Adevěrul, octombrie 1902 (Anul 15, nr. 4732-4762)
1902-10-24 / nr. 4755
Anui XV.—No. 4755M 24 Octomîlrie 1902 FONDATOR ALEX. V. BELDIMANTI ABONAMENTE V« an Șase lunî Trei&iâ ..... itrăinătate. 30 lei 15 lei 50 25 10 bani in toată țara 15 „ „ străinătate Un număr vechi, 20 bani, re htm s?sr 13 . n DIRECTOR POLITIC Q ON S T. NLL|f ANUNCIUF# EJnîa pagina IV Lei. ...?.. m BIROURILE ZIARULUI - Strada Sărindar — TELEFON 0,50 faar 2 D—ni Sturdza şi i Brâtianu în Bulgaria IMn culisele liberale — Un ziar guvernamental îşi exprimă nemulţumirea sa că atunci cînd spunem că am cules cutare indicaţie sau informaţie de la un bărbat politic oarecare sau de la un diplomat, facem rău că nu-i spunem numele şi fiindcă nu-i dăm pe faţă ziarul guvernamental e în drept să spună că noi... plăzmuim aceste convorbiri şi informaţiuni. Sunt libere ziarele guvernamentale Să creadă ce vor voi. Nici aprecierile lor, nici somaţiunile lor nu ne vor hotărî să fim indiscreţi şi să facem pe placul cîtorva sectari politici şi ori de cîte ori ne spune ceva un bărbat politic să batem imediat toba, să-i punem persoana în discuţie, să-l dăm pe mîna unor reptile fără scrupule, să răsplătim, cu alte cuvinte, cu o infamie o amabilitate. Aceasta nu o vom face niciodată, căci ar fi pur şi simplu o delaţiune. Şi fiindcă acei cari au fost şi sînt în contact cu noi ştiu foarte bine că pot conta pe toată discreţia nea lutosferă—cînd ne-o cer—fiindcă ştiu că nu sîntem capabili de acte de delaţiune, ne spun adeseori lucruri extrem de interesante care iarăşi foarte adeseori disperează unele reptile şi pe unii oameni. Iată ce aveam de răspuns, în aceasta privinţă, unui ziar guvernamental. * Acum să relevăm cum se interpretează în unele cercuri liberale faptul că atît preşedintele consiliului cît şi ministrul de externe s’au hotărlt să însoţească pe rege în vizita ce-o întoarce prinţului Ferdinand al Bulgariei. Impresia care a produs această Strie chiar în partidul liberal e dezastruoasă. Nimeni nu-şi poate explica — ori cît de mare importanţă s’ar da întrevedere!—cum s’a putut hotărî preşedintele consiliului şi ministru de de rezbel împreună cu ministrul de externe, să se ducă în Bulgaria cînd acum două săptâmîni s’a ţinut la Sofia un meeting de protestare în potriva romînilor. Acei cari nu critică vizita şi cari în discuţiunile intime caută să calmeze spiritele, n’au de cît un argument şi anume că nu trebue să ne pronunţăm înainte de-a vedea ce primire se va face regelui şi ce va zice prinţul Bulgariei. Iată singurul argument al apărătorilor guvernului. Intr’o discuțiune fpe tema acestei vizite, un cunoscut deputat de Dolj, răspunse ast-fel la acest argument •• — Admit că prințul Ferdinand al Bulgariei a implorat regelui sâ-i întoarcă vizita, să nu-1 umilească, căci i-a făcut două vizite. Admit că s’a hotărît ca regele să fie primit în Bulgaria în triumf. Admit că prinţul Ferdinand are să rostească la Plevna în umil meu ciopa. Admit că avem asigurări formale de la suveranul şi guvernul bulgar că cu a ceastă ocazie ni se va da cea mai strălucită satisfacţie, — căci mint acei caii spun că Bulgaria nu ne mai datoreşte nici o satisfacţie—admit toate acestea şi totuşi nu avea ce căuta acum regele cu alaiul ministerial în Bulgaria. „E fără precedent ca un regat, liber şi de sine stătător, să răscoale toate cabinetele europene pentru a obţine satisfacţie de la un principat vasal şi să nu reuşească. Ne-am zvîrcolit un an de zile să punem la rezon pe bulgari şi n’am reuşit. Dacă n’am făcut caz, aceasta ne priveşte. Dar bulgarii nu ne-au dat nici pînă azi cea mai mică satisfacţie şi regele a fost silit chiar într’un mesaj să-i veştejească. „Oare d. Dimitrie Sturdza a obţinut satisfacţia datorită de bulgari ? Apoi în asemenea conflicte—cum a fost conflictul cu Romînia—satisfacţia nu se poate da între patru ochi. Satisfacţia nu poate s’o înregistreze numai regele şi d. Sturdza. Trebue ca întreaga Europă să ştie că am dobîndit satisfacţie de la bulgari, şi nimeni nu ştie de aşa ceva. Şi dacă n’o ştie nimeni, n’am dobîndit-o şi prin urmare cu nici un preţ înainte de a avea satisfacţia datorită, regele Carol şi miniştrii Romîniei nu trebuiau să se hotărască să se ducă în Bulgaria. Poate să poarte bulgarii în triumf, să le facă acolo, pe teritoriul lor, toate scuzele, ele nu mai fac două parale, căci tu, rege, te-ai dus—înainte de a-ţi face scuzele cuvenite—la prinţul care te-a insultat pe tine şi poporul care s’a luptat pentru libertatea Bulgariei! * Aşa vorbesc foarte mulţi liberali. E adevărat că conservatorii şi junimiştii fac şi ei zgomot, critică şi protestează, dar tot în mod discret, în cercuri intime.• Dar sunt unii cari acordă... circumstanţe atenuante regelui, cari spun că prinţul Ferdinand, însoţit de defuncta sa soţie, a făcut regelui şi reginei o vizită intimă la castelul Pereş. Se impunea să întoarcă odată această vizită—abstracţie făcînd de conflictul trecut— sau să rupă definitiv relaţiile cu Curtea bulgară. Ceea ce însă nu admite mai nimeni e că de acest alain regal în Bulgaria s’au agăţat şi d-nii Sturdza şi Ionel Brâtianu. Regele a înţeles că riscă prea mult, faţă da ţară, plecînd singur în Bulgaria şi simţind câ această vizită a stîrnit indignare a cerut d-lui Sturdza şi d-luî Ionel Brătianu sâ-l însoţească, onoare care nu li s’a făcut la întrevederile cu Franz Josef şi cu regele George D. Sturdza a fost gata să primească şi această umilinţă, să se facă, el şi ţara, de rîsul bulgarilor. R. X. mod mai sincer fiindcă nu aspirau la putere, socialiştii au combătut nenorocitele procedeuri electorale contra cărora azi d. Filipescu tună atita—de altmintrelea cu drept cuvint—dar despre cari altă dată în practică cel puţin, avea cu totul alte păreri. Asemănarea între gruparea carpistă şi foasta grupare socialistă merge şi mai departe. Cam altă dată acei cari nu admiteau tendinţele finale ale socialiştilor, declarau si la tendinţele lor imediate ca utopice, tot astfel se impută astăzi gruparei carpiste că e utopică. D. Filipescu strigă astăzî că adversarii d-saîe sînt incapabili de a pricepe binele şi de aceea îl numesc o utopie; socialiştii spuneau altă dată acelaşi lucru d-luî Filipescu. Dar asemănarea este atît de mare încit adversarii carpiştilor uzează contra acestora de aceleaşi arme de cari se serveau contra socializmului, desigur însă cu mai puţin succes. A tăvăli cele mai sfinte idei în noroiu, a pune la îndoială buna-credinţa a celor ce le emiteau, a proceda cu arma calomniei contra bărbaţilor, bătrinî şi tineri, cari părăsiseră drumul ce conducea spre cariere mari, bună-stare şi glorie pentru a propaga şi practica, o idee grandioasă şi eminamente morală.—iată armele de cari s’a uzat contra grupului socialist. In cele din urmă toate partidele au dat mina pentru a desăvirşi o înscenare care va rămîne vecinie o dată in istoria politică a Romîniei, — şi nici un «reformator de moravuri», nici unul, nu s’a ridicat să protesteze contra acestui sistem, nepomenit nici chiar în Rusia, de a combate pe reprezentanţii unei idei.• Carpiştii, printre fruntaşii cărora se află d. Filipescu, simt şi eî acum cît de revoltătoare sint procedeuriie de cari s’a uzat—adesea ori şi de d. Filipescu— contra socialiştilor. In combaterea grupare! d-luî Carp nu se merge atît de departe ca în combaterea grupare! socialiste,—corb la corb nu-şî scoate ochii, —dar e destul pentru un fost atot-puternic şi atita ca să simtă cîtă nedreptate a făcut altă dată. In sfirşit am mai văzut o dare de seamă despre ultima întrunire carpistă, care ne aminteşte absolut dările de seamă ce se făcea şi altă dată despre întrunirile socialiste în ziarul d-luî Filipescu. „Sala era plină de studenţi şi de copii“ s’a zis despre întrunirea carpistă, tocmai cum se zicea altă dată despre întrunirile socialiste, numai că la carpiştî lipsesc «evreii», dar dacă o da Dumnezeu şi ne-om mai apropia de alegeri şi s’or mai înfierbînta spiritele, de sigur ca vor apare in dările de seamă despre întrunirile carpiste şi evreii. Acum oare d. Filipescu îşi dă seamă cit de răul a făcut combătînd cu atita furie gruparea socialistă ? Cfel puţin ar fi găsit şi adversari cari să-l priceapă, cel puţin ar fi găsit un teren mai pregătit pentru o reformă a moravurilor. Se pare că d. Filipescu îşi dă seamă de aceasta, căci la întrunirea de Duminică a vorbit de socialişti «cari cel puţin luptau pentru un ideal»... La urmă un cuvint de mîngîere pentru d. Filipescu. Sunt în ţară oameni cari pricep lupta dată numai in puterea ideilor şi pentru reforma moravurilor, căci dacă cu loviturile ce s’au dat şi cu concursul furios al d-luî Filipescu grupărei socialiste, aceasta a putut fi distrusă, avem însă convingerea că nici un socialist care a fost intr’adevăr socialist, adică a ştiut ce vroeşte şi ce urmăreşte, n’a putut fi zdruncinat în convingerile sale, n’a devenit infidel credinţei intr’o vreme mai bună, intr’o schimbare a moravurilor.... Quand-méme Bulgarii continuă să ne insulte In ajunul trecerei regelui Carol în Bulgaria, diplomaţii prinţului Ferdinand ne insultă prin străinătate. E de necrezut, dar avem dovada. Publicăm în corpul ziarului un interview apărut în ziarul grecesc Akropolis de la 13 octombrie, cu agentul diplomatic bulgar din Atena. Agentul bulgar spune că n'avem ce căuta cu propaganda în Macedonia, că politica noastră faţă de greci e nesinceră, că căutăm să acaparam un element pur grecesc în Macedonia, că sîntem duşmanii grecilor şi că întrevederea de la Abbazia nu este sinceră, ei vătămătoare pentru Grecia. Iată limbagiul pe căre l ţine diplomaţia bulgară faţă de România, acum cînd se pretinde că au dispărut toate neînţelegerile, acum în ajun de a se duce în Bulgaria regele Carol cu d-nii Sturdza şi Brâtianu. Aşteptăm să vedem ce vor răspunde oficioasele guvernului ,ăluî Sturdza la graţiozităţile agentului bulgar din Atena. Inc’odată , e o nebunie și o umilință această vizită a regelui Carol I Ad. Junimiştii şi socialiştii Este poate o ironie a soartei că d. Nicu Filipescu a ajuns să stea în fruntea unei grupări, care şi-a pus toată nădejdea in puterea ideilor sale şi a căreia supremă tendinţă este o reformă a moravurilor. Nu mai în urmă decit cu vreo cinci ani d. Filipescu a fost unul dintre cei mai neîmpăcaţi duşmani ai unui grup politic care, cel puţin în ce priveşte forma, avea mare asemănare cu gruparea carpistă. Vorbim de grupul socialist. Acesta ca şi carpiştii îşi pusese ca program practic imediat ridicarea nivelului intelectual al mulţimei şi reforma moavurilor. Ca şi carpiştii, şi poate in Carol şi Cuza Vizita regelui Carol la Rusciuk, pe zi ce merge, produce mai multă îndurerare în opiniunea publică. Se caută motivul acestui act ruşinos şi el nu se poate găsi decît doar în lipsa de încredere pe care o are regele în poporul român şi în armata noastră. Fără să voim ne amintim cele petrecute în consiliul de miniştri pe timpul conflictului bulgaroromîn, cînd regele a declarat că nu sîntem gata să intrăm în războiu cu bulgarii, şi în acelaşi timp ne vin în minte declaraţiunile făcute de d. Dimitrie Sturdza la fortul Ştefăneşti. Primul-ministru a destăinuit ţarei şi străinătatei câ nu avem armată decît pe hîrtie, că ne lipsesc muniţiunile şi că echipamentul ne lipseşte. Declaraţiunile aceste făcute şi de re e şi de ministrul de războia,e natural ca opiniunea publică să le alâtureze cu vizita neaşteptată de la Rusciuk şi să zică, cu drept cuvînt, că dacă regele Carol merge în Bulgaria, e ca să se îmbuneze cu bulgarii fiind câ’i e frica de ei! Şi ceea ce este mai trist e faptul că acest lucru şi’l pot zice şi bulgarii- Foile lor vor trîmbiţa cu multă putere această interpretare jignitoare pentru noi a vizitei regelui Carol în Bulgaria, tocmai în momentul cînd vecinii noştri se purtau mai mojiceşte de cît oricînd cu noi şi cînd aroganţa lor se mărise graţie faptului ca se socotesc susţinuţi de către Rusia. In aceste condiţiuni vizita de la Rusciuk şi Plevna nu poate fi decît un act ruşinos, o umilire naţională. E se vede o specialitate a regelui Carol ca să facă vizite de acele cari ne costă şi ne dor foarte mult, căci ne ating în vrednicia noastră ca popor. La Pesta a fost o îngenunchiare a romînizmului şi acum la Rusciuk acelaşi lucru se va petrece. La Pesta cel puţin aveam a face cu un popor mai civilizat, mai cult, mai european. Azi însă ne vedem umiliţi faţă de un popor care este creaţiunea noastră, pe care noi l-am ridicat acolo unde este şi care după ce ne-a aruncat mînuşa şi ne-a insultat, azi are şi satisfacţiunea de a crede şi spune tuturor că ne-a doborît orgoliul, că ne-a umilit. — Fiindcă nu-i putem răspunde cu tunul şi arma Manlicker, noi îi răspundem — vor zice bulgariii—cu pupături şi vizite cari seamănă că le cerem iertare şi graţie. E posibil ca în fond lucrurile să nu fie astfel. E posibil— deşi nu este scuzabil —ca înţelegerea Rusiei cu Austro-Ungaria şi cu Germania,, să necesiteze şi o împăcare a Bulgariei cu Romînia, dar chiar aşa să fie, aparenţele sunt ruşinoase pentru noi şi dacă era nevoe de această apropiere pentru pacea europeană, apoi puterile centrale trebuiau să impună Bulgariei umilinţa, căci Bulgaria a fost aceea care şi-a luat nasul la purtare şi a apucat-o razna pe bidiviul pan-bulgarizmului. In loc de aceasta , însă vedem că se petrece contrariul şi că toate ruşinile şi toate umilirile ni se impun numai nouă, —şi ceea ce este mai trist, e că noi primim această situaţiune şi avem un rege care se pretează acestor ordine umilitoare pentru noi. Şi ca să sfîrşim, pentru azi, ne punem întrebarea : dacă aceasta umilire este în caracterul romînului şi dacă azi pe tron am fi avut ’de pildă pe un Cuza Vodă, s’ar fi pretat el acestei politici nemţeşti şi de ruşine ? Const. Sulle A se vedea în corpul ziarului interesantele reportagii: Paza regelui Caro! Hulgarii sie insultă Arestarea şi liberarea M.Catargi Bin fuga coiîSeitîitiî Cavaleria şi Ceahlăul! O gazetă a guvernului s’a pus pe fiori de stil ! Să te ferească Dumnezeu de aşa calamitate ! Primar care cade victimă e prinţul Ferdinand. Apropos de numirea sa ca inspector general al cavaleriei, stilistul ziarului guvernamental scrie : „Atuncî cînd în fruntea escadroanelor se va năpusti in dustru.n, să aibă convingerea morală că chiar Ceahlăul de i-ar sta îa cale, îl va sfărîma cu piepturile cailor şi cu avîntul călăreţilor săi. „La cimp şi numai la cimp, sus pe cal, prin văî, rîpe, dealuri şi pe ori-pe timp, aceasta va fi de aci viaţa cavaleriei“. D'aia a strigat odinioară domnu Delavrancea : - Sire, Sire ! Redă ţârei cavaleria ?!!— ca să bată stilistul guvernului cîmpii pe dealuri ?!! De alt-fel noi ştim cine e autorul acestor torturi stilistice. El nu poate fi de cit torturatorul lui Becherescu şi Agarici — tot faimosul sin Popescu-Ausbruch. Ce şî-a zis omul: tot e vorba de cavalerie Să încalec p’o şea s’o torn ş’aşea ! POŞTA MICA D. Limb.—Pitea*! 1) Petiţie nu, dar se vizează caetul de cursuri şi se plăteşte taxa de înscriere. 2) Da. 3) Pasagiul Villacros. 4/ Nu. 5) Idem. D. I. Roman, laşi.—Sînteţi mai aproape de cît noî de. locul unde puteţi avea lămuriri. Debel, Loco.—Vă sfătuim să faceţi mai intiiu armata aci şi apoi să plecaţi la Paris. Altfel la revenirea în ţară, veţi fi urmărit ca nesupus şi condamnat. D. O. Penţoiu, Tulcea.—Nu s’a tras. D. N. Poni, Ploești.—De ocolul I. Pa.D. CHESTIA ZILEI Convenţia pescăriilor®, încheiată cu Bulgaria înlesnit vizita la Rusciuft (Ziarele guvernului) Cc. Mitiţă (giugiulind un peşte de al d-ruluî Antipa).— Voi sînteţi cei maî iscusiţi diplomaţi! Numai tăcerei voastre se datoreşte vizita la Rusciufc Afacerea Agarici — Raportul d-lui Tatárame —■ Manopera cu antecedentele.— Mobilul torture!.— Torturarea.—Depoziţia d -uui Iulian. -Declaraţiile d-lui dr. Cruţescu-1 Manopera ciupiturilor In sfirşit, mult aşteptatul raport al d-lui procuror-general Tâtăranu, adresat d-luî ministru al justiţiei în afacerea torturarea lui Agaric’, a apărut în Monitorul Oficial. Din citirea acestui document orice om va putea bine înţelege greutăţile cu care şeful parchetului general a avut de luptat pentru a spăla pe nevrednicul torturator Stelian Popescu, finul d-luiC. I. Stoicescu, ministrul lucrărilor publice. O spun aceasta fiindcă nu e uşor lucru a avea in o anchetă mărturisirile zdrobitoare ale unor magistraţi şi a fi silit să recurgi la nişte manopere copilăreşti pentru a salva pe un individ care compromite magistratura ţărei. Cine a citit raportul d-luî Tâtăranu s’a putut convinge odată maî mult de vinovăţia torturatorului Stelian Popescu. Dar," să analizăm mai intiii raportul d-lui Tâtăranu şi depoziţiuniie celor chemaţi în anchetă, pentru ca cititorii să vadă ce fel de anchetă s’a făcut şi mai ales ce fel de raport s a intocmit pentru a spăla înaintea ministrului pe Stelian Popescu. Manopera ou antecedente!® In partea intiia a raportului de procuror general face pe patru coloane de «Monitor» expunerea antecedentelor lui Agarici si apoi numai in trei coloane rezumă aproape telegrafic toată ancheta cu toate depoziţiile tuturor persoanelor chemate de către d. procuror general. Lunga expunere a raportului privitor la antecedentele lui Agarici, a avut de scop ca procurorul general să pregătească terenul incheerei raportului, adică spre a putea zice : «avind in «vedere tristele sale antecedente, cred «că nu se poate pune nici un crezămint «în arătările sale» Vom demonstra Insă că raportul d-lui procuror-general Tatăranu e aşa de slab, aşa de puţin convingător, încît se reda în mod clar situaţiunea grea de a apăra pe schingiuitorul jude-instructor. Mobilul torturat De la început se pune o chestiune principală: pentru ca un prevenit să fie bătut, e nevoie de a exista mobilul de a-1 face să mărturisească lucruri pe cari prevenitul refuză a le mărturisi. In afacerea Agarici acest mobil a existat,jCăcî Stelian Popescu a silit prim torturi pe Agarici să mărturisească şi să semneze declaraţii pe cari el nu la făcuse. D. procuror-general Tâtăranu, înainta de a expune ancheta, se pronunţă în mod solemn. „Sunt cu totul inexacte cele arătate de Agaric! în reenimaţia adresată d-nuî primministru că a fost maltratat, bătut şi torturat ca să spună la instrucţiune tot ce a vrut de judecător de instrucţiune şi că a fost silit să iscălească tot ce s’a scris de judecător, deoarece din toate interogatoriile din dosarul cauzei el nu recunoaşte absolut nimic, nu face decât să tăgăduiască tot ce i se pune in sarcină Ei bine, ceea ce spune d. Tâtăranu, e în absolută contradicţie cu depunerea d-lui Mavrodin, preşedintele tribunalului Ilfov secţia II. Iată ce a spus d. Mavrodin. Citez tot din raportul d-luî Tâtăranu : „Cu ocaziunea confirmărei mandatului de depunere al lui Gr. Agaric, făcîndu-i interogatoriul, a revenit asupra celor depuse la judecătorul de instrucţie, şi mi-a spus că a mărturisit la instrucţiune fiindcă a fost bătut“. Vrea să zică d. Tâtăranu pretinde că Cronica teatrală Teatrul Naţional.—Phedra, tragedie în 5 acte de Racine.—La Slănic, comedie în 3 acte şi 2 tablouri, după Blumenthal, de Sfinx.— Retragerea d-nei Aristizza Romanescu. Teatrul Naţional s’a regăsit pe el însuşi Marţea trecută. Phedra lui Racine, care nu trebue să lipsească din repertoriul Teatrului Naţional al unei naţiuni latine, a fost redată repertoriului, după o îndelungată pauză, căci de la moartea tragedianei Léa Ventura-Vermont nu fusese jucată această perlă a clasicizmului francez. Fabula tragică din Phedra Imi Racine, deşi împrumutată din Hipolit a lui Euripid, diferă de acesta fundamental, căci la Racine Phedra domină întreg poemul tragic. Dacă mărturisirea amorului Phedrei către doică e luată după Euripid, iar povestirea lui Theramen, preceptorul lui Hipolit, despre moartea acestuia pe mare e luată din Seneca — nu mai puţin Racine râmine el însuşi în Phedra, graţie geniului cu care a pătruns firea tragică a eroinei sale. Phedra, a doua soţie a lui Thezeu, iubeşte, ca şi în fabula antică, pe Hypolit, din prima căsătorie a soţului ei; tot ca în fabula antică ea se destăinueşte Intiiu doicel, ceea ce a făcut din Phedra femeea însuşi, sufletul ei etern, este geniul lui Racine, care dînd Phedrei o rivală, pe Aricia, a zugrăvit în chip fără seamăn gelozia sufletului femeesc şi ne-a dat amîndouă elementele tragediei: groaza şi mila groaza de fatalitatea amorului nelegiuit al unei soţii pentru fiul din prima căsătorie a soţului ei şi mila pentru torturile grozave ale acestui suflet de femee, nebună cînd află că o alta are iubirea lui Hypolit. Nemuritor a rămas Racine prin faptul că în „Phedra® a creat pentru a doua oară destinul tragic fatalităţei şi amorului femeeî pe pămînt. Mai mare decît Corneille apare Racine tocmai prin aceea că pe cînd cel d’Intriu trecea asupra eroinelor măreţia bărbătească a eroilor săî, dîndu-ne astfel eroine nefireşti, Racine e stăpîn în cunoaşterea sufletului ambelor sexe. Corneille e mare prin retorica, prin sentenţele sale, prin anumite scene mari; Racine nu atinge în astă privinţă strălucirea lui Corneille, îl depăşeşte însă prin aceea că la dînsul piesa în totalitatea ei e mult mai desăvîrşită. Interpretarea Phedrei face onoare artiştilor Teatrului nostru Naţional, în frunte cu d-ra Bîrsescu. Phedra el are toată măreţia nenorocire! aceste! clasice apariţiuni femeeştî. D-ra Bîrsescu a găsit toată adîncimea accentului fatalităţeî şi toată zguduitoarea gamă a suferinţilor geloziei. Artista e mare în acest rol, care cere atîtea calităţi superioare—şi cu aceasta cred ca am spus totul. încă o greşală în modul de succesiune a pieselor : faţă cu succesul d-reî Bîrsescu în Phedra, această piesă trebuia menţinută mai multe seri de-a rîndul. D. Nottara e un Thezeu, cu multă puritate de stil clasic; ar fi trebuit însă să apară ceva mai în vîrstă, maî cu seamă ţinînd seamă de înfăţişarea d-luî Leonescu în Hypolit. D. Leonescu, dacă n’are în destul înfăţişarea adolescentului candid, care e Hypolit, a zis totuşi foarte bine acest rol, cu deosebire în părţile de mîndrie bărbătească, deşi a găsit accentul potrivit şi în declaraţiunea de amor către Aricia. Tipul curat al acestei fecioare îndrăgostite a fost redat cu multă pricepere pentru stilul clasic de către d-na Constanţa Demetriad. Cu mare părere de râu am constatat însă că rolul bătrînului Theramen, acea nobilă figură a preceptorului, a tatălui sufletesc al lui Hypolit, n’a fost jucat de singurul artist din Teatru care se impunea pentru acest rol, de către d. Ion Petrescu. Artişti iluştri au avut ca ideal să joace acest rol şi mulţi au abandonat rolul lui Thezeu pentru a spune marea povestire a lui Theramen, din actul al cincilea din Phedra. Cînd un teatru montează Phedra lui Racine rolurile trebue să fie în mîinile cele mai vrednice şi cele mai experte. E păcat că nu s’a înţeles acest lucru şi la noi, deşi răul ar mai putea fi reparat, pentru a se desăvîrşi astfel un spectacol reuşit. * La Slănic, care s’a reprezentat pentru prima oară Sîmbăta trecută, e o localizare după una din lucrările de şcolar ale lu! Oskar Blumenthal, autorul „Manevrelor de toamnă® şi, Microbilor Bucureştiului*. Sint cinci tablouri, unele prea scurte, altele din cale afară de lungi, cari conţin o serie de scene fără nici o legătură şi fără nici o gradaţiune logică. O idee fundamentală nu există, aşa încit spectatorul, la finele reprezentaţiei, ar fi încurcat dacă l’ai ruga să-ţi povestească subiectul. Piesa purcede de la banala scenă a unui soţ, care, pentru a petrece singur, îşi trimite soţia şi fiica la băi şi apoi e silit a le urma fără de voe; dar şi acest început de subiect se pierde apoi cu totul intr’o serie de alte acţiuni cari se înpadă toate şi toate au cusurul de a fi neverosimile. Tot astfel sunt şi personagiile şi chiar acele cari aveau verosimilitate în versiunea germană, nu o mai au de loc în localizarea romînească, deoarece astfel de personagii nu se află în societatea noastră. Toate aceste slăbiciuni n’au putut fi acoperite nici de talentul d-neî Ciucurescu, nici de acel al d-nilor Brezeanu, Toneanu, Cotopol, Soreanu sau Niculescu.* * * Alaltăeri am petrecut o oră de adevărată emoţiune. D-na Aristizza Romanescu a venit la redacţiunea ziarului nostru să ne anunţe ferma sa hotărîre de a se retrage din Teatru, o hotărîre pe care publicul nu o va regreta mai puţin ca noi. Spunîndu-ne aceasta, marea noastră artistă—căci e mare o artistă care a ştiut să lege de numele ei trei zeci de ani de activitate teatrală în ţară — marea artistă avea lacrijmi le ochi, lacrimi arevta. Nu e de mirare să ai lacrimi în ochi cînd te hotăreşti a renunţa la o activitate care ţi-a fost atît de scumpă. Urmăresc activitatea AristizzeiRomanesen de aproape cinci-spre-zece ani, de pe cînd încă eram pe băncile liceului şi mi-am întregit cunoaşterea carierei anterioare acestor cinci-spre-zece ani, prin note şi povestiri orale. Aristizza Romanescu rămîne figura teatrală în jurul căreia se dezvoltă mişcarea de artă şi literatură dramatică timp de aproape douăzeci de ani şi cu deosebire epoca de la 1885 pînă după moartea lui Gr. Manolescu. împreună cu acesta Aristizza Romanescu rezumă o perioadă de renaştere a Teatrului. Talentele lor stimulează traducerea şi localizarea multor piese de valoare ale repertorului clasic şi modern din apus, stimulează şi lucrări originale şi pînă azi încă Teatrul Naţional se hrăneşte din masa bogată din a ea perioadă, care s’a resfrînt şi asupra teatrului din Iaşi, în stagiunile cînd Aristizza Romanescu şi Gr. Manolescu au părăsit Bucureştiul pentru a-şi da activitatea lor — sporită de un entuziasm fără seamăn — celei de a doua capitale a ţărei. Iată de ce hotărîrea strălucitei artiste de a se retrage ne mişcă sufletul şi înseamnă un moment istoric în dezvoltarea Teatrului nostru. A se retrage la timp — noi am 0PO8-O dsijiU tsr este pentru qq artist şi mai ales pentru o artistă o virtute şi o şansă deosebită. O atare retragere se face cu inima mai uşoară, e o încheere a unui interval de timp bine întrebuinţat şi mulţumirea de opera sâvîrşită compensează regretul că operele omeneşti sînt de scurtă durată în faţa veciniciei timpului. Dacă retragerea d-nei Romanescu ar fi mîngîiată de această filozofie binefăcătoare am întinde artistei, dimpreună cu publicul, cununa de aur şi l-am ura odihnă plăcută după atîtea triumfuri. Aristizza Romanescu însă se află în plinătatea puterilor sale. Acum talentul sau e în complecta lui maturitate. Dacă toate artistele cari au jucat ingenuităţi şi june prime ar părăsi teatrele, din moment ce n’ar m avea în adevăr vîrsta fetelor naive şi a femeilor visătoare, n’am mai avea teatre; am avea pe scenă cel mult tinereţa, nu însă talentul matur şi experienţa. Cu acestea, ba chiar dacă ar fi numai cu acestea, încă se poate face teatru, pe cînd numai cu tinereţa nu se poate face, în nici un caz, teatru ! Literatura universală are şi produce zilnic destule piese în cari se găsesc şi se vor găsi roluri potrivite unei artiste ca Aristizza Romanescu şi într’un teatru bine organizat tranziţia de gen a unei astfel de artiste s’ar fi preparat pe nesimţite. Dar nu aceasta a hotărlt pe artista noastră la retragere. Aristizza Romanesc« a lucrat b» Teatru într’o epocă de credinţă şi entuziasm, într’o epocă de idealism artistic, nu de măsurare a succesului cu..., francul. Natural că azi, cînd artiştii sufăr pe urma dezorganizare! treptate de sub diferitele direcţiuni, starea materială regulează pe cea morală. Odinioară însă starea morală înfloritoare atrăgea după sine şi o mai bună stare materială — şi numai aşa e normal să fie. Azi, scepticismul, ambiţiunea de artă adormită, lipsa de orice avînt în îndeplinirea meşteşugului actoricesc a creat atmosfera care invită o artistă ca Aristizza Romanescu la retragere înainte de vreme, la un act care e aproape o sinucidere. Din acest punct de vedere e mai mult decît simptomatică hotărîrea d-neî Romanescu..... Din nefericire ea pare a fi în adevăr fermă. Artista a şi cerut directţiunei să fixeze o serie de piese din marele ei repertoriu, pentru a-şi lua adio în rolurile sale triumfale. Romeo şi Julieta a făcut începutul. „Hamlet®, cu d-na Romanescu în Ofelia, va urma. Apoi o serie de alte roluri, un întreg cortegiu de succese. Cînd mă gîndesc că totul ar putea fi In adevăr ultimul cortegiu, nu mS' pot opri de a spune, mai ales generaţiei tinere: — Veniţi de salutaţi o glorie care*, înainte de a zice pentru tot-d’auna rămas bun locaşului sau de triumfuri, va face să mal strălucească dată la luminile cari faceau străiucirea lui de odinioară! XV. Figure