Adevěrul, iunie 1900 (Anul 13, nr. 3895-3924)
1900-06-25 / nr. 3919
Anul XIII— No. 3919. FONDATOR ALEX. V. BELDIMAXU Abonansente Tutsr& ■ • • • • In străinătate. Unartast luni TaUlel' 50 , 15 lei 25 „ Trji I#»rMilajel 1© bani în toată țara 15 „ „ străinătate Un număr vechi, 20 baniAdevărul Duminică 25 Iunie 1966 COSST. MILLI Aminciuri Linia pagina IY Lei.................. 0.50 baw ^ » HI ............... 2.- . BIROURILE ZIARULUI ta. — S * r . JV1UX.& ZdARUJjUI nda Sărind fle TELEFOS \\ / DIRECTOR POLITIC Puterile europene unite cu japonia cerora au Străinătatea şi evreii nCredem că a fost din parte-ne un act de patriotizm aducînd la cunoştinţa publicului romînesc tot ce s’a scris în ziarele străine asupra situaţiei şi soartei evreilor din ţară, atit în cele importante cît şi în cele mai puţin importante, atît articolele inofensive cît şi cele virulente. Pentru a combate o primejdie trebue s’o cunoşti în toată întinderea ei; de aceea n’am ezitat a semnala prin coloanele noastre întreaga campanie a presei străine în chestia evreească în mod aşa de inept învecinată de un guvern fără cap şi fără busolă. A sosit momentul să ne spunem cuvîntul asupra acestei campanii, acum că toate elementele chestiei sunt cunoscute. Dacă romînii cu adevărat patrioţi, pentru cari patriotizmul nu se confundă în interesele lor personale, ci se înalţă pînă la interesele generale ale ţării, au tot dreptul să se întristeze şi să se îngrijească de această campanie a presei străine, evreii pămînteni n’au de ce să se bucure; şi pentru unii şi pentru ceil’alţi campania aceasta nu poate avea decît un efect funest. Trecutul e de faţa pentru a ne-o proba pînă la evidenţă. Cind liniştea eturburată într’o ţară mică, cînd vrajba intră între elementele etnice ce o locuesc, cînd pe deasupra vine amestecul unui guvern lipsit de inteligenţă şi de adevărat patriotism pentru a turna unt-de-lemn peste foc, ţările mari şi puternice, cari pîndesc pe cele mici, ca pisica pe şoarece, spre a le surprinde în momente grele şi a le stoarce ultima vlagă, nu scapă ocaziunea de-a interveni şi de-a-şi face interesele. Ştim noi prea bine, din nenorocire, agitarea chestiei evreeşti din Romînia prin presă străină, ştim cu ce pagube materiale se isprăvesc aceste agitaţii pentru romînî şi cu ce pagube morale pentru evrei. Nu punem la îndoială buna credinţă şi bunele intenţii ale presei din Viena, Budapesta, Frankfurt şi din alte părţi; în orice caz însă nu cu dînsele vom avea a face în cele din urmă. De campania aceasta vor profita alţii, vor profita acei particulari şi acele guverne pentru cari evenimentele din Romînia nu sînt un prilej pentru a agita idei generoase şi umanitare, ci un pretext pentru a stoarce ţării noul concesiuni, pentru la a mulge din nou pînă la sînge. Să ne amintim de evenimentele din 1878, pe cari memoriile regelui Ie pun aşa de bine în evidenţă şi le luminează aşa de clar. Şi atunci s’a agitat prin presa străină chestia evreească din Romînia. Prin ce s’a tradus această agitaţie ? Pentru ţara romînească prin extrem de oneroasa rescumpărare a căilor ferate din miinile companiilor nemţeşti şi prin încheiarea unor tratate de comerţ dezastroase. Pentru evrei prin căpătarea de drepturi din partea unei miini de oameni, iar pentru rest pentru marea masă, prin continuarea aidoma a vechiei stări materiale de lucruri şi cu agravarea stărei ei morale.Guvernele străine ştiu să tragă din campaniile in definitiv pornite dintr’un sentiment generos al presei, foloase de ordin material, cînd e vorba de o ţară mică ca Romînia. Amintiţi-vâ cu ce furtună groaznică ne ameninţa congresul din Berlin şi cabinetele europene. Dilema în care eram puşi era aceasta : ori daţi drepturi politica evreilor în masă, ori nu căpătaţi independenţa. Dacă guvernul romînesc de atunci ar fi primit să dea drepturi politice tuturor evreilor, el ar fi pus în cea mai mare încurcătură şi pe guvernul german, şi pe financiari din Berlin, căci nu aceasta urmăreau ei în fond. Se interesau de soarta evreilor din ţară ca o cioară de-o nucă goală. Ba prinţul de Bismark ar fi fost chiar foarte supărat, deoarece de nimic nu se temea el mai mult, după cum se vede de-abia astăzi, pentru soarta comerţului şi a industriei germane pe valea Dunării, de cît de formarea unei puternice clase burgheze în Romînia, la crearea căreia evreii cu drepturi ar fi contribuit pe-o largă seară, cum s’a întîmplat şi cu Ungaria. Berlinul financiar şi Berlinul politic au dorit din răsputeri ca să ne vadă opunînd rezistenţă acordărei de drepturi evreilor, pentru ca să ne poată sufla la ureche, după cum ne-a suflat: — Ne acordaţi răscumpărarea căilor ferate şi o bună convenţie comercială pentru noi ? Dacă da, faceţi borş cu evreii. Şi aşa s’a întîmplat. Ei bine, evenimentele din trecut stau să se repete. Străinii stau gata să vîndă din nou guvernului din Bucureşti capul evreilor din ţară dacă le acordă ceva gheşefturi grase. O conversiune pe dos a datoriei publice, cu şase la sută in loc de patru, terenuri petrolifere, păduri, o convenţie comercială ruinătoare pentru noi la 1901, iată cum scontează străinătatea bogătaşă şi oficială conduita stupidă a guvernului român faţă de evreii pămînteni şi campania presei din Viena, Budapesta, Frankfurt şi de-aiurea. De aceea romiul şi evrei cari iubim ţara aceasta şi ne temem pielea şi punga, să dorim căderea guvernului stupid şi nepatriot care ne-a adus în această tristă poziţie, şi să facem astfel ca chestiile interne să fie regulate între noi, prin bună înţelegere, căci romîni şi evrei, deo potrivă avem să ne temem de amestecul funest al străinătăţii. Voiu mai reveni asupra acestei chestii și cît se va putea de pe larg, într’o serie de foiletoane. I. Teodorescu. DIN FUGA CONDEIULUI Confilctul cu Turcia In sfîrşit guvernul nostru s’a gîndit că trebue să răspunză Turciei pentru oprirea grînelor noastre şi s’a grăbit să urce vama pentru roşcovi, pentru fisticuri, pentru rahat şi pentru... magiun. Noi aprobam cu totul aceste măsuri, de oarece de un an de zile guvernul consumă rahat şi nu numai turcesc, dar şi unguresc şi francez şi nemţesc şi rahatul ca Halber şi rahatul Porţilor-de-Fier. Era momentul ca să se oprească. Cît despre magiun, ce voeşti să mai facă cu el acest guvern neputincios căruia verzii gîndăcei îi pot cînta : „Nu mai invit morţii; e un zadar, bătrâne“ şi asupra căruia nici măcar magiunul nu mai poate avea efect ? Periplizon Ediţia de seara Războiul chimo-european Tung-Li-Yamenul sau consiliul de miniștri al imperiului chinez VENIREA JUNIMIŞTILOR LA GUVERN Manevrările „micului dictator“. — Ministerul de interne sau... sufletul regimului! — 7 miniştri în disponibilitate.— Soarta d-lui Fleva. — Alte consecinţe ale unui guvern Carp. Intimii d-lui Filipescu au pus el. Ceea ce însă e sigur e că printr’o dimineaţă in circulaţie ştirea că deşi împăcare cu junimiştii şeapte din ac-guvernul a fost decis să o ducă înainte pînă la toamnă, faţă totuşi de împăcarea elementelor liberale s’a născut intre conservatori teama ca nu cumva la toamnă împăcarea cu junimiştii nefiind un lucru îndeplinit, regele să n’aibă un motiv de a face o schimbare de regim, congediind actualul guvern şi chemind la putere pe liberali. Această versiune convine «micului dictator» pentru a da opintelilor sale caracterul unei tactici faţă de liberali — pa cind in realitate ele nu servesc decît ambiţiunea, visul de aur al acestui trăgător de sfori, care aspiră la şefia partidului conservator, fără ca această aspiraţie a sa să fie împărtăşită pînă azi de altcineva, afară de nea Iancu Brătescu. In adevăr, toate manevrările d-lui Filipescu de a voi să realizeze acuma împăcarea cu junimiştii se explică prin faptul că «micul dictator» vede că de fapt guvernul e condus de d. Take Ionescu şi că dacă acesta va izbuti să facă şi plata cuponului din Octombrie va fi considerat ca salvator al regimului şi işi va afirma definitiv dominaţiunea sa in guvern şi în partid. Aceasta ar însemna trecerea definitivă a micului dictator pe planul al zecelea. Prin realizarea însă a impăcăreî cu junimiștii el speră pe de oparte să-și creeze un merit, iar pe de aita să mai întunece strălucirea d-lui Take Ionescu. * Orupa-va d. Filipescu vre-un loc într’un minister Carp ? Singurul loc pe care e dispus să-l primească «micul dictator» e acela de ministru de interne. Or, d. Carp nu înţelege să lase acest minister unui conservator şi iacă mai puţin aceluia care nu trebile interne a dat dovadă de o lipsă de măsură şi apucăturî demagogice foarte primejdioase. Aşa fiind, e puţină probabilitate ca «micul dictator» să intre într’un guvern Carp. El s’ar mulţumi atunci să joace rolul de suflet al regimului, de salvator al partidului conservator şi să continue a contrabalanţa acţiunea şi influenţa d-luî Take Ionescu. Dualii miniştri rămin în disponibilitate şi anume: d-nii Cantacuzino, Manu, Fleva, Disescu, Istrati, Grădişteanu şi foarte probabil şi d. Ioan Lahovary, deşi d-luî Grădişteanu «micul dictator» ii făgădueşte că-i va impune şi d-lui Carp. In adevăr d. Carp înţelege să ia principalele portofolii pentru amicii săi, d-nii Marghiloman, Arion şi Maiorescu sau Missir, să păstreze pe d-nii general Lahovary şi Take Ionescu şi să aducă un guvern pe d. Olănescu, preşedintele Camerei şi la nevoie și-l menţină şi pe Ion Lahovary, nu insă la ministerul de externe. Pentru d. Fleva, după cum am mai anunţat, d. Carp rezervă sau legaţiunea din Roma, sau il lasă pe mina... liberalilor şi a «micului dictator»Desigur că una din cele mai caracteristice meschinării politice ale «micului dictator» e atitudinea sa faţă de d. Fleva. Se ştie insistenţele ce a pus acesta pe lingă tribun pentru a o face să primească a intra în guvern şi cum se mîndrea farsorul că a putut pune la cale acest eveniment, pe care l’a lansat ca o bombă in momentul cind d. Cantacuzino intra la rege cu lista cabinetului. Astăzî tribunul poate reflecta asupra serviciilor ce i-a adus farsorul! După ce timp de un an de zile l’a lăsat pradă atacurilor din presa liberală, astăzi «micul dictator» reia şi el, în foaia sa, acuzaţiile aduse de liberali cum că actualul ministru de domenii n’a fost in stare să facă o evaluare justă a veniturilor ministerului şi că moratoriul ce- a acordat arendaşilor e o pacoste pentru tezaur. Astăzi d. Fieva e bun de aruncat peste bord şi dacă nu se va mulţumi cu legaţiunea de la Roma sau poate şi cu mai puţin, atunci să se aştepte ca d. Filipescu să furnizeze presei liberale şi alte dosare cu cari tribunul să fie dezarmat ! întrebarea e: faţă de combinaţiunea pusă la cale de «micul dictator» s’ta-vor in rezervă cei şeapte miniştri in disponibilitate şi in special d. general Manu si d. Fleva? Mulţi conservatori cred că nu, şi dau mai mult ca probabilă o opoziţie a acestora din urmă, in jurul căreea s’ar grupa toţi nemulţumiţii nouei situaţiunî, intre cari e aproape sigur că va fi şi d. Paul. Pe lingă aceste consecinţe in ce priveşte fizionomia lăuntrică a partidului, numeroşi conservatori... prevăd că un minister Carp, sprijinit în afară de d. Nicu Filipescu şi combătut de generalul nu va fi considerat ca un guvern de concentrare conservatoare şi-î va instreina din capul locului simpatia opiniei publice. Astfel se desemnează situaţiunea în vederea unei eventuale realizări active răspîndite erî de intimii d-lui Filipescu cum că împăcarea cu junimiștii va fi accelerată și in cursul săptăminei viitoare vom avea un guvern Carp. Indiscret Criza conservatoare tjv Disperaţi de a cădea aşa de ruşinos, în neputinţa de a o -^'v duce înainte măcar pînă la toamnă, singura nădejde a conservatorilor era ca d-1 Carp să-î ia sub aripa-î protectoare. «Micul dictator)) inventase chiar şi o combinaţiune foarte ingenioasă în care şi d-1 Carp şi d-1 Cantacuzino să fie mulţumit, d-1 Cantacuzino avînd preşidenţia consiliului de formă, iar d. Carp obţinînd efectiva putere şi fiind recunoscut, în intimitate, drept şef. Lucrul pe jumătate este deja făcut, in sensul că guvernul voeşte, afară de generalul Manu. Rămîne de îndeplinit şi a doua jumătate, adică să voiască şi d-l Carp, şi, pe cît ştim, aceasta pînă acum nu s’a făcut. Guvernamentalii dau ca sigură schimbarea guvernului pe săptămina viitoare, totuşi pînă acum este mai mult de crezut că se ia dorinţa ca realitate. Ceea ce este mai cu putinţă, e faptul ca guvernul se va retrage pur şi simplu, văzind neputinţa de a o duce înainte. In ceea ce priveşte combinaţiunea junimisto - conservatoare, tratativele urmează, dar nu se ştie dacă vor ajunge la un rezultat... In tot cazul criza conservatoare este de mult deschisă. Ea poate va căpăta sfîrşit sau prin scăparea guvernului de către d. Carp, ori cu retragerea pur şi simplu a formaţiuneî conservatoare actuale — şi în acest caz mult mai probabil trebue pus înainte un guvern liberal. Ha&zboiul vsaimat cu Tureia Măsuri de represiune in contra slut lovite mărfurile turcești. din Constantinopoli. — No Războiul vamal între Turcia și S( Romînia s’a declarat în mod formal. S( Lăsăm pentru astăzi de o parte vi- C na pe care a putut s’o aibă guvernul român, incapacitatea lui de a a d păra interesele ţării, şi ne mărginim r la expunerea faptelor celor mai re- Cecente şi la căutarea unei soluţii si- l tuaţiei grele în care se află comer- aţul şi o parte a industriei naţionale, p * n Văzînd că guvernul turcesc se în- d câpâţînează a aplica mărfurilor noa- Cl stre onerosul tarif diferenţiat pînă la “ încheiarea unei noul convenţiuni co- a merciale, guvernul român a răspuns cu majorarea taxelor asupra mărfurilor turceşti. Iată anume ce mărfuri au fost lo- ? vite şi în ce grad. Pentru suta de chilograme s’au majorattaxele la ţîri cu 50 lei; la lacherdă 75; la sarâdele în butoae 80; la caracatiţă 100; la scoici 25; la legume uscate şi de- 8rivatele lor 20; la fructe proaspete P 15; la fructe uscate şi conservate 30; la legume verzi 15; la legume usncate 25; la seminţe uleioase 7 50; a piper de orîce soia şi embahar 100; la roşcove, stafide şi smochine 25; la portocale, lâmîî, rodii, naramze,140; la smochine în cutii, coconari, smigdale, curmale, ananaşi, struguri uscaţi,100; fisticuri, 120; la măsline 30; la capete 80; la fruncte concervate în zeamă, zahar, dulceţuri, c compoturi, parte de fructe şi rahat, a 150; la magiunurî 45; la halva şi a turte dulci 75; la gumă mastică 200; la plante medicinale 100; la unt-de- 1 lemn 50; la unturi de peste 20; la n la bumbac 20; la lemne de foc 2 lei. Suprataxa aşa de scăzută asupra lemnelor de foc se explică prin ac ceea că o bună parte a Dobrogei e silită să se aprovizioneze. t: i: * d Orî-cît am fi noi de greu loviţi Turcia, e incontestabil că ea va fi feri foarte mult din cauza supra 'ţi taxelor noastre, cari sînt ecM- n valenţe cu prohibiţiunea absolută. n Mărfurile pe cari le exportă Tur-f cia în Romînia nu vor putea găsi debuşeu în altă parte, iar noi ni le fi putem perfect procura din Grecia, Italia, Franţa şi Spania. Aşa că Turcia va suferi o pierdere netă. Dar cu încăpăţînarea turcească nu e de glumit. Acolo neexistînd o opipțiune publică care să facă presiune asupra guvernului, acesta va persista în războul vamal cel puţin aşa credem. Se impune deci ca să găsim în alte părţi debuşeuri pentru mărfurile noastre lovite de Turcia, cari conzistă în făină, alcool, cereale şi ^ produse animale, pentru a nu cita decît pe cele mai importante. Dacă Turcia nu va putea găsi un s de să desfacă mărfurile pe cari i le cumpără Romînia, în schimb ale c noastre pot găsi desfacere pe alte I pieţe, dacă particularii se pun pe * lucru şi dacă guvernul îi secundează cu înţelepciune şi cu stăruinţă. •* f Consulul nostru la Constantinopol, id. Petrescu, cu care unul din reporterii noştri a avut interesantul in- terview publicat ori în coloanele A- a deverului, ne-a indicat cea mai bună , Turciei. — Cam sunt şi cura — Ideea consulului nostru puile noastre debuşeuri soluţiune a acestei importante chestiuni: sporirea relaţiunilor noastre comerciale cu Grecia. In a adevăr, Grecia poate fi un debuşefi admirabil pentru făină, cereale, produse animale şi altele, pe cari ea nu le produce pe cît îi trebuie. In acelaşi timp Grecia suferă de o mare criză din cauza supraproducţiun el acelor mărfuri pe cari noi le importăm din Turcia. Iată dar întrunite cele mai admirabila condiţiuni pentru ca să ne putem înţelege uşor cu dînsa, pentru ca, ambele ţări să facă un schimb de-o potrivă de folositor pentru amîndouă. In acelaşi timp serviciul nostru maritim, care lîncezea pînă astăzi şi fusese cel mai crud lovit de raz, boiul vamal cu Turcia, îşi poate deschide minunate escale în Grecia.. Odată pătruns în Archipelag, el poate raiona mai departe, pe coastele Africeî, şi ale Italiei, de unde o putem aduce în abundenţă şi foarte-i oftin mărfuri ca acelea enumerate mai sus şi unde putem exporta pe ale noastre. Rămîne ca particularii noştri să opereze în unire, să caute relaţiunî in acele părţi, iar guvernul să-i secundeze din toate puterile. In ce priveşte Grecia, ea va primi cu bucurie stabilirea unor relaţiunî comerciale întinse cu Romînia, căci afară de folosul material este şi ambiţiunea, deoarece şi ea este în războiu vamal cu Turcia, şi a fost lovită tot aşa de crud ca şi Romînia. In plus un schimb activ comercial cu Grecia, stabilirea de relaţiunî'. comerciale importante între ea şi noi, poate avea şi fericite urmări politice. Dacă Romînia a stat aşa de izolată de statele balcanice, pricinar de căpetenie era că lipsea interesul aterial, baza oricărei apropieri dintre state şi popoare. Dar cînd interesele materiale vor lega puternic ţara noastră de statele balcanice, o fericită apropiere se poate face între noi și ele. Poate că din acest punct de vedere atitudinea duşmănoasă a Turciei ne va fi de folos. Insă vremea nu trebuie pierdută. Trebuie să dăm din mîini și din picioare ca să izbutim cît mai repede. Index. POLITICA IN STHEINATATE Războiul chino-european Discursul împăratului Germaniei a produs o fierbere colosală în toată lumea. împăratul a pronunţat cuvintele: «Războiul a fost declarat.» Aceste cuvinte sunt comentate de presa universală. Presa germană spune că de aci încolo Germania trebue să aibă rolul preponderent în evenimentele din extremul orient, căci ea n’a fost numai lovită in interesele ei economice, dar și insultată în modul cel mai crud. Presa engleză crede insă că împăratul Germaniei nu va declara războiu Chinei, pentru că ar trebui să convoace parlamentul şi să-i ceară credite. Presa rusească atacă direct pe împăratul Wilhelm care a pronunţat cuvinte atît de grave în afară de înţeles uffisionari creştini In China Din Bruxelles a venit prima ştire, ■confirmată apoi şi din diferite alte capitale europene, că una din principalele cauze ale răscoalei boxerilor este activitatea misiunilor creştinedin China. Lucrul va părea unora curios, dat fiind că creştinismul ca doctrină nu conţine nimic ce ar putea provoca furia unui popor ca ■cel chinez care, oricum, stă la o annumită înălţime culturală, deşi cultura lui diferă mult de a noastră. Dar lucrul devine mai lesne de înţeles dacă aflăm că misionarii nu tind atîta să infiltreze chinezilor spiritul doctrinei, cît ca să obţie rezultate vizibile, deci să convertească un număr mare de chinezi care să primească botezul. In acest scop însă misiunile bizuindu-se, contrar celor ce predică, pe sabia putere ai căreia supuşi sînt, fac convertiri cu forţa brutală, după sistemul adoptat de ezuiţi şi în Bosnia, unde copiii de musulmani sînt furaţi părinţilor şi botezaţi. Dacă chinezii şi mai ales cei culţi urăsc pe misionari, numai fiindcă vor să răstoarne vechile obiceiuri ale ţarei, cu atît mai vîrtos îl urase şind văd că vor să împne ca forţa o religie pe care ei înşişi o numesc a dragostei. * Misiunile cele mai puţin simpatizate de chinezi sînt cele catolice, deşi ele sînt cele mai vechi în China. Intr’adevăr ele şi-au început activitatea tocmai în veacul al şaisprezecelea şi au avut de înregistrat la început succese atît de mari, încît se credeau deja în stare să obţie proclamarea catolicizmului ca relîgiune de stat. Dară aroganţa misionarilor şi mai ales certurile între apostolii bisericii papistaşe, nu numai că au împiedecat realizarea idealului, dar au provocat chiar în veacul al şeaptesprezecelea o mişcare anticreştină, în urma căreia misionarii au fost goniţi din China, iar proseliţii lor au fost măcelăriţi. De atunci încoace acest soi de mişcări anticreştine s’au repetat din timp în timp, şi toate mijloacele de represiune de cari au uzat puterile europene, mandarini destituiţi, vinovaţi decapitaţi etc., etc., n’au putut înlătura repeţirea răscoalelor şi creşterea lor pînă la punctul la care ele au ajuns astăzi cînd Europa întreagă se vede angajată într’un războiu nu cu China, ceea ce ar fi puţin lucru, ci cu poporul chinez, ceea ce-î mult mai grav. Misionarii protestanţi, americani, englezi şi germani ş’-au început activitatea în China într’un timp mai recent. Pentru prima oară ei s’au stabilit pe pămîntul imperiului ceresc abia prin 1842. Ei sínt mult mai agreaţi de chinezi din cauză că sínt mult mai puţin fanatici, şi fiindcă ţin mult mai puţin la succese exterioare, ci sînt mai mulţumiţi ctnd văd că reuşesc să schimbe moralul chinezilor. Ca urmare însă natural că numărul convertiţilor catolici este mult mai mare decît acel al convertiţilor protestanţi, deşi misionarii protestanţi sînt mai numeroşi decît cei catolici. In schimb proseliţii protestanţi sînt mult mai perzistenţî în credinţa lor decît cei catolici. In interesanta sa carte Probleme privitoare la extremul Orient lordul Curzon evaluează numărul misionarilor catolicidin China la 705, la care se mai adaugă 559 preoţi de origină chinezească. Numărul chinezilor catolici este de 1.092.800 suflete. Misionarii protestanţi sunt în China, după acelaşi autor 1300, printre cari şi 700 femei. Numărul chinezilor convertiţi la protestanizm este de 67.000. Un cunoscător al modului de a proceda al misionarilor, spune că toţi încearcă prin predici şi împărţire de biblii traduse în chinezeşte să convertească pe chinezi. Rezultatul acestor mijloace de propagandă este însă din cale afară de neînsemnat. De aceea atît catolicii cît şi protestanţii recurg la mijloace mai practice. Catolicii caută înainte de toate să acapareze copiii. Ei se însărcinează să crească pe copiii orfani şi cumpără copiii de la părinţii săraci. De asemenea ei adoptă portul şi obiceiul ţărei şi merg în asta privinţă citeodată atît de departe incît mutilează picioarele fetiţelor orfane după datina chinezească. Protestanţii evită asemenea mijloace. Ei caută să influenţeze prin acordarea de ajutor medical, prin primirea în spitale, şcoli şi şcoli de meserii, precum şi prin predici. In genere protestanţii au obţinut succesele lor cele mai mari prin misionarii cari au fost totd’odată şi medici. Şeful unei misiuni germane scrie în astă privinţă : „Influenţa indirectă a unei misiuni medicale în China nici nu poate fi apreciată în deajuns. O asemenea misiune dezarmează prejudecata, îndepărtează, bănuiala, cucereşte încrederea po- porului. Ea arată în mod practic principiul cel mai înalt şi mai bun al creştinismului, dorinţa de bine. Adesea ori am auzit chinezi spunînd: trebue să fie o bună învăţătură aceea care face atîta pentru omenirea suferindă“. Iar profesorul Otto Pfleiderer din Berlin scrie tot cu privire la activitatea medicală a misionarilor: „Pe această cale se poate dovedi mîndrilor chinezi culţi superioritatea intelectuală şi technică a culturei occidentale asupra celei chinezeşti. Căci cu toată mîndria ce o au din cauza cunoştinţelor lor anticvarice, cunoştinţele reale ale chinezilor în domeniul ştiinţelor naturale, technicei şi medicinei sunt pe o scară nespus de joasă. Arta lor medicală n’a trecut încă de scara primitivă a concepţiilor animistice, adică a credinţei că anumite spirite cauzează stări excepţionale, şi a farmecelor. De anatomie şi fisiologie habar n’au. Dacă se găseşte intr’o casă un bolnav, apoi cei din casă fac un sgomot infernal pentru a goni spiritul care a pricinuit boala. Dacă aceasta n’ajută, se face apel la un savant chinez, care a studiat ce-i drept, cu sîrguinţă cărţile filozofice ale clasicilor săi de acum două mii de ani, care însă n’a privit niciodată natura. Acest savant pune diagnosticul pipăind pulsul, fără a mai examina pe pacient... Pe baza bătăii pulsului şi trebue deosebit dacă-i pulsul drept sau cel stîng se constată apoi dacă boala e cauzată de un demon alb sau de unul negru, şi dacă acest demon îşi are sediul în inimă, ficat, rinichi, splină sau plămâni. Conform cu această constatare se prescriu receptele cari n’au alt argument în favoarea lor decît o vechime de mai multe mii de ani. Aşa de pildă una din cele mai obicinuite recete sună astfel: „2 părţi şearpe pulverizat, 1 parte viespe inclusiv cuiburile lor, 6 părţi cărăbuşi, 4 părţi scorpioni, 20 părţi şopîrlă, totul bine frecat şi făcut în pilule“. Cind bolnavul sufere de o stare de slăbiciune, îi se dau cu predilecţie oase de tigru pulverizate, pentru că se crede că cu acest chip îi se va infiltra puterea tigrului. Dacă nici aceasta nu ajută, apoi se aprinde o candelă într’unul din templurile marilor medici ai trecutului, al căruia ajutor natural e tot atît de problematic, ca acel al urmaşului sau în viaţă. Intervenţiile chirurgicale, medicul chinez le evită cu totul ; de aceia aleargă pe acolo atîţia orbi şi ologi, cărora ajutorul la vreme al unui medic european ’i-ar fi putut reda sănătatea şi vederea“. * Dată fiiind starea aceasta a medicinei chinezeşti, se înţelege lesne că medicii misionari pot obţine succese mari printre oamenii din popor. Din nefericire numărul misionarilor medici este relativ foarte mic, aşa că cei mai puţini din popor pot fi cuceriţi pentru creştinism. Chinezul cult însă priveşte doctrina creştină ca pe una barbară, asupra căreia nici chiar propagatorii nu se pot înţelege. Aşa de pildă ezuiţii, americanii şi englezii se servesc fiecare de alt cuvînt chinezesc pentru a reda noţiunea Dumnezeu. Unii îi zic acestuia „Stăpînul cerului“, alţii „Duhul adevărat", alţii în sfîrşit „Stăpînul suprem !“ La aceste deosebiri de formă se mai adaogă şi marile deosebiri de principii cari despart diferitele confesiuni, şi mai ales goana iezuiţilor pentru a atrage la catolicism pe proseliţii protestanţi. Dacă se mai adaogă la aceasta faptul că numaî prin şiretlicul unui iezuit s’a prevăzut la convenţia franco-chinezâ permisiunea pentru misionari de a intra în interiorul Chinei, apoi se va putea înţelege ura contra creştinismului care caracterizează pe mai toţi chinezii cu vază. Aceştia însă răspândesc în popor tot soiul de legende cu privire la creştini, pentru a aţîţa pe poporul ignorant la luptă. Astfel se impută creştinilor că la serviciile lor religioase comit abuzuri sexuale, omoruri, că uzează de sîngele copiilor chinezeşti, etc., etc., atîtea şi atîtea minciuni cari pe lîngă neajunsurile mai sus descrise au aţîţat într’atîta mulţimea, încît astăzi va trebui să curgă şiroaie de sînge pentru ca răscoala să poată fi înăbuşită. * Este un fapt cert însă că actuala intervenţie a puterilor nu e de natură a face pe misionari mai iubiţi în China, aşa că creştinismul este astăzi poate mai departe decît oricînd de a învinge Religiozitatea chinezească. De aceia misionarii protestanţi în special sînt împotriva războiului, declarînd că creştinismul nu se propagă cu sabia ci cu vorba blinda şi cu fapta bună. B. Brănişteanu.