Adevěrul, noiembrie 1899 (Anul 12, nr. 3691-3720)
1899-11-25 / nr. 3715
J6/ 25 Noembrie 1899 IMPRESIUNI şi PALAVRE Despărţirea Nu o văzuse de două zile ! Două zile li se părea prea mult, câoi'obicinuinţa îl făcuse să fie deprins in fiecare zi să o vadă.... —Ce, te măriţi ? o întreabă el In glumă... —Da, mă mărit. Dar de unde știi ? răspunde ea intimidată, văzînd că știe tot.. El însă nu știe absolut nimic, spusese această vorbă, cum ar fi spus alta, la întîaiplare, pemru a spune ceva, pentru a nu-i face o imputare, ca o glumă nevinovată. De astă dată el este cel mirat, crede că din ea glumește... — Atît te lauzi !... — Zău, mă mărit. Cuminte, cu ochii triști, ea îi povesteşte cum s’au întîmplat lucrurile, cum i s’a propus căsătoria, cum trebuie să primească, căci ce o aşteaptă cu dînsul ? Nevastă nu-i poate fi — nici măcar amantă pentru toată viaţa. II cunoaşte, e Meat bun dînsul, dar se va obosi în curînd de amorul ei şi de la el va trebui să treacă la altul şi aşa mai departe, vecinie schimbînd pina o îmbătrîni, pînă cînd farmecele frumuseţe i se vor duce. Ce va face atunci ? Să moară la spital? Cel puţin aceea ce i se propune, este un sfârşit, un început de linişte dacă nu de fericire, căci fericirea ştie că nu-i pentru dînsa... —Eşti supărat? O întrebă stancîndu-se în brau. —Eu supărat? îi răspunde el pe jumătate trist, pe jumătate glumeţ. Eu supărat de fericirea ta ? Aşi fi nebun, aşi fi criminal, să te împiedec de la pasul acesta. Chiar de n’o eşi bine, trebuie sâ-l încerci. Eu nu-ţi pot da ceea ce-ţi oferă cel-l’alt. Am petrecut seara împreună, într’un fel de atmosferă de tristeţi. Ii pare rău ? se întreba dînsul. Nu ştie să răspundă precis, ‘te oare ce ceste sufletul lui au trecut atîtea furtuni, atîtea dureri pe lingă cari aceasta este o floare la ureche. E poate a douazecea amantă de care se desparte — şi de unele s’a despărţit altmintrelea, cu dezgusturi cu dor de răzbunare- Aceasta a venit cinstită şi resemnată să-i dea el dezlegarea şi poate de i-ar fi zis rămîî ar fi rămas. De ce însă să o oprească din calea ei ? De ce să-şi ia asupra-şi încă o răspundere, pe lîngă atîtea cari le are pe capul lui ? E mai bine, e mai cinstit să-i dea drumul spre fericire sail spre perzanie, dă' fără ca el să aibă vre-o răspundere... Și a plecat pentru a nu se mai reîntoarce ! Diasusul soarel urechea îi este grdilită de foşuitul rochiei, apoi ușa se include, un uruit de trăsură se aude şi totul s’a sfîrşit. Ii pare bine şi îi pare rău. II pare rău că şi-a perdus o tovarăşă vremelnică a vieţei, ii pare bine că de dînsul şi de viaţa lui necăjită şi zvinturată, nu mai avea legată nici o fiinţă care să sufere cu el urmările împrejurărilor şi a apucăturilor sale. ...înainte, mereu înainte trebue să meargă iarăşi, jidov rătăcitor al iubirei, sigur că merge spre neantul credinţei în amor şi totuşi îna ntind spre acest necunoscut ! Înainte mereu înainte ! Chiţibuş admiratori şi amici pentru a le procura mijloacele de a petrece un an in Italia sau aiurea. Acest nou mod de sărbătorire a şi fost pus deja in practică faţa de romanciera Jenny Hirsch, cu ocazia celei de a şaî-zecea aniversare a naşterei sale, şi in curînd se va repeta şi cu savantul Rodolphe Genée, care intră in al şapte-zeci şi cincilea an al vieţeî. Petrecere olandeză. — In Olanda punctul de căpetenie in programele circurilor il formează producţiunea cu «Pin burii ».' Şi iată in ce constă aceasta. Se aduc în arenă patru asini, avind fiecare înţepenit in sea un steguleţ: american, german, francez şi englez. Vin apoi clowniî şi ’l alungă din arenă prin hăulutmi şi bateri cu biciul. Trei asini fug atunci afară din arenă, dar al patrulea, cel cu stegulelul englez, stă îndărătnic şi nici ameninţările, nici bătăile nu ’1 pot urni din loc. In sfîrşit, un clown sa apropie de el şi ’1 strigă la ureche: «vin burii» Asinul se cutremură vidată și o rupe la fugă nebună. Publicul aplaudează atunci și astfel se amuzează foarte mult pe contul englezilor. Libere»Arte»Suiete ---- Tinărul şi talentatul romancier francez Marcel Boulanger a scria un nou roman intitulat Le page. ---- Poetul flamand bine cunoscut Guido Gezella a încetat zilele acestea din viaţă la Bruges în vîrstă de şaptezeci ani. ----- Cunoscutul romancier francez Paul Adam a scos în volum un nou roman întitulat Basile et Sophia şi a cărui acţiune se petrece în Bizanţin. — Pictorul spaniol bine cunoscut contele Don Jose Bonheur (de C...) a fost asasinat zilele acestea la Madrid de către Însăşi femeia sa împinsă la aceasta din gelozie. I n ww.ip«tfniwwl»w ........ CAUŢI şi REVISTE Clipe de durere — Proză — (1895— 1809) de Elisabeta M. Z. Ionescu. Un vot. în 8 de 102 pagini. Hup. tip. Foaia Populară. Preţul 1 left 50 b. Analele parlamentare ale Romîniei. Tomul X-lea. Partea I-a: Obişnuita obştească adunare a ţarei romîneşti (1840 —1841). Partea a II a: Obişnuita obştească adunare a Moldovei (1840—1841). Un vol. în folie de 678 pagini. Imprimeria Statului. Albina, Anul IlI-lea, 21 Noemb. 1899. No. 8. Calendarul bisericesc ortodox pe anul bisect 1900. Preţul 35 de bani. Buletin farmaceutic. No. 22. Anul 111, 15 Noemb. 1899. Revista literară, Anul XX-lea, No. 32, 20 Noemb. 1899. DIVERSE Iniţiativă originală. — In cercurile literare din Berlin s’a inaugurat un nou mod de a serbători pe scriitori. Acest chip constă în aceea că, în loc de a se oferi scriitorilor ce urmează să fie sărbătoriţi bancheta indigeste, buchete de flori ce sa vestejesc iute, sail obositoare serate de gală, se cotizează intre. © IST1RA .§De la coresp. noştri particulari.' TURNU--SEVERIN PETRECERE. — In seara zilei de 18. societatea de muzică vocală „Doina“ a dat obişnuitul banchet anual în marele restaurant Bădescu. Petrecerea a fost cît se poate de animată graţie ostenelilor şi miricei fără preget depase de cei cari sînt în capul acestei instituţiuni. Primul toast a fost ridicat de d. Costascu, harnicul director al liceului local, preşedintele .Doinei“. Intr’o cuvîntare clară şi simţitoare, dînsul a arătat progresele ce le-a făcut .Doina, timp de trei ani de cînd a fost înfiinţată. Gentilul şi amabilul d. Paulian, profesor de muzică al liceului şi diriginte al societăţeî a răspuns din partea „Doinei“. Dînsul a vorbit ca întotdeauna cald şi din inimă, mulţumind in numele „Doinei,“ d-luî preşedinte pentru îngrijirea părintească pe care o poartă societăţei şi îndemnînd pe fiecare dioinist a lupta fără preget pentru înălţarea suuzicei şi propăşirea neamului romînesc . In mijlocul petrecere! era an placat musafir îmbrăţişat cu căldură de întreaga societate. Era d. Rosescu din Craiova, poetul naţional şi iubitorul fără seaman al doine lor romîneşti. De notat e că acest bâtrîn poet nu’şi cîntă cu lira durerile şi impresimnite inimeî sale, ci ca un adevărat poet romín lira lui e fluerul ciobănesc, proverbialul flueraş, singurul tovarăş nedespărţit, al rominalul din cele mai Vechî timpuri ! Şi atît de român e d. Rosescu, atît de iubitor de neamul lui şi obiceiurile sale, că şi dînsul e veşnic nedespărţit de fluer ! In urma unui toast ridicat în sănătatea venerabilului poet şi scriitor, d. Paulian Ta rugat să zică o doină din fluer, aşa cum ziceau bătrlnii noştri ! Bun şi îndatoritor din fire, d. Rosescu, după ce şi-a exprimat sentimentele de mulţumire şi recunoştinţă către societate, admirînd frăţia şi solidaritatea ce există între membrii ei, a doinit cu fluerul în aşa fel că toţi se simţeau transportaţi. A ţinut şi originalul şi veşnic veselul d. Bucovineanu, profesor de scrimă şi gimnastică la liceu, un toast. A vorbit sincer şi pătrunzător golind paharul, în mijlocul aplauzelor, întru prosperarea Doinei* şi sănătatea preşedintelui ei şi a amicului său coleg d. Paulian. Unul din doinişti, al cărui mnima îmi scapă, a ţinut o cuvîntare în numele camarazilor săi, inchinînd în sănătatea conducătorilor „Doinei“ și a „Tinerime culturale din Lugoj“. S La ora două noaptea banchetul s’a sfîrșit și fie-care a plecat duc nd cu sinetele mai frumoase suveniruri. — Coresp. BRAILA PACATELE UNUI MORT. — Am mai scris deja că la cimitirul Sf. Constantin din localitate, împlinindu-sa seria de 10 ani de cînd s’a îngropat un rînd de morţi —au început de o săptămină dezgropările. Grămezi mari şedeau adunate oaseie celor morţi de decenii de ani, — o ultimă imagină a vieţilor zbuciumate altâ-datâ, pe cari pămîntul le-a transformat cu desăvîrşire. Prin colţurile cimitirului familiile îşi adunau copiii mori rudele, — şi pe toţi laolaltă ii ingropaui intr’o adîncă groapă. Un mort, după cum am scris mai deunăzi, deşi îngropat de 16 ani, a fost scos din locul lui de odihnă neputrezit, ca şi cînd ar fi fost îngropat acuma. Ceva mai mult, părul, barba, mustăţile şi în special unghiile îi crescuseră într’un chip de mirat. Nimeni nu cunoaşte pe mortul acesta miraculos, cu părul şi mustăţile blonde. Babele şi-au făcut cruce aprinzîndu-1 la capătuiu luminări de ceară, — iar p ’piî au citit pentru el toate moliftele şi stîlpii bisericeşti. Mortul însă — pace ! — nu vrea să se sfârîme cu nici un fel! S’a dat atunci alarma să se adune lumea, poate l-o cunoaşte cineva ca să-l dezlege de vr'un jurămînt, ori blestem, — toate însă fără nici un succes ! Popii au hotărit atunci să cheme pe Vlădica din Galaţi, — ca el prin puterea-i magică să facă minuna de a prăfui carnea de pe mort. Pînă atum însă sărmanul mort a rămas pe muşuroiul groapeî, expus vederilor în mii curioase. In vremea asta, țigăncele de pe Izlaz, care’şi fac veacul în cimitir, i-au scos ochii, i-au ars barba, mustăţile şi părul da pe tot trupul, —i-au rupt organele gignitale, iar dăaciucii ăi mititei toată ziua îi puneau ţigări în gură şi se trudeau cu ciocanele să’i rupă un picior. Bietul mort tăiat, pîrlit, cu ochii scoşi şi cu piciorul drept frînt şi scos din loc, abia a fost dus în camera cimitirului. Preoţii au hotărît si’l dea în judecată pe acel paznic ticălos care a permis asemenea sacrilegiu pe trupul unui mort. „Cine ştie de un’i un sfint?“ zic dînşiî şi se aşteaptă ca sâ’i crească din nou părul, barba şi unghiile ! Am fost şi eu de l-am văzut. Aşa cum o ciopârţit îţi face mai mare milă, bietul mort,batjocorit într’un hal da plîns! Groapa n care a stat mortul acesta e în mare parte de pămînt calcaros şi se vede că din această pricină corpul i-a rămas neputrezit după 15 ani. La cimitir toată ziua e un necurmat pelerinagiu de către acei ce au rude ori prieteni în pămînt şi pe cari îi scot azi la lumină groparii, aceşti binefăcători aî lumii LITERARE. La liceul real „Nicolae Bâlcescu“ a avut loc Duminică obicinuita şedinţă de Duminică S’a cintat „Reverie russe, solo de violină, de către elevul Zukerman Hoses, duet vocal „Limba româneasca“, cîntat de elevii Munteanu şi Nicolescu II. Hodja Murat paşa, versuri de Alexandri declamat admirabil de elevul Businski Romaid ; „Caii ţiganului“ recitat cu talent de Belli Nicolae , „Roxandra“, poezie de Bolintineanu, cântată de Munteanu Ioan. La următorul, dirijat de către elevul Agripa Popescu a cântat mai multe cântece. — Marin IAŞI CONFERINŢELE SOCIETATEI UNIVERSITARE. „ Duminică s’a inaugurat în sala nunei universităţi ciclul de conferinţe „Din nevoile poporului român“. Ufipla conferinţă a ţunt-o d-l Al. C. Cuza, că nu fel de conferinţă introductivă, vorbind de Nevoia unei direcţii. Un public foarte numeros a umplit sala de conferinţe. Conferenţiarul vorbi întâiu de elementele absolut necesare pentru existenţa unei conferinţe şi anume de conferenţiar, public şi idei şi apoi abordă imediat, subiectul săui. Vorbi întîiu de starea înfloritoare a oraşelor mari, mai cu seamă, şi de starea mizerabilă în care se zbuciumă locuitorii satelor. Apoi conferenţiarul vorbi de tactica greşită pe care o urmează guvernanţii noştri, oricărui partid ar aparţinea, care ţin seamă numai de interesele momentane ale partidului lor, fără a se îngriji cîtuşi de puţin şi de starea maselor. Conferenţiarul, discutind revoltele sporadice ale ţăranilor, zise că acesta sunt rezultatul propagandei agenţilor partidelor cari nu se dau înapoi nici în faţa acestor mijloace reprobabile, cînd e vorba de a pune mîna pe putere. Vorbi apoi de crizele prin carî trecem şi pe cari nu le pune pe seama secetei sau a lipsei de recoltă,—şi se declară contra intervenţiei guveruluî la rezolvirea crizele. Populaţia dacă trece printr’o criză trebue ea singură să-şi cate mijloacele de a scăpa de dînsa nu statul să vie cu credite pentru a o ajuta cu bani. Căci statul trebue să fe susţinut de populaţie, iar nu el să suaţie masele ! Se ridică contra spitalelor rurale, cari nu se gâsesc în nici un alt stat; arată starea sanitară precară a ţăranilor şi zise că în joc de spitale mai bine s’ar căuta mijloace pentru a scoate pe ţăran din mizeria în care se zbate. Conferenţiarul constată cu părere de rău lipsa de idei la oamenii noştri şi mai cu seamă lipsa de grupări în jurul unor idei. In sfîrşit arată că de datoria intelectualilor noştri de a căuta să studieze ştiinţificeşte toate nevoile poporului nostru, ceea ce şi-a propus societatea universitară din Iaşi. După o serie de aplauze entuziaste, mai cu seamă cînd conferenţiarul a amintit de Dorohoi, Harţa, Botoşani, Iaşi, etc., publicul s’a împrăştiat ducînd fie-care impresiile căpătate potrivit cu modul lui de a vedea.—Cioc. JARNETUL JUDICIAR Divorţ Ferenţ e un lungan slab şi nervos. Roji e cucoana lui. E o femee plină la faţă, plină la trup, in virstă de vreo treizeci de ani. Amindoi au găsit că căsnicia împreună nu e de dus. De aceea afi cerut divorţul. Soţia pretinde că soţul e de vină , soţul pretinde că ea. In sprijinirea pretenţunilor lor, fiecare a adus martori. Ilca e martora soţului. întrebată de prezident cum traiau soţii împreună, ea răspunde : — Cum chine cu pisica. D-nu spus uu vorba, coniţa spus doi şi galagi şi scandal chit pofteşti. Casa lor iad, nu altceva. D-nu tot una jura. — De ce ? — Fincă coniţa ţine co vera dumneai, d-nu Janoş ? — De unde ştii asta ? întreabă soţia făcind pe indignata. — D’unde ştii la mine ? Se spoi. Şi adresîndu-se tribunalului: — Eu fost cu coş la piaţă la tirguelî. Chind venit acasă şi vrut se duc s’arât la coniţa ce ai cumpărat, găsit uşa ’ncueată. Atunci uitat pe fereastră. — Şi ce a! văzut ? — Goniţa era co vera d-neaeî. Era bot la bot, se serata. — Alt n’aî mal văzut? — Ba vezut; dar nil pot spune, ruşine la mine. — Trebue să spui tot ce a! văzut, stările prezidentul. Martora se face roşie ca papricaşul şi răspunde: — Ruşine la mine, d. judicator. Coniţa şti bine ce-a fost, se spue d-neaei. După Ilca mai vin inco alţi doisprezece martori. Din depoziţiile lor se vede că atît soţului cît şi soţiei le plăceau chefurile. Beau şi mine art, dar mai cu seamă beau pină ?şi uitau de sine. De multe ori erau urcaţi pe braţe in trăsură şi duşi acasă in nesimţire. In starea asta amindoi işî uitau şi de morală şi de tot. După ce se trezeaţ, se ocărau, se înjurau, işî reproşau toate murdăriile săvirşite in timpul beţiei, de multe ori se luaţi chiar la bătae. Tribunalul se convinge că această familie e adevărat cu b de murdării. Interesul moralei care ca divorţul să fie pronunţat imediat. Dar cum legea cere ca hotărirea să fie pronunţată în altă şedinţă, tribunalul e silit să amie procesul. Dar il amină pentru un termen scurt. Condeiu Teatre şi petreceri — Azi Mercur! 24 Noembrie, are loc în sala Liedertafel operaţi, care suntem siguri va atrage un numeros pubic. E o reprezentaţie în beneficiul miraculoasei fetiţe Riffi-Knispel-Sternfels, care a uimit publicul cu verva şi siguranţa jocului ei în piesa „Ein Prachtmähl“, pe care o va juca şi la acest spectacol D-ra Bârsescu şi d. O. I. Nottara au promis eonenim I ! la această serată »a cărei beneficii va servi miraculoasei fetiţe să-şi dezvolte talentul sin la Viena, cu maestrul Strakosch. — Astă seară la Operă se dă pentru a doua oară Evreica de Haevy cu celebrul tenor d. I. Dumitrescu. — Joi se dă la Teatrul Naţional pentru ultima oară Magda cu d-ra Agata Bărsescu. — La teatrul Lyric trupa de operă italiană va da Joi Lureţia Borgia pentru debutul celebrei primadone romînă, d-na Elena Theodorini. Simbăta se va cînta Somnambula. Vineri se va da Lohengrin cu d. Băjenaru, iar Sîmbătă Aida cu d. I. Dumitrescu. Aceasta după o ultimă hotărîre. — Duminică, 28 Noembrie, aniversarea luăreî Pievnei, Curcanii,la d. Gr. Ventura Reamintim că în această piesă va debuta d-na Livescu. — Marți 14 Decembrie 1899 va da în palatul Ateneului un concert baritonul N. Corfescu, cu bine-voitorul concurs alMor S. Gulardini, primul violonist al Operei române, și Teodor Fuchs, pianist. Programul variat. Biletele se găsesc de vînzare la magazinul de muzică Jean Federing-S „Indapendance Roumania“/ 3c aparul Moda ilustrată n rul 47 cu admirabile toalete pentru serate, vizite, preumblări, etc. Toalete a căror alegere frumoasă se distinge, de la cel maî simplu costum pină la cel mai aristocratic și elegant. Suplimentul acestui număr reprezintă o prea frumoasă rochie pentru o fetiță între 8 și 10 ani. Moda ilustrată rul în toată țara. ........ '»■'■«■■BBgragBZSaSSBgPB^ MEMEWT® — Mercur, 24 Noembrie 1999 — — Şedinţă la cameră. —V idem la consiliul comunal. Spectacole Teatrul Naţional. — Evreica, pentru a doua oară, cu d. Durai trescu. _Alte spectacole Sala Liedertafel — Serată în beneficiu, cu concursul d-rei Bârsescu. Sala Mitică Georgescu. — In fiecare seară teatru de varietăți. Sala Bristol. — Concert de orchestră. Marele Cafe. Edison (fostul teatru Hugo).—In fiecare seară mare concert de orchestră sub conducerea d lui Ed. Wilh. Strauss. Café Boulevard — In fiecare seară concert de orchestră sub conducerea d-lui D. Weinberger. Din isprăvila administraţiei judeţului Muscel Vorbind era despre halul în care e administrat judeţul Muscel sub oblăzduirea prefectului, general Tamara, am amintit şi despre un ordin al acestuia prin care cere înlocuirea notarului din comuna Domneşti. lata acum şi faimosul ordin al generalului Tamara, ordin pentru care d. Moisescu primarul comunei și-a dat demisia, de oare-ce n’a voit să-l execute. Prefectul insă, pentru ca să împace oamenii săi din Domnești, n’a primit-o și a revocat pe primar. «In vederea pactelor anexate la raportul dv. No. 7602, zice ordinul către sub-prefect—vă fac cunoscut ca noi, in virtutea art. 55 din legea comunală, am confirmat pe d. M. Moisescu in funcţiunea de primar al comunei Domneşti şi pe d. Bucur B. Grigore in aceea de ajutor al primarului zisei comune, ambii aleşi de consiliul comunal respectiv. Tot deodată vă atrag serioasa dv. atenţiune asupra fostului notar N. Hunt, cel care se vede subscris în încheerea consiliului comunal, cu toate că a demisionat din această funcţiune pentru ca să poată candida ca consilier comunal, şi deşi a căzut la alegere, dar nu mai poate fi reprimit in funcţiunea de notar, căci am încuraja excrocrierile şi demoralizarea, şi prin consecinţă, vă invit să atrageţi atenţiunea consiliului comunal asupra acestei delicate cestiunî, pentru a vile . .de véről lva cui pe acest fost notar imoral, cu o altă persoană, care va fi confirmat şi de doi, dacă va intmni condiţiunile legale*. Acesta este ordinul de zi al generalului pe care sub-prefectul îl trimite in copie primarului, cu ordinul sub-prefectureî sub No. 7773. Lasăn pe tie cine să judece dacă acest ordin, pe care-l dam întocmai, cu punctuaţie cu tot, seamănă a ordin de prefect, care funcţionează la finele secolului al 19-lea. Dar să vedem ce e cu escrocheria şi demoralizarea de care vorbeşte de prefect. * Cu prilejul alegerea consiliului comunal, învăţătorul L. Paul, ordonanţa d-luî general, socotind că dacă ar avea pa lista şi pe N. Hiru, notarii comunei, ar fi o garanţie pentru isbindă, i-a pus candidatura. Notarul însă a fost şi pe lista d-luî Moisescu şi cum lista învăţătorului L. Paul a căzut, iar notarul a eşit pe lista ceal’laltă, dinsul a fost contestat de cei care-1 puseseră pe lista căzută şi delegaţia judeţeană l’a invalidat, creind cu chipul acesta un loc vacant in consiliul comunal. Ce s’a gindit insă d. învăţător: să silească mina administraţiei, ca să determine pe notar a’şî da demisiuîiea şi a candida la locul vacant, ca apoi ’să-l facă act primar de porunceală.—socotit, zis şi făcut, notarul a fost imediat chemat de sub-prefectul Lucescu la Cimpulung şi silit a’şi da demisiunea. * Vine in fine ziua de alegeri şi notarul işî pune candidatura cum i se poruncise de sub-prefect, dar nu obţine nici un vot. Se alege alt sătean şi aceasta nu pentru că notarul nu s’ar bucura de încrederea consătenilor săi, dar aceştia, inţelegind nedemna manoperă a învăţătorului şi a sub-prefectului, n’art voit a renunţa la dreptul lor de alegatori liberi şi art ales pe cine au voit, vrea să zică: sub-prefectul dă poruncă notarului să demisioneze şi să se aleagă consilier comunal, sătenii conştienţi de drepturile lor, nu fac ce se porunceşte şi pentm aceasta .3. Tamara, prefectul judeţului, in mod oficial calomniază fie notar, facindu-l escroc şi imoral. Dar,domnule Tamara, gindintu-te-ai d-ta că, dacă escrocherie şi demoralizare se poate numi faptul demisionărei notarului şi căderea lui la alegeri, apoi escroc şi imoral nu este el, ci cei cari ca superiori l’au silit să facă ceea-ce a făcut? Ce aş zice, domnule prefect, dacă notarul N. Hiru te-ar chema la bara justiţiei pentru calomnie ? Nu e aşa că te-aî felicita de oamenii cari ’ţi dau informaţii cari să-ţi silească mina să faci ceea ce aî făcut, pentru a le împăca setea de răzbunare in contra unui sa-' tean ca Moisescu ? * Dar să-ţî spunem cit c de serios şi corect învăţătorul L. Paul, omul in care ţi-ai pus toată încrederea; în 95 acest Paul a combătat din răsputeri candidatura la scaunul de deputat a d-luî Moisescu ; o facea atunci ca liberal. In 99 face acelaşi lucru ca conservator ! Cum ţi se pare deci omul? Dar ceva mai mult: in 95 d. Moisescu reuşeşte şi dus in Cameră susţine din convingere reforma : sufragiul universitar. L. Paul găseşte aci mijlocul de a sa reconcilia cu d. Moisescu şi intr’un cerc de amici, declară că, dacă a combătut pe Moisescu este că-l credea duşmanul reformei «sufragiului universala şi că astăzî, cînd il vede susfinind reforma trece de partea lui şi îl susţine. In această privinţa, s’a scris şi subscris un angajament care sună aşa: «Partizani «convinşi aî marei şi frumoasei reforme: «sufragiul universal, singura de la «care se poate aştepta mintuirea clasei «rurale, ne obligam pe conştiinţă şi o«noiire a lucra pe toate căile şi’cu toate mijloacele pentru realizarea ei. Ori «care din noi va da probe că nu res«pectează acest angajament, va fi deci nuntit opiniei publice ca nedemn da «a fi socotit fiu al clasei rurale şi Va «fi exclus etc., etc.». Ei bine, acest frumos angajament, este subscris şi da învăţătorul L. Paul şi cu toate acestea el nu e respectat de ăst semnatar. Un proces curios Despre nobleţă romînă Avem noi o nobleţă ? De sigur că nu, în formă, şi de aceea nimic nu stîrneşte un rîs mai mare în ţară ca atunci cînd auzim sau citim că cutare român s’a dat drept prinţ, conte sail marchiz în străinătate. Ridicalul acestei nobleţe de contrabandă e egalat numai de amirali elveţieni, car! n’afi existat niciodată, pe simplul motiv că Elveţia nu se mărgineşte cu nici o mare. De altmintrelea nobleţă nu mai există decît pe hîrtie încele mai multe ţări, căci privilegiile, cari singure îi dedeară o raţiune de-a fi, o existenţă serioasă, au dispărut. In Franţa mai ales, de cînd titlurile nobilare au fost desfiinţate prin lege, ori cine e liber să-şi adauge unde înaintea numelui, safi să se întitulate conte, viconte, marchiz or duce, după dorinţă. Toţi cei ce se numesc monsieur Fromdge pot în bună voie să se numească monsieur Brye. Faptul s’a văzut chiar, întocmai. „Revue des revues“, sub semnătura unui viconte autentic, a dovedit că nobleţă nu mai există In Franţa, că din vechii nobili de abia dacă mai trăiesc cîteva duzini de familii. Restul e produsul vanităţei stupide, a escrocheriei, a numelor furate. Pe cînd mulţi din descendenţii adevăraţilor nobili au ajuns simpli muncitori, birjari, bucătari, impiegaţi la companiile barometrice, cerşetori, etc., o sumedenie de birjari, de bucătari, de cavaleri de industrie safi chiar de simpli negustori, găsind vacante numele din almanachul de Gotha, şi le-au însuşit fără nici o jenă. Cele mai răsunătoare nume proprii, cele mai faimoase denumiri de vechi familii, cele mai sforăitoare titluri sunt purtate astăzi în Franţa de brînzari, de foşti ţărani sau văcari, de obscuri negustori sau cămătari car! s’au îmbogăţit. E drept că şi adevăraţii nobil! tot din asemenea seminţe se trageau, căci nimen! nu s’a născut vre-o dată nobil, dar cel puţin eî îşi ţineai pergamentele de la rege, care era de drept divin, pe cînd nobilii de astăzi ’şi le deţin de la propria lor voinţă. De aceea nobleţă franceză lovită odată de moarte prin suprimarea privilegiilor ce le avea, se sfîrşeşte astăzi în ridiculul cel maî desăvîrşit. Chiar nobilii autentici — foarte puţini la număr — nu mai inspiră nici un respect, nu mai au nici un fel de prestigiu în societatea noastră egalitară și democratică. Unul din ei, marchizul de Rochefort conte de Luray, care nu mai semnează decit Henri Rochefort, zicea următoarele de cei ce se laudă că descind din cruciați: 11 y a des gens qui descendent des croisés, mais y y en a aussi qui en dégrigolent. Celebrul antisemit Edouard Drummont îşi batea joc de descendenţii cruciaţilor cam în următorii termeni. Dacă, zicea el, cei ce se scoboarâ din călăreţii cruciaţi sunt nobili de rasă, cei ce se scoboarâ din cruciaţii pedeştri, cu mult mai numeroşi, sunt nobili şi mai de rasă, căci ascendenţii lor au suferit cu mult maî mult mergind şi luptînd pe jos. Şi cum cruciaţii pedeştri au fost foarte numeroşi, nu e francez care, ureîndu-se cu genialogia pînă la ei, să nu îşi găsească un strămoş cruciat. Prin urmare toţi francezii sînt nobili de rasă. Dar să revenim la noi. Nobleţă romînă, dacă n’a existat nici odată prin titluri, în formă, a existat de fapt, căci privilegii particulare unei caste au fost şi în ţările române. Cine vrea să-şi stabilească nobleţă în ziua de astăzi în Romînia, neputînd invoca pergamente, cari n’au existat, e sau să se mulţumească gâsindu-şi strămoşi. Din nenorocire, sau din fericire, cum voiţi, pe terenul acesta fiecare român e nobil, deoarece cu toţi au avut strămoşi. Nesemnalîndu-se nici în prezent, nici în trecut, vre-un caz de generaţie spontanee, trebue să admitem că absolut toţi locuitorii ţârei au avut strămoşi, egal de numeroşi, egal de vechi. Oricine poate dovedi, numai prin documentul ce se numeşte act de naştere, că se trage de la începutul lumei. Dacă ne-am putea stabili cu toţii genealogii exacte, cu toţii am găsi oile un prinţ, un stăpînitor oarecare, un mare general, etc., în familiile noastre. Nu e ţăran, nu e vagabond, nu e nebun, nu e om de treabă, care tot ureîndu-se mereu în trecut, să nu dea peste o somitate din care se trage, fie direct, fie prin alianţă. Poporul romînesc zice despre cei ce se pretind „oameni de viţă“ că s’au scoborît cu hîrzobul din cer. Iată un caz în care înţelepciunea poporului ne-a dat de ruşine. Oamenii de viţă pretind contrarul: că ei, şi numai ei, au strămoşi pămînteşti. Ar rezulta deci de aci că cei scoborîţî cu hîrzobul din cer sîntem noi, vulgul, cari nu ne îndoim nici consoanele numelor, nici nu ne punem citelul în coadă, nici nu ne pretindem nobili. Dacă ni se contestă dreptul de a avea şi noi strămoşii noştri, în linie dreaptă de la crearea lumei şi pînă in zilele de faţă, generaţia spontanee nefiind admisibilă, rezultă forţamente că ne-am scoborît cu hirzobul din cer. Concluzie logică: avînd o origină aşa de curată şi de înaltă, noi cei fără de strămoşi sîntem nobili, iar cei l’alţi, cu strămoşi pămînteşti, nu sînt. * Introduces aceasta poate să pară cam lungă pentru faptul ce am de relatat mai jos. Dar într’adins am făcut-o lungă pentru ea faptul nostim ce urmează să fie spus pe scurt. Lucrurile frumoase şi de haz pierd dacâ’s lungi. In anul 1892, fiind conservatorii la putere, cari au pretenţie de nobleţă, s’a votat faimoasa lege a numelui prin care nu este permis cuiva să-şi însuşească, fără drept, un nume străin dacă e purtat de cineva în viaţă. D. lt. colonel Ştefănescu, în retragere, a îndrăznit totuşi să-şi alipească pe acela de Kreţulescu. Imediat d. Em. Kreţulescu s’a ofuscat de pretenţia acestui roturier să poarte un nume aşa de nobil. Nobilul a făcut proces roturierul. Dar să vedeţi ce minunăţie s’a întîmplat. D. Locot-colonel Ştefănescu a demonstrat în faţa tribunalului, cu acte în regulă şi cu arborele genealogic autentic al familiei Kreţulescu, că după o bunică a sa este din această familie, ba mai mult încă, se înrudeşte, prin alianţă, cu Mihai-Viteazul şi cu Patraşcu-Vodă. Tribunalul i-a dat deci dreptul să se numească Ştefănescu-Kreţulescu. De aci încolo începe nostimada. D. loc.-colonel contestă, la rîndu-i, d-lui Em. Kreţulescu dreptul de a purta acest nobil nume, care totuşi nu poate proveni decit dintr’o poreclă, de la un oarecare strămoş cu părul creţ. Şi începe d. colonel cu documente, dar cu nişte documente straşnice, ireenzabile, clare ca lumina zilei, prin cari se demonstrează matematic că pe d. Em. Kreţulescu îl chiamă in realitate Budberg, pur şi simplu, ori că e copil nelegitim. In adevăr, tatăl săfi comisul Manolache Kreţulescu, s'a însurat după naşterea d-luî Emanoil Kreţulescu. In plus d. Emanoil a avut un frate în şcoala militară înscris sub numele de Budberg. Da ce ? Fiindcă mama sa se numea Budberg, văduva unui neamţ care se zice că a trăit cu comisul Manolache. Acest comis nici el n’avea dreptul să poarte numele da Kreţulescu, căci tata-săfl, Nicolae Kreţulescu, n'a fost nici odată însurat. Iu cît din două una: ori d. Em. Kreţulescu e fiul lui Manolache, care nu sa ştie al cui fiu este, şi atunci e un Kreţulescu nelegitim din tată nelegitim, fiu din fiori al lui Manolache cu d-na Budberg, ori nu e Kreţulescu, şi atunci e fiul legitim al d-nei Budberg cu Budberg, prin urmare trebue să se numească Budberg. Iată ceea ce dovedeşte, în mod irefutabil, d. colonel Ştefânescu-Kreţulescu într’o broşură pe care am primit-o la redacţie. Contestatul Kreţulescu este Kreţulescu, iar contestatorul Kreţulescu nu e Kreţulescu! Sperăm că această nostimadă va tămădui multe vanităţi ridicule şi va împrăştia multe fumuri de nobleţă. X. Teodorescu . . Tfc A