Adevěrul, iunie 1892 (Anul 5, nr. 1193-1221)
1892-06-10 / nr. 1202
ANUL V.—No. 1202 NUMĂRUL 10 BANI ABONAMENTELE ÎNCEP LA rşi 15 ALE FIECĂREI LUNI şi se plătesc tot d’n-una înainte In Bucureşti la casa Administraţiei. Din Judeţe şi Străinătate prin mandate poştale Un an în ţară 30 lei, în străinătate 50 Şease luni, 15 , , , 25 Trei luni , 8 , , , 18 Un Bumi In atpăinftfam 15 bani MANUSCRIPTELE NU SE INAPOIAZA JffiJDITXAA A DOUA Sa te fereşti, Române! de culti strein în casă T. Alexandri. MERCUR! 10 IUNIE 1892. NUMERUL 10 BANI ANUNCIURILE Din BUCUREŞTI şi JUDEŢE se primesc: NUMAI la ADMINISTRAŢIE, lin Străinătate, direct la administrație și la toate Oficiile de publicitate. A nuneiuri la pagina IV....................p,30 b. linia * . nr....................2. lei , an II ...... 3.— lei , Inserțiunele și Reclamele 3 lei rândul. La Paris, ziarul se găsește de vânzare cu numărul la bioșcul No. 117, Boulevard St.-Michel UN NUMER VECfflU 30 BANK ADMINISTRAȚIA IO, — STRADA ACADEMIEI, — IO Director politic: ALEX. V. BELDIMANU REDACȚIA UI . 18, — STRADA ACADEMIEI.10 DUMITRU BRATIANU Bucureşti, 9 iunie 1892. Se duc unul câte unul bătrânii, domnii reprezentanţi ai generaţiei trecute. Se duc unul câte unul întemeietorii României moderne. Se duc pe calea dintru care nu mai este întoarcere, — şi numai lipsa lor din mijlocul nostru, numai golul ce-l lasă moartea lor ne arată cât de mari au fost în viață, ne dă măsura locului ce au ocupat aceste grandioase existențe. Aseară, la orele 8 și jumetate, Dumitru Brătianu, șeful partidului liberal, a încetat din viață. Această știre a răsbotut de la un capăt al țărei la celălalt, producând pretutindenea durere, întristare. Moartea lui Dumitru Brătianu ne loveşte pe toţi de o potrivă, e un doliu al tuturor, un doliu al ţârei. Când la 1848 generaţia de atunci, înflăcărată de dorinţa de a da ţârei acesteia libertăţile şi instituţiile din Apusul Europei, a pornit lupta grea şi plină de sacrificii în contra rămuşiţelor feudale, interesate la menţinerea unei stări de lucruri, care nu mai era în armonie cu progresele realizate de lumea Occidentului, Dumitru Brătianu era între fruntaşii acestei generoase pleiade şi cu vorba sa şi cu condeiul său, el a contribuit la toate mişcările de atunci şi a suferit toate asprimele luptei, prigonirile şi exilul, pe urmele cărora s'a întemeiat România de astăzi, cu instituţiile ei liberale. Când mai târziu a fost cestiunea ca aceste instituţii sâ funcţioneze în chipul cel mai potrivit cu interesele mulţime! celei mari, Dumitru Brătianu a fost printre cei mai neobosiţi luptători şi n'a hezitat a se opune chiar fratelui său, când a crezut că el s'a abătut din calea ce trebuia să urmeze. Bun, blând, de o blajinătate dulce, care era una din cele mai frumoase podoabe ale sufletului său, Dumitru Brătianu era cu toate acestea mândru. O dată el n’a îngenunchiat înaintea ispititoarelor vanităţi omeneşti, o dată n’a afectat convingeri pe care nu le avea, sentimente pe care nu le încercase, o dată n’a urcat treptele Palatului, pentru a aduce Suveranului prinosul unor linguşitorii nedemne şi dezonoratoare, cum au făcut-o rând pe rând toţi oamenii noştri politici. Dumitru Brătianu îşi conducea viaţa lui publică de nişte idei, de nişte credinţe şi era un caracter, o pildă de corectitudine şi de intrasigenţă. Dragostea lui pentru ţăranul român nu s’a desminţit nici o dată. De câte ori cei ce l’au cunoscut nu l’au văzut plângând, când se vorbea de suferinţele lui, de mizeria în care îşi duce viaţa! Dumitru Brătianu a fost unul din cei mai de frunte ziarişti români, scrierile sale, atât în limba română cât şi în cea franceză, au avut totdeauna un resunet puternic in lumea cugetătorilor şi o mare înrîurire asupra mulţime! căreia se adresau. Temperament revoluţionar, adept al şcoalei mazziniene, Dumitru Brătianu era deprins să spue fără şovăire tot adevărul, oricât de crud ar fi fost. Moartea lui Ioan C. Brătianu şi a lui Mihail Kogălniceanu a făcut din Dumitru Brătianu singurul şef al partidului liberal, singurul om cu destulă autoritate morală, pentru a impune ascultare, prin trecutul său alb, nepătat şi bogat în fapte. Astăzi Dumitru Brătianu, personificarea onestităţei politice şi private, întins pe catafalc, doarme somnul de veci, somn fără deşteptare. Moartea lui Dumitru Brătianu e un nou doliu, pe care nu o familie, nu un partid, ci o naţiune întreagă îl poartă. Cu Dumitru Brătianu se duce cel de pe urmă fruntaş al generaţiei entusiaste de la 1848 şi unul dintre oamenii iluştri ai ţarei. Golul ce-l lasă în urmă-i această moarte e mai mare decât ne putem închipui în aceste momente de durere. Admirători ai calităţilor neasemuite ce împodobeau pe ilustrul defunct şi al simţimintelor nobile ce-l călauzeau în toate acțiunile sale, depunem o lacrimă pe mormântul lui. Alex. V. Beldimann. ---------------------------------------- TELEGRAME BELGRAD, 8 Iunie. — Un ukaz semnat, de regenţii Risticî şi Belimarkovicî şi contra-semnat de miniştrii, zice că pănă la alegerea înlocuitorului reposatului general Proticî, afacerile Regenţei vor fi conduse de cei l’alţi doi regenţi. PETERSBURG, 8 Iunie. — Se asigură că ukazul pentru exportul tutulor cerealelor şi produselor agricole în general afară de secară, s’a întors din Copenhaga şi că va fi publicat poimâine. Ţarul este aşteptat la Petersburg pentru 5 Iulie; s’ar putea ca întoarcerea să aibă loc prin Stockolm. CHICAGO, 8 Iunie. — D. Palmer (din Illinois) retrăgând candidatura sa de la Preşidenţie, D. Cleveland va avea de asemenea voturile Statului Illinois. BRUXELLES, 8 Iunie.—Consiliul de miniştri a decis să convoace Camerile pentru 12 Iulie, ROMA, 8 Iunie. — Senatul a aprobat exerciţiul provizoriu cu 99 voturi contra 16. NANCY, 8 Iunie. — Marele Duce Constantin venind din Gontrexeville a părăsit trenul la staţia dinaintea luî Nancy şi a sosit în oraş în trăsură; el a plecat la ora 1 în Germania.—Mulţimea l’a aclamat cu strigăte de: „Trăiască Rusia!“ AGRAM, 8 Iunie. — Printr’un rescript regal, care s’a citit in şedinţa extraordinară a Consiliului municipal, acest Consiliu a fost dizolvat pentru că a depăşit competinţa sa, discutând drepturile Statului ; consilierul de secţie Mosinski a fost numit comisar al guvernului, Retragerea cabinetului grecesc ATENA, 20 Iunie. — După ultimele informaţiuni retragerea cabinetului nu se va face înainte de Mercuri. Camera a ales preşedinte, cu 155 voturi contra (tricupist). 9, pe D-nu Bondouris Umberto la Potsdam POTSDAM, 8 iunie.—Regele şi Regina Italiei au sosit la 6 ore 22 minute la staţia Wildpark unde au fost primiţi de împăratul, împărăteasa şi de prinţi. Cei doi suverani s’au îmbrăţişat în mod cordial. Regele Humbert a sărutat pe Împărăteasă şi împăratul a sărutat pe Regina. Recepţiunea a fost foarte solemnă. D-nii de Caprivi şi Brin şi-au strîns mâna. Suveranii s’au dus de la gară la palatul nou. Regele şi Regina Italiei vor vizita Berlinul Mercuri după amiazî. OPOZIŢIA II Am arătat cât de ingrat e terenul de luptă în opoziţie şi câte mijloace are un guvern la îndemână pentru a-şi asigura isbânda în alegeri şi menţinerea la putere. Când, pe lângă aceasta,şi opoziţia organizată mai face greşele şi nechibzuinţe, situaţia guvernului se îmbunătăţeşte şi mai mult, sorţii menţinerii lui la putere cresc. Şi la noi, din nefericire, cam aceasta se întîmplă. Lupta opoziţiei nu e bine organizată. Uneori vezi explozii de indignare la lucruri mici şi fără nici o importanţă, — mai ales când individualitatea temiri cui intră în joc, — alte ori o apatie neexplicabilă In cestiuni mari, care interesează de aproape lucrul public. Aşa, cine nu-şî aduce aminte de campania ce s’a dus contra decalogului D-luî general Manu? Şi după o aşa campanie, îndreptată mai ales contra reformei administrative din acel decalog, cine nu va rămânea uimit de nepăsarea cu care a fost întimpinată faimoasa reformă administrativă a D-lui L. Catargiu, cu mult mai rea, cu mult mai reacţionară decât a generalului Manu? Partidul cel mai numeros din opoziţie, — şi cel mai puternic partid din ţară, — e, fără indoilă, partidul liberal. Dar păcatul lui cel mare e că, deşi căzut de patru ani de la putere, nu vrea să-şi spue ideile sale de guvernămînt, nu vrea să-şi dea un program de reforme pentru viitor, să ia angajamente faţă cu ţara, să înmulţească astfel afinităţile dintre membrii săi. Graţie încăpăţînărei câtorva fruntaşi liberali din Bucureşti, partidul liberal persistă a nu face politică în înţelesul cel adevărat al cuvîntului; iar curentele opuse ce s’au stabilit în lăuntrul lui—unul programist, şi anume pentru un program democratic, altul în contra programului şi pentru nenorocita politică de până acum,aceste două curente care se accentuiază tot mai mult îi slăbesc de fapt puterea şi îl vor desorganiza cu totul, dacă unul din curente nu va ceda celuialalt şi anume curentul în contra programului curentului programist. Adevărata opoziţie, opoziţia cea mai simţită ce intimpină guvernul e din partea grupărilor democratice. Conştiente de rolul lor, de datoria lor, aceste grupări, mici încă, de abia la începutul formaţiunei lor, nu contenesc un moment de a duce lupta contra guvernului conservator în Parlament, în presă, în întruniri publice, iar pe de altă parte ele caută a forma în public convingeri pentru nişte idei, pentru nişte soluţii din care clasele numeroase vor trage beneficii considerabile şi se vor consolida în luptele ce vor avea să ducă pentru nouile revendicări ce se vor simţi trebuitoare. Cu toate acestea, trebue să repetăm cu părere de rea, că şi în tabăra democraţilor se fac greşeli şi nechibzuinţe regretabile ; şi dintre aceste greşeli şi nechibzuinţe desigur cea mai mare e aceea că toate nuanţele democratice, luptând pentru aceleaşi soluţii practice, nu caută să înlăture consideraţiile de amănunt, fără nici o însemnătate, care-i învrăjbesc şi să meargă uniţi în luptele politice şi mai ales în alegeri, înaintea urnei. Cum am mai spus-o şi altădată, credem că democraţii au datoria de a face sacrificiu de toate micile susceptibilităţi ce-l împiedică de a merge înpreună şi a constitui un partid puternic, care să lupte pentru cucerirea aceloraşi revendicări populare, — liber pe urmă, după această cucerire, ca fiecare grup să-şi reia steagul său, liber ca unii să se oprească locului, odihnindu-se pe laurii câştigaţi, — dacă vor fi şi de aceştia, — iar alţii sâ meargă înainte, dornici să ia alte cetăţi, să cucerească alte revendicări în folosul aceloraşi clase. Dar vom continuă mâine. Ioan N. Roman. De la 1868 încoace, Dumitru Brătianu a fost de mai multe ori ministru, preşedinte de Cameră şi preşedinte de consiliu în 1881. El a reprezentat în Camera actuală ca şi în cea precedentă colegiul II de Prahova. De la retragerea sa din minister (1881) şi mai ales de la 1886 pănă la sfîrşitul vieţei sale Dumitru Brătianu a fost în relaţiuni foarte încordate cu Carol I, care se temea de bătrânul mândru și neclintit, de liberalul neslugarnic și independent. Dumitru Brătianu (Note Biografice) Dumitru Brătianu se născu în anul 1818 în Bucureşti, îşi făcu primele studii la colegiul naţional, şi studiile de drept la Paris. In timpul şederei la Paris de la 1836 pănă la 1848 se amestecă în mişcarea politică şi literară şi publică mai multe articole în National şi Revue Indépendants sub pseudonimul de Regnardt. Luptă cu fratele seu (Ion Brăteanu) pe baricade în Februarie 1848 şi se întoarse în ţară după două luni. A făcut parte din comitetul revoluţionar şi fu trimis în Transilvania şi Ungaria ca să alipească mişcarea din Ungaria. Intorcându-se în Bucureşti făcu parte din comisiunea însărcinată a prezenta Sultanului noua Constituţie pentru a o sancţiona. După căderea Locotenenţei Domneşti din Septembrie 1848, şi intrarea ruşilor în principate, plecă cu gând de a putea câştiga Transilvania, dar de acolo se duse la Paris şi în 1852 la Londra. In marele oraş englez intră în relaţiune cu Lord Palmerston, Lord Dudley-Stuart, Layard şi cu alte personaje influente şi reuşi ca la începutul anului 1853 chestiunea română să fie adusă la tribuna parlamentului englez. De la acea dată Dumitru Brătianu publică în foile şi revistele engleze un număr considerabil de articole sub formă de scrieri sau de memorii relative la istoria şi la drepturile principatelor. In 1857 obţinu autorizaţia de a se întoarce în Valahia împreună cu ceialalţi exilaţi de la 1848. Numit deputat în divanul ad-hoc, Dumitru Brătianu redită un memorandum explicativ a rezoluţiunilor adoptate şi fu însărcinat cu Golescu de al susţinea la congresul din Paris. Bismark la Viena VIENA, 8 iunie. — La demonstraţia de aseară la sosirea Prinţului de Bismarck, un individ a fost rănit grav, alţi doi au fost răniţi uşor. Prinţul de Bismarck a făcut după amiazi o vizită Prinţului de Reuss ambasadorul Germaniei şi a depus cartea sa la contele Kalnoky, apoi a făcut o plimbare în trăsură la Prater şi în urmă s’a întors la palatul Palffi. — In timpul serii el a primit visita contelui Kalnoky. La 10 ore a fost mare serată la care au asistat D-nii de Kalnoky, Szoegenyi, Nigra, Paget. — Societatea corală a Universităţii a cântat maî multe bucăţi . Prinţul de Bismarck a mulţumit şi a exprimat bucuria sa că vede că tinerimea universitară menţine amiciţia dintre Austro-Ungaria şi Germania. Republicanii şi Socialiştii D. Eduard Dioghenide, unul din redactorii ziarului nostru, adresează următoarea scrisoare D-lui A. V. Baldimann, directorul Adevărului: Stimate Domnule Beldimann, In calitate de redactor al ziarului ce dirijaţi, vă rog să binevoiţi a-mi permite să-mi esplic atitudinea ce am la ziarul D v., şi aceasta cu atât mai mult cu cât eu, fiind socialist, şi luând o parte activă în clubul muncitorilor din Bucureşti la diferite manifestaţii şi întruniri, sunt considerat azi ca duşman al socialismului, fiindcă, prin ziarul D v., am întreprins o campanie republicană-democrată. Pe lângă injuriile ce de o vreme încoace mi le aruncă prin Munca vre-o câţiva energumeni zeloşi, apoi mai sunt arătat ca un renegat şi ca un transfug în rândurile republicanilor. In asemenea împrejurări cred necesar a-mi esplica atitudinea mea, precum şi pentru ce, eu, socialistul, duc şi voia continua a duce, o campanie republicană în Adevĕrul. Voiu enumera în scurt unele din motive. I. Convingerea mea nestrămutată este că, partidelor noastre politice nu le este permis să stea în espectativă faţă cu instituţia regalităţei şi cu Regele Carol. Regalitatea, făcând şi desfăcând totul în politica ţărei, ar fi o utopie, o nebunie, dacă un partid politic ar ocoli-o. De aceia de fapt nimeni n’o ocoleşte : toate partidele sunt dinastice sau antidinastice, iar partidele nouă democratice, radicalii şi republicanii s’au declarat categoric contra instituţiei regalităţei. Socialismul, nefiind pentru monarhie, e clar că nu mă contrazic de fel, dacă folosindu-mă de tribuna Adevărului am scris articole republicane cu caracter pur cultural. II. Dar mi se spune că eu, socialist, scriind contra monarhiei, preconisez republica, o instituţie burgheză (şi oarecare soluţie din programul practic al socialiştilor realizându-se, n’ar da naştere unei instituţii burgheze, aşi întreba ?) şi ca atare nu e treaba unui socialist a lupta pentru asemenea instituţie. Obiecţiunea aceasta e un sofismu. In programul practic socialist este o soluţie : luarea prerogativelor regale. Aşadar socialiştii lucrează pentru un rege burghez-feudal, fără prerogative. Eu cred însă că-i mai democrat lucru a lupta pen-