Adevěrul, iunie 1908 (Anul 21, nr. 6735-6764)

1908-06-25 / nr. 6759

;­ ~~^rggbn»K­WB^ D.G»Gr. Cantacuzino și conflictele raidu­ri Amit ai XX4ea—No. 675 ® FONDATOR Alex. V. Beldimann PUBLICITATEA: CONCEDETA EXCLUSIV Agenția­ de Publicitate : CAROL SCHULDER &. Ca. BUCU­­REȘTI Str. Karageorge­vk­î ES—la Iclon S14 Biroulul) ziarului: Str. Sărindar No. 11 Mewurl 25 Iunie b­Oís DIRECTOR POLITIC i^I­IN­D 1. r^l L­C# 1/0 ABOSAN­HNIBi ff^ I Un an .«•••••» txai IS || S­hmt_ »•••••«• I­S O lână •••••««« • IW /O TELEFON» Pentru Direcțiune No. 14E9 . Capitală . 14]10 „ Provincie și Străinătate No. 13140 Apare zilnic cu ultimele știri telegrafice și telefonice de la corespondenții noștri din țară și Străinătate De ce se dă importanță atit de mare acelor alegeri ? Toate din­tre cele trei partide îșî au moti­vele lor. Liberalii au fost bătuți aproape în toate alegerile parțiale. Dacă s-ar întîmpla să fie învinși în Ca­pitală, se înțelege că s’ar întemeia credința că guvernul liberal nu se mai bucură de­­ încrederea cetățe­nilor și deci trebue să plece. Carpiștii n’au speranța să reu­șească în alegerile din Capita­lă, dar prin întrunirile lor speră să aibă un număr de cetățeni cari să salveze aparențele, așa ca să nu se poată spune că junimiștii n’au absolut nici un partizan in Capi­tală. Ei sunt apoi capabili de toate sacrificiile pentru a putea să zădăr­nicească alegerea partizanilor d-lui Take Ionescu. Partidul conservator - democrat voește ca prin rezultatul alegerilor din Capitală să încununeze succe­sele din alegerile făcute în alte o­­rașe și astfel să se impună și mai mult în fața țarei și a regelui. De acee­a cele trei partide dau o importanță atît de mare alege­rilor parțiale din Capitală și se in­teresează de ele cu mai bine de șase luni înainte. R. P. 8. G. K­. Cantacuzino, gen. Danu și conflictele militare Cum se comentează în cercurile politice atitudinea fos­tului șef al conservatorilor și acea a fostului mini­stru de rezbel, general Manu, față de conflictele militare la ordinea zilei Carpiștii fac de două luni cam­panie în chestiile militare la ordi­nea zilei. Dar cum fac această cam­panie? In culise și prin presa lor. Cum sînt însă strînși cu ușa și so­mați să declare dacă aprobă tot ce se „uneltește“ în armată, dacă a­­probă exploatarea conflictelor mili­tare, imediat se răspunde că parti­dul carpist nu „uneltește“, că n’are nici un amestec în conflictele mili­tare și că discută numai modul cum se administrează azi armata,—adi­că generalități! Cu toate acestea d-nn­ general Ma­nu și Nicu Filipescu, fiecare sepa­rat, și în sfera lui de acțiune, au operat unul „uneltind“ printre o­­fițeri, iar celalt operînd pur și sim­plu pe ministrul de resbel. Carpiștii nu puteau lua o atitu­dine fățișă in chestiile militare la ordinea zilei, fiindcă d. P. P. Carp s’a înpotrivit și de aceea nici nu s’a pomenit, un cuvînt, despre con­flictele militare și nemulțumirile din armată, în congresul carpist. Cum a plecat însă d. Carp în străinătate, atît gazeta d-lui Nicu Filipescu, cit și „Conservatorul“, au „șofat“ agitațiile din rîndul ofi­țerilor. In cele din urmă gazetele oficioa­se, avînd de­sigur dovezi, au spus verde d-lui Filipescu că „uneltește“ în armată și au făcut partidul car­pist responsabil de această atitu­dine. Cum a auzit Nababul că s’au a­­flate „uneltirile“ d-lui Filipescu, s’a crezut dator să se lepede de orice solidaritate. Cum credeți însă că a procedat C. C. Iorga? Credeți că a dat ordin faimosului comitet de redacție de la „Conservatorul“ compus din d-nii Griguță Cantacuzino, Mișu Rah­ti­­van și Paul Greceanu, ca să dega­jeze partidul de orice solidaritate cu campania presei carpiste în ches­tiile militare? Nu. Nababul a procedat într’un mod cu totul bizantin. G. G. Iorga s’a prefăcut că e cu totul străin de cele ce se făuresc în partidul carpist, că nu mai are absolut nici o înrîurire asupra pre­sei partidului,—presă care se află încă în stăpînirea dinastiei Naba­bului, că stă departe de combinațiile și campaniile cari se pun la cale în acest partid, că e chiar mîhnit și desgustat de politica care se face. Și pentru a dovedi că nu e soli­dar nici chiar cu campania d-lui Filipescu în chestiile agrare, a ți­nut să subscrie 200.000 lei la sub­scripția pentru Casa rurală și pen­tru a da acestei subscripții un ca­racter politic demonstrativ, a înso­țit subscrierea cu o scrisoare diti­rambică care a stîrnit o mare ila­ritate în piață, fiindcă în piață se știe că alții, cum e d. Negroponte, au subscris un milion și n’au făcut nici o gălăgie, n’au adresat­ nici o scrisoare. Pe lîngă această scrisoare a Na­babului, lansată cu intenția de­ a atrage asupra sa binevoitoarea a­­tenție a guvernului și a arăta că conlucrează și d-sa la „pacea so­cială“—în alt sens de­cît d. Fili­­pescu și partidul carpist—pe lîngă subscripția cu epistola către gu­vern, Nababul a trimis, foarte con­fidențial, două scrisori: una regelui și una d-lui Sturdza, scrisori din cari reiese că fostul șefe cum nu se poate mai mîhnit că s’au împins conflictele militare pînă la nenoro­citul duel, că nu se cruță armata de uneltirile politicianilor, etc. Aceste scrisori n’au putut însă rămînea în secret. S’a aflat că Na­babul a ținut ca regele să știe că nu­mai d-sa e contra „uneltirilor“ în armată, dar nu numai regele, ci chiar d. Sturdza să știe aceasta. Dar carpiștii au înțeles acest bi­zantinism. Pe deoparte fiul Naba­bului, cu ceilalți din comitetul „Conservatorului“ sprijinesc cam­pania generalului Manu, iar pe de altă parte Nababul se leapădă de a­­ceastă campanie și protestează con­tra uneltirilor din armată. * Se pare msă că Nababul și can­­tacuziniștii sunt siliți pe de o parte de atitudinea d-lui Filipescu, pe de al­tă parte de a­cea a generalului Ma­nu, ca să nu se împotrivească la campania ce o duce presa carpistă în chestiile militare. Generalul Manu nu e în partidul carpist. D-sa nu vrea să recunoas­că pe d. Carp de șef și nici d. Carp nu vrea să știe de d. general Manu. D. Nicu Filipescu are și d-sa un vechiu conflict cu generalul Manu, fiindcă fostul ministru de resbel nu a voit și nu vrea nici azi să pri­mească politica filipescană. De a­­ceia d. Filipescu continuă a execu­ta, în culise, pe generalul Manu cu fel de fel de epitete. Dar pentru ca nu cumva genera­lul Manu să-și îndrepte o privire mai binevoitoare spre takiști de­cît spre carpiști, de aceia atît cantacu­ziniștii cît și d. Nicu Filipescu cau­tă să-l menajeze și de cîte ori gene­ralul Manu trimite la „Conserva­torul“ vreun articol, se publică, chiar dacă nu s’ar potrivi cu nota partidului. In chestiile militare la ordinea zilei d. Filipescu a operat chiar pen­tru a introduce pe generalul Manu în campanie pentru ca la un mo­ment dat să poată spune: — Am crezut că astei vom băga în partid pe Manu! Restul campaniei generalului Manu este însă cunoscut în unele cercuri bine informate: fostul mi­nistru de resbel are de plătit o poli­ță generalului Averescu, e o chestie personală la mijloc. C. C. Iorga însă a ținut ca regele să știe că în această campanie nu-î alăturea nici cu generalul Manu și cu atît mai puțin cu d. Nicu Fili­pescu. De aceia Nababul a scris și rege­lui și d-lui Sturdza. R. X. NAZEIȚII Pe­tinde banii? Eu am mai dovedit odată că d. Nicu Filipescu departe de a fi un anti-ta­­kist, este un arcti-takist! O să nu»î fac o dovadă. Se știe că carpiștii au pus și întreba­rea: ae unde banii pentru mișcarea ta­­kiștilor. Cine o să dea? Niște fără b­ane ca d-nii Cantacuzino-Pașcanu, Nestor Cinea, Brătășanu, Apostol, Take Ionescu și alții la fel? Ei bine, nu am aflat cine dă pentru mișcarea takistă. Dă tot d. Nicu Filipescu, dovadă cei 1200 de lei cu cari îi s’a tras formidabilul ,,chiul“ de a-l vărsa la clu­bul conservator-democrat, cînd d-sa i-a dat spre a determina pe un partizan al takiștilor să fie la banchet un discurs... â la Făureîl Ei, acuma știți cred de unde vin banii?! Pac. 99 CEVA NOU“ La banchetul dat Duminică seara în onoarea d-lui Take Ionescu, d-sa a vorbit de acel ceva nou care este în atmosferă, pe care d-sa l’a simțit și la care este dator venind la gu­vern să răspundă la fel tot cu ceva nou. Ceva nou? D. Take Ionescu n’a pus punctul pe i, ci s’a mărginit sa vorbească de un guvern care să nu mai însemneze nedreptate, ceea ce e vag, ceea ce nu poate satisface pe toți aceia setoși de puncte pre­cise de program și de acele puncte imediat de realizat... Ceva nou? Dar acel ceva nou, nu vede șeful democraților conserva­tori, care este îmbrățișat tocmai de masele populare, că este egalita­tea înaintea legei, începînd cu le­gea electorală? Ceva nou? Dar aceasta este ceva vechi, căci ar trebui să lege firul în­trerupt prin moartea lui C. A. Ro­­setti, să reia vechia tradiție libe­rală, care înțelesese că nimic nu se poate face cu colegii strivite și cari sînt bazate pe stîrpicine și i­­moralitate... Ceva nou? Noi de la începutul în­­ființărei partidului democrat-con­servator i-am atras atențiunea că pentru a avea sorți de train și de izbîndă, acel partid nu trebue să să mulțumească a urma vechia tra­­dițiune, adică de a face un alt par­tid, cu o firmă nouă, dar cu ace­lași conținut, ci să facă apel la cu­rentele noui din masele populare să se intereseze de trebuințele și aspirațiile lor și astfel să rupă fi­rul politicei mizerabile de azi, ale căreia roade se văd acum atît de limpede... Ceva nou? Dar d. Take Ionescu și partizanii săi nu și-au dat sea­ma, că cu vechiul sistem nu se poa­te guverna, că în două ani de zile un guvern este copt pentru cădere și că cu o așa viață toate guvernele sînt menite să nu facă decît să gi­reze afacerile celuilalt guvern care va veni după el? Nici un plan mai nou, nici o idee generală, nimic nu­ e posibil de pus în aplicare, căci totul este provizorat și totul ce se fa­ce este pentru a împărți prada, iar cînd aceasta s’a făcut cei îmbuibați și cei rămași pe din afară, încep să se lupte de la osul rămas după ce carnea a fost înghițită... Ceva nou? Dar încă odată, ni se pare că șeful democraților conser­vatori, nu are credință în puterea sa și mai ales în puterea ce îî vor da masele populare. E și altceva, credem noi. Regele este soarele d-lui Take Ionescu și cînd îl privește drept în față, îl­ cu­prinde un fel de amețeală. Or, în politică, regele care n’a putut face nimic temeinic, în cei patruzeci de ani de domnie și mai ales de guver­nare, regele n’a înțeles nimic din rostul lucrurilor și este natural că nu de la dînsul, cineva să afle in­­spirare și îndemn. Ceva noul Ceva nou, nu poate fi decît lărgirea dreptului de vot, a­­dresarea în chip franc și leal mul­­țimei, și atunci s’ar vedea și minu­nea, că prin farmec tara se va rege­nera și că toate ticăloșiile vieții noastre politice vor dispare, pentru a ne da mijloace și de progres și de o îndrumare sănătoasă. Ceva nou? cînd pare d. Take Io­­nescu va avea curajul să se hotă­­rască, și cînd oare va spune țărei ceea ce înțelege d-sa prin acel ceva nou de care pare că-i frică să se a­­tingă? CONST­­IN­E pe sen­aj o confirmă și „Viitorul“, spun­ied: „Banchetul de aseară din grădina Blan­­duziei str. Doamnei colț cu strada Acade­miei, este desigur unic pînă acum ca nu­măr de tacîmuri. Au luat parte 1000 de persoane și e drept de a recunoaște că este o manifestație de simpatie cu totul­ fără precedent in viața noastră public. Dar cine a tăgăduit vreodată că d. Take Ionescu e iubit de partizanii ssî? „A fost o frumoasă, o interesantă pri­veliște, atît prin noutatea și varietatea ei, cît 2.Í Prin marea ei animațiune". Ei bine, nu s'o fi făcut și „Viitorul" organ takist? Recunoaștem că starea sufletească a d-lui Filipescu nu permite și nu admite o vedere limpede. Dar asta e și nenorocirea, e marea sa inferioritate față de d. Take Ionescu: pe acesta nu’l amețește nici en­tuziasmul, dar nici situația adversarului nu și-o falsifică singur, spre a se crede astfel mai apărat! D. Filipescu merge orbește, minat nu­mai de ura sa și de aceea o nimerește mereu ca Eremia și e silit de alții să re­cunoască—totdeauna prea târziu!—că a greșit tactica. Saturn OI FINAL RIDICUL A­i plecat vreodată de la o piesă de teatru, fără să ști­m cum a rămas cu soarta eroilor în joc? Sau ați în­chis un roman, întrebîndu-vă: ei, și acuma cum rămîne chestia? E o impresiune din cele mai ne­plăcute, care contrariază și logica și necesitatea de armonie între în­ceputul, desvoltarea și rezolvarea u­­nei acțiuni. Așa și cu incidentele militare, Maiorul Sturdza s'a întors la Pa­ris, guvernul n'a dat nici un co­municat, lucrurile au rămas hal­tă, lăsînd în rîndurile ofițerilor o nedumerire­ și o impresie penibile. Nu numai că chestiunea publică­­rei memoriului căpitanului Cătu­­neanu a rămas fără nici o sancțiune, dar nici măcar, în mod principial, n'a fost rezolvată. Acei cari au pro­­vocat-o n'au avut măcar inteligen­ța de a-și susține punctul de vedere, de a motiva, de bine de rău, pasul făcut. In al doilea rînd, în armată și in public s'a știut că maiorul Sturd­za a provocat și pe căpitanul Can­tacuzino. Mai mult­ însăși autoritățile mili­tare superioare au fost sesizate de un proces-verbal al martorilor d-lui maior Sturdza, prin care aceștia a­­rătau că au fost primiți în mod­ in­solit de d. căpitan Cantacuzino și cereau să li se arate calea pe care să poată avea satisfacțiune. Iată dar opinia publică și autori­­tatea militară sesizate de o afacere care rămîne fără o soluțiune. Departe de noi regretid că due­lurile acestea fără sens și fără sanc­țiune nu au continuat. Dar după ce le provoci și faci din ele singurul mijloc de aplanare a unor inciden­te.—să lași lotul baltă: ăsta e un caraghioslîc care pune vîrf tuturor celorlalte. N'au găsit nimic de spus, nici adversarii, nici martorii, nici auto­ritățile superioare militare, nici mi­nistrul de războiu, nici guvernul, care a intrat pînă în gît în aceste incidente? N'au găsit o formulă, o notă, un cuvînt, un gest care să denote lu­­mei că s'a pus capăt acestor inci­dente? Nu e aceasta ridicul?1.... De­sigur. Dar e și caracteristic pentru talentul ce are lumea noastră po­litică de a încurca lucrurile și lip­sa de talent ce manifestă cînd e vorba de a le descurca, cel puțin în aparentă. S. I. R. M greșit tactica Carpiștii și-au dat ,in line, seama, că au greșit cu tactica lor față de d. Take Mc4­nesen și partidei acestuia. Ora ci­ au înjurat, cu cît au­ calomniat și au intrigat mai mul, cu atîta su minaim simpatiile spre șeful conservatorilor de­mocrați și acțiunea sa. inc’o dovadă că, în loiul luptei, acesta își dă perfect seama de situație, e cuvîn­­tul său de la banchet cum că discursurile ținute la Eforie au fost rostite „în contra sa, dar în folosul säu“. Așa e. Fiecare atac împotriva fostului ministru de finanțe s’a prefăcut în popularitate și a devenit capital politic pentru noul par­tid. O dovadă mai mult despre aceasta e ob­­servația unui amic al d-lui Filipescu, care ori, după banchet, ne spunea: " — Ai noștri sunt de vină. Ei au făcut și fac piedestal lui Take Ionescul Va tre­bui să schimbăm tactica la toamnă, căci altfel nimeni decît noi nu vom fi de vină dacă vîntul iakist va sufla din ce în ce­ mai tare în țară. D. Filipescu ne mai știind ce atitudine să ia, continuă cu orbirea obicinuită în asemenea stări sufleteșt­i să nege evidența, să zică alb unde toată lumea vede că e ne­gru și vice-versa La banchet, după d-sa n'au fost decît 700 convivi, deși și atîta ar fi fost n­e-a­­juns. Dar au fost, de fapt, 1500. O cons­tată pînă și „Universul“, care se ferește ca dracu de rataie a displace d-lui Filipi FAPTE ȘI OBSEROns Hini —o[c> lOÎMS [niționist—Am vizitat zilele acestea expoziția "a de lucru a școa­lă profesionale de fete în localul fostei monetarii a statului de la șosea. Nu e vor­ba să aducem noi laude deșarte producți­­unea unei­­ școli. E vorba de ce­l mult mai interesant: expoziția aceasta Tipărește și mai mult, ideea că ne aflăm la începutul unei adevărate renașteri a motivelor na­ționale în arta industrială, ca și în cele plastice. Ceea ce pînă acum doi-trei­ ani apărea sporadic ca o fantezie brodată pe remi­niscențe populare, azi se adîncește serios, sistematic și conștient în motivele pline de farmec ale frumosului romînesc o întreagă tendință,de a reda o strălu­cire mu­lt mai mare și mai ingenioasă gospodăriei, olăriei, portului, arh­itecturei și decorațiunei noastre. Circulara principesei moștenitoare refe­ritoare la olărie pare a fi un efect foarte salutar și în ce privește portul, expoziția școalei profesionale e de asemenea o do­vadă că sîntem­ pe calea cea bună. E acolo o rochie — foi și bolero—des­tinată pentru principesa de Wied, care e pur și simplu un poem. Pe cîmpul alb al postavului, un alb , în tonul albului bu­­lanelor (:’irăr­e»tî se estompează în negru cu un farmec de o simplicitate delicioasă, motive naționale, cărora nu pot rezista ca estetică, cele mai rafinate combinațiuni croitorești. Mai e un bolero în fir de aur care străveziu, ușor ca un fulg, este ia­răși o operă de artă. Ceea ce e cu deosebire îmbucurător și ceea ce cred că va face trimful motive­lor naționale în industria noastră, este discrețion­ea, bunul gust și distincțiunea cu care se armonizează în cadrul stiluri­lor moderne. Adaptarea lui la „modă“ face ca motivul național să nu mai creeze o originalitate care să atragă atenția în mod neplăcut, să nu mai fie gustul unor ex­centrici, ci să intre ca ceva normal în viața orășanului, ca și a săteanului nos­tru, Emil de Fagure Alegerile din Capitală se mai despart cel puțin ș­ase luni de alegerile parțiale ce se vor face în Capitală pentru complec­­tarea vacanțelor de la colegiul II de Cameră. Cu toate astea partidele îșî dau mari silințe să -și facă re­clamă pe lingă alegători în vederea acelor alegeri. Așa partidul liberal caută, pe de o parte să se organi­zeze politicește în Capitală, iar pe de altă parte prin organele admi­nistrative face propagandă electo­rală in folosul lui. In special cei de la primăria Capitalei nu dorm aproape noaptea spre a cofinda stra­dele din mahala, de forma in inte­res de serviciu, în fapt pentru a’șî atrage simpatia alegătorilor de la colegiul II de Cameră. Nici odată ca acum autoritatea comunală nu s’a interesat de gro­sul populațiunei, care formează majoritatea alegătorilor din cole­giul II de Cameră. Se proectează acum lucrări de edilitate și de sa­lubritate publică, pentru populația de la mahala, cum nu s’a făcut de­sigur de 20 ani încoace. In acelaș timp toate mișcările celor dela pri­mărie se trîmbițează prin ziare și astfel se face o asiduă propagandă în vederea alegerilor parțiale și în folosul partidului liberal. Carpiștii de asemenea nu se lasă mai pe jos. D. Filipescu a fost ales șef politic al Capitalei. La d-sa s’au ținut o serie de întruniri în vederea acelo­rași alegeri. La rîndul lor, conservatorii-de­­mocrați au profitat de organizarea banchetului oferit d-lui Take Io­­nescu, pentru a face o întinsă pro­pagandă cu privire la alegerile parțiale din Capitală. Mai mulți oratori au vorbit asupra acelor a­­legeri și le-au dat o importanță considerabilă. —* A deveniri Cn ardei... .Conservatorul spune că banchetul a fost „un banchet cu boia de ardeiu și cu șprițuri“. D’aia se vede că’I ustura pe boerî și le vine sifonu în nas! Păcat Un junimii făcea eri această reflexie: — Păcat că au plecat takiștiî­­ din par­tid. Altfel, în vacanță, Filipescu mai fă­cea.... un 9 ianuarie! Cum devine... — Ce se întîmplă cînd o comedie face o serie... â la La Răcoare?... — Devine o piesă seri­­oasă! Rigoletto Clisa din Serbia Cauzele și fazele ei Cunoscutul scriitor sîrb Dragutin Cap­sici analizează într’un articol, publi­cat într’o importantă revistă pariziană, criza care a izbucnit în Serbia și care încă nu e pe deplin potolită. Publicistul sîrb începe prin a con­stata că ar fi greu să se descopere — de­cît doar în America de sud — o țară în care situația politică să fie mai încâlcită și nesigură ca cea din Serbia. Inlăuntru, e o luptă învierșunată între fracțiuni rivale, cari sunt necurmat prada unor interese pur personale. In afară, e un fel de litositate surdă, o neîncredere generală, care deocamdată e tacită, dar care poate deveni de la o zi la alta fățișă. Raporturile extrem de cordiale, de frățești, cu Bulgaria și Muntenegru nu mai există. Politica oblică și șovinistă dusă în chestia macedoneană e o veci­­nică amenințare de conflict cu Bul­garia. Guvernul lui Pașici nu s’a priceput nici măcar să atenueze erorile capitale ale regimului și el a trebuit să lase puterea, ca să deschidă o criză mini­sterială care e cea mai gravă, cea mai obscură din cele patru crize legislative care au­ avut loc în cei din urmă cinci ani. D. Copsici intră apoi în explicarea unor faze și unor cauze ale crizei ac­tuale. Pia­țșî are sorgintea în eveni­mentele cari au­ început din luna Fe­bruarie. Tratatul de comerciu cu Austria, deși era semnat, nu era supus Adunărei. Guvernul Pasici voia ca mai intiia Scupcina să voteze budgetul, să i su­­pue tratatul. Opoziția prelungea dez­baterile budgetului și cerea sa i-se co­munice cu pririsul tratatului. Pe la mijlocul lunei Martie lupta se învenină. Opoziția, formată din tinerii radicali, naționaliști, progresiști și so­cialiști, declară razboiu pe față guver­nului. Orice muncă parlamentară nu mai fu cu putință și criza devenea fa­tață. Regele consulta și trata zile și săp­­tămîni întregi. El dorea un minister de concentrare, care să fi făcut posibile alegeri libere și o activitate parlamen­tara normală. Pașici puse dilema: să păstreze sin­gur puterea sau s’o dea grupurilor din opoziție, dar regele prefera cabinetul Pașici. Dar atît pe rege cit și pe Pasici îî aștepta o surpriză: rezultatul recente­lor alegeri generale. In loc de 91 de mandate, guvernul nu mai dispunea în noua Scuprină de­cît de 82 dintr’un total de 160. Balotagiile mai dădură o­­poziției patru voturi. In genere, majo­ritatea guvernamentală era un singur vot și în asemenea condițiuni, Pasici nu mai putea spera să susție asalturile opoziției. Se știe din telegramele noastre că s’a format un nou cabinet Velimiro­­vici, care, după cît e posibil, va gu­verna țara. Cereți astăzi No. 4*7 din senzaționalul romani­sM Iartă din Puking sau Zidiki Hsrfn­er 5 bani fascicola în toată țara CHESTIA ZILEI Co­stea. ci-l­ai © seu D. Filipescu va răs­punde takiștilor ogani­­zînd o, trupă da atleți. D. aici á FiliPSISCI­ : Să mai poftească să ne conteste...­., forța ! T­riumful unei biblioteci — 5000 de numere din bib­lioteca . Universal Reclam" Zilele trecute a apărut nu­mărul 5000 din biblioteca germană .Reclam“ Biblio­teca aceasta are o atît de mare însemnă­tate culturală, iar numărul de mai sus im­pune intr'atît, incît nu ne perdem vremea dacă cercetăm mai de aproape rostul și dezvoltarea acestei întreprinderi remar­cabile. Biblioteca universală are o existență de 10 de ani. In luna Noembre a anului 1867 librarul Filip Reclam s’a hotărît să publice vestita lucrare a lui Goethe „Fa­ust“, cu prețul de 20 pfenigi­ După „Fa­ust“ au urmat operele măiastre din lite­ratura clasică, au urmat lucrări de sea­mă traduse din toate limbile, au urmat o­­pere științifice de tot felul. Ceea ce a dat puteri de viață acestei în­treprinderi e prețul uniform și eftin de 20 bani (20 pfenigi). Pentru vremea de atunci, fapta aceasta apărea ca faptă de nebun—librarii în special nu putea fi și nu voiau să înțeleagă cum pentru o sumă a­­tât de ridicul de minimă să se ofere pu­blicului florile și roadele cele mai splen­dide din grădina literaturei universale. Și mulți îi profetizau o grabnică ruină- Și a­­poi însuși publicului cititor nu-i venea să creadă că pentru cîțiva gologani să aibă o ediție complectă și corect tipărită a lui „Faust“. Noroc că Filip Reclam nu era omul ca­re să se abată din cale din cauza opunerei active sau pasive. Puțin îi lăsa de sceptici­smul manifestat de presă de neîncrederea arătată de public și disprețul librarilor. Pe deplin încredințat că ideea lui e ideea viitorului, el continuă să editeze la fiece patru săptămîni, alte zece volumașe noui. Și nu a trecut mult timp și bătrînul Reclam avu satisfacția să vadă cum treptat-trep­­tat, publicul german începe să încurajeze opera lui. Librarii nici nu bănuiau la în­ceput că menirea acestei biblioteci e de a trezi un dor de cultură, de a provoca în cercuri cît mai largi un interes pentru li­teratură; mai tîrziu, ei au constatat cu surprindere că în prietenii bibliotecei u­­niversale ei capătă clienți statornici, cari la dese ocaziuni tîrguesc și alte cărți. La 1870 prind să răsune glasuri favorabile și recunoscătoare pentru serviciul imens­ ce aduce această bibliotecă. Și mai ales în 1885, cînd au apărut 2000 de volumașe din această publicație, jubileul acesta a fost sărbătorit cu entuziasm. Ziarul „Deutsche Zeitung“ scria pe atunci: „O privire aruncată în lumea aceasta de stele ale bibliotecei universale, e o privire a­­runcată în nemărginire, în spațiul fără li­mită a spiritului uman. Volumul două mii din biblioteca Reclam, e un triumf nu al institutului de editură din Germania, ci mai mult al spiritului german în­deobște, și al universitatei sale. Fiecare broșură din acestea, care pă­trunde în popor, e un strop roditor, iar întreaga întreprindere e o ploaie binecu­vântată ce cade asupra vieței spirituale a poporului german". Grație cunoștințelor profesionale admi­rabile ale întemeetorului acestei biblio­teci precum și ale urmașilor săi, grație priceperei literare fine și a hotărîrei lor neînduplecate de a merge înainte, între­prinderea aceasta a ajuns să sărbătorea­scă triumfuri, după triumfuri. 5000 de cărămizi mici și roșii, alcătu­­esc acum această construcțiune splendidă, care prin măreția ei, nu găsește pereche în lume. De importanța acestei biblioteci își va putea da seama numai acel care va răs­foi cu atențiune catalogul ei. Grupate du­pă conținutul lor, volumașele astea ar pu­tea alcătui la rîndul lor biblioteci specia­le, voluminoase. Sînt colecțiuni întregi de scrisori, de memorii, dicționare, lămu­riri asupra operelor măiastre ale poeților și compozitorilor, traduceri din literatura veche, operile tuturor filozofilor de sea­mă, dramele clasice, antologii, colecții de legi. Ca să se vadă că biblioteca aceasta cir­­culă în milioane de exemplare în toată lumea, vom da cîteva exemple, la ce nu­măr s’au urcat edițiile broșurilor Reclam. Tăcat că datele ce avem asupra acestor­edițiuni se mărginesc pînă la 1899, ele­ ey­violent s’au ridicat dup­ă zece ani în mod­ simțitor. In anul 1899, drama lui Schiller „Wil­­heim Teil“ s’a urcat la 619.000 de exem­­plare, poema , Herman și Dorotea“ a lui Goethe a trecut jumătate de milion. „Fad­ust“ a ajuns în biblioteca Reclam la o ev­oliție de 300.000 exemplare. „Nibelunge­ i lied" a depășit 150.000 de exemplare la­ 1898. Și lucrările științifice au fost vîn­­­dute foarte mult- Lucrarea filozofului] Kant „Critica rațiunei pure“ s’a vîndut­ pînă la 1898 în 65.000 exemplare. Operile­ lui Schopenhauer cari au apărut tîrziu în­ biblioteca Reclam s’au vîndut pînă hn 1897 în 33.000 de exemplare. * Biblioteca universală Reclam nu are numai o însemnătate națională, ci și in­­­ternațională. Prin ea, străinătatea a luat] cunoștința podoabelor literature! și științei] germane și tot prin ea cititorii germani] au putut să cunoască operele cele mai bu­­­ne din nu mai puțin decît 32 de literaturi­ străine. In primul rînd trebue de­­ mențio­i­nat literatura Nordului cu reprezentanți­­ cei mai de seamă aji literaturei scandinave) și celei ruse, ca Ibsen, Bjömson, Selmar Lagerhöf, Kielland, Lie, apoi Turghebiefkj, Dostojewski, Pușkin, Gogol, Niekrasow, Tolstoi, Gehov, Andrejev, Gorki In aceeași bibliotecă găsim și mărgări­­­tarele literature­ engleze, franceze, italie­­­ne, spaniole, ungare, ara­be, chineze, ja­­­poneze. Și chiar și literatura romînă își­ are doi reprezentanți ai săi: Carațjiale cu­ nuvela lui Păcatul, și alte schițe; și"Sla.» viei: „Moara de noroc“. Biblioteca Universală-Reclam­a a­t și] mulți concurenți în Germania și ,imitatori] în străinătate- Dintre concurenți mențio­­­năm biblioteca Meyer (Meyerschen Volks.­ bücher), a lui Hendel: „Hendelschen­ Bi­­­bliotek der Gesamt-literatur des Inrand) •Auslandes“ și „Wiesbadener Volksbü­­­eher“. Ca imitatori în străinătate după cît cu­­­noaștem noi, e în Anglia biblioteca edi­­­tată de Howard Wilford Bell, cunoscută­ sub numele de „Biblioteca Reclam engle­­­ză“, iar la noi în țară,e Biblioteca pentru­ toți, întreprindere începută de librăria­ Storck - Müller și continuată după «­ scurtă întrerupere, de librăria Leon Al­­­calay E drept că la noi, o bibliotecă de ase­­­menea natură a ajuns numai la 300 de­ numere, dar dacă publicul va continua să­ o încurajeze, iar editorii vor ține mereu, în seamă de trebuințele și gustul publicu­lui cititor—se va ajunge și în Romînia de a se sărbători astfel de triumfuri de­ bibliotecă,­­ v . Elpe , “îl. Din Franța Epilogul separațiunea bisericei de stat.—ă Preoți muncitori. Adepții religiunei catolice, rămași încă credincioși în Franța, vor trebui să re­­cunoască în sfârșit avantagiile separațiun­net și nenini viața cea noua a preoților. Printre efectele salutare ale acestei re­­­forme, trebue de citat în primul rînd fap­­tul că preoții s’au încredințat de necesita­­tea pentru dînșiî de a se ocupa cu o mun­­­că socială folositoare. Statul nu mai În­­­treține funcționarii bisericei, darurile credincioșilor nu-s îndestulătoare, așa că­. mulți preoți s’au văzut siliți să învețe cite o meserie, mai conformă cu dispozițiile lor. In anul 1906 s’a înființat „Asocia­­ția preoților muncitori". întemeietorul ei, om­ foarte priceput, abatele Ballu, a va­­zut limpede problema ce se înfățișează­ lui și tovarășilor lui de soartă. „Fiecare­ preot trebue să se întrebe, dacă conștiin­­­ța lui îl îngăduie să aștepte totul dela mi­­lostivirea altora, ori mai bine să-și­ deai el singur silință pentru a-și ajuta la își bi­­sericei franceze“.­­ Asociația „Presres onvriere“ a organizat] zilele trecute, într’un palat de pe Loirs, pus la dispoziția ei, o expoziție de lucrărili ale membrilor ei. Sunt expuse acolo unui mare număr de încercări artistice, ssrif'

Next