Adevěrul, iunie 1900 (Anul 13, nr. 3895-3924)

1900-06-25 / nr. 3919

Anul XIII— No. 3919. FONDATOR ALEX. V. BELDIMAXU Abonansente Tu­tsr& ■ • • • • In străinătate. Unart­­ast luni TaUlel' 50 , 15 lei 25 „ Trji I#»­rMilajel 1© bani în toată țara 15 „ „ străinătate Un număr vechi, 20 baniAdevărul Duminică 25 Iunie 1966 COSST. MILLI Aminciuri Linia pagina IY Lei.................. 0.50 baw ^ » HI ............... 2.- . BIROURILE ZIARULUI ta. — S * r . JV1UX.& ZdARUJjUI nda Sărind fl­e TELEFOS \\ / DIRECTOR POLITIC Puterile europene unite cu japonia cerora au­ Străinătatea şi evreii nCredem că a fost din parte-ne un act de patriotizm aducînd la cu­noştinţa publicului romînesc tot ce s’a scris în ziarele străine asupra situaţiei şi soartei evreilor din ţară, atit în cele importante cît şi în cele mai puţin importante, atît articolele inofensive cît şi cele virulente. Pen­tru a combate o primejdie trebue s’o cunoşti în toată întinderea ei; de aceea n’am ezitat a semnala prin coloanele noastre întreaga campa­nie a presei străine în chestia evre­­ească în mod aşa de inept înveci­nată de un guvern fără cap­ şi fără busolă. A sosit momentul să ne spunem cuvîntul asupra acestei campanii, acum că toate elementele chestiei sunt cunoscute. Dacă romînii cu adevărat patrioţi, pentru cari patriotizmul nu se con­fundă în interesele lor personale, ci se înalţă pînă la interesele generale ale ţării, au tot dreptul să se întris­teze şi să se îngrijească de această campanie a presei străine, evreii pămînteni n’au de ce să se bucure; şi pentru unii şi pentru cei­l’alţi campania aceasta nu poate avea de­cît un efect funest. Trecutul e de faţa pentru a ne-o proba pînă la evidenţă. Cind liniştea e­­turburată într’o ţară mică, cînd vrajba intră între elementele etnice ce o locuesc, cînd pe deasupra vine amestecul unui guvern lipsit de inteligenţă şi de adevărat patriotism pentru a turna unt-de-lemn peste foc, ţările mari şi puternice, cari pîndesc pe cele mici, ca pisica pe şoarece, spre a le surprinde în momente grele şi a le stoarce ultima vlagă, nu scapă oca­­ziunea de-a interveni şi de-a-şi face interesele. Ştim noi prea bine, din nenorocire, agitarea chestiei evre­­eşti din Romînia prin presă străină, ştim cu ce pagube materiale se is­prăvesc aceste agitaţii pentru romînî şi cu ce pagube morale pentru evrei. Nu punem la îndoială buna cre­dinţă şi bunele intenţii ale presei din Viena, Budapesta, Frankfurt şi din alte părţi; în ori­ce caz însă nu cu dînsele vom avea a face în cele din urmă. De campania aceasta vor profita alţii, vor profita acei particulari şi acele guverne pentru cari evenimentele din Romînia nu sînt un prilej pentru a agita idei generoase şi umanitare, ci un pre­text pentru a stoarce ţării noul con­cesiuni, pentru la a mulge din nou pînă la sînge. Să ne amintim de evenimentele din 1878, pe cari memoriile regelui Ie pun aşa de bine în evidenţă şi le luminează aşa de clar. Şi atunci s’a agitat prin presa străină chestia evreească din Romînia. Prin ce s’a tradus această agitaţie ? Pentru ţara romînească prin extrem de oneroasa rescumpărare a căilor ferate din miinile companiilor nemţeşti şi prin încheiarea unor tratate de comerţ dezastroase. Pentru evrei prin căpă­­tarea de drepturi din partea unei m­iini de oameni, iar pentru rest pen­tru marea masă, prin continuarea aidoma a vechiei stări materiale de lucruri şi cu agravarea stărei ei morale.­­Guvernele străine ştiu să tragă din campaniile in definitiv pornite din­tr’un sentiment generos al presei, foloase de ordin material, cînd e vorba de o ţară mică ca Romînia. Amintiţi-vâ cu ce furtună groaz­nică ne ameninţa congresul din Ber­lin şi cabinetele europene. Dilema în care eram puşi era aceasta : ori daţi drepturi politica evreilor în masă, ori nu căpătaţi independenţa. Dacă guvernul romînesc de atunci ar fi primit să dea drepturi politice tuturor evreilor, el ar fi pus în cea mai mare încurcătură­­ şi pe guver­nul german, şi pe financiari­ din Berlin, căci nu aceasta urmăreau ei în fond. Se interesau de soarta e­­vreilor din ţară ca o cioară de-o nucă goală. Ba prinţul de Bismark ar fi fost chiar foarte supărat, de­oare­ce de nimic nu se temea el mai mult, după cum se vede de-abia astă­zi, pentru soarta comerţului şi a industriei germane pe valea Dunării, de cît de formarea unei puternice clase burgheze în Romînia, la crearea căreia evreii cu drepturi ar fi contri­buit pe-o largă seară, cum s’a întîm­­plat şi cu Ungaria. Berlinul financiar şi Berlinul po­litic au dorit din răsputeri ca să ne vadă opunînd rezistenţă acordărei de drepturi evreilor, pentru ca să ne poată sufla la ureche, după cum ne-a suflat: — Ne acordaţi răscumpărarea căi­lor ferate şi o bună convenţie co­mercială pentru noi ? Dacă da, faceţi borş cu evreii. Şi aşa s’a întîmplat. Ei bine, evenimentele din trecut stau să se repete. Străinii stau gata să vîndă din nou­ guvernului din Bucureşti capul evreilor din ţară dacă le acordă ceva gheşefturi grase. O conversiune pe dos a datoriei publice, cu şase la sută in loc de patru, te­renuri petrolifere, păduri, o conven­ţie comercială ruinătoare pentru noi la 1901, iată cum scontează străi­nătatea bogătaşă şi oficială conduita stupidă a guvernului român faţă de evreii pămînteni şi campania presei din Viena, Budapesta, Frankfurt şi de-aiurea. De­ aceea romiul şi evrei cari iu­bim ţara aceasta şi ne temem­ pielea şi punga, să dorim căderea guver­nului stupid şi nepatriot care ne-a adus în această tristă poziţie, şi să facem ast­fel ca chestiile interne să fie regulate între noi, prin bună în­ţelegere, căci romîni şi evrei, de­o potrivă avem să ne temem de amestecul funest al străinătăţii.­­ Voiu mai reveni asupra acestei chestii și cît se va putea de pe larg, într’o serie de foiletoane. I. Teodorescu. DIN FUGA CONDEIULUI Confilctul cu Turcia In sfîrşit guvernul nostru s’a gîndit că trebue să răspunză Turciei pentru opri­rea grînelor noastre şi s’a grăbit să urce vama pentru roşcovi, pentru fisticuri, pen­tru rahat şi pentru... magiun. Noi a­probam­ cu totul aceste măsuri, de oare­ce de un an de zile guvernul con­sumă rahat şi nu numai turcesc, dar şi unguresc şi francez şi nemţesc şi rahatul ca Halber şi rahatul Porţilor-de-Fier. Era momentul ca să se oprească. Cît despre magiun, ce voeşti să mai facă cu el acest guvern neputincios că­ruia verzii gîndăcei îi pot cînta : „Nu mai invit morţii; e un zadar, bătrâne“ şi asupra căruia nici măcar magiunul nu mai poate avea efect ? Periplizon Ediţia de seara Războiul chim­­o-european Tung-Li-Yamenul sau consiliul de miniștri al imperiului chinez VENIREA JUNIMIŞTILOR LA GUVERN Manevrările „micului dictator“. — Ministerul de interne sau... sufletul regimului! — 7 miniştri în disponibilitate.— Soarta d-lui Fleva. — Alte consecinţe ale unui guvern Carp. Intimii d-lui Filipescu au­ pus el. Ceea ce însă e sigur e că printr’o dimineaţă in circulaţie ştirea că de­şi împăcare cu junimiştii şeapte din ac-guvernul a fost decis să o ducă înainte pînă la toamnă, faţă totuşi de împă­carea elementelor liberale s’a născut intre conservatori teama ca nu cum­va la toamnă împăcarea cu junimiştii ne­­fiind un lucru îndeplinit, regele să n’aibă un motiv de a face o schimbare de regim, congediind actualul guvern şi chemind la putere pe liberali. Această versiune convine «micului dictator» pentru a da opintelilor sale caracterul unei tactici faţă de liberali — pa cind in realitate ele nu servesc de­cît ambiţiunea, visul de aur al a­­cestui trăgător de sfori, care aspiră la şefia partidului conservator, fără ca a­­ceastă aspiraţie a sa să fie împărtăşită pînă azi de alt­cineva, afară de nea Iancu Brătescu. In adevăr, toate manevrările d-lui Filipescu de a voi să realizeze acuma împăcarea cu junimiştii se explică prin faptul că «micul dictator» vede că de fapt guvernul e condus de d. Take Io­­nescu şi că dacă acesta va izbuti să facă şi plata­ cuponului din Octombrie va fi considerat ca salvator al regimului şi işi va afirma definitiv dominaţiunea sa in guvern şi în partid. Aceasta ar în­semna trecerea definitivă a micului dictator pe planul al zecelea. Prin realizarea însă a impăcăreî cu junimiștii el speră pe de oparte să-și creeze un merit, iar pe de aita să mai întunece strălucirea d-lui Take Io­­nescu. * Orupa-va d. Filipescu vre-un loc în­­tr’un minister Carp ? Singurul loc pe care e dispus să-l primească «micul dic­tator» e acela de ministru de interne. Or, d. Carp nu înţelege să lase acest minister unui conservator şi iacă mai puţin aceluia care nu trebile interne a dat dovadă de o lipsă de măsură şi a­­pucăturî demagogice foarte primejdioase. Aşa fiind, e puţină probabilitate ca «micul dictator» să intre într’un gu­vern Carp. El s’ar mulţumi atunci să joace rolul de suflet al regimului, de salvator al partidului conservator şi să continue a contrabalanţa acţiunea şi in­fluenţa d-luî Take Ionescu. Dualii miniştri răm­in în disponibilitate şi anume: d-nii Cantacuzino, Manu, Fleva, Disescu, Istrati, Grădişteanu şi foarte probabil şi d. Ioan Lahovary, de­şi d-luî Grădişteanu «micul dictator» ii făgădueşte că-i va impune şi d-lui Carp. In adevăr d. Carp înţelege să ia prin­cipalele portofolii pentru amicii săi, d-nii Marghiloman, Arion şi Maiorescu sau Missir, să păstreze pe d-nii general La­­hovary şi Take Ionescu şi să aducă un guvern pe d. Olănescu, preşedintele Ca­merei şi la nevoie și-l menţină şi pe Ion Lahovary, nu insă la ministerul de externe. Pentru d. Fleva, după cum am mai anunţat, d. Carp rezervă sau legaţiunea din Roma, sau il lasă pe mina... libe­ralilor şi a «micului dictator»­De­sigur că una din cele mai carac­teristice meschinării politice ale «micu­lui dictator» e atitudinea sa faţă de d. Fleva. Se ştie insistenţele ce a pus acesta pe lingă tribun pentru a o face să pri­mească a intra în guvern şi cum se mîndrea farsorul că a putut pune la cale acest eveniment, pe care l’a lansat ca o bombă in momentul cind d. Can­tacuzino intra la rege cu lista cabi­netului. Astă­zî tribunul poate reflecta asupra serviciilor ce i-a adus farsorul! După ce timp de un an de zile l’a lăsat pradă atacurilor din presa liberală, astă­zi «micul dictator» reia şi el, în foaia sa, acuzaţiile aduse de liberali cum că actualul ministru de domenii n’a fost in stare să facă o evaluare justă a veniturilor ministerului şi că moratoriul ce- a acordat arendaşilor e o pacoste pentru tezaur. Astăzi d. Fieva e bun de aruncat peste bord şi dacă nu se va mulţumi cu legaţiunea de la Roma sau poate şi cu mai puţin, atunci să se aştepte ca d. Filipescu să furnizeze presei liberale şi alte dosare cu cari tribunul să fie dezarmat ! întrebarea e: faţă de combinaţiunea pusă la cale de «micul dictator» s’ta-vor in rezervă cei şeapte miniştri in dis­ponibilitate şi in special d. general Ma­nu si d. Fleva? Mulţi conservatori cred că nu, şi dau mai mult ca probabilă o opoziţie a a­­cestora din urmă, in jurul căreea s’ar grupa toţi nemulţumiţii nouei situaţiunî, intre cari e aproape sigur că va fi şi d. Paul. Pe lingă aceste consecinţe in ce pri­veşte fizionomia lăuntrică a partidului, numeroşi conservatori... prevăd că un minister Carp, sprijinit în afară de d. Nicu Filipescu şi combătut de genera­lul nu va fi considerat ca un guvern de concentrare conservatoare şi-î va in­­streina din capul locului simpatia opi­niei publice. Astfel se desemnează situaţiunea în vederea unei eventuale realizări a­cti­ve­ răspîndite erî de intimii d-lui Fili­pescu cum că împăcarea cu junimiștii va fi accelerată și in cursul săptăminei viitoare vom avea un guvern Carp. Indiscret Criza conservatoare tjv Disperaţi de a cădea aşa de ruşinos, în neputinţa de a o -^'v duce înainte măcar pînă la toamnă, singura nădejde a conserva­torilor era ca d-1 Carp să-î ia sub a­­ripa-î protectoare. «Micul dictator)) in­ventase chiar şi o combinaţiune foarte ingenioasă în care şi d-1 Carp şi d-1 Cantacuzino să fie mulţumit, d-1 Can­tacuzino avînd preşidenţia consiliului de formă, iar d. Carp obţinînd efectiva putere şi fiind recunoscut, în intimitate, drept şef. Lucrul pe jumătate este deja făcut, in sensul că guvernul voeşte, afară de ge­neralul Manu. Rămîne de îndeplinit şi a doua jumătate, adică să voiască şi d-l Carp, şi, pe cît ştim, aceasta pînă acum nu s’a făcut. Guvernamentalii dau ca sigură schimbarea guvernului pe săptă­­mina viitoare, totuşi pînă acum este mai mult de crezut că se ia dorinţa ca realitate. Ceea­ ce este mai cu putinţă, e faptul ca guvernul se va retrage pur şi simplu, văzind neputinţa de a o duce înainte. In ceea­ ce priveşte com­bina­­ţiunea junimisto - conservatoare, tratati­vele urmează, dar nu se ştie dacă vor a­­junge la un rezultat... In tot cazul criza conservatoare este de mult deschisă. Ea poate va căpăta sfîrşit sau prin scăparea guvernului de către d. Carp, ori cu retragerea pur şi simplu a formaţiuneî conservatoare actu­ale — şi în acest caz mult mai proba­bil trebue pus înainte un guvern li­beral. Ha&zboiul vsaimat cu Tureia Măsuri de represiune in contra slut lovite mărfurile turcești.­­ din Constantinopoli. — No Războiul vamal între Turcia și S( Romînia s’a declarat în mod formal. S( Lăsăm pentru astă­zi de o parte vi- C­ na pe care a putut s’o aibă guver­nul român, incapacitatea lui de a a­ d păra interesele ţării, şi ne mărginim r­ la expunerea faptelor celor mai re- Ce­cente şi la căutarea unei soluţii si- l tuaţiei grele în care se află comer- a­­ţul şi o parte a industriei naţionale, p * n Văzînd că guvernul turcesc se în- d câpâţînează a aplica mărfurilor noa- Cl stre onerosul tarif diferenţiat pînă la “ încheiarea unei noul convenţiuni co- a merciale, guvernul român a răspuns­­ cu majorarea taxelor asupra mărfu­rilor turceşti.­­ Iată anume ce mărfuri au fost lo- ? vite şi în ce grad. Pentru suta de­­ chilograme s’au majorat­­taxele la ţîri cu 50 lei; la lacherdă 75; la sar­­â­­dele în butoae 80; la caracatiţă 100;­­ la scoici 25; la legume uscate şi de- 8­rivatele lor 20; la fructe proaspete P 15; la fructe uscate şi conservate 30;­­ la legume verzi 15; la legume us­­n­cate 25; la seminţe uleioase 7 50; a piper de orî­ce soia şi em­bahar 100; la roşcove, stafide şi smochine 25;­­ la portocale, lâmîî, rodii, naramze,­­1­40; la smochine în cutii, coconari, s­migdale, curmale, ananaşi, struguri uscaţi,­­100; fisticuri, 120; la măsli­ne 30; la capete 80; la fruncte con­­c­­ervate în zeamă, zahar, dulceţuri, c compoturi, parte de fructe şi rahat, a 150; la magiunurî 45; la halva şi a turte dulci 75; la gumă mastică 200;­­ la plante medicinale 100; la unt-de- 1­ lemn 50; la unturi de peste 20; la n la bumbac 20; la lemne de foc 2 lei. Suprataxa aşa de scăzută asupra­­ lemnelor de foc se explică prin a­­c ceea că o bună parte a Dobrogei e­­ silită să se aprovizioneze. t: i: * d Orî-cît am fi noi de greu loviţi Turcia, e incontestabil că ea va f­i feri foarte mult din cauza supra 'ţi taxelor noastre, cari sînt ecM-­ n valenţe cu prohibiţiunea absolută. n Mărfurile pe cari le exportă Tur-­f cia în Romînia nu vor putea găsi debuşeu în altă parte, iar noi ni le fi putem perfect procura din Grecia,­­ Italia, Franţa şi Spania. Aşa că Turcia va suferi o pierdere netă.­­ Dar cu încăpăţînarea turcească nu­­ e de glumit. Acolo neexistînd o opi­­p­țiune publică care să facă presiune asupra guvernului, acesta va per­­sista în războul vamal cel puţin aşa credem.­­ Se impune deci ca să găsim în alte părţi debuşeuri pentru mărfu­rile noastre lovite de Turcia, cari conzistă în făină, alcool, cereale şi ^ produse animale, pentru a nu cita de­cît pe cele mai importante.­­ Dacă Turcia nu va putea găsi un­ s de să desfacă mărfurile pe cari i le cumpără Romînia, în schimb ale c noastre pot găsi desfacere pe alte I pieţe, dacă particularii se pun pe * lucru şi dacă guvernul îi secundează­­ cu înţelepciune şi cu stăruinţă. •* f Consulul nostru la Constantinopol, i­d. Petrescu, cu care unul din repor­­terii noştri a avut interesantul in-­­ terview publicat ori în coloanele A- a deverului, ne-a indicat cea mai bună ,­ ­ Turciei. — Cam­ sunt şi cura — Ideea consulului nostru puile noastre debuşeuri soluţiune a acestei importante che­stiuni: sporirea relaţiunilor noastre comerciale cu Grecia. In a adevăr, Grecia poate fi un debuşefi admirabil pentru făină, ce­reale, produse animale şi altele, pe cari ea nu le produce pe cît îi tre­buie. In acelaşi timp Grecia suferă de o mare criză din cauza supra­­producţiun­ el acelor mărfuri pe cari noi le importăm din Turcia. Iată dar întrunite cele mai admirabila condiţiuni pentru ca să ne putem înţelege uşor cu dînsa, pentru ca, ambele ţări să facă un schimb de-o potrivă de folositor pentru amîndouă.­ In acelaşi timp serviciul nostru maritim, care lîncezea pînă astăzi şi fusese cel mai crud lovit de raz­, boiul vamal cu Turcia, îşi poate deschide minunate escale în Grecia.. Odată pătruns în Archipelag, el poate raiona mai departe, pe coa­stele Africeî, şi ale Italiei, de unde o putem aduce în abundenţă şi foarte-i oftin mărfuri ca acelea enumerate mai sus şi unde putem exporta pe ale noastre. Rămîne ca particularii noştri să opereze în unire, să caute relaţiunî in acele părţi, iar guvernul să-i secundeze din toate puterile. In ce priveşte Grecia, ea va primi cu bucurie stabilirea unor relaţiunî comerciale întinse cu Romîn­ia, căci afară de folosul material este şi­ ambiţiunea, de­oare­ce şi ea este în războiu vamal cu Turcia, şi a fost lovită tot aşa de crud ca şi Ro­mînia. In plus un schimb activ comercial cu Grecia, stabilirea de relaţiunî'. comerciale importante între ea şi noi, poate avea şi fericite urmări poli­tice. Dacă Romînia a stat aşa de izolată de statele balcanice, pricina­r de căpetenie era că lipsea interesul aterial, baza ori­cărei apropieri dintre state şi popoare. Dar cînd interesele materiale vor lega puter­nic ţara noastră de statele balca­nice, o fericită apropiere se poate face între noi și ele. Poate că din acest punct de ve­dere atitudinea duşmănoasă a Tur­ciei ne va fi de folos. Insă vremea nu trebuie pierdută. Trebuie să dăm din mîini și din picioare ca să izbutim cît mai re­pede. Index. POLITICA IN STHEINATATE Războiul chino-european Discursul împăratului Germaniei a produs o fierbere colosală în toată lumea. împăratul a pronunţat cuvintele: «Răz­boiul a fost declarat.» Aceste cuvinte sunt comentate de presa universală. Presa germană spune că de aci în­colo Germania trebue să aibă rolul pre­ponderent în evenimentele din extre­­mul­ orient, căci ea n’a fost numai lo­vită in interesele ei economice, dar și­ insultată în modul cel mai crud. Presa engleză crede insă că împăratul Germaniei nu va declara războiu Chi­nei, pentru că ar trebui să convoace parlamentul şi să-i ceară credite. Presa rusească atacă direct pe împă­ratul Wilhelm care a pronunţat cu­vinte atît de grave în afară de înţeles uffisionari­ creş­tini In China Din Bruxelles a venit prima ştire, ■confirmată apoi şi din diferite alte capitale europene, că una din prin­cipalele cauze ale răscoalei boxeri­lor este activitatea misiunilor creşti­ne­­din China. Lucrul va părea uno­ra curios, dat fiind că creştinismul ca doctrină nu conţine nimic ce ar putea provoca furia unui popor ca ■cel chinez care, ori­cum, stă la o a­­nnumită înălţime culturală, deşi cul­tura lui diferă mult de a noas­tră. Dar lucrul devine mai lesne de înţeles dacă aflăm că misionarii nu tind atîta să infiltreze chinezilor spi­ritul doctrinei, cît ca să obţie rezul­tate vizibile, deci să convertească un număr mare de chinezi care să primească botezul. In acest scop însă misiunile bizuindu-se, contrar celor ce predică, pe sabia putere­ ai căreia supuşi sînt, fac convertiri cu forţa brutală, după sistemul adop­tat de ezuiţi şi în Bosnia, unde co­piii de musulmani sînt furaţi părinţi­lor şi botezaţi. Dacă chinezii şi mai ales cei culţi urăsc pe misionari, nu­mai fiind­că vor să răstoarne vechile obiceiuri ale ţarei, cu atît mai vîr­­tos îl urase şind văd că vor să îm­pne ca forţa o religie pe care ei în­şişi o numesc a dragostei. * Misiunile cele mai puţin simpati­zate de chinezi sînt cele catolice, deşi ele sînt cele mai vechi în Chi­na. Intr’adevăr ele şi-au început ac­tivitatea tocmai în veacul al şaispre­zecelea şi au avut de înregistrat la început succese atît de mari, în­cît se credeau deja în stare să obţie proclamarea catolicizmului ca relîgiu­­ne de stat. Dară aroganţa misiona­rilor şi mai ales certurile între apos­tolii bisericii papistaşe, nu numai că au împiedecat realizarea idealului, dar au provocat chiar în veacul al şeaptesprezecelea o mişcare anti­creştină, în urm­a căreia misionarii au fost goniţi din China, iar prose­­liţii lor au fost măcelăriţi. De atunci încoace acest soi de mişcări anti­creştine s’au repetat din timp în timp, şi toate mijloacele de repre­siune de cari au uzat puterile euro­pene, mandarini destituiţi, vinovaţi decapitaţi etc., etc., n’au putut înlă­tura repeţirea răscoalelor şi creşterea lor pînă la punctul la care ele au ajuns astăzi cînd Europa întreagă se vede angajată într’un războiu nu cu China, ceea­ ce ar fi puţin lucru, ci cu poporul chinez, ceea ce-î mult mai grav. Misionarii protestanţi, americani, englezi şi germani ş’-au început ac­tivitatea în China într’un timp mai recent. Pentru prima oară ei s’au stabilit pe pămîntul imperiului ce­resc abia prin 1842. Ei sínt mult mai agreaţi de chinezi din cauză că sínt mult mai puţin fanatici, şi fiind­că ţin mult mai puţin la succese ex­terioare, ci sînt mai mulţumiţi ctnd văd că reuşesc să schimbe moralul chinezilor. Ca urmare însă natural că numărul convertiţilor catolici este mult mai mare de­cît acel al convertiţilor protestanţi, de­şi misionarii protestanţi sînt mai numeroşi de­cît cei cato­lici. In schimb proseliţii protestanţi sînt mult mai perzistenţî în credinţa lor de­cît cei catolici. In interesanta sa carte Probleme privitoare la ex­tremul Orient lordul Curzon evalu­ează numărul misionarilor catolici­­din China la 705, la care se mai a­­daugă 559 preoţi de origină chine­zească. Numărul chinezilor catolici este de 1.092.800 suflete. Misionarii protestanţi sunt în China, după ace­laşi autor 1300, printre cari şi 700 femei. Numărul chinezilor convertiţi la protestanizm este de 67.000. Un cunoscător al modului de a proceda al misionarilor, spune că toţi încearcă prin predici şi împăr­ţire de biblii traduse în chinezeşte să convertească pe chinezi. Rezulta­tul acestor mijloace de propagandă este însă din cale afară de neîn­semnat. De aceea atît catolicii cît şi protestanţii recurg la mijloace mai practice. Catolicii caută înainte de toate să acapareze copiii. Ei se însărcinează să crească pe copiii orfani şi cumpără copiii de la pă­rinţii săraci. De asemenea ei a­­doptă portul şi obiceiul ţărei şi merg în asta privinţă cite­odată atît de departe in­cît mutilează picioarele fetiţelor orfane după datina chine­zească. Protestanţii evită asemenea mijloace. Ei caută să influenţeze prin acordarea de ajutor medical, prin primirea în spitale, şcoli şi şcoli de meserii, precum şi prin pre­dici. In genere protestanţii au­ obţinut succesele lor cele mai mari prin mi­sionarii cari au fost tot­d’o­dată şi medici. Şeful unei misiuni germane scrie în astă privinţă : „Influenţa in­directă a unei misiuni medicale în China nici nu poate fi apreciată în de­ajuns. O asemenea misiune de­zarmează prejudecata, îndepărtează, bănuiala, cucereşte încrederea po-­ porului. Ea arată în mod practic principiul cel mai­ înalt şi mai bun al creştinismului, dorinţa de bine. Adesea ori am auzit chinezi spunînd: trebue să fie o bună învăţătură aceea care face atîta pentru omenirea su­ferindă“. Iar profesorul Otto Pfleiderer din Berlin scrie tot cu privire la activi­tatea medicală a misionarilor: „Pe această cale se poate dovedi mîndri­­lor chinezi culţi superioritatea inte­lectuală şi technică a culturei occi­dentale asupra celei chinezeşti. Căci cu toată mîndria ce o au din cauza cunoştinţelor lor anticvarice, cunoştin­ţele reale ale chinezilor în domeniul ştiinţelor naturale, technicei şi me­dicinei sunt pe o scară nespus de joasă. Arta lor medicală n’a trecut încă de scara primitivă a concepţii­lor animistice, adică a credinţei că anumite spirite cauzează stări excep­ţionale, şi a farmecelor. De anato­mie şi fisiologie habar n’au. Dacă se găseşte intr’o casă un bolnav, a­­poi cei din casă fac un sgomot in­fernal pentru a goni spiritul care a pricinuit boala. Dacă aceasta n’ajută, se face apel la un savant chinez, care a studiat ce-i drept, cu sîrgu­­inţă cărţile filozofice ale clasicilor săi de acum două mii de ani, care însă n’a privit nici­odată natura. A­­cest savant pune diagnosticul pipă­ind pulsul, fără a mai examina pe pa­cient... Pe baza bătăii pulsului şi tre­bue deosebit dacă-i pulsul drept sau cel stîng se constată apoi dacă boala e cauzată de un demon alb sau de u­­nul negru, şi dacă acest demon îşi are sediul în inimă, ficat, rinichi, splină sau plămâni. Conform cu această constatare se prescriu receptele cari n’au alt argument în favoarea lor de­cît o vechime de mai multe mii de ani. Aşa de pildă una din cele mai obicinuite recete sună ast­fel: „2 părţi şearpe pulverizat, 1 parte viespe inclusiv cuiburile lor, 6 părţi cărăbuşi, 4 părţi scorpioni, 20 părţi şopîrlă, totul bine frecat şi făcut în pilule“. Cind bolnavul sufere de o stare de slăbiciune, îi se dau cu predilecţie oase de tigru pulverizate, pentru că se crede că cu acest chip îi se va infiltra puterea tigrului. Dacă nici aceasta nu ajută, apoi se aprinde o candelă într’unul din tem­­plurile marilor medici ai trecutului, al căruia ajutor natural e tot atît de problematic, ca acel al urmaşu­lui sau în viaţă. Intervenţiile chirur­gicale, medicul chinez le evită cu to­tul ; de aceia aleargă pe acolo atî­­ţia orbi şi ologi, cărora ajutorul la vreme al unui medic european ’i-ar fi putut reda sănătatea şi vederea“. * Dată fiiind starea aceasta a me­dicinei chinezeşti, se înţelege lesne că medicii misionari pot obţine suc­cese mari printre oamenii din po­por. Din nefericire numărul misionari­lor medici este relativ foarte mic, aşa că cei mai puţini din popor pot fi cuceriţi pentru creştinism. Chinezul cult însă priveşte doc­trina creştină ca pe una barbară, asupra căreia nici chiar propagatorii nu se pot înţelege. Aşa de pildă e­­zuiţii, americanii şi englezii se ser­vesc fie­care de alt cuvînt chinezesc pentru a reda noţiunea Dumnezeu. Unii îi zic acestuia „Stăpînul ceru­lui“, alţii „Duhul adevărat", alţii în sfîrşit „Stăpînul suprem !“ La a­­ceste deosebiri de formă se mai a­­daogă şi marile deosebiri de prin­cipii cari despart diferitele confesiuni, şi mai ales goana iezuiţilor pentru a atrage la catolicism pe proseliţii protestanţi. Dacă se mai adaogă la aceasta faptul că numaî prin şire­tlicul unui iezuit s’a pre­văzut la convenţia franco-chinezâ permisiunea pentru misionari de a intra în inte­riorul Chinei, apoi se va putea în­ţelege ura contra creştinismului care caracterizează pe mai toţi chinezii cu vază. Aceştia însă răspândesc în popor tot soiul de legende cu pri­vire la creştini, pentru a aţîţa pe poporul ignorant la luptă. Ast­fel se impută creştinilor că la serviciile lor religioase comit abuzuri sexuale, omoruri, că uzează de sîngele co­piilor chinezeşti, etc., etc., atîtea şi atîtea minciuni cari pe lîngă neajun­surile mai sus descrise au aţîţat în­­tr’atîta mulţimea, în­cît astăzi va trebui să curgă şiroaie de sînge pen­tru ca răscoala să poată fi înăbuşită. * Este un fapt cert însă că actuala in­tervenţie a puterilor nu e de natură a face pe misionari mai iubiţi în China, aşa că creştinismul este as­tăzi poate mai departe de­cît ori­­cînd de a învinge Religiozitatea chi­nezească. De aceia misionarii pro­testanţi în special sînt împotriva răz­boiului, declarînd că creştinismul nu se propagă cu sabia ci cu vorba blinda şi cu fapta bună. B. Brănişteanu.

Next