Adevěrul, iunie 1898 (Anul 11, nr. 3188-3215)
1898-06-25 / nr. 3212
.Anul XL- Mo. 3212. Abonamente încep la 1 şi la 15 ale fiec&reî luni şi sa plătesc înainte. Un an in ţară 30 leî , in străinătate 50 lei Şase luni 15 „ „ » 25 „ Trei luni 8 „ „ •• 13 M Numărul IO Bani In străinătate 15 Bani V 'V''- A ? . Anuneiurîle primesc direct la administraţia ziarului Linia pagina Vl-a . . . . . lei 0.60 bani ,. ,, V-a ..... . 2. ii -I ii IV-a . I ii 2. .. La un mare număr de linii se fac reducţii din tarif Numărul IO Bani Un număr vechi, 20 bani D O N S.T. MILLE Fondator: ALEX. V. BELDIMANUI REDACŢIA ŞI ADMINISTRAŢIA STRADA SĂRINDAR No. 11 (TELEFON), Director g j wiiw miiiiaiiiMHiHHM'iii 'I' iii1 Ediţia dţ> seara Un asasin la Castelul Peles Cauzele nemulţumirilor din Italia sunt profunde şi de natură economică şi socială. Labriola şi Ferrero, unul economist şi celălalt sociolog, ambii dintre cei mai de frunte bărbaţi ai ştiinţei, au arătat aceste cauze, şi bărbaţii de stat ai Italiei n’ar avea decît să citească studiile lor, pentru ca să ştie ce trebuiesc să facă spre a înlătura răul. Dar în ziua de astăzi, toţi bărbaţii de stat, reprezentanţi ai burgheziei, practică politica struţului. Poporul moare de foame,— ei dau marilor proprietari de moşii legi pentru înlesnirea exportului grînelor; muncitorii cer legi cari să apere munca lor de prea marea rapacitate a patronilor,oi dau patronului toate armele spre a împila pe muncitor, iar acestuia îi răpesc şi pe cele slabe, pe cari le avea deja. Aceasta e revoltător din cale afară şi explică în deajuns excesele la cari se dedă poporul italian. Cu toate acestea, declaraţia cabinetului Pelloux anunţă că va urma o politică ce nu poate fi considerată decît ca o consecinţă a celei urmată de cabinetele precedente. Aceasta e trist pentru Italia, deşi nu vine tocmai neașteptat. Dar poporul italian nuși-a spus încă ultimul cuvînt. Fol. 6 pagini la fiecare ediţie Un asasin la Castelul Peleş Anul trecut, am avut necinstea să primim vizita lui Ferdinand al Bulgariei, întreitul asasin al lui Stambulov, Belef şi al cintăreţei Ana Simon. Azi, lucrul se complică. Prinţul bulgăresc, nesimţitor de chipul mai mult decit rece în care a fost primit de poporul român, soseşte din nou şi încă aduce şi pe soţia sa. Nu ar fî de mirare ca în suita Bulgarului să vedem figurînd pe căpitanul Boicei şi pe Novelici, ori pe Halim, celebrul asasin al patriotului bulgar Stambuloti. Ca şi anul trecut, Regele Carol a luat măsuri ca între poporul român şi mosafirul compromiţător de azi, să nu fie prea mult contact. Se evită Bucureştii, deoarece îi e teamă ca prinţul bulgar să nu fie primit decît cu onorurile ce se cuvin ucigaşilor şi oamenilor cu cari nuţi-e permis sa dai mina, deoarece petele de singe ce acoperă mîinile lor te pot murdări... Ceea ce ar ezita să facă poporul român, Carol I nu ezită. El primeşte la Sinaia pe micul dar sanguinarul potentat şi in cinstea lui se vor da serbări intime, funcţionarii şi armata se vor pune la serviciul lui Ferdinand—şi dacă suita bulgărească îşi va sufla nasul in şervete şi va scuipa pe covoare, cine o să ştie afară de servitorii palatului, cari nu divulgă «secrete de stat» ! Azi dar, cind soseşte Ferdinand al Bulgariei, să fie bine ştiut că poporul român nu iî primeşte decit cu indiferenţă şi cu dispreţ. Această primire, bineînţeles că nu exprimă nemica în potriva bravului şi muncitorului popor bulgar. Toate simpatiile pentru el, toate dorinţele de a merge înainte pa calea civilizaţiunei, toate urările ca să se dezvolte în aşa chip, ca un Ferdinand de Coburg să nu mai fie posibil să existe. Intre noi şi Bulgari, nu pot fi decit relaţiuni de prietenie şi dacă, un moment, ele au fost turburate de neînţelegeri, de planuri de cucerire, vina este tot a cercurilor palatiste bulgare, marele vinovat este însuşi musafirul de azi, care e, pentru a complace Rusiei, s’a apucat să arunce intre picioarele noastre cestiunea Dobrogei. Azi, politica s’a schimbat, ordinele ne vin şi de la Berlin si de la St. Petersburg, şi acel care comenta revolte şi conspiraţiuni în Dobrogea, azi vine să protesteze de sentimentele lui amicale faţă de Romînia. Regele nostru nu a crezut că ar fi fost mai vrednic să nu primească vizite de aceste, de duşmani ai ţărei şi de asasini ordinari. Castelul Peleş era pe dată cuibul poetic al Carmen Sylvei, de unde regina-poetă îşi scria cintecele sale, cîntece cari o reabilitau în faţa istoriei, de-a fi fost soţia lui Carol I. Azi, Castelul Peleş s’a schimbat într’un loc de întilnire al asasinilor. De altmintrelea, dacă-i vorba de asemenea oameni şi de asemenea vizite, regele Carol—constatăm încă odată—că nu-şî iubeşte ţara. N’ar trebui să alerge aşa de departe. Slavă Domnului! avem in penitenciarele noastre atiţia ucigaşi şi rău-făcători, că nu vedem necesitatea a alerga tocmai la Sofia. Din fundul ocnei, Zdrego şi tu Mărunţelule, din fundul mormîntului tu Lieinsky, din codrii deşi ai Neamţului, Florea, protestaţi, în numele egalităţei şi dragostei de neam! —Adică, vorba lui, Carageali, n’avem şi noi asasinii noştri? Const. StUla. SATIRA POLITICA Primiră ocultişti D. C. F. Răul Capitalei a fost izbit de o ideie genială , d-sa a Înstărit să transforme apa filtrată în „caldă braguliţa“ şi să primească cu dînsa — în loc de pîine şi cu sare — pe prinţul Kazone. In adevăr, cetăţenii Capitalei au putut observa că, de mai multe zile, apa aşa zisă filtrată a dobîndit o coloare suspectă, variind între,,bragă »şi homol, iar densitatea ei a crescutîntr’un ciip fabulos. Această apă groasă sau, mai bine zis, acest noroiu subţire, cetăţenii Capitalei o plătesc cu 6 lei de cameră, cu anghina, cu tifos şi cu boala de stomach. Facem un călduros apel la toţi alegătorii ca să aleagă din nou pe d. C. F. R. Vax. Ferdinand de Catarg Asasinul lui Stambuloff, al lui Belef și al Anei Szimon, prinț al Bulgariei, mosafirul actual al regelui Carol I de Hohenzollarn la Castelul Peleș. Baraca un pericol D. Sturdza a ■„picat“ în Bucureşti atunci cind intimii săi se aşteptau mai puţin ca să „pice“. In adevăr, d. Sturdza trebuia să vie ceva mai tîrziu, peste cîteva zile, după plecarea prinţului Bulgariei; dar iată-l că-şi schimbă hotărîrea în mod subit, porneşte din băi fără să avizeze pe nimeni, retrage telegrafic interimatul d-luî ferechide şi cade in Bucureşti ca o bombă. Lumea noastră politică pînă într’atîta se complace în atmosfera cancanurilor politice şi pînă într’atăta are sete de machinaţiunî tenebroase şi alte lucrături machiavelice, in cât vede numai decât un mare mister in această întoarcere pripită. Pe noi unii, evenimentul nu ne impresionează de loc, fiindcă suntem încredinţaţi că cu d. Sturdza in ţară ori fără d. Sturdza aceeaşi situaţie de până acuma va dăinui. E probabil, insă, ca venirea pri pită a primului ministru să fie in legătură şi cu sosirea prinţului Bulgariei. D. Sturdza se crede un mare bărbat de stat şi astfel nu poate pierde o singură ocaziune pentru a-şi expune calităţile. Dragoş Princesa Maria Luiza Soția prințului Ferdinand al Bulgariei. Intre suverani Dialog ca apropoutrurîul eventualitate. Carol (către Ferdinand).— Alteţa voastră ce novele, ce ?'...Ferdinand.— Novelicî... prefectul de Filipopoli... e osîndit. {pălește). Carol.— Nu, nu; întreb ce novele, ce veşti aduce alteţa ta ?... Ferdinand (respirând.— Ah !... Carol.—...și cum vă spuneam, vtam :... Bulow... Ferdinand--— Stambuloff... iarăși umbra lui... (iî vine să cadă). Carol.— Dar nu am vorbit de fostul d-v. ministru-președinte; ziceam că stăm eu, Bulow, ministru de externe al Germaniei, și Regina la Abazzia... și... Ferdinand (respirând). — Ah! am crezut că-i vorba de tiranul Bulgariei! Carol (urmând).—Deodată... ah ! na... Simon !... Ferdinand (leșinat pe jumătate).— Ana Szimon! n’am asasinat-o eu, ci Boicef.. (il apucă tremurul). Carol.—Dar n’am vorbit nimic de această femeie... ziceam pur şi simplu... Ah ! na, Simon, lacheul meu, cade în mare... şi Mariţa... Ferdinand (divagind):—Da, da, rîul in care a fost înecată biată cîntăreaţă. Carol.—Ce zice alteţa... zic, Mariţa... nevasta lui Simon, se repede să'l scape. Ferdinand (respirind):— Ah ! limba Dv. romînească are niște crude aproponturî... Fonograf Declaraţia cabinetului italian Ministerele italieneşti.—Mizeria în Italia.—Declaraţia lui Felloux. Nenorocita Italie nu are şanse. A produs întotd’auna atiţia oameni mari, genii universale ; nu este însă în stare să producă acum un bărbat de stat numai, care să fie destul de însemnat pentru ca să se impute regelui, şi care, în acelaşi timp, să fie destul de înţelept pentru ca să priceapă că în Italia actuală nu se mai poate continua politica reacţionară de pînă acum, fără a arunca ţara în prăpastia pe marginea căreia se află deja. * Crispi şi di Rudini au încercat reţeta reacţionară. Au scos de mai multe ori provincii de sub lege, proclamînd starea de asediu, au înfrînt de mai multe ori revolta populară prin gloanţe, au scăldat în repetate rînduri pămîntul cu sîngele norodului, au suspendat libertatea presei, au suspendat chiar şi Camera; cu toate acestea n’au avut nici un rezultat practic. Oare toate aceste încercări atît de costisitoare şi de dureroase, nu sînt destule pentru a provoca o schimbare a sistemului de guvernămînt? In Milan consiliile de razboiu lucrează cu o sîrguinţă vrednică de o cauză mai bună, complectînd măcelurile de acum o lună. In restul Italiei domneşte o atmosferă grea şi apăsătoare, gata să se descarce la orice moment. Şi, faţă cu această stare de lucruri, nu se mai găsesc alte mijloace, decît iar stare de asediu, iar suspendare de libertăţi, iar persecuţiuni şi iar gloanţe ? CULISELE POLITICE Lupta d-tui Cantacuzino pentru şefie Atacurile din tabăra guvernamentală au început să ia un caracter care dovedeşte cum că partidul a intrat în ultima fază a descompunere!. Nu mai este vorba de atacuri între d-nii Gogu Cantacuzino şi Stolojan sau derechide, acum au început atacurile chiar în contra d-lui Dim. Sturdza. Această stare de lucruri nu mai poate să dureze. Atitudinea aceasta a d-lui kxpgtt Cantacuzino, care vrea cu orice preţ să dicteze un partid şi îşi permite să dea avertismente tuturor colegilor săi, nu poate să fie multă vreme tolerată. «Voinţa» şi guvernul D. Cantacuzino şi-a pregătit de mult situaţia pe care o are azi in partid şi prin care voieşte să ajungă la şefie. încă de când era Ion Brătianu la putere şi s’a făcut ruptura cu C. A. Ivosetti, d. Gogu Cantacuzino s’a gândit că trebuie să-şi creîeze o situaţie excepţională in partid. Si, profitând de faptul că mai toţi corifeii se gîndeaiî numai să-şi facă treburile, d-sa a infiiinţat «Voinţa Naţională», ziar decretat oficios al partidului şi in acelaşi timp proprietate esclusiv a d-sale. Astfel, stăpân pe ziarul oficios al partidului, d. Gogu Cantacuzino a devenit stăpân şi pe politica partidului. Faptul care dovedeşte intenţia cu care a fundat «Voinţa» este invierşunarea cu care s'a opus d. Cantacuzino la înfiinţarea unui alt ziar al partidului, stăruinţa cu care a cerut încetarea Democraţiei şi grija pe care a avut-o ca să nu permită nici chiar ca ziare de a doua mână să nu fie scoase decât de oameni de ai d-sale. Astfel şi azi guvernul liberal nu are de fapt nici un ziar, şi d. Gogu Cantacuzino işi poate permite ca chiar prin ziarul Voinţa, care trece drept organ oficios, să dea avertismente miniştrilor. Cine nu-şî aduce aminte de notiţele contra d-lui Stolojan, a generalului Berendel, a d-lui A. Djuvara, etc. ? Ultimul avertisment Am spus zilele trecute că d. Gogu Cantacuzino voieşte să scoată din minister şi pe d. Sp. Haret. Se ştie că d-nii Ferecede, Stolojan şi Haret sunt devotaţi d-lui Sturdza, şi, cit timp vor fi aceştia în guvern, influenţa d-lui Cantacuzino nu va fi covîrşitoare. De aci lupta pentru scoaterea acestor doi din urmă din guvern şi pentru trecerea d-lui Ferechide de la interne la externe. Lupta în contra d-lui Haret, care pînă mai deunăzi se da în culise, a apărut acum în Voinţa. Am spus mai de mult că alegerea de la Iaşi a dat pentru prima oară pe faţă planul d-lui Gogu Cantacuzino în această privinţă. Atunci a fost acuzat d. Haret că ţine inspector un junimist, pe d. Meisner, care, spuneau fără dreptate cantacuziniştii, a lucrat la Iaşi pentru reuşita d-lui general Manu. —Se poate să aibă oarecari merite pentru legea Instrucţiei, spuneau cantacuziniştii, dar d. Haret nu e om politic. D-sa nu ştie să lucreze în interesul partidului. D. Haret s’a făcut că nu înţelege și a rămas la locul d-sale. Afacerea Joui, 25 Iunie, 1898. Riga a dat din nou ocazie d-lui Cantacuzino să repete acuzarea de mai sus contra d-lui Haret. In Voinţa de acum cinci zile şi de Marţi, se vorbeşte din nou de atitudinea d-lui inspector general Meisner în alegerea de la Iaşi şi se vorbeşte cu un ton care e o critică la adresa ministrului de instrucţie. Cine ştie ce însemnează asemenea notiţe publicate cu litere cursive în Voinţa, şi cum sa publică ele, ştie imediat că e vorba de o campanie a d-lui Cantacuzino care nu vizează pe funcţionarul numit în notiţă, ci pe ministrul de care depinde şi care e căzut în dizgraţia Benjaminului Ocultei. Concluzie Şî când ministrul atacat de Voinţa este intimul d-lui Sturdza, ministru făcut nu de partid, nu de meritele sale politice, ci de încrederea personală a d-lui Sturdza, cui se adresează atacurile Voinţei ? Fără îndoială că d-luî Sturdza. Iată dar planul d-luî Cantacuzino dat pe faţă, iată lupta începută de acum in contra principalului duşman pe care voeşte să-l facă prizonier, izolându-1 chiar in guvern. Campania aceasta a Voinţei explică in deajuns de ce s’a grăbit d. Sturdza să se întoarcă in ţară. Rep. A se vedea în corpul ziarului amănunte foarte interesante cu privire la complotul contra prinţului Ferdinand al Bulgariei, precum şi corespondenţe telegrafice asupra sosirei perechei princiare bulgare în România şi asupra mersului războiului spanoamerican. Fiii lui Ferdinand Poliţia de siguranţă Nu cred să fie un singur Stat în Europa unde poliţia de siguranţă, poliţia propriu zisă, să fie mai defectuos organizată decât este poliţia Capitalei noastre. In toate capitalele cele mari, serviciul de siguranţă este compus din funcţionari de carieră, oameni ai meşteşugului, plecaţi de la cele mai de jos trepte ale meseriei şi înaintaţi treptat numai potrivit meritelor şi aptitudinilor dovedite. In Paris, in Londra, in Viena, un şef al siguranţei, un inspector al siguranţei sunt nişte artişti in funcţiunea lor, nişte pasionaţi pentru meserie, nişte poliţişti cari lucrează cu râvnă, cu toată inima şi cu tot sufletul, oameni pentru cari o descoperire inteligentă valorează mai mult decât tot aurul din lume. La noi, nimic din toate acestea. Şi fiindcă nu avem o poliţie de siguranţă, şi fiindcă—afară de cîteva rare excepţiunî—personalul acestei instituţiunî este recrutat fără nici o alegere şi fără nici o garanţie, potrivit fluctuaţiilor politice sau patronagiuluî individual, de aceea constatăm cu regret că criminalitatea începe, nu numai să sporească, dar să nu mai fie infrînată,—dovadă numărul cel mare de bande organizate, numărul cel mare de tîlhării şi omoruri cari se savîrşesc. In adevăr n’avem poliţie. Căci ceea ce avem cu numele acesta este numai sufletul maşinei noastre electorale, adică un instrument politic şi nici de cit o garanţie a ordinei legale. O. D. R. CARNETUL MEU Misterele palatului cînd vorbim astăzi de Bulgaria, trebuie in primul rind să ne întoarcem privirile spre prinţul Ferdinand. El conduce astăzi principatul vecin. Fără dinsul nu se face acum nici o mişcare politico-economică în Bulgaria. O descriere a vieţei acestui prinţ bulgar, va pune clar în evidenţă modul cum Bulgaria este astăzi guvernată. Prinţul Ferdinand al Bulgariei este un bărbat tinăr, de vreo 40 de ani. Descendentul a doua familii mari din Austro-Ungaria şi Franţa, căci tatăl său era prinţ de Saxa-Coburg-Gota- Kochari, iar mama sa este prinţesa Clementina de Orleans, nepoata lui Carol al X-lea,—prințul Ferdinand este înalt, mai mult gras decît slab, cu părul blond buclat, ochi mici albaştri şi un nas colosal de mare. întreaga sa figură, cu mande sale delicate şi foarte îngrijite, are ceva femeiesc, respingător, dar nobil. După mişcări şi vorbă, se vede îndată că are educaţie franceză. Din prima zi a sosirei sale în Bulgaria, prinţul Ferdinand a căutat să se înconjoare numai de linguşitori. Silit in primii ani ai domniei sale să se supună ordinelor Austro-Ungariei şi ale Lui Stambuloff, prințul Ferdinand, natură vanitoasă, începu să urască grozav. Neputincios insă, se dedase unei vieţi pline de orgii pentru a uita dorinţa de răzbunare. Un regiment întreg de nemernici pariziani fură aduşi la Sofia şi cu ajutorul acestora prinţul Ferdinand prefăcu palatul sau intr’un local de petreceri. Zi și noapte nu se făcea alta decît să se aranjeze baluri și supeuri la cari erau aduse o sumă de fete tinere din Viena, Paris și Budapesta. Prefectul Novelici Prefectul de Filipopoli, care împreuna cu Boicef, din ordinul lui Ferdinandde Coburg, a asasinat pe Ana Szimen. Cind una din aceste fete rămînea însărcinată, prinţul Ferdinand silea pe vre-unul din ofiţerii sau oamenii să s’o ia în căsătorie, promiţindu-i toate favorurile posibile. Prin’ acest mijloc s’au ridicat la posturile cele mai înalte ale Bulgariei o sumă de băieţandri fără talent şi fără caracter. Fostul premier bulgar, Stambuloff, pentru a pune capăt acestor orgii, căută să însoare pe prinţul Ferdinand. Intr’adevăr, după multe şi mari stăruinţe, prinţul fu însurat cu prinţesa Maria- Luiza de Parma-Burbon, o domnişoră foarte inteligentă şi modestă, însurătoarea nu schimbă însă întru nimic traiul prinţului bulgar şi nu odată s’a vorbit despre divorţul dintre prinţ şi prinţesă, pe motiv că prinţul nu se dădea din lături de a lovi cu cravaşa şi pe soţia sa prinţesa. Asasinul Anet Szimon din ordinul prinţului Ferdinand fi care, de fi osindit la moarte de mai multe tunte to tu fi, ti’a fost încă executat