Adevěrul, noiembrie 1905 (Anul 18, nr. 5831-5853)
1905-11-08 / nr. 5831
V V Rusia și petrolul romín Ne am fi așteptat ca petrolul nostru să pătrundă pe toate piețele, dar că va găsi un debușofi, cu țara eminamente a petrolului, nu ne-am fi așteptat. Și iată acum că răscoalele cari au avut loc în regiunile petrolifere rusești, au silit pe guvernul rusesc ca să suprime taxele vamale asupra țițeiului, iar pe diferiții industriași din Rusia ca să importe combustibilul pentru cari mașinile lor sînt adaptate. Dar nu numai că Rusia are nevoie de țițeiul nostru , acest stat exportator de petrol nemai avînd suficient țiței, nici pentru trebuințele sale interne, mari goluri se manifestă pe piețele europene. Petrolul al cărui preț scăzuse mulțumită concurenței și americanilor, pînă la minim, a început să fie o marfă căutată, iar prețurile sale s’au urcat în mod considerabil. Di toate acestea neapărat, noi trebue să tragem cît mai multe foloase. Ridicarea taxelor rusești pe țiței să nu ne atragă exportul spre Rusia, căci acest export nu poate fi de lungă durată, ci este trecător și va înceta odată cu repararea sondelor din Caucaz. Încetarea s-ar putea să fie bruscă și dacă ne-am baza pe acest export, să producă a mare perturbare în comerțul nostru de petrol. In schimb să profităm de ocazie pentru a ne introduce pe piețele Occidentului european unde pînă acum ni s’au opus atâtea piedici. Se știe cît e de greu de introdus o marfă pe o piață, dar și cît de greu este să scoți de pe o piață o marfă introdusă. Să profităm deci de ocazie și să ne introducem acolo unde putem prinde rădăcini. Numai astfel vom da dovadă că știm să ne folosim de conjunctura favorabilă ce s’a produs acum pe piața internațională a petrolului. Gr. Guvernul și d. Carp — Tot sau nimic — Vin cu destăinuirile de azi la ultima parte a convorbirei ce am putut obține de la marcantul și bineinformatul personagiu al regimului. * — Să nu vă înșelați asupra procesului dintre noi și gruparea d-lor Carp și Filipescu. Chestiunea trebue împărțită în două așa cum se prezintă ea în realitate. Astfel de relațiuni sînt între noi și d-nii Filipescu, Olănescu, Delavrancea și chiar d-nii C. Arion și Maiorescu, pînă la un punct oarecare și cu totul altfel se prezintă relațiunile dintre noi și d. Carp. E inutil și nici nu se poate face un mister din faptul că piedica unei reîntăriri a elementelor conservatoare și junimiste în partidul conservator nu este în gruparea d-lui Carp-Filipescu, ci în persoana d-lui Carp. D. Carp care se încrede atîta în puterile sale, nu se gîndește măcar la ce ar urma a doua zi după ce d-sa n’ar mai fi—căci om e și ca atare muritor. D-sa nu vrea să știe de partid, d-sa vrea să știe numai de guvern. Răzbunarea contelui Egon CAZUL LINDLEY Printre inginerii noștri se observă oarecare agitațiune. Ei protestează contra faptului și sunt indignați de faptul că inginerul Lindlexf a fost angajat de primăria Capitalei în primul rînd pentru a studia chestiunea alimentarei cu apă și a canalizărei Capitalei. Chestiunea apei însă este mai mult decît o chestiune tehnică care interesează numai pe ingineri. Ea este o chestiune igienică și de edilitate care privește pe toți locuitorii Capitalei. Ajunge să ne aducem aminte de pacostea ce căzuse în vara trecută asupra orașului nostru, cînd a lipsit apa cu zilele, pentru ca fără multă filozofie și vorbă, ceea ce-% tot una, să ne dăm seamă de importanța chestiunei. Din acest punct de vedere general trebue îmbrățișată afacerea Lindley, de nimeni nu va nega că pentru ingineri partea specială a afacereî, este de un mare interes. Oricum însă această parte interesează numai breasla inginerilor cari nu pot să-i dea nici decum un caracter polițc și fac un prost serviciu breslei inginericești aceia cari vor să crască acum cauza lor în domeniul politicei. Așa fiind am dori să vedem toată afacerea, tratată de un personaj nepărtinitori și priceput, pentru ca cetățenii să fie lămuriți asupra adevăratei stări de lucruri, căci fiind vorba de un straniu amestec de chestiuni pur tehnice pe cari numai specialistul le poate rezolva, cu chestiuni de interes general, numai lămurirea cel dintîiu poate conduce la o justă tratare a celor din urmă. După ce specialistul se va fi pronunțat fără părtinire, se va putea intra în tratarea chestiunei și din punct de vedere politic dacă vroiți. Pînă atunci cetățenii Capitalei au dreptul să ceară să li se arate că pe viitor nu vor mai fi lipsiți în totul verei de apă, nici nu vor fi siliți să bea din apa Dîmboviței, care o fi dulce, dar prin curățenie nu excesează. Pol. la Adeverim^ Remaniere I Un ministru a fost prins în flagrant delict de calambur, cu următorul saltmortal : — Umblați cu remanieri — îi spunea cineva. — Umblăm să remaniem... la putere! a răspuns excelența, comițînd un atroce joc de cuvinte! Cea mai lungă! Printre toate telegramele primite de conu Mitită de Sf. Dumitru, cea mai lungă e a d-lui Alexandru Radovici, simpaticul șef al liberalilor ploeșteni. Ea conține nu mai puțin de 4 coloane de semnături ! Lozinca d-lui Radovici pare a fi: — Nu vorbe, iscălituri!! An calambur! — Ei, de Paccini ce zici? întrebă cineva pe un calamburgiii, ca să-l provoace. — Ce să zic ? Pacine cîntărețe ca ea mai există azi in Italia ! ! La disperare, comiți și d’astcea ! Rigoletto Rămînerea la guvern D-nul G. Gr. Cantacuzino a dat sfoară în țară că guvernul d-sale va rămîne la putere și rămîne neremaniat. Rămîne la putere fiindcă socoate că are încă o operă de îndeplinit și rămîne în starea în care a venit pentru că a se premeni ar însemna că este uzat și deci ar da drept opoziției liberale și junimiste ca să-l atace și mai cu multă putere. D. G. Gr. Cantacuzino nu s’a mărginit ca să arate că nu pleacă de la guvern—ceea ce știam și noi—dar a mers și mai departe și a prevăzut epoca pînă cînd nu se va face remaniarea și această epocă cade după sfîrșitul expoziției jubilare. Nu ne îndoim un singur minut că d. prim-ministru crede în adevăr că va rămîne la putere pînă după expoziție și în actuala formațiune. Cu multă umilință noi însă îl vom face atent asupra faptului că între a crede ceva și realitate de multe ori este un abiz. Pentru aceasta nu avem decît să ne aducem aminte de credința cu un an înainte de a cădea de la guvern a d-lui Dim. Sturdza, că—iarăși sincer și d-sa—că va mai guverna țara încă cel puțin patru ani de zile. Trista realitate a dovedit că fostul șef al guvernului liberal s’a înșelat în credința sa. Zicem toate acestea, nu că am dori plecarea de la putere a d-lui Cantacuzino deoarece n’are cine să-i ia locul pentru moment dar constatăm acesta triste adevărați pentru a arăta Exportul in Extremul Orient , inginer Vasile Assan, precum și președintele Camerei de comerț, au fost, —după cum se pare—cei dintâü cari au arătat marea importanță ce o au pentru produsele noastre tocmai piețele Extremului Orient. De atunci încoace diferite încercări pentru a se creea relațiuni în Extremul Orient s'au făcut — fără însă a se ajunge la un rezultat. Conducătorii regiei monopolurilor statului au înțeles de mult că misiunea regiei este de a face primul început și de aceea vedem în repetite rîndurî directori încercinduse să realizeze ceva în acest sens Cu atît mai mare este meritul actualei direcții care a încheiat un aranjament după care se va începe în curînd cu exportul sărei în Extremul Orient. După cum am arătat contractul a’a încheiat cu d. A. M. Goldenberg, comerciant din Capitală, care a studiat chestiunea personal în țările exportatoare și importatoare de sare, cunoaște cu de amănuntul chestiunea exportului sărei, în cari condițiuni se face în alte părți, precum și condițiunile în cari sarea e primită în marile debugeuri ale Extremului Orient. D-sa nu a intrat în discuțiune cu regia, decît după ce a fost sigur că în baza materialului adunat și a experienței făcute, reușita poate fi garantată. Această reușită însă va părea fiecăruia și mai mult asigurată cînd va afla că la această întreprindere se asociază cu d. Gotenberg și societatea în comandită Weil, Josef et Co., care reprezentînd case industriale și capitaliști din străinătate de primul ordin, desfășoară mai de mult o vastă activitate în mișcarea noastră industrială și de export, realizînd pînă acum mai multe afaceri de exploatări de păduri și de mine. Ținînd în seamă succesele acestei firme,nici o îndoială nu mai încape că și întreprinderea cu exportul sării va trebui să dea roade bune. Contractanții au și angajat relațiuni cu debușeurile principale din Orientul denartat ? la Calcutta, Bombay. Actuala direcție a regiei monopolurilor statului in frunte cu d. Tudor Rădulescu poate fi mulțumită de aranjamentul ce a făcut și care a realizat o afacere pe care toți conducătorii de seamă ai regiei începînd cu răposații Manu și Cantacuzino au urmărit-o, recunoscînd marea importanță nu numai pentru regie, dar pentru întreaga noastră economie, națională de a sa stabili relațiuni comerciale cu țările îndepărtate ale Asiei, de cori odată linia noastră maritimă prelungită pînă la Port- Said — sîntem și geograficește mai aproape decît alte țări europene. Ap Marți 8 Noembrie 1905 DIRECTOR POLITIC COMPT. MINLE «nanA?°.NENT^1.6 luni 3 Inni . • . • o lună .... In străinătate Îndoit 8.~ 4 — 1.5« ABONAMENTE COMBINAT« (Adeverul Politic și Dimineața) Un an......................................lei 32.— 6 Imn ..... „ 16.— 3 Innî......................................... 8.— o Itmăr........................................„ 3.— In străinătate Îndoit grurpurile ziarului: Str.Sărindar, 11 Anul al XVII lea.—No 5831 FOSIHT« Alex. 1. J Beldimann rimuciTAm Linia pe corp 6 in pag. U L a bani 20 . . ...» IV-a „ 10 PUBLICITATEA UNITA In aceeași zi la ambele fiare Linia în pagina HI ... bani 36 „ „ „ IV • ■ . . M Inserții și reclame linia Lei 2 PENTRU AUSTRIA Tu MGARIA și GERMANIA A se adresa la: Dukes nachf. Hiat AugenfeM A Emerich lessner. — vies a concesiune exclusiva 5 bani m toata țara Apare zilnic la ora 5 seara cu ultimele știri ale zilei Bucovina la expoziția din București - Noul escese contra aromânilor D. Panu și partidele noastre Cum dovedește d. Panu că regele preferind pe cantacuziniști n’a preferat decit pe cei mulți celor mai puțini din unul și acelaș partid conservator De cîtva timp d. Panu publică prin „Săptămâna” un studiu peregelui față mitic asupra atitudinei de partidele noastre. Natural că articolele d-lui Panu ies din categoria articolelor așa zise... dinastice, pline de banalități și de platitudini, D. Panu va găsi totdeauna o notă originală și cînd va avea de criticat un act al regelui și cînd va avea unul de lăudat. Cea mai bună dovadă e atitudinea din trecut, față de rege, a d-lui Panu și atitudinea de azi. In trecut cine n’a atacat pe rege prin ziare și întruniri? Ani de zile s’au dus campanii antidinastice, dar, o recunoaștem, nu cu succes. D. Panu n’a dus nicio campanie, a scris un singur articol, pe omul periculos și s’a simțit așa de strașnic efectul acestui articol încît, ca să scape de urgia... dinasticilor, d. Panu a trebuit să se exileze. Azi relațiile între palat și d. Panu sunt restabilite și prin urmare iarăși e foarte interesant ori de clte ori scrie fostul șef al radicalilor ceva despre rege. In ultimul număr al revistei sale d. Panu relevă că regele a fost nedrept aducind pe ferruariști la putere în loc să aducă pe junimiști. Dar explică de ce regele a preferat pe .anarchicii“ cantacuziniști și conchide că în curînd vor reveni la putere liberalii, fiindcă regele nu consideră pe junimiști ca pe un partid. * Iată cum argumentează d. Panu,— sublinierile sunt ale noastre: ...„La noi există cel mult trei partide, zic cel mult, fiindcă în ultima analiză nu există decît partidul conservator și cel liberal. „Evident că există junimiști și cantacuziniști de fapt, dar de drept junimiștii nu recunosc pe cantacuziniști de conservatori, declarînd în toate ocaziile că ei sînt partidul conservator, de altă parte și cantacuziniștii fac același lucru, ignorînd pe junimiști și negîndu-le calitatea de conservatori. „Această excludere reciprocă, aduce confuzii în spirite, și îndoială. Șeful Statului e nevoit ca să se orienteze pentru a se decide pe care din două fracțiuni să cheme, după numărul mai mare sau mai mic a ambelor fracțiuni. Și fiindcă cantacuziniștii au avut anul trecut numărul, î-a chemat pe dînșiî la guvern. Cîrmuit de acest exemplu șeful Statului fatal trebuia să sacrifice pe junimiști. „Prin urmare argumentul cu sacrificarea junimiștilor în favoarea doctrinei nereale și sedițioase, nu este decisiv. „Șeful statului nu a preferat propriu, zis un partid sedițios altuia real, fiindcă șeful statului nu consideră că sunt două partide conservatoare ; el a preferat pe cei mulți celor mai puțini, din unul și același partid conservator. „Este o nedreptate care s’a făcut cumințeniei, culturei și inteligenței, dar nu unui partid, cel puțin așa cum șeful statului concepe existența partidelor celorlalte. „Dovadă că dacă mîine s’ar face o împăcare între cantacuziniști și junimiști, aceasta n’ar însemna un nou regim în formă, ci o întregire a partidului conservator. Consecvențele noului guvern ar fi incalculabil de bune și binefâcătoare, căci ar veni la cîrma statului oameni cinstiți și de valoare. Ca formă, o mai repet, guvernul ar fi tot cel conservator, împrospătat cu oarecar elemente pînă atunci protestătoare“.... * Vorbind de durata guvernului Cantacuzino, iată cum își termină d. Panu ultimul său articol: „....Poate să-șî închipue cineva că suveranul ar fi în stare să facă să se eternizeze sau cel puțin să se prelungească fără cale șederea partidului cantacuzinist la guvern ? „In ce scop ar face-o aceasta ? Nu are nici unul. Cu d. Cantacusino nu poate face nici un act mare ,folositor țăreî, iar cu d. Take Ionescu riscă să aducă imense rele țăre”. Regele, care cunoaște oamenii și partidele, știe cu valorează partidul cantacuzinist și conducătorii lui. „Prin urmare venirea liberalilor într’un timp mai mult sau mai puțin apropiat este fatală“..... Iată în ce chip...find. Panu critică pe rege de ce a adus la putere pe „fevruariști", l-a adus la putere fiindcă erau mai mulți decit junimiști dar de menținut, nu poate să-l mențină fiindcă...regele știe ce valoare are partidul cantacuzinist! Ce va face regele ! D. Panu ne spune categoric, va aduce în curînd pe liberali și dacă va...întîrzia, vor interveni alegătorii. E, credem, interesant să se știe că d. Panu a fost chiar zilele trecute la rege și de aceea... tonul acestui articol dă o deosebită importantă părere de azi a d-lui Panu. Dacă însă d. Panu se va înșela, dacă regele va mai prelungi șederea „ferruariștilor“ la putere, desigur că explicațiile din „Săptămîna“ asupra atitudinei regelui vor deveni din ce în ce mai vii, mai pasionate, pînă ce vom vedea, într’o bună dimineață, o nouă eșire în contra regelui, poate și mai strașnică decît cea de la 1888. Așa e temperamentul d-lui Panu. Dacă nu se realizează imediat profețiile sale politice, se supără așa de rău încît nu cruță pe nimeni. A. W. NĂZBÎTII Era scandalurilor Cu era nouă au văzut junimiștii că nu merge. După cîteva luni de propagandă am constatat cît de repede 6 se 'nvechesc lucrările pentru cei din Belgia orientului. Tot auzind de era nouă, publicul a început să spună : — Era nou era, dar nu mai e azi. Trebuia inventat ceva nou și oficiosul junimist a găsit o rubrică : un scandal pe zi, deși de cîteva zile nu mai apare, cu toate că noi credem că se petrec mai multe scandaluri pe zi! De cele nocturne nu maî vorbim ! De la 15 Noembrie s’ar putea introduce chiar o rubrică: cronica scandaloasă, sau La 1000 de scandaluri, cum e de pildă firma „La 1000 de obiecte". Și ci că să nu existe „presă de scandal?!“ Pac. Pentru d-sa aproape nu există partid, există numai guvern. Cel mult admite ambii personali ca partizani ai săi. Așa se și explică de ce d. Carp de data trecută n’a cerut șefia partidului ci pe aceea a guvernului. D-sa n’are ce face cu partidul, guvernul, i se pare că -i ajunge și azi, dacă ar fi să reînceapă trista experiență, d-sa s’ar dezinteresa de partid și șefia lui, cerînd numai șefia guvernului, spre a reîncepe aventura încercată acum patru ani. * — Cu privire la aceasta vă pot afirma că, în adevăr, orice tentativă pentru o apropiere de guvern, făcută de elementele grupărei Carp- Filipescu nu numai că nu a pornit de la d. Carp, dar a întimpinat din partea sa dezaprobări categorice. D. Carp de cind a pierdut aproape tot, face ca jucătorul care se încăpățînează să recîștige tot sau nimic. Ceea ce face d-sa este politică de hazard: rezultatul ei nu poate fi decit aventura:* Dar, in definitiv ce răspunde guvernul la formula „tot sau nimic* *? — De cîte ori se va pune înainte o asemenea formulă, guvernul unui partid nu poate răspunde decît absolut nimic. Nici cînd guvernul ar fi prizonierul d-lui Carp n'ar putea discuta asemenea formule grotești. — Așadar ? — Așadar vom lăsa pe d. Carp la meditațiunile sale și nu vom trage de mînecă pe nici unul din amicii săi de azi. Cu cit vor porni mai cu ură în contra noastră, cu atît vom fi nevoiți a nu face deosebire între ei și colectiviști, lăsîndu-le în totul răspunderea situațiunei, ce își vor creea și pentru viitor față de partidul nostru. Căci să nu uite un lucru: nu partidul i-a sfătuit să plece din sinul său și nu el îi împinge în ajutorul dușmanilor lui, firește. Aceasta să nu se uite 1* O întrebare, am mai pus personagiului meu, înainte de a termina: — Ce veți face față de eventuale nouă încercări ale d-lui Carp de a intra în parlament ? — Dacă l’am combătut în alegerile generale, nu l’am combătut, fiindcă nu voiam să pătrundă în parlament, ci fiindcă așa se impunea în niște alegeri generale. Din nefericire oricît de puțin vehemență a fost lupta, ea n’a putut să aibă de urmare alegerea d-lui Carp. Azi, după zece luni de guvernare a noastră, d. Carp nu se poate, credem, prezenta în alegeri, fără să spună ce crede asupra situațiunei. De la spusele d-sale va depinde și atitudinea partidului nostru. Indiscret Partidele și Coroana D-l Panu discută de cîtva timp în Săptămîna cestiunea independenței partidelor politice față de rege. De prisos să spunem că d-l Panu dezvoltă tezele sale cu talent Numai un lucru îl împedică pe de*?.. d-l Panu face și el acuma poliției de partid și în această calitate nu mai poate trage ultimele consecvențe din constatările juste ce face. Căci ce constată d-l 1 anu ? Constată că partidele noastre politice nu sînt independente față de rege. Și caută fel de fel de cauze pentru aceasta. Dar cauza principală o ocolește : în sistemul nostru politic independența partidelor nici nu are loc. Intr’adevăr , cînd guvernul emană cu adevărat de la națiune, atunci rolul suveranului este foarte restrâns. Venirea la putere a unui partid depinde în mică parte de suveran. Cînd iasă corpul electoral trimite în parlament pe cine vroește guvernul, iar la guvern e chemat partidul după voia regelui, — de unde să ia partidul puterea independenței? In firea unui partid politic este să vroiască să guverneze, să vie la cîrma statului. Unde alegătorii aleg pe cine vroesc acolo poți veni la putere chiar și pe tema independenței față de suveran. Așa se poate întîmpla în Anglia, așa s’a întîmplat acum de curând — ce-î drept un caz unic— în Ungaria. Dar într’o țară în care venirea la putere depinde exclusiv de suveran ? Acolo partidele nu pot fi independente față de Coroană. In această situație ne aflăm noi și de aceea ne-am putea numi— un stat autocrat cu parlamente. Partidul deci care ar vroi să fie independent față de Coroană, ar trebui să lupte pentru schimbarea sistemului politic, în primul rînd al sistemului electoral. Votul universal, vechea reformă preconizată altă dată cu radicalul Panu, nu este o panacere universală, —dar dacă d-l Panu redus ca orice romîn inteligent din idealuri și s’a oprit la acel al independenței partidului față de rege, tot numai votul universal poate aduce realizarea acestui ideal. P. că evenimentele sînt mai puternice decît oamenii și că nu va să zică dacă azî d-l prim-ministru trîmbițează că va rămîne la putere și încă în actuala formațiune pînă după expozițiune, aceasta este o literă de evanghelie și că faptul se va întîmpla numai decît. Inchizînd această paranteză, să admitem în chip hipotetic că în adevăr ceea ce crede primul-ministru va deveni o realitate. Să admitem dar ca stabilit că guvernul conservator rămîne la guvern și că nici o remaniere nu se va face acum deocamdată. întrebarea care se pune în cazul acesta este însă : cum va sta la putere actuala formațiune? Or, este astăzi constatat că partidul este divizat, că nu-i disciplină, că în guvern chiar sînt numai patru curente și că din această cauză este osîndit la inacțiune complectă. E inutil de a lua o inițiativă, deoarece poțî ști dinainte că ți se vor pune bețe în roate și fiindcă ești hotărit să rămîî la putere, eștî și nevoit să nu înziștî prea mult, ci să renunți la totul. E o viață de privațiuni morale și de umilințe, este dorința de a trăi cu orîși ce preț, ca și cînd viața are valoare ca număr de ani scurși, nu ca plăceri și impresiunî cari să valoreze să o trăești. Noi socoteam că guvernul d-lui G. G. Cantacuzino ar trebui nu să aibe simpla ambițiune ca în istoria noastră politică să i se păstreze o simplă dată cronologică, ci să voiască să aibă și o caracteristică oarecare. Or, se pare cu așa ceva actualul guvern nu mai ambiționează, și că atîta dorește; ea să se știe că a stat la putere doî trei anî și atîta tot și că a prezidat aniversarea de patruzeci de ani a domniei regelui Carol. De altfel lucrurile stau astfel, că nicî o remaniere nu ar îndrepta lucrurile. Partidul este astfel de ros de intrigi și de împerecherii, încît orîcît s’ar primeni miniștrii, boala va rămîne și chiar poate s’ar agrava. Actualul guvern are o consolațiune, dacă voiți. Aceea că și partidul liberal a plecat în același trist dal de la putere și că dacă s’ar întoarce, ar fi tot in aceeași stare de diviziune și de anarhie. Toate acestea dovedesc că partidele istorice au ajuns în complectă decrepitudine, că ele nu mai pot da țărei guverne puternice și prezentabile și că le-ar trebui un sînge nou și o viață nouă, ceea ce nu mai este de sperat nicî pentru partidul liberal, nicî pentru cel conservator. ________ ^ ( jp tC^T MILLE D. Filipescu: Dar bine, șefule, ă-ta nu primiși nicîo telegramă de Vodă ! D. Carp: Sîntem en froid. Bă dela Vodă nu mai primesc... decît puterea ! ! CĂRȚI ȘI REVISTE Poezii postume de fil. Eminescu (Ediție nouă) Eminescianul, destul de numeroși din țara noastră, vor primi desigur cu mari bacuris noul volum de versuri al marelui lor maestru, publicat de cunoscutul critic și publicist literar, d. 11. Chendi. Volumul acesta este o nouă edițiune a poeziilor din tinerețe ale lui Mihail Eminescu, însă o edițiune revăzută și complectată de d. Chendi cu un mare număr de inedite. „Cititorul va vedea ușor, spun« d. Chendi în scurta sa introducere, că aici este Eminescu cel tînăr, cel imperfect, nerevăzut de el, nici de alții, cel fragmentar și intim. Printre poeziile publicate în acest volum va găsi și planuri de lucrări, ca „Ondina“ și poemele lungi, abia schițate, de la sfîrșit. Vor fi citite și aceste cu interes, nu pentru forma lor neisprăvită, dar pentru ideile cari poartă pecetea genialității poetului nostru“. In parte, d. Chendi are dreptate. Dași „ideile «ari poartă pecetea genialităței poetului nostru* sînt cam rare în poeziile postume, atît în cele cunoscute cit și în cele inedite, nu e mai puțin adevărat că ele prezintă un covârșitor interes pentru cunoașterea dezvoltărei talentului lui Eminescu. Abia cînd citim „păcatele“ din tinerețe ale marelui poet ne putem da seama de imensa transformare ce a suferit talentul lui în cursul anilor și de enorma distanță care desparte pe Eminescu ajuns in plina desfășurare a geniului sau de Eminescu din primii ani ai încercărilor sale poetice. Volumul de care ne ocupăm aci e plin de asemenea încercări: poezii cu inspirația slabă sau chiar împrumutată — la unele se recunoaște în mod vădit urmele lecturilor sale poetice, atît prin construcția frazei cit și prin subiectul ales — versuri nedesăvîrșite, forma ștearsă, fără nici o strălucire, tehnică defectuoasă, nici ritm și nici rimă. In privința cadenței și a rimei mai ales Eminescu, care a ajuns mai tîrziu la o minunată rotunjire și perfecționare a versului, a avut la început un gust foarte îndoilnic; inovațiunile sale de cuvinte și rime erau de regulă nefericite. Astfel, în „Ondine“ de pildă, avînd nevoe de o rimă la „stelele" el pune cu curaj „belele“ în loc de frumoasele; și, mai departe, cu aceeașî îndrăzneală, proprie tinereței, ci se încearcă să introducă „gindure“ în loc de „gînduri* și să rimeze „cerure" cu „misteruri“ în loc de „ceruri* și „misterurî". Cuvinte străine, mai ales franțuzisme, acele franțuzisme împotriva cărora Eminescu a dus mai tîrziu o luptă așa de vie, abunda apoi în poeziile sale ; „suvenire", „pas“ și altele nu sînt rare, mai ales cînd are nevoe de ele la rime. Foarte multe poezii din această edițiune, cunoscute și inedite, sînt de categoria arătată mai sus. In fereastra despre mare In fereastra despre mare Stă copila cea de crai... Fundul mărei, fundul măre! Fură chipul ei bălai, Iar pescarul trece ’n luntre Și în ape vecinie cată.. Fundul mării, fundul mării, An ! mnlf. mr*Tvin V.qmR. Și-am privit divinul Lume! ideal. Și mi-am zis în mine, Înger cu lumine, Ochi cu adînc noroc, Din a vieții tale înflorită care Turn nu stai în loc ? Poeziile acestea nu le-am ales dinadins, pentru că de genul acesta sunt foarte multe printre postumele lui Eminescu ; le-am pus însă pentru a arăta cum din poezele ca acestea, dintre cari unei«! nu trec de nivelul „Micului dor" sau „De inimă albastră* s’a putut dezvolta Eminescu, marele Eminescu, poetul de mare talent, aproape singurul post cu adevărat mare al țărei noastre. La drept vorbind, chiar în acest volum Eminescu arată de ce e capabil, pe ici pe colo, foarte rar nu e vorba, dar totuși existînd, se întrevede sămînța genialul. Alăturea de poezii ca cele de mai sus, sînt și unele cari, cu toată imperfecțiunea lor, au clipiri de neîntrecută frumusețe, cînd o cugetare adîncă, cînd o imagine strălucitoare, cînd o notă de un lirism profund înduioșător și cînd un vers, o strofă, un grup, splendid turnate. Se simte, uneori chiar în mod intens, că Eminescu nu e un oarecare, că nu poate fi neglijat și ca are forțe latente susceptibile de o mare desfășurare de energie. El evocă impresia diamantului abia scos din pămînt, care are nevoe încă de o mare și foarte migăloasă muncă artistică -ca să fie curățit de impurități, pentru a putea străluci în toată orbitoarea lui frumusețe. * El ne mai arată ceea ce se poate obține printr’o muncă încordată și stăruitoare și printr’o continuă cultivare a talentului și a minței. Eminescu n’a apărut deodată poet mare ca Minerva gata înarmată din capul lui Jupiter. El s’a dezvoltat incet-încet, greu, penibil chiar, dar lucrînd fără încetare, revenind, fără a obosi, asupra sa însuși, asupra inspirațiunei și tehnicei sale, asupra formei și subiectului, niciodată șovăind sau mulțumit, ci căutînd mereu a se desăvîrși în toate privințele. Și, afară de aceasta, Eminescu a fost un om cult și a căutat totdeauna să se menție la nivelul culturei timpului său. Aceasta l-a ajutat enorm în procesul de perfecționare a talentului său, fiindcă aceasta i-a deschis cîmpuri vaste de inspirațiune și gîndire, i-a mărit orizontul cugetător și, mai ales, l-a disciplinat, făcîndu-l mai exigent față de sine însuși, mai critic și mai puțin dispus la satisfacțiuni ușoare asupra propriei sale opere. Eminescu a posedat în mare măsură ceea ce din păcate lipsește tocmai celor mai mulți dintre scriitorii și poeții noștri de azi: autocritica. Și el poseda această mare însușire fiindcă poseda și cultura necesară și, în consecință, era în stare să se observe mai bine, să nu fie prea indulgent cu sine însuși, să se judece în mod riguros și să nu cază niciodată un extaz față de propriile sale producțiuni. Scriitorii și poeții noștri de azi, cei mai mulți, nu posedă nici cultură și, drept urmare, nici acel simț de autocritică pe care dacă l’ar avea s’ar feri de sigur să azvîrle pe piața literară și publicistică atîtea și atitea lucrări mediocre. E uimitor cît de mediocru se scrie, se cugetă și se rapsodiază la noi de o bucată de vreme. Sîntem în plină mediocrație, o mijlocie tristă și dezesperantă peste tot, foarte rar apare cîte ceva mai original, mai fin, mai select, mai deasupra măsurei comune. 1 Ne-am intelectualizat foarte puțin, și aceasta fiindcă cultura e foarte puțin răspindită. Primul Venit, care știe să împerecheze cîteva versuri, se crede poet mare și, totdeodată, îndreptățit de a nu mai citi, de a nu mai lucra și de a nu se mai osteni, de la început, de la primul volum, pe care de altfel se grăbește foarte repede să-l publice, el crede că a atins perfecțiunea și că nu mai are nevoe să muncească. Pentru toți aceștia, volumul de postume al lui Eminescu, comparat cu lucrările din urmă ale marelui poet, poate constitui un obiect excelent de meditare. Morala fabulei e foarte ușoară de ghicit, muncă și iar muncă. Eminescu a muncit enorm, iu toate direcțiunile, și numai grație acestei munci a putut să ajungă acolo unde a ajuns. Cei cari se înghesue și se hubruncesc pen-