Adevěrul, septembrie 1907 (Anul 20, nr. 6473-6502)
1907-09-26 / nr. 6498
anul a. AlX-lea.—ISO. 6498-......._ _.........caoi In toata țara FONDATOR Alex. V. Deldimanu PUBLICITATEA: CONCEDATA EXCLUSIV Agenției de Publicitate CAROL SCHULDER a Co. București, Str. Karageorgevici 18 Telefon 3/4-DIRECTOR POLITIC CONST. MINLE ABONAMENTE * Dn an . : . . . Lei 16.— 6 luni « • • « • n 8.— 3 luni • i I • í „ 4.— o lună . . . . , „ 1.50 In străinătate îndoit „ Provincie și Străinătate No.1240 Apare zilnic la ora & seara ca © Ienefie știri ale zilei Biurourile ziarului: Str. Sărindar, și TELEFON Pentru Capitală No. 14j1O mcfcuri 26 septembre sbOT GUVERN SE COALIȚIE — Apropos de declarațiile d M P. P. Carp — Atitudinea șefului conservatorilor pune, din nou, in discuția cercurilor politice necesitatea formărei unui guvern de coaliție Convorbirea ce a avut-o d. P. P. Carp cu cîțiva parlamentari și pe care am redat-o eri, în mod cît se poate de fidel, a făcut mare impresie în cercurile politice. Din declarațiile d-lui Carp reiese că șeful conservatorilor e hotărît să combată cu cea mai mare energie toate acele reforme ale guvernului liberal care ar atinge marea proprietate și prin atingerea marei proprietăți d. Carp înțelege fixarea maximumului de învoieli și a unui minimum de salariu, exproprierile și modul cum vor să legifereze liberalii în chestia trusturilor azehdăsești, ba chiar și Casa rurală. Pe acest teren nu poate fi nici o înțelegere între d-sa și liberali, fiindcă d. Carp consideră ca revoluționară acțiunea de azi a liberalilor și a cabinetului Sturdza. Ce vrea șeful conservatorilor ? D. Carp o spune verde: vrea d-sa să rezolve chestia țărănească și e gata a lua răspunderea situațianei. Cum va rezolvi această mare și grea chestiune,— iarăși o spune categoric , o va deslega fără a atinge marea proprietate. Și la obiecțiunea că liberalii nu au să-l lase să facă reforme... reacționare, d. Carp răspunde că va cuceri acele reforme și va guverna reprinînd orice mișcare, orice agitație violentă,— întîmplă-se orice/ Precum se vede liberalii nu mai au nimic de sperat de la atitudinea d-luî Carp, ea este fixată și cine cunoaște pe șeeful conservatorilor e încredințat că nu are să și* *o schimbe. Așa fiind, atît conservatorii cît și liberalii se întreabă dacă guvernul d-lui Sturdza va putea realiza reformele, dacă va primi lupta cu d. Carp, cu întregul partid conservator, căci e de prevăzut că șeful conservatorilor va fi sprijinit în atitudinea sa de întregul partid, cu tot angajamentul luat de unii fruntași conservatori de a da concurs liberalilor la dezlegarea chestiunei țărănești. Se pare că guvernul s’a convins acum că situația e din cele mai grele și că e aproape imposibil să cucerești cu sabia reformele. Ce se impune dar ? Părerea multor oameni politici e că singura soluție ar fi formarea unui guvern de coaliție. Car d. Carp ar fi declarat că nu admite nici guvern de coaliție și că nu va primi, cu nici un preț, să intre într’un asemenea cabinet. Dar asupra acestui punct șeful conservatorilor nu ar mai putea cădea de acord cu toți fruntașii partidului conservator, fiindcă sunt mulți partizani ai formării unui minister de coaliție, care nu numai să realizeze reformele, dar să guverneze cîtva timp aplicînd legiuirile cele noui. Va fi viabil, va fi durabil un minister de coaliție fără d. Carp și partizanii d-sale, un minister de coaliție Sturdza-Take Ionescu? Se crede că, în orice caz, combinațiunea aceasta nu va fi combătută de masele partidului conservator. Sunt liberali care cred că se impune această soluție tocmai fiindcă d. Carp e intransigent și fiind-că nu trebuia ca guvernul să dezarmeze și să treacă pur și simplu puterea șefului conservatorilor pentru a începe a doua zi în contra d-lui Carp cea mai înverșunată opoziție. Ioan Brătianu a procedat la fel, la 1879, cînd a fost pe tapet chestia israelită , a introdus în minister pe Vasile Boerescu și Crețulescu. Chestia țărănească e mult mai gravă și mult mai grea de rezolvit. In chestia israelită părerile nu erau tocmai divizate, în chestia agrară părerile sunt divizate chiar în partidul liberal, putem zice chiar în guvernul d-lui Sturdza. Cu atît mai mult dar se impune azî să se adopte procedarea lui Ioan Brătianu, care, în vremuri glorioase, a recurs la un guvern de coaliție. O altă procedare s’ar considera, chiar în cercurile liberale, ca greșită. Cu agitație, cu tulburări de stradă, —d. Carp nu se va da înapoi de astă dată deja nici o demonstrație,— nu vor fi în stare liberalii să realizeze marea operă anunțată prin mesajul regal. E adevărat că generoșii spun că trebuesc cu orice preț cucerite reformele făgăduite,—adică, la nevoie, guvernul liberal să reprime toate mișcările care se vor pune la cale de partidul conservator. Se naște însă o întrebare : va mai consimți oare regele, ca pentru a doua oară, liberalii să facăprimări și la orașe și să tulbere astfel și satele, căci dacă țăranii vor afla că proprietarii sau resculat, apoi cine știe ce se poate întîmpla ? Probabil că regele se va opune la cucerirea reformelor, cu prețul unor noui tulburări și va înclina pentru un guvern de coaliție,o soluție care din ce în el ciștiga mai 111114 partizani în ambele partide istorice, căci politicianii nu văd alt mijloc pentru a se putea rezolvi, în liniște și pace, cea mai mare chestie la ordinea zilei. RAZEITII n.x. Excomunicarea hahamului Cînd în Romînia „burgheză și infamă“ de acum zece ani, d. doină Nădejde era marele haham-bașa al social-democrației romîne internaționale, era destul să nu-i placă ochii cuiva, ori să-i ceară cineva socoteală ce a făcut cu mandatele poștale primite dela tovarășul Babe, pentru ca numai decît acel temerar individ să fie declarat anarhist și excomunicat. Ei bine, azi, cîini social-democrații germani cer banii îndărăt dela tovarășul Nădejde, dinsul iar se face haham-bașa social-democrației române și strigă: „d-ru! Bakowsky va râmîne anarhist sau anarho-revoluționar din aceia pe cari social-democrații nu-i primesc la congresele lor!“ Cum vedeți, iar îl excomunică! Noi însă am văzut că congresul social democrat din Stuttgart nu numai că nu l-a excomunicat pe d-ral Rakowsky, dar i-a dat mandat să întrebe, in numele lui Bebel, pe dromă de la „Violența“ , ce-a făcut cu mandatele trimise de Bebel și să-i ceară banii îndărăt, căci altfel devine cu proces de excrocherie ! Să vedem cum se descurcă afacerea ! ” Fii. Siteafia d-lul Nădejde D. Nădejde are o situație foarte delicată în aceste momente. Noi i-am mai imputat că a luat bani de la socialiștii germani în special, — și că i-a luat pentru a propaga aci în țară și ajuta la propagarea mișcărei socialdemocrate internaționale. Deoarece Nădejde făcea pe șovinistul turbat l-am amintit un incident azi foarte neplăcut din trecutul d-sale politic. D. Nădejde a răspuns scăldînd-o, neputînd însă să nu recunoască cum că a luat bani. Și cu logica de fier de care totdeauna a dat dovadă, d. Nădejde declara că dacă a luat d-lul parale de la streini e una, pe cînd e alta dacă d-rul Rakowsky s’a adresat streinătății. Iată însă că acum, socialiștii germani cer socoteală d-lui Nădejde, îi cer să le dea înapoi banii pe care ’i-a luat pentru un scop și i-a cheltuit pentru altul. Și d. Nădejde a ajuns astăzi om mare. D-sa este deputat, este director al unei gazete care încă se pretinde organul oficios al partidului național- liberal Poate el tăcea față cu gravele și categoricele acuzațiuni ce d-rul Rakovsky a ridicat contra d-sale? Poate oare rămîne stabilit în fața a 900 de delegați streini, deputați, savanți, muncitori din toate colțurile sumei, că în Romînia poate rămîne deputat și director al gazetei oficioase a guvernului,—un om care a luat bani de la un partid politic străin și i-a folosit pentru alte scopuri decît acelea pentru cari i-a cerut?.. Rp. ------^Adeverim«»----- Coaliție Culmea fuziune! conservatoare ar fi... să iasă un guvern de coaliție! Toți mulțumiți Casația a mulțumit ambele partide isorice în chestia recursurilor profesorilor la Contencios. La unii le-a dat o diverging, celorl alțî o respingere și dacă mai era un partid ți dădea ceva... ghemist! Pe politician! trebue să-î mulțumești, chiar cînd ești Casație! Alta cnline O altă culme e, desigur, să taci o... Filipică în chestia.... Olympycelor! Rigoletto Necesitatea unui guvern de coaliție.Casația și recursurile profesorilor Marele nostru preter niponii — Revistele artistice streine se ocupă oolae Ion ©rigorescu — Noi te uităm pe foaie repede. E în firea poporului nostru aceasta. Dar dacă repede uităm răul ce ni se face,și cu aceasta practicăm o mare virtute creștinească, tot atît de repede uităm și binele ce ni se face și aceasta nu-i o virtute. Astfel abia mort, Grigorescu a și fost uitat. Luni de zile după ce Menzel murise, presa germană se mai ocupa de dinsuil, de opera sa. Peste tot locul se organizau expoziții de lucrări ale sale. La noi Grigorescu e aproape uitat, opera sa e atît de risipită încît nimeni nu se gîndește să organizeze o expoziție și trebue ca în revistele streine amicul și apreciatorul lui Grigorescu, cunoscutul critic artistic Wiliam Ritter să vie să ne aducă aminte de dînsul. Și iarăși aflăm despre viața lui, ca însăși o dovadă despre tăria talentului său și biruința geniului sau, care e atît de național, atît de romînesc. Născut în București dintr’o familie numeroasă dar săracă, îl vedem copil jucîndu-se prin mahala. "A flacaü apucîndu-se de zugrăveală cu toată dragostea pentru această meserie și pasiunea ce deosebește pe artist de meșteșugar. Il vedem zugrăvind mănăstirea Agapia, pentru ca Despre Menzel se spune că după ce a intrat în Academia din Berlin, părinții lui au căpătat de la direcția ei un „bilet albastru“ ceia ce însemna că băiatul lor n’are talent! Se știe ce ajuns Menzel mai tîrziu. Nici Grigorescu fiu s’a împăcat cu școala. Luîndu’și tema pentru pictura ce trebuia să execute spre a concura la intrarea în Academie, Grigorescu se duce la Fontainebleau spre a picta pădurea după natură și găsește că natura e cea mai bună școală, așa că trei ani de zile nu se mai întoarce la Paris. Aci a făcut cunoștința pictorilor de la Barbizon și și-a întărit convingerea ce din capul locului aproape instinctiv o avusese, că o pictură sănătoasă se poate dezvolta numai în contactul intim cu natura. Și în contactul intim cu natura Grigorescu a ajuns pictor mare.. William Ritter are perfectă dreptate cînd spune că Grigorescu reprezintă pentru Romînia o întreagă școală, și aceasta din două motive. Mai intîi pentru că prin variația operelor și a manierilor sale a lucrat cu mulți artiști de direcții deosebite și al doilea pentru că exemplul sau prețuește pentru pictorii tineri tot atîta cît studiul într’o Academie de bele-arte. Și apoi înainte de toate Grigorescu este marele nostru pictor, pentru că e pictorul prin excelență național. Nu că Grigorescu ar fi un lateral, peisagiile sale din alte țări, se deosebesc esențial de cele din Romînia,dar aceste sunt absolut romînești. Și de aceea ne pare foarte graü că tablourile lui nu sînt mai răspindite, mai popularizate, ceea ce ar fi acum cu atît mai lesne cu cît ne aflăm în secolul cărței poștale ilustrate și al celei mai ideale perfecțiuni în arta reproductive. Ne pare rau că de pildă un tablou cu Lupta de la Smîrdan din sala de ședințe a primăriei Capitalei, nu este cercetat de toți oamenii amatori de artă său pe cari arta ’î-ar putea înobila. Este una din cele mai puternice lucrări asupra războiului, e—cum a zis criticul pe care de- atîtea ori ’l-am citat—războiul văzut cu ochii soldatului, nu cu ochii comandantului victorios. In sfirșit ne pare rou că Banca Națională n’a acceptat pentru biletele ei, proectul lui Grigorescu, atît de național, atit de plin de fantezie și de artă și-a preferat desemnul de pe bancnota de astăzi, desen lipit dezgust,artistic, fără orice caracter național și care pune hîrtia noastră monedă în rîndul cel mai de jos al bancnotelor din țările civilizate ca aparență estetică și complexitate de desemn. Afară de portretul lui Grigorescu, însoțim acest articol și de două reproduction! după două renumite picturi ale lui Sus în fruntea articolului reproducem Șatra țigănească în drum. Peisagiul este românesc,—mulțimea țiganilor, casele lor, ci vi i T, bulendrele,—totul amintește pitoreasca descriere despre viața țiganilor a lui Alexandri cu care Grigorescu a fost adesea comparat cu drept cuvînt uneori dar nu totdeauna. Căci față cu Alexandri, Grigorescu a fost un talent mult mai nemijlocit, mai—cum să-i zicem—mai natural, mai veritabil. La Alexandri a fost multă artă, dar n’au lipsit nici artificiile, la Grigorescu artificiile au lipsit cu totul. Mai reproducem un alt tablou renumit al lui Grigorescu,Evreul cu gîsca. Acest tablou a fost expus la Paris și München și a făcut acolo mare senzație. Privind acest tablou—scria un critic—au impresia că pe cind ’l-a făcut ceva din spiritul concepția și tehnici lui Velasquez a trecut asupra lui Grigorescu. Dar tablourile lui Grigorescu sînt cu sutele, căci ca toți marii artiști el a fost și un mare muncitor. In ele reapare mereu acea Romînie veche, cu farmecul ei biblic, despre care Grigorescu spunea că n’o mai poți, regăsi nealterată decît în cele mai depărtate și mai puțin cercetate văi ale Carpaților. Și istoria ultimei jumătăți de secol, o poți retrăi în toate momentele ei importante—în lucrările lui Grigorescu, înțelege oricine ri* pe lingă o operă de pietate, organizarea unei expoziții cît mai complectă Grigorescu ar fi de cea mai mare importanță culturală. Gr iiele de M* Oare nu e absolut de dorit ca cea mai liberă și mai amănunțită discuție 'nu poații urma asupra unor asemenea reforme? Oare nu e dimpotrivă alarmant și pentru țărănime și pentru proprietari și arendași acest secret de care se încoroară guvernul? Intr’adevăr, țărănimea poate să creadă că e vorba să fie înșelată, să fie— cum se zice pe ro mine și e—trasă pe sfoară. Proprietarii și arendașii încă, pot să creadă că guvernul pregătește asemenea măsuri impotrivile, încît are interes să le ascundă, pentru a le trece repede prin Camere. Oricum, mutismul guvernului dă loc la neliniște și ajută chiar pe pescuitorii în apă turbure în încercările lor de a zădărnici opera de reforme. E datoria guvernului să vorbească, Ad. Nicolae Grigorescu Șatra țigpăși&Eea cu banii prinși să se ducă în Apus, tocmai la Paris unde luptă să intre în școala de belearte. Evreul cun gîsea Doctoratul în drept D. Haret vrea să înființeze doctoratul pe lingă facultatea de drept Acum șeapte luni d sa a făcut tot ce a putut, s’a pus în capul unei greve profesorale și a împiedicat pe d. Bissesou da a realiza aceasta măsură. Nu face nimic : asta e politica și a căuta rațiune și logica în politică e o naivitate. Așadar, acuma d. Haret este partizanul convins și grăbit al doctoratului pe care acum șapte luni l-a împiedicat prin cele mai violente mișcări. E o evoluțiune pentru care ținem să felicităm pe ministrul instrucțiunei și acela care trebue să se falicite și să-l felicite mai mult pe d. Haret e d. Bissescu, fostul ministru de instrucție. D. Bissescu a și făcut o, se pare, căci citim c’a promis și concursul sau d-lui Haret, dacă acesta primește să facă direct numirile de profesori pentru doctorat. Ministrul instrucției s’a eschivat însă, opinînd pentru numirile în baza lucrărilor. Vom însă cunoaștem foarte mulți tineri cu multe „lucrări“, și foarte puține somități, dar fără „lucrări" sau cu mai puține „lucrări“, dar cu multe cunoștințe în ale dreptului, nu întrebăm dacă cumva „lucrările“ vor aduce ca profesori la doctorat tineri care ar trebui să mai facă ei înșiși lucrări pentru a obține In mod serios doctoratul. Saturn Qventul și reformele . Cu chiu cu vai s’a putut afla care sunt cele nouă proecte de lege ce le pregătește guvernul pentru opera de reformă agrară. Se cunosc azi titlurile, ca să zicem așa, ale proectelor. Conținutul însă nu se cunoaște și guvernul continuă a păstra cu privire la dinsul un mutism absolut inexplicabil. Din cercurile d-lui Filipescu se afirmă că acest mutism se explică prin faptul că guvernul nu are gata nici unul din proectele pe care le are în vedere. Că dacă asupra titlurilor s’a fixat, nu e fixat de loc asupra conținutului și e încă în căutarea celor mai bune concepte. Noi nu vroim să credem aceasta. Nu vreim să credem că aceiași oameni care înainte de a veni la putere reclamau reforme, afirmînd că ale lor le au în buzunar,—nu sînt încă nici acum fixați asupra principiilor reformelor pe care le-au făgăduit cu multă siguranță a doua zi după venirea lor la cîrmă,—nici astăzi cu cîteva săptămînî înaintea deschiderea Camerelor chemate să se ocupe de aceste reforme. Dar pe de altă parte iarăși trebue să te întrebi:dacă guvernul are proecte legate de ce imie neînvileag, de ce nu le aduce la cunoștința mulțimea? Ce motive poate exista care să îndreptățească tăinuirea unor proecte menite să ajungă la cunoștința publicului?. Statuia lui Lascar Catargi Pe frumosul bulevard al Colței, stă de aproape un an ridicată o statue. Cine e in curent cu politica știe că acea statue a fost ridicată pentru glorificarea fostului șef al partidului conservator. Necunoscătorii în ale politice! nu știu însă ce statue s’a ridicat pe bulevardul Colțea, pentru că o pînză mare și groasă acopere statuia in întregul ei. Din cînd în cînd o mină discretă schimbă acea pînză, pentru a se da impresia că statuia e de curînd ridicată-Cine e persoana caritabilă care are grijea să schimbe pînză ce se învechește pe statuia uitată ? Să nu credeți că e vreun membru al partidului condus odinioară de Lascar Catargi: e primăria Capitalei, care face această operație nu în semn de venerație pentru memoria fostului bărbat de stat, ci din motiv estetic, căci cînd pînză de pe statue se învechește devine o treanță și nu-i frumos ca o treanță să acopere o statue așezată pe minunatul bulevard al Colței. Partidul lui Lascar Catargi nu are vreme să se ocupe cu îngrijirea statuei fostului său șef. Acel partid poate forma guverne care să se retragă din cauza neînțelegerilor, poate trece șefia de la unul la altul, poate avea elemente și grupări ce se sfișie și caută să se nimicească reciproc, — partidul conservator nu găsește însă o zi de liniște spre a cinsti memoria lui Lascar Catargi, dezvelindu-i statuia. Și cum va fi nevoit ca pînză ce învelește acea statuie să fie schimbată încă de multe ori, primăria Capitalei să aibă gaje a prevede in viitorul ei buget un fond special pentru această tristă operație. Presitalia .Soriși — Lupta pentru viitoarea prezidenție a republicei — O chestiune importantă ocupă actualmente spiritele în Statele Unite. E vorba de a ști dacă actualul locuitor al „Casei albe“, Roosevelt, va solicita sau va primi reînoirea mandatului sau prezidențial, care expiră peste cîteva luni, sau dacă în 1908 el va dispare de pe scena politică. Chestiunea se prezintă astfel: Temerea ca o putere prea prelungită să nu aducă la un fel de dictatură personală a făcut ca preșidenția republicei să nu fie niciodată conferită unui bărbat de stat politic mai mult decît pe două termene consecutive de câte patru ani. Roosevelt, în realitate, nu a exercitat suprema magistratură decit șase ani și ricirii ,iî primului său termen complectau mandatul asasinatului președinte Mac Kinley. Dar Roosevelt are aerul de a afișa scrupule că, odată reales, va ocupa zece ani consecutivi locul de președinte, ceea ce ar da doi ani mai mult decit pretinde umagiul. in nefastă cauza!luptă aprinsă în sinul partizanilor președintelui și al opoziției. Dar se petrece și un lucru curios- pe cînd prietenii lui Roosvelt combat scrupulul președintelui și susțin perfecta regularitate a realegerei sale, în 1908, dușmaniiui fac și ei cor cu prietenii, dar pentru motive foarte diferite. Iată raționamentul lor: Roosevelt, pune înainte ca succesor, dela 1908 pînă la 1912, pe d. Taft, ministrul sau de räzboiu. Or, sub preșidenția lui Taft, e tot Roosevelt cel care va guverna în culise și cu prilejul nouilor alegeri, pe termenul de 1912—916, Roosevelt se va putea prezintă din nou, căci nici un umagiu nu-i împiedică de a face aceasta. De aceea ei sunt mai bucuroși ca Roosevelt să se realeagă acum. CHESTIA ZILEI întoarcerea dela manevre Generalul Averescu, văd și eu pe a d-voastră!! D-Voastră am văzut tactica mea, acum s’o Reorganizarea penitenciarelor — O primă reformă (Fragment de studiu) — Intre primele manifestări are celor ce s’au interesat mai de aproape ori mai departe, de o eventuală reformă inovație în chestia penitenciarelor, a fost, fără îndoială, reclamată în mod uniform, înființarea societăților de patronaj pentru condamnații liberați. Negreșit, e un bine, e o necesitate absolută din punct de vedere umanitar și social, înființarea acestor societăți. Chestiunea insă e, dacă nu e precoce reclamarea lor imediată și dacă o altă reformă nu e mai urgentă. Intr’adevăr, societățile acestea își au origina lor în Occidentul Europei, unde penitenciarele sînt altfel organizate și unde de multă vreme puterea lor de acțiune e îndreptată pentru dobîndirea aceluiași scop urmărit de legiuitorul criminalist cînd a determinat penalitatea, corijarea delicventului. Acolo își are rațiunea lor de a fi, ele fiind rezultatul unei duble necesități deopotrivă de bine simțită, necesitate din punct de vedere moral cît și material. Mai mult, ele sînt menite a îngrădi eventualele tentații cît și a aduce la bun sfirșit măsurile de amendare luate în timpul detențiune!. Cu părere de rou însă trebue să constatăm că, la noi în țară, reclamarea lor e prea timpurie, ea necorespunzînd nevoei reale. Cu desăvîrșire altele sunt lipsurile ce se resimt și, numai cind golurile se vor realiza, numai atunci, credem noi, vom putea să ne gîndim a da occidentalei inovațiuni realitatea faptului. Pînă atunci, fie ne permis a inzista asupra uneia din cele mai urgente reforme ce trebue neapărat introdusă și care va da rezultate excelente, rezultate cari, după cum se va vedea, vor avea un dublu folos, anume unul moral și un altul cultural. * Am avut deja prilejul de a arăta în diferite reviste că, penitenciarele din țară noastră așa cum sînt ele azi, nu corespund menitelor, nici cerințelor progresului și nici nevoilor, că din punct de vedere moral, acțiunea lor e dacă nu sub zero, cel puțin egală cu el. Tot în diferite articole, am arătat că, lozinca după care trebue să se re conducă închisorile e să se realizeze principiul senesian: meliores reddat (a-I da mai buni). A-î da mai buni de cum I primești, a reda societatei în locul unui membru ruu și declasat, un altul bun și folositor, iată scopul, menirea penitenciarului. Din realizarea acestui principiu fundamental, două sînt măsurile cari se impun: , 1) Obligativitatea învățămîntulu: și al 2) Conferințele morale, religioase și economice, transformînd penitenciarele din case de corupție morală, în școli forțate de educație. Că din punct de vedere moral nu s’a făcut nimic și nici nu se face, avem probă în rezultatele obținute, rezultate care ușor se pot vedea din statistica închisorilor, formată pe un period de 40 ani din la 1866—1906. Iată, într’adevăr, ce găsim la pagina 8 și următoarele : In intervalul celor 40 ani au fost închiși pentru crime : 36.116 bărbați (majori și minori) și 3 099 femei (maj. și min.). Din aceștia nu știau de loc carte (analfabeți) 15.535 bărbați și 2.109 femei. Au învățat în închisori 494 bărbați și 132 femei, rămînînd deci fără cultură 15 341 bărbați și 1.077 femei! Dar să tiecem mai departe. Au fost închiși pentru delicte, 166.735 begi 12.741 f. Nu știau carte în momentul închiderii 68.877 bărbați și 7.164 femei. Au învățat în timpul detențiunea lor în închisori 1.922 bărbați și 4 857 femei, rămîind deci fără cultura: 66.955 bărbați și 9.458 femei ! ! Trebue de notat că, cifrele alfabeților eșiți îl formează majoritatea minorii. Așadar afirmațiunea noastră — penitenciarele romînești n’au făcut și nici nu fac nimic pentru a se obține amendarea delicventului, și că totul se rezumă în principial ce și azi e în floare, acela ca deținuții să nu se bată în de ei in timpul detențiune! — afirmația noastră zicem, din nefericire, e deplin dovedită. >E Departe de noi ideea de a bîrfi, ore a face, ca și Jaques’Dhur în „Le journal“, critică deportărilor in Noua Caledonie , noi ne mărginim a constata și semnala răul, propunînd remediul. Paralel cu prima afirmare constatare din al doilea tablou grafic, reese că, contingentul alfabeților în criminalitate, față de cel al analfabeților este enorm: 3.196 la 15.535 și 17.225 la 68.877 e, fără îndoială, destul de elocvent. Aceste cifre dovedesc ceea ce afirmat și în „Curierul Judiciar“ și în „Viața Nouă“ cum și în alte reviste, că una din cauzele primordiale ale criminalităței romîne, e lipsa de cultură elementară, ori o cultură rațională. Aceste două constatări făcute, ne indică în mod logic leacul. După cum se vede, el nu poate fi decît obligativitatea invățămintului în penitenciare, contribuind în mod puternic la împuținarea analfabeților in pătura de jos a țărei și reclasînd în societate elemente ce se considerau declasate. Intr’adevăr, dacă ne gîndim o clipă la numărul liberaților condamnați, 83.334 bărbați și 2755 femei pentru crime și 127.245 bărbați și 10.862 femei pentru delicte, ce s’au eliberat în intervalul celor 40 de ani, ușor ne putem face idee ce însemnătate poate avea obligativitatea învățămîntului și la ce nevoe reală corespunde ea. Că introducerea învățămîntului ușurează și grăbește obținerea amendărei.— scopul fundamental al pedepsei— n’avem decît să ne uităm și să vedem la ce rezultate admirabile au ajuns germanii, belgienii și mai ales americanii cu faimosul lor sistem (conditional pardon system) introdus în reformatoriile lor din Elmira, Cincinat, etc. Spațiul acestui articol nu ne îngădue o mai largă documentare. Ne propunem însă a vorbi cu altă ocazie. Revenim deci la subiect.* După cum am spus deja mai sus, remediarea teribilului râu și prima reformă a penitenciarelor romînești e I. Obligativitatea învățămîntului. II. Conferințe religioase și economice. Realizînd aceste două urgente măsuri și altele (personalul administrației etc.) menite a consolida eficacitatea și executarea celor de mai sus, ne vom putea permite a ne gîndi la obținerea libertăței condiționale, desființărei observărei polițienești-administrative și înlocuirea ei prin sistemul americano-englez, „maisons de refuge et du travail“ pentru a ajunge la crearea societăților de patronaj. Părerea noastră e că, în introducerea ori reclamarea unor reforme menite a răsturna actuala tristă stare de lucruri, trebue să ne călăuzim de mult tact pedagogic, incopind de la mic și mergînd progresînd pe calea reformelor.