Adevěrul, iunie 1905 (Anul 18, nr. 5677-5704)
1905-06-11 / nr. 5686
Anul al XVIII-lea—No. 5886 FOLDATOR Ales. V. ISeldinsiiausi un au lel 16 — 6 luuí .... „ 8.— 3}«nl . . • , ; : 4L. . „ 1.50 In streinătate îndoit Abonamente combinate (Adeverul politic și Dimineața) Un an ................... lei 32.— 6 luni . h.— 6» luni 8 — o lună .• „3. — • In streinătate îndoit mmZSt&öäS&SuZ ^JX8^53mX2SRBSS32S2S&& baraj infoafa țsira Apare dilute la vara 5 ® ©ara suntalgîmele știri ale zilei B anchetei conservator. Sosirea BANCHETUL CONSERVATOR ■ Rein consiliulle miniștrii - Știrea dată eri de Adevărul că consiliul de miniștrii care s’a ținut dimineața, s’a terminat prin anunțarea că marele banchet conservator contramandat din cauza doliului Curiei, va avea loc săptămîna viitoare, această știre a căzut ca o bombă în cercurile politice ! Junimiștii credeau că e o farsă, dar cum pentru farse avem o rubrică specială, știrea noastră a produs senzație și toată lumea o comentează astăzi. Ce s’a întîmplat în consiliul de miniștrii ? Iată ce se întreabă toți. Dacă acest consiliu s’a terminat cu fixarea banchetului, natural că nu mai poate fi vorba de un consiliu furtunos, în care miniștrii s’au răfuit și apostrofat și la urmă, pentru a se salva aparențele și a se simula o înțelegere și armonie în guvern, s’a decis ca banchetul proectat să aibă loc ! Desigur că în acest consiliu au avut loc explicațiuni asupra chestiunilor importante la ordinea zilei, căci nu mai e nici un secret, pentru nimeni, că d. Cantacuzino a avut neînțelegeri cu colegii săi din cabinet și că s’au accentuat, în timpul din urmă, două direcțiuni în guvern. Prin urmare explicațiunile de sigur că au fost asupra acelor chestiuni cari au provocat neînțelegerile și una din acele chestiuni, iarăși se știe, acea a concesionarei petrolului. Consiliul de miniștrii a avut dar erî o deosebită importanță și să vedem dacă într’adevăr reconcilierea miniștrilor, care se trâmbițează de erî cu atîta zgomot, e reală sau numai trecătoare. * Pentru ca reconciliarea să fie sinceră și reală, trebuia desigur să se acorde o satisfacție oarecare miniștrilor de finanțe și domenii, de a căror proecte d. Cantacuzino n’a ținut seamă, expunând astfel la eșecuri politice pe d-nii Take Ionescu și Ioan Lahovary. Desigur că reconciliarea nu se putea face prin noui capitulări din partea miniștrilor jigniți față de d. Cantacuzino. Președintele consiliului n’avea de cerut nici o concesiune colegilor săi, dar probabil că se credea obligat a se explica față cu interpretarea ce s’a dat declarațiunea în chestia petrolului, care se consideră și astăzi ca impusă de Oculta prin amenințările ei. Pînă acum n’a transpirat ce explicațiunî au urmat în consiliul de miniștrii și ce hotărîre n’a luat cu privire la concesionarea petrolului, chestiune care a provocat neînțelegeri în guvern și în partid. * Fruntașii conservatori jubilau era, dar nu prea știau de ce. Răspunsul fiecăruia era : — Ne-am pupat frățește! Pupăturile în politică sînt demodate. Azi te pupi și mîine te înjuri. Dar sînt cîțiva oameni politici din tabăra guvernamentală cari s’au agitat mult zilele acestea pentru a restabili înțelegerea în guvern și aceștia se pare că sunt în curent cu cele ce s’au petrecut. Unul din ei ne-a declarat: — Cum s’a făcut înțelegerea e indiferent. Cine a capitulat, dacă a capitulat cineva, asta-i treaba noastră. Dar ceea ce ne-a îndemnat era faptul că trebuia să risipim în 24 de ore atmosfera aceasta ridicată, că după cîteva luni de guvern ne-am fi înhățat pe spinarea partidului și că eram gata să ne despărțim în două tabere. Eî bine, această atmosferă se va risipi cu totul la banchetul care i se va ține zilele acestea și acel can vor încerca grozave decepții vor fi junimiștii“. Pe de altă parte „takiștii“ spun că d. Take Ionescu într’adins a lăsat să se agite junimiștii, să se vorbească cîteva zile de ruptură, de combinațiuni ministeriale, pentru ca decepția să fie apoi și mai dureroasă pentru junimiști. UJn amic al ministrului de finanțe ne spunea ori într’un cerc politic la 1 Capșa : — Numai Take nu va contribui, după cîteva luni de guvernare, la o perturbare generală în partid și numai Take Ionescu nu va servi de piedestal junimiștilor ca să se urce în fargonul guvernului ! * " Toate aceste scene din cercurile ■ guvernamentale și junimiste ar putea fi utilizate cu mare succes și ar putea da teatrului o foarte hazlie ■ comedie politică. Dar Carageale e la Berlin ! " A. V. NĂZBÎTIÎ De ale lui Nae Faimosul Nae Bazinescu este și profesor de economie politică. Din chestiunile profunde ce le pune la examen studenților și din răspunsurile și mai și ce i se dau, reproduc cîteva aci . — Care este bogăția cea mai mare a unei țări ? — Asta nu știu. Dar sărăcia cea mai mare sunt peștii.* — Dacă ai avea o moșie, ce aș face cu ea ? •— Ași parcela-o și parcelele le-ași vinde în rate la evrei...* — Cum își poate cineva plasa mai bine economiile ? — Luînd terenuri la Bucureștii Noi.. * — Cunoști importanța economică a bîlciurilor. Ce ai remarcat în această privință la Moși ? — „Beți numai berea Bazilescu — fără sifon!“ Tand. Rusia constituțională Noroadelor din Rusia le-a venit și lor primăvara. Țarul a primit delegațiunea zemstvourilor și din cuvintarea prințului Trubețkoi a putut auzi adevărul adevărat asupra dorințelor poporului rus. Pe scurt această cuvîntare îi spunea țarului : poporul a perdut încrederea în toți: în miniștri, în generali, în funcționari Numai în țar poporul mai are încredere, în țarul acela care nu e nici al nobilimei, nici al negustorimei, nici al țărănimei,ci al tuturora. Împreună cu țarul acesta poporul vroiește să guverneze. Dacă însă țarul nu vroește să se întoarcă spre popor, dacă în loc de a se informa bine despre acesta prin acesta, va continua a apleca urechea sa șoaptelor interesaților săi sfetnici,—atunci ultima legătură se va rupe—poporul va perde încrederea și în țar. Nicolae II a priceput aceasta. Nici soarta lui Ludovic al XVI care a murit pe eșafod, nici aceia a tatălui său care a murit în chinurile cele mai grele ale spaimei, nebun de frică în palatul de la Gacina,nu-i surîde. Pe deasupra el a văzut că Franța n’a pierit ca republică, Rusia însă a suferit cea mai rușinoasă înfrîngere ca monarhie autocratică. Și țara sa cedat! E de crezut că în istorie va face figură mai frumoasă și decît tatăl său și decît Ludovic XVI. Căci meritul cel mare al unui om pe care soarta, întîmplarea l-a pus în fruntea unui popor, nu este că menție neschimbată situația personală ce a moștenit, ci să priceapă semnele vremei și să cedeze legei naturale a evoluțiunei. Și țarul a aprobat discursul lui Trubețkoi, care protestează contra tendinței de a se elimina unele neamuri din Rusia de la viața politică. El a aprobat cuvintele șefului delegațiunea că în Rusia trebue să aibe drepturi egale rușii, polonezi, ruteni, finlandezi și armeni, creștini, evrei și musulmani. Acesta e semnul cel mai caracteristic al timpului. Și semnul acesta ne mai spune: Rusia cu izvoarele sale nesecate, nu numai de bogăție materială, ci și sufletească, va mai merge odată în fruntea popoarelor. ______ East. Chestia Marocului Ambasadorul Germaniei la Paris.Tratează acum cu guvernul francez condițiunile în care s-ar putea întruni o conferință internațională în chestiunea Marocului. Prințul Radolin D. Cantacuzino și Oculta Declarațiunea d-lui Cantacuzino în chestia concesionarei petrolului, continuă a fi comentată. Ziarele guvernamentale au relevat că d. Cantacuzino a... executat Oculta! Executarea Ocultei ar fi fost dacă i se spunea neted că petrolul n’au să-l acapareze. D. Cantacuzino însă nu le-a spus aceasta, ci s’a ting nit, s’a jăluit de puterea Ocultei, de acest Stat în Stat! Apoi din această tinguire a d-lui Cantacuzino reese în mod evident slăbiciunea guvernului. Dacă primul-ministru însuși dă Ocultei acest certificat că s’a constituit ca Stat în Stat și nu spune ce are de gind să facă față de acest Stat în Stat, ce înseamnă aceasta dacă nu un act de vădită slăbiciune și frică ? Orice ar zice guvernamentalii un lucru nu se mai poate contesta : Oculta guvernează în opoziție, Oculta a impus soluția ei în chestia petrolului, Oculta a impus pe d-nii Vintilă Jirătianu și Alimănișteanu ca delegați ai guvernului la congresul internațional petrolifer din Liege, Oculta și-a alcătuit lista membrilor Camerei de comerciu din Capitală. Oculta, în fine, a dat zilele acestea directiva guvernului și prin urmare avem un guvern slab sub protecția bine-voitoare a d-nilor Carada și Take Protopopescu. Acesta e adevărul. 11. X. ö. Adevăruri Două telegrame Două telegrame ale lui Linievici către țari. Nu încheiați pace. Protestez. Spiritul trupelor admirabil. Sunt sigur de victorie. II. Încheiați de urgență pacea. Spirtul s’a urcat trupelor la cap. Ar vroi să înainteze spre Charbin, dar nu pot, căci sunt înconjurate. Chestia lebedelor La ordinea zilei e o chestiune gravă de tot : chestia lebedelor din Cișmegiu. După cum ne povestesc ziarele oficioase, niște colectiviști au furat aceste lebede. Colectiviștii au rămas cu aceasta tot sub prezicerile lui nea Iancu. Acesta a spus odată : colectiviștii fură oul de sub cloșcă. Se pare că de astă dată s’au mulțumit să fure cloșca de pe ou. Un om galant Un om galant este desigur d. D. Constantinescu, dacă e vorba să credem ce spune un ziar junimist. D. Constantinescu a fost delegat cu însărcinarea de a conduce și inspecta lucrările de recensămînt din județul Olt și Romanațî. Ministerul urmînd principiul just că toată fapta trebue să-șî aibă răsplata l-a prevăzut o leafă de.. 450 lei lunar. Bună leafă veți zice. Dar d. Constantinescu om galant cum e, a refuzat să pimească le fă, ci a cerut să facă slujba în mod onorii , cerînd să i se plătească numai cheUurile de drum, și cele de întreținere. Acesta din urmă le-a fixat la 30 lei pe zi. Ministerul văzînd atîta galantomie din partea d-lui Constantinescu, l-a tăiat leafa de 450 lei lunar și l-a dat suma, care face 900 lei pe lună. Așa galant ar fi și subsemnatul.* Inter Regele Carol la Viena Am publicat era un articol de reportaj asupra vizitei regelui Carol la Viețui. Noi am arătat întotdeauna că regele—care foarte adesea ori păstrează forma constituțională cu cea mai mai mare aminte,— în politica externă o neglijează adesea, spre mai marea tulburare a țărei și nu în cele din urmă spre paguba sa. Lucrul acesta îl remarcăm și cu ocazia acestei vizite. O vizită, căreia i se dă un caracter de așa mare importanță, se putea s'o facă regele fără ca să fie însoțit de ministrul său, de externe, care să-l acopere cu responsabilitatea sa ? Intr’adevăr, de cînd regele Carol e pe tron, de cînd Romînia este independentă, n’a fost un moment mai propice, decît cel de față pentru ca noi să venim în ajutorul fraților noștri din Ungaria și să le venim dar ajutor nu cu vorbe ca pînă acum, ci cu fapta. Ei bine, se poate admite ca intr’un asemenea moment regele să procedeze fără a se consfătui — nu numai cu consilierii săi, ci cazul fiind grav, cu toți fruntașii aceste țări ? Mtkadoul, atotputernic, și tot convoacă fruntași! fărem în momente atît de importante— și noi cu constituția noastră ultraliberală, să facem excepție ? Știm că formele goale nu au nic o valoare, dar ele dovedesc cel puțin că suveranul voește să arate că de cel dintîi și se supune legilor, după vorba străbunului său că „regele trebuie să fie primul cetățean în țara sa”. Cînd însăși forma lipsește, atunci autocratismul gol se manifestă și atunci nimeni nu mai are dreptul de a pretinde ca supușii să respecte forma goală și deci nu are dreptul să se supere cînd la răspundere se trage, nu ministrul nevinovat, ci suveranul însuși. __________ Act. Ce spun norvegienii? — O scrisoare a lui Björnson — Istoricul evenimentelor Marele scriitor norvegian Björnstjerne Björnson a trimis o scrisoare ziarului „Neue Freie Presse“ în care expune și apără punctul de vedere norvegian în actuala criză. E posibil, scrie Björnson, ca modul procedurei Norvegiei pentru a se despărți de Suedia, sa nu găsească aprobarea generală. Mi-ar face plăcere dacă nu s’ar da o mare atențiune acestei părți a chestiunei, pentru că chestiunea în sine, despărțirea, este o fericire atît pentru Suedia cit și pentru Norvegia. A fost singurul drum pentru o înțelegere a celor trei popoare scandinave. Acum, suedezii protestează în modul cel mai energic împotriva unei asemenea înțelegeri, împrejurările însă sunt mai tari ca oamenii. Evenimentele din Extremul Orient ne lasă destul timp și ne dau putința să așteptăm alte evenimente. Am fost uniți cu Suedia în 1814. Legătura care ne unea se mărginea la un suveran comun. Dar încă în 1826 începu cearta, care a ținut pînă în zilele noastre și care s’a terminat cu disolvarea Uniunei. Cearta între cele două state Vreau, spune Björnson, să menționez numai unele din cererile Norvegiei, a căror legitimitate Suedia o contestă. Norvegia cerea ca în sigiliul Uniune! cele două regate să fie reprezentate în mod egal ca Norvegia să-și aibă drapelele propii, ca să se numească Norvegia întîî la menționarea Uniunei, ca să nu mai existe guvernori suedezi în Norvegia,deoarece funcția aceasta, exercitată de suedezi, cobora Norvegia la rangul unei provincii suedeze. Suedezii au cedat cu vremea la toate aceste cereri, dar după o mare rezistență. Norvegienii au fost admiși la serviciul diplomatic și la consulate totuși n’am putut obține ceea ce doream mai mult, ca afacerile noastre externe să fie conduse de noi cea ce nu s’a putut realiza cu toate comisiunile numite. Amestecul Suediei în afacerile Norvegiei Mai adăugați la aceste numeroase motive de nemulumire și faptul că guvernul suedez, pentru care dezvoltarea noastră politică a fost totdeauna un spin în ochi, se amesteca mereu, cu ajutorul regelui, în afacerile noastre. Nu odată guvernul norvegian a fost nevoit să se plingă de faptul că regele, fără a ne consulta, lua deciziuni cari împedecau viața noastră politică, bazată pe votul universal. Din ziua în care Norvegia desființă nobilimea (1821) pînă aceea în care respinse dreptul absolut al regelui de a opune veto (1884), cîrmuitorii suedezi n’au încetat să se amestece în trebile interne ale țarei noastre. Cea mai simplă explicație a neînțelegerilor este că, cele două popoare sunt de firi foarte deosebite și că nu sunt făcute pentru a merge mină în mînă. Norvegia republică împrejurările o să ne arate ca e de făcut. Eu cred că opinia publică este pentru republică. Noi nu voim războiul, cînd cele trei popoare ale Nordului danezii, norvegienii și suedezii vor fi egal independenți, atunci va fi venit timpul ca în comun și nn bună înțelegere să caute rezolvarea tuturor greutăților. Sîmbăta 11 iunie 1905 DIRECTOR POLITIC MÎXijika ișiia??* ’c*., idnia pîrjoîp.ti ții pi^ ÎȚI i,banî, 20 & tt )".0 Jt._ r » POTITICITATEA UNifAi. " "Y In atyiajî li : la av.bele. ziarp". Linia în pagîĂâfl II fÜ&nr 35 „ - n 18 Inserții și reclame-Uma -Let 2 Telefon 260. Biurourile ziarului, str. Sărinda 11 suveranilor Kabukra;! . Te primesc alături de mine, dar să rit vin sub mine. Cc. retracțio : Ași rămîne sub d-ta, dar cucoana Oculta nu mă lasă, înarmările bulgarilor și marina noastră Trei chestiuni importante.—înarmările bulgarilor trebue să ne neliniștească.—Bulgarii și armata. — Ofițerii bulgari.— înarmările Bulgariei.—Să băgăm de seamă Am publicat o serie de articole, care au făcut senzație prin importanța cuprinsului lor, relativ la înarmările bulgarilor și la starea marinei noastre de războiu. începem azi publicarea unei alte serii de articole, în aceeași chestie, menite să arate cât de mult se simte nevoia ca Romînia să aibă o puternică marină de războiu, și o viguroasă pază pe Dunăre. Atragem deosebita atenție a citito rilor asupra acestor articole. * Iată primul articol: Trei chestiuni importante S’a arătat că : 1) Bulgarii se înarmează. 2) Că marina bulgară e mai superirioară ca cea română. 3) Că înarmările bulgărești se fac înpotriva noastră. Ne luăm însărcinarea a arăta că: 1) înarmările bulgarilor trebue să ne neliniștească. 2) Că sistemul de apărare al țărei noastre trebue a fi complectat print- o marină de războiu, pentru cele 1300 km. frontieră de apă navigabilă. 3) Că departe ca marina să ceară sute de milioane, cum se spune, nu-i trebue decît o sumă foarte mică față cu imensele servicii ce trebue să le facă aceste țări căreia de atîtea ori i s’au adus acuzări de risipă, înarmările bulgarilor trebue să ne neliniștească Ar trebui să fim prea șoviniști pentru a nu recunoaște progresele și calitățile vecinilor noștri. Popor tînăr și viguros, cu toate că pînă azi nu are încă o universitate, instrucția primară e mai dezvoltată decît la noi ; masele populare sînt mai redeșteptate la viața politică din cauza votului universal care le-a făcut conștiente. Cu agitațiile din Macedonia au dat dovezi de mare putere de sacrificiu, căci trebue să recunoaștem, oricare ar fi scopul și mijloacea, meritul acelor care se duc să moară in Macedonia. Idealul național, politica de expansiune nefixată și turbure ii silește a fi la orice moment gata de războiu. An cu an fac sforțări din ce în ce mai mari pentru a-și organiza și îmbunătăți armata. Noi, cari urmărim pas cu pas schimbările politice ale poporului francez de pe malurile Atlanticului, nu cunoaștem încă pe vecinii noștri de peste Dunăre. Bulgarii și armata Bulgarii au despre oștire o concepție cu totul deosebită de a noastră. Vorbiți cu un profesor sau magistrat despre armată și veți rămîne surprinși de cunoștințele militare pa care le posedă. Iți vine a crede că ai atace cu un militar îmbrăcat civil. Vei înțelege îndată ce îți va explica modul cum a făst făcut serviciul militar pînă a ajuns ofițer în rezervă. Școalele de tir și gimnastică organizate de profesori elvețieni, a plătiți bine de statul bulgar, pregătesc tinerile generații pentru oștire. i i In vederea unei armate bune se face totul, și partidele politice sunt naito cînd trebue să se voteze credite militare. • 1 j După prinț, cea mai mare putere in stat o are ministrul de răsboiu, , i o ESCuii SIUNE in mehedinț: De la Vîrciorova prin Cireș și Balta la Severin In ziua de 5 Iunie, la orele 7 și sura dimineața, 20 elevi ai liceului din T. Severin, împreună cu mine și cu d-niî profesori I. Niculescu și Baciu, ne afam în gara Severin așteptând trenul pentru Vîrciorova. Plecam, hotărîți a face o excursiune în regiunea dealurilor, ce se întind la poalele răsăritene ale Carpaților. Itinerarul era , in prima zi, de la Severin la Vîrciorova cu trenul, apoi pe jos, 32 kilometri la comuna Balta, a doua zi în căruțe la Severin. Știam că avem să vedem o floră bogată și o stratificație geologică interesantă, că o să nu să deschidă orizonturi cu perspective variate, că o să vedem sate, biserici, școli, — știam mai mult decît orice, că o să ne prăjim în soare, o să ne scăldăm în lumină și aer curat și că întreaga noastră societate de excursiune va trăi în aceste două zile și o strînsă comunitate sufletească, pricinuită de aceleași idei, sentimente, impresii. La ora 8 a. m. am plecat din Severin. Cu deosebire am regretat că d. Mihai Horgot, directorul liceului, din cauza unei indispoziții, nu a putut să ne însoțească. După o jumătate oră trenul se oprește în gara noastră de graniță, la Vîrciorova. Pe peron ne aștepta d. inspector comunal lupceanu, care a avut multă bună voință în toată această excursiune, însoțindu-ne pretutindeni. In dosul gărei, la han, ne aștepta căruțele înhămate cu cai mici demunte. D. inspector lupceanu nu putea crede că vom străbate distanța Vîrciorova-Balta pe jos și în consecință — ne oferea transportul mai lesnicios în căruțe. Am refuzat politicos și cu toții, chiar și cu d. lupceanu, am pornit pe jos. * Am început să urcăm dealul Teișu-lui. Drum bun, picioarele bune, voo bună la toți. In o clipă marginele drumului s’au presărat de zburdalnicii noștri elevi, cari cercetau plante, flori, pietre. D-nii profesori se dadeau explicațiunile necesare. Drumul urcă într’una prin păduri de tei și gîrniță. Din vîrful ce domină Vîrciorova se deschide o încîntătoare priveliște asupra Dunărei albastre. La mijloc strînsă între ape, presărată de grădini și de case albe, și închisă în un chenar de zidărie veche se vede insula Ada-Kaleh. O picătură rămasă din marea revărsare a Islamului, din vremurile trecute. Pe o înălțime în insulă se vede geamia și alături minaretul. Glasul hogei în orele de rugăciune chiamă desigur și acuma la dreapta credință pe cei din urmă credincioși ai Profetului, ce-au rămas pierduți intre ghiauri. E un glas însă ce răsună în pustiu. Alături de geamie, se ridică cazarma soldaților împăratului crăesc. In fund, linia de plopi și casele din Orșova. La stînga, munții stîncoșî ai Serbiei, deasupra lor zboară în roate mari o pasăre de pradă. Jos, la aproape o mie metrii sub picioarele noastre, curge Bahna, și puțin mai încolo pe hotar se văd siitanții ungurești. Drurnul nostru urcă într’una și se înfundă pe după piscuri împădurite. Se deschid poene, pline cu fragi de munte și cu pășune. Un excursionist aleargă cu mina plină de fragi și strigă : ăștia sînt din familia „mîncăceilor“. Toți rîdem și pornim iarăși. Privim în urmă, sub raza ochiului nostru e o grămădire de văi și creste de dealuri păduroase, —un sătean ne arată după linia vrafurilor de pomi drumul pe unde am venit. Exactă imagine a vieții, — așa se pierde în grămada anilor linia vieței trecute. A început să ne fie foame și sete,— noroc de fragi și de căpșune. Sîntem pe creasta cea mai înaltă a Teișului,— pădurea începe să se rărească și se deschide înaintea noastră un platou cuprins de soare. La stînga șoselei întîlnim un turn natural de stînci. Pietre mari așezate în cerc, pare că ar fi un rest al cultului Cabirilor ori al Druizilor celtici. * Trecem prin cătunul Bunaicu și în fine după aproape patru ore de mers încontinuu ajungem în satul Cireș, care își merită pe drept numele. Cireșii sînt răspîndițî pe timp, iar sătenii și mai ales învățătorul, care le-a întimpinate elevii, îți amintește numele satului. învățătorul E. Victor, fost elev al liceului din Severin și al școalei normale pentru învățătura poporului român, din București, este un inimos răspînditor de lumină în satul Cireș. Prin stăruințele lui s’a înființat o bancă populară, care a adus cu deosebire mari foloase în anul de lipsă prin care a trecut. In localul școalei ni s’a oferit masa, și apoi excursioniștii împreună cu fetei și săteni au încins o horă voinicească in mijlocul satului. După o pauză de două ore am pornit, tot pe jos, spre Balta. Vedeam nori vijejioși ridicîndu-se spre munte și, de vorba romînului, apa nu-i bună nici in ghete. De la Cireș șoseaua trece prin o regiune foarte accidentată, o un șir de dealuri și de văi. După dealul Șupăneștilor se deschide cimpul Cusac. Admirabil platou, de unde privirea îmbrățișează lanțul Carpaților. Se zăresc în munți piscuri pline de zăpadă. Sătenii ne arată satul Gornenții și în spatele lui un munte înalt peste care o potecă duce la băile Mehadia. Soarele începe să se coboare spre munți și le dă un aspect încîntător. Pe măsură ce se scurta drumul, se scurtau și picioarele. Cîțiva din escursioniști s’au urcat în căruțe, restul am continuat drumul pe jos și seara pe la ora 8 am ajuns la Balta La intrarea în sat ne-a întimpinat părintele Ion Popescu, împreună cu elevii—d-sa este învățător— apoi părintele Alexandru Popescu, un fost elev al liceului din Severin și mai multe persoane de distincție din Balta d-ni Zoican, Ursulescu, etc. . Comuna Balta este așezată în o înfundătură de dealuri. Sunt case bune, unde chiar au un aspect foarte frumos. E un sat mare. Are două biserici. Una veche, ridicată de locuitori, și alta așezată la mijlocul satului lingă șosea, curată, frumoasă, impunătoare, ridicată de vreo patruzeci de ani în urmă, de către un fost vrednic fruntaș din Balta, Costache Bălteanu zis și Găină. In sat este oficiu poștal și e vorba să se ridice și un local de școală, căci actualul e neîncăpător și ruinat. In o jumătate oră toți escursioniștii au fost încartierați de către vrednicii locuitori ai Bălței, cari au păstrat, se vede încă neatinse, vechile obiceiuri ospitaliere românești. La ora 9, am luat masa sub un pavilion de brad ridicat în fața frumoasei biserici, a prinosului de zmerenie și de credință a lui Costache Bălteanu. Auuat loc la masă împreună cu noi multe persoane din Balta. Intre noi am avut pe părintele Ion Popescu, din Balta și pe părintele Alexandru Popescu, din Costești. Gîndul nostru al tuturor s'a las departe, ne-am afdotit că din acest colț de țară au spornit odată cnejii la luptă contra cotropitorului de lege și neam. De aci au pornit Voevozii de-au întemeiat țara.* A doua zi la ora 7 și sura, cu toții am asistat la biserică. De acolo am pornit peste dealul Crețului la peștera renumită din această localitate. In adevăr peștera a întrecut toate așteptările noastre. Începe prin o mare deschizătură, — o cupolă de catedrală, — înlături se deschid două nări, după cum le numesc locuitorii. Am pornit cu luminări și cu zadă,— lemn de brad—aprinsă și am trecut prin galerii artistic decorate. Stalactitele ornează cu o dantelă albă și fină pereții și plafonul peșterei. In unele locuri galeriile se string, incit de abia poate trece o singură persoană. Nenorocire acelui grup de escursioniștî cari s’ar avîntura în acele adîncimi fără lumină suficientă. Odată lumina stinsă, un întunerec profund învălue suzeranele, și călătorul este condamnat unei sigure pieri în îmbrățișarea rece și lipicioasă a stalactitelor. Sătenii ne-au zis că nu se cunoaște fundul acestor galerii, nu le-a străbătut nici un muritor pînă acuma. Firul Ariadnei nu l’a avut pînă acuma nimeni. După mers de aproape o oră am hotărit să ne întoarcem. Eram între cei din urmă. Escursioniștii înșirați în grupe cu lumini vaccinante se suiau, coborau, dispăreau în venîinil« acelor galerii, făcînd un efect minunat. Nu există scenă a vreunui teatru pe lume care să poată da pe sfert măcar, impresia teribilă a puterei naturii. La gura peșterii sătenii au descărcat locuri de pușcă și am ascultat ecoul adînc și prelung. . * ^ Dela peșteră ne-am întors în Balta unde ni s’a servit din nou o masă de rămas bun. Și în urmă în copii,—căruța țărănești fără arcuri,—am plecat spre Grădeț. Părintele Ioan Popescu și neobositul de inspector comunal Jupceanu ne-au însoțit o mare parte din drum." La intrare am admirat frumoasele priveliști ce se văd de pe înălțimele Grăjdețului. Se deschide vederii toată valea Topolniței cu satele de pe dînsa. Se vede orașul Severin, la distanță de aproape 20 kilometri, se vede linia Dunării spre șesuri și privirea se perdu* în orizontul albastru vaporos. Am co* 12oborit prăpăstiosul Grădeț pe jos. Șoseaua trece în multe locuri printre pereții de stînci și prăpăstii de mii de metri. Vederea drumului ce duce în vale la Schitul Topolniței , din cele mai pitorești și nimic inferioară frumusețelor Elveției sau Tirolului. Dela Grădeț, prin Balotești, Izvorul Bărzei, Halvnga ne-am întors în Severin ducînd cu noî amintirea unor încîntătoare locuri și a unor vrednici oameni. C. armașu prof. la le. din T.Savori*