Adevěrul, noiembrie 1894 (Anul 7, nr. 2020-2047)
1894-11-25 / nr. 2042
ANUL VI?. No. 2042 ^UIUIERULjlO BANI ABONAMENTELE ÎNCEP LA 1 SI 15 ALE FIECAREI LUNI SI SG PLĂTESC TOT-lAUNA ÎNAINTE m Bucureşti in casa administraţie! Din Judele şi Streinătate prin ’ mandats POŞTALE UN AN In ŢARĂ 30 I.Rr. ÎN STREINĂTATE 50 LEU ŞASE LUNI . . 15 8 S 8 25 8 TREI LUNÍ : . 8 8 » » 13 3 Un numest întremnalare 8® Itniri Manuscriptele nu se inapoiaza ADMINISTRAŢIA PASAGIUL BANCEI NAŢIONALE (CASELE KARAGEORGEVICI) EDIŢIA A TREIA Să te fereşti Române de cuiti strein în casă V. Alexandri. NUMERUL_10 BANI ANUNCIURILE DIN Bucureşti şi judeţe se primesc mimai la Administraţie DIN Streinătate, direct la administraţiei, la toate oficiele. de publicitate ANUNCIURÎ la pag .iv..............0,30 b. linia » » i iii.............2,— lei » D 3 » II.............3,— » » INSERŢIELE ŞI RECLAMELE 3 LEI Rlj La Paris, ziarul se găseşte CU NUMERUL LA bioscul No. 192, Bouleo. GESTIUNEA TURCULUI Odinioară, pe cînd regii erau totul, iar Naţiunea nimic, — Victor Hugo avea dreptul să scrie Le roi s’amuse. Dar de cînd s’a proclamat cu atita glorie suveranitatea poporului, Naţiunea a căpătat atîtea privilegii, încît îşi plăteşte ea luxul de a avea bufoni. Costă cam scump aceşti Rigbletto, nu’i vine , dar ei justifică Vorbele libretului italienesc : Io la lingua, egli ha U pngnale ! In adevăr, au limbă Domnii deputaţi şi ştiu să se slujească die ea în beneficiul Naţiune! si cu gratio- Sul Concurs al diurnei. Cînd ies in scenă, şti că avem de ce tide. De pildă ieri. Inchipuiibvă că ministrul de finanţe S’a prezintat in faţa «Onoratei Adunări» cu rugăciunea de a i se volţi gestiiinea financiară din anul... 1878. Diaportorul a fost bine ales: era inevitabilul D. Bobeică, un amator destul de cunoscut pentru antice. Gestiunea financiară de la 1878! Iată o ţară bine administrată, iată o ţară de la care ar putea lua exemplul). Kin-Hu-Mi, marele bărbat de stat al Chinei! De la 1878 şi pină astăzi, — adică de 16 ani, — guvernele n’au găsit ocazia să’şi prezinte conturile, întocmai cum ar face nişte tutori de minori, deprinşi cu tăcerea in materie de control. «Europa», Europa la care fac apel politicianii ori de cite ori le vine să citeze un autor, ar avea de ce unde, dac’ar afla cum se administrează avutul public în Belgia-parodie. Cu toate astea, reprezentanţii Naţiunei îşi permit asemenea false glumeţe, siguri fiind că Naţiunea se amuzează pe socoteala unor astfel de distracţii. Şi iată pentru ce şedinţa de ieri a fost transformată într’o şedinţă de Academie ori de muzeu, — o adevărată şedinţă arheologică, de la care lipsea numai D. Tocilescu. Lucrul pare straniu. Și, dac’am vrui să luăm în serios scandalul acesta, fără îndoială ar trebui să ne întrebăm : a cui e vina ? Ei bine, la aceasta ni s’a respins deja. D. Porumbaru, oratorul și specialistul grupului parlamentar liberal, a apucat de scurt pe D. Ghermani, i-a imputat o culpabilitate vinovată, — în sfirşit... şi-a făcut datoria. Aşi fi rămas convins că partidul liberal e de o corectitudine exemplară. Din nenorocire însă, D. Ghermani a luat cuvîntul şi a dovedit, —ceea ce nu era greu de dovedit,— că la 1878 erau la putere liberalii şi că, deci, dacă acea gestiune n’a fost verificată, vina este a guvernului de atunci. Pentru D. Porumbaru, argumentul ministerial era decisiv. D-sa a luat deci nobila rezoluţiune, — pe care ar fi putut-o lua înainte de a cere cuvîntul, — rezoluţiunea de a se aşeză la loc în bancă şi a tăcea din gură în ce privea „chestiunea prealabilă“. Afacerea a fost deci dezbătută, gestiunea aprobată, şi iată-ne în regulă după 16 ani de dezordine. A fost cam lung termenul şi ne aminteşte povestea fiului rătăcit, care se întoarce la domiciliu după ce s-a săturat de hoinărit prin lume. Liberalii sînt acum mulţumiţi, conservatorii nu mai puţin,—pace, linişte şi concordie, cum ar rezice Voinţa Naţională. Dar noi ? Noi cari nu sîntem nici liberali nici conservatori, noi cari nu credem că gestiunile murdare trebuesc spălate în familie, putem noi fi încîntaţi de chipul cum istoricii îneie® să administreze avutul Desigur* nu. Şi iată de ce. Mai intimu, Constituţia spune lămurit că gestiunea financiară trebuie prezintată Parlamentului peste doi ani. Deci ea o prezintă peste 16 ani însemnează a călca aceea ce Se chiamă legea legilor. Prezintarea gestiune! peste doi ani!a te tail rost, și anume acela că guvernul poate fi răspunzător și că ptnă și cele mai mici socoteli se pot verifica. Gre sie ’ntîmplă cînd vii cu o gestiune peste 16 ani? Se ’ntimîplă aceea ce s’a ’ntîmplat ieri: la orîce întrebare, Ministrul replică : — Păi ce mă apucaţi pe mine de scurtă Acum 10 ani nu eram eu ministru!... — Dar pe cine să apucăm? — ?! ... Şi, în lipsă de girant responsabil, plăteşte Turcul, adică „poporul român In a cărui putere de muncă avem atîta încredere...’ Şi aceasta nu’i o fantezie a noastră. Chiar ieri s’a găsit în bugetul anului 1878 un escedent de vre-o 4 milioane, și totuşi același buget acuză un deficit de 48 de milioane... Cum se poate una ca asta? Foarte simplu : deficitul există din bugetele anterioare lui 1878, însă... pe cine să interpelezi pentru aceasta? Guvernul de la 1875 a fost dat judecăţii şi, pardon de expresie, achitat !... Acum : — Prinde orbul şi scoate-i ochii, sau: — Trăiască partidul conservator, trăiască partidul liberal, trăiască suveranitatea naţională ! Anton Bacalbaşa. —■------------------------- TURBURÂRILI DIN ARMENIA Verdanott din Con«t»Htinopol. - lateeroare de revoltă. - de insurgenţi- - Pristili‘ţi eraaiinî. - IjMjjiita cuturcii, - Prinderea şefului răscoalei« Prin mijlocirea ziarelor engleze, opinia publică europeană a fost alarmată zilele trecute de nişte aşa-zise oribile măceluri, ce ar fi fost săvîrşite de nişte trupe turceşti asupra armenilor. Svonurie erau din izvor armenesc, de aceea ele au fost primite cu oarecare neîncredere chiar de la început. Iată acum Versatunea ce se dă din Constantinopol asupra celor întimplate : încercare de revoltă Ciocnirea care sa întîmplat între trupele turcești și armeni a fost rezultatul unei încercări de revoltă din partea acestora din urmă. Cel care fi cautat sa însceneze revolta* a fost un oarecare Hampartgum de fel din vilaietul Adana. Acest Hampartgum a studiat medicina în Constantinopol. Luînd pace la tulburarile de la Rumkapu a fugit la Atena şi pe urmă la Geneva. Curînd însă s’a întors, sub tin nume fals, prin Alexandrette la Diarbekir. Aci, în tovărăşie cu alţi cinci, a început o agitaţie activă pentru o răscoală generală a armenilor, răspindind svortul că Englitera şi marile puteri atîta ar aştepta pentru ca să ia sub scutul lor pe armeni. 300 de insurgenţi In acest chip, Hampartgum a izbutit a strînge la Eudonk Dag trei mii de oameni înarmaţi. După ce aceştia îşi puseră, la adăpost familiile şi averile, năvăliră asupra tribului Delikanilor, spre miază-zi de la Muk, ucigind şi prădînd tot ce le ieşea in cale. Oraşul Muk n’au avut curaj să’l atace, de oarece ştiaă că era ocupat de trupe regulate turceşti. Lăsîndu la o parte însă, năvăliră asupra tribului Belkanilor, pustiiră cu desăvîrşire satul Galli-Guzot, dindu-se la acte de cruzime înfiorătoare. Tot aci au ars de viu pe fiul unui agă anume Bumar. Multor oameni le-au scos ochii şi le-au tăiat urechile. Lupta cu Turcii prin August insurgenţii aceştia începuseră a năvăli şi asupra unor sate ale Kurzilor de prin prejurul oraşului Muk — pină cînd în sfirşit se trimiseră înpotriva lor trupe turceşti regulate, a respinge un prim atac al trupelor turceşti, care au pierdut în această luptă mai mulţi soldaţi şi un căpitan. in* cele din urmă însă insurgenţii fură scoşi din poziţiile lor şi alungaţi în munţi. Prinderea şefului rebelilor Turcii îi Urmăriră şi aici şi reuşiră a descoperi pe Hampartgun într’o peşteră, unde se ascunsese dimpreună cu alţi 11 tovarăşi ai săi. Irantpartgum a fost legat şi dat pe mina justiţiei. Familiile insurgenţilor s’au reîntors in satele lor, și cu aceasta s’a pus capăt revoltei. La acestea s’ar reduce, după versiunea din Constantinopol, toate svonurile despre grozavele măceluri din Armenia. Discursuri.... Vest In curînd Camera va ncepe să discute respunsul la mesaj. Imî fac deci o deosebită plăcere, să dau de mai nainte cititorilor mei frazele principale din discursurile ce vor fi rostite. Cu sacrificii enorme am izbutit să’mi procur aceste fraze şi fratale : — Onorată adunare, In fiecare an la deschiderea parlamentului Naţiunea are ocaziunea de a vorbi cu coroana. Ocaziunea aceasta este solemnă.... — Voiu fi scurt, Domnilor.... — Orî-ce s’ar zice și orî-ce s’ar face, traversăm o situațiune gravă.... — Vă rog, reveniţi la chestiune.... — Voiu vorbi și de aceasta — Este bine, Domnilor, ca cu o oră maî nainte să remediăm.. . — Nu vă ascundeţî după deget... — Domnilor, lăsați dialogurile... — Rog pe D. Președinte să mă protejeze în potriva majoritate!... — Vă cheli la ordine ! — La asemenea chiburî nu respund; sint mai presus de ele... — Or, ce a ’nțeies legiuitorul cînd a Stabilit acest principiu? — Sint sigur, Domnii mei, că nu este nimeni in această sacro-santă incintă, care să nu recunoască împreună cu mine... , — Aţi transitat cu toate opijiiunile! Ion Bratianu v a numit Butoiu fără fund ! — Nu eşti tot D-ta acela care ai botezat pe D. Fleva, Cleone cel fără rușine? — Tot aşă scriaî în Epoca ! — Eî, Domnilor! Cînd un ministru eseroehează semnătura Hegelui... — Lăsaţi Coroana, Domnule orator... Coroana este mai presus de pasiunile noastre... — Ştim noi de unde vă inspiraţi: de la Kalnoky... — Nu uitaţi că aţi expulzat domnul transilvăneni... — A trecut epoca Maîcanilor şi Angheleştilor! — Aţi promis D-lul Catargiu o ’nmormîntare de clasa 1... — Protestăm în faţa Naţiunii!... — Cunoaştem noi alegerile libere ale D-lui Catargiu: chinorozul şi lita! — Aţi ingenunchiat ţara năuntru şi aţi Umilit o In afară !... — De ce nu vorbiţi şi de legea Maximului ? — Nu mă siliţi să citez pe instigatori! .. La ordine! La ordine I — In faţa unei asetniehtea procedări, noi declarăm că ne retragem... Ţara ne va judecă pe toţi. * « Va urmi la momentul ofiortun, aveţi puţina răbdare, Domnilor, Nu veţi pierde nimic aşteptatul... Rigolo. Pensia pentru bătrîneţe se dă de drept la 71 ani, fără altă dovadă. Pentru determinarea pensiei de invaliditate se urmează astfel: se ia ca punct de plecare o sumă de 75 lei, la aceasta se adaogă o fracţiune de franc variind după clase, şi corespunzînd la numărul de săptămîni ce a cotizat şi la care statul mai adaogă o subvenţie de 62 lei şi S0 bani pe an. In Franţa subvenţia statului va fi tacă mai mare. După proiectul lui Constans, statul nu dă o sumă fixă in momentul deschiderea pensiei ca în Germania, ci dă în fiecare an o sumă egală cu % din vărsămintele reunite ale lucrătorului şi a patronului, care sumă apoi se fructifică şi se capitalizează. Astfel se calculează că în timp de 30 de ani de funcţionare a unei asemenea case, plecind de la ipoteza vărsare de 15 bani pe zi asupra salarului lucrătorilor, statul va avea de vărsat suma de 88 milioane. Ar fi prea lung pentru a intra în detaliile acestor proiecte. Destul că am dovedit în potriva D-lui Carp, că principiul contribuirea statului s'a recunoscut ca drept în principalele state. Chiar în Anglia un proiect de lege al D-lui Chamberlain, pune în sarcina statului o subvenţie anuală. Cind dar lucrul e pretutindeni admis, cînd chiar Bismarck admite lucrul, pratru ce Bismarckul nostru n’ar fi făcut şi el tot aşa ? Din comparaţia cu legiuirile străine relevăm dlar două vicii proiectului D-lui Carp : 1) Că nu face pe stat să contribue cu dinii *, pentru fondul caselor de pensii/ 2) Că nu stabilește chestia responsabilității profesionale pentru patroni în caz de accidente, importantă mai ales în materia minelor. C. D. Angliei. PROTECŢIA LUCRATORILOR Arătam într’un precedent articol modul cum organizează D. Carp casele de pensiuni şi de ajutoare pentru lucrătorii minieri, şi'i reproşam că nul face pe stat să contribue cu nimic la aceste case, din care cauză pensiile vor fi ridicol de mici. Amci maî Stabilit apoi legitimitatea în principiu a contribuirei statului. Vom arăta acum, cum aCest principiu a fost aplicat în țări mai reacționare de cît noi fi într’o măsură mult mai largă de cît comportă proiectul C-lti Carp. D. Garp* in adevăr* nu se ocupă de cit de lucrătorii miffififi,le cînd «Ue «tale creisză ademenea case pentru toți muncitorii* fără deosebire de profesie. ^ă luăm dS firidă Bermania« tdă 0 p?r!e din legiuirile creiate in fav0?rea moncei sub domnia cancelarului de fer. Diotiiu se decretează obligatorie pentru toți lucrătorii asigurarea în potriva bolilor, și se ușurează această asigurare prin case comunale, în 84 o lege pune în sarcina patronilor toate accidentele profesionale, a căror victimă pot fi lucrătorii, acordînd aie rente viagere, a căror cuantum se determină de lege, după cîtimea salariilor. In fine, în 1889 se votează o lege asupra asigurărei în potriva invalidităţei şi a bătrîneţei, prin care această asigurare se declară obligatorie pentru toţi muncitorii. , , „ Muncitorii sunt împărţiţi, după salarul lor anual, în 4 clase : 1-a a celor cu un salar pină la 435 lei; 2-a de la 485—686 lei ; 3 a ele la 685-1060 lei ; a 4-a de mai mult de 1060. „ Patronii sunt însărcinaţi să preia din salariile lucrătorilor lor, reţineri care cresc după clasa lucrătorilor cam astfel: 35 47, 00 şi 75 lei. Tot patronii mai sunt obligaţi să depue subvenţii egale cu marfa reţinerilor făcute de ei asupra sa^Ar^Idrept la pensie pentru invaliditate dV ce asigurat atins de incapacirfatl’JLL mea, la or!-ce vrtsfe i sar !n- VINERI 25 NOEMBRE 1804 IWJ—1 ■iiiijiiTM Mărirea personalului trebue însoţită şi de oarecare garanţii. Măcelarii, din ignoranţă sau din rea credinţă, refuză să se supue măsurilor pe care le-ar lua medicul veterinar in urma unei inspecţii microscopice. Eu cred că li se fac şicane şi recurg la protecţia şi intervenţia consilierilor comunali de specia Bălăşanu-Brătescu. Se impune deci ca politica să nu fie amestecată la abator. Să li se dea medicilor veterinari tot prestigiul şi toată puterea necesară, pentru a-şi putea exercita controlul faţă de măcelari. Mărirea abatorului Marea majoritate a porcilor şi a oilor cari se consumă în capitală, se taie prin curţile oamenilor şi scapă ast-fel orî-căruî control ştiinţific. Pricina e că partea din actualul abator destinată tăerei porcilor şi a oilor, e cu totul insuficientă şi incomodă. Cu toată buna-voinţă care s’ar pune, nu se pot tăia la abator decît 30 de porci pe zi, iar în Capitală se consumă zilnic 400 de porci. Porcii au multe şi felurite boale, mai mult sau mai puţin periculoase pentru sănătatea publică. Se impune clar mărirea abatorului ca să se poată tăia acolo absolut toate vitele care se consumă în capitală. Inspecţia haleloe Pină la complectarea abatorului comunal, se impune o strictă inspecţie a cărnei care se vinde prin hale, deoarece o bună parte din ea provine de la vite tăiate prin curţile particularilor. Pentru a face eficace această inspecţie, se cere ca medicii halelor să fie investiţi cu o autoritate mare şi să fie serios secondaţi de agenţii comunali şi poliţieneşti. Se mai cere ca fiecare hală să fie înzestrată cu microscoape şi cu toate instrumentele necesare unei serioase inspecţii a cărnei. Astăzi , medicii veterinari din hale sunt nevoiţi* să recurgă la institutul Babeş, lucru incomod şi insuficient peste măsură. * * Facem dar apel la actualul primar al capitalei şi îl rugăm să se ocupe foarte de aproape cu abatorul comunal. Neglijenţa D-sa le poate compromite în cel mai mare grad sănătatea publică, deja destul de proastă astăzi. 1. Theodorescu Sfîrșitul primejdiei Distrugerea vitelor bolnave.IHărirta **S»atori*3i»i. Eaa*pe«?$ia *»erioapă M bulelor. Mai înainte de-a procede la orî ce solii de măsură higienică, un primar care s’ar interesa de sănătatea administraţilor săi, trebue să se ocupe in primul rind cu reorganizarea abatorului. Vilele bolnave Peidfu a se putea împiedeca taerea şi consumarea vitelor bolnave, se cere un personal de oameni de ştiinţă, mai mare ca astăzi. Numai cu un medic veterinar şi cu un ajutor, nu se pot examina toate vilele care vin zilnic la abator. Prima măsură ar fi scoaterea complectă din circulaţie a vitelor bolnave. A le respinge pur şi simplu de la tăere, nu-i de ajuns. Căci vita respinsă trebue tăiată, dacă nu la abator, atunci în altă parte. Toate vitele bolnave respinse se taie de obicei, în mod clandestin. Prin urmare primejdia care ameninţă sănătatea publică, n fi înlăturată prin faptul că abatorul respinge vitele bolnave. îngropare sau o cremaţie Se impune deci să se înfiinţeze pe lingă abator un cimitir pentru îngroparea cadavrelor vitelor bolnave, sau un crematoriu pentru arderea lor. Comuna să despăgubească pe măcelarii păgubaşi, cu o treime din preţul vitei. Pentru a nu se da loc la înşelătorii, fiind dat că măcelarii cumpără adesea vite cu un preţ derizoriu şi în asemenea caz ei ar fi foarte bucuroşi să le îngroape pe socoteala primăriei, să se ia următoarea măsură preventivă . Sâ nu fie despăgubiţi de cit acei măcelari cărora nu l s’a dat aviz prealabil că vitele lor sint bolnave, din partea medicului veterinar de la abator, înainte ca aceste vite să fie tăiate. Trerea ziua A doua măsură indispensabilă, e interzicerea absolută de-a se mai tăia vitele noaptea, iar durata tăierei făcută în timpul zilei, să fie de cel puţin şase ore. Oricită lumină electrică ar fi la abator, e greu să se deosebească noaptea vitele şi carnea cu aparenţă bolnavă. Ziua, medicul veterinar poate inspecta cu de-aiîiănuntul vitele şi pune de o parte pe cele suspecte. Din nenorocire, astăzi s’a reintrodus vechiul sistem de a se tăia noaptea, in marele detriment al consumatorilor. Afară de asta trebue să se fixeze o oră pina la care vitele să poată fi introduse în curtea abatorului. O dată trecută această oră, oricare ar fi motivul invocat de măcelar, să se închidă şi să se păzească bine porţile, ca să nu se mai poată introduce vite. Aflăm că astăzî, după inspecţia generală a medicului veterinar, vitele continuă a fi introduse în abator. Natural că aceste vite scapă orî căruî control. Inspecţia cărneî Aceste măsuri nu sunt suficiente. Vite frumoase şi grase sunt adesea bolnave. Numai inspecţia cu microscopul poate să determine dacă toată cartea vitelor tăie e sutăUV“3 ainăbunţita a bârnei nu se poate face. —.».i iML~^?aOTaiBBggra^ DlU DEALUL OiURSEi O m»sii*e suapjiriai».—0 fâestîsiiM» iîrapiss"A 6 ani înviată Salaa»erâ. De cînd ne-am învrednicit să avena Parlament, o instituţie menită a ’nbunătăţi soarta birjarilor şi a sărmanelor copile orfane şi eu mamiţică,—am văzut multe năzdrăvănii. A tie ieri le-a întrecut pe toate. De sigur, ăţî auzit şi Dv. ca actuala Cameră trebuia s’î voteze bugetul pe exerciţiu 1895—96. Votarea bugetului e, în adevăr, un exerciţiu admirabil. Să vedeţi însă ce caz ciudat s’a întîmplat. In Ioc să apară sus-pomenitul buget, ne-am pomenit cu apariţia bătrînuluî Bobeică, un tinăr foarte spiritual la Botoşani. Ne pregăteam să riderm. Ne aşteptam la o comicărie, cum se zice la circ, fiindcă D. Bobeică e un om foarte hazliu cînd citeşte rapoartele altora. Şi’n adevăr, a fost de rîs! Inchipuiţi-vă că omul roşu se apucă şi dă o citire... gestiune! financiare pe anul 1878 (1878 nu’i o greşală de tipar). — Fireşte, noi am rîs. Cum se poate să vii la 1894 cu gestiunea din 1878 ? Şi totuşi aşa a fost, vai! E trist, dar e exact. D. Porumbaru ca să se convingă că nu-î glumă, se scoală de colo şi ’ntreabă: — Ce avem noi cu gestiunea de la 1878? — Ce să aveţi? replică D. Ghermani. Guvernul liberal de la 1878 n'a avut vreme să prezinte această gestiune pină la 1888. Şi D. Ghermani, care scoate pe nas un discurs întreg, convinge pe D. Porumbaru. — Care va să zică ai noştri sunt de vină ! Apoi de ce nu spuneaţi aşa, nenişorule ! Toată lumea e uimită. Liberali şi conservatori intona «hai să dăm mină cu mină», şi gestiunea se votează. Fireşte, s’a găsit un mic deficit de vre-o 48 de milioane , dar nu s’a supărat nimeni de asta. Cum să te superi! Guvernul care a lăsat la 1875 at^t deficit a fost dat judecăţii şi... achitat; prin urmare, sumele se pot consideră şi ele ca achitate. A fost frumoasă şedinţa. Eu unul mă consideraai ca asistînd de o şedinţă academică. Deja mă aşteptam să văd pe D.JTocilescu cerînd să scoată apă din piatră seacă. Dar D. Tocilescu lipsea. In loc de asta, guvernele au fost scoase basma curată,—şi iată-ne cu gestiuni în regulă. Oricum, tot e bună la sevă Camera, daca este ea în stare să invieze o gestiune îngropată acum 16 ani! Sărmanul meu bunic, ce păcat că ai murit acum 17 anişori! Un an daca mai trăiai, iţi duceam oscioarele la Cameră, —și Camera te-ar fi inirat! , , Să regulezi dintr’un condeiu o gestiune de 16 ani, e în adevăr o ce.ajufte de Bravo * denuteti! ar fi iaca * p’SnaaslimW «rate. ÜraÜ.