Adevěrul, noiembrie 1891 (Anul 4, nr. 991-1020)
1891-11-25 / nr. 1015
A A . ‘ANUL IV—No. 1015 o NUMERUL 10 BANI/ ABONAMENTELE ^ ÎNCEP LA I ȘI 15 ALE FIECÂREÎ LUNI’ ) ţi se plătesc tot-d’o una ’nainte / în Bucureşti la casa Administraţiei Din Judeţe şi Străinătate prin mandate poştale. Un an in ţară 30 lei, în străinătate 50 Şease luni „ 15 , , , 25 • ,13 State În bani trei luni , 8 % Un număr Strfli MANUSCRISELE NU SE 'NAPOEAZÂ administrația ^ îîî, BULEVARDUL EM8ABETA,—111 Director politic: ALEX. V. BELDIMANU LUNI 25 NOEMBRIE 1891 NUMLERUL10 BANI ANUNCIURILE Din BUCUREȘTII JUDEȚE se prințesei NUMAI In ADMINISTRAȚIE. , Din STRllNETATE, direct la administrație §1 la toate Oficiile de publicitate. Auunciurl la pagina IV . * * *îînele și Reclamele 3 iei rândul. A vLAî&ARIS, ziarul se găsește de vânzare cu numCFjJÎ l|kioscnl No. 117, Boulevard St.BibleL NUMER VECHI, 30 BANI REDACȚIA 111,BULEVARDUL ELISABETA, —UT publicitate. 0.30 b. linia 2. — lei „ 3. — lei _ NOUL CABINET, AL. MARGHILOMAN, justiție. O SINGURA EDIŢIE Bucureşti, 24 Noembre 1891 SEPTAMANA O mare descoperire s’a făcut la Berlin. De astă dată însă eroul nu se chiamă Koch sau Wirchow ci — de Caprivi. Mă veţi întreba poate: De unde şi până unde un simplu diplomat şi general să facă o mare descoperire ştiinţifică, ea e diplomatică. Marele cancelar al Imperiului german, succesorul marelui cancelar de Bismarck, a vorbit, în importantul său discurs din Reichstag de acum cinci zile, de un nou baccil, numit că un termin prea neştiinţific baccilul neliniştei în Europa. Prin tot trupul îmi trecură fiori când mă gândii că şi’n organizmul meu, de gazetar poate să se afle miliarde de aceşti baccili, foarte periculoşi pentru pacea lumei. Am studiat, în cursul vremei, măsurile preventive contra baccilului ofticei, al holerei, al anginei, al tifosului şi drept dovadă poate cui cine vedea în odaia mea, în fruntea acidelor binevoitorul acidfenic, apoi cognac, rom, ciorapi, pantaloni, flanele, pâsle, căciulă, blană, curăţenii—toate sistem läger; armele cele mai noi, cu şi fără repetiţie, de calibru mic şi calibru mare spre a să putea apăra contra duşmanilor microscopici, cari pândesc în aer şi peste tot locul, fie timp frumos, fie timp urât, fie frig, fie cald. Dar cum să mă păzesc, cum să ne păzim noi cu toţii, sărmani europeni, contra baccilului nelinişte! ? That ist the question /«. Cum ar zice D. Mârzescu. Nu voia să fac azi un studiu al noului baccil şi nici nu pot. Pentru a face aceasta ar trebui să fiu meşter — diplomat ca D. de Caprivi, ceea ce — deocamdată — nu’s după cum şi ştiţi cititorii. Sunt un simplu redactor al unui ziar universal—din România ; iată totul. Trebue să cedez deci meritul acestui studiu ministrului — preşedinte de la Berlin, o autoritate în Bacteriologia diplomatică. Marele cancelar al imperiului german zice că gelatina în care se desvoltă baccilul neliniştei ex presa! Ziarele colportează tot felul de ştiri de sensaţie, alarmante şi nefundate dând astfel naştere bacilului neliniştei care infectează opinia publică. La prima vedere s’ar părea că aşa e. Ca dovadă din timpul cel mai recent poate servi afacerea ziarului Wiener Tageblatt care, dând o ştire alarmantă despre audienţa leaderului polon Iaworsky la FranzJosef, a produs cunoscuta panică la bursa din Viena. Nu era altceva de cât baccilul neliniștei care a făcut ca toate hârtiile de valoare să cază într’un mod rapid. In câteva ceasuri perderile se urcă la sute de milioane și ca fulgerul — prin fir telegrafic — nenorocitul baccil infectă toate bursele Europei apusene producând o adevărata devastaţiune. Cu toate acestea ca ziarist, nu pot admite că presa e gelatina în care se desvoltă microorganizmul neliniştei. Recunosc că presa nu e întotdeauna inocentă ca îngerii, nici curată ca eterul, dar de multe ori, de foarte de multe ori ea e un puternic desinfectant. D. de Caprivi n’are decât să ’și aducă aminte de celebrele discursuri parlamentare ale predecesorului său în care furnicau miliarde de micro-organizme neliniștitoare pentru pacea Europei. Aceasta mai cu seamă când era vorba de noi credite militare. Presa atunci—mai cu seamă cea radicală şi socialistă — puse la fiecare colţ de stradă câte un mare butoiu de acid fenic, desinfectând astfel opinia publică alarmată prin discursurile cancelarului de fier, care nu vroia decât câteva milioane pentru cumpărare de tunuri de oţel. Iată adevărul. Prin urmare nu noi suntem gelatina ... Dacă D. de Caprivi ar fi un bacteriolog imparţial, ar recunoaşte atunci că cauza neliniştei europene sunt înarmările care nu mai iau sfîrşit şi care, curînd sau mai târziu, vor duce la catastrofa finală, căci după cum însuşi înţelepţii Salomon I al diplomaţiei recunosc, popoarele nu pot, nu mai pot suporta jugul militarizmului. Ţârile sunt stoarse şi prefăcute în adevărate cazărmi şi redute. Gelatina este situaţia nesigură şi precarie, încordarea internaţională care de loc nu se datoreşte popoarelor ce nu vor decât pace şi linişte. Desvoltându-şi mai departe interesanta conferinţă parlamentară, D. de Caprivi a mai spus că efectul nemijlocit al baccilului neliniştei este pesimismul care a cuprins toate straturile societăţei noastre La dracu cu astfel de deducţiune! Nu m’am împăcat încă cu pesimizmul în filosofie şi literatură şi iată şi pesimizmul în politică! Dar eu nu’s de loc pesimist. Cred într’un viitor Cred într’un mijloc care va omorî cu siguranţă — îndată ce se va descoperi — microbul neliniştei. Cred într’un desinfectant care va face tabula rasa cu toţi baccili cari produc oftica, anghina şi tifosul social-economic şi politic, cu toţi baccili al căror nume îl fac, numai fiindcă e în gura tuturor. Cred într’o renaştere a societăţei. Societatea de azi, a cărei bancrută frauduloasă se zăreşte deja apropiindu-se de către toţi proorocii veacului, îşi va trage—nolens volens, dar mai mult nolens decât volens—un glonte prin creer întocmai ca mai zilele trecute bancherii fraţi Sommerfeld din Berlin. Ea singură îşi pregăteşte peirea. De aceea Krahul el nu va mai produce nici sensaţie, căci nu poate să emoţioneze ceea ce se aşteaptă cu siguranţă. Pe ruinele ei însă se va ridica noua organizaţie în care foarte probabil — pozitiv nu pot să spun — nu vom mai avea nevoie de măsuri preventive şi de mijloace antiseptice. Deoarece însă mai e cam mult până atuncea, m’am pus de ocam dată foarte serios să studiez baccilul D-lui de Caprivi. Rezultatul pozitiv sau negativ al sforțărilor mele—căci după cum am zis nu’s meşter—diplomat—îl voiu comunica la timp cetitorilor. ’Mi-am și cumpărat aseară un microscop, instrument indispensabil pentru ori şi ce bacteriolog. L’am cercat. El e minunat, căci măreşte de 1500 de ori un obiect ce nu’l vezi cu ochiu liber. Am pus sub dînsul salariul meu lunar, de la „Adevĕrul“ şi — l’am văzut...! * D. Cyon, un personagiu politic în poziție de a cunoaşte de aproape cele ce se petrec în culisele politicei internaţionale, vorbind despre călătoria D-lui de Giers, în Francia şi Germania, după ce spune că ministrul de externe rusesc n’a devenit partisanul convins al alianţei franco-ruse, decât după întrevederea pe care a avut’o la Paris cu bărbaţii de Stat francezi, adaogă : - Limbagiul ţinut de D. de Giers la Berlin a fost o surprindere aşa de mare, că încă nu ’i-au venit în fire cel după malurile Spreel. La Berlin se pregâteau să serbâtorească pe ministrul de externe al Rusiei, pe care ’l ştiau că areimpatii germane şi că n’a pus aşa mare grabă să se ducă la Paris. împăratul trebuia să dea în onoarea lui un prînz de gală, Caprivi trebuia sa ’i facă o recepţiune oficială, etc. Dar limbagiul D-lui de Giers în cursul conversaţiei particulare pe care a avut’o cu împăratul, a risipit repede toate ilusiunile şi a pus capăt tuturor planurilor de serbâtorire. Iată înţelesul cuvintelor spuse de D. de Giers împăratului a căror autenticitate o garantez. In numele Suveranului său, D. de Giers a dat asigurările cele mai pacifice asupra intenţiunilor Rusiei. „Afară de nu se vor ivi complicaţiuni europene, a adâogat D. de Giers, împăratul Rusiei nu va părăsi atitudinea Lui pacinică Aceasta însemnează lămurit că, în cas când s’ar ivi război între Franţa şi Germania, Rusia nu va putea să păstreze neutralitatea. împăratul Germaniei a priceput destul de bine înţelesul acestor cuvinte şi repede a tăiat vorba D-lui Giers, întrebându-l de sănătate. Această conversaţie n’a ţinut mai mult de zece minute. Mai cu deosebire e de trebuinţă să precizăm înţelesul cuvintelor D-lui de Giers, pentru că în lumea oficială din Berlin s’a împrăştiat zvonul inept, că ministrul de externe rus ar fi exprimat lui Wilhelm II părerea sa de reu în privinţa evenimentelor de la Kronstadt şi în privinţa politicei exterioare pe care Ţarul o urmează contra poveţelor sale. Nu mai e nevoe să mai adaog că planurile pentru recepţiunea la D. Caprivi şi pentru prînzul la împărat au fost părăsite. D. de Giers, care trebuia să plece Joi sau Vineri, a plecat Miercuri seară. In locul vagonului împărătesc, ce’l adusese de la Colonia la Berlin, ’şî-a continuat călătoria într’un singur vagon cu pat. Abţinerea Ţarului de a trece prin Berlin deja făcuse ca curtea imperială germană să fie foarte supărată. Limbagiul D-lui de Giers a fost o decepţie nouă şi crudă. Indispoziţia lui Wilhelm II, în urma audienţei, s’a manifestat într’un chip foarte ciudat. Fiind înştiinţat oficial că marele Duce Vladimir a sosit la Stuttgart şi că are să treacă prin Berlin, Imperatul a plecat pe dată la vînătoare, trimiţând vorbă că’i pare rău că n’are să fie la Berlin în ziua sosire!. Mai mult încă, nici un membru al guvernului n’a eşit la gară întru întîmpinarea Marelui Duce şi a familiei Lui, ci a tras la ambasada rusească. Gând se ştie vechile şi strînsele relaţii ce existau între familiile imperiale, oricine poate să-şi dea seama de gravitatea acestui fapt. Asigurările mai mult decât optimiste pe care generalul de Caprivi le da în aceiaşi zi Reichstagului, puteau mai mult să atenueze impresia vie produsă în Berlin de aceste incidente intime. Dar faptele vorbiau prea tare şi membrii Reichstagului au trebuit să zîmbească când, la întrevederea de la Narva, D. de Caprivi a afirmat că relaţiile cele mai bune se stabiliseră între cei doi suverani şi miniştrii lor. Criza ministerială încă nu e sfîrşită în momentul când scriu. Nu pot prin urmare, să mă pronunţ asupra situaţiei, cari oricum ar fi, nu poate să ne mulţumească pe noi. De aceea, să mai aşteptăm. Neagu curs, câtă şi concurenţă, aceasta este „pe baza unui principiu, care nu se discută în nici o ţară civilizată, a se şti „că concursul implicând ideia emulaţiunei şi a întrecerei, nu poate avea nici o „dată loc un candidat unic, adică fără „comparaţie posibilă şi numai unilateral.“ In jurnalul Eforiei de la 7 Octombre a. c. Domnii Efori decid, pe baza celor de sus zise, ca dispoziţiunile art. 3 din noul regulament să se înlocuiască cu următoarea redacţiune : „Concursul singur decide despre caracterul definitiv al nominaţiunei. Dacă însă „persoana, care s’a înscris la concurs, „pentru un singur post, n’are concurent, şi “dacă acea persoană ocupă deja un post „provizoriu, va păstra pe acesta până „la ivirea a cel puţin două cereri de înscrieri, care va permite ţinerea concursului“. „Acelaşi lucru se va urma şi în cazul „când sunt acelaşi număr de concurenţi, „câte posturi. Efori (ss) N. Blaremberg, „Al. S. Ghica, dr. Severeanu“. In procesul verbal încheiat în şedinţa de la 18 Octombre a. c. Domnii Efori zic : „Avend în vedere că cine zice concurs zice concurenţă : „Avănd în vedere cele deja decise prin jurnalul Nr. 112 din 7 Octombre 1891. „Avănd în vedere că pentru şapte locuri ocupate astăzi numai provizoriu în serviciulhirurgiei nu s’a prezentat şi înscris de cât opt candidaţi. Decidem : „Concursul anunţat pe ziua de 20 ale „curentei se va ţine în toate cazurile „Va fi însă bine înţeles că acest concurs nu va putea profita decât celor „patru din concurenţii ce vor obţine notele cele mai bune şi cami aceştia vor „ocupa definitiv posturile în ordinea clasificaţiunei, iar ceilalţi patru vor avea „a se reprezenta la un viitor concurs „când se vor găsi faţă cu alţi concu„curenţi, în numărul cel puţin îndoit cu „acela al posturilor de ocupat. Efori (ss) Nicolae Blaremberg Nr. 116 A. S. Ghica Din "cele de sus zise, se deduce că Domnii Efori au de principiu să nu ţină niciodată concurs, dacă nu există concurenţă; aşa fiind, cum rămâne dlar cu principiul D-lor faţă cu actualul concurs de internat, când se ştie, că numărul concurenţilor la acest concurs, nu egalează nici cel puţin pe acela al locurilor vacante ? Nu înțelegem. Domnii Efori, au avut în vedere acest principiu relativ numai la concursul de medici secondari, ceea ce în asemenea caz n’ar mai fi principiu, sau l’au avut pentru oricare concurs ? Dacă este aşa, atunci rugăm pe Domnii Efori să binevoiască a ne spune: aplica-vor oare cele stabilite de Domnilor în procesul verbal încheiat în şedinţa din 18 Octombre a. c. şi la actualul concurs de internat, sau nu? L. CATAROIU preşedinte şi Interne; A. LAHOVARY, externa; NI. GHERMANY, finanțe; C. OLANESCU, lucrări public©; D. POMI culte; GENERALUL LAHOVARY resbel; AL. STIRBEY, domenii. --------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------— Concursurile la iSforie De câtva timp se agită chestiunea concursurilor pentru ocuparea diferitelor funcţiuni, pendinte de Eforia spitalelor civile. Unul din aceste concursuri, care este al medicilor secondari, s’a amînat pe motivul, că numărul concurenţilor fiind numai de opt, pentru şeapte posturi vacante, se escludea orice concurenţă serioasă, motiv espus de membrii comisiunei esartinatoare al acestui concurs, în procesul verbal încheiat la 15 Mai a. c. Al doilea concurs, care este al internilor de spitale, a trebuit, dupe Domnii Efori să se ţină cu orice chip în ziua de 15 Noembre, deşi numărul concurenţilor la acest concurs nu numai că nu este egal, dar ese inferior numărului locurilor vacante, aceea ce este contra părerilor Domnilor Efori d espuse în ziarul „Lupta“ din 30 Octombre a. c. ca răspuns la adresa Domnului X. Iată ce răspund Domnii Efori între altele, relativ la aceasta : „Dacă s’a admis iarăși, ca să fie numai atâtea locuri de disputat la con îi omiţi mici Asprimea, nedreptăţile şi chiar nelegalităţile, al căror obiect este cetăţeanul soldat din partea justiţiei militare din ţara noastră, sunt un isvor nesecat de critică pentru publicist, pentru ziarist, pentru orice om cât de puţin cult şi civilizat, şi ar trebui să fie şi pentru oamenii politici mai cu seamă. Din nenorocire însă, nici publiciştii, nici alegătorii mai culţi, nici oamenii noştri politici, ba aceşti din urmă încă şi mai puţin decât cei d’întâi, nu se ocupă de aceste mari defecte ale uneia din instituţiunile noastre sociale, ale justiţiei militare, nici prin urmare de răul ce cetăţeanul are a suferi din această pricină, şi care imprimă din acest punct de vedere, societăţei noastre, un caracter medieval. Numai ziariştii mai luptă contra acestei stări de .