Adevěrul, iulie 1897 (Anul 10, nr. 2872-2900)
1897-07-31 / nr. 2900
-0 ANUL X No. 2900 Abonamente încep la I şi 15 ale flecăei luni şi se plătesc înainte: Un an in tară 30 lei, in străinătate 50 lei Şase luni 15 „ „ „ 25 „ Trei luni 8 „ „ ,, 13 „ Numărul 10 bani In străinătate 15 bani R e d a c ţ ia PASAGIU!. BANCEI NAŢIONALE (TELEFON No Şase pagini la fiecare ediţie PRESA D Indépendance Roumaine, de cind Dimitrie Sturdza, regele şi alţi Halber i-au pus botniţă, a devenit o duşmană a libertăţei presei. Ea voieşte ca delictele de calomnie să fie date în judecata tribunalelor ordinare. Graţie acestei schimbări de jurisdicţie, ziarul francez crede că presa ar cîştiga în prestigiu. Intr’o ţară, în care totul este falsificat, şi în care nu avem decît două libertăţi reale, aceea de a scrie şi aceea a întrunirilor, e de sigur ciudat lucru, ca însuşi un organ de publicitate să ceară ca una din ele să fie desfiinţată. Cînd tribunalele ordinare vor avea de judecat calomnia, cine ar mai avea curagiul să biciuiască toate ignomentele vieţei noastre politice şi sociale? Trebuie de dovedit cu acte judecătoreşti că faptul imputat este adevărat. Or, ştiut este că cine face o pungăşie nu dă chitanţă şi nu lasă acte în urma lui. Juraţii, având libera apreciare a fipţilor, pot achita ori osîndi. Judecătorii ordinari sunt siliţi să condamne tot-d’a-uria şi ne vom găsi în cazul fostului deputat francez Nuraa Gilly care acum cîţiva ani s’a văzut osîndit fiindcă a denunţat tripotagiile din afacerea Panama, tripotagii dovedite în urmă adevărate, dar pe cari el nu le putea dovedi prin probe scrise. Ziaristul poate fireşte să fie indus în eroare. Această eroare însă el o răsplăteşte în deajuns Pe cînd majoritatea oamenii o lasă şi fricoasă, se teme să se pună înainte, el, expunîndu-se la o mulţime de neajunsuri, denunţi opiniei publice atîtea şi atîtea fapte necorecte, cari fără de e ar rămînea ascunse. Acest sacrificiu pentru binele obştesc nu trebuie să fie el răsplătit ? Această răsplată constă în faptu că delictele sau crimele cari le-ar putea comite sunt supuse judecăţei cetăţeneşti. De altmintrelea dosarele Curţei cu juri sunt dovadă cum înaintea juraţilor, aproape niciodată, nu apare un ziarist adevărat. Cei ce compar sunt mai mult denunţători afară din redacţie, aceia a cărora informaţii de multe ori nu pot fi controlate şi pe cari întotdeauna redacţiile îl abandonează în mîna justiţiei ca să-şi ia pedeapsă, dacă în adevăr ar fi calomniat pe cineva. Rămîn de discutat insultele şi tonul ridicat al presei române. Aceasta nu face decît să reflecteze moravurile noastre politice, pline de gălăgie, de pasiune şi de exuberanţă. Cînd la Cameră, deputaţii se tratează ca măcelarii de la hală, cum voiţi ca presa, care aparţine în cea mai mare parte grupurilor şi oamenilor politici, să nu ţină şi ea acelaşi ton ridicat? Cînd însă cineva s'a simţit insultat şi acel cineva este vrednic de a face apel la calea onoare!, în toate redacţiile s’au găsit oameni cari să ia răspunderea insultelor adresate. Că în presa romînă, ca în toate presele din lume, sínt gazetari cari dezonorează profesiunea, e adevărat. Ei însă sunt puşi la locul ce merită atit de confraţi cît şi de public în general. Ar trebui ca ziarul francez să-şi amintească de atitudinea presei în afacerea Jartieră şi se va convinge că dracul nu este aşa de negru cum îl zugrăveşte. In ce profesiune însă nu există oameni incorecţi ? Nu sînt avocaţi cari au fost osîndiţi pentru indelicateţe, miniştri cari au făcut puşcăria, militari şi funcţionari condamnaţi ? Cine însă a gîndit vre-odată să osîndească o breslă întreagă ? Libertatea presei în Romînia, departe de a fi un râu este un imens bine. In starea noastră haotică, în acest stadiu al civilizaţiei noastre, în care totul este turbure şi în care noţiunea binelui şi răului, a cinstei şi a necinstei, nu este încă bine stabilită, dacă n’ar fi o presă liberă care să stabilească hotarele acestor noţiuni, am fi de sigur şi mai jos de cît sîntem, în halul poate al Turciei. Să lăsăm dar presă în pace. De ea au frică numai politicianii cari conspiră în potriva binelui public, ziariştii cari au căpătat zgardă şi au uitat ce-i libertatea şi toţi aceia pe cari presa îi împiedică să tripoteze şi să se îmbogăţească în dauna ţarei. Const. Miile. SATIRA POLITICĂ !Ceferizmul*! Administraţia comunală a hotărît să taia Capitalei mijloacele de subsistenţă Pentru îndeplinirea acestui plan măreţ o coaliţiune puternică, un fel de triplă alianţă, s’a încheiat intre : Primăria Capitalei, Brutarii şi Filtrele “de la Băcu. Această nouă triplă alianţă va lucra în chipul următor : Primăria va incasa taxele pentru apă şi va da cetăţenilor nord, iar comisarii comunali vor încasa subvenţiile de la brutari pentru ca chilogramul să se poată transforma în 800 de grame . Filtrele de Băcu şi-aui luat angajamentul ca să lase liberă trecere nisipului şi microbilor. Iar brutarii s’au obligat a urea preţul pîinei şi a scădea greutatea ei. Bilanţ : Cel de la primărie şi brutarii încasează franci, iar cetăţenii încasează noroi şi şi deficituri. Vax. Generalul Albertoni Generalul Albertoni este acela care se va bate cu principele Enric d’Orleans în numele întregei armate italieneşti din Africa, pe care principele a insultat-o. Principel Enric a ridicat acmaţiuni grave în potriva tuturor ofiţerilor şi soldaţilor italieni, în speciall-a atacat Insol pe generalul Albertoni cu o mare violenţă. Generalul — aşa zice principele^ —şi-ar fi ţinut în tot-ceauna soldaţii şi sacro-santa sa persoană, dincolo de bătaia puştei, şi a contribuit asfel foarte mut la înfrîngerea ruşinoasă a armatei Italiei. ______________ Graf. D. Djura şi cămătarii D. ministru Djuvara a avut un moment curagiul să se gîndească la un proiect de lege în contra cămătarilor şi la fondarea unui fel de „Munte de pietate” în ţară. Curagiul D-lui Djuvara n’a fost însă de lungă durată, căci unii afirmau siguranţă că D. ministru de justice a renunţat la facerea acestui proiect de lege atit de util ţărei. Cit am lăudat pe D. Djuvara pentru prima D-sale hotărîre, cu atit mai mult trebue astăzi să blamăm lipsa D-sale de energie de a duce la bun sfirşit o chestiune care interesează inreaga suflare romînească. Ediţia de seara Să te ferești Romíne de cuțit strein în casă V. Alexandri. JOUI Bl IULIE 1897 Anuneiuri se primesc direct la Administrația ziarului Linia pagina IV-a . . ■ t. tt IJf*a • • * tt •% ll-a . . . lei 0.50 bani ” 2 »9 t$ •Zia un mare număr de linii se fac reducţii din tarif Numărul 10 bani Un număr vechi, 20 bani dlministraţia PASAGIU!L BĂNCEÎ NAŢIONALE (TELEFON No. 25). Mitropolitul Antim Dăm aci portretul lui Antim pe care ni-l trimete corespondentul nostru special din Constantinopol. Asupra mitropolitului Antim, flut două versiuni. Unii susţin că el n există decît ca o glumă a D-lui Sturdza, iar alţii afirmă că în curînd se va publica iradeaua sultanului prin care va fi confirmat Mitropolit al rromînilor din Macedonia In aşteptarea acestei iradele, fotografia poartă scris cu mina lui Antim următoarea iscălitură în josul dedicaţiei: Alesul Mitropolit al Romînilor ortodoxi din imperiul otoman Antim I. tema Şi în această chestiune interesele de partid au primat interesele generale ale ţărei. D. Djuvara, care un moment a ştiut să aprecieze răul ce ne fac cămătarii prin speculaţiunile lor infame, şi-a pus iute botul pe labe cină gheşeftarii partidului i-au dat a înţelege că urmărirea cămătarilor ar însemna să lovească in proprii săi partizani. Miniştri liberali, ca şi cei conservatori, ştiu cine sunt cămătarii, ei au ivut in multe rânduri ocaziunea să nunţă greutatea infamiilor lor, şi totuşi nici unul n’a avut curagiul să le puie mîna in piept şi printr’o lege riguroasă să-l trimeată la Văcăreşti, punînd pentru totd’auna capăt exploatărilor la cari se dedau. Cauza o cunoaştem cu toţii: cămătarii au parale şi acest obiect este cel mai puternic mijloc de convingere pentru unii dintre bărbaţii noştri politici. E trist, foarte trist. Mihnea. rilie CARNET împrejurimile Pe aceste timpuri de călduri şi de miazme bucureştene, aceia, marea majoritate a acelora cari nu pot pleca la băi şi prin staţiuni climaterice, se văd ţinuţi in Bucureşti, fără posibilitate să găsească la un ceas depărtare de Capitală sau mai aproape un locuşor umbros tinde să guste răcoarea cîmpiei. Capitala nu are împrejurimi de loc, şi nu are fiindcă nimeni nu te face, nimeni nu se îngrijeşte la aşa ceva. Un exemplu între o sută. Lingă gara Mogoşoaei, la cîteva sute de metri de Hipodrom, este o mică pădurice în care se văd ruinele chioşcului principelui Bibescu. Această pădurice amenajată, îngrijită, prevăzută de un mic hotel, de o lăptarie, ar fi un loc în care ar putea petrece o zi, două sau cîteva ceasuri. Arborii sînt seculari, umbroşi şi păduricea este lîngă oraş. Nimeni însă nu se gîndeşte să o îngrijească. Copacii se usucă, vitele strică pădurea, oamenii de prin prejur fură cărămizile chioşcului şi totul este lăsat în cea mai mare ruină. In străinătate, imediat s’ar fi făcut ceva din acest locuşor umbros. La noi, ne mărginim să luăm la şosea în fiecare zi porţiunea noastră de praf, şi să ne coacem tot timpul în căldurile Capitalei. Pe lîngă păduricea de care vorbeam, mai sînt încă şi alte locuri cari ar putea fi transformate în localităţi de vilegiatură pentru Bucureştenii cari nu se pot deplasa departe Avem pădurea Mogoşoaei da lîngă Chitila, avem Co ceniv. se face absolut nimic şi de îndată ce ieşim de pe bariera oraşului ne găsim în’ deplină sălbăticie. Statul nu a’ar putea gîndi oare la sursele de bogăţie pentru comunele rurale din jurul Capitalei, dacă ar putea să devie localităţi de vilegiatură pentru Bucureştenî? Cos. RJQpex: URI Pretenţiile lui Georges Unele ziare au pomenit de pretenţia lui Georges Emanuel de a fi numit consul general al Romîniei la Paris. In adevăr, Georges este în dreptul săfi, căci nu pe gratis şi a pus gazeta şi cinematograful la discreţia guvernului. Dar Georges Emanuel nu se mulţumeşte numai cu atîta, dînsul—după cît aflăm— are pretenţii mai extensive, dînsul pretinde şi însărcinarea de comisar general a! Romîniei la viitoarea expoziţie din Paris. Dacă guvernul va îndeplini şi această cerere a minorului, proprietar de gazetă, atunci sîntem siguri că la viitoarea expoziţie secţia romînească va excela prin inferioritatea iei. Mare lucru este să fii om cu avere şi să te dai bine cu guvernul. In asemenea condiţiuni nu e papălapte cît de reuşit care sâ nu izbutească a'şi facă o situaţie. Ciocănaş. O afacere strălucită Cine nu-şî aduce aminte de campania violentă dusă de colectivişti în contra D lui Gr. Manu, fostul director al Regiei, pentru înfiinţarea serviciului maritim. Acea vestită campanie susţinută cu tot felul de nerozii în răpozata Gazeta Poporului s’a terminat, ca toate campaniile opoziţiei liberale, cu cel mai desăvîrşit fiasco. De îndată ce au venit la putere liberalii, nu numai că nu au putut distruge opera atit de folositoare a D-lui Grigore Manu, dar s’au grăbit s’o complecteze. In acelaşi timp, de unde principala acuzaţie adusa D-lui Manu era că furnizase serviciului nostru maritim vapoarele vechi lepădate de străini, dînşii n’au găsit nimic mai bun de făcut decit, în adevăr să achiziţioneze vapoare absolut improprii pentru navigaţie. Una din aceste strălucite afaceri, este cumpărarea vaporului italian Ignaţio Piorio, astăzi Principesa Maria, cumpărat cu suma de 1 milion şi jumătate, dacă nu ne înşelăm mâna. Şi aici ca şi în toate părţile nu dar care este o adevărată pacoste şi pentru serviciul de navigaţie şi pentru călător. O persoană care a avut nenorocirea să călătorească pe această faimoasă achiziţie colectivistă ne spune că oscilaţiile sale sint atit de mari incît toată lumea de pe bord a avut răul de mare, dar absolut toată, înşişi ofiţerii şi mateloţii, cari au petrecut o viaţă întreagă plutind pe valuri, n’au scăpat de acest rău, îşi poate închipui orî-cine în ce hal de construcţie se află acest vas Persoanele însărcinate cu achiziţionarea vaporului, nu ştim cît au fost de competenţe şi care a fost preocuparea lor principală, ştim numai că am cumpărat un bastiment incapabil de a călători pe Marea Neagră, decît doar în zilele cele mai liniştite şi numai de-a lungul ţărmului, îngrijind mai mult să aibă un vapor elegant cu poleiele şi pictur, iar nici decum un bun şi liniştit plutitor. Ignatie Pioriv este încă una din afacerile strălucite ale regimului. Dragost Muntele d© pietate Afacerea cămătarilor de astă-vară, precum şi acea a „Bandei Negre“ a mijlocitorilor de falimente, aduc din nou în discuţiune crearea „Muntelui de pietate“. Se ştie că sub guvernul conservator, D. Ghermani, ministru de finanţe pe acele timpuri, propusese un proiect de lege pentru înfiinţarea unui „Munte de pietate“. Proiectul a fost depus în Senat, studiat ni se pare în secţiuni şi lăsat apoi în uitare o dată cu venirea liberalilor. Nu ştiu ce gînduri are guvernul. Proiectul însă este de cea mai mare importanţă , în adevăr scandalos ca statul,cînd nu i se cere decît bunăvoinţă să lase în mîinile cămătarilor pe micii funcţionari şi pe toţi aceia cari au nevoie să recurgă, în cazuri extraordinare, la împrumuturi. Statul poate nici măcar să se amestece. Ar fi de ajuns să dea concesiunea unei societăţi de capitalişti străini cari ar fi foarte fericiţi să-şi poată plasa capitalurile în mod sigur cu 6 la sută. Crearea unei asemenea instituţii ar fi o adevărată fericire pentru lumea săracă. Azi acel ce a avut nefericirea să amaneteze un obiect e aproape sigur că-1 va pierde după ce a plătit deja capitalul. In adevăr cînd cineva bea o sută de lei, trebuie să depună cel puţin un obiect de trei sute. In nună el nu va căpăta decît 70 — 80 de lei cel mult, iar 20 — 30 se reţin ca dobîndă „pe trei luni“. Dacă împrumutul durează un an, debitorul a plătit deja capitalul ca dobînzi şi tot mai rămîne dator întreaga sumă împrumutată. Ne mai putînd plăti, cămătarului îi rămîne gratis obiectul de 300 de lei deoarece cei optzeci de iei daţi în mină de mult au fost achitaţi sub formă de procente de 80—100 la sută. Liberalii pesemne însă vor ca de trecerea lor la putere să nu se amintească decît prin scuzele făcute în dreapta şi în stînga, prin chestiunea lui Ghenadie şi prin alte ignomenii şi gheşeftari patrioticei Sfinx. Principele Enric d’ Orleans este unul dintre pretendenţii la bromul Franciei. In această privință, el e concurentul vărului său Filip. Acesta a încercat să'fi pregătească terenul, însurîndu-se cu o archiducesă austriacă Enric caută să’și pregătească acest teren, provocînd pe Italieni, pentru ca apoi bătîndu-se în dud să’și ăștige simpatiile poporului francez. In calitatea sa de corespondent al ziarului „Figaro*, principele Enric s’a făcut ecoul tuturor mahalagismelor de la curtea Negustiul abisinian, și a calomniat în public armata italiană. Generalul Albertoni s’a simţit ofensat şi a cerut satisfacţie pentru întreaga armată italiană din Africa, §î în curînd duelul d’ Orleans-Albertoni va avea loc. Enric d’Orleans Ifi dă aerul că se luptă pentru onoarea poporului francez,—dar aseeta respinge cu energie pe acela cari vroîește să mute republica, și declină, înnainte de toate, solidaritatea sa cu cele debitate în „Figaro“ contra armată italiede către principele d’Orleans. Isist. Enric d'Orleans Telegraful şi telegrafiştiî Aparatul şi telegrafiştiî.— B£iu«tacul1.-Fulgerul. Arareori s’a văzut scris cîte-ceva despre telegrafiştî, în cît, s’ar crede, că această numeroasă breaslă muncitoare nu trăeşte de cît pentru a fi întrebuinţată ca instrument, — ne avînd vr’un som de atingere cu societatea. Telegrafia se pare unora o meserie uşoară şi lesne de suportat şi, tocmai de aceea cred că fac bine arătînd că, telegrafia exercită un efect dezastruos asupra celor ce o profesează vreme îndelungată şi în special— asupra constituţiilor delicate. Telegrafia, departe de a fi o slujbă uşoară, e mult mai anevoioasă decît multe altele egal salariate ; telegrafistul suferă moralmente şi fizicalmente mai mult ca oricare alt funcţionar. Ca să vă puteţi face o ideie de efectul nenorocit ce-l are telegrafia asupra funcţionarilor, e necesar să spunem, că, marea parte din cei ce au servit de la 10—15 ani în telegraf, astăzi sînt puşi aproape în neputinţă de a mai servi, sistemul nervos fiindu-le zdruncinat, şi vederea slăbită. Nenorociţii sfîrşesc adesea prin a deveni tuberculosi. * Un cuvînt expediat greşit de funcţionarul expeditor poate stîrni o furia nervoasă; nepriceperea expeditorului dă naştere la dialoguri telegrafice violente între ambii manipulanţi; şi—ce e mai mult—aparatul rămîne deteriorat şi adesea rupt de forţa cu care a fost izbit. E un moment în care necazul a întunecat raţiunea. Am văzut atîtea cazuri de acest fel, tu cît, toate acestea trebuesc să ne facă a crede că, numai singur felul serviciului—afară de mici excepţiuni, bine în' :s—este cauza nervozităţeî excesive observate la telegrafiştiî propriu zişi.— Tineri robuştî şi sănătoşi ca bujorul, peste cîţiva ani de serviciu devin anemici, scîrbiţi de viaţă şi îmbătrîniţî fără vreme ! Că ’telegrafia prin felul ei de a se manifesta este o cauză nenorocită pentru cei ce o profesează, este imposibil de tăgăduit ! * O manipulare eczactă, ritmică şi descifrată izbeşte plăcut urechea primitorului şi înlesneşte prin aceasta transmiterea corespondenţei cu uşurinţă şi iuţeală — vorbesc de primirea aşa- zisă „după auz“ — pe cînd contrariu, manipularea încurcată şi neritmică îngreunează transmiterea ei, făcînd-o adesea imposibilă. In telegrafie, ca şi în muzică, ecsecutarea în chip estetic a semnelor convenţionale, produce asupra funcţionarului auditor un efect aproape asemănător cu acela ce l’ar produce unuî amator de muzică ecsecutarea justă a unui cîntec pe vioară sau piano; şi, s’a observat, că cu cît amploiatul are mai mult sau mai puţin gust mizical cu atît poate învăţa mai cu uşurinţă sau mai anevoios perceperea sunatelor după auz. Şi în această privinţă cazurile sînt numeroase. Unui telegrafist perfect cunoscător al artei de a primi după auz, aparatul îi pare o fiinţă vie care vorbeşte şi cu care se înţelege de minune, care adesea ni e duşmană, cu care se ceartă cîte-o dată; căci, după repeziciunea cu care sună aparatul, el poate şti cu siguranţă dacă vizaviul său de la alt oficiu vrea să pară vesel, trist ori supărat în momentul transmiterea unei telegrame. Pe acel începător — Ciutac, în termen profesional — el îl cunoaşte de la distanţă după nesiguranţa cu care manipulează, cu toate că, de multe ori, acela se sileşte a manipula repede. Expresia „Ciutacule“ adresată unuia cu pretenţii de amploiat format trece în mintea presupusului drept cea mai ruşinoasă desconsideraţie 1 Descărcarea electricităţei atmosferice în timpuri furtunoase, — descărcare ce se comunică prin firul telegrafic în aparate topindu-le sau deteriorîndu-la,—con- • stitue mai ales în timpul verei o veş- nică ameninţare la care e supus mani- ; julatorul şi nu rare-ori s’au citit prin jurnale cazuri, în cari telegrafiştiî surprinşi la aparat în momentul furtuneî au fost trăzniţi şi în cel mai fericit caz paralizaţi. In oficiile din provincie unde para- fulgerile oferă mai puţină siguranţă, ne- ’ norocirile pot fi mai numeroase; în ofi- ciul central din capitală teama este oare-cum înlăturată, graţie unui parafulger sistematic instituit şi acest scop. Cât timp descărcările electrice continuă a zbuciuma aerul, aparatele sunt oprita de a mai funcţiona, întrerupîndu-se contactul cu firele cari sînt legate atunci irect cu pămîntul; aceasta numai în provincie. In oficiul central din capitală comunicaţia nu se întrerupe nici chiar pe impul celei mai mari furtuni. Cînd firul, în momentul funcţionărei,— din diferite împrejurări exterioare,—este defectuos, nepermițînd curentului elec.