti în pretenţiunile lor. Ei s’au mul­­umit, să aibă vice-preşidenţia în consi­liul general şi preşidenţia în comitetul permanent, lăsând scaunele cele­lalte pen­tru amicii D-lui Pariano, aşa, că în consiliul general avem : pe guvernamen­talul Spirache Profirescu, preşedinte şi pe liberalul Rose Ştefănescu, vice-preşedinte, iar în comitetul permanent pe D-l N. Lă­­zărescu, liberal, preşedinte, şi pe D-nii: Urlici şi Vasilache Ionescu, parianişti, membrii. Am zis, că liberalii­ naţionali au fost modeşti în pretenţiunile lor şi afirmaţia nu trebue să surprindă pe nimenea, pen­­tru­ că, cum Lahovari-Budişteanu să ri­­dicau ameninţători în faţa prefectului Pa­riano, acesta le-ar fi dat bucuros încă un membru în comitetul permament şi poate chiar preşidenţia în consiliul general, nu­mai să poată umili trufia vrăjmaşilor săi de moarte. S’a crezut însă că o asemenea în­voială n’ar fi fost ratificată de cuconul Lascarachi Catargiu şi comitetul tre­­buiă să fie disolvat. Deci, tot mai bine cum s’a făcut. Prefectul destul de încântat de acest rezultat, s’a dus să spue Mărei Negre victoria ţi­ sa, iar D-nii Lahovari-Budiş­­teanu îngrijesc acum la Bucureşti de plata poliţelor trase de prefect la ordinul dum­nealor ! Succes bun!...# Alaltă­ieri s’au terminat examenele la gimnaziul local şi încă de la 17 s’au terminat acelea ale şcoalelor publice şi private. In viitoara-mi corespondenţă vă voiu face o dare de seamă, neavend as­­tă­zi toate datele adunate. Am văzut cu mulțumire, că purtați solicitudine școalei și voiu căuta să vă comunic ceea­ ce s’a realizat și în cetatea noastră pe terenul cultural.* Chestiea revisoratului școlar s’a tranșat abia acum în mod definitiv, însă nu cum prevedeam prin numirea institutorului ro­mân Andreescu, ci prin aducerea D-lui Pomponiu Ionescu în acest post. Cei din cercurile prefectului, spun că acesta nici n’ar fi sprijinit serios candidatura D-lui Andreescu la revizorat. Mai știi?!* Prin oraș a început să bântuie angina difterică. Deja se număra mai multe vic­time printre copii. Nu ştiu dacă se vor fi luat măsuri pentru apărarea bieţilor co­pilaşi, în contra acestui îngrozitor duş­man al lor. Am însă speranţa că servi­ciul nostru sanitar îşi va face datoria. * Căldurile sunt excesiv de mari şi pe aici şi băile de Dunăre sunt foarte mult căutate. Seara mai respirăm şi noi puţin aer recorit în plăcutele grădini, a Ale­­iului şi a Centrului precum şi în acea a Imperialului, unde joacă şi o trupă de teatru sub conducerea D-lor Hagiescu- Moru. De prisos să re­mai­că grădina a­­ceasta este în­tot­deauna plină de lume. Numele conducătorilor trupei sunt îndes­tul de cunoscute şi—se înţelege — nişte actori ca aceştia nu pot avea o trupă rea. Şi în adever că trupa este bine compusă. Printre asociaţi merită notaţi mai cu seamă 3. Mărculescu, D-na Moru şi D-şoara M­­Teodorescu. Joi s-a jucat piesa „Hoţii de codru şi hoţii de oraş“ în care s-a distins: Ha­­giescu, Mărculescu şi D-şoara Teodo­rescu, care au ţinut rolurile principale. Aserră a fost concertul dat în grădina hotelului Europa de D. Băjenaru cu D-ra Kaiser. Lume multă şi talentaţii cântăreţi au fost mult aplaudaţi. Aşa-i că suntem bogaţi în petreceri ?... Fuscu INFORMAţIUNI Iată textul interpelărei D-lui G. Morţun: Am onoare a interpela pe D-na ministru de interne dacă D-sa a­­probă publicaţiunea D-lui prefect de Tulcea prin care se pune un preţ pe capul lui Licinski, dând zece mii de lei acelui ce -l va a­­duce viu sau mort. Nu crede D-sa că prin această publicaţiune se dă un premiu de omor şi se calcă tot dreptul nostru public, înfiinţând pedeapsa cu moarte într’un mod pieziş ? Nu crede că în acest caz, guvernul se face autorul moral al unui omor ? Un student aflat la studii în strei­­nătate, ne scrie că din şease scri­sori trimise familiei sale în judeţul Râmnicu-Sârat, n’a sosit nici una la destinaţie. întrebăm pe onorabila Direcţiune a poştelor: cine le-a sustras ? —*— Aflăm că atăt preşedintele Ca­merei precum şi reprezentanţii ju­deţului Covurlui au fost rugaţi telegrafic de un numâr însemnat de comercianţi din Galaţi, să ceară votarea de urgenţă a repausului de Duminecă. —*— Sâmbătă au fost primit de preşe­dintele camerei delegaţia comercian­ţilor din Capitală, compusă din D-nii S. Fain, Th. Radivan, I. Niculescu, A. I. Ciurea şi N. Schnarz. D. Co­lonel Roznovanu a primit foarte bine şi le-a promis că nu se va închide Camera fără ca legea re­pausului de Duminică să nu se voteze —*­Rămăşiţele pământeşti ale ilus­trului cetăţean Mihail Kogălniceanu au fost pornite ieri din Paris. —*— Un scandal care era să degene­reze în bătae, a fost astăzi de di­mineaţă la bariera Herestrán, între agenții comunali și locuitorii cari cumpără carne și alte articole ne­cesare de la negustorii din comuna Herestráu și le introduce în oraș fără a plăti accize. Afacerea va veni înaintea par­chetului. —*— PE timpul vere! Abonamente cu numărul la ziarul­­ „Adeverul“ In toată Ţara IO bani m­aia In Streinetate 15 „ „ Aceste abonamente se plătesc tot-d’a­ una 'nainte. —*— Administrația ziarului „Adeverul* pentru a putea reduce cu 75 la sută preţul publicațiunilor, a renunţat cu desăvîrşire la serviciul Agenţia Havas precum şi celor-lalţi agenţi de pu­blicitate şi anunţă pe numeroşii sei cititori şi în special pe D-nii comer­cianţi şi industriaşi, că in viitor a­­nunţurile, inserţiile şi reclamele se primesc numai la Administraţie, Bu­levardul Elisabeta Nr. 111. -------—— ■■ ■ ii ■ Ştiri telegrafice ROUEN, 22 Iunie.—Mama D-lui Wad­­dington, ambasadorul Franciei la Londra a murit ieri. LONDRA, 22 Iunie. — Se anunţă din Benares Agenţiei Reuter că un nor imens de lăcuste traversând oraşul, în timp de 2 ceasuri, au cauzat mari devas­tări în grădini şi pomeţuri. PORTUL GALAŢI . Fostul ministru de lucrări pu­blice, D. Alex. Marghiloman, între multele măsuri pe care le luase pentru a obijdui portul Galaţi, pu­sese şi o taxă de 11 lei pentru transportul fie­cărui vagon de ce­reale pe linia de la gară la bursă. Trebue să se ştie că această dis­tanță e numai de jumătate kilome­tru , pe când la Brăila unde dis­tanţa de la port la gară e de 2 kilometri, taxa pe vagon e numai de 5 lei. Pentru a pune capăt acestei per­­­secuţii junimiste, actualul preşedinte al Camerei de comerţ din Galaţi, D. Ioan Plesnila, a cerut ministru­lui de lucrări publice ca să reducă şi taxa din Galaţi la 5 lei, ca la Brăila. Simpaticul preşedinte al Came­rei de comerţ a mai cerut minis­trului de lucrări publice şi urmă­toarele îmbunătăţiri urgente pentru portul Galaţi: Nivelarea terenului pe care se face descărcarea vagoanelor de ce­reale; pavarea stradelor din port; balastarea liniei de la gară la port şi lărgirea distanţei dintre liniile de garaj, pentru a se uşura circulaţia vagoanelor de mărfuri. In sfîrşit, D-sa a cerut ca să se acorde comercianţilor cari au de descărcat mai mult de 5 vagoane de marfă, un timp de 12 ore, iar nu de 6, cum prevede regulamen­tul D-lui Duca. Acest din urmă termen să se păstreze numai pen­tru un număr de mai puţin de 5 vagoane. Sperăm că D. Olănescu va satis­face dreptele cereri ale preşedinte­lui Camerei de comerţ din Galaţi. D­­ERDREICH Locueşte Strada Vestei Jir. 6. (Institutul de hidroterapie) Consultaţii : 8—10 dimineaţa, 5—7 seara ACC­E­D­E­N­T­E BAMBERC, 23 iunie.—Un tren special organisat de la Berlin la Munich cu o­­cazia vacanţelor şcolare a deraiat lângă Eggolshain în urma scufundărei şinelor. O feraee a fost omorâtă; alţi 12 călă­tori au fost răniţi, dintre care 6 sunt în­tr’un mod grav. Serviciul drumului de fer întrerupt la Eggelshein se va relua mâine. In urma ploilor torenţiale drumurile de fer şi telegrafele sunt întrerupte de ase­menea şi în alte puncte ale Franconiei de sud. CHARLESLONE, (Virgina occidentală) 22 Iunie.­­• Pe linia drumului de fier, Canada Michigani darămându-se podul, 13 vagoane s’au percepțtat de la o înăl­țime de 30 picioare; sunt 13 călători o­­morâţî, 58 răniţi, unul singur a scăpat teafăr. OLTEN, 22 Iunie. — O societate din Olten întreprinzend o partidă de plăcere la Biel pe Aar, barca care o ducea s’a răsturnat; 12 persoane s’au înecat. * Aseară pe la orele 6 și jum, pe când bazinul de la Băile Eforiei era plin de lume, deodată un om a dispărut subt apă; pentru un moment ceî­lalţi oameni cari se aflau împrejurul lui au crezut că face o glumă, dar vâzându’l că nu mai reapare au sărit înotătorii şi după un sfert de oră l’au scos mort. Să crede că în apă i-a venit rău de­odată şi a murit. Parchetul fiind încu­­noştiinţat, D-nul judecător de instrucţie Henric Catargiu, împreună cu D. Procu­ror Fratoştiţeanu au venit la faţa locului şi din cercetările făcute s’a aflat că ca­davrul este al unui lucrător pălărier al nume Oberwalder de la fabrica D-lu Ladstätter. Cadavrul a fost transportat la spitalul Colţea, unde D-nul Doctor legist Mino­­vicî îi va face autopsia. * Ieri pe la orele 5 şi un sfert, pe când trecea un tren de marfă pe linia d­intre biserica Cărămidari şi bariera Cotroceni, a călcat pe o femeie ca de vr’o 20 de ani tăindu-i picioarele. Pe drum pe când o conducea la spital a murit. Tot ieri pe la orele 10 seara, s’a îne­cat în gârla de la podul Grozăvești­­lor un băiat de vr’o 19 ani anume Do­­bre, lucrător la fabrica de bazalt. Dragoste Naţională IDILA DIN STRADA PĂUNILOR Luna pe cer e sus; lumina-i palidă străluceşte într’o aureolă de praf, care întunecă lumina felinarilor din strada Păunilor. Liniştea nu este tulburată de­cât de cântecul greerilor făptuiri trân­dave, care ca şi poeţii caută la lumina luneî, — şi de vibraţiunile armonioase ale unui ceasornic de la vr’o şcoală. In retrasa stradă a Păunilor tot aşa de murdară ca şi picioarele acestor pă­sări cu pene aşa de frumoase, o lampă de noapte care dă o lumină albastră plăcută, se zăreşte pe fereastră unei că­suţe, care seamănă cu un cuib plăcut pentru dragoste. Ceasornicul bate mereu. Ultimele vi­­braţiuni au încetat. Sunase două­spre­­zece. Din întâmplare ceasornicul era bun şi nu semăna cu cele­l­alte de la alte şcoli cari bat câte doue­zeci. La fe­reastra cu lampa de noapte albastră, se auzi un oftat, apoi se deosebi bine un cap drăgălaş care era dintr’o cămaşe desfăcută şi lăsa să se vază două forme rotunde şi drăgălaşe. In umbra odăii luminată albastru palid se distingea forma sveltă a unei făpturi de femeie nostimă. Această încântătoare persoană îşi desfăcu părul lung pe spate, şi în acel moment ori­ce ochi putea să vază două mânuşiţe albe şi grăsulii, cari din când în când îşi desmiardă cămaşa cea FOIȚA ZIARULUI „ADEVĂRUL“ CHARLES MERCUVEL X (163) MORȚI SI VII »____ | Față în față — Ar trebui mai intiiț ca eu să fiu în­gropat sau ca Contesa se uzeze de divers. Iasă eu sunt plin de viață D-na de Vaunoise este o bună credincioasă ca să alerge la acest mijloc. — Așa dar n’am de cât un izvor..... — Și? .— JL)e a te ucide. Te căutam cu aceas­tă intențiune. — Bine că sînteți franc. — E o calitate. — Me vei asasina ? — N’o crezi. Ne vom bate de dimi­neață până în seară, și dacă îi voi şi la lumina lumânărilor, în această sală sau aiurea. — Mulțumesc. Vreau mai la soare. — Acesta va fi deci un simplu duel. — In adevăr. — Primești ? — Și dacă din întâmplare ași refuza ? — Mă vei pune într’o crudă necesi­tate, dar călăul e gata.... El arătă cu degetul pe negrul care ședea nemișcat la postul său. — Pepe te va executa; voi­ încerca de a scăpa capul sau apoi. — Drace! — Lasă mă să cred că d-ta ești un foarte bun gentilom.... — Ai dreptate, zise Vaunoise încer­­cându-se să surâdă ; dar armele ?... — Am. — Care ? — Cele ce vei voi. — D-ta ești om de precauțiune, Mar­­turi ? — Ei sunt acolo. — Unde ? — Stăpânul mai intuiu.... don Jose, un vechiu soldat.... apoi clienții săi, oa­meni oneşti cari fac contra­bandă pe riscul și primejdia lor.... M’am asigurat de dânşii... Mai este D. de Ribas ; și a­­cest viteaz Estagnou..... — Fie. — Doctorul nu ne va lipsi ... N ai pe amicul d-tale Doctorul Campayrol ? — Destul Domnule. Ai arme zici ? — Da. Și la nevoe vom mai găsi aici. Ce ei ? — Sabia. — Oara ? — Răsăritul soarelui. — Locul. — Eu gi-l voiu arăta ;e la o mie de pași de aice zise Jose. Nu s’aude nici cel mai mic zgomot, și locul este superb Acest brav crâşmar., ca un bun Na­­varez ce era, nu să speria de o bătae. In realitate era o adevărată cursă. Acum că condițiile erau împlinite contele Filip de Vaunoise deveni mai paşnic. El rezistase la ceva reu. In acest loc sinistru, totul era posi­bil şi acest duel îi părea o soluţie bine­cuvântată. El chiar surî­dea în interiorul lui gândind că norocul va fi cu dînsul. George Dambert, din partea sa, părea aşa de calm în­cât nici nu gândeai că peste câte­va oare se va plăti poate cu viaţa. — Domnule, întrebă de­odată. Vau­­oise pentru ce nu mi-aţi spus la Paris ceia ce îmi spuneţi în această căsuţă ? Dambert înălţă pumnii şi replică rece : — La Paris se bat mult în duel dar pentru o picătură de sânge se declară onoarea satisfăcută. Eu te uresc profund și n’am nevoe să ț’o spun de ce. — Tot ce știu este că într’o zi ț’am scăpat viața. George Dambert a avut pentru întâia oară a serei o mișcare de impaciență. — Pentru că trăești încă, zise el cu o voce unde mânia ferbea ; altfel nu te aş fi strangulat, ziua când am adus ca­davrul fiicei mele Giovanna din Morgă unde ai pus-o d-ta! Cu aurul masei am cumpărat pe faţă !Cu aî mea am plătit oa­meni tot aşa de criminali ca şi d-ta, ca să te pedepsească! Aceste târgueli se contrac­tează. Domnule de Vaunoise, şi măresc lista fără capăt a crimelor necunoscute. O ştii. Cât despre mine, ele me repug­nă şi mai la urmă săţi spun drept... Poa­te m’ai scăpat... In fond nu era de cât de a cunoaşte secretul meu, a profita şi a me trăda mai apoi răpindu-mi de o dată mama copiilor mei şi aceşti copii condamnaţi la o tinereţe de mizerie şi de ruşine. Una s’a sinucis.... ceialaltă am scăpat’o în momentul când şolticiî se duceau se o violeze, noaptea când ea epuisată, flămândă, se întorcea de la a­­telier. înţelegi, domnule, ca, fiica mea şi fiica Doamnei Charnay, a acestei fe­mei căreia d-ta îi devorezi milioanele în nerușinarea d-tale. — E un roman tot ce îmi povestești. — O tristă realitate d-le, dar Pari­sul e sceptic și s’ar găsi destul amici de ai d-tale care să mă taxeze de ne­bun și a zice: Nu se bate cu nebunii; ei se închid !Și apoi în caz de duel, mărtu­rii d-tale ar fi luat precauții. Aice n’am de ce să mă tem Ne vom bate în li­bertate. Me vei ucide poate.... încearcă căci eu, te voiu ucide dacă voiu putea. Eu nu te uresc, domnule de Vaunoise, dar vreau să te ucid; nu te desprețu­­esc, ci am groază de tine. însuflețirea pasageră a tatălui Jeanei și a Giovanei căzuse. El se exprima cu un sânge rece ameninţătoriu. Capul sau frumos nu oferea de­cât o expresie de implacabilă voinţă. Filip de Vaunoise, cu cotul pe masă cu capul rezemat de mâna stângă, păs­tra o egala imposibilitate. Mândria sa îl susţinea, dar o mânie violentă îl agita interior. El nu vedea împrejurul, lui decât vrăj­maşi şi vânduţi. Majorul Campayrol, el însuşi ar fi vrut să arunce ici şi colea exclamaţii desesperate ştergându-şî fruntea de su­doare : — Ce noapte,­ ce aventură, trăsne­te !... — vechiul sâu complice avea prea multă pătrundere ca să nu înţeleagă perfidia sa fără ca să aibă dovezi. Ribas vorbea într’un colț cu stăpâ­nul și cu Estagnou. Femeile casei se eclipsase cu contra­­bandierii. Filip de Vaunoise făcu un semn stă­pânului. — Vrei să fii maiorul meu? zise el. — Cum îți va plăcea. (Va urma)

Next