Adevěrul, iunie 1903 (Anul 16, nr. 4969-4998)
1903-06-25 / nr. 4993
Anul XVI.—No. 4993 Ediția de seara Mercur. 25 Iunie 19013 Despăgubiri străinătate pentru fraudele de la finanțe SUPLIMENT GRATUIT Litere și Arte cu următorul cuprins : TEXT . O soluție, de Th. Silvan.—La moartea mea, monolog de Ionescu-Quintus. — V. Podeanu. biografie.—Veșnicia, de Th. Cornel.—Despărțire, poezie de I. Costin.—Licăriri, de I. Ol. U.—Feciorii de împărat și fata de pescar, poveste de Dimitrie Florian. — Poșta redacției.—Sonet, poezie de Vie.—Ancheta noastră. —Note.—Noutăți. ILUSTRAȚIUNI: V. Podeanu. Drumiul „„nr... ■ 0 "bucată șifon, „Wilhelm Teil“ de la casa elcroiului grdlUU >vețiana G. Salm et Cie, strada B&răției 4, 6 și 8. ■Bre3SaR2EnHBKZlMKC9SHKSS&BHiHE!llHiKBSB89B9i^KKfZHK9HHHNBHSnHE9IHHE9DIHnMflHHHHHBHI lo mnnP.n Hn fnnfn oncfno nv.lirml rlof. /7 n iâ n ns> «/nln/vi z-7o /»î# I H 01.Í..I. II 2 A — Despăgubiri pentru fraudele de la finanțe — Declarația avocatului statului — Până acum nu s’a intrat în fondul procesului fraudelor. Avocații apărăreîtin să’șî dezvolte toate incidentele pentru că afacerea nu se va termina la tribunal, ci va ajunge la Curtea de apel și la Casație, unde, desigur, că se vor ridica, din nou, aceste incidente, mai toate bine fondate. In ședința de erod. Dissescu a ridicat un incident care tindea la conexarea afacerei Pictorian cu afacerea Parizianu și compania. Incidentul se impunea. Nici că se poate ceva mai evident decît conexitatea între aceste două afaceri. D. Pictorian a mărturisit că a ordonat să se tragă fals în folosul statului. De aci, de la falsurile în folosul statului, au pornit fraudele. Se poate dar să se despartă o afacere de alta ’? Se poate o cerere mai logică, mai fondată și, precum a dovedit-o d. Dissescu, mai legală decît cererea de conexare a ambelor afaceri ? Tribunalul însă nu s’a convins, n’a putut fi convins de argumentele d-lui Dissescu și a respins și acest incident, cum a mai respins apoi cererea de a se suspenda procesul pînă după terminarea instrucției afacerei Pictorian și cum probabil că se va respinge și cererea de a scoate statul din cauză. * Avem de relevat apariția unui al cincilea avocat al statului în procesul fraudelor, căci la prima înfățișare s’au declarat numai patru și anume d-nii Al. Djuvara, Thoma Stelian, G. Panu și D. Stere. Erî s’a prezentat încă un fost ministru pe banca avocaților statului și anume d. Em. Porumbaru, a cărui apariție în proces—după deschiderea acțiunei conta d-lui Pictorian—a fost comentată, căci d. Porumbaru, care se declarase și d-sa pentru urmărirea d-lui Pictorian, ar fi avut o situație delicată în acest proces, ca avocat al statului, dacă nu se deschidea acțiune contra d-lui Pictorian,— acțiune care de altfel nu prezintă pentru nimeni vre-o seriozitate. Avocații statului, în procesul fraudelor, cred că situața lor este mult mai ușurată prin faptul că s’a deschis acțiune și contra d-lui Pictorian și se zice că aceasta ar fi fost chiar condiția d-lor Porumbaru, Stelian și Djuvara de a accepta delegația pentru a apăra statul. Dar această tardivă și silită urmărire a d-lui Pictorian, o repetăm, nu inspiră seriozitate și poate va servi numai avocaților statului, cari pledează în procesul fraudelor și cari mai totî sunt oameni politici, foști viitori miniștri și ministeriabili, ca să salveze poziția lor în acest proces, poziție cam ingrată* * * din cauza modului cum s’a procedat în chestia falsurilor „patriotice“. .. ■ Dar, în afară de incidentele cari s’au dezvoltat în ședința de erî a procesului, mai avem de relevat o foarte importantă declarațiune făcută de unul din avocații statului și anume de d. C. Stere. In susținerea dreptului statului de a figura în acest proces ca parte civilă și cerînd ca despăgubiri și daune morale suma de un milion și jumătate, d. Stere a făcut o declaratiune, mai mult pentru a justifica probabil pretențiunile bănești ale statului. D. Stere a declarat că statul și-a luat un angajament față de sindicatul străin care deține renta română de a fi despăgubit pentru toate neregularitățile comise la trageri la sorți. Aceste despăgubiri se datoresc— spun avocații statului—deoarece prin tragerile false statul a călcat obligațiunile sale fata de sindicatul care deține renta statului și deci despăgubirea ce se cuvine trebue plătită. După calculele făcute de guvern —calcule desigur problematice— suma despăgubirilor se urcă la aproape două milioane. La rîndul său statul s-a constituit parte civilă în procesul fraudelor precizînd suma despăgubirilor și a daunelor la un milion și jumătate, în speranță că va putea realiza măeier sumele confiscate la Albahazi pentru a compensa astfel, în parte, despăgubirile ce le va plăti în străinătate. Ideea de a a se despăgubi sindicatele străine detentoare ale rentei statului român, au dat-o conservatorii de mult și în întrunirea publică conservatoare de la Iași s’a votat chiar o rezoluțiune în sensul că atunci cînd conservatorii vor veni la putere să acorde aceste despăgubiri pentru tragerile false. Dar liberalii, organele oficioase, au ridiculizat rezoluțiunea conservatorilor și acum vedem că această soluție a conservatorilor s’a transformat de guvern într’un angajament al statului. Desigur că acest angajament va da naștere unei interesante polemici și prevedem că liberalii vor revendica originalitatea ideei,adică angajamentul de despăgubire, căci înainte de a da conservatorii această soluție, liberalii vor susține acum, probabil, că s’a discutat și în sînul lor o asemenea propunere. E adevărat, am avut informațiuni în această privință, că într’o consfătuire la d. Ferechide și într’una de la di Stătescu, s’a emis această idee, dar a fost cu desăvîrșire abandonată și, dacă nu ne greșim, însuși d. Costinescu a combătut-o. Ce s’a petrecut de atunci ? Ce împrejurări au impus acest angajament ! Au ridicat sindicatele asemenea pretențiuni S’a impus acest angajament ? Iată atîtea întrebări, cari, desigur, se vor ridica în urma destăinuire! d-lui Stere. . R. P- Din fugii comieiului Scandal nocturn și diurn Amicul nostru juvenilul d. V. D. Păun, este așa de activ încît furnizează în fiecare zi ba chiar și în fiecare noapte cronica scandaloasă. Mai erî a fost eroul tragicomediei nocturne și în două acte de la Leul și cîrnatul și din strada 13 Septembrie., Azi e eroul Scandalului diurn de la Liceul Lazăr, unde d. Haret a găsit clasa d-lui Păun, goală de profesor, cînd tocmai băeții făceau teza—vorba ca să-î împiedice să nu copieze. — Unde este d. profesor ! a întrebat ministrul. — La Leul și cîrnatul i s’a răspuns de către elevi... — O fi dormind poate... — Ași! el doarme acasă la Marmarei Alexandrina Filoti care este foarte filotimă cu dînsul... — S’o fi dus poate afară, se hazarda ministrul. — Ași ! Unde e norocul să-l dea d-nul Haret afară, a fost alt răspuns, după care d. ministru s’a convins și d-sa că trebue să dea o înaintare eminentului nostru amic, juvenilul d. V. D. Păun. Per. Statul ca parte civilă In procesul falsurilor de la finanțe s’a început ieri dezbaterea asupra faptului, dacă statul poate sau nu stă în instanță ca parte civilă. S’a zis de apărare că statul n’a putut suferi nici o pagubă. D. Stere ca advocat al statului însă a afirmat că statul a suferit și o pagubă morală și una materială. In consecință statul s’a constituit parte civilă. Pică aci foarte bine și foarte frumos. Dar dacă așa este, atunci cum rămîne cu falsurile patriotice, atît acele de la 1901 cît și acele din 1877 ? Față de cine se constitue în cazurile acestea statul parte civilă? Căci doar n’o să ’și închipue nimeni că falsurile patriotice au cauzat mai puține daune fiind-că Pictorian și cei ce se ascund în dosul lui trebuesc cruțați, pe cînd în cazul ce se judecă s’a reușit a se confisca oarecare sume ? Acesta este un punct ce trebue neapărat lămurit. Jus. Soldații-țărani Nu știm dacă autoritățile militare, și în special d. ministru de războiu, are cunoștință de un revoltător abuz al comandantului companiei de infanterie de Zimnicea care, în contra dispozițiunilor legei de ocrotire a soldaților, îi sustrage de la munca ogoarelor lor, pentru a’i întrebuința la munci particulare. Dacă d. ministru de războiu n’are "cunoștință de acestea ne facem datoria de a i le aduce la cunoștință. ■ Astfel, soldații din tapa cu schimbul, din compania Zimnicea, au primit ordin ca pentru ziua de 21 Iunie, fiecare soldat să-și ia pentru două zile mâncare, să aibă fiecare cîte o secere, și să se afle în numita zi în comuna Cervenia, la conacul Baseroaeî pentru a munci în secere. Iar în caz cînd vreun soldat nu se va supune acestui ordin să fie pedepsit cu 8 zile de închisoare. Nu știm de la cine a venit acest ordin, însă comandantul companiei a dat ordin de executare soldaților, și desigur că nefericiții soldați au și fost puși la muncă. Cu toate acestea, ordinul dat constitue un revoltător abuz, deoarece soldățimea noastră e pusă să muncească pe gratis la moșiile particularilor, favoriți ai guvernului, în loc ca ei să fie lăsați să-și muncească cîmpurile lor. De altfel, legiuitorul a prevăzut că în timpul muncilor agricole, soldații din trupa cu schimbul să fie scutiți de a veni la instrucțiunea de Duminică dîndu-li-se concediu încă de la 14 Iunie. Cu toate acestea comandantul companiei din Zimnicea nesocotește dispozițiunile legei impunînd soldaților să muncească în timpul congodiului la conacul din comuna Cervenia. Ceea ce e și mai caraghios, e faptul că în compania din Zimnicea, în trupa cu schimbul sînt și o mulțime de meseriași ca: cizmari, tîmplari, bărbieri, mecanici, etc., cari, deși nu se pricep a munci la cîmp, totuși li s’au impus sa iasă la seceriș, să-și cumpere secere și să facă o muncă de care n’au absolut nici o cunoștință. Acesta e un adevărat scandal, o adevărată batjocură, și nu avem îndestule cuvinte pentru a înfiera această nesocotire a legei, acest abuz scandalos asupra căruia atragem atențiunea d-lui ministru de război, cu speranța că va orîndui o anchetă, va pedepsi în mod exemplar pe autorii ordinului și va face să înceteze odată sistema aceasta de nesocotire a drepturilor acordate prin legi soldaților țărani de a fi lăsați să-și lucreze cîmpurile lor în timpurile de concediu. Al. Ionescu Turcia și Bulgaria Diplomații europeni s’au pus iarăși pe lucru. La știrile alarmante ce vin pe fiecare zi din Constantinople și Sofia, ei răspund că liniștea și pacea nu vor fi tulburate. E faimoasa tactică de struț în care diplomația europeană se complace de cîtva timp. Cu toate acestea situațiunea este nu se poate mai încordată. Turcia, lucrul numai un pașă îl mai poate nega, mobilizează trupe la frontiera bulgărească. Bulgaria, natural, nu poate da alt răspuns decît să mobilizeze și ea. Față cu această situațiune, devin de o deosebită importanță știrile ziarelor de acum două săptămîni, după care Bulgaria a comandat de urgență numeroase puști la Steyr și foarte multe cartușe la diferite fabrici. Starea actuală de lucruri are mare asemănare cu aceea care a precedat războiul greco-turc. Puterile au fost și atunci contra războiului, războiul însă s’a făcut, fiind-că mișcarea în poporul grecesc luase proporții prea mari și fiind-că și anturajul sultanului îl vroise. Poate ca puterile să observe acum într’un caz eventual aceeași atitudine. Rusia desigur o va face, pentru simplul cuvînt că prea e angajată în extremul orient unde din moment în moment furtuna poate izbucni. Germania va împinge pe Turcia ca să facă tabula rusă cu Bulgaria, mai bine cu chestia macedoneană, care a luat caracterul unei boli cronice. ț Dacă însă Turcia va putea s-o isprăvească și cu Bulgaria tot atît de lesne, cum a isprăvit cu Grecia, bulgarii vor găsi realmente un sprijin în populațiunea bulgară din Macedonia. Ei au pregătit revoluția înainte de a începe războiul, pe când grecii comiseser greșeala de a crede că revoluția va putea fi aranjată după izbucnirea războiului. Turcia va avea deci de suportat, afară de războiul regulat cu Bulgaria, un teribil războiu guerilla cu chiar supușii săi. Se poate ca diplomația să reușească a mai amîna războiul turco-bulgar. Nu va reuși însă în nici un caz mai mult decît atîta. Dacă nu azi, mîine războiul acesta inevitabil va izbucni. East REGELE 81 PARTIDELE POLITICE Căpăteniile partidului conservator cari pînă acum păreau că dezavuează pe aceia , care începuseră să atace personal pe rege, azî se vad nevoite a adopta și ele această tactică. întrunirea de Duminică de la Clubul conservator este foarte instructivă. Nu vom ține seamă de cuvîntarea d-lui deputat de Dorohoiu D. P. Moruzzi, care a putut perfect să fie un glas izolat. E vorba despre ceea ce au zis d-nii G. Gr. Cantacuzino și Take Ionescu, ale cărora discursuri, citite printre linii mai ales, dau convingerea că d-nul Moruzzi n’a fost decît ecoul nu numai al mesei partidului, dar chiar și al fruntașilor șii mai ales al șefului. S’ar putea ca această nouă atitudine a partidului conservator să pară ciudată, neexplicabilă. Ea de astă dată însă este cu totul logică și e urmarea firească a stărei noastre de lucruri politică, a faptului că n’avem viață constituțională reală și că singura putere existentă în stat este suveranul.. Pe el, stă tot talentul partidelor politice, ca să-l convingă că trebue schimbat regimul. Un sistem, cum este de pildă sistemul d-lui Dim. Sturdza, cel din cei zece ani din urmă cel puțin, este de a se face lingăul cel mai sciidos al palatului și chiar în opozițiune, a nu face nimic care ar displace suveranului. Cu fruntea aplecată, cu genunchiul încovoiat, cu buza gata să se lipească de mîna lui Vodă, plecat și scîrbos de slugărnicie, gata să reînceapă afacerea Ghenadie și să vînză ungurilor pe romînii de peste munți, el așteaptă ca suveranul, la rîndul lui să-l răsplătească cu puterea, gata bineînțeles să accepte și gonirea de la guvern, dacă aceasta ar fi necesar suveranului, ca să iasă din bucluc. Odată admisă teoria alternației celor două partide de guvernămînt, știe clar, că trebue să plece, ca să facă loc adversarului, dar este convins că va fi rechemat cît mai curînd, cînd adversarul va fi nevoit de acelaș suveran să se retragă. Aceasta este un sistem. Cel malt este de a convinge pe rege prin alte mijloace externe, că partidul de la guverne este ajuns așa de nepopular, așa de dezagregat încît este nevoe de un nou guvern. Presa de mult nu mai este un mijloc de a da o normă regelui. Presa politică de partid, n’a știut să țină nota cea justă de multe ori, încît s’a descreditat—și cu drept cuvînt—trebue să o spunem, în ochii coroanei, întrunirile publice tot așa. Ceea ce a rămas sînt alegerile. Cînd într’o țară ca a noastră fără regim parlamentar real, cu un corp electoral venal și moale ca și ceara în mîinile puterei executive, cînd în asemenea împrejurări, un partid de opozițiune—reușești, aproape să pui în minoritate guvernul, aceasta este pentru rege, trebue să fie cel puțin, o normă sigură, o dovadă strălucită,că guvernul care deține puterea este în conflict vădit chiar cu țara legală,a ceea ce este , colosal la noi. Un rege cuminte vede că’î nevoe de primenit guvernul și un partid politic dă dovadă de respect față de coroană, și de luptă civilizată cînd convinge, pe această cale și legală și liniștită. Ce să te faci însă un partid de opoziție, care reușești, cu colosale sacrificii, să faci această probă suveranului și care, în urma acesteia, se face că nu înțelege, îți rîde în nas în mod ipocrit, arătîndu-țî rezultatele pe care guvernul le-a obținut la alegeri, adică că s’a ales, în definitiv,' nu și victoria .luî a depins numau dis cîteva voturi și aceste obținute cu mijloacele știute ! In cazul acesta partidului politic din opozițiune nu-i rămîne decît să' întrebuințeze ultimul mijloc la care mai poate recurge să silească pe suveran să-l aducă la putere. Chipul de “a sili pe rege este știut, a fost întrebuințat de toate partidele și totdeauna n’a dat greș. Regele a dovedit că nu voește să știe de cît ori de lingușire, ori de frică. Ei bine ! Partidul conservator socotind că a făcut proba legală regelui, că mai mult nu i se poate cere în țara romînească, adică să răstoarne guvernul prin alegeri, s’a văzut silit să scoată din arsenalul luptelor politice, arma suverană, să dea lupta personală cu regele, să-l atace prin presă, să-l atace la întruniri și la nevoe să facă să vorbească și strada care are darul de a convinge foarte ușor și foarte repede pe „majestatea sa“. Iată explicațiunea celor întîmplate Duminică la clubul conservator, explicațiune fără de perdea și fără de întorsături așa cum reese din fireasca dezvoltare a evenimentelor din ultimul timp. E ,dar de prevăzut pentru toamna o perioadă mai caldă, guvernul d-lui Sturdza aruncat de la putere cu brutalitate, în chip de altfel obicinuit pentru d-sa, iar regele silit să aducă la putere partidul conservator, pentru a nu întinde coarda prea tare și a nu risca prea mult în această aventură de protegtare a d-lui Sturdza și de năpăstuire a partidului conservator. Ce va cîștiga acum țara din această apropiată schimbare de regim ! Desigur nimic ori aproape nimic. In tot cazul convingerea mai mult că n’avem în țara aceasta absolut nici un așezămînt real, că totul este fictiv și că Romînia este guvernată de un guvern absolutist în capul căruia există un rege cu puteri absolute, dar care înțelege că tocmai pentru a rămînca atotputernic, e nevoe de a nu duce la exasperare un partid politic contra celui l’alt și prin consecință contra sa. Fostul rege al Serbiei, nenorocitul Alexandru, n’a înțeles acest joc de balansare politică și se știe cum a expiat de ‘ trist lipsa' sa de tact și de inteligență. Regele Carol nu are să se teamă de așa ceva.' El știe bine de tot și pe de rost fabula trestiei care se îndoae, dar nu se rupe niciodată. Const. Mille De ce nu publică d. Stoicescu actele privitoare la faimoasa grațiere a escrocului Șapira ? Dacă d. Stoicescu a procedat corect, dacă n’a înșelat pe rege, atunci de ce nu publică, rapoartele procurorilor și notele din tabloul de grațiare ? Desfidem înc’o dată pe d. Stoicescu să publice aceste acte. NOTE Un maestru de arme Fără tradiții istorice și seculare, și fără să avem o spadă sau o sabie ca „blazon“ de familie, ca relicvă antică și strămoșească, exercițiile de gimnastică și crimă s’au încetățenit cu tot&>tul la noi. l Unul din buricii noștri maeștri de scrimă, e.. fără îndoială, d. George Nicolau, profesor la școala specială de cavalerie din Delul Spirei și la societatea romînă de scrimă și gimnastică. D. Nicolau a fost elevul marelui maestru francez Guyon și profită de vacanțele sale pentru a se perfecționa la Paris, in arta sa. Revista franceză „Les armes et les Sports“ reproduce, în ultimul număr, portretul maestrului român, însoțindu-l de o notiță elogioasă din care extragem următoarele : „înalt, zvelt și suplu, d. Nicolau e de o eleganță desăvârșita sub arme; avînd grija de a fi propriu, el încearcă fente subtile și știe, între acestea, să uzeze de autoritate la trebuință. ... .„Președintele sălei sale de arme e generalul Popescu, inspectorul general al artileriei , printre elevii săi : prințul Moruzzi, d-nii Al. Pisoski, secretar de legațiune și atașat la ministerul afacerilor străine din Romînia, V. Bedros, A. August, G. Caîr, locot.-colonel Basarabescu, loc.-colonel Petrescu...“ Nu putem decît să ne mîndrim cu succesele pe cari le repurtează compatrioții noștri, pe toate terenurile, în străinătate. M.F. A se vedea în corpul ziarului la Informațiuni, continuare la interesantul proces al fraudelor de la finanțe, precum și ultimele telegrame ale nopței. D. G. Marinescu, Buzau. — Numai la 1 Noembre și 1 Ianuarie, împricinat, Galați.— Curtea de casație judecă recursurile urgente și în timpul vacanței, în zilele de 1, 2 și 3 Iulie și 1, 2 și 3 August. Domnișoara Isabela, Loco.— Se poate asista la dezbaterile oricărui proces, afară de afacerile scandaloase cari se judecă în ședință secretă. Conflict ruso-american.— Masacrele din Chișinău și Roosevelt.— Mobilizările Rusiei. — Alianța anglo-americano-japoneză contra Rusiei. — Războiu iminent? După cum s’a putut vedea din telegramele publicate de „Adevĕrul“ un coflict serios e pe cale de a izbucni între Rusia și Statele Unite, Ministrul Rusiei la Washington Cassini a și părăsit acest oraș, plecînd în concediu, — un preambul destul de lămurit al ruperei relațiunilor diplomatice. Nu e rău să repetăm cum s’au petrecut lucrurile, ele constituind un caz unic în istoria popoarelor. * Masacrele din Chișinău au provocat o revoltă fără seamăn în Statele Unite. La apelul coreligionarilor americani a victimelor au răspuns sute de mii de cetățeni americani de toate religiile. Evreii americani s-au hotărît să transmită guvernului rus prin mijlocirea guvernului american un memoriu în chestia masacrelor din Chișinău. Roosevelt a primit o delegație a evreilor, le-a ținut o cuvîntare, reprodusă la vreme și în acest ziar, și le-a promis că guvernul va remite memoriul. Rusia cum a auzit de aceasta s-a făcut foc și prin organele sale de publicitate a declarat că credincioasă principiilor sale de a nu se amesteca în afacerile interne ale altor țări, nu va lăsa ca America să intervie în chestia Chișinăului, aceasta fiind o afacere internă care o privește numai pe ea. Roosevelt a pus pe guvernul său să răspundă la aceasta că nimic nu va împedeca pe Statele Unite de a-și face datoria de umanitate față cu nenorocitele victime din Chișinău. .. . Cu afacerea aceasta s’a complicat insă și o alta. Guvernul Statelor Unite nu e de loc mulțumit de atitudinea Rusiei în China și în deosebi în Mandaiuria. De aci se poate, să se nască conflicte extrem de grave, ba chiar un räzboiu nu este cu totul exclus. Mai întîiu va intra probabil China în acțiune și poate că de acțiuuea aceasta — nici americanii, nici englezii nici japonezii nu vor fi cu totul străini. Deocamdată se anunțăm toți funcționarii chinezi partizani ai Rusiei sînt destituiții. Rusia mobilizează, și pentru întărirea trupelor din Siberia se aduce armată chiar de la limita occidentală a imperiului. Astfel s-au adus două corpuri de armată tocmai din vestul Rusiei sub pretext de a se încerca puterea de transport a nouiî linii militare transsiberiene. Pe de altă parte însăși Japonia mobilizează și toți ofițerii în concediu au fost rechemați de urgență sub arme. Flotele Americei și Japoniei din apele Chinei au fost de asemenea puse în mișcare. Astfel se desemnează la orizontul politicei internaționale noțirii unor noui și grave complicațiuni, ale căreia consecințe nici nu se pot prevedea. Din partea europeană s’au dat Rusiei multe atacuri. Pentru prima dată se va încerca aceasta în extremul orient asiatic. Va fi poate răfuiala definitivă cu privire la preponderența în China. Ext. In momentul cînd scrim aceste rînduri, cardinalul cameriei a constatat poate deja moartea papei lovindu-l cu ciocanul pe cap sau șeful bisericei catolice , în ultimele momente ale vieței. O amănunțită descriere, a vieței lui va interesa deci pe cititori. Leon al XII-a, Ioachim-Vincent Pecci a fost ales papă la 20 Februarie 1878. El o al 263-lea papă. S’a născut la 2 Martie 1810 la Carnineto, diocesul Anagni,dintri o familie căreia de la înălțarea sa, îi s’a făcut o genealogie datând din secolul al VIII-lea. Educația și-a facut’o la iezuiți. Avu succese la toate materiile învățămîntului : latina, versificația, chimie etc., etc. Deși tînăr, fusese însărcinat să dea meditații de filozofie la colegiul Germanie. In 1831, fu primit doctor în teologie. Intră atunci în Academia nobililor eclesiastici, unde copiii familiilor patricieni primesc educația necesară pentru diferitele cariere eclesiastice,urmă cursurile universităței din Roma, și deveni doctor utriusque juris. In ziua de 16 Martie 1837, Grigore al XVI-lea îl numi prelat al casei sale și referendar la Signature. Puțin după aceea fa trimis ca delegat la Benevent, unde reușia să reprimeze brigandajul. Aceste prime succese îl făcură a fi numit în postul de guvernator al Perugiei, unde dădu de asemenea dovadă de energie, de justiție și de abilitate. La 27 ianuarie 1843, fu preconizat arehiepiscop de Darmiere in partibus, apoi deputat ca nunțm la Bruxelles. După trei ani, clima și munca îi alteraseră într’atîta sănătatea, încît ceru să fie rechemat. Cucerise atît de bine stima lui Leopold I-iI încît acest rege solicită pentru el pălăria de cardinal. Intr’un consistoriu de la 19 ian. 1846, fu numit arehiepiscop al Perusei și făcut cardinal (rezervat in petto). Administra această diocesă timp de doi ani, în mijlocul unor dificultăți sporite încă de anexiunea teritorului la regatul Italiei. Cînd Victor Emanuel merse la Perusa (ianuarie 1869), piscopul refuză să vie alăturea de autoritățile civile și militare ca să prezinte omagiile sale; mai înainte (21 iunie 1861), scrisese regelui pentru a protesta contra ordinelor guvernului sau. Iub ordinea eclesiastică, el exercita funcțiunile sale cu zel, fermitate și înțelepciune. Făcea să se înmulțească societățile de caritate și de edificare, veghea ca clerul să fie disciplinat și instruit, etc. Iî plăcea să prezideze Academia St ului Thomas d’Aquin, pe care o fondase în 1859, pentru a învăța pe clericii săi exercițiile scolastice. La conciliul din Vatican, votă infailibilitatea. La 21 Sept. 1877, fu numit camerier al bisericei romane, oficiu care îl alătura de Curie și care reprezintă prima demnitate a Sfântului colegiu în timpul vacanței Sfîntului Scaun. După moartea lui Piu al IX-lea,fu ales papă, și adoptă numele de Leon, în amintirea lui Leon al XII-lea, pentru care profesa o mare venerație. Ca să evite manifestațiuni compromițătoare, se abținu să dea, din locuința exterioară a sfîntului Petru, binecuvîntarea urbi et orbi. In enciclica Aller ni Patris (1879) Leon XII-lea a invitat pe episcop să restabilească în diocesa lor studiul Sfîntului Tomas d’Aquin. Mai tîrziu consacră suma de 300.000 de lei pentru reimprimarea operelor complecte ale acestui doctor, la care admiră expresiunea rațională a doctrinei catolice, precum și scrie el, „doctrinele politice care ar asigura salvarea societăței, dacă s’ar găsi cine să le urmeze“. Convins că rațiunea și credința, știința și revelația’ pot sta împreună, s’a străduit să ceară studiilor omenești, de sub ocîrmuirea bisericei, toate ajutoarele ce ele pot da religiei. In acest scop a înființat mai multe instituțiuni unde se predă un învățămînt înalt, și a modificat congregația studiilor, spre a face din ea diriguitoarea instrucției catolice în toate țările. Afară de aceasta, caută și primește, stimulează, sfătuește și încurajează pe toți literaturii și pe toți ziariștii, pînă și pe reporterii, dispuși să servească biserica romană.* Maximele acestui papă asupra dreptului public sînt sistematic expuse în encliclica Immortelle Dei (1835): Orice putere vine de la Dumnezeu. Suveranitatea nu e necesar legată de o formă politică, ci poate fi adaptată cînd uneia , cînd alteia, numai să fie de fapt, destoinică pentru folosul obștesc. Dar, oricare ar fi forma guvernului, toți capii statului trebue să aibă ochii ațintiți asupra Domnului și să aibă ca principală datorie grija de prosperare a religiei, de a o protegui, și de a nu statua nimic contra integritaței ei. Adevărata și singura religie "e cea a bisericei catolice, desăvîrșită în ea însăși, neatîrnînd decit cu ea însăși, și a cărei autoritate printr o dispoziție particulară a providenței, a fost întărită de către un principat civil. In lucrurile lumești, tot ce e sacrat are un nume oarecare, tot ce privește mîntuirea sufletelor și cultul lui D zeuo de resortul bisericei. Pe vremile cînd sacerdoțiul și imperiul erau legate printr o fericită concordie, societatea a dat roade mai presus de orice așteptare. Reforma, prin doctrinele ei subversive, a nimicit această concordie și bine-facerile ei. Libertatea de a gîndi și de a publică gândirile sale, de nu e ocîrmuită de vr’o regulă, e obîrșia multor rele. A exclude, biserica din viața publica, din legi, din educarrea tineretului din societate, e o eroare pernicioasă. Biserica crede că nu e permis de a pune diferite culte pe același picior legat ca și adevărata religiune; totuși, ea nu condamnare capii de stat cari în vederea unui scop, tolerează în practică ca aceste diferite culte să aibă fiecare locul lor în stat. Leon al XlII-lea reprobează separarea bisericei de stat. Față de ceea ce se numește libertățile moderne, catolicii trebue să păzească tot ce i-au învățat sau îi vor fi învăța pontifii romani. Catolicii de asemeni trebue să-și dea silința să pune stăpînire pe funcțiunile publice pentru a face să prevaleze aceste doctrine. ❖ In enciclicas Libertas (1888) papa Leon al XIII-lea condamnă cu deosebire libertatea cultelor, libertatea de a-și exprima prin vorbire și prin presă, libertatea învățămîntului. Totuși, în aprecierea sa de mamă biserica ține seamă de păcătoșenia firei omenești și nu ignorează curentul care tîrăște în epoca noastră spiritele și lucrurile. Pentru aceste motive, deși nu încuviințează decît ceea ce e drept și onest, nu se opune cu toate acestea toleranței de care puterea publică găsește cu cale să uzeze față de anumite lucruri contrarii adevărului și justiției, în vederea unui rău mai mare de evitat sau a unui bine mai mare de obținut sau de păstrat.Conform tradițiunei pontificale, Leon al XIII-lea atribue unor scopuri nebunești sau perverse și unor mașinăricriminale orice opoziție bisericei romane. In enciclica Humanum genus (1884) repartizează întreg neamul omenesc între împărăția lui D-zeu și împărăția lui Satan, și declară că în epoca noastră plămăditorii răului par’că stau într’o imenisă sforțare cu ajutorul societății Franc-Masonilor, pentru a prăpădi Biserica și a despoia națiunile creștine de binefacerile pe care ele le datorează lui Isus Cristos. In consecință, reînoește și confirmă toate sentințele pronunțate de predecesorii săi, pentru a împedeca pe oameni să se afilieze la această societate sau ca să-î facă să iasă din ea, și conjură pe toți episcopii, să unească sforțările lor cu ale sale, pentru a face să dispară molima necurată a otrăvei ce circulă prin vinele societăței și o infectează. Această enciclică fu urmată de o instrucție a.Sacrârd congregățiuni a sfîntului Oficiu, adresată tuturor episcopilor din lumea întreagă și prin care indică mijloacele ",de a designa sectele pernicioase izbite de censure, și propune formarea de asociațiuni de tot soiul, puse însă sub patronagiul unui sfînt și dirijate de pastori, pentru a strînge în junii bisericei pe tineret, pe muncitori, pe tații LEON XIII Viața și actele papei Pictorian (către conu Mitiță).—Tu care m’ai băgat aici, fă ca să ies teafăr din groapa leilor a lui Domin Săbâreanu.