Adevěrul, octombrie 1900 (Anul 13, nr. 4017-4047)
1900-10-24 / nr. 4040
( Anul XII!-^ No. 4040. FONDATOR A3LEX. ¥, IBISiLBIMAMU Abonamente Un an Șast luni Trt“ luni In fcstâ . . ... . . 30 lei 15 lei 8 lei In Străinătate. . 50 n 25 „ 13- „ IO banii în toată țara IS „ „ străinătate Un număr vecin, 30 bani Adever Marţi ,4 Octombrie Linia pagina IV Lei............... 0.50 baa III 2.— BIROURILE ZIARULUI 11 —Strada Sărindar— 1| Divorţul regelui Serbiei-Conflictul Cantacuzino-Corp DIRECTOR POLITIC Anunciuri LICHIDARE_TOTALA — Să lichidăm trecutul, ne-a strigat d. Carp din parlament, şi un spectacol ciudat şi hidos ni se înfăţişează înaintea ochilor. Oameni veros! din lăuntru, ajutaţi de financiari străini de toate speţele, s’au repezit în casa noastră, întocmai cum invadează locuinţa unui nenorocit debitor, în ziua vînzărei, negustorii de tot felul. Cu mina lor murdară îţi pipăie lucrurile, tot ce’ţi este scump ţie, nenorocitule, este violat, deranjat de la locul lui, fiecare din lucruri, par’că vandalii au dat năvală în casa ta. Tot aşa se pare că este cu Rominia. Miroase a mezat şi toţi negustorii de chilipiruri s’au repezit ca un stol de pasări hrăpăreţe asupra ţărei noaste. Unii vor să capete pe o bucată de piine conductul de petrol, care duce bogăţia ţârei de la munte la mare. Odată pusă mîna pe acest mijloc de transport, adio viaţă şi independenţă pentru tine mic producător, care vei trebui să te supui marelui capitalist străin. Alţii scotocesc pămintul şi studiază petroleul, sarea, cărbunele şi mineralele noastre. Ca la orbeţi ori la fiii de familie risipitori ni se ung ochii cu citeva milioane, intermediarii se îmbogăţesc dintr’o zi în alta, iar capitaliştii străini pot vesti pe acţionarii lor că le vor da de acum înainte dividende de 200 la sută! Pădurile de veacuri ale sta- Tului cresc frumoase şi neatinse, virgine încă în munţii noştri, pădurile noastre şi ele sunt ochite de «amatorii» străini. La desfacerea aceasta totală, la mezatul acesta, fiecare cumpără ce-i convine şi pe cît se poate mai ieftin. Lichidarea trebue să meargă repede. Cine ştie ce se intîmplă şi cade guvernul! Uite, de pildă, dobitocii ăştia de ţărani cari se revoltă pot strica toate treburile. Adio în acest caz îmbogăţirea celor ce maşinează în umbră ruina şi ruşinea ţârei, adio sutele de mii de lei, unite cu milioanele trădăreî, adio pentru tot-d’auna căci cine îl poate asigura dacă s’o mai găsi vre-un guvern atît de «amator» de lichidări? Politica e cam amorţită. Fiecare hezită par’că să lovească In acest blagoslovit guvern. Ar fi în adevăr o crimă—aproape o sinucidere—să loveşti într’o chrinuire care lichidează şi care-ţi da ţie deputat, ţie senator, ţie om de afaceri a titea prilejuri ca să te scoli intr’o bună dimineaţă bogat. Afacerea Hallier a dat d-luî Costică Manu, fratele fostului ministru de finanţe, dintr’o singură lovitură 700.000 de lei! Dezarmarea ţărei de puştile Henry-Martini a îmbogăţit pe intermediari şi se calculează că in curînd se vor paşte încă vre-o ciţiva milionari pe urma petroleuluî, a săreî, a conductului Pipeline, a pădurilor, a hîrtiei de ţigară şi altora şi altora afaceri strălucite făcind parte din lichidarea trecutului, pentru consolidarea avereî cltorva bărbaţi mai cu prevedere de cit au fost conducătorii ţărei. Un guvern ca acesta trebue dar menajat de toată lumea, căci dacă pentru unii conductul, curge, pentru alţii măcar pică, aşa că fiecare, şi mic şi mare, îşî are partea lui. Cît despre ţară, cine se interesează de această cantitate neglijabilă !... Esenţialul este să se lucreze repede şi în chip remuneratoriu, aşa ca în cîteva luni lichidarea să fie isprăvită, banii încasaţi şi opera de jefuire a ţărei desăvîrşită. Poate atunci să vie alt guvern—el nu va putea decît să constate dezastrul şi să consfinţească cele deja făcute! Const. Stille. DIN FUGA CONDEIULUI Fraţi de... singe Fuziunea s’a făcut, s’au închiegat boerii nouî cu boeriî vechi şi ca să fie trăinicie s’au închiegat cu ce ţine mai mult la cheag, cu sînge. Boerii vechi l’au vărsat la Slatim, boerii nouî piuă acuma la R.Sărat ,şi Buzim şi unda s’o mai putea de acuma înainte ! Mai fuziune ca aceasta nici că se poate : conservatori şi junimişti nu sînt azi numai fraţi de... cruci şi dumnezei, ci şi fraţi de... sînge ! Cînd pe rind şî-au tîrît drapelul cînd prin noroiu, cînd prin borhot şi sînge— aşa că azi seamănă între dumnealor ca două picături de... sînge. Să nu-mi mai umblaţi deci cu crize ministeriale ! Marele partid conservator s’a închiegat definitiv ! — Au murit ţăranii, să trăiască boerii fuzionaţi ! Pufi. SA PLECE! Se pare că, după ce s’au răsculat satele, după ce s’au dat morţeî atîţia săteni, după ce spitalele din Rimnicul-Sărat şi Buzău răsună de vaetele celor răniţi, azi guvernanţii discută între ei cine este vinovat. Ministrul de interne şi cel de finanţe îşî dau reciproc vina unul asupra altuia. D. Carp pretinde că prefecţii d lui Olănescu sînt răspunzători de grozava nefericire întîmplată, iar ministrul de interne voeşte să demisioneze sub cuvînt că nu vrea să se facă solidar cu măcelurile comise. D-sa este de părere că singurul mijloc de a linişti satele este să se suspende acum deocam dată constatările controlorilor. Dacă lucrurile se petrec astfel, cu atît mai rău pentru acest guvern in care nici măcar nu-i omogenitatea crimei! Şi dacă miniştrii nu se înţeleg, dacă din această cauză s’a întimplat omorul sătenilor, să bine-voiască d. Carp să se retragă de la putere. E o dovadă că nu poate guverna, pentru că graţie chipului nenorocit de a conduce ţara, s’au întîmplat măceluri de săteni. Aureola cu care a venit d. Carp la putere s’a pierdut în sîngele sătenilor de la Rimnicul-Sărat şi Buzăul. De îndată ce un guvern face legi de asemenea natură că se răscoală liniştitele sate ale ţărei romîneşti, guvernul acesta este iremediabil condamnat să se retragă. Ori a cui ar fi vina personală, guvernul în întregul lui este vinovat şi răspunzător şi singura lui pedeapsă este să plece de la putere după ce a urît—întocmai ca și guvernul d-lui Cantacuzino,—steagul partidului conservator, cind în noroi, cînd în singe. Conjurația carlistă din Spania Don Carlos pretendentul la tronul Spaniei, al cărui partizani au înscenat marea conjurație zdrobită zilele acestea, Regina regentă a Spaniei mama regelui minor Alfons. înt naţia tezaurului public Comparaţia Intre cele două exerciţii. — Evaluări prea umflate.— Un nou deficit. —Viitorul budget. In situaţia tezaurului public pînă la 31 August 1900, găsim lucruri extrem de îngrijitoare. Un deficit enorm ne ameninţă iarăşi, ceea ce probează că afirmaţia unora că anul râu agricol a fost cauza deficitului trecut, era o naivitate sau o şarlatanie. Să ilustrăm cu cîteva cifre, mai elocvente decît cuvintele, starea în care se găseşte budgetul. * Pe exerciţiul 1899-900 se prevăzuse la venituri 228.805.000 lei. Deficitul a fost de vreo 33 de milioane,—deficit enorm, nemaipomenit în analele noastre financiare. Ce face înţeleptul guvern conservator care pretinde că numai nepriceperea liberalilor ne adusese la marginea ruinei? Urcă evaluările budgetare pe exerciţiul 1900—1901, cu 16,520,400 iei, faţă de cele trecute. Se bizuia guvernul pe noile biruri cari se votaseră, uitînd sau neînţelegînd că enormul deficit din anul trecut provenea în mare parte de la dările indirecte, termometrul cel mai exact al situaţiei economice şi financiare din ţară, şi nevoind să ţină în seamă că birurile noi erau în majoritate indirecte. • Cind impozitele indirecte scad, de nu se pot niciodată urca prin sporirea lor, ci numai prin îmbunătăţirea stăreî economice generale. Acesta e un adevăr elementar pe care guvernul conservator l-a neglijat sau l-a ignorat. Rezultatul a fost că de la 1 Aprilie pînă la 31 August, adică în cinci luni numai, încasările au fost inferioare nu celor prevăzute pe exerciţiul nou, ci celor din vechiul exerciţiu, mai mic cu 16 milioane, de la căile ferate. Cu toate că prin legi nu se spera un spor de vreo 11 milioane la dările indirecte, ele acuză un minus de vre-o 7 milioane faţă de cele din exerciţiul trecut Niciodată, de la 1896 încoace, dările indirecte n'au produs mai puţin ca acum", de asemenea şi monopolurile statului. Cu veniturile căilor ferate e un dezastru. Ele n’au produs de la 1 Aprilie la 81 August decît 3.700.000 de lei, pe sind pe epoca corespondentă din exercițiul trecut au produs 6.700.000; în 1898- 99,14.600.000; în 1897-98, 7.000000; în 1896-97, 10.000.000. * Situația financiară e deci extrem de gravă. Noul guvern — dacă sîngele vărsat îi va permite să trăiască încă—va trebui să se lapie de fleacuri şi de impozite indiracte. Economiile mari şi biruri digioase asupra celor avuţi, iată ce se impune. Altmintrelea mergem la faliment şi la controlul străinătăţeî. Ad 5 milioane de leî. E un dezastrul Dacă mergem tot astfel, și nu vedem de ce vom merge mai bine, deficitul probabil va fi de 16,500,000 spor la prevederi, plus alte 15—16 milioane sub prevederile de pe 1899—1900, adică 30 milioane deficit. Iată unde ne duce înțelepciunea guvernului Cantacuzino, sub care am văzut un budget deja alcătuit trimis la plimbare, împreună cu ministrul de finanţe care-l alcătuise. # Marile scăderi sunt la contribuţiile indirecte, la monopolurile statului şi ®οiiţ£o ́ 1a eca'. De ce s’au răsculat ţăranii Am dori să se publice rapoartele prefecţilor şi ale procurorilor cari au anchetat ultimele răscoale ţărăneşti. Dacă aceste rapoarte sunt într'adevăr oglinda fidelă a celor constatate, atunci ele cuprind de sigur interesante amănunte asupra modului cum s’a aplicat faimoasa lege a ţarcii. Ceea ce ştim positiv pînă acum, este că d. Carp se plinga în contra administraţiei, care n’a ştiut să ia măsuri din timp, pentru a evita răscoalele, iar prefecţii se pling că ministerul de finanţe n’a dat instrucţiuni administratorilor financiari asupra aplicare! legei. Am auzit ciţiva prefecţi declarind că agenţii fiscali habar n’aveau de lege; nici unul nu cunoştea dispoziţiunile ei si mai toţi au procedat turceşte. Prin urmare in ce priveşte răspunderea acestor răscoale e discuţie mare intre d-nii Carp şi Olănescu. Primul-ministru acuză prefecţii şi subprefecţii, d. Olănescu aruncă* răspunderea asupra administratorilor financiari. Una din părţi e dlar vinovată şi întreg guvernul e răspunzător de această vină. * La R- Sărat e prefect un om al d-luî Ionaş Grădişteanu. Prefectul a fost brutal cu sătenii, a procedat fără tact și a provocat singeroasa răscoală de la Buda. D. Carp nu s’a sfiit să spună că prefectul d-lui Ionaș Grădișteanu e principalul instigator al răscoalei. Dar la Buzau ? La Buzau e un prefect junimist. D. Carp însă nu vrea să ştie dacă-i junimist sau conservator. D-sa susţine că era treaba prefecţilor să prevină orice turburărî la sate. De cind s’a depus legea ţuicei s’au semnalat agitaţiuni la sate. Deci datoria prefecţilor era — zice d. Carp — ca să fi luat, din timp, toate măsurile pentru potolirea agitaţiei. Prefecţii însă n’au trimes nici un raport, n’au comunicat absolut nimic în privinţa fierberilor de la sate. Vina este dar a lor şi nu a administraţiei financiare. Pentru a întări şi mai mult credinţa că prefecţii sunt responsabili de răscoalele ţăranilor, d. Carp a arătat d-luî Olănescu grija ce a avut-o prefectul de Dîmboviţa, judeţul d-luî Olănescu, unde pînă acum nu s’a întîmplat nimic, deşi acolo se semnalase o puternică mişcare. La Dîmboviţa prefectul a mers prin comune, a chemat numai pe ţăranii bogaţi şi fruntaşi, le-a explicat legea şi s-a făcut responsabili de orice tulburare, spunîndu-Ie că imediat ce se va face vre-o răscoală cei d’intiiu vor fi arestaţi fruntaşii satului. Această procedare a avut un efect bun. Fruntaşii ţărani au veghiat singuri prin satele din judeţul Dîmboviţa, ca să nu se facă răscoale. Iată dar cum în judeţul Dîmboviţa, culcuşul politic al d-luî Olănescu, s’au putut evita răscoale. Dacă toţi prefecţii procedai astfel, poate n’am fi avut răscoale. Aceasta este credinţa d-lui Carp. D-l Olănescu este însă cu desăvirşire de altă părere. D-sa, după cite am transpirat, aruncă toată răspunderea asupra ministrului de finanţe, care n’a dat la timp instrucţiunile necesare administratorilor financiari, şi ca dovadă e circulara dată după isbucnirea răscoalelor din R.Sărat. Conflictul acesta între ministrul de interne și acel de finanțe se va lămuri înaintea Camerei. Peste citeva zile se va vedea in parlament cum se vor apara ambii miniștri." Rep. A se vedea în corpul ziarului amănunte telegrafice şi prin poştă de la trimisul Adevărului asupra răscoalelor din Buzău, precum şi ultimele ştiri din ţară şi din străinătate. CARNETUL MEU Locuinţile artiştilor intîlnind zilele aceste pe onor. d. Petre Grădişteanu, energicul fost director general al teatrelor, mi-a vorbit, cu pasiunea pe care î-o cunoaştem, de multe ale teatrului. Intre altele de un proect care a rămas necunoscut şi care merită o deosebită atenţie. Artiştii Teatrului Naţional sufăr pe urma faptului că locuesc unii incomod, alţii destul de departe — aşa că sunt mereu expuşi răcelei la ieşirea de la repetiţiuni şi spectacole. E în folosul instituţiei înainte de toate de a căuta să ocrotească sănătatea artiştilor. Pornind de la această ideie d. Grădişteanu a alcătuit un proect prin care din fondul de rezervă, de vre-o 100.000 de lei, şi cu oarecare adausuri să se clădească pe locul din faţa bolţei care duce la loja regală—loc care e proprietatea teatrului — să se clădească o casă, cu numeroase apartamente şi camere izolate şi cu 2-3 prăvălii jos. Aci cea mai mare parte din actori ar găsi locuinţe bune şi eftine, jos s’ar putea face un restaurant,care ar deveni un loc de întîlnire din cele mai căutate, dînd şi cartierului fizionomia unui adevărat cartier artistic. Unde mai puneţi că din chirii are şi procente incomparabil roaî mari la capital de cît azî cînd aduce 3-5 la sută şi unde maî puneţi înlesnirea de a locui în acelaş corp de clădiri cu instituţia la care eşti activ ! Proectul e făcut. Realizarea lui n’ar fi un merit prea mic pentru cei ce şi l’ar apropia. Artiştii, înainte de oricine altul, au interesul să studieze chestiunea şi să agite pentru ea. E. D. F. Economiile de la instrucţie şi culte A doua scrisoare a unui cititor:—Inspectoratele.—Cum se crutează inspectorii.—Cit costă un inspector.—Revizoratele.—Slujbe politico-didactice, trage Am arătat în precedenta mea scrisoare cu ea o simplă revizuire a budgetului administraţiunei centrale şcolare, dă putinţa realizării unor foarte însemnate economii. Vom trece acum la cei 23.210,935 lei ce se cheltuesc cu instrucţiunea publică şi ţinem să declarăm, chiar de la început, că aci problema se complică, căci ne găsim în faţa singurului capitol din care ţara un folos real. Dacă ar fi să luăm în serios afirmarea celui mai fără de noroc dintre toţi câţi au fost raportori generali ai budgetului, am avea un mijloc foarte ingenios de economii, anume suprimarea pur şi simplă a şcoalelor, in total sau in parte, căci, cum se exprimă raportorul acestui an budgetar în expunerea sa de motive, «spoiala şi funcţionarizmul sunt «reţele cari decurg de pe urma actualului nostru învăţăminte, iar «in schimbul urcărei budgetului instrucţiuneî publice avem o scădere a nivelului cultural al ţărei». Pentru oamenii maturi asemenea constatări nu pot avea maî mare valoare decît însuşi întregul proect da budget pe exerciţiul 1900—1901, care, deşi soldat teoreticeşte cu un excedent de 7.047.024 leî, se transformă in practică in un budget cu deficit de aproape 5.000.000 lei. De aceea, nu in suprimarea şcoalelor, ci aiurea, trebuesc căutate mijloacele de economie. Dar pentru ca să putem ajunge la şcoale sîntem siliţi să ne oprim în trei minoase şi fericite regiuni. Cea dinţii se cheamă Serviciul de inspecţiune a şcoalelor şi este cifrată în budget cu suma de 330 000 lei; cea de a doua poartă numele de Material şcolar şi Serviciul extraordinar, pentru care se cheltueşte 953.190 lei ; în fine cea de a treia este anunţată sub modestul titlu de Stipendii şi Subvenţiuni, cu circa 936,955 lei. Avem să vedem îndată că în fiecare din aceste trei provincii creşte cite o floare deosebită; in cea dinţii este parfumul mult cintatelor Inspectorate şi Revizorate ; in cea de a doua remunerativele chirii pentru casele favoriţilor pe cari statul le ia ca localuri de şcoală; în cea de a treia se destilează balsamul naţional al rominuluî, adică stipendiul şi subvenţiunea. Oricât de interzisă ar fi profanilor violarea acestor sfinte lăcaşuri, promitem totuşi că nu ne vom despărţi de ele fără o abundentă recoltă de economii. Serviciul de inspecţiune a şcoalelor, aşa cum se practică la noi, nu a izvorit din o necesitate reală, ci a fost instituit mai mult din un dublu spirit de imitaţie şi de vanitate. In ţările cu tradiţiuoi şcolare, acolo unde Invăţămîntul este o creaţiune a geniului naţional, rolul inspectorilor şcolari este din cele maî însemnate. Acolo, inspectorii de tot felul, pe lingă partea pur administrativă şi de control pe care o exercită în mersul complex al maşinei delicate ce se chiamă invăţămint, mai sint incă şi teoreticianii instrucţiunei. Oameni erudiţi, aleşi printre cei mai competinţî membri ai Universităţilor, inspectorii meditează asupra chestiunilor şcolare, publicind lucrări adevărat hotăritoare în mersul învăţămîntului. Poveţele lor nu numai luminează, dar stabilesc chiar soluţiunea pe care o va adopta ministrul. Prin întrunirea atitor bune-voinţe, atitor capacităţi, se formează un stat-major de elită in jurul şefului suprem al şcoalelor, care astfel secondat devine o forţă intelectuală de o extraordinară strălucire. La noi nimic din toate aceste. Inspectorii sunt pur şi simplu profesori, aleşi dintre persoanele politice cari convin ministrului şi simpatia personală, determinată de quantumul serviciilor aduse in timp de opozitiune, compune titlul de căpetenie. Noi, aproape nu avem in corpul nostru didactic oameni cari să gindească asupra chestiunilor de invăţămint, cari să-şî consacre activitatea lor publicind in această ramură. Toţi profesorii pot fi inspectori cu acelaş succes. Pe lingă aceasta, mai toate actele privitoare la invăţămint sunt regulate de legi şi regulamente, iar chestiile pur didactice, ca programele, nu sunt rezultate ale experienţei, ci se constituesc în mod aprioric, de comisiuni improvizate. Didactica propriu-zisă este absolut neglijată şi este singura parte în care rolul inspectorului ar fi considerabil. Toată activitatea acestor funcţionari constă in rarele inspecţiuni sau anchete, ce le fac prin oraşele ţării. Dacă cel puţin ar fi depositori ai ştiinţei pedagogice, ministrul ar putea" să se servească de ei ca de o enciclopedie vie, pe care ar consulta-o la orice trebuinţă. Dar nici aceasta nu se întimplă, căci inspectorii ne ivind nici o soluţie pregătită, tocmai ei sunt aceia cari se grăbesc de a găsi minunată părerea şefului, care satisfăcut de a fi cules *aprobările unui aşa de competinte colegiu, se simte măgulit in sufletul său. Aşa este natura omenească. * In schimb, avantagiile acestei slujbe sunt foarte mari, iar perspectiva inspectoratului ameţitoare. Şi cum poate fi astfel cind aceste slujbe formează visul de aur al attor profesori ? Să scapi de obositoarele lecţiunî zilnice, de rigoarea automatismului profesiune dăscăliceşti, să te sustragi din monotonia clasei unde figurile copiilor ca şi materiile de studiu ţi se par colorate de o nuanţă tristă şi uniformă, aceasta este tendinţă firească la mulţi din apostolii şcoalei. Ce deosebire intre viaţa liberat a inspectoratului şi incazarmarea şcoa- lei, între expansiunea personalităţii inspectorului şi modestia profesională a dascălului, intre parcimonia cu care-i salariat unul şi prodigalitatea cu care’l remunerat cel-l’alt ? Iată dar pentru ce inspectoratul oferind leafă de 800 lei, o diurnă de 300, gradaţie de profesor, jumătate din salarul de profesor, bilet de liberparcurs pe căile ferate, jetoane de prezenţă, indemnizări de transport— şi aci acordaţi-mi un moment de odihnă,căci m’a obosit o aşa lungă enumerafiune — iată pentru ce zic că oferind numai avantagiu fără muncă şi fără răspundere, această slujbă sufidie graţios profesorului. Pentru o asemenea inutilă şi bolnavă instituţiune, contribuabilii plătesc 330 000 lei anual. Atît de adevărate sint aceste lucruri, incit de pe buzele tuturora culegi şoaptele inutilităţeî inspectorilor. Chiar cei ce nu ştiu, precis in ce constă atribuţiunile lor, par a fi înştiinţaţi, in mod secret, de simţurile lor interioare, ca de nişte voci misterioase, cum că această categorie de funcţionari este o grea sarcină pe spinarea ţărei. Este credinţa generală, din nefericire prea justificată, că tot ce-i inspector in această ţară trebue clasat cel puţin printre ei,elementele inutile, dacă nu in categoria instrumentelor ostile progresului. * Lucrurile acestea iau o formă şi mai concretă în revizorate, acele slujbe politico-didactice, cu caracter hybrid, şi ale căror roade nu se culeg de cit în timpul alegerilor, sa fi in epocele de persecuţiune a învăţătorilor şi institutorilor de altă culoare politică de cit aceea a ministrului respectiv. Ca şi frunzele îngălbenite ale arborilor cari se scutură toamna, aşa se risipesc şi revizorii in toamna fiecăruî minister. Ei vin şi pleacă cu partidul de la putere, după ce au tresărit la fie-care zvon de criză, şi s’au bucurat la fie-care zgomot de întărire a guvernului. Sunt fericiţi numai aceia dintre ei cari au fermecătorul dar de a-şî schimba subit culoarea. Viaţa revizorilor in loc să fie legată, cu cea a şcoalei şi mintea lor in loc să plutească în acea atmosferă senină pe care numai înalta lor misiune educatoare o poate produce, ei nu sunt preocupați decit de bunele grații .file re- CONTELE KETOSY Amorurile şi Mesalianţele casei de Habsburg I. Frumoasa din Anesee — Aide, cinevă ! Nu e oare nici un om în casă ! Aide ! Aceste cuvinte le rosti un om, aparţinînd după aparenţă clasei mai bune, cu nerăbdare el se învirtea în mica odăiţă, bătind la toate uşile ce se găseau. In fine una se deschise şi o femee de virstă mijlocie apăru. — Nu noroc! zise cu bucurie străinul, am fost îndreptat aci, afirmindu-mi-se că e căsuţa curierului poştal. E oare acasă ? — Chiar acum plecă, Măria Voastră, răspunse femeea. Ce aveţi cu dinsul ? — Ce să vreau,— ţin să mă duc la Viena şi chiar azi, căci am nişte afaceri foarte urgente. —Veţi mai avea de aşteptat. Bărbatul meu nu se’ntoarce înainte de trei zile. Trebuie să ştie Măria Voastră, că pe a noi trec puţini străini şi dacă vin au de aşteptat citeva zile în căsuţa noastră ! — Vezi, draga mea, cu toată bună-vo, inţa nu pot aştepta, în orice caz trebuie să plec. —Vai de mine, sfinte Isuse , nu cumva primit-aţi ştirea că o rudă a d-voastră a încetat din viaţă ? — Nu tocmai aşa ceva, dar ori cum trebuie să plec. Nu puteţi să-mi recomandaţi pe alt cineva să mă ducă într’acolo? N’aveţî vre-un servitor, sau altcineva . — Nu ştiu, zâu!—Dar să vedem— poate—dar nu—Oricum, trebue să aşteptaţi». Şi zicind acestea femeea părăsi odaia. Străinul continuă plimbarea sa nervoasă. — Asta mai lipsea! Să fiu silit asta acilea pentru că surugiul nu e acasă, pe cită vreme eu sunt aşteptat cu nerăbdare la Viena ! In timp ce străinul şoptea aceste cuvinte, uşa se deschise din nou şi un tinăr, în costum de poştalion, intră. —Vă puteţi urca în trăsură, zise acesta. Am să vă duc pină la staţia apropiată, dacă nu puteţi aştepta pe tata. Faţa străinului se înveseli, şi rîzînd, zise tinărului: — Aşa înţeleg. Dar unde fusese, băete ? Şi fără a mai aştepta răspunsul, el părăsi odaia şi se aşeză indiligentă, în aşteptare ca tinărul surugiu să facă cuvenitele pregătiri. Nil trecu mult, şi o pocnitură de bieta răsună, şi trenul accelerat de pe vremea anului 1820 se puse in mişcare şi o porni înainte pe şosea, fără a ţinea în seamă vaetele passagerului care se plingea căii scutură până şi maţele. Dar străinul nu prea ţinu in seamă greutatea călătoriei şi nici nu se adincise în contemplarea frumoasei naturi..Observa însă cu multă atenţiune pe conducătorul sau. Chiar la, intrarea sa în odaie, fu lovit de trăsăturile fine ale feţei sale, care se deosebeai de tipul caracteristic al populaţiunei autohtone. Acum visa, în timpul drumului, şi cu toate că surugiul se afla cu spatele spre dinsul, străinul observă că avea ceva femee-c intr’irsui, care cu grei se ascundea de amfomat ce o purta. Străinul [începi’ să se îndoiască de sexul conducătorului sau, la care se adause și uimirea produsă de glasul lui, care semăna mai mult cu glasul unei fete, decit cu acela a unui vizitiu din Styria. Curios la culme, streinul se hotărî a cerceta lucrul maî de aproape și a se asigura dacă bănuiala sa e justificată. — Ia spune, băete, cum 'te chiamă ? Răspunsul nu veni imediat. Se părea, maî mult că cel întrebat reflectează asupra răspunsului ce-1 avea .de dat. —Iohann, se auzi apoi din răspuns dat cu tărăgănare. —Fie Iohann ! Dar cum iţi zice cînd n’ai de transportat pasageri, ci ajuţi pe mama la bucătărie? Răspunsul iar intîrzie, dar străinul putea observa cum o uşoară roşeaţă acoperi fața lui «Iohann» , —Mărturisește, amice, zise el cu încurajare, cind te întorci te schimbi iar în Maria ? Am nimerit ? —Dar cum ? Măria voastră crede că ev— eu... —Mărturiseşte, ripostă străinul, măr’turiseşte, căci glasul te trădează şi la urma urmei nici nu-i ruşine să îndatorezi pe tata.Nu-i aşa că nu-i ruşine ? — Se poate; dar acum spune cum te chiamă ? Acum chiar sunt curios. —Anna. —Anna!—Frumos nume! Surugiul-femee se întoarse și privi rizind pe străin. — Așadar numele meu vă place? — Și tu nu mai puţin. Un frumos nume şi o fetiţă tot atit de frumoasă. Dar unde mi-au fost ochii, cind din primul moment n’am văzut cu cine am de aface ? De loc mișcată de aceste vorbe frumoase, Anna, la rîndul ei, începu să cerceteze pe străin...—Mă rog, Măria Voastră, dar... — Ce? —Ași dori să știu cine nu’mî păreți un simplu orășean. —Crezi—mă numesc Iohann. — Vă cred!—Credeți că sunt atît de proastă încît să cred tot ce mi se spune ? La urmă vă mai numiți Anna ! Fetița vorbea într’una plină de indignare. —Dar Anna, dragă copilă.... —N’avețî să mă numiți Anna... —Se poate să fii atît de mintoasă? Că nu ești proastă, aceasta am văzut-o din capul locului, altfel nu m’ai fi putut duce atît de bine. — Aşa—intii aţi spus că nu e o ruşine şi acum mi-o reproşaţi. Şi cu toate aceste am plecat fiindcă n’aţî vrut să aşteptaţi. Acum vă pun să vă daţi jos şi eu mă’ntorc. —Dar fetiţo, nu-ţi fac deci un reproş şi nu sunt ’vinovat dacă mă numesc Iohann. Te asigur, mă numesc Iohann. Dar acum spune-mi ce faci cînd nu transporţi călători ? —Ce fac? dar aceasta nu vă priveşte. Ce faceţi d-voastră, cind n’aveţi a călători atit de repede ? Cine sinteţi adicătelea ? —Sunt archiduce, dragă copilă! —Archiduce,—mai bine spune că eşti chiar împăratul nostru.—Sunteţi o nimică, care îşi bate joc de oameni. Nu, nu mai cred nimic». «Aşa, atunci mai vin odată la Aussee pentru tine şi atunci iţi voiu arăta înscris că sunt archiduce. Anna Plochl se întoarse şi privi cu atenţiune pe cel cel ’i vorbea. Dacă ar fi adevărat ceea ce spune ? La acest gînd fetiţa se ’nroşi. Cam nu are aspectul acelor domnișori cari smomesc fetele.... Dacă ar fi adevărat ? Convorbirea fu întreruptă. Anna era prea ocupată cu cele ce i spuse călătorul, iar archiducele Iohann se puse de asemenea pe gîndurî. Fruntea sa se încreți. Deodată el zise îmtTtf c . . J ÎXiteH Siu *•)* — Spune, Anno, ai un drăguţ? Fetiţa se făcu roşie ca para focului. — Dar, Alteţă, ce’ntrebare e asta! — De, am spus aşa. Dar aî avut vredată un drăguţ?' tfl fbssm — Vă închipuiţi aşa ceva?.. Sibt riftiffi cari se învîrtesc in jurul meu, dar nu’l pot suferi, pentru că... Sfirehsy Se făcu din nou, tăcere. Archidficele deveni din. ce în ce. măi potomdrîUM- na se gindi la întrebarea,ce,î-a' .făcut, dacă are ftă nu’i mai spunea un cuvînt si pe 'ascuns aruncă o privire spre dinsiiL Deodată Iohann fu deșteptat^din visarea sa, prin țipete*' de copii" și lătratul de ciini ce se auzea din apropiere. Ajunse la destina)!^%r||pfi%e își luă ziua bună de la amingiții, s|u,'|i îi întinse mîna: ,% — Rămîi cu bine, Anna .’ In cel mult o lună vini iarăși la tine, atuncît o să mă cunoști mai bine. Nu maî fi supărată. Ce curioasă aventură ! se gîndi Anna Plochl, fata surugiului din Aussee. Nu știa singură cum să ia lucrul. Par’ că -i venea a crede că ar fi așa cum spusese el și iarăși se convinse că e prea fantastic. Anna dădu din cap în semn de neîncredere și se uită mereu înapoi. Mai uitindu-se odată, văzu pe ferarul șchiop, care tocmai se arăta pe stradă. De îndată ce văzu pe străin, şi el luă o atitudine militară şi salută vesel, dar respectuos. Anna se hotărî a se întoarce şi a întreba pe ferar.Va urmat, sunteţi, căci Archiducele Johann de Austria