Adevěrul, octombrie 1901 (Anul 14, nr. 4374-4404)

1901-10-24 / nr. 4397

aceea aşteaptă să vadă pînă unde va merge prăvălia din colţ cu capitalu­rile streine şi cu reforma electorală pentru ca să ştie ce să tăgăduiască şi ei. Serihoasă politică ! Ad. Sin juga condeiului Avis ! Sub­ senanalul, văzînd că se apropia sf. Dumitru şi proprietarul meu­ de azi nu mi lasă să părăsesc im­bilul, iar cel de mîine nu mă lasă să intru în el,s­ă cause do mă ’nţelegî! — văzînd procedeul co­legului meu­ de principii în ale chiriei, d. colonel Leontievici, ataşat de legaţie a imperiului rus, care zice: iok chirie,’ eu subsemnatul Snaps, am onoare a declara că consider pe sf. Dumitru şi sf. Gheor­­ghe ca nişte sfinţi absolut absurzi şi că de azi înainte sunt... ataşat de legaţie, a­­dică mă ataşez de o casă, dar chirie nu ştiu ce-i aia. Rog tot­odată pe co. Mitiţă Sturdza, ca în caz da­r proprietarul va avea ceva de obiectat, să bine­voia­scă a-i cere scuze, în numele guvernului, care are onoarea de a guverna în țara în care subsemna­tul mă învrednicesc a locui casa unui mojic de proprietar! Snaps FONDATOR ALEX. V. BELDIMANU ABONAMENTE Un an Şase luni Trtf luni In ţară...........80 lei 15 lei 8 lei in străinătate. 50 „ 25 „ 13 . 10 "bani in toată ţara 15 „ „ străinătate Un număr vech­iu 20 bani. Ediţia de seara Mercur! 24 ocTeflfb­re idft DIRECTOR POLITIC CONST. MILLE ANUNCIURÎ Linia pagina IV Lei. b ., III „ BIROURILE ZIARULUI 11 — Strada Sărindar -T E L F, F O X 0.50 bani ".­r .'A Ancheta economică a ministerului domeniilor Necesitatea şi importanţa acestei anchete.— in vederea trata­telor de comerţ — Adresa ministerului către presă.—Ches­tionarul.— Un sfat celor interesaţi în cauză. gara it k Hor h­alak­a consiliu­l comunal In mai multe rînduri am exprimat dorinţa ca guvernul, şi în special ministerul de domenii, să facă o vastă şi amănunţită anchetă asupra stărei comerţului şi industriei noa­stre, atît pentru a se vedea ce fel de rezultate a dat legea încurajarea industriei naţionale, veche de peste 15 ani!, cît şi pe ce bază trebue să du­­r­em tratativele cu ţările streine în vederea încheierei tratatelor com­er­­ciale. Pentru noi chestia aceasta a an­­i bete! era una din cele mai capi­tale. Cu o profundă satisfacţie ve­dem că ministerul de domenii reia firul întrerupt prin căderea de la putere a partidului liberal de la 1899 şi continuă cu ideea unei ase­menea anchete căreia, neobositul şi cunoscătorul în materie d. C. Bâi­­coianu, fost şi actual secretar gene­ral al acestui minister, îi dăduse un început de punere in practică încă din 1897—98, dacă nu mă înşel a­­supra datei. De pe atunci d-sa formulase un chestionar pe baza căruia să se an­cheteze starea industriei în Romînia. Eri am primit la redacţie un ase­menea chestionar, cu mult mai com­plect, însoţit de­ o mică expunere de motive adresată presei, semnată de d. C. Băicoianu. Deşi comunicarea d-sale poartă menţiunea „personal-confidenţial", cred că fac bine divulgînd lucrul, de­oare­ce numai laude se pot a­­duce d-lui Băicoianu că a fost atît de franc cu presa, că a asociat-o la opera ministerului de domenii, din timp.* Iată două pasagii din acest inte­resant document : „Guvernul ţarei îşi dă perfect seama că o bună şi temeinică orga­­nizaţiune economică nu poate fi ba­zată de­cit pe o serioasă şi apro­fundată cunoaştere a situaţiunei di­verselor ramuri de activitate naţio­nală. Este foarte adevărat că pînă acuma d­in cauza preocupărilor de altă natură tot aşa de importante şi de imperios cerute de organizaţiunea politică a statului, îndeletnicirea cu chestiunile economice şi rezolvirea lor s’aîi săvîrşit mai mult in mod empiric, ceea-ce nu ne mai e permis a face astăzi. „înainte de ori­ce trebue să ştim ce avem, cum stăm şi cum se mani­festă activitatea noastră economică. Aceasta şi a pus în gînd să facă guvernul ’şi de­o­cam­dată ministerul Economiei Naţionale, paralel cu alte lucrări ce s’au mai început în acea­­stă direcţiune, va întreprinde pe de o parte inventariarea industriei mari, care va fi urmată şi de o cercetare mai amănunţită ; şi pe de alta, in­ventariarea statistică şi anchetarea industriei mijlocii şi mici, făcînd cu­noscute pe această cale păsurile şi desideratele acestor ocupaţiuni! Şi mai departe : „De la relaţiunile şi expunerile industriaşilor şi meseriaşilor asupra păsurilor şi desideratelor lor, va de­pinde, în mare parte, şi dezlegarea al­tor probleme ce se vor ivi în vii­toarea noastră politică industrială şi economică“. Chestionarul cuprinde 28 de punc­te, unele cu mai multe aliniate. El ni se pare complect, atingînd tot ce interesează industria, din ori­ce punct de vedere. Natura industriei, întin­derea ei, numărul şi calitatea lucră­torilor,provenienţa materialelor prime, tarifele căilor ferate, chestia credi­tului, concurenţa străină, mijloacele de îndreptare pentru industriile cari sufăr în mersul sau în desvoltarea lor, toate punctele necesare sunt a­­tinse. Ancheta se va face şi la oraşe, şi la sate, de comisiuni însărcinate anume de minister. Particularii pot răspunde direct ministerului prin me­morii, de vor crede de cuviinţă. Ne dispensăm de a reproduce in extenso acest chestionar, de­oare­ce suntem convinşi că ministerul îl va face să parvie tuturor celor interesaţi în cauză, pe o cale sau alta. # Sfătuim deci pe toţi industriaşii din ţară, să răspundă chestionarului cît mai repede, cît se poate mai sincer și mai detaliat. De la sincerita­tea răspunsurilor lor depinde ca mi­nisterul de domenii să știe ce date să furnizeze guvernului pentru că viitoarele tratate comerciale să se în­­chee cît mai mult posibil în avanta­­giul nostru. Ori­ce superstiţii şi prejudecăţi, aşa de înrădăcinate cînd e vorba de făcut vre-o statistică, trebue înlă­turate de cei întrebaţi, căci în inte­resul lor se face această anchetă. Orî­ce răspuns incomplect sau neadevărat, se va resfrînge în rău asupra industriaşilor. Interesul lor bine­înţeles le recomandă să se spo­vedească chestionarului ca unui du­hovnic. Ministerul de domenii, la rîndul său, să nu uite în ce ţară trăim şi să nu pue prea limită bază pe bună­voinţa şi priceperea celor însărcinaţi cu ancheta, ci să-l execute şi să-i supravegheze de aproape. Ast­fel riscă să obţină cele mai fanteziste informaţii, cu mult mai dăunătoare ca actuala stare de ig­noranţă. I. Teodorescu, ordinar este incurabila, afară de anumite cazuri. O­­insultaţi pe un specialist, de pildă pe d. dr. Ţă­ranii ori doctorul Ilerescu. ’­f . D-M -Termes Ladiner, Panciu. Adresaţi-vă rega­­ţiuneî 4 romîne (^5) Consfcantinopol care este în mă­sură sa vă dea amănuntele cerute. D-lui Lasseur, Ploeşti.—1) Asupra taxelor de fre­cvemare întrebaţi pe secretarul facultăţeî de ştiinţe­­ de la universitatea din Paris. 2) Cu 150-200 de­ lei se jj poate trăi la Paris, dar foarte modest. 8) Toate li­­f­tăriile cari vînd uvragiî mari, le vînd în rate. D-l­ui P. Stănescu, bușteni.—Abonari-Vn la ploye du chemin de fer.’, nie Lecluse’ Paris. de fer., nie Lecluse Paris.• L’i­ra­ Vivat concurenta! Cele petrecute la intert­ni­rea juni­mistă de la Craiova tind a demonstra că procedeu­rile întrebuinţate pentru lansarea pomezilor, a­­iadurilor de păr, a săpunurilor şti a apelor de dinţi se aclimatizează si in politica rom­i­­nească, in special in politica dusă de junimişti. Tot !••* ›‚a:ova ›1. Take Ionescu, decla­rase în numele partidului conservator, că acest partid e pentru libera intrare la ţară a capitalurilor streine şi pentru o reformă electorală. Aleşi junimiştii ţinuseră două mari întruniri înainte de cea conservatoare de la Craiova tina la d. Olănescu unde şi proclama­seră şeful, şi una la Brăila în care au încercat să arate cel caracterizează, ti'au pomenit un cuviiit şi n’au făcut cea mai mică aluzie nici la eh­eslia capitalurilor streine, nici la necesitatea vre­unei reforme electorale. De îndată insă ce conservatorii au schiţat un program in acest sens, ju­nimiştii s’aft şi grăbit să-l imiteze. Asta probează cît de mult se giudeaft eî la reforme cu o săptămină înainte! Dacă conservatorii ar fi deştepţi, eî ar face o întrunire falsă in rare să făgăduiască votul universal. Pariam că junimiştii se vor grăbi să-l acorde şi ei, ba poate că, la focul concurenţei, ar merge pînă la proclamarea prin­cipiilor republicane. Şi ca să se convingă ori­cin­e că a fost la mijloc o simplă şi serihoasă concurenţă, e destul să spunem că ju­nimiştii n’au­ intrat în amănuntele a­­cestor reforme. Dacă le-ar fi avut­ pe inimă mai dinainte, s’ar fi grăbit să ie precizeze. Dar nu le-au avut, și de Omul scuzelor De multă vreme d. Sturdza n’a­­vusese ocaziunea să facă scuze. In sfirşit cazul râîi-platniculuî ataşat mi­litar rus colonelul Leontievici, i-a dat acest prilej. D-sa l’a apucat cu multă rîvnă şi a făcut imediat scuze, la orele 12 noaptea, ceasul crimelor şi al martirilor şi de acum şi ceasul scuzelor. Dacă ar fi fost numai scuze tot n’ar fi fost atît de mult cel puţin ca rezultat practic. D. Sturdza însă a mers mai departe. Tot cu aceeaşi grabă febrilă cu care a făcut scuze la miezul nopţeî, a cerut imediat co­legilor săi de la justiţie şi de la in­terne, ca să destitue pe un pîrlit de sub-comisar şi pe portărelul care fără să ştie a făcut sechestru acasă la acest ataşat militar rus, care a uitat că întâia datorie a unui diplomat care se respectă este să fie cinstit în în­deplinirea datoriilor sale. Noi credem că d. Sturdza a mers prea departe, cu atît mai departe cu cît, dacă cine­va ar fi trebuit să fie pedepsit cu destituirea, ar fi tocmai d. ministru de externe, domnul Sturd­za, de la care vine toată această a­­facere. Dacă d. ministru de externe ar fi comunicat ministrului de justiție lista persoanelor cari nu pot fi atinse de justiţie şi autorităţile ţarei, de­sigur că la corpul portăreilor ar fi existat şi numele d-lui colonel Leontievici şi portărelul n’ar fi mers să-i facă sechestru. In neştiinţă el a executat un ordin al tribunalului şi gloaba o plăteşte pe degeaba tot el. Dacă d. ministru de externe ar fi comunicat ministrului de interne că d. colonel Leontievici face parte din personalul diplomatic al legaţiunei ruseşti, de­sigur că pârlitul de sub­comisar destituit astăzi, ar fi ştiut că nu trebue să dea concurs portă­reilor pentru ca să forţeze uşa ata­şatului militar rus şi să-i sechestreze mobila. D. ministru de externe, însă, a ne­­glijeat să facă acest lucru elemen­tar şi tot d. Sturdza în schimb vo­­eşte ca un sub-comisar şi un portă­rel să fie năzdrăvani şi se ştie că debitorul rău-platnic Leontievici este ataşat militar, deci agent diplomatic şi ca atare poate să stea în casa c­­onilui fără să plătescă chiria şi fără să fie urmărit. Aceşti doui bieţi func­ţionari de absolută bună-credinţă au mers să-şi facă datoria şi şi-au fă­­cut-o în deplină conştiinţă. Dacă dâr ei n’au ştiut că sechestrează pe un mem­bru al corpului diplomatic, și nici nu puteau să ştie, de­oare­ce nimeni nu le-a spus că în adevăr acest dator­nic intră in categoria agenţilor di­plomatici, dacă ei n’au putut legal­­mente să ştie, de ce sunt pedepsiţi cu destituirea . Singurul vinovat este d. Sturdza, ori dacă d-sa şi-a făcut datoria, atunci poate nu şi-a făcut-o ministrul de interne ori cel de justi­ţie —ori alt funcţionar superior care n’a comunicat această ştire portăre­ilor şi poliţiei. De ce atunci se pe­depsesc nevinovaţii, pentru a da scu­zelor un mai mare, dar nejustificat, răsunet ? Dacă s'a făcut o simplă greşală, d. ministru de externe trebuia să nu dea acestui incident o proporţi­­une mai mare de cit comporta ei. S’a făcut deci un regretabil exces de zel, şi cu atît mai regretabil, cu cît aceşti domni de pe la legaţiuni, in loc să se folosească de imunita­tea diplomatică pentru­ chestiuni cu adevărat diplomatice, o întrebuinţează ca să nu-şi plătească creditorii şi să lase ca nişte simpli minori dato­rii pe unde trec. D. Sturdza nu de­geaba însă este omul scuzelor. D-sa nu le putea face simple şi în conformitate cu puţina importanţă a cazului. Le-a făcut cu moţ, cu scandal şi mai ales cu victi­me absolut nevinovate,--ceea­ ce încă odată este excesiv și regretabil. Const. Elale POSTA REDACŢIEI Străinii la ţară mun­i. jiul. Vîlceci. Cu toate că aţi făcut anuală, cu toat că sînteţi născut şi crescut in ţară, legei vă consideră tot ca străin şi deci pentru stabilirea­ în o comuni rurală, trebue să treceţi pe sub firrcele cauduie ale legei care vă obligă a cere m­icoriz­iţiu­­nei consiliului comunal. Mi se pare însă că in cazul d-v., care sînteţi funcţiona­rul unei fabrici, stabilit i.­r.nai vremelni­­ceşte şi pentru interesul patronului d-v., este un abuz, o interp­rlare greşită a legei supunîndu vă acelor obligat­uni cari se cer pentru aceia cari vor să se sta­bilească definitiv, cu domiciliul luar­ o co­mună rurală. Greşala de alt-fel este chiar a d­v, de oare­ce aţi cerut singur această au­torizi­ţiune de care v’aţi bucurat patru ani de z le şi care acum vi s’a retras, pentru mot­ve de şicană. Se înţelege ci dacă d­v. veţi avea c­­e sa vă susţină înaintea ministerului de interne, să arate că sînteţi victima unor urzeli infame , că drept vorbind d­v. nu sînteţi domi­ciliaţi în comună, în acest caz aţi pu­tea scăpa de gonirea din comună care vă ameninţă. Da­r şi ministrul de interne va trece peste apelul d tale şi va decide, că bine şi legal a lucrat consiliul comunal, re­­vocându vă permisiunea de a sta în co­mună, n’aveţi cui să vă mai plingeţî, căci nimeni nu mai are calitatea să vă asculte. A vă opune cu forţa ar fi o copilărie, căci ce voiţi să faceţi d-v. singur conţr­a autorităței ? De alt fel hotărirea este le­gală de şi nu este dreaptă şi atîta a­­junge ca d­v. să o executaţi, ori cit de neplăcută ar fi şi ori cît de revoltătoare ar fi această procedare care vă atinge in interesul d­v. O. H. 1‘OISTA MICA ÎL lui S. T. Călăraşi.­­ Condi­unile de admisibili­tate la şcoala de­ la Naa­y, putem­ să le Cereţi, de la direcţiunea şccnleî. D-lui A. It. G. Alexandria.— Ni se comunică şi nouă că un remediu suveran contra febrei aftoase ar fi atesta: Acid chromic .‘51 grame, apa dis­ilată 100 grame. Cu această soluţiune se cauterizează ul­cerat luni­le şi se împedrcă şi propagarea epidemiei. Dv. in să consultaţi şi un veterinar. D-nel Adela, Hi­rlău.­­ Boala de care suferiţi e greu de a fi aurarisită la distanţă. E nevoe a fi examinată de un medic care să vă prescrie ce trebue sa fa­­ceti.­ Unul cititor, Tiivovîste. Chiar şi la virsta de 20 de ani se poate ivi afecţiunea de care ne vorbiţi. De O măsură bună D. ministru de domenii a dat or­din ca nici un funcţionar al minis­terului de domenii să nu mai figu­reze în consiliile da administraţie ale diferitelor societăţe­ comerciale ori in­dustriale, ca­ se pot găsi sub controlul ministerului. Măsura este bună de­oare­ce care mai este garanţia că aceste întreprin­deri vor fi supraveghiate serios şi con­ştiincios ? Gînd în definitiv tu func­ţionar, te controlezi pe tine însu­ţi, a natural să fii îngăduitor. Pe Ungă acestea cîte lucruri cari trebue să fie secrete pot fi divulgate celor interesaţi, aşa ca secretul lici­­taţiunilor de pildă să fie un simplu moft faţă de unele societăţi cari au membri din consiliul de administraţie, în ministerul care ţine licitaţiunea, h­ămîne funcţionarilor fireşte chip deschis, pentru a se ocupa da alte societăţi sau întreprinderi cari n'au­ nimic cu ministerul de domenii. Măsura cum am zis, este bună, dar va fi greu de pus în practică căci noi suntem­ ţara cea mai dibace în irudărea legilor şi a ordinelor. Se vor pune persoane de paie şi forma va fi salvată, iar bunele intenţiuni ale d-lui ministru de domenii, vor ră­­mîne bune dar... platonice inten­­ţiuni. Totuşi trebue să ţinem seamă de această bună-voinţă de a face ceva—şi daca nu se va face nimic, vina nu va fi de sigur a d-lui Missir ci a ţăreî şi a moravurilor. Sfinx. CAHNETUL MEU Iarnă timpurie De abia suntem în 23 octombrie şi iarna a sosit. N'avem­ încă zăpadă, dar a­­vem ceva mai rău­ şi mai caracteristic ca zăpada , gh­i­aţă. Trei nopţi în şir a în­gheţat straşnic. După toate probabilităţile vom suferi o iarnă gra­i. Deja din Rusia ni se anunţă 10 graie sub zerp şi îngheţarea Volgei. Iar­’r3nţa a căzut zăpadă în multe lo­iali­tăţi încă de-acum­ 15 zile, la vre-o lună cel puţin îa­­inte de timp. Cărei cauze se datoreşte iarna grea şi vara ploioasă, toc­maî cum le-am avut în ast au? Cu ab­olută siguranţă nu se po­ate răspunde tuci, meteorologia fiind o ş­­i o ţa în faşe, prea tînără­, prea de curînd servită de date statistice şi ace­lea incomplecte, condusă mai m­lt de empirism de­cît de principii bine stabi­lite. E prob­abil că va veni o vreme cînd o­am­enii vor şti cu preciziune pe ce vreme pot conta, fapt ce va fi de o colosală im­portanţă. Dintre explicaţiile ce se dau astăzi va­riaţiilor de temperatură, cea mai plau­zibilă pare aceea că starea atmosferică şi temper­­»tura regiunilor temperate ce­nt «tiv de­asupra liniei equatoru'uî depi­de de mişcarea gheţurilor la Polul Nord.Cînd gheţurile se coboară prea jos, mai ales c î n­' i ele reuşesc sâ pătrundă, sub formă de munţi mici plutitori, mai jos de coastele Angliei,atunci verile slnt ploioase şi iernele grele, iar în caz contrar avem veri secetoase şi ierne dulci. Pe la începutul vereî gheţurile flotante ce se scoboară de la Nord întîînesc, de o­­biceifi, un vint puternic ce vine din A­­merica care le sfarmă şi ie uşurează t­o­pi­­ r-ja. Dacă vîntul e în întîrziere sau a fost prea da timpuriui, munţ­i de ghiaţă se scoboară pe oceanul Atlantic chiar pînă la coastele Portuga­iei şi ala Africeî de nord. E ceea ce s’a întimplat in vara tre­cută. Să ne așteptăm de­­ la o iarnă grea după o vară răcoroasă—dacă meteorologia nu se în­sală cum-va. 1. T. C­HESTIA ZILEI D. Ataşat de legaţie Leontievici nu şi-a plătit chiria pe 2 ani ! — Ce e domnule ? — Nici la hotel nu mă mai primeşte, să plătesc ! — De ce domnule ? — Sunt ataşat de legaţie şi-mi cere plata înainte t­rei pe zi odaia !.. POLITICA EXTERNA Conflictul franco-turc Ziarul Temps care trece drept oficios sau cel puţin inspirat de ministerul de externe, publică un articol asupra con­flictului franco-turc, care de­sigur că va produce mare impresiune la Constan­­tinopole. Marele ziar parizian felicită guvernul pentru atitudinea energică ce a luat trimetind escadra in apele Levantului, escadră care nu are atita rolul de a regula chestiunile in litigiu, cit de a reintări prestigiul republice­ in Orient. Chestiunile materiale în joc stau pe al do­lea plan. In primul rind se are în vedere că Sultanul a început să cam nu ţie seamă de cerinţele drepte ale Franţei. Situaţiunea nu e nouă. Cu ocaziunea masacrelor armeneşti de Cambon, amba­sadorul Franţei, zadarnic a intervenit pe lingă Poh­lă. Atunci de altmintrelea Europa întreagă a lipsit da la datoria sa către civ­izaţiune şi umanitate. Dar de pa urma greşelei comune Franţa a perdut cel mai mult. De atunci totul a mers in Orient contrar intereselor republice­. Cuvintul francez nu mai avea autoritate la Constantinopol. A fost deci timp acum să se intervie, a fost aproape prea tîrziu. Precedentele create de Austria, Italia şi Statele­ Unite, îndreptăţesc pe Franţa ca să recurgă la măsuri coercitive con­tra Porţeî. Guvernul francez are în a­­ceastă acţiune pînă şi sprijinul partiza­nilor Turciei. Pavilionul francez e desfă­şurat, toate micile neînţelegeri dispar înaintea lui. Cam acesta este conţinutul articolu­lui acesta care trebue de considerat ca extrem de violent, cunoscută fiind o­­bicinuita moderaţiune a ziarului Temps. Interesant este că guvernul francez a dat ordin ca escadra să caute a face zece zile pina la destinaţie, aşa ca Tur­cia să mai aibe timp să mediteze. Escadra greacă In apele turceşti Corespondenţa politică, organul minis­terului de externe austro-ungar, publică următoarea corespondenţă din Constan­ti­nopole :­ «Vizita escadrei greceşti in apele tur­ceşti exercită o impresiune mai mare de­cit cred cercurile turceşti şi aceasta fiind­că ridică amorul propriu al populaţiune! greceşti de pe coaste şi din insule şi atinge in mod neplăcut populaţiunea turcă cunoscătoare a stărei rele in care se află flota turcească. «Escadra se compune de-altm­intrelea din cele mai bune vase greceşti: cuira­­satele Psara, Hodra şi Spelsai şi cano­­uierul avizo Eurotas. Comandantul a arborat pavilionul pe bordul lui Psara. Echipagiul escadrei se ridică la 1200 oameni. După ce a stat şease zile la muntele Athos, escadra a plecat spre insula My­­tilene. Statul major şi o parte a echi­­pagiuluî au vizitat mai multe mănăstiri greceşti şi mănăstirea rusească din mun­tele Athos. Primirea ce li s’a făcut de sfintul Sinod din Ilargas şi in mănăs­tirile greceşti a fost foarte călduroasă, fără a avea un caracter demonstrativ. La Constantinopol Poarta s’a arătat to­tuşi troasată de ceremonial şi de unele din discursurile ce s’au rostit. Diverse — Din Sofia se anunţă că membrii Sobraniei vor să facă o vizită membri­­lor Skupcinei la Belgrad pentru a pu­tea face cunoştinţă reciproc. Se atri­­bue acestui act de fraternizare o mare importanţă. — Un ziar parizian anunţă că cu o­­cazia prezenţei regelui Gheorghe al Gre­ciei la Paris s’a discutat acolo posibili­tatea ca escadra franceză să se posteze mai intîiui lingă o insulă a archipela­­gului grecesc ca de ex. insula Syra, şi că numai in caz extrem escadra să con­tinue drumul la Smyrna. Probabil că astăzi (Luni) amiralul Gaillard a și so­sit cu escadra sa la Syra. --- .„.MamroMn»! ■■. ■ w-. ICconoinice O ţară fertoită Acum cinci pină şi Franţa are un deficit în budgetul sau, Statele­ Unite este ţara fericită care a realizat un exce­dent considerabil, adică de vre­o 390 de milioane de lei. La 31 Octombrie Cronica teatrală Teatrul naţional: Furtună casnică, comedie într’un act de Abraham Drey­fus.—Oedip-rege, tragedie în 5 acte de Sophocle.— Scrisoarea pierdută, co­medie în 4 acta da I. L. Caragiale.— Microbii Bucureştilor, comedie în 4 acte, localizată după d-niî Kadelburg şi Blumentha! de d. P. Gusty.— Don Juan de Macaua, melo­dramă feerie în 5 acte de Al. Damas-tată­. Teatrul naţional a trăit săptămîna trecută dintr’o serie de reluări—unele mai nimerite, altele mai puţin nimerite, în general însă nechibzuite. Marţi—a treea în abonament—spec­tacolul s’a început cu o comedie în­tr’un act: Furtuna casnică, odinioară jucată de d-na Romanescu şi răpo­satul Gr. Manolescu. Comedia e o şarjă spirituală. Au­torul pune o doamnă să acopere pe soţul ei cu o avalanşă de reproşuri şi incriminări : că se’ntoarce tîrziu acasă, că o neglijează, că prînzeşte la d. X pentru a curta pe d-na X ; în fine, ii ţine un sfert de oră sub o ploae de elocvenţă femenină, împo­dobită cu lacrimi frumoase, fără ca sărmanul să poată obţine o clipă voea de a vorbi şi el. Totul se îm­pacă din momentul ce domnul oferă doamnei o brăţară de ziua ei! De astă dată elocvenţa „doamnei“ s-a manifestat prin d-na Maria Ciucure­­scu, singura artistă care, pe lingă d-na Romanescu, are volubilitatea vertiginoasă unită cu o admirabilă claritate de dicţiune. D-na Maria Ciucurescu a avut frumoase nuanţări, cît despre vervă, am dori să ştim cînd această comediană e lipsită de vervă ? D. Liciu a făcut pe parte­nerul care nu poate reuşi să apuce cuvintul, în chipul inteligent şi spiri­tual care îi este propriu. O indicaţie însă de cită grije se pune în prepararea spectacolelor e şi următoarea : afişul teatrului anunţă că această comedie e de Girardin şi titlul franţuzesc era dat: „Un crane sous una tempete“ în loc de „Une tempete sous un crane“ ! Anul trecut iarăşi se anunţase că se cîntă Boccacio de... Audran ! Ce să mai zicem de afişele de la Dacia ?! Spectacolul principal al serei a fost Oedip-rege. O asemenea reluare ar fi trebuit să constitue un adevărat eveniment teatral. Nu se joacă Sophocle cum s’ar juca Bisson sau Feydeau. O tragedie ca Oedip e o sărbătoare teatrală! Depinde să te pricepi cum s’o organizezi; e mare meşteşug să ştii cum să prezinţi publicului un menu teatral. La noi s’a reluat Oedip cum s’a reluat Don Juan de Marana sau Duglas vampirul! Oedip-rege este cel mai îndrăzneţ concept dramatic pe care geniul o­­menesc a cutezat să-l pue în scenă. Publicul a dus să plîngă groaznica faptă a eroului, care ’şi ucide pă­rintele şi se însoţeşte cu femeea care l’a născut! Ori­ce altă împrejurare de­cît orbul fatum ar fi făcut din Oedip un monstru imposibil pentru scenă. Nu pe un anume Oedip deci, ci fatalitatea însă-șî, în toată sînge­­roasa ei rătăcire, a zugrăvit Sopho­­ele, cu o putere de nimeni atinsă în urma lui. Ce ocaziune minunată de a des­chide o asemenea reprezentaţiune cu o conferinţă asupra teatrului elin an­tic, a vorbi publicului despre perso­nalitatea artistică a lui Sophocle, a-i da amănuntele mitologice necesare, a-i vorbi de importanţa cerului în tragedie şi a-l face apoi să asiste imediat la o ilustraţiune a ziselor conferenţiarului, la reprezentarea o­­perei capitale a lui Sophocle ! Cînd, pentru numele lui Dumne­zeu, va avea parte şi Teatrul nostru naţional, de acel amor şi entuziasm pentru arta dramatică, singurele cari pot salva instituţia, de o mie de ori mai mult ca budgetul statului! Reluată în pripă, grandioasa tra­gedie a şi fost jucată ca de mintu­­ială. Figuraţiunea corului era foarte slabă, pe alocarea ridicolă şi mon­tarea neglijată. Chiar principalii interpreţi nu erau destul de obicinuiţi cu acţ­unea, de­şi în parte, cei mai mulţi au dat Lucruri de artă. D. Nof­tara e un Oe­dip impunător în scenele de mînie, cînd îşi plînge însă nefericirea se si­leşte a fi prea elegiac şi tonul muiat, în lacrămî nu merge d-lui Nottara, mai cu seamă cînd îl prelungeşte. Nu mai puţin d. Nottara are atitu­dini splendide în scena orbire­. Creaţiunea d-lui Ion Petrescu în bătrînul Tyresias este un cap de o­­peră de artă dramatică. D. Petrescu a făcut asupra noastră o impresiune pe care rar am resimţit-o asistînd la reprezen­taţiunile teatrelor şi artişti­lor celebrii. Masca, atitudinea, graiul şi gestul, toate d­âdeau­ figura bâ­tlanului prevestitor cu o rară sime­trie şi idealitate. Era un deliciu, şi pentru văz şi pentru auz. D-ra Eugenia Ciucurescu a înfă­ţişat cu succes figura locastei, fără să aibă încă virsta pentru acest rol. I se dă locasta din Oedip şi nu i se dă Getta din „Fîntina Blanduziei“, Hero sau Partenia din „Fiul pădu­rilor“! Cum voiţi deci să se dezvolte un talent dramatic, cînd e între­buinţat tot anapoda ? Noroc că tî­năra artistă are destul talent pentru a nu putea fi aşa lesne înăbuşit. D. Mărculescu în Creon, d. Achille în Corifea, d. Theodor Petrescu în bătrînul păstor, d. Cernat in Sol au­ fost la locul lor. D. Bulandra, elev al conservatorului, a spus cu foc po­vestirea nenorocire! lui Oedip. Dar de ce această urcare pe scenă a elevi­lor conservatorului? N’avem actori destul in teatru? D. Murgeanu, nu putaa să apară in acest rol ? Elevii buni de la declamaţie vor avea tim­pul să se prezinte publicului. De ce or să se uzeze cit mai repede ? Şi dacă tinereţea e focoasă şi voeşte totul—unde este un­na care s’o diri­jor—pe o seară, ca să nu zic o noapte furtunoasă—s’a reluat capo­d­’opera lui Caragiale . Scrisoarea pierdută. Toată lumea releva aces­t fapt: -- Uite, piesă veche, vreme rea şi tot s’a făcut 1100 lei la casă. Trebue să ştiţi că azi 1100 lei a ajuns a fi o reţetă ideală !! Noi am­ arătat in foiletonul trecut că ori­când de cit să faci 180 de lei cu „Canele de pază“ saft 400 cu „Bibliotecarul“, e preferabil să se joace pe Caragiale, chiar de n ai face de­cît tot atitu­de şi e sigur că vei face m­ai mult. Dar noi am arătat că, cu sistemă reluare, piesele lui Caragiale ar da reţete excelente , precum reţete bune ar da şi ale lui Alexandri, Polizu- Micşuneşti, Lecca, etc. Dar reluarea nu trebue să fie la întîmplare, nu trebue să fiu caz de forţă majoră, adică reluare din ca­uză că n’ai ce juca şi d’aia scoţi repede o piesă a lui Caragiale şi o joci cu o repetiţie, cum dă D-zeă. Reluarea nu mai este ast­fel un e­­veniment teatral preparat şi e o re­luare slabă, improvizată. Aşa a fost şi cu Scrisoarea­­pier­dută şi cu Microbii Bucureştilor şi cu acel ridicul Don Juan de Marana! S’au­ jucat, nu fiind-că era prevăzut să se joace, ci fiind-că teatrul a fost silit să le scoată din cartoane, după ce se jucaseră în April trecut în benefici­i, afară din stagiune. Şi a fost silit fiind­că, după cum am mai inzistat, Teatrul naţional, după trei săptămîni de la deschiderea stagiu­ne! se găseşte fără repertoriu şi tre­­bue să reia acum opt-zece piese vechi pînă să poată prepara— şi a­­ceasta insuficient— o premieră! Apoi ne întrebăm : ce s’a făcut în şease luni de vacanţă, de la 31 Martie—data înch­iderei oficiale a sta­giune!—şi pînă la 23 Septembrie ? Apoi cînd un teatru joacă o jumă­tate de an, de patru ori în săptă­­raină şi cea-l’altâ jumătate de an e închis, ertat este sa-şi deschidă sta-, giunea cu trei piese noi­­late—Iidiu Cezar, „Cuinele de pază şi La Corecţional. In şease luni de zile, adm­iţînd cîte o’ lună şi chiar o lună şi­­jumă­tate de concediu complect fie­cărui artist, se poate prepara în perfec­ţiune 10—15 piese noui, plus tot atâtea reluări. Pentru aceasta însă trebue,­­ca, de la director pînă la ultimul maşinist, totul să lucreze, după un plan bine stabilit; timpul trebue împărţit, activitatea fie­cărui aşa distribuită, ca în cursul stagiu­ne! să nu-ţî rămînă de cît studiarea încă a 5-6 piese nouă şi cîte­va re­luări, plus repetiţiuni generale pentru piesele studiate în vacanţă. Dar ca într’o vacanţă de jumătate de an să tolerezi ca artiştii să cu­­traere ţara în lung şi în lat după a­­faceri, în cari se compromite situaţia Teatrului naţional şi se ruinează re­­chiziţia, şi în cealaltă jumătate să n’ai ce juca şi să te vaiţi că nu vine public la teatru — aceasta e moartea instituţiei. O spunem cu durerea în suflet şi o spunem, pentru ca să dăm alarma şi să se îndrepteze lucrurile. Emil ©• Fagur®. I

Next