Adevěrul, septembrie 1899 (Anul 12, nr. 3632-3660)
1899-09-15 / nr. 3645
Anul XII —No. 3645. FONDATOR AliKX. V. WEfc.DI38A.3iU Abonamente Un an Șase luni Trei luni a ' .?ră..............30 leî 15 lei 25 „ 8 leî ii atrăinătate. . 50 „ 25 „ 18 „ 10 bani în toată țara 15 „ „ străinătate Un număr vechili bani 20 Ediția de seară Mercur! 15 Septembrie 1899 director politic JOSST. MILLE , ti ciu vi ^ ■ iin'ia pagina .1^ Leî......................0.50 bani m . il UI !)••••••••■» 2.— „ BIROURILE ZIARULUI 11. s 1 v aiî;i Si ă r îmi ar . TELEFON 11 €xecutarea Ini Xnczevid.tratiarea lm Pasid Era pretorienilor Evenimentele politice se succedă cu o logică de fier. Intîî partidele artificial create prin voinţa regelui au crescut, s’au umflat, au înglobat în ele toate apetiturile şi toate dorinţele de parvenire. Ca un fluviu care, încărcat de prea multe miurî, de tot ce vine din munte, de la şes, din bălţi şi din ploi, se divide în braţe si sfirseste în-O «» J tr’o deltă în care apele se scurg încet formind băltoage si mocirle nenumărate, aşa fiecare din cele două partide celebre, după ce unul a primit ultimul tribut al radicalizmuluî mofluz şi flămînd, iar celălalt ultimul tribut al socializmului sătul de glorie fără rezultate practice şi de teorii cari nu duceau la putere, s’au împărţit în braţe diferite, au debordat din cadrele lor prea strimte umpiind terenul politic de bălţi stagnante. Astăzi broscoii stau pe maluri şi-şi fac de cap, ne mai avînd nici un respect pentru valurile altă dată repezi şi superbe, acum prizoniere în mocirle fără scurgere. Drojdia, noroiul din fund, care susţinea cursul ambelor partide, ese la suprafaţă, temelia devine virf de piramidă şi in curind se va ajunge la ultima decădere, la ultima ignominie: politician!! mineri de altă dată trebuind să se mulţumească a prelinge bazele acestei piramide de noroi, reduşi la rolurile secundare de pretorienii lor înălţaţi în grupări politice şi în şefi de bande. Din nenorocire evoluţia se aplică la toate fenomenele cozmice şi sociale. Nu evoluează numai floarea în spic şi răul in bine, ci şi crisalida in vierme şi binele în rău. Depinde de punctul de plecare ca evoluţia să fie frumoasă ori utilă, primejdioasă ori scîrboasă. Punctul de plecare al partidelor noastre de guvernămint trebuea să aducă, printr’o normală evoluţie într’o înjghebare anormală, ceea ce vedem astăzi. Pretorienii, cari ţineau loc de mase electorale, de popor, de opinie publică, agenţii electorali mai bine zis cari formau bazele şi raţiunea de 1 3 O a fi a partidelor noastre politice, au evoluat şi ei. Inconştienţi mai întii de rolul, puterea şi menirea lor, crezînd că dacă ei primesc piesa de cinci leî, slujba, sinecuia sau antrepriza publică, după împrejurări şi importanţă, apoi ei sínt cei mici şi cei ce-i unii«» lese sínt a tot-puternicii, au fost umili, docili, modeşti. Dar, cum zice Max Nordau în scrierea lui Minciunile convenţionale, pentru valetul care vede pe rege în scufia de noapte şi în halat maiestatea regală nu mai există, aşa şi pentru pretorienii cari îşi văd de aproape stăpînii, începe să nu mai existe prestigiul lor, încep să vadă că ei umilii, păcătoşii, urîţiî, despreţuiţii agenţi electorali, ei sint sufletul maşinei, pe spinarea lor şi cu puterile lor funcţionează ea. De aci uşor s’a născut ideia că slujba, sinecura, antrepriza publică, le revin de drept, e de abia o mică răsplată trecătoare şi neînsemnată. Urmîndu-şî evoluţia pretorienii de azi — ca şi confraţii lor din Roma antică — vor ajunge să voiască a schimba ei guvernele, a impune ei ţarei voinţa lor, după cum cei vechi ei scoteau, şi puneau împăraţii in tron. Era pretorienilor, ultimul şi fatalul termen al evoluţiei aşezămintului nostru politic, va veni în curind. Fostul lor căpitan, la conservatori, d. N. Filipescu, o ştie mai bine ca oricine. Trupele îi sunt in plină revoltă, ca şi mercenarii Cartaginii de sub flamiliar. Cu un eroism supraomenesc, Cartagina a reuşit să scape de lepra ce-i înconjura zidurile şi-i ameninţa existenţa. Partidele noastre nu vor putea face aceasta, căci le lipseşte eroismul şi eroii, şi mai ales le lipseşte ceea ce Cartagina avea cu prisosinţă: iubirea şi concursul maselor populare. Sprijinite numai pe rege, unite şi dispreţuite de popor, ele vor sucomba sub ruşine şi dezonoare. Nu merită nici o lacrimă. Implinească-se deci timpurile, cum zice scriptura. I. Teodorescu. DIN FUGCONDEIUL III Un războiu apropiat ! Ce a fost războiul turco-grec, ce a fost războiul spano-american, ce are să fie războiul angio-transvaalian ?.. Mofturi! Adevăratul războiu, războiul teribil şi oribil are să fie acela pe care Conu Nicu Filipescu l-a declarat lui Nea Iancu, războiul care se va da in cele 5 culori ale Capitalei şi care va schimba culoarea cartei electorale a Bucureştilor. In cele l’alte războaie joacă rol puşca, tunul, balonul, cuirasatul, etc.; în Viitorul război şi ce se va da în Capitală vor juca un rol neasemănat: bîta, turburelul, ţuica, fondurile secrete şi d-l prefect al poliţiei ! Adeverul, ca în tot-d’a-una, va avea mai mulţi reporteri pe teatrul acestui razboi, eventual. Vax Fost şef al radicalilor din Anglia, azi ministru al coloniilor în cabinetul conservator prezidat de lordul Salisbury. S’a relevat prin o politică şovinistă imperialistă, preconizînd noi cuceriri în toate părţile lumei. Acum forţează nota in incidentul anglo-african, împingând la un războiu inutil și inegal cu mica republică a Transvaaluluî, care a făcut deja concesiuni colosale. --------la«... . ■ Chamberlain pe ca» COTIDIANE ACTORII NECINSTIŢI Joacă prin provincie mulţi actori de treaba, dar mai joacă şi o sumă de necinstiţi a cărora misiune are, par’ca, să înşele sistematic pe autorii dramatici. Ion Caragiale se plînge prin Epoca că o trupă de provincie sub direcţia unui oarecare Armăşescu îi joacă piesele falsificindu-le titlurile şi omiţînd chiar numele autorului. Aşa, cunoscuta comedie «O noapte furtunoasă» a fost anunţată cu titlul Nea Nae. Mai putem aminti şi cazul actorului de provincie Leonescu care a înşelat pe d-nii fraţi Bacalbaşa jucînd, fără să se ţie de angajamentul luat, revista umoristică Pardon. Ei bine, ar trebui să se ia măsuri în potriva acestor cavaleri de industrie cari și-au propus să trăiască exploatînd munca, destul de mizerabil retribuită, a scriitorilor rominî. SCANDAL Alaltăerî la venirea d-luî Filipescu, s’a putut observa un spectacol foarte scandalos : toate trăsurile primăriei pline cu coroane, şi cu toţi funcţionarii comunali au defilat pe stradele Capitalei în urma lui „Conu Nicu“. Asemenea murdării se pot petrece numai in ţara noastră. Adică cine e d. Filipescu, adică care este poziţiunea d-sale oficială pentru ca toţi funcţionarii comunali, în frunte cu ajutorii de primari şi cu toţii tolăniţi în trăsurile plătite din banii comunei, să-i facă o primire triumfală? Oare regimul lichelizmuluî n’are să ia odată sfîrşit ? LE VINE GREU ! Epoca se simte cam jenată de ştirea ce am dat-o cu privire la telegrama reginei care spunea cum că regele e bolnav din cauza supărărei ce-î pricinueşte guvernul. Şi, din cauza acestei jene pe care o înţelegem, ziarul guvernamental întoarce chestia pe zeflemea. O fi o resursă şi zeflemeaua, te-o fi scăpînd ea de multe buclucuri, de cît, în cazul de față n’are nici o putere. Telegrama de care am vorbit există, ea este cunoscută in lumea politică, d-nii miniștri o cunosc, lumea diplomatică n’o ignorează. Prin urmare, în zadar gînjeşte «E-Stop. Trist, dar adevărat Cind guvernul a ridicat de pe malurile Prutului măsurile riguroase de apărare contra ciumei, noi ne-am făcut datoria să arătăm că avem un guvern atît de păcătos, de slugarnic şi de fricos faţă de puterile vecine, că a cedat poruncilor venite din St. Petersburg şi a deschis ţara flagelului aziatic. Ca să se scuzeze, guvernul a publicat un comunicat prin care arată că ciuma a dispărut în Rusia şi că, aşa find, măsurile draconice nu mai sînt necesarii. Ei bine, ultimele depeşi sosite Duminică şi eri, sosite atît de la corespondenţii noştrii speciali, cit şi de la oficioasa Agenţie Romină, arată că în Rusia, ciuma a reapărut cu furie, că la Alexandria, în Egipt, flagelul face ravagii şi tot aşa in Portugalia. Cum rămine acum cu declaraţiile guvernului şi cum rămîn măsurile de rigoare cari au fost ridicate şi graţie cărora noi ne feream de ciumă ? Ceea ce este mai trist in această afacere este că guvernul, în loc să-şi arate păcătoşenia pe faţă, se pune la adăpostul oamenilor noştri de ştiinţă, cari s’au pretat să dea concursul numelui şi autorităţei lor medicale, pentru a scuza o faptă rea şi nepatriotică, pentru a înlesni guvernului să fie mişel şi slugarnic, faţă de o putere străină. Miine dacă, vom avea ciuma in ţară, guvernanţii de azi se vor scuza cu opiniunea autorităţilor noastre medicale, asupra cărora va cădea toată răspunderea. Această constatare este tristă, dar vai! adevărată. Sfinx Lacrime de crocodil Ziarele colectiviste pling teribil, se vaicără şi gem că guvernul prin agenţii săi a compromis coreresele studenţeşti şi a împiedecat «viitorul şi speranţa ţăre?» să vorbească despre chestia naţională. Ce lacrime de crocodil ! Auziţi colectiviştii plingindu-se şi revoltindu-se că studenţii se compromit ca agenţi guvernamentali şi că se împiedecă discutarea chestiune! naţionale! Dar asta este de un fenomenal cinism. Şi ei cred că ademenesc pe cineva, nu-şi dau seama, nenorociţii, că nu reuşesc la altceva decit să se facă de ris. Rid şi curcile de lacrimele lor de crocodil, de gemetele lor de paiaţă, de protestările lor comice. Sunt chestii pentru uciderea cărora a fost o perfectă Înţelegere, ha putem spune o ruşinoasă concurenţă intre politicianii din toate partidele. Toţi au exploatat fără de ruşine şi fără remuşcare entuziazmul şicopilăria studenţilor, toţi au exploatat chestia naţională după cum le-a convenit in interesul situaţiei lor politice. Sint chestii pe cari nu le mai poţi servi azi de cit tăcind asupra lor, atît de neruşinat au fost exploatate. Prin urmare să Înceteze lacrimele de crocodil, gemetele de paiață, protestările comice! X 7. Conflict inevitabil D-l Filipescu, venind din străinătate, a vorbit cu tonul mai ridicat ca oricind şi s’a prezentat cu olurile unui şef! Tonul d-luî Filipescu, ameninţă rile d-sale la adresa conservatorilor nedisciplinaţi, limbagiul agresiv la adresa d-luî Brătescu, alesul de erî al Capitalei, pretenţiunea d-sale de a fi sufletul guvernului şi al regimului, au să producă neapărat o ciocnire cu d-l Take Ionescu. Se ştie că astăzi d-l Take Ionescu este adevăratul conducător al cabinetuluî, dînsul dă inspiraţiuniie şi direcţiunea, dînsil este considerat ca sufletul ministerului. Eî bine, intrarea în scenă a d-luî Filipescu şi poate eventuala d-sale intrare în minister, vor trebui neapărat să dea naştere unui conflict grav. Precum două săbiî nu pot încăpea într’o teacă, de asemenea nici doî şefî nu pot fi într’un partid,naî ales nu pot trăi în armonie doî şefi deopotrivă ambiţioşi, deopotrivă absorbanţi şi deopotrivă nesupuşi influenţelor străine. Această problemă, problema întîîetăţeî în partidul conservator, va trebui rezolvată cit de curind, fiindcă temperamentele neasthnpărate nu pot aştepta prea mult. Dragei». Fost consul general sîrb la Salonic. Fost deputat şi primar al oraşului Smederovo. A fost arestat şi, deşi nu figurează in procesul de la Belgrad, n’a fost pînă acum liberat. Nu se știe ce s’a făcut. Prietenii bănuesc că ar fi fost ucis în închisoare. Şi totuşi... Şi totuşi, faţă chiar de cele două deciziuni judecătoreşti, cari pecetluesc pe Jianghereanu şi Frcsinescu cu pecetea infamiei, noi nu ne lepădăm de ei, iî socotim nevinovaţi, le punem pe frunte aureola martiriului şi ii credem victimele justiţiei de clasă. E o tristă, constatare ce facem, că atunci când este in joc un interes social, când judecătorul, in loc să fie magistrat, rămâne membru al unei clase, rămâne om cu patime şi resentimente, justiţia in sine este o chimeră şi judecata devine o simplă răzbunare. E dureros să facem această constatare, dar trebue să o facem, căci altmintrelea era imposibil să se pălmuiască in chip aşa de vădit justiţia, nu se putea, ca nişte oameni cari au făcut politică, ca toţi politicianii şi mult mai cinstit decât ei—să ajungă să fie osândiţi PENTRU ESCIIOCFIElilE. Lucrurile insă astfel sunt şi—fără a învinui personal pe magistraţii cari au comis această eroare judiciară—constatăm cu durere că n’am ajuns încă, la acel stadiu al civilizaţiunei, in care încrederea in justiţie să fie năstrămutată, şi judecătorul să se poată pune mai presus de sentimentele sale de clasă! Adevărul Hoţii denunţate, dar neurmărite — aiarele guvernamentale — In urmărirea hoţiilor In primele zile ale venire! guvernului conservator, s’a întreprins, în toate judeţele, o adevărată goană pentru descoperirea hoţiilor ce, susţineau conservatorii, le-au făptuit colectiviştii. La început toată lumea credea că noul guvern e decis a stârpi hoţiile dînd în judecată pe toţi acei cari au jefuit lăzile publice. Zilnic ziarele conservatoare, oficioasele guvernului, ne denunţau că în cutare judeţ, în cutare administraţie publică s’a descoperit că cutare prefect sau cutare efor sau episcop a delapidat bani, a făcut gheşefturi, că parchetul a fost avizat, cercetările urmează şi hoţi! vor înfunda temniţele. Epoca, în special, făcea o gălăgie infernală în jurul acestor afaceri. Era în ajunul alegerilor generale şi într’adevăr aceste denunţări făceau senzaţie şi lumea se aştepta ca parchetele să descopere hoţii mari. Dar să amintim numai cîteva din gravele denunţări făcute da Epoca şi celelalte oficioase. Dosarul denunţărilor Am putea forma un voluminos dosar din toate denunţările făcute de la Aprilie şi pînă astăzi de către oficioasele guvernului. Ne vom mărgini însă a întreba ce s’a făcut cu cercetările privitoare la următoarele hoţii denunţate : 1. S’a denunţat că la Eforia spitalelor civile s’au sfeterisit de la 1—10 Aprilie a. c. 60.000 lei destinaţi a alina timp de un an suferinţele" săracilor şi nu s’a lăsat din acest capitol de cit 2, adică doi lei ! Nu s’a făcut nici o anchetă, nu s’a dat nimeni în judecată. 2. La 23 Aprilie Epoca a denunţat următoarele : Aflăm că in administraţia unuia din principalele oraşe ale ţării s’a descoperit o pungăşie enormă în sarcina unui fost primar colectivist. Acel fost primar va fi in curind dat in judecată. Era vorba de administraţia comunală din Ploeşti. N’a fost dat în judecată nici un primar şi cu atît mai puţin cel de la Ploeşti căruia nu i se poate ridica asemenea acuzaţiunî. Un mic funcţionar a fost arestat şi acum ni se pare că s’a strîns acţiunea publică. A fost dar o simplă manoperă electorală. Dar pentru a se vedea pînă unde mergeau cu denunţările şi bănuelile neprihăniţii de astăzi, vom reproduce următoarele rînduri dintr'un organ oficios . Şi avem convingerea că nu numai la Ploeşti există asemenea afaceri, convingere nu greu de format chiar din rapoartele sumare ce s’au făcut pentru dizolvarea diferitelor consilii comunale urbane din ţară. Cine a urmărit aceste rapoarte, a putut vedea că mai nu există fost printer colectivist ale cărui acte in administraţie să nu cadă sub prescripţiile codului penal. Cu toate acestea n'a căzut sub prevederile codului penal nicî unul din foştii primari! Ei, cum rămine cu Ploeştiî? 3. La direcţiunea generală a poştelor şi telegrafelor s’a descoperit—zice «Epocal »—că d. Chiru, fost director general, şi-a însuşit un album de timbre al direcţiei, reprezentind o valoare de vr’o 5.000 lei. S’a avizat parchetul ? L’au urmărit pe d. Chiru ? Ce s’a făcut ? Nimia Deci a calomniat „Epoca“ ? 4. La Roumanie a făcut d-luî C. Dimitrecu-Iaşi, o întrebare indiscretă despre o sumă de 15.000 lei de la Biblioteca centrală. Rectorul universitate! din Bucureşti nu a a dat încă nici o lămurire asupra acestei delicate chestiuni. Este vreme să se execute, adaugi «Epoca». D. Dimitrescu-Iaşi nu s’a executat şî nici n’a fost executat, d-sa a rămas şi rector şi director al bibelioteceî centrale. Deci erau calomnioase denunţările oficioaselor. p. D. Dimitrie Sturdza a cheltuit îa primele zile ale lui Aprilie — zice tot «Epoca» — 86.000 lei din suma de 162 000 lei cît este întregul fond secret. Nu ne-ar putea spune Epoca cît s’a cheltuit de la Aprilie şi piuă acum din fondurile secrete ? Că s’a mîncat restul, nu ne îndoim, dar cît s’a cheltuit din cei 300.000 lei votaţi de camera conservatoare ? 6. Alta tot din Epoca: Aflăm că fostul primar al Capitalei, in intervalul de la 1 Aprilie şi pînă la dizolvarea consiliului comunal, a risipit întreg fondul publicatiunilor, in sumă de 15.000 lei. Curată pungăşie ! Ei! s’a avizat parchetul ? Ați dat în judecată pe cineva pentru această curată pungăşie ? 7. Alta : Ni se denunţă următoarele fapte, cari privesc pe d. Pană Buescu, directorul societăţei de asigurare «Unirea», şi pe cari le publicăm fără nici un comentariu . D. Pană Buescu, revenind la societatea «Unirea» in calitatea de director, a ordonanţat şi încasat suma de 10.000 lei, pe care pretinde că a cheltuit-o cu procesele, pe cind se afli dat afară «e la acea societate. Aceşti bani au fost luaţi de la secţia vieţeî. 8. La Buzău,—spuneau oficioasele—■ s’au descoperit colosal o deturnări «ie fonduri ale administraţiei comunale.!' Nu s'a deschis nicî o acţiune, nimeni nu s’a urmărit. Din contra guvernul a tratat alianţă electorală ca d. Constantinescu, fost primar. 9. La Focşani,idem. 10. La Bacău s’a strigat că au foit hoţii. Nu s’a urmărit nimeni. 11. La epitropia sf. Spiridon, s’ar fi descoperit că s’au amanetat bonuri pe la bancheri şi că s’ar fi risipit sume enorme. Pînă astăzi nu se ştie care e rezultatul anchetei ce s’a anunţat că se face la acea instituţie. 12. La Botoşani s’a dat alarma că în administraţia judeţului s’au comis jafuri. După alegeri nu s’a mai pomenit nimic. 13. La poliţia Capitalei, se spunea că s’au descoperit gheşefturi şi hoţii, că s’a anchetat afacerea şi că se vor da judecatei hoţii, gheşeftarii. După alegeri totul s’a liniştit şi unu pînă azi nu ni s’a spus în ce au consistat acele hoţii? Cronica Teatrală Repertoriul stagiunei viitoare.— Corpul de statişti. — Proprietatea literară. S’a afişat repertoriul stagiuneî viitoare sau mai bine zis lista pieselor cari indică direcţia în care porneşte noua cîrmuire de la Teatru. Cu alcătuirea repertoriului sîntem tot la şcoala veche, amestec de reclamă şi şiretenie. Direcţia nu ia nici un angajament nici faţă de public, nici faţă de autori. Ea înşiră şaizeci de piese, dintre cari se vor lua piesele ce se vor juca în cursul stagiuneî. Pe Ungă aceasta direcţia îşî maî rezervă dreptul să joace şi piese din repertoriul anilor trecuţi, cum şi unele dintre piesele ce se vor prezenta de aci înainte. Atunci mă întreb: ce are să se joace la Teatrul Naţional anul acesta, care e repertoriul stagiunei? Se poate ca pentru public, actori şi autori, sistemul să fie rău, dar e foarte comod pentru direcţie. Ea n’are nici un angajament, deci poate să învîrtească repertoriul cum îl va plăcea în cursul stagiunei, fără ca nimeni să-î poată face cea mai mică imputare. Eu cred că nici chiar pentru un antreprenor sistemul nu e bun. Şi actorii cari se dau pe mîna speculatorilor, dacă vor să-şi păstreze reputaţia, îşi fixează de la începutul stagiune rolurile pe cari au să le joace. Se înţelege că ştiind din vreme ce are să joace, actorul îşi poate îm-i părţi timpul potrivit cu importanţa rolurilor şi se poate pune serios pe studiu. Afară de aceasta nu-i o adevărată calamitate să inculci publicului convingerea că teatrul trebue să joace o sută de piese în fiecare an ? Datoria direcţiei ar fi tocmai din potrivă să facă publicul să înţeleagă marele avantagii, din punctul de vedere artistic, al reprezentării unei piese de cît mai multe ori. Un teatru stabil nu trebue să se recomande prin continua schimbare a afişului, ci prin perfecţiunea ansamblului în reprezentarea paselor. Să nu luăm exemplu de la trupele străine în turneu. La aceste trupe se garantează perfect de bine interesele actorilor, ca şi ale antreprenorilor. Actorii nu joacă în curs de trei sau patru luni decît 5 — 10 piese, antreprenorul, dînd numai între 3—10 reprezentaţii în fiecare oraş, îşî poate permite luxul de a schimba piesa în fiecare seară. De altfel trupele acestea nici nu s’ar putea susţine altfel cu preţurile exorbitante pe cari le pun. Sînt convins că cei de la direcţie îşi dau seama de adevărul acesta, dar ce voiţi ? se schimbă cu greu obiceiurile rele înrădăcinate. * Dar în sfîrşit, dacă lista afişată de direcţie nu reprezintă ceea ce în realitate are să se joace în cursul stagiunei, ea ne poate da totuşi o idee de vederile direcţiune!, de gustul ei în ce priveşte literatura dramatică, în sfîrşit de direcţia în care voeşte să împingă teatrul. De la început trebue să constat că repertoriul afişat poartă pecetia d-lui Ştefan Vellescu. Citindu-l, mi-a venit în minte cîntecul: Suvenirî ale juneţeî Intr’adevăr, d. Vellescu, uitînd că s’a întors, la teatrul pe care l’a părăsit acum vre-o două-zeci şi cinci de ani, ca sub-director şi crezînd că are din nou un angajament de actor, şi-a adus şi întreg repertoriul d-sale de pe vremuri. Se înţelege, în acest caz Supliciul uneî femei nu putea să lipsească. In literatura dramatică nu s’a putut produce nimic mai bun, pentru că Supliciul unei femei e piesa de care sunt legate cele mai dulci suveniruri din cariera teatrală a d-luî Ştefan Vellescu. De sigur, n’aşi fi şicanat pe d-nul Vellescu pentru această pasiune explicabilă şi plină de duioşie dacă în lista afişată ar fi fost numai Supliciul unei femei, dar întreg repertoriul miroase a mucigai. Prea e mult din repertoriul lui Pascaly, prea avem aerul că stăm de treîzeci de ani cu teatrul pe loc, că de treizeci de ani literatura dramatică a noastră şi a întregului univers n’a maî produs nimic. Da, este adevărat, eu am cerut întotd’auna să se reprezinte şi din piesele vechi originale, să se dea, mai ales, din cînd în cînd acele piese cari stau înscrise pe plafonul Teatrului, dar de aci şi pînă a se face un întreg repertoriu de vechituri e o mare distanţă, înţeleg o soare la mahala, dar şi Iorgu de la Sadagura şi Sterian Păţitul şi Candidat şi deputaţi şi Păstoriţa Carpaţilor şi Caterina Howard şi Ştrengarul din Paris şi etc., toate în o singură stagiune nu merge. Ş’apoi, dacă s’a învechit ast-fel repertoriul original, trebuia numai de cît să se înoiască cel puţin traducerile, dar vechili unul, vechili cel’alt, prea miroase a mucigai. Şi dacă reluarea vechilor lucrări originale — unele simple localizări -se explică şi e chiar necesară, lucrul nu stă tot astfel cu localizările şi traducerile. Eu cred mai întîi că localizările ar trebui înlăturate cu totul pentrucă ele nu sunt decît un mijloc ca să se ia o tantiemă maî mare. Se înţelegea localizările la 1850 cînd nu aveam o literatură dramatică originală şi era bine să se mai apropie şi teatrul de viaţa de la noi. Dar azi ? Traducţiile trebuie să servească, la un teatru de stat, ca şcoală şi pentru public şi pentru actori şi pentru autori. Şi nu se poate să se răspundă la această idee decît alegînd piese de absolută valoare literară şi dramatică cari să fie traduse cu cea mai mare îngrijire. Apoi Regele s’amuză, apoi Ludovic al Xl-lea, apoi Caterina Howard, Antony, Prizonier de stat, etc., etc. Ei vedeţi, acuma îmi pare bine că direcţia n’a luat angajament formal să reprezinte piesele înşirate în repertoriu, căci tot mai am speranţă că foarte, foarte puţine din ele vor fi reprezentate. * O măsură bună anunţată de direcţia Teatrului Naţional este organizarea corpului de statişti. Am arătat de multe ori cît de rău este sistemul de pină aci, care consta în recrutarea statiştilor dintre precupeţi, ţigani şi tot soiul de oameni fără căpătîî cari se angajau pentru fiecare seară în care era nevoe de o figuraţie mai numeroasă. Era şi costisitor şi rou acest sistem. Pentru ca să coste cît mai eftin se faceau cu eî cît maî puţine repetiţii şi nici nu se aduceau la repetiţii toţi cîţî aveau să figureze seara. Totuşi figuraţia reprezenta o cheltueală de cîteva mii de franci pe stagiune. Răul cel mare era însă că din cauza nepregătirei figuranţilor se nimicea ansamblul pieselor de specta, col la care tocmai mişcarea maselor are un rol important. Acuma direcţia a luat hotărîrea să organizeze în sfîrşit corpul statiştilor. S’ar putea întrebuinţa perfect ca şefi de trupe gagiştii cari nu prea au de lucru şi fac şi şcoală figurînd. Este la noi un foarte rău obicei că toţi tinerii gagişti refuză să apară in figuraţie. Li se pare acestora că se înjosesc dacă apar în scenă fără ca să aibă de debitat un rol important. Aceasta nu se petrece la nici un teatru din lume. Figuraţia este un mijloc excelent ca tinerii actori să se deprindă cu ţinuta în scenă, cu mişcările şi mimica. Statişti mai ales în unele piese au un rol important pe care nu-l pot îndeplini oameni cari n’au studiat meşteşugul actoricesc. Ş’apoî nu e nici drept nici în folosul teatrului ca o mulţime de angajaţi să se odihnească cea maî mare parte din cursul stagiuneî. Angajamentele lor devin în acest caz simple sinecure ,şi mijloacele restrînse ale teatrului nostru nu pot suporta asemenea cheltuelî nejustificate. Ar trebui să se oblige toţi gagiştii cari nu au un loc important în repertoriul teatrului să facă slujba de statişti. Astfel s’ar putea organiza, cu banii ce se cheltuiau pînă azi cu angajarea statiştilor de seara, un corp special de statişti, cărora li s’ar putea face şi instrucţia necesară în cursul stagiunei. Sunt unii secietari cari doresc să se pregătească pentru directoratul de scenă şi regizorat, instrucţia statiştilor ar fi un exerciţiu foarte bun pentru acest scop. Azi teatrul nu mai e ce era odinioară, fiecare trebue să muncească serios şi munca să se facă cu rost. Cu punerea în scenă complicată de azi, nu mai se pot întrebuinţa oameni nepregătiţi să exprime diferite stări sufleteşti. Meşteşugul de actor nu se mai poate baza numai pe temperament şi mijloace naturale, acestea trebuesc ajutate de studii serioase, de o cunoştere profundă a meseriei. Prin urmare ideia direcţiei, de a forma un corp special de statişti ea ete foarte bună şi ea trebue să fie pusă în aplicare. * Iarăşi s’a ridicat chestia proprietăţei literare. D. I. L. Caragiale a publicat un articol prin care arată cum se frustrează munca scriitorilor noştri şi cere să se facă o lege care să garanteze proprietatea literară. Este adevărat că legile existenta nu sunt, tocmai suficiente pentru aceasta, dar totuşi dacă direcţia generală a teatrelor — vorbesc special de literatura dramatică — ar voi să garanteze pe autorii dramatici în contra actorilor necinstiţi, ea ar putea s’o facă foarte bine. Şi iată cum. M’am ocupat şi eu acum cîteva săptămînî de această chestie şi am arătat că mijlocul cel maî bun ca să se împiedice escrocheriile şi furtul drepturilor de autor mai ales din partea trupelor ambulante, cari abuzează într’un mod scandalos, ar fi să se refuze autorizaţia de a juca, tuturor trupelor în contra cărora s’au făcut plingeri dovedite că au comis escrocherii şi nu şî-a şi ţinut angajamentele faţă de autori. Cind li se va retrage autorizaţia ele vor căuta să se pue în regulă şi vor fi cinstite de nevoe. Pentru aceasta nu trebue decît o intervenţie hotărîtă a direcţiei generale a teatrelor pe lingă toţi primarii din ţară. Ion C. Bacalbişa