Adevěrul, octombrie 1892 (Anul 6, nr. 1310-1338)
1892-10-28 / nr. 1335
2 MERCURI 28 OCTOMBRE 1892 la piept. El era cu piciorul înpiededecat de o cioată „Serjentul a venit a doua zi la mine şi mi-a spus că-mi ia caii mei, dar eu să nu spun nimănui că caii sunt ai mei, că mă împuşcă, şi o să spue că l’a înpuşcat pe Tihon, fiindcă l’a prins când fugea cu acei cai pe cari îi furase. Am început să plâng, dar el mî-a spus să nu spun nimic, că-mi plăteşte el caii. „Peste o zi m’a chemat şi locotenentul Dimcea şi mi-a spus acelaşi lucru în privinţa cailor. A doua zi m’am pomenit cu un soldat că mă cheamă să me duc la cort, că vrea să mă vadă D. sergent. M’am dus. Sergentul Pleşoianu, beat, îmi spuse că se teme că eu n’o să spun cum mi-a spus el şi s’a gândit că ar face mai bine să mă împuşte şi a şi tras cu puşca în mine. Glonţul mi-a trecut printre picioare. Atunci a spus soldaţilor să mă ducă pe mal, ca să mă împuşte de departe. Ajuns pe mal, mi-am scos hainele şi am luat-o la fugă. Am sărit gardurile şi două săptămâni am stat ascuns prin păpuşoaie. Din pricina acestor ameninţări, fiind de două ori cercetat de D. procuror, am declarat aşa cum mă învăţase să spun Pleşoianu şi locotenentul. „Calul meu era rob, cu stea albă în frunte şi cu pete albe pe spate, iar iapa murgă, deschisă, cu pete albe pe spate; coama şi coada negre; coama iepei era întoarsă spre stînga, iar a calului în dreapta. Calul l’am văzut mai în urmă la căpitanul companiei a 11-a“. Semnat (prin punere de deget) Constatin Romaşcu. Declarat în faţa noastră astăzi 16 Octombrie 1892, Dorohoia, otel Zoller. (Ss) Alex. V. Beldimann, V. G. Morţun, Scipione Bădescu, loan G. Bacalbaşa, loan N. Roman, Alex. Ionescu, Anton Bacalbaşa. Această declaraţie ni s’a părut că prezintă o deosebită însemnătate prin faptul că, la suplementul de anchetă, făcut de D. procuror de Dorohoia, Constantin Romaşcu, învăţat de locotenentul Dimcea şi ameninţat cu împuşcarea, a făcut să apară ca un denunţător al lui Gheorghe Tihon către locotenentul Dimcea şi sergentul Pleşoianu, pe când, în realitate, Romaşcu nu numai că nu s’a gândit să aibă un asemenea rol, ci din potrivă, a rămas îngrozit de cele petrecute, a umblat două săptămâni fugar prin lanurile de păpuşani, a păgubit o pereche de cai, şi numai ameninţat că îşi va pierde şi viaţa, a făcut în faţa parchetului de Dorohoi, mărturisiri cu totul neadevărate. De altmintrelea ar fi fost şi greu de crezut că Constantin Romaşcu s’ar fi putut transforma, fără nici un motiv binecuvîntat, în denunţător al lui Gheorghe Tihon, cu care era şi cumnat! Ne credem datoria spune că întreaga ţinută a acestui martor, tonul cu care el şi-a făcut mărturisirea, teama zugrăvită pe faţa lui încă de la intrarea lui în odaia noastră şi mai ales în momentul când s’a decis să ne vorbească şi să ne spue tot adevărul, — ca şi cum ar fi avut, şi de sigur că avea, cea mai deplină conştiinţă a primejdiei în care îşi pune viaţa, — nu mai lasă în noi nici urmă de îndoială, că declaraţiunea făcută de el înaintea noastră, nesilit de nimeni, neînfluenţat de nimeni, e sinceră. Trebue să mai notăm că Constantin Romaşcu şi-a întrerupt foarte des declaraţia cu următoarele vorbe : — Am slujit Statului, ca militar,— şi acum mi se iau, drept răsplată, cei doi cai,—toată averea mea, — fi totodată sunt ameninţat cu gloanţe, de nu mai îndrăsnesc să mă întorc acasă, la nevasta mea fi la copiii mei! * * * La orele 7 seara, după ce am luat această importantă declaraţie, ne-am despărţit. D. Scipione I. Bădescu s’a dus să facă o vizită a lui Constantin Stroici, prefectul judeţului Dorohoia, cu care s-a întreţinut mai mult timp. Retragerea D-lui Scipione I. Bădescu Am zis că pe D. Scipione I. Bădescu, Directorul Curierului Român din Botoşani, l-am întâlnit la gara Leorda, unde ne aştepta pentru ca să ne însoţească în călătoria şi cercetarea noastră. Cea dintâi grijă a D-lui Bădescu a fost să întrebe dacă suntem singuri, sau însoţiţi de vre-o autoritate judecătorească, şi dacă Voinţa Naţională este sau nu representată în comisiunea de anchetă, — întrebări la care, respunzându-i-se negativ, D. Bădescu nu şi-a ascuns nemulţumirea, ci din potrivă şi a trădat într’un chip destul de elocvent dispoziţiunea D-sale sufletească de a nu ne mai urma. D-sa mai adăuga, ca argument la această hotărîre, care părea a fi luată de mai ’nainte, că nici Vocea Botoşanilor, organ care face politică militantă şi care represintă vederile unor personalităţi politice interesate, după D-sa, a se face lumină asupra celor trei executări misterioase din nordul judeţului Dorohoia, nu se află representată prin nici un redactor al ei, în această anchetă a presei. Oricât de nestrămutată ar fi fost hotărîrea D-lui Scipione I. Bădescu de a nu ne urma, D-sa a crezut pe semne nepotrivit, ori poate nefolositor, de a se retrage imediat din mijlocul nostru; de aceea îl vedem că ne-a rezervat deosebita plăcere de a lua împreună cu noi depoziţiunea martorului Constantin Romaşcu şi de a iscăli alăturea cu noi — după cum se arată mai sus - această depoziţiune, ca o confirmare că ea este luată întocmai după cum a fost făcută de martor. După trecere de 2 ore de la despărţirea noastră, D. Scipione I. Bădescu, care avusese în acest timp o întrevedere cu D. Constantin Stroici, prefectul, unde a fost oprit la masă, a făcut să remarcăm într’un chip şi mai vădit preferinţa D-sale de a se retrage. In acest scop, D-sa a invocat câteva motive, care nouă ni s’au părut a fi nişte simple pretexte, ce nu aveau nici măcar meritul de a fi inteligente. Am insistat pe lângă D. Bădescu să nu ne părăsească, mai ales că întregul nostru itinerar şi planul cercetărilor noastre erau de cu zi frcsate, împreună cu D-sa — şi noi cunoşteam legăturile de intimitate în care D-sa se află cu persoanele oficiale din Dorohoia şi ne dădeam foarte bine socoteală de stinghirirea ce ar aduce investigaţiunilor noastre divulgarea celor deja hotărîte între noi. Totul a fost în zadar. A doua zi dimineaţă, Sâmbătă 17 Octombre, D. Alex. V. Beldimann primeşte din partea D-lui Scipione I. Bădescu următoarea înştiinţare pe care o transcriem aci, nediscutând chipul în care e motivată şi lăsând publicului să judece purtarea directorului Curierului Român. Onorabile Domnule Beldimann, „In urma răspunsului telegrafic, primit de D-voastră din Iaşi, că procurorul general al Curţea îşi declină competinţa de a ancheta în afaceri militare, subsemnatul cred misiunea mea terminată aci, şi dar vă rog să scuzaţi abţinerea mea de la continuarea anchetei interprinse înpreună. „Primiţi, vă rog, Domnul meu, încredinţarea prea distinsei mele stime.“ Dorohoia, 17 Octombre 1892. (s.) Scipione Bădescu Directorul ziarului Curierul Român. Trebue să spunem că răspunsul telegrafic primit din Iaşi şi de care D. Scipione Bădescu menţionează în înştiinţarea D-sale, este următorul răspuns al D-lui Alexandru A. Băduran avocat, la o telegramă prin care era întrebat dacă D. Teodoreanu, procurorul general de pe lângă Curtea de Apel din Iaşi, e hotărît să vie la Dorohoiu în anchetă, după cum cum se zvonea pe atunci: „Beldimann, hotel Zoller. Dorohoiu. „Teodoreanu nu vine. A declarat că nu poate lua iniţiativa la o anchetă pentru fapte imputate militarilor. Aşteaptă ordin de la Bucureşti. Bădărăă“ Primele înscenări ale Administraţiei Sâmbătă dimineaţă Alexa Teodorescu ne-a comunicat că, în timpul nopţii, o bandă de soldaţi a înconjurat casa crâşmarului Lazarovici, unde era în gazdă el şi Constantin Romaşcu. Soldaţii sileau uşile, cerând să li se dea pe Teodorescu şi pe Romaşcu. Aceştia abia au putut scăpa fugind.* * * Deşi Vineri seară tocmisem două birje, care să vină a doua zi la orele 8 dimineaţa, să ne ia de la oţel, şi dădusem şi 20 de lei arvună, totuşi pănă la orele 9/2 nu se arătase nici un birjar. Trimeţend oameni să-l aducă, birjarii au dat următorul răspuns: Ei, fiind evrei, nu se urcă Sâmbăta pe capră, de aceea au angajat vizitii. Poliţia a arestat pe unul şi aceasta e cauza întârziere!. Atunci D. Ioan Bacalbaşa s’a dus să reclame D-lui prefect Constantin Stroici contra acestei arestări, prin care se înpiedeca pe representanţii presei de a face anchetă. D-sa a spus prefectului că unul din vizitiii angajaţi a-l duce în judeţ a fost arestat de poliţie şi se miră cum D. Stroici, care a declarat în Bucureşti că doreşte din suflet o anchetă a presei, recurge la asemenea mijloace pentru a o împiedeca. D. prefect, având aerul foarte supărat, a dat imediat ordine să se libereze vizitiul, dacă, contrar poruncilor D-sale, el a fost arestat. După aceasta, întorcându-se către D. Bacalbașa, îi făcu următoarea declaraţie : — Este adevărat că am declarat că mă voiu pune cu totul la dispoziţia anchetei presei, pentru ca să o ajut să descopere adevărul. Aceasta aşi fi şi făcut-o dacă aţi fi venit împreună cu membrii anchetei oficiale,( se fi inspirat de la D. Scipione Bădescu ?), fiind însă singuri, eu nu vă pot cunoaşte oficial. Cu toate aceste, fiţi siguri că am dat toate ordinele , ca să nu , vi se pue absolut nici o piedică. Aveţi o dovadă de aceasta în faptul că n’am oprit pe Romaşcu să vie în Dorohoia şi, deşi am acte ca să arestez pe Teodorescu, îl las liber, pentru ca să vă poată da toate lămuririle. La aceste cuvinte D. Bacalbaşa îî spuse: — Apropo, dacă aî asemenea intenţii, ce au căutat soldaţii aseară să înconjoare casa lui Lazarovicî şi să ceară pe Teodorescu ? — Nu-i posibil! esclamă D. prefect. — Mi-a spus-o chiar Teodorescu, care astă-noapte, la 3 ore, a fost silit să fugă din casa lui Lazarovicî şi să vie la otel. — Credeţi-mă, acest om vă mistifică ! adăogă D. prefect cu o candidă melancolie. In acest moment uşa se deschide şi un bătrân intră. — Cine eşti? ce pofteşti? îl întrebă prefectul. — Sunt Lazarovicî şi am venit să reclame voastre că astă noapte soldaţii mi-au înconjurat casa şi au încercat să-mi spargă uşile. Ce au el, mă rog, cu mine ?... — Destul, destul! Să vii mai pe urmă la prefectură, — spuse prefectul Stroici, întrerupendu-l. Iar D. Bacalbaşa, adresându-se D-lui Stroici, îi zise: — Ce-ţî spuneam eu, D-le prefect! Vezi că e adevărat? — Eu vă declar, — răspunse D. Stroici, — că toate aceste sunt înscenări şi vă veţi convinge că am luat toate măsurile ca să vă puteţi urma în cea mai mare linişte ancheta. Cititorii vor vedea mai la vale cu câtă linişte ne-am putut continua ancheta ! ** Când s-a întors D. Ioan Bacalbaşa la otel, vizitiul sosise. Atunci am aflat că arestarea lui a fost o simplă manoperă. Era vorba să fim întârziaţi câteva ore, pentru ca maiorul Paciurea, care plecase la 3 ore de noapte la Darabani, să aibă timpul de a lua toate măsurile hotărîte pentru ca să ne putem face în linişte ancheta, în liniştea înţeleasă de autorităţi. Spre Rădăuţi In sfîrşit, la ora 10 a. m, am putut pleca spre Rădăuţi. Rădăuţii era întâia localitate pe care trebuia să o vizităm, potrivit cu hotărîrea luată cu o zi mai nainte, împreună cu D. Scipione I. Bădescu. De la Rădăuţi aveam intenţiunea să ne ducem la Cuzlan, la Păltiniş şi la Teioasa. Aci ne credem datori a aduce mulţumirile noastre D-lui Mihail Ghenoiu, proprietar în judeţul Dorohoia, care cu multă amabilitate a primit să ne însoţească în călătoria noastră, punându-ne la dispoziţie şi o trăsură cu patru cai şi oferindu-se a ne da toate lămuririle de care vom avea nevoe, mai ales asupra situaţiunei geografice a localităţilor pe cari trebuia să le vizităm şi pe cari D. Ghenoiu, ca localnic, era în măsură de a le cunoaşte mai bine decât noi. Am luat cu noi pe Teodorescu şi pe Romaşcu, deoarece am socotit că lămuririle pe care ni le dăduseră ei vor fi şi mai temeinic stabilite, fiind confirmate prin confruntări cu martori oculari. D. Anton Bacalbaşa, primul-redactor al ziarului Democraţia Socială din Ploeşti, fiind chemat urgent la ziar, a plecat, rămânând ca D. V. G. Morţun să represinte şi Democraţia Socială. * * * In pădurea de la Hudeşti, care vine la jumătatea drumului între Dorohoia şi Rădăuţi, într’o trăsură care se încrucişa cu cele ce ne transportau pe noi, am întâlnit pe D. maior Paciurea, comandantul batalionului detaşat din regimentul al. 16-lea de Suceava pentru paza frontierei. D-sa se întorcea din Darabani. * * * In Darabani ni s’a spus că sunt mai mulţi locuitori gata să ne facă mărturisiri că, terorizaţi de locotenentul Dimcea, au fost nevoiţi să-i dea bani, de la 10 pănă la 50 de lei, după puterile fiecăruia, pentru a nu fi duşi la cort, bătuţi, schingiuiţi şi împuşcaţi. Orele fiind înaintate şi scopul nostru fiind de a ajunge în acea zi la Rădăuţi, am plecat mai departe, cu hotărîrea de a lua la întoarcere mărturiile ce ni se vor face în această privinţă. * Ht * Când scoboram dealul spre satul Rediu, un sergent-major, însoţit de un soldat, urca dealul într’o căruţă militărească trasă de doul cal. Constantin Romaşcu, care sta pe capra trăsurei în care se aflau D-nul Morţun şi Bacalbaşa, se întoarse către D-lor şi le spuse: — Vedeţi calul din stânga, cu stea în frunte ? E calul meu ! Nenorocitul îl cunoscuse şi de durere că-şi vedea calul în mâini străine şi fără speranţă că-l va mai putea lua, începu să plângă. (Va urma). cât un medic tânăr, instruit şi foarte inteligent, Doctorul A. V. Ureche i-a zugrăvit în maî multe rânduri după tribuna Atheneului, aşa cum merită. Aceşti neruşinaţi au voit a se institui chiar în sindicat medical, în detrimentul bolnavilor. Aceşti mişei, s’au ascuns tot d’auna, sau după un anonim, sau după studenţi ; atâta le este ruşine de a se arăta în public, ca să ştie lumea cu cine are a face, încă o dată să-mi permiteţi, D-le Director, a mă mira de toleranţa D-tale în favorul unor insultători şi mizerabili de meserie, pe când tot în ziarul D-tale te revolţi de fapte, care ori de câte ori sunt adevărate, trebue să revolte pe tot omul onest. Rog pe cititori să nu-i surprindă epitetele ce atribui acestor mişei, cărora vocabularul românesc se refuză a poseda atâtea epitete câte li se cuvin. Primiţi, D-le Director, asigurarea stimei mele. Dr. Severeanui. * * * IMFORMAŢIUNI In urma celor scrise de noi în afacerea D-rului Assaky, D. Dr. Kiriac ne trimete următoarea scrisoare : Domnule Director, Mă grăbesc a vă mulţumi de interesul ce cu plăcere am văzut că-l puneţi în apărarea drepturilor D-lui profesor Assaky. Vă asigur însă că mişcarea ostilă despre care vorbiţi, chiar dacă ar fi fost proiectată de unele persoane interesate, ea nu s’a putut realiza, graţie tocmai atitudinei demne a studenţilor In medicină. Sunt absolut convins că studenţii, cei dintâiu, nu vor permite nici o dată inaugurarea unui sistem care ar tinde să facă din corpul studenţesc un element de luptă pentru realizarea unor ambiţiuni şi interese cu totul streine de ocupaţiunile lor ştiinţifice. Pentru a pune deci capăt acestui incident şi pentru ca nici un moment să nu rămâie vre-o bănuială asupra mişcărilor generoase şi de progres ale studenţilor noştri, vă rog a însera aceste rânduri primind asigurarea destinsei mele consideraţiuni. Dp. I. Kipiac. UN RESPUNS Directorul nostru a primit următoarea scrisoare de la D. Doctor Savereanu, scrisoare pe care ne grăbim a-i da loc în coloanele ziarului nostru. Domnule Director, In mai multe dăţî, am avut a mă plânge contra atitudinei zaruluî D-tale. Tot-d’auna mi-aţî mărturisit, că ceea ce se tipăreşte injurios la adresa mea, s’a strecurat fără ştirea şi voinţa D-tale, şi mi-aţî promis că nimic nu se va mai tipări sub masca anonimului. Cu mare surprindere am văzut în numărul de astăzî, 25 Octombrie al ziarului Adevărului, că s’a strecurat un articol subscris de un anonim. Mai înainte de toate, ţin a arăta că, ceea ce mi se atribue că să fi instigat pe studenţi a cere pe Doctorul Leonte înlocui lui Kiriac, declar că nu am avut nici o cunoştinţă de aceasta şi somez pe toţi aceia, cari presupun una ca aceasta, a-mi indica un singur nume de student, căruia eu să-i fi zis un singur cuvent în această privinţă. Afară, de aceasta am evitat totdeauna a mă amesteca in această gaşcă pentru a nu mă murdări. O dată făcută această declaraţie, pentru cititori şi presa ce se mai respectă, să-mai fie permis a plânge o societate, în care o ceată de mizerabili şi şarlatani, îşi permit ca sub cuvânt de a face reclame nedemne în favorul lor, să insulte pe alţii cari nu au altă vină decât a trăi fără a face rea nimănui. Este o adevărată ruşine ce se petrece în corpul medical de câţîva ani, de când o bandă de mizerabilî, şarlatani şi saltimbanci, s’au introdus în această corporaţie. Aceşti neruşinaţi, profitând de starea deplorabilă psihologică a societăţi îşi bat joc şi de cinste şi de demnitate. Această bandă de şarlatani a speriat şi pe oamenii cei mai pacinici, aşa în D. Ioan N. Roman primul nostru redactor, aflându-se în Iaşi, a încercat o dureroasă perdere zilele acestea, prin moartea fiicei sale Sylvia, în etate de 5 ani. întreaga redacţie şi administraţie a ziarului Adevărul iau o vie parte la nenorocirea nefericitului părinte. Dintre 127 de concurenţi pentru catedrele vacanta de institutori, au ieşit abia zece la concursul In scris. Aceasta se datoreşte faptului că mai mulţi institutori, cari au fost suplinitori timp de cinci ani, s’au retras de la concurs, legea dându-le drept să fie numiţi institutori cu titlul provizoriu. D. R. Rosetti, noul prefect de Brăila a sosit Sâmbătă in noua sa reşedinţă. Abia a luat în posesiune noua sa funcţie. D. R. Rosetti a procedat imediat la revocarea comisarilor Secăreanu şi Mircescu şi a comandantului sergenţilor D. Buzoianu. Revocările mai importante vor urma azi. ~ I f I —■* Avem de înregistrat pentru azi o ştire îmbucurătoare. Fruntaşii actuali ai literăturei noastre pregătesc mari surprinderi publicului românesc. D. I. L. Carageali va arangia sub tipar în Decembrie romanul său Patria şi familia. D. Delavrancea va scoate în curînd volumul de nuvele Părăsiţii. D. I. Slavici va scoat din nou la lumină un volum de nuvele inedite şi vechi. D. Al Vlahuţă a scos deja de sub tipar ediţia a II-a a poesiilor sale. D. C. Coşbuc va scoate în cursul lunei viitoare Baladele şi Idilele sale. D. Rădulescu-Niger scoate un volum de nuvele sub titlul de Căpitan Ropota. Toate aceste scrieri menite să facă o epocă In literatura noastră, apar în editura lui Socec în cursul acestui an. In sfârşit după atâtea ciuperci literare resârite în cursul anului ,vom avea satisfacţia sufletească de a întâmpina pe cei mai eminenţi scritori ai noştri. Doctoral Ciurcu Ocalist S’a mutat In str. Blanduziel Ho. 3. (In Batiste).