Adevěrul, noiembrie 1899 (Anul 12, nr. 3691-3720)

1899-11-25 / nr. 3715

J6/ 25 Noembrie 1899 IMPRESIUNI şi PALAVRE Despărţirea Nu o văzuse de două zile ! Două zile­­ li se părea prea mult, câoi'obicinuinţa îl făcuse să fie deprins in fie­care zi să o vadă.... —Ce, te măriţi ? o întreabă el In glumă... —Da, mă mărit. Dar de unde știi ? răs­punde ea intimidată, văzînd că știe tot­­.. El însă nu știe absolut nimic, spusese această vorbă, cum ar fi spus alta, la în­­tîaiplare, pemru a spune ceva, pentru a nu-i face o imputare, ca o glumă nevino­vată. De astă dată el este cel mirat, crede că din ea glumește... — Atît te lauzi !... — Zău, mă mărit. Cuminte, cu ochii triști, ea îi povesteşte cum­ s’au întîmplat lucrurile, cum i­ s’a pro­pus căsătoria, cum trebuie să primească, căci ce o aşteaptă cu dînsul ? Nevastă nu-i poate fi — nici măcar amantă pentru toată viaţa. II cunoaşte, e Meat bun dîn­sul, dar se va obosi în curînd de amorul ei şi de la el va trebui să treacă la altul şi aşa mai departe, vecinie schimbînd pina o îmbătrîni, pîn­ă cînd farmecele frumuse­ţe i se vor duce. Ce va face atunci ? Să moară la spital? Cel puţin aceea ce i­ se propune, este un sfârşit, un început de li­nişte dacă nu de fericire, căci fericirea ştie că nu-i pentru dînsa... —Eşti supărat? O întrebă stancîndu­­-se în br­au. —Eu supărat? îi răspunde el pe jumătate trist, pe jumătate glumeţ. Eu supărat de fericirea ta ? Aşi fi nebun, aşi fi criminal, să te împiedec de la pasul acesta. Chiar de n’o eşi bine, trebuie sâ-l încerci. Eu nu-ţi pot da ceea ce-ţi oferă cel-l’alt. Am petrecut seara împreună, într’un fel de atmosferă de tristeţi. Ii pare rău­ ? se întreba dînsul. Nu ştie să răspundă pre­cis, ‘te oare­ ce ceste sufletul lui au­ trecut a­­tîtea furtuni, atîtea dureri pe lingă cari acea­sta este o floare la ureche. E poate a doua­­zecea amantă de care se desparte — şi de unele s’a despărţit altmintrelea, cu dezgust­uri cu dor de răzbunare- Aceasta a venit cinstită şi resemnată să-i dea el dezle­garea şi poate de i-ar fi zis rămîî ar fi rămas. De ce însă să o oprească din calea ei ? De ce să-şi ia asupra-şi încă o răspun­dere, pe lîngă atîtea cari le are pe capul lui ? E mai bine, e mai cinstit să-i dea drumul spre fericire sail spre perzanie, dă' fără ca el să aibă vre-o răspundere... Și a plecat pentru a nu se mai reîn­toarce ! Dia­susul soarel urechea îi este gr­­dilită de foşuitul rochiei, apoi ușa se in­clude, un uruit de trăsură se aude şi totul s’a sfîrşit. Ii pare bine şi îi pare rău­. II pare rău că şi-a perdus o tovarăşă vremelnică a vie­­ţei, ii pare bine că de dînsul şi de viaţa lui necăjită şi zvinturată, nu mai avea le­gată nici o fiinţă care să sufere cu el ur­mările împrejurărilor şi a apucăturilor sale. ...înainte, mereu înainte trebue să meargă iarăşi, jidov rătăcitor al iubirei, sigur că merge spre neantul credinţei în amor şi totuşi îna ntind spre acest necunoscut ! Înainte­­ mereu înainte ! Chiţibuş admiratori şi amici pentru a le procura mijloacele de a petrece un an in Italia sau aiurea. Acest nou­ mod de sărbăto­rire a şi fost pus deja in practică faţa de romanciera Jenny Hirsch, cu ocazia celei de a şaî-zecea aniversare a naşte­rei sale, şi in curînd se va repeta şi cu savantul Rodolphe Genée, care intră in al şapte-zeci şi cincilea an al vieţeî. Petrecere olandeză. — In Olanda punctul de căpetenie in programele cir­curilor il formează producţiunea cu «Pin burii ».' Şi iată in ce constă a­­ceasta. Se aduc în arenă patru asini, avind fie­care înţepenit in sea un ste­­guleţ: american, german, francez şi en­glez. Vin apoi clowniî şi ’l alungă din arenă prin hăulutmi şi bateri cu bi­ciul. Trei asini fug atunci afară din arenă, dar al patrulea, cel cu stegu­­lelul englez, stă îndărătnic şi nici a­­meninţările, nici bătăile nu ’1 pot urni din loc. In sfîrşit, un clown sa apropie de el şi ’1 strigă la ureche: «vin burii­­» Asinul se cutremură vidată și o rupe la fugă nebună. Publicul aplaudează atunci și ast­fel se amuzează foarte mult pe contul englezilor. Libere»Arte»Su­iete ---- Tinărul şi talentatul romancier fran­cez Marcel Boulanger a scria un nou ro­man intitulat Le page. ---- Poetul flamand bine cunoscut Guido Gezella a încetat zilele acestea din viaţă la Bruges în vîrstă de şapte­zeci ani. ----- Cunoscutul romancier francez Paul Adam a scos în volum un nou roman în­titulat Basile et Sophia şi a cărui acţiune se petrece în Bizanţin. — Pictorul spaniol bine cunoscut con­tele Don Jose Bonheur (de C...) a fost a­­sasinat zilele acestea la Madrid de către Însăşi femeia sa împinsă la aceasta din gelozie. I n­ ww.ip«tfniwwl­»w ........ CAUŢI şi REVISTE Clipe de durere — Proză — (1895— 1809) d­e Elisabeta M. Z. Ionescu. Un vot. în 8 de 102 pagini. Hup. tip. Foaia Po­pulară. Preţul 1 left 50 b. Analele parlamentare ale Romî­­niei. Tomul X-lea. Partea I-a: Obişnuita obştească adunare a ţarei romîneşti (1840 —1841). Partea a II a: Obişnuita obştească adunare a Moldovei (1840—1841). Un vol. în folie de 678 pagini. Imprimeria Sta­tului. Albina, Anul IlI-lea, 21 Noemb. 1899. No. 8. Calendarul bisericesc ortodox pe anul bisect 1900. Preţul 35 de bani. Buletin farmaceutic. No. 22. Anul 111, 15 Noemb. 1899. Revista literară, Anul XX-lea, No. 32, 20 Noemb. 1899. DIVERSE Iniţiativă originală. — In cercu­rile literare d­in Berlin s’a inaugurat un nou mod de a serbători pe scriitori. A­­cest chip constă în aceea că, în loc de a se oferi scriitorilor ce urmează să fie sărbătoriţi bancheta indigeste, buchete de flori ce sa vestejesc iute, sail obosi­toare serate de gală, se cotizează intre. © IS­T1RA .§De la coresp. noştri particulari.' TURNU--SEV­ERIN PETRECERE. — In seara zilei de 18­­. societatea de muzică vocală „Doina“ a dat obişnuitul banchet anual în marele re­staurant Bădescu. Petrecerea a fost cît se poate de animată graţie ostenelilor şi miri­­cei fără preget depase de cei cari sînt în c­apul acestei instituţiuni. Primul toast a fost ridicat de d. Costascu, harnicul di­rector al liceului local, preşedintele .Doi­nei“. Intr’o cuvîntare clară şi simţitoare, dînsul a arătat progresele ce le-a făcut .Doina, timp de trei ani de cînd a fost înfiinţată. Gentilul şi amabilul d. Paulian, profesor de muzică al liceului şi diriginte al societăţeî a răspuns din partea „Doi­­nei“. Dînsul a vorbit ca în­tot­deauna cald şi din inimă, mulţumind in numele „Doinei,“ d-luî preşedinte pentru îngriji­rea părintească pe care o poartă societă­­ţei şi îndemnînd pe fie­care dioinist a lupta fără preget pentru înălţarea suuzicei şi propăşirea neamului romînesc . In mijlocul petrecere! era an placat mu­safir îmbrăţişat cu căldură de întreaga so­cietate. Era d. Rosescu din Craiova, poetul naţional şi iubitorul fără seaman al doine lor romîneşti. De notat e că acest bâtrîn poet nu’şi cîntă cu lira durerile şi im­pre­simnite inimeî sale, ci ca un adevărat poet romín lira lui e fluerul ciobănesc, prover­bialul flueraş, singurul tovarăş nedespăr­ţit, al rominalul din cele mai Vechî tim­puri ! Şi atît de român e d. Rosescu, atît de iubitor de neamul lui şi obiceiurile sale, că şi dînsul e veşnic nedespărţit de fluer ! In urma unui toast ridicat în sănă­tatea venerabilului poet şi scriitor, d. Pau­lian Ta rugat să zică o doină din fluer, aşa cum ziceau bătrlnii noştri ! Bun şi în­datoritor din fire, d. Rosescu, după ce şi-a exprimat sentimentele de mulţumire şi recunoştinţă către societate, admirînd frăţia şi solidaritatea ce există între mem­brii ei, a doinit cu fluerul în aşa fel că toţi se simţeau transportaţi. A ţinut şi originalul şi veşnic veselul d. Bucovineanu, profesor de scrimă şi gimnastică la liceu, un toast. A vorbit sinc­er şi pătrunzător golind paharul, în mijlocul aplauzelor, întru prosperarea­­ Doinei* şi sănătatea preşedintelui ei şi a amicului său coleg d. Paulian. Unul din doinişti, al cărui mnima îmi scapă, a ţinut o cuvîntare în numele camarazilor săi, in­­chinînd în sănătatea conducătorilor „Doi­nei“ și a „Tinerime­ culturale din Lugoj“. ­ S La ora două noaptea banchetul s’a sfîrșit și fie-care a plecat duc nd cu sine­tele mai frumoase suveniruri. — Coresp. BRAILA PACATELE UNUI MORT. — Am mai scris deja că la cimitirul Sf. Constantin din localitate, împlinindu-sa seria de 10 ani de cînd s’a îngropat un rînd de morţi —au început de o săptămină dezgropările. Grămezi mari şedeau adunate oaseie celor morţi de decenii de ani, — o ultimă ima­gină a vieţilor zbuciumate altâ-datâ, pe cari pămîntul le-a transformat cu desă­­vîrşire. Prin colţurile cimitirului familiile îşi adunau copiii mori rudele, — şi pe toţi la­o­laltă ii ingropaui intr’o adîncă groapă. Un mort, după cum am scris mai de­unăzi, deşi îngropat de 16 ani, a fost scos din locul lui de odihnă neputrezit, ca şi cînd ar fi fost îngropat acuma. Ceva mai mult, părul, barba, mustăţile şi în special unghiile îi crescuseră într’un chip de mi­rat. Nimeni nu cunoaşte pe mortul acesta miraculos, cu părul şi mustăţile blonde. Babele şi-au făcut cruce aprinzîndu-1 la capătuiu luminări de ceară, — iar p ’piî au citit pentru el toate moliftele şi stîlpii bisericeşti. Mortul însă — pace ! — nu vrea să se sfârîme cu nici un fel! S’a dat atunci alarma să se adune lumea, poate l-o cunoaşte cine­va ca să-l dezlege de vr'un jurăm­înt, ori blestem, — toate însă fără nici un succes ! Popii au hotărit atunci să cheme pe Vlădica din Galaţi, — ca el prin puterea-i magică să facă mi­nuna de a prăfui carnea de pe mort. Pînă atum­­ însă sărmanul mort a rămas pe mu­şuroiul groapeî, expus vederilor în mii cu­rioase. In vremea asta, țigăncele de pe Izlaz, care’şi fac veacul în cimitir, i-au scos ochii, i-au ars barba, mustăţile şi pă­rul da pe tot trupul, —­i-au rupt organele gignitale, iar dăaciucii ăi mititei toată ziua îi puneau ţigări în gură şi se trudeau cu ciocanele să’i rupă un picior. Bietul mort tăiat, pîrlit, cu ochii scoşi şi cu piciorul drept frînt şi scos din loc,­­ abia a fost dus în camera cimitirului. Preoţii au ho­­tărît si’l dea în judecată pe acel paznic ticălos care a permis asemenea sacrilegiu pe trupul unui mort. „Cine ştie de un’i un sfint?“ zic dînşiî şi se aşteaptă ca sâ’i crească din nou părul, barba şi unghiile ! Am fost şi eu de l-am văzut. Aşa cum o ciopârţit îţi face mai mare milă, bietul mort,batjocorit într’un hal da plîns! Groapa n c­are a stat mortul acesta e în mare parte de pămînt calcaros şi se vede că din acea­stă pricină corpul i-a rămas neputrezit după 15 ani. La cimitir toată ziua e un ne­curmat pelerinagiu de către acei ce au rude ori prieteni în pămînt şi pe cari îi scot azi la lumină groparii, aceşti bine­făcători aî lumii­­ LITERARE.­­ La liceul real „Nicolae Bâlcescu“ a avut loc Duminică obicinuita şedinţă de Duminică S’a cintat „Reverie russe, solo de violină, de către elevul Zukerman Hoses, duet vocal „Limba ro­­mâneasca“, cîntat de elevii Munteanu şi Nicolescu II. Hodja Murat paşa, versuri de Alexandri declamat admirabil de elevul Bu­sinski Romaid ; „Caii ţiganului“ recitat cu talent de Belli Nicolae , „Roxandra“, poezie de Bolintineanu, cântată de Mun­­teanu Ioan. La urmă­torul, dirijat de că­tre elevul Agripa Popescu a cântat mai multe cântece. — Marin IAŞI CONFERINŢELE SOCIETATEI UNI­VERSITARE. „ Duminică s’a inaugurat în sala nunei universităţi ciclul de confe­rinţe „Din nevoile poporului român“. Ufipla conferinţă a ţunt-o d-l Al. C. Cuza, că nu fel de conferinţă introductivă, vorbind de Nevoia unei direcţii. Un public foarte numeros a umplit sala de conferinţe. Conferenţiarul vorbi întâiu de elementele absolut necesare pentru existenţa unei conferinţe şi anume de con­ferenţiar, public şi idei şi apoi abordă ime­diat, subiectul săui. Vorbi întîiu de starea înfloritoare a ora­şelor mari, mai cu seamă, şi de starea mizerabilă în care se zbuciumă locuitorii satelor. Apoi conferenţiarul vorbi de tac­tica greşită pe care o urmează guvernanţii noştri, ori­cărui partid ar aparţinea, care ţin seamă numai de interesele momentane ale partidului lor, fără a se îngriji cîtuşi de puţin şi de starea maselor. Conferenţiarul, di­scutind revoltele spo­radice ale ţăranilor, zise că acesta sunt rezultatul propagandei agenţilor partidelor cari nu se dau înapoi nici în faţa acestor mijloace reprobabile, cînd e vorba de a pune mîna pe putere. Vorbi apoi de crizele prin carî trecem şi pe cari nu le pune pe seama secetei sau a lipsei de recoltă,—şi se declară contra intervenţiei guveruluî la rezolvirea crizele. Populaţia dacă trece printr’o criză trebue ea singură să-şi cate mijloacele de a scăpa de dînsa nu statul să vie cu credite pentru a o a­juta cu bani. Căci statul trebue să fe sus­ţinut de populaţie, iar nu el să suaţie masele ! Se ridică contra spitalelor rurale, cari nu se gâsesc în nici un alt stat; arată sta­rea sanitară precară a ţăranilor şi zise că în joc de spitale mai bine s’ar căuta mij­loace pentru a scoate pe ţăran din mi­zeria în care se zbate. Conferenţiarul constată cu părere de rău lipsa de idei la oamenii noştri şi mai cu seamă lipsa de grupări în jurul unor idei. In sfîrşit arată că de datoria inte­lectualilor noştri de a căuta să studieze şt­iinţificeşte toate nevoile poporului no­stru, ceea ce şi-a propus societatea uni­versitară din Iaşi. După o serie de aplauze entuziaste, mai cu­ seamă cînd conferenţiarul a amin­tit de Dorohoi, Harţa, Botoşani, Iaşi, etc., publicul s’a împră­ştiat ducînd fie-care impresiile căpătate potrivit cu modul lui de a vedea.—Cioc. JAR­NETUL JUDICIAR Divorţ Ferenţ e un lungan slab şi nervos. Roji e cucoana lui. E o femee plină la faţă, plină la trup, in virstă de vre­o trei­zeci de ani. Amindoi au­ găsit că căsnicia îm­preună nu e de dus. De aceea afi ce­rut divorţul. Soţia pretinde că soţul e de vină , soţul pretinde că ea. In sprijinirea pretenţunilor lor, fie­care a adus martori. Ilca e martora soţului. întrebată de prezident cum traiau soţii împreună, ea răspunde : — Cum chine cu pisica. D-nu spus uu vorba, coniţa spus doi şi galagi şi scandal chit pofteşti. Casa lor iad, nu altceva. D-nu tot una jura. — De ce ? — Fincă coniţa ţine co ver­a dum­­neai, d-nu Janoş ? — De unde ştii asta ? întreabă soţia făcind pe indignata. — D’unde ştii la mine ? Se spoi. Şi adresîndu-se tribunalului: —­ Eu fost cu coş la piaţă la tir­­guelî. Chind venit acasă şi vrut se duc s’arât la coniţa ce ai cumpărat, găsit uşa ’ncueată. Atunci uitat pe ferea­stră. — Şi ce a! văzut ? — Goniţa era co ver­a d-neaeî. Era bot la bot, se serata. — Alt n’aî mal văzut? — Ba vezut; dar nil pot spune, ru­şine la mine. — Trebue să spui tot ce a! văzut, stările prezidentul. Martora se face roşie ca papricaşul şi răspunde: — Ruşine la mine, d. judicator. Co­niţa şti bine ce-a fost, se spue d-neaei. După Ilca mai vin inco alţi doi­spre­­zece martori. Din­ depoziţiile lor se vede că atît soţului cît şi soţiei le plăceau chefurile. Beau şi mine art, dar mai cu seamă beau pină ?şi uitau de sine. De multe ori erau urcaţi pe braţe in trăsură şi duşi acasă in nesimţire. In starea asta amindoi işî uitau şi de morală şi de tot. După ce se trezeaţ­, se ocăra­u­, se înjurau, işî reproşau toate murdăriile săvirşite in timpul beţiei, de multe ori se luaţi chiar la bătae. Tribunalul se convinge că această familie e adevărat cu b de murdării. Interesul moralei care ca divorţul să fie pronunţat imediat. Dar cum legea cere ca hotărirea să fie pronunţată în altă şedinţă, tribunalul e silit să amie procesul. Dar il amină pentru un termen scurt. Condeiu Teatre şi petreceri — Azi Mercur! 24 Noembrie, are loc în sala Liedertafel o­peraţi, care suntem siguri va atrage un numeros pub­ic. E o reprezentaţie în beneficiul miracu­loasei fetiţe Riffi-Knispel-Sternfels, care a uimit publicul cu verva şi siguranţa jocu­lui ei în piesa „Ein Prachtmähl“, pe care o va juca şi la acest spectacol D-ra Bârsescu şi d. O. I. Nottara au pro­mis eonenim­ I ! la această serată »a că­rei benefi­cii va servi miraculoasei fetiţe să-şi dezvolte talentul sin la Viena, cu maestrul Strakosch. — Astă seară la Operă se dă pentru a doua oară Evreica de Ha­evy cu celebrul tenor d. I. Dumitrescu. — Joi se dă la Teatrul Naţional pentru ultima oară Magda cu d-ra Agata Băr­­sescu. — La teatrul Lyric trupa de operă ita­liană va da Joi Lu­reţia Borgia pentru debutul celebrei primadone romînă, d-na Elena Theodorini. Simbăta se va cînta Somnambula. Vineri se va da Lohengrin cu d. Băje­­naru, iar Sîmbătă Aida cu d. I. Dumitrescu. Aceasta după o ultimă hotărîre. — Duminică, 28 Noembrie, aniversarea luăreî Pievnei, Curcanii,­­la d. Gr. Ventura Reamintim că în această piesă va debuta d-na Livescu. — Marți 14 Decembrie 1899 va da în palatul Ateneului un concert baritonul N. Corfescu, cu bine-voitorul concurs al­­Mor S. Gu­lardini, primul violonist al Operei române, și Teodor Fuchs, pianist. Programul variat. Biletele se găsesc de vînzare la maga­zinul de muzică Jean Feder­­­ing-S „Inda­­pendance Roumania“/ 3c aparul Moda ilustrată n­ rul 47 cu admirabile toalete pentru serate, vi­zite, preumblări, etc. Toalete a căror alegere frumoasă se distinge, de la cel maî simplu costum pină la cel mai a­­ristocratic și elegant. Suplimentul ace­stui număr reprezintă o prea frumoasă rochie pentru o fetiță între 8 și 10 ani. Moda ilustrată rul în toată țara. ........ '»■'■«■■BBgragBZSaSSBgPB^ MEMEWT® — Mercur, 24 Noembrie 1999 — — Şedinţă la cameră. —V idem la consiliul comunal. Spectacole Teatrul Naţional. — Evreica, pentru a doua oară, cu d. Durai trescu. _Alte spectacole Sala Liedertafel — Serată în bene­ficiu, cu concursul d-rei Bârsescu. Sala Mitică Georgescu. — In fie­care seară teatru de varietăți. Sala Bristol. — Concert de orchestră. Marele Cafe. Edison (fostul teatru Hugo).—In fie­care seară mare concert de orchestră sub conducerea d lui Ed. Wilh. Strauss. Café Boulevard — In fie­care seară concert de orchestră sub conducerea d-lu­i D. Weinberger. Din isprăvila administraţiei judeţului Muscel Vorbind era despre halul în care e administrat judeţul Muscel sub oblă­­zduirea prefectului, general Tamara, am amintit şi despre un ordin al acestuia prin care cere înlocuirea notarului din comuna Domneşti. lata acum şi faimosul ordin al gene­ralului Tamara, ordin pentru care d. Moisescu primarul comunei și-a dat de­misia, de oare-ce n’a voit să-l execute. Prefectul insă, pentru ca să împace oamenii săi din Domnești, n’a primit-o și a revocat pe primar. «In vederea pactelor anexate la ra­portul dv. No. 7602, zice ordinul către sub-prefect—vă fac cunoscut ca noi, in virtutea art. 55 din legea comunală, am confirmat pe d. M. Moisescu in funcţiunea de primar al comunei Dom­neşti şi pe d. Bucur B. Grigore in a­­ceea de ajutor al primarului zisei co­mune, ambii aleşi de consiliul comunal respectiv. Tot de­odată vă atrag seri­oasa dv. atenţiune asupra fostului no­tar N. Hunt, cel care se vede sub­scris în încheerea consiliului comunal, cu toate că a demisionat din această func­ţiune pentru ca să poată candida ca consilier comunal,­ şi de­şi a căzut la alegere, dar nu mai poate fi reprimit in funcţiunea de notar, căci am încu­raja excrocrierile şi demoralizarea, şi prin consecinţă, vă invit să atrageţi a­­tenţiunea consiliului comunal asupra acestei delicate cestiunî, pentru a vile . .­de véről l­va cui pe acest fost notar imoral, cu o altă persoană, care va fi confirmat şi de doi, dacă va intmni condiţiunile le­gale*. Acesta este ordinul de zi al genera­lului pe care sub-prefectul îl trimite in copie primarului, cu ordinul sub-prefec­­tureî sub No. 7773. Lasăn pe tie cine să judece dacă acest ordin, pe care-l dam întocmai, cu punctuaţie cu tot, seamănă a ordin de prefect, care func­ţionează la finele secolului al 19-lea. Dar să vedem ce e cu escrocheria şi de­moralizarea de care vorbeşte de prefect. * Cu prilejul alegerea consiliului co­munal, învăţătorul L. Paul, ordonanţa d-luî general, socotind că dacă ar avea pa lista şi pe N. Hiru, notarii­ comunei, ar fi o garanţie pentru isbindă, i-a pus candidatura. Notarul însă a fost şi pe lista d-luî Moisescu şi cum lista învă­ţătorului L. Paul a căzut, iar notarul a eşit pe lista cea­l’laltă, dinsul a fost contestat de cei care-1 puseseră pe li­sta căzută şi delegaţia judeţeană l’a invalidat, creind cu chipul acesta un loc vacant in consiliul comunal. Ce s’a gindit insă d. învăţător: să silească mina administraţiei, ca să determine pe notar a’şî da demisiuîiea şi a can­dida la locul vacant, ca apoi ’să-l facă act primar de porunceală.—socotit, zis şi făcut, notarul a fost imediat chemat de sub-prefectul Lucescu la Cimpulung şi silit a’şi da demisiunea. * Vine in fine ziua de alegeri şi nota­rul işî pune candidatura cum i se po­runcise de sub-prefect, dar nu obţine nici un vot. Se alege alt sătean şi a­­ceasta nu pentru că notarul nu s’ar bucura de încrederea consătenilor săi, dar aceştia, inţelegind nedemna mano­peră a învăţătorului şi a sub-prefectu­­lui, n’art voit a renunţa la dreptul lor de alegatori liberi şi art ales pe cine au voit, vrea să zică: sub-prefectul dă po­runcă notarului să demisioneze şi să se aleagă consilier comunal,­­ sătenii conştienţi de drepturile lor, nu fac ce se porunceşte şi pentm aceasta .3. Ta­mara, prefectul judeţului, in mod ofi­cial calomniază fie notar, facindu-l escroc şi imoral. Dar,­dom­nule Tamara, gindin­­tu-te-ai d-ta că, dacă escrocherie şi demo­ralizare se poate numi faptul demisionă­­rei notarului şi căderea lui la alegeri, apoi escroc şi imoral nu este el, ci cei cari ca superiori l’au silit să facă ceea-ce a făcut? Ce aş zice, domnule prefect, dacă notarul N. Hiru te-ar chema la bara justiţiei pentru calomnie ? Nu e aşa că te-aî felicita de oamenii cari ’ţi dau in­formaţii cari să-ţi silească mina să faci ceea­ ce aî făcut, pentru a le împăca setea de răzbunare in contra unui sa-' tean ca Moisescu ? * Dar să-ţî spunem cit c de serios şi corect învăţătorul L. Paul, omul in ca­re ţi-ai pus toată încrederea; în 95 a­­cest Paul a combătat din răsputeri can­didatura la scaunul de deputat a d-luî Moisescu ; o facea atunci ca liberal. In 99 face acelaşi lucru ca conservator ! Cum ţi se pare deci omul? Dar ceva mai mult: in 95 d. Moisescu reuşeşte şi dus in Cameră susţine din convin­gere reforma : sufragiul universitar. L. Paul găseşte aci mijlocul de a sa reconcilia cu d. Moisescu şi intr’un cerc de amici, declară că, dacă a combătut pe Moisescu este că-l credea duşmanul reformei «sufragiului universala şi că astă­zî, cînd il vede susfinind reforma trece de partea lui şi îl susţine. In a­­ceastă privinţa, s’a scris şi sub­scris un angajament care sună aşa: «Partizani «convinşi aî marei şi frumoasei reforme: «sufragiul universal, singura de la «care se poate aştepta mintuirea clasei «rurale, ne obligam pe conştiinţă şi o­­«noii­re a lucra pe toate căile şi’cu toa­­­te mijloacele pentru realizarea ei. Ori «care din noi va da probe că nu res­­«pectează acest angajament, va fi de­ci nuntit opiniei publice ca nedemn da «a fi socotit fiu­ al clasei rurale şi Va «fi exclus etc., etc.». Ei bine, acest fru­­mos angajament, este sub­scris şi da învăţătorul L. Paul şi cu toate acestea el nu e respectat de ăst semnatar. Un proces curios Despre nobleţă romînă Avem noi o nobleţă ? De sigur că nu, în formă, şi de aceea nimic nu stîrneşte un rîs mai mare în ţară ca atunci cînd auzim sau citim că cu­tare român s’a dat drept prinţ, conte sail marchiz în străinătate. Ridicalul acestei nobleţe de contrabandă e e­­galat numai de amirali­ elveţieni, car! n’afi existat nici­odată, pe sim­plul motiv că Elveţia nu se mărgi­neşte cu nici o mare. De altmintrelea nobleţă nu mai e­­xistă de­cît pe h­îrtie în­­cele mai multe ţări, căci privilegiile, cari sin­gure îi dedeară o raţiune de-a fi, o existenţă serioasă, au­ dispărut. In Franţa mai ales, de cînd titlurile no­­bi­lare au fost desfiinţate prin lege, ori cine e liber să-şi adauge un­de înaintea numelui, safi să se întitula­te conte, viconte, marchiz or­ duce, după dorinţă. Toţi cei ce se numesc monsieur Fromd­ge pot în bună voie să se numească monsieur Brye. Fap­tul s’a văzut chiar, întocmai. „Revue des revues“, sub semnătura unui viconte autentic, a dovedit că nobleţă nu mai există In Franţa, că din vechii nobili de abia dacă mai trăiesc cîte­va duzini de familii. Re­stul e produsul vanităţei stupide, a escrocheriei, a numelor furate. Pe cînd mulţi din descendenţii adevăra­ţilor nobili au ajuns simpli munci­tori, birjari, bucătari, impiegaţi la companiile barometrice, cerşetori, etc., o sumedenie de birjari, de bu­cătari, de cavaleri de industrie safi chiar de simpli negustori, găsind vacante numele din almanachul de Gotha, şi le-au însuşit fără nici o jenă. Cele mai răsunătoare nume pro­prii, cele mai faimoase denumiri de vechi familii, cele mai sforăitoare tit­luri sunt purtate astăzi în Franţa de brînzari, de foşti ţărani sau văcari, de obscuri negustori sau cămătari car! s’au îmbogăţit. E drept că şi a­­devăraţii nobil! tot din asemenea se­minţe se trageau, căci nimen! nu s’a născut vre-o dată nobil, dar cel pu­ţin eî îşi ţineai­ pergamentele de la rege, care era de drept divin, pe cînd nobilii de astăzi ’şi­ le deţin de la propria lor voinţă. De aceea nobleţă franceză lovită odată de moarte prin suprimarea privilegiilor ce le avea, se sfîrşeşte astăzi în ridiculul cel maî desăvîrşit. Chiar nobilii autentici — foarte pu­ţini la număr — nu mai inspiră nici un respect, nu mai au nici un fel de prestigiu în societatea noastră ega­litară și democratică. Unul din ei, marchizul de Rochefort conte de Luray, care nu mai semnează de­cit Henri Rochefort, zicea următoarele de cei ce se laudă că descind din cruciați: 11 y a des gens qui descen­dent des croisés, mais y y en a aussi qui en dégrigolent. Celebrul antisemit Edouard Drum­mont îşi batea joc de descendenţii cruciaţilor cam în următorii termeni. Dacă, zicea el, cei ce se scoboarâ din călăreţii cruciaţi sunt nobili de rasă, cei ce se scoboarâ din cruciaţii pedeştri, cu mult mai numeroşi, sunt nobili şi mai de rasă, căci ascen­denţii lor au­ suferit cu mult maî mult mergind şi luptînd pe jos. Şi cum cruciaţii pedeştri au fost foarte numeroşi, nu e francez care, ureîndu-se cu genialogia pînă la ei, să nu îşi găsească un strămoş cru­ciat. Prin urmare toţi francezii sînt nobili de rasă. Dar să revenim la noi. Nobleţă romînă, dacă n’a existat nici odată prin titluri, în formă, a existat de fapt, căci privilegii particulare unei caste au fost şi în ţările române. Cine vrea să-şi stabilească nobleţă în ziua de astăzi în Romînia, nepu­­tînd invoca pergamente, cari n’au existat, e sau­ să se mulţumească gâsindu-şi strămoşi. Din nenorocire, sau din fericire, cum voiţi, pe terenul acesta fie­care român e nobil, de­oare­ce cu toţi­ au avut strămoşi. Nesemnalîndu-se nici în prezent, nici în trecut, vre-un caz de generaţie spontanee, trebue să admitem că absolut toţi locuitorii ţârei au avut strămoşi, egal de nu­meroşi, egal de vechi. Ori­cine poate dovedi, numai prin docu­mentul ce se numeşte act de na­ştere, că se trage de la începutul lumei. Dacă ne-am putea stabili cu toţii genealogii exacte, cu toţii am găsi oile un prinţ, un stăpînitor oare­care, un mare general, etc., în familiile noastre. Nu e ţăran, nu e vagabond, nu e nebun, nu e om de treabă, care tot ureîndu-se mereu în trecut, să nu dea peste o somitate din care se trage, fie direct, fie prin alianţă. Poporul romînesc zice despre cei ce se pretind „oameni de viţă“ că s’au scoborît cu hîrzobul din cer. Iată un caz în care înţelepciunea poporului ne-a dat de ruşine. Oame­nii de viţă pretind contrarul: că ei, şi numai ei, au strămoşi pămînteşti. Ar rezulta deci de aci că cei scobo­­rîţî cu hîrzobul din cer sîntem noi, vulgul, cari nu ne îndoim nici con­soanele numelor, nici nu ne punem cite­lu­l în coadă, nici nu ne pre­tindem nobili. Dacă ni se contestă dreptul de a avea şi noi strămoşii noştri, în li­nie dreaptă de la crearea lumei şi pînă in zilele de faţă, generaţia spontanee nefiind admisibilă, rezultă forţamente că ne-am scoborît cu hir­­zobul din cer. Concluzie logică: a­­vînd o origină aşa de curată şi de înaltă, noi cei fără de strămoşi sîn­tem nobili, iar cei­ l’alţi, cu strămoşi pămînteşti, nu sînt. * Introduces aceasta poate să pară cam lungă pentru faptul ce am de relatat mai jos. Dar într’adins am făcut-o lungă pentru ea faptul no­stim ce urmează să fie spus pe scurt. Lucrurile frumoase şi de haz pierd dacâ’s lungi. In anul 1892, fiind conservatorii la putere, cari au pretenţie de no­bleţă, s’a votat faimoasa lege a nu­melui prin care nu este permis cui­va să-şi însuşească, fără drept, un nume străin dacă e purtat de cine­va în viaţă. D. lt. colonel Ştefănescu, în retra­gere, a îndrăznit totuşi să-şi alipească pe acela de Kreţulescu. Imediat d. Em. Kreţulescu s’a ofuscat de pre­tenţia acestui roturier să poarte un nume aşa de nobil. Nobilul a făcut proces roturierul. Dar să vedeţi ce minunăţie s’a întîmplat. D. Locot­-colonel Şte­fănescu a demonstrat în faţa tri­bunalului, cu acte în regulă şi cu arborele genealogic autentic al familiei Kreţulescu, că după o bu­nică a sa este din această fami­lie, ba mai mult încă, se înrudeşte, prin alianţă, cu Mihai­-Viteazul şi cu Patraşcu-Vodă. Tribunalul i-a dat deci dreptul să se numească Ştefă­­nescu-Kreţulescu. De aci încolo începe nostimada. D. loc.-colonel contestă, la rîndu-i, d-lui Em. Kreţulescu dreptul de a purta acest nobil nume, care totuşi nu poate proveni de­cit dintr’o po­reclă, de la un oare­care strămoş cu părul creţ. Şi începe d. colonel cu documente, dar cu nişte documente straşnice, ireenzabile, clare ca lumina zilei, prin cari se demonstrează matema­tic că pe d. Em. Kreţulescu îl chia­­mă in realitate Budberg, pur şi sim­plu, ori că e copil nelegitim. In adevăr, tatăl săfi comisul Ma­­nolache Kreţulescu, s'a însurat du­pă naşterea d-luî Emanoil Kreţu­­lescu. In plus d. Emanoil a avut un frate în şcoala militară înscris sub numele de Budberg. Da ce ? Fiind­că mama sa se numea Bud­berg, văduva unui neamţ care se zice că a trăit cu comisul Manola­­che. Acest comis nici el n’avea drep­tul să poarte numele da Kreţulescu, căci tata-săfl, Nicolae Kreţulescu, n'a fost nici odată însurat. Iu cît din două una: ori d. Em. Kreţulescu e fiul lui Manolache, care nu sa ştie al cui fiu este, şi atunci e un Kreţulescu nelegitim din tată ne­legitim, fiu din fiori al lui Manola­che cu d-na Budberg, ori nu e Kre­ţulescu, şi atunci e fiul legitim al d-nei Budberg cu Budberg, prin ur­mare trebue să se numească Budberg. Iată ceea ce dovedeşte, în mod irefutabil, d. colonel Ştefânescu-Kre­­ţulescu într’o broşură pe care am primit-o la redacţie. Contestatul Kreţulescu este Kre­ţulescu, iar contestatorul Kreţulescu nu e Kreţulescu! Sperăm că această nostimadă va tămădui multe vanităţi ridicule şi va împrăştia multe fumuri de nobleţă. X. Teodorescu . . Tfc­ A

Next