Adevěrul, martie 1898 (Anul 11, nr. 3101-3131)

1898-03-01 / nr. 3101

Duminică 1 Martie 1898 serviciului diplomatic. Situaţiunea lor oficiala însăşi, supraveghierea la care sint supuşi "de către statul pe lingă care sint acreditaţi, ii impedică de obicei de a îndeplini in mod mai pronunţat serviciul de in­formaţiuni. Multe se află şi din ziare, mai ales din ziarele locale, cari adesea dau specialistului preţioase documente des­pre intim­plări militare. Restul, care nu se poate afla pe ca­lea descrisă mai sus, trebue aflat prin spioni. Persoanele întrebuinţate pentru asemenea servicii natural că se recru­tează, după misiunea lor, din diferite clase sociale; pe cind fie­care profan poate să dea amănunte sigure despre mărimea unei garnizoane sau a unui magazin, numai un specialist poate judeca importanţa unei căi ferate, nu­mai un specialist poate recunoaşte o poziţiune fortificată. O cestiune, exage­rată de profani, este aceea de a căpăta acte secrete. Procurarea de asemenea acte ia adesea­ orî in fantezia publicului dimensiuni monstruoase; membrii unei armate străine, cari sint capabili de a se vinde, de obicei nu ocupă o aşa po­­ziţiune de încredere, in­cit ar putea să posedeze de fapt secrete preţioase». ❖ «Toate­­ştirile, cari sosesc in acest chip la biroul de informaţiuni, sunt re­vizuite, cercetate şi la urmă întrebuin­ţate ca bază pentru calculele menţio­nate la începutul articolului. Unde lipsesc ştiri, resp. unde este de nevoe o întregire a ştirilor existente, se tri­mit spioni nou)",—cu un cuvint, acest ser­­viciu se poate cel mai bine compara cu facerea unui mozaic, la care adesea ori procurarea unei singure pietricele implică mari greutăţi. «După cum se vede, spionajul modern nu este o acvititate romantică şi miste­rioasă, ci o muncă plicticoasă şi obo­sitoare, în care cifrele joacă un rol mai mare de­cit spioni secreţi şi trădători de patrie, cari in genere nu pot vinde străinătăţei nimic ce nu i-ar fi de multă vreme cunoscut. P. L. zece ani să mai visezi la idealuri. Cînd însă te apropii de patru-zeci, copilăria a­­ceasta ar însemna prostie ori nebunie... Cite­odată însă se revoltă" sufletul meu; trecutul mi se revoltă, glăsneşte, scoate strigăte desperate, şi ca de altă dată re­nasc şi, ca şi şacalul, în pustie, plîng şi strig de durerea deşertului vieţei. Trece însă criza, cum trec toate, şi devin iarăşi senin, cu aceeaşi convingere : că noroiul există de sus­pină jos, de la palatul regesc pînă la coliba sărmanului, Chiţibuş. IMPRESIUNI şi PALAVRE (Din coresp. lui Chiţibuş cu citit, sale) Noroiul, veşnicul noroiu Judec, în mod superficial, Frusinico, a­­tunci cînd crezi a ghici cauza deşertului din inima mea.—Cauţi idealul, îmi zici tu, în noroiiî şi, cînd nasul îţi spune că acolo nu poţi găsi mirosul apoponasului, te jeleşti ca un copil, îmi zici că eu caut mierea la viespi şi mă iau după flaşnete cu gîndul de a asculta o duioasă armonie. Conclu­­ziunea ta e că am greşit adresa, că în a­­devăr există unde­va idealul, dar că n’am ştiut şi încă nu ştiu să dau de el ! Ce bine, ce bine ar fi să fie aşa cum zici! Vai! înainte de a-l căuta în noroiu, cum zici tu, fără de speranţă şi mai mult ca obişnuinţă, înainte de a scoate strigăte de jale, l-am căutat acolo unde bănuiam că trebue să fie curăţenia inimei, acolo unde virginitatea, cu ghirlănzi de roze, îmi spunea că noroiul nu poate exista. Totuşi l-am găsit şi sub coroana virginală, sub ghirlanda de lămîiţă a miresei, l-am găsit în lumea mare şi aurită, în lumea celor fericiţi, după cum l-am găsit şi în lumea prostituţiei, patentate ori nepatentate şi poate mai puţin aici. Tu crezi, însă, că în lumea amorurilor u­­şoare am avut vre­ o decepţiune, şi că a­­cum o plîng, vărs lacrămi asupra unei dra­goste nedemne de mine. Oh ! cum te înşeli, cum nu mă cunoşti! E incontestabil că patima nu raţionează, că de multe ori eşti scirbit de tine însuţi, că te găseşti nedemn şi ignobil de a simţi o pasiune care înjoseşte pe un om care se respectă. Eu aşi fi fericit dacă aşi mai a­­vea furtuni în sufletul meu! Din nefericire, ele nu mai există. Dacă aşi fi fost lovit în amorul meu propriu, dacă obişnuinţa mea lîngă aceiaşi femei ar suferi pentru un moment de lipsa acesteia, asta nu poate avea aşa covîrşitoare înrîurire în­cît să’mi pierz minţile şi să aiurez. Nu, nu, totul se reduce la regula generală, la eternul şi de­­zesperantul nimic. In acest caz, la timp fac apel ca să’mi şteargă urmele noroiului care încă mă pătează, şi timpul şterge totul, iar în sufletul meu reapare pacea, convingerea că deşertul stăpîneşte a­tot-puternic pre­tutindeni. Nu caut dar nimic, nu cer de­cît liniştea! Am renunţat la această căutare nebună. E lucru admisibil ca atunci cînd ai opt­ spre­ Revista publicaţiunilor Le roche sanglante, par Charles Mercuvel.—Primul volum : Fille de million­­naires. Un voi. în 8 de 480 de pag. Edi­tura librăriei Dentu, Paris. 3.50 voi. Des baisers du sang, par René Mai­­zeroy. Un voi. în 8 de 304 pagini. Editura librăriei Ollendorf, Paris. 3.50 voi. In de­pozit în Sala noastră de depeşe. E inutil de a face critica acestor două ro­mane acum apărute. Mercuvel este cunoscut ca foiletonist de prima ordine, care ne duce prin abizurile inchiziţiei sîngeroase şi crude. Maizeroy este cronicarul eleganţei pariziene, de scriitorul viţiului modern şi scriitorul care povesteşte frumos şi fără a da el concluziuni. CRONICA Tramvaiele electrice Aţi avut de curind ocazia sa vă suiţi într’un tramvai electric ? Dacă nu, as­cultaţi ce-am păţit eu, ca să vă piară pofta. După ce l-am aşteptat un ceas in col­ţul bulevardului, in care timp am citit Adeverul şi Moda Ilustrată, am avut timp să mai beau şi patru halbe la Gosmai pina să sosească. In sfirşit dă Dumnezeu şi se iveşte. Mă sui, dar n’apucă să urnească din loc şi’i sare drăcia aia—cum naiba îi zice'.' —de pe sirmă. — Hi! Hăis ! Dici ! Aş ! de unde să priceapă de vorba eleftricitatea! Cu chiu cu val, vizitiul reuşeşte să pună drăcia pe sirmă şi tramvaiul por­nește iar. — Ghiu ! Vai ! Săriți! Foc! M’am a­­prins! O sfeclisem; credeam că s’au aprins călcâiele vecinei după mine, căci o ma­nevram cu piciorul pe sub bancă, de vr’un sfert de ceas. Da de unde! Se aprinsese de-a bi­­nelea. Ii sărise pe fustă o scintee elec­trică. Noroc că secţia se afla aproape. S-a telefonat şi imediat a sosit pompa cu abur a primăriei, care a fost introdusă in tramvai spre a stinge etajul inferi­or al cucoanei. Pentru ca ser­viciul să nu sufere, tram­vaiul a plecat înainte... şi peste o oră şi jumătate am ajuns la destinaţie. Ad.­Interim Sti teatrale Reprezentaţia in beneficiul d-luî C. I. Nottara, care trebuia să se dea astă­­seară, s’a anim­at pentru Marţi, 3 Martie. Se vor juca Necinstiţii, dramă tra­dusă din italieneşte de d-na Al. Roma­­nescu, şi Fiori de iubire, comedie lo­calizată din franţuzeşte de d. G. I. Not­tara. * Astăzi e la Ateneu concertul ad­mirabilului violonist şi compozitor ro­min, tinorul George Enescu. Iată programa : I. Enescu : Sonată, pentru violină şi piano, executată de autorul şi d. Fuchs. N­. Bach: Andante şi Finale a Sonatei in La minor pentru violină solo, exe­cutat de d. Enescu. III. Tartini: Trille du Diable, executat de d-nii Enescu şi Fuchs. IV. Mendelssohn: Concert pen­tru violină, executat de d-nii Enescu şi Fuchs. Începutul la 9 ore seara pre­cis.* La teatrul Bulevard, in toate serile dă reprezentaţii trupa de varietăţi, cu Morena-Garmencitta, surorile Denis, Les Durands, Trio Mandroux, etc., etc. * Reprezentațiile de operă, cu celebra primadonă d-na Schläger, se vor da în 3 Un bneureştean pe zi D-rul Pătraşcu Frate cu N. Pătraşcu, cunoscutul publi­cist şi secretar al societăţei Literatură şi Artă, de sub auspiciile d-lui Olănescu. A făcut studiile în Bucureşti şi azi prac­tică tot în Capitală. Per. ordinea următoare:­la 0 Martie Tro­va­tore, la 9 Martie Emani și la 14 Martie Aida. Biletele se găsesc la ma­gazinul d-lui Gebauer. * La 4 Martie se dă la Iași al 53-lea concert de către corul mitropolitan, sub conducerea d-lui Muzicescu Gavril. * La 7 Martie e la Ateneu concertul Van­­Dyck. DIN PLOEŞTI (Corespondenţă parte­a „Adevărului“) Balul „Carităţei“ In seara zilei de 24 Februarie a fost în oraşul nostru cea mai fru­moasă petrecere din cîte am avut în anul acesta. In adevăr, e destul să spunem că a fost balul „ Carită­ţei“ pentru ca să ne apară în minte imediat povestirile fantastice despre balurile zînelor. Sala „Grand Hotel“, decorată splen­did, de d-nii V. Bilciurescu şi ingi­ner Dunca, şi luminată feeric, pre­zintă aspectul unei grădini încîntă­­toare de brazi, în mijlocul căreia răsunau frumoasele melodii cîntate de muzica reg. 7 Prahova, încă de la orele 9 şi jum., tot ce Ploeştiul are mai ales se grămădea la intrare, şi pe la orele 10 s’a în­ceput dansul cu un antreu şi o vi­goare ce nu s’au dezminţit pînă la sfirşit. La orele 2 noaptea a început co­­tilionul, condus magistral de d. sub­­locot. Negri şi de d. E. Manisoreanu, care a durat pînă la orele 6 dimi­neaţa, cînd publicul s’a retras du­­cînd cu dînsul cea mai plăcută a­­mintire despre acest bal, care a a­vut un succes desăvîrşit. * Printre persoanele de faţă am ob­servat pe d-nele Emil Petrescu în­tr’o toaletă de atlas alb, colonel Danielopol, într’o toaletă de gaz alb, Maria N. St. Stănescu, Hagi Dro­­sescu, E. Manisoreanu, Cachi, căpi­tan Gheorghiu, Tulea, Scurtu, Prun­­daru, maior Pietraru, maior Paciurea, Rocneanu, Dragomirescu, Guriţă, Pro­­topopescu şi altele; d-rele Drago­mirescu, Râdulescu, căpitan Canti­­neanu, loan Popescu, Irimescu, Ne­­ulescu, Danielopol, Zaharulea, An­ ghelescu, Scurtulescu, etc.; d-nui in­giner Gheorghiu, sub-locot. Negri, E. Manisoreanu, Drosescu, G. Mal­­coci, N. I. Negulescu, Bolintineanu, Theodor Ion, Carabelea, sub-locot. Dumitrescu, căpitan Boliac, căpitan Ciupelniţeanu, Rădulescu, Dianu, Du­mitrescu, sub-locot. Scurteanu şi alţii. Corespondent Buletin atmosferic Institutul meteorologic Bucureşti 27 Februarie, 12 ore ziua înălţimea barometrică la 0° 7606. Temperatura aerului—4°. 4. Vîntul calm. Starea cerului: zăpadă. Tempera, max. de eri—1°. „ minim, de astăzi—8°. Temperatura a variat la noi între +4°şi—11°. Timp închis pretutindeni. Tempera­tura s’a menţinut coborită in toata tara şi mai ales in Moldova. In cea mai mare parte din Muntenia şi Dobrogea a nins binişor. In unele localităţi din Dobrogea a fost şi viscol. In Muntenia timpul mai călduros. Vint tăricel in Moldova de Jos şi la Mare. Barometrul s’a coborit pu­ţin de eri in toată țara. Astăzi îngheț; ninsoarea continuă.Tim­­pul liniştit. FEL DE FEL O societate de ajutor studenţească. — La universitatea din Berlin s’a înfiin­ţat pentru studenţi o societate de ajutor reciproc în caz de accidente. Rectorul a obţinut aprobarea ministrului de instruc­ţie pentru aceasta. Fie­care student va plăti o taxă anu­mită de fie­care trimestru. Accidentele de cari se vorbește sînt cele de la clinici, laboratorii, etc., exceptîndu-se însă ex­­ploziunile. * J’accuse este titlul unei piese care se va juca în curînd la Amsterdam și care are ca punct de plecare scrisoarea lui Zola. Piesa are mare asemănare cu una din celebrele drame ale scriitorului norvegian Henrik Ibsen. * O principesă harnică.— In Kopen­­haga s’a deschis o expoziţie care cuprin­de 230 de tablouri, toate lucrate de prin­cipesa Maria de Orleans, fiica ducelui de Chartres. Afluenţa publicului este foarte mare. CARNETUL JUDICIAR Lis­­ta secului împricinaţii sunt mulţi la număr, sunt vre-o două­spre­zece. Fie­care are cite un semn : unul e legat la mină, vre-o trei an vinătăî in dreptul ochilor, unul are o vinătaie cu­ una de cinci franci drept în mijocul frunţii, şi mai toţi au zgârieturi pe obraji şi pe git. Din toţi aceşti stih­iţî, unul singur e reclaimin': Oancea pescarul, Oancea Peşte-impuţit, cum ii mai zice mahalaua. Bietul Oan­cea, pe lingă că-i legat peste nas cu o fişie de tifon alb pînă peste ceafă, se ţine cu miinile de turul pantalonilor, abia tirindu-şi picioarele ca un dam­blagiu­ și oftînd din băerile inimeî: — Of! of of! of of! rău mă doare! rău m’a pisata«a ! of! ofofof of! Şi cind il întreabă judecătorul cum s’a intimplat de-a ajuns să reclame, Oan­cea povestește văru­rtdu-se : — Ne-adunaserăm si noi, ca oamenii, la Matache circiumaru să lăsăm secu. Am băutără, am­­mincatără, am ben­­chetuitără in bună pace aşa pină pă la două­sp’e’ce noaptea. Eram toţi cu coraj, aşa cum e bine, şi circiumaru nu biruia cu adusu băuturii, că eram vre-o trei­zecî la masă. Pă la două­­sp’e’ce noaptea, numa ce mă pome­nesc cu Ginghir Că mă ’njură dă mamă, aşa din senin. Să imbătase şi pisemne că-i cu arţag la beţie. Dac’am văzut aşa, l-am înjurat şi eu, că el dă ce m’a ’njurat pă mine? D’aci scandal. Unii au luat partea lui, alţii partea mea şi s’a ’ncins bătae. Ginghir m’a a­­pucat dă păr, m’a trântit jos cu faţa la pămînt, a ’ncălicat pă mine și cu două sticle dăşerte a ’nceput să mă bată peste fum pantalonilor, zicea că bate toba sâ’mî vie mintea la cap. Of! ofofof ! of! că rău­ mă doare, d’atunci nici pă scaun n’am mai şezut,și nici pă spate nu mai pot să mă culc. Of! ofofol ! oooi! că rău mă doare, râu m’a pisat ! — Ginghir te-a bătut, dar cu cei- l-alţi ce ai ? Te-au bătut şi ei ? — Nu ştiu de c’o fi bătutără, că e­­ram toţi cu chef şi vedeam ca pintr’o pinză dă păianjen. Da dă ce n'a sărită­­ră să mă scape Şi apoi ştiu c’a fost şi intre ei bătae. — Da ce treabă ai tu dă ce-a fost intre noi ? Noi ne-am bătutără, noi ne am impăcatără, treaba noastră, ce te amesteci unde nu’ţî fierbe oala? il a­­postrofează o uscătură de om, nalt cu­ un balamac de ulucă şi cu o ureche zdrelită. Apoi continuă judecătorul: — A fost ce a fost ca la un lăsat de sec, cind e omul cu chef. Da eu aţi zi­ce să vă împăcaţi. Prieteni aţi fost, prieteni să rămineţi. Ei, ce ziceţi, oa­meni buni ? — Ne ’mpăcăm, ne ’mpăcăm, se gră­besc să răspundă toţi inculpaţii. Singur reclamantul se codeşte şi răspunde cu un «of! of of of! of! că rău mă doa­re !» Ginghir mai adaogă : Eu aşa aşi zice, d-le, judecător, să ne împăcăm. Dă cit să mă osindiţî la amendă, mai bine să dăm banii dă amendă pă vin şi să ’i tragem un pui dă chef. Nu-î păcat să bea banii gu­vernul ? Mai bine să ’î bem noi. La gîndul unei petreceri nouî, ochii lui Oancea sticlesc, îşi uită omul de du­rerea din fundul pantalonilor şi se îm­pacă. Iar judecătorul inchii­e dosarul, spre mulţumirea tuturor. Condeia. Litere-Arte-Ştiinţe Duminecă, 1 Martie viitor, orele 9 seara, domnul I. Florescu va ţine la Ateneu conferinţa sa despre «Puterea amintirilor». Intrarea liberă. * Din Londra se scrie că societatea re­gală geografică a publicat primul ei anuar. Aceasta este cu atit mai curios, cu cit societatea e fondată de la 1830. Pe atunci număra 430 de membri, pe acum numărul membrilor este de 4000. Societatea are un palat propriu­ şi o importantă şi preţioasă bibliotecă cu 31.000 volume.* Expoziţia anuală de pictură din «Glaspalast» din Muench­en se va des­chide la 1 Iunie s. n. şi se va închide la sfârşitul lui Octombrie. Anunţuri de participare se primesc pînă la 30 Aprilie s. n. Operile se vor trimite de la 10—30 Aprilie s. n. Slin Unşi (Corespondenţă particulară a „Adevărului ) Casapii şi prefectul. — O ne­dreptate. — Un cuvînt des­pre don poliţaiu. In ziua del6Febr. d. dr. Kerenbach medicul oraşului, făcînd inspecţie la hală, confiscă de la casapul Froim Te­­derman o spată de vr’o 40 de kile, sub cuvint că ar fi rea. Casapul insă, ştiind că vita din care era carnea a fost că­utată de cu seara la abator de d. ve­terinar al comunei, face o hîrtie pro­curorului, cerind să i se elibereze carnea care fusese luată de un agent poliţienesc şi dusă in beciul poliţiei. D. procuror însărcinează atunci pe d. veterinar co­munal să facă o nouă cercetare. D. ve­terinar comunal examinează carnea încă odată și, sub adresa No. 12, ii răspunde că este bună de consumat. Casapul Tederman se duce atunci la d. procu­ror și, in baza adresei d-luî veterinar, cere* să i se elibereze carnea. Fiind însă seară, d. procuror ii spune sa vie a doua zi la tribunal.* A doua zi casapul, ducindu-se la trib., află că d. procuror este in şedinţă, in cit se puse pe aşteptat. A aşteptat fiic­ul om pina la ceasurile trei, cind un c­omisar veni să’l anunţe că’l cheamă Adevărul d. prefect Munteanu. Casapul se duce atunci la palatul administrativ unde iar așteptă vr’un ceas, pină ce se aduse carnea, cum poruncise prefectul. Carnea, adusă într’un sac și plouată, căci in ziua aceea ploua, fu trintită in colbul din sală, unde stătu pină ce d. prefect or­donă să se aducă în cabinetul sau. Aci d. prefect, care e şi doctor, o găsi rea şi, faţă fiind d. poliţaia, d. co­misar Danii şi d. Herşcu Lezerovici, zise casapului Tederman : Dacă te mai jălueşti vr’o dată la procuror, să ştii c’am să pun să te dezbrace şi să te bată. Cu toate acestea carnea era bună, cel puţin în ziua care a fost confiscată, dovadă adresa d-lui veterinar, care, sintem­ siguri, e mai competent in această materie de­cît dr. Kerenbach. Se poate iarăşi ca in urmă, 11 Febr. seara, carnea să fi fost rea , dar să nu uităm condi­­ţiunile in cari a fost păstrată, in be­ciul poliţiei, fără ve­ntilafie, de unde a fost transportată pe ploae şi tocmai după 30 de ore!* De alt­fel casapul Fro’m Tederman nu este singurul. Unui alt casap, Aro­­novicî, i s’au confiscat de asemenea 0 kile de carne, de astă-dată de către d. poliţaici, care de cite­va vreme a înce­put să se laude că e şi măi grozav ca predecesorul d-sale. Vrea să se laude d. poliţam, nu-i vorbă, dar, chiar aşa să fie, lumea din Huşi nu se sperie uşor. Cit despre d. dr. Munteanu, se pare că d-sa vrea să înceapă persecuţiile şi teroarea. Vom vedea-o şi pe asta, căci noi huşenii am văzut multe. Coresp. MEMEXTO — Sîmbătă, 28 Februarie, 1898. — Diseară şedinţa consiliului comunal. Spectacole Teatral Naţional. — Două cumetrei comedie de Burlănescu-Alin. Teatral Bulevard. — Trupa de va­rietăţi. Debutul surorilor Denis. Ateneul Român.—Concertul Enescu. Circul Langer. — Reprezentaţie va­riată. Sala Bragadiin. — Concert de or­chestră sub conducerea d-lui Pursch. Café Boulevard. — Orchestra Wein­berger. HENRI RAINALD? File rupte Un bogat proprietar s’a sinucis zilele trecute în nişte circum­stanţe foarte curioase. Avea bani, dar se plictisise cu viaţa fericită! (Din ziare)« Intr’o vorbire scurtă, d. Letendre îş! rezumase întreaga sa viaţă. Era într’o Duminică; plecat de dimineaţă, mersese de a lungul malului drept al Senei, apoi se îndreptase spre Paris. Liniştit, cu fruntea radioasă, cu pi­cioarele zdravene, era uşor, cu toate că buzunarele îi gemeau de cărţi— de operele lui Socrate, Platon, E­­picur şi Schopenhauer! Era pentru prima oară fericit. D. Letendre era bogat, avea dulapuri pline cu aur şi bancnote, avea moşii şi case în Paris, avea o vilă la Trouville şi un castel în Tourraine; nimeni nu’l supăra; nu era nici candidat la vre-un scaun de deputat sau senator şi n’a­­vea nici un gust rafinat. Dar era filozof. Adesea se întreba: — „Fe­ricirea constă în bani ?“ O viaţă fe­ricită, după Epicur, era îndeplinirea tuturor poftelor, după Socrat înde­plinirea virtuţei aducea fericirea. Nici un filozof nu spunea că ferici­rea vieţei stă în bani. Era trist, căci nu putea să afle fericirea pe care o căuta de atîta vreme. Citise tratatul de filozofie al lui Seneca: „De vita beata“ și tot nu găsise fericirea. Studiind pe Buda, văzu că adevărata fericire sta în nimicnicie, în „Nirvana“. Cugetînd, mergea dlar pe malul Senei care FOITA ZIAR, „ADEVÉRUI« 124 UCIGAȘUL MISTERIOS ROMAN DE PAUL D’AIGREJMONT Partea a doua Ghinurile unui înger — Şoarecele și pisica — Știu bine că studiile noastre vor fi cam lăsate la o parte, spunea dînsul abatelui, dar d. marchiz va fi așa de fericit ! Cît despre Jenni, fericirea sa era ceea a Violettei. — Aşa­dar, îi zise Maria, care a­­vea aceiaşi pătrundere ca şi a bu­nicului, în curînd va veni şi rindul tău ? — Dacă ţinta mea e terminată, in ce o priveşte pe Violetta, zise Jenni cu dulceaţă, nu e însă termi­nată în ce te priveşte pe d-ta. „N’a! de­cît pai­spre­zece ani. „Cu cine îţi vei sfîrşi studiile ? „Cu o străină ? „Şi cine va rămîne mereu cu d-ta iubindu-te şi adorîndu-te ? Maria o privi un minut fără să vorbească. Era emoţionată de iubirea asta. De­odată o învălui cu o privire duioasă şi zise : — Vrei atunci ca să mă tutueşti ca Violetta. Această delicatețe nesfîrșită atinse pe Spanioloaica pînă în fundul su­fletului. Ea izbucni în lacrămi. — Ah, e un bine mare pentru cei ce te iubesc ! „Ai o inimă de aur. Merizolless-ii, mai ales Madelena, se aflau în ceruri. In sfirșit, această Violettă așa de dulce și bună va fi fericită. D. de Merizolles spunea: — Iată acum familia de Plessis Saint-Luc stabilită pentru tot­d’a­­una aci! „Ce vecinătate excelentă şi cum mă va consola de vecinătatea idio­ţilor, Măzăricilor-de- grădină şi a bandiţilor de soiul ăsta ! Jean se afla la tat-său, şi fu deci, natural, invitat la nuntă. El singurul nu’şi dădu părerea, dar se roşi la gîndul că acea apa­­rițiune divină, acea Marie care fă­cea ca iartotul de adolescent sa bată aşa de tare, va fi cu dînsul toată vremea cît vor dura serbările de nuntă. D. Bordier împărtăşea bucuria ge­nerală. Ba chiar şi Ducrug-ii se crezură obligaţi să vină să felicite pe mar­chiz şi pe finanţata lui Dar bătrînul Măzărică-de-grădină era un pungaş de prima ordine. Dînsul nu veni cu mîinile goale la Tauzia. — Sînt atit de fericit, domnule marchiz, zise el lui Iloraţiu, că nu ştiu cum să vă mărturisesc bucuria mea. „Am căutat în locuința mea ceva ce ar putea fi demn de d-voastră. „N’am găsit nimic. „Dar în hambarul de la Hourtet mi-am adus aminte că există lăzi întregi pline de hîrtii vechi. „Vi le aduc. „Sunt în curte. „Vedeţi dacă vă interesează. „Dacă da, mai sunt și altele pe cari mi-aţi face o mare plăcere să veniţi să le examinaţi chiar d-voa­stră. Mam­a lui Horaţiu nu-l putea pă­răsi nici măcar devenind fericitul soţ al Violettei. Din potrivă, fermecătoarea fată părea că încurajează această patimă. Marchizul se scoborî în curte şi privi la hîrtiile lui Polycarpe­­tt-Rămase uimit pe loc. Erau documente din cele mai cu­rioase și mai interesante. Atunci marchizul se găsi angajat față de Măzărică-de-grădină. Deja, încă de la accidentul Vio­lette­, tatăl și fiul se arătaseră în­datoritori, alergînd în ajutorul ră­nitei. Darul acestor documente făcea ca recunoştinţa lui Horaţiu să crea­scă pentru cei doi indivizi. — Cu ce aţi putea să vă fiu de folos, domnule Ducruq ? întrebă dîn­sul. Pe figura bătrînuluî bandit o duio­şie mare păru se întipăreşte. De­ altminterî, ochii lui albăstrui lăcrămau după voinţă. Acest dar constituia unul din cele mai mari forţe ale sale. — Vai, domnule, ce întrebare! es­­clamă el cu vocea tremurîndă, ca şi cum se afla sub stăpînirea unei puternice emoţiuni. „Oare n’am fost în de-ajuns de răsplătiţi încă d’inainte numai prin faptul că ne-aţi primit în intimita­tea d-voastră ? „Păstraţi pentru noi această ami­ciţie preţioasă. „Aceasta e tot ce vă pot cere. Horaţiu, înduioşat, strînse cu pu­tere oribila şi murdara mînă care ți se întindea. Măzărică-de-grădină continuă: — Fiul meu Renaud este ajutor de primar la Carrere. „Dacă voiţi să ne faceţi­­ onoarea să vă căsătoriţi la primăria de a­­colo, fericirea noastră ar depăşi ori ce margine. — Dar lucrul s’a stabilit chiar aşa, domnule Ducruq, replică Ho­raţiu. „Căsătoria civilă va avea loc la Carrére, iar cea­l­altă aici, în capela castelului. „Fiul d-voastră va fi deci cel dîn­tîi care va celebra, şi veţi bine­voi să asistaţi amîndoi la a doua căsă­torie precum şi la dejunul care va urma. Polycarpe se afla în culmea feri­­cirei. Scopul său era atins. Dintr’o dată intra bine de tot în intimitatea acestor persoane. „Şi cum nu se îndoia nici­odată de geniul său cînd era vorba de com­binaţii mai mult sau mai puţin vi­clene, mai mult sau mai puţin di­bace, se gîndi: — Acum că o voi vedea mai de aproape, al dracului să fiu dacă a­­’cea Spanioloaică şi banii ei nu ne vor aparţine într’o zi sau alta. In sfirşit, acea dată bine­cuvîn­­tată, pe care Violetta o aştepta cu ardoare, veni. In ajun d, Lemarchand și Andrei sosiră Ta castel în prada unei bu­curii adinei. cruq. Sticlarul rugase pe tînărul duce ca să nu sufle un cuvînt sorei sale de descoperirea lui și de actul de asociațiune care urmase. — Acesta va fi darul meu de nuntă, spusese Jacques. „Cît despre al tău, dragul meu copil, ți-am zis că mă’nsărcinez eu cu dînsul. „E gata chiar. — Ce o fi ? întrebase Andrei. „Sînt sigur că-i ceva excepțional. „In ori­ce caz trebue să fie ceva delicat, așa cum sînteți d-voastră. Ochii lui Jacques se înteiară. — Ah, ce bine-i cînd e cine­va iubit de fiinţe ca tine şi Violetta ! zise el. „Ghiciţi şi simţiţi totul. „Dar dacă bănueşti ceva, dragă Andrei, poţi să dai curs imaginaţiei tale, cu atîta numai trebue să te mulţumeşti. „înainte de a trece de grilajul din Tauzia, atunci abia vei cunoaşte i­­deea mea. „Căci ştifi că alminteri n’ai re­zista, ai scrie sorei tale. „Vroi însă ca eu să mă bucur de prima ei impresiune. In tot timpul călătoriei, nimic nu’l putu face să iasă din prima hotă­­rîre. Andrei voia cu tot dinadinsul să știe. (Va urna)

Next