Adevěrul, ianuarie 1904 (Anul 17, nr. 5180-5207)
1904-01-15 / nr. 5192
ji Itiatta dsclirill Iii f aiSiL SUPLIMENT GRATUIT: Adevĕrul în țară, cu următoarele corespondeze : %liuși- Buzeu, Tîrgoviște, Giurgiu, Comarnic, P.Neamțu, Iliriíțü, Tulcea, Bîrlad ,Antina și ... , țina cutie mare mazăre boabe specialăȘanaâe^^îl Ciliili Íi Ici luli , fasole verde specială, una cutie bame una cutie dovlecei speciali, una cutie pătlăgele vinete, un flacon muștar cu mustWreț, un flacon muștar diafan, una sticlă de oțet de vin, un flacon muraturi englezești j^^jț -Pentru statuia lui Cuza-Vodă_____ • țr * i***» 1 ifetele precedente 1864 Ici» 90 frani. 1>. Maior ¥*. Niculescu IO Ici. "**"( TOT AI. : SICI 1874 bani POÎ) (Situația electoralii, dlai Vaalui — Convorbire cu «1. senator Bastacki — Retragerea candidaturei d-lui Neron Lupașcu.—Candidatura d-lui Pavel Gorgos. — 1). Take Ionescu la Vaslui. — Presiunile prefectului.—Izbînda d-lui Delavrancea Retragerea camdidaturei dl-hi. Neron Lupașcu Acum cite-va zile am publicat o convorbire ce am avut cu d. căpitan Văleanu, prefectul județului Vaslui, asupra situației electorale din localitate, pe care interlocutorul nostru o vede în culorile cele mai trandafirii pentru candidatul guvernului. Să vedem acum ce spun și antiprefectorialiî asupra acelei situații Ne-am adresat în acest scop d-lui Bastachi, senator liberal și amic al d-lui Neron Lupașcu, care a binevoit a ne comunica următoarele: — D. Neron Lupașcu și-a retras candidatura deoarece cu toții socotim, că este bine să dăm tot concursul nostru d-luî Delavrancea, care, deși opozant, ar fi însă o podoabă a parlamentului liberal, precum este o mîndrie a oratoriei române. — Se știe de mai bine de o lună de candidatura d-luî Delavrancea ! —■ Noi știam că este vorbă de asta, dar n'am luat nici un angajament, că nî speram că pînă în cele din urmă d. V. Lascar ne va da satisfacția cerută și în consecință puteam să ne prezentăm uniți pentru a susține o candidatură liberală. Cînd am văzut, însă, că guvernul persistă în greșala sa, atunci și noi am decis, că acum nu ne rămîne decît să alegem pe d. Delavrancea, candidatul partidului conservatorcarpist. Candidatura d-luî Pavel Gorgos __Dar cum a răsărit candidatura d-luî Pavel Gorgos, conservator cantacuzinist ? _ Eî vezi, aici aui fost buclucuri mari. Prefectul s’a înțeles cu mai mulți conservatori cantacuziniștî, ca să se unească și împreună sa zdrobească pe d. Neron Lupașcu. De aceea eî n’au desemnat nici un candidat. Era hotărît ca dînșii să voteze pe candidatul prefectorial , de aceea s’a lăudat la d-voastre atît de mult d. Văleanu, că e sigur de izbîndă. Iar noi cînd am prins de veste ce șmecherie se pregătește, ne-am dus la d. gen. Lahovari, care e președinte de onoare al partidului cantacuzinist din Vasluiu, și i-am expus ce se pregătește. D. general Lahovari sa revoltat și în ziua aceea a luat trenul și a venit la Vasluiu. A convocat pe fruntașii cantacuziniștî și le-a expus, că prin atitudinea lor vor aduce un blam enorm partidului. Atunci cantacuziniștii, ascultînd de sfaturile d-lui general Lahovari, au desemnat candidatura d-lui Pavel Gorgos, făgăduind președintelui lor de onoare că-l vor susține în mod sincer. D. Take Ionescu în Vasluiu — Ce credeți, cam ette voturi va avea d. Pavel Gorgos “? — Stai, stai ! Nu te pripi, căci acum vin lucrurile cele mai boacăne. După plecarea d-lui general Lahovari am descoperit că s’a aranjat o nouă tragere pe sfoară. Și anume : d. Pavel Gorgos să fie numai un candidat de pae spre a salva aparențele , să i se dea vre-o 10 voturi, restul voturilor cantacuziniste să dea candidatului prefectorial. — Și ce ați făcut ? — Am adunat probele necesare și chiar azi ne-am dus la d. Take Ionescu spre a i le arăta. D. Take Ionescu a rămas uimit de cele ce i-am comunicat și a spus, că va împiedica cu orice preț o asemenea combinație electorală atît de imorală. In același timp ne-a încredințat, că Miercuri va fi în Vasluiu, ca să aranjeze lucrurile, căci și d-sa ține Delavrancea să fie ales, ca d. Presiunile prefectului — Prefectul e și acum tot atît de mîndru ca și mai înainte ? Prefectul se laudă, că d. V. Lascar i-a dat mînă largă și absolut liberă să facă orice, numai ca d. Delavrancea să nu iasă. A început cu o serie de presiuni scandaloase : a transferat în 24 ore trei funcționari de la oficiul poștal, a înlocuit cîțîva funcționari de la poliție, de la primărie și de la prefectură ; amenință și terorisează pe alegători cu întreaga urgie a puterei prefectoriale și a puterei polițienești. E ceva de neînchipuit ce face acest om, numai ca să-și salveze situația. Izbânda d-luî Delavrancea — Și față de aceste tot mai avețî speranță în izbînda d-luî Delavrancea ? — Da ! Sîntem siguri de izbînda noastră, mai ales dacă d. Take Ionescu va ști să dejoace combinațiile prefectului cu cîțîva cantacuziniști din localitate. Un lucru pot să-ți afirm : Grosul și puterea reală a partidului liberal din Vaslui, este an noî, iar nu cu prefectul. Am mulțumit d-lui senator Bastachi pentru interesantele comunicări ce mi le-a făcut, după ce d-sa m’a autorizat să public tale qnale convorbirea nostră. A. C. rare. Din fuga condeiului Roba avocaților Avocații retușând să primească în sinul lor, ca să zicem așa, pe femeea-avocat, s'au ghidit în schimb sa admite ceva femenin în corporația și pe corpul lor , anume : „roba“. Astfel, dacă nu vom avea avocate, vom avea avocați în fuste sau rob de șambruri, In special cînd vor pleda „devant chambre de mise en accusation“ roba va deveni fatalmente „rob da șambru". Se așteaptă efecte imense de la roba avocaților. Pe cînd pina acum avocatul nu prea era robul datoriei, se așteaptă ca acum să devină roaba datoriei. Junii avocați așteaptă ca cu roba robească damiceleie și poate și pe unii magistrați cari se nebunesc după fuste Numai d. C. F. Robescu nu trebue să-și pună robă, căci robește cu... catarama! _Pac. Băncile populare La congresul din Focșani al băncilor populare, d. I. D. Duca a atins un punct de cea mai mare importanță : neîncrederea ce manifestă o parte a țărănimei contra amestecului Casei centrale în afacerile băncilor populare. Natural că d. Duca a căutat să risipească această neîncredere explicînd rolul Casei centrale. Chestia aceasta merită să ne oprească atențiunea. De unde provine neîncrederea țărănimei ? Răspunsul e firesc: sătenii noștri au oroare de tot ce este administrație publică și nu văd prin urmare cu ochi buni controlul unei autorități. Nu pentru că s'ar teme că prea vor fi controlați sau că nu vor fi lăsați să facă ce vor ei, ci pentru că știu din experiență că funcționarii publici, că autoritățile instituite de guvern nu s’au purtat niciodată bine cu ei, sătenii, că au fost totdeauna oprimați, loviți în interesele lor, conduși după placul guvernanților. Ei se tem deci și acum că Casa centrală are să se amestece În afacerile băncilor populare și să’șî impue pretutindeni voința. Un alt argument al țăranilor, cari nu văd cu ochi buni Casa centrală, e că băncilor populare care voesc să beneficieze de avantagiile legei, li se cere să facă anumite formalități. Or, de formalități și acte publice săteanul fuge ca de dracu, fiindcă știe din experiență că toate aceste formalități sunt legate de alergături, de perdere de timp,, de bacșișuri ș. a. Nu încape îndoială, că există și persoane interesate, care nu văd cu ochi buni instituția băncilor populare și caută s-o discrediteze printre țărani. Aceștia sînt cămătarii satelor. Dar opera lor se poate ușor distruge, dezmințindu-se minciunile ce cu intenție răspîndesc. Noi ne-am spus cuvîntul nostru în chestia băncilor populare. Tema conferinței d-lui Duca ne întărește și mai mult în părerea, că acei cari au sarcina de a conduce și controla băncile populare trebue să vegheze în primul rînd ca aceste, mici asociațiunî săteneștî să rămîe totdeauna de sine stătătoare și să fie în adevăr, cum am mai zis, niște bănci ale poporului pentru popor. Neîncrederea, ""rănilor e explicabilă. Dar nu va ajunge vorba sau circulara pentru a fi cu desăvîrșire gonită. Va treibui ca faptele și atitudinea Casei centrale să fie conforme cu intenția bună a legiuitorului și cu adevăratele interese ale populațiunii rurale. Ec. : MIȘCAREA ÎNVĂȚĂTORILOR O ocaziune bine nemerită.—D. Haret și învățătorii— împroprietărirea învățătorilor, modificarea legea pensiilor, desființarea pedepsei de transferare.—Declarațiile d-lui Haret.—Salariile. — 1 J Chestia avansărilor pe loc. — Modificarea leges -ufrv pentru judecarea membrilor corpului didactic 97 Focșani, 12 Ianuarie ■ l^aî fîn iulți învățători, delegați ai diverselor bănci populare din țara, profitind de prezența d-lui Haret la congresul din Focșani, au căutat să vorbească ministrului de instrucție despre mai multe din nevoile lor. D. Haret, luînd cunoștință de dorința acestor învățători, a decis ca astăzi, la ora 5, să discute în sala teatrului Lupescu chestiunile care îi agită pe luminătorii satelor. In consecință, astăzi la ora 5, după terminarea ședinței din secțiuni, învățătorii s’au adunat în sala teatrului Lupescu. D. Haret a venit și d-sa de îndată. * Cel dintiiu a vorbit d. Timuș (Ilfov). D-sa a arătat că pe învățători trei chestiuni îi preocupă actualmente : chestiunea împroprietăririlor învățătorilor, chestia modificărea legea pensiilor, în sensul ca pentru eșirea la pensie să se ceară 30 ani de serviciu în loc de 35 cum se cere acum, și chestia suprimărea pedepsei de transferare. D. Voicidescu (Ilfov) a vorbit în același sens, iar d. Popescu (Pașcani) chemat de colegii săi să vorbească, s’a mulțumit să declare că nu mai vrea să releveze alte nevoi ale învățătorilor, cele relevate de d-nii Timuș și Voiculescu fiind destul de importante. Toți oratorii au fost călduros aplaudați, nupentru judecarea corpului didactic mar, în sensul egalizărei acestei judecări cu aceea a corpului didactic, secundar. Măi mult încă , d. Haret declară că în noul proect de lege d-sa a introdus principiul legel Bérenger, suspendarea aplicărei pedepsei. Adică, dacă intri un termen de trei ani de pildă, de cînd s’a pronunțat pedeapsa, învățătorul pedepsit nu se face culpabil de o nouă vină sau nu devine recidivist, pedeapsa pronunțată se prescrie. Asistenții aplaudă călduros pe ministru. Continuind, d. Haret arată solicitudinea guvernelor pentru clasa învățătorilor și o numără, ca dovadă despre această solicitudine , creiarea casei de economie și ajutor a corpului didactic, orfelinatul de la Bistrița, etc. " Guvernul ar fi făcut și mai mult pentru învățători, le-ar fi urcat întru citva salariile, dacă greaua situațiune a finanțelor țărei nu i’ar fi împiedicat în chip absolut de a mai urca, cu orice sumă cît de infimă, bugetul de cheltueli al statului. Și ar fi făcut aceasta, mai cu seamă pentru că învățătorii și ceî l’alțî mici slujbași ai statului sînt aceia cari au suportat cu abnegațiune toate sacrificiile ce li s’au cerut. D. Haret a fost puțin mai drastic în expresiunea d-sale. Ministrul instrucțiunei a zis: „Greutățile cele mai mari nu le fac intotdeauna cei mari, slujbașii cei mari. Cei mici... tac și înghit !“ Imediat ce situațiunea economică a statului și prosperitatea financiară o vor permite, guvernul nu va pregeta ,să îmbunătățească situațiunea materială a învățătorului, a zis ministrul de instrucție. D. Haret, la sfîrșitul cuvintărei sale, a atins și chestia avansare! pe loc a învățătorilor rurali, arătând că avansările acestea vor deveni în curând mai numeroase, prin umplerea locurilor, ce se golesc în învățămîntul primar unian, ca membră al învățămintului prim rural. D. Ilard a terminat, asigurând pe învățători că toate guvernele vor avea cea mai mare solicitudine pentru dînșii, mai cu seamă că ei înșiși, învățătorii, au ca advocat al cauzei lor, frumoasa mișcare pentru regenerarea economică a țărei, mișcarea pentru creiarea băncilor populare. ■ . Ministrul a fost călduros aplaudat și învățătorul Timuș î-a mulțumit în numele învățătorilor pentru asigurările date. * D. Haret s’a sculat și a declarat că va răspunde imediat la dezideratele corpului învățătoresc. Mai înainte de toate ministrul a asigurat pe învățători de solicitudinea pe care le-o arată toate guvernele, deoarece toate au conștiință deplină de rolul învățătorului de la țară. Venind la chestiunea acordărei de pămînturi învățătorilor, d. Haret a arătat enormele dificultăți ce se pun în calea acestui lucru și a amintit că mai sînt și alte clase sociale cari cer același lucru, anume veteranii și chiar sătenii neîmproprietăriți la 1864 sau urmașii celor împroprietăriți atuncea. „Dacă V’nrhrin cl 7. putnîndi’j, aia ministrul instrucției, am nedreptăți pe săteni și pe veterani, cari v’ar face viața imposibilă în sat. Dar, a adăogat d. Haret, guvernul e în imposibilitate materială de a împroprietări pe toți aceia cari cer pământuri, deoarece statul mai posedă numai vre-o 600 moșii, pe cînd în întreaga țară sunt vre-o 3500 de învățători neîmproprietăriți. Și nu puteți cere ca să silim pe proprietarii particulari să vă vindă moșiile. Vă puteți închipui urmările pe cari le-ar avea această faptă necugetată"1. D. Haret arată că chestiunea împroprietărirea învățătorilor nu poate avea nici o soluție imediată. Singurul modus vivendi ar fi acela pe care l’a introdus d-sa și anume : arendarea pămînturilor școlare la învățători, pe o sumă minimă anuală. Ministrul instrucției declară apoi, în aplauzele asistenților, că s’a consultat cu colegul său de la domenii, pentru modificarea legei pentru vinzarea bunurilor statului, în sensul ca să se permită învățătorilor de a cumpăra moșii de la stat.* Venind la chestiunea modificărea legei pensiilor în sensul de a se reduce de la 35 la 30 ani termenul de serviciu pentru învățătorii cari vor să se retragă la pensie, d. Ilaret declară că și această chestiune e una dintre cele mai delicate. Nici un ministru de finanțe nu va mai proceda cu atîta ușurință pentru „că-șî fringe mîinile“ căutînd să modifice legea pensiilor, deoarece imediat s’ar scula toate categoriile de funcționari ai statului și ar cere ca modificarile ce s’ar introduce în lege să-i privească și pe dînșiî și să se facă și în favoarea lor. Și una dintre clasele ce ar merita solicitudinea guvernului, pe lingă aceea a învățătorilor, e cea ofițerească, care a fost greu lovită prin modificarea ce s’a adus legei pensiilor în 1901. Situațiunea financiară a statului nu permite actualmente nici o modificare a legei pensiilor, a terminat d. Haret cu partea aceasta a chestiunea. * A treia dintre doleanțele învățătorilor -o suprimarea pedepsei de transferare. Venind la această chestiune, d. Haret a declarat de la început că d-sar pentru menținerea acestei pedepse, înainte, prefecții și revizorii școlari aveau dreptul de a transfera pe învățători dintr’o comună în alta, fără alt motiv sau fără altă justificare decît interesul de serviciu, care adesea nu era decît o vorbă goală în dosul căreia era răzbunarea sau dușmănia politică. Astăzi pedeapsa de transferare nu se dă decât în urma unei sentințe de condamnare a instanței judecătorești care judecă pe învățători. Ministrul chiar nu poate pedepsi, cu de la sine putere, pe învățător cu transferarea, fără sentință condamnatoare. D. Haret arată motivele care il îndeamnă de a fi pentru menținerea pedepsei de transferare. Așa de pildă, unui învățător, îi se întîmplă în satul unde funcționează un fapt care-l face imposibil în sat. Transferarea o singura pedeapsă care-1 scoate din acea grea situațiune. Ministrul instrucțiunei spune că, dacă nu se poate declara partizanul ideei suprimăreî pedepsei de transferare, va da in schimb învățătorilor o compensație : anume," d-Sa "spune că are gata din pre»ent de lege pentru modificarea legei M Finist Conflictul jroo-japonez Atitudinea contelui Lamsdorf. Raporturile ruso-engleze.— Ce poate țarul. Acum se știe cu siguranță că contele Lamsdorf a reușit să ia din nou în mină conducerea politicei rusești in Extreimy- Orient. Contele Lamsdorf face tabula rasa de tot ce s’a petrecut de la numirea amiralului Alexeife I încoace și reia firul un moment întrerupt al politicei rusești. El e acela, de exemplu, care, printr’o circulară recentă către puteri, a confirmat pur și simplu libertatea comerțului în Mandcluria, pe care o promisese acum șase luni. Politica sa consistă deocamdată în a face Japoniei toate concesiunile posibile în Coreea,și de a-jl acorda, în Mantiuria, același tratament ca și celorlalte puteri, pentru a evita războiul. Rusia, apoi se va strădui din răsputeri ca Japonia să-i devie aliată și ca China să vază din nou în ea pe cel mai bun prieten al ei. împăratul vrea pacea și aprobă vederile ministrului sau de la afacerile străine. Rămîne de știut dacă guvernul japonez va avea aceeași înțelepciune și dacă va ști să se mulțumească cu ceea ce Rusia poate să-i dea fără decădere. E prea justificată teama că raportările dintre guvernul rusesc și cel japonez, ar fi cît se poate de încordate. Expediția lui Tibet a provocat în Rusia o vie nenȚulțumire, sporită încă de o serie de alte fapte (echipaje compuse din englezi pe cuirasate cumpărate de Japonia în Italia, escortă de torpiloare engleze pentru fceleași cuirasate, etc). Contele Lamsdorf nu a ascuns ambasadorului Angliei că Rusia nu înțelegea nici de cum a lăsa englezilor orice libertate de acțiune în Tibet și a se dezinteresa de această țară, a cărei înrîurire morală se întinde asupra întregei Mangalia. Trebue oare să conchidem de aici că Anglia, spre a se putea mișca în libertate aiurea va lăsa să se încurce cărțile în Extremul Orient ? Nu-i probabil. Unii oameni politici ruși susțin această părere, alții cred că Rusia poate pricinui Angliei astfel de încurcături în India, nicit Anglia va da înapoi față de o asemenea perspectivă. Poate vom auzi vorbindune de mișcări de trupe în Turkestan. Pînă una alta, negocierile își urmează cursul între Rusia și Japonia și d’afara peste trei sau patru luni orizontul se va lumina. Pînă atunci știrile rele și binieșe vor perinda întruna.* Țarul e un autocrat. Cum se explică, se întreabă Times, că nu poate hotărî după placul fața ce vor lua evenimentele din Extremul Orient ? E adevărat că autoritatea țarului nu cunoaște în teorie, margini. De exemplu, legile pregătite de miniștrii sunt pur și simplu remaniate sau îngropate dacă țarul nu le aprobă. Tot așa și în ordinea executivă, deoarece în Rusia nu există consilii de miniștri, nici responsabilitatea colectivă a acestora,fiecare ministru primește direct instrucțiunile de la țar. Acesta, dacă e destul de energic, poate deci controla efectiv imensa administrație a imperiului. I Piindcă însă de multe ori o asemenea energie o lipsește, iavoință^unele excepțiuni. Un ministru de încredere al țarului face ce vrea cîtva timp. Cu chipul acesta, de exemplu, se înființă vice-regalitatea specială a Extremului Orient, al cărei scop e de a sustrage conflictul ruso-japonez diplomației rusești. „Amiralul Alexief, zice Times, corespondează direct cu țarul în afară de ministerul rusesc al afacerilor străine. Așa că, cînd ambasadorul rus din Paris, Londra sau Berlin, declară că nu știe ce se petrece, nu trebue a se declara îndată că face uz de o expresie diplomatică". De altfel, însu’și țarul nu poate lucra, fără teamă de a’și perde popularitatea, contra sentimentului claselor de sus rusești. De exemplu, Alexandru al II-lea numai cu prețul prestigiului și popularității sale, pentru a evita un rǎzboiu sîngeros, primi de viziunile congresului din Berlin. Nicolae al II-lea a fi moștenit el curagiul civic al buniului său? Times conchide zicînd că dacă e vorba a se opera acum o retragere diplomatică, țarul ar trebui să lase grija aceasta pe seama diplomației rusești, căci amiralului Alexeiev, ori cît de inteligent ar fi, îi lipsește dexteritatea oficială pentru oficiul de negociator. Am văzut mai sus că dezideratul lui Times s’a realizat. Asta e însă’șî principala garanție a unui deznodămînt pacific. Ext. Ancheta industrială .Date asupra industriei mari — Cite fabrici avem.— Ce capital aü.— Cîți lucrători ocupă.—Cît combustibil și cîte materii prime consumă. Am primit la redacție volumele conținînd datele și rezultatele anchetei industriale. Deocamdată avem două volume: unul asupra industriei mari, cellalt asupra industriei mici. Pînă să avem timpul de a le studia mai cude amănuntul, vom căuta sa împărtășim cititorilor in două articole conținutul esențial al volumelor, începem cu industria mare și rezumăm datele astfel: In total avem in Romînia 625 stabilimente de industrie mari, fără a socoti acele ce se ocupă cu industria extractivă și a construcțiunilor. Aceste stabilimente dispun de 45.336 jum. cai putere și ocupă în total 39.746 lucrători. Din cele 625 întreprinderi 403 au fost exploatate la început în mod individual și 192 în mod social, iar 30 au fost înființate de autorități publice. Azi 334 sînt exploatate în mod individual și 249 în mod social, iar 42 aparțin la autorități. întreprinderile industriale au urmat deci și la noi calea naturală de a trece din exploatarea individulă la cea socială. După naționalitate au fost la întemeiere 305 industriași romîni, 204 străini și 116 nesupuși nici unei protecții străine. Acum 337 sînt romîni, 116 străini și 122 nesupuși unei protecții streine. Capitalul investit în așezămintele industriale mari s-a urcat la întemeerea lor la 110.433.054 lei. Actualmente este de 247.388.890 lei dintre cari 165.961.615 lei în terenuri, clădiri și instalațiuni, iar 81.427.275 lei în mașini. Cele mai multe din aceste fabrici și anume 152 au un capital fix între 250.000 și 500.000 lei. Un capital fix mai mic de 25.000 lei au numai 96 stabilimente. 26 stabilimente au un capital fix de două milioane și mai mare. Și trebue notat că în aceste cifre nu intră de loc industria petrolului.» Din stabilimentele industriei mari 392 au 690 cazane cu o suprafață de încălzire de 46.627 m, pt.Combustibulul ce l consumă într’un an stabilimentele industriale mari reprezintă o valoare de 9.137.230 lei. Se ard mai mult lemne și rămășițe cu 2.327.035 cîntare metrice ( 100 kgr.). Urmează apoi petrolul brut și derivate cu 804.975 cîntare metrice, cărbunii de piatră cu 644-967 cm., lignitul cu 88.398 cm., koksul cu 56.147 cm. și gazul aerian cu 478.765 metri cubi. Toate stabilimentele industriei mari consumă materii prime de 120.927.709 lei , din aceste materii primo 25.008 344 lei vin din străinătate și 95.921.365 din țară. Avis celor .cari combat industria. B. Br. NOTE Valutalisme... sanitare Dacă drumul la iad e pavat cu bune intenții, calea spre progres e pavată, uneori, cu smoală în clocote, care te frige în așa ba! încît îți zici , pînă la progres, te mănîncă... intențiile. Le spun toate astea apropos de modul cum se traduc în fapte intențiile de a aplica un regim sanitar mai solid. Agenții sanitari, știindu-se, „reprezentanți ai legei“, procedează cu acea atotputernicie, care se preface atît de repede în samavolnicia caracteristică polițismului nostru. Or, poliția sanitară are a face cu bolnavii și a întrebuința brutalitatea față de bolnavi înseamnă, prima, a ucide bolnavii în numele măsurilor sanitare și—secundo —a semîna neîncrederea în populația de jos, spaima de agenții sanitari. Un caz, pe care-l supun meditațiunei și cercetător d-lui director al serviciului sanitar al Capitalei, e următorul. Mi se afirmă că un copil al unui servitor al Societăței forestiere din str. Doamnei, bolnav de angina difterică, a fost ridicat de la domiciliu, în lipsa părintelui dan,cu o brutalitate revoltătoare, nenorocita-i mamă fu silită să se coboare cu el în stradă, fără a-l putea cel puțin înveli cum se cade, acum, pe vreme de iarnă, și, astfel, în fierbințeala teribilei boli, dezvelit, unde credeți c’a fost urcat copilul cu mama lui ? Intr’un tramway—spre a fi dus la spital ! Nu-i așa ? Perfectă izolare : să urci în tramwayul, în care umblă copii, părinți, un copil bolnav de anghină difterică. Acestea nu mai sunt măsuri sanitare ; sunt vandalisme sanitare, cari compromit serviciul sănătății publice. E. O. V. CHESTIA ZILEI Nerone.... Lupașcu (către Corni Mitiță, ca odinioară augurul către Cesar).—Ferește-te de Bărbucică gladiatorulf! EXPOZIȚIA de ANTICHITATI din CRAIOVA Inițiativa societății „Ospătăria școlară“. — Obiecte prvitoare la Tudor Vladimirescu.—Armele generalului Solomon.—Bibiluri vechi.— Obiecte de cult.—Obiecte vechi familiare. S’a zis de către unii — profani, bineînțeles—că o expoziție de obiecte antice nu prezintă mare interes. Se înțelege că o asemenea credință este foarte greșită, căci în realitate obiectele antice sunt documentele istoriei omenești. In privința acestor documente de multă valoare, craiovenii se pot socoti norocoși că li s’a descris o expoziție unde să le poată vedea. Organizarea se datorește spiritului inteligent și pătrunzător al doamnelor din comitetul societăței „Ospătăria școlară“, care au căutat încă odată mai mult să creeze cu acest chip un nou mijloc de ajutorare pentru ospătărie și un drum de cultură națională pentru public. încrezător în valoarea expoziției în cestiune, am căutat să mă folosesc și eu de cunoștințele istorice ce se pot căpăta aci. In primul rînd, e și o datorie către societatea „Ospătăria școlară“ de a ne da obolul, mai ales acum, în timp de sărbători, cînd cu un preț de intrare la expoziție destul de neînsemnat știm că putem ajuta la hrănirea a sute de copii săi aci. Oxî-cine are o asemenea datorie către copiii sărmani, din care mai tírziu se vor recruta acei cari vor contribui cu viitorul lor la viitorul națiunei noastre. In al doilea rînd, e și o plăcere intelectuală distracția instructivă pe care ne-o procură expoziția de antichități. Intrînd în expoziția, care se află în sala cea mare a hotelului „Minerva“, ochiul este plăcut surprins chiar din primul moment. Obiectele expuse sunt aranjate cu gust, căci modul lor de plasare este o excelentă indicațiune de chipul cum ar putea cineva să-și înfrumusețeze interiorul casei după valoarea obiectului. Astfel, observăm în mijlocul expoziției un cazan foarte vechi, aparținînd d-șoarei Vasiliu, așezat pe o ladă acoperită cu un frumos șal. In lăuntru e pusă o plantă, așezată așa încît totul formează o decorațiune măreață. Vine apoi grupul de obiecte privitoare la Tudor Vladimirescu. Un pupitru de alamă foarte interesant suportă, pe o masă autograful lui Tudor și o gravură luată de pe un portret al săli din biserica pe care a clădit-o la Crețești. La spatele mesei se află bustul lui Tudor și drapelul său. Aceste obiecte, care ating prin farmecul lor tot ce avem mai scump— trecutul plin de idei glorioase al istoriei noastre—trezesc în suflet un sentiment de mîndrie națională. In fața grupului despre care vorbirăm, se află o piramidă de arme vechi, încrustate cu sidef și argint. Armele sunt acelea ce au aparținut genondului Solomon, al cărui splendid portret este unul dintre cele mai interesante și care aparține colecției d-rei Opran. Se observă apoi un tablou trimis de către d-na Culcer. Tabloul reprezintă portretul primei soții a d-lui Aman, tatăl pictorului Aman. E o pictură interesantă, în care cele mai mici detalii de îmbrăcăminte și bijuteriile bogate obișnuite pe acele vremuri sunt admirabil executate. In vitrine sunt expuse bibilurile cari se obișnuiau în vremurile vechi și cari constituiau cea mai interesantă podoabă a costumelor femeești. Aceste bibiluri lucrate de mină sînt atît de fin executate,culorile lor sînt atît de bine combinate încît putem judeca de pe ele cît gust aveau femeile din timpul lor. Colecția aparține d-lui general Cica. Vorbind de tabloul trimis de către d-na Cukcer, nu ne putem opri de a pune în relief gustul cu care el e drapat. Stofa e simplă, dar culoarea e bine aleasă. Modul cum este prinsă face ca tabloul să reiasă bine și să i se poată aprecia mai cu înlesnire calitățile. Vine apoi grupa obiectelor de cult. Intre acestea este iconostasul prințului Bibescu, înconjurat cu fresce din secolul XVIII Apoi un dulap plin cu icoane sau mai bine zis tablouri de mare valoare cu subiecte bisericești. Acestea sunt din colecțiunea d-nelor Chițu, Romanescu, Georgescu, Dancov, Vasiliu, Zavarov și Gigurtu, și dau un farmec deosebit expoziției. O altă parte a salonului e aranjată în adevăr ca un salon. Canapea, ladă, pendulă, rochii,—din colecțiunea d-nelor căpitan Costescu, Moscu, Romanescu— toaletă din colecția d-re. Atanasescu și covor din colecția d-nei Manea,—toate acestea dau un farmec nespus, reamintind traiul atît de simplu de odinioară al strămoșilor noștri, cari trebuiau a fi oricînd gata a evita invaziunile părăsind în grabă căminurile lor. Am admirat apoi niște obiecte familiare, cari au aparținut strămoșilor noștri, precum : ceasoarnice, argintării, cercei, bucle de centură, peceți, monede, obiecte mici pe cari ei le întrebuințai în fiecare moment al vieței lor. Aceste obiecte sunt frumoase, în stare bună, dar moda—acest rezultat al spiritului nostru nestatornic—le-a trecut la antichități. Cu toate acestea, noi, cei cu gusturile de azi, să privim în aceste obiecte niște relicve de multă valoare, căci, fără să vorbim de măestria cu care sunt lucrate, apoi ele au aparținut acelor cari ne-au procedat și cari prin munca lor au adus progresul țărei. Cum vedem, expoziția e și de o însemnată valoare istorică, și îndeplinește afară de aceasta și un scop filantropic. Un vizitator Spre ideal de Mihail Polizu-Micșunești Am azistat aseară, într’o sală aproape goală, cum se și cuvine, (fiindcă era doar vorba de un autor român și de o piesă romînească) la reluarea piesei Spre ideal a lui Mihail Polizu. Pentru mine era o „premieră“. Prietenia m’a dus de mînă și mărturisesc că nu m’așteptam.... la ceea ce am ascultat. Or, ceea ce am auzit o de așa înaltă natură și însușire încît, pentru o singură dată, fac excepție la regula ce mi-am impus, obosit și dezgustat de luptă, și care e de a nu mai vorbi de artă în Romînia la surzi și orbi cari nu pot nici auzi nici vedea. Mă grăbesc să adaug, pentru a depărta din capul locului orice bănuială de complezență, cu privire la care cei ce mă cunosc știm că dau înainte Rroostea lui Molière, și dacă piesa amicului meu Mihail Polizu mi-ar fi părut rea nimic pe lume nu m’ar fi împiedecat să răspund curat la întrebarea sa: „Ți-o spun verde, dragul meu, e bună de aruncat la coș“. Și acum, să fixăm puțin impresia și ideilor noastre. Piesa lui Mihail Polizu poate fi privită din trei puncte de vedere: 1, ca atingînd cele mai înalte chestiuni de umanitate generală, cele mai adînci chestiuni ale eternei inimi omenești. II, ca atingînd chestiuni sociale de cel mai grav și mai grabnic interes. III, în fine, ca o delicioasă satiră a moravurilor noastre politice locale. Să reluăm pe scurt prea pe scurt după mine) aceste trei puncte de vedere.I. Spre ideal e în adevăr titlul potrivit pentru o asemenea piesă și nici o clipă nu dă de minciună glorioasa sa deviză. Astfel cei cîțiva literați, micii intelectuali, studenții, numeroasele femei cari compuneau auditorul restrâna, dar de elită, debordat de entuziasm și autorul, desigur mulțumit, dar palid de emoție, a trebuit să salute publicul. Astfel și observația a fost pentru mine.