Adevěrul, iulie 1908 (Anul 21, nr. 6765-6795)
1908-07-01 / nr. 6765
An uiai AX-iea—No. 6765 FONDATOR Alex. V. BeldUmam* PUBLICITATEA: CONCED rí TÄ EXCLUȘI» j, Rgențio« da Publicitate CAROL SCHULDER & Co. BUC REȘIT St*, Kaira^eoi1 sepiei 1«S—13>!®2©îe& Birourile ziarului: Str. Sărindar No. 11 DIRECTOR POLTÎC CONST. MILLS Apare zilnic cu ultimele știri telegrafice și telefonice de la corespondenții noștri din țară și străinătate 1 Julie î sinSABORAJ SIlUKTIEi 0a an 6 luni 8 luni prima • * TELEFON « Pentru Direcțiune No. 1499 . Capitală „ 1410 „ Provinciei Străinătate Vo. 10140 2>masticisinul C#rpsis-Comunicatul gsnsr. p^m Comunicatul generalului Manu Campania în chestia militară dusă de „Conservatorul“ este, în fine, aprobată și de d. G. Gr. Cantacuzino care se solidarizează cu generalul Manu. „Conservatorul“ a pornit o șampanie, în chestiile militare, învăluită de oarecare mister. Nu se știa, la început, cine inspiră această campanie și dacă partidul carpist o aprobă. Faptul că prin ziarul „Conservatorul“ s’a pornit campania, aceasta însemna cel mult că nuanța cantacuzinistă o aprobă. Dar chiar de la primele articole, mai toate avînd ca semnătură o inițială sau... un ofițer în activitate. S’a răspîndit svonul că un general in activitate, cu simpatii pentru liberali, ar fi autorul articolelor din „Conservatorul“. Peste cîteva zile a circulat alt svon, că un general în activitate, care ar avea și o înaltă demnitate oficială, ar inspira acele articole trimese ziarului de generalul Manu. In fine cam odată cu aceste svopuri a circulat și versiunea că d. Carp n’avea cunoștință de campania din „Conservatorul“, că i s’a iprimat chiar ziarul la Țibănești,a să nu vadă că ginerele d-sale e tratat în pretinsul oficios al partidului, ca... spion! Car d. Carp a aflat ceva mai tîrziu că Nababul a pus la dispoziția generalului Manu coloanele „Conservatorului“ pentru a se duce campania în chestia militară și atunci șeful a interzis, pur și simplu, ca să se atingă măcar, în congresul carpist, această chestiune. Și pe cînd, în culise și în organele carpiste, se alimenta fățiș campania și se exploatau, incidentele militare, unii fruntași carpiști înțelegînd atitudinea șefului lor, au început să desaprobe atitudinea acelor cari încercau să.... „uneltească" în armată, unii pentru a pescui în apă turbure — cum era d. Nicu Filipescu—alții pentru motive de ordin personal, cum este învinuit generalul Manu în unele cercuri militare oficiale. Lucrurile nu s’au încurcat însă în partidul carpist, pe această choste. D. Carp a presimțit, se vede, că se poate întîmpla o spărtură dacă va impune tuturor să nu pornească vre-o campanie în chestiile militare. Disciplina la carpiști nu mai poate fi azi, cum era deprinsă. Carp s-o vadă înainte de-a fuziona cu cantacuziniștii. Azi Nababul și cantacuziniștii pe de o parte, avînd ca arbore-gardenica dar brava dinastie a generalului Manu, se răsfață grozav în partidul d-lui Carp, mai ales din zua în care a plecat d. Take Ionescu cu cadrele și vechile organizațiuni ale partidului. Deci șeful nu poate să facă totdeauna ce vrea. In ajunul congresului a reușit să-și impună voința: să nu se vorbească nimic de chestiile militare. Dar a doua zi d-sa a părăsit țara și în numele partidului carpist s’a pornit din nou, campania. * Ce înseamnă comunicatul apărut Sîmbătă în „Conservatorul“?. Comunicatul l’a provocat „Adevărul“, aceasta se înțelege chiar din, citirea lui, se înțelege din ciuda care transpiră, că am silit pe cantacuziniști să dea generalului Manu acest comunicat. Deși au trecet multe zile de cînd am înregistrat versiunea că d. Iorgu Cantacuzino a adresat regelui și d-lui Sturdza cite o scrisoare prin care deplînge cole d gg petrec în armată, scrisori din cui reiesă că desaprobă chiar campana dusă de partidul din care face pare treși se putea răspunde clar și ,’ae„Q_ ric, a doua zi, că d. Cantac,zino n’a scris nici o scrisoare regent asupra acestei chestiuni și nici d-lu Sturdza, fără alte comentarii, totuși cantacuziniștii au crezut că nu e bine, nu e abil să se procedeze astfel. O asemenea desmințire ar fi fost poate interpretată ca un fel de avertisment pentru rege că Nababul cu gruparea d-sale se agită în chestiile militare. De aceea s-a pus la cale un astfel de comunicat, ceva mai solemn și din care să reiasă oarecum că generalul Manu a reintrat în partidul conservator, dar nu sub șefia d-lui Carp ci tot sub acea a fostului șef d. Iorgu Cantacuzino. Ce zice comunicatul? Că toată campania în chestiile militare sunt duse cu voia Nababului, care-i de acord cu generalul Manu și cu.... „ceilalți“. Cu alte cuvinte se recunoaște că generalul Manu duce campania prin „Conservatorul“, dar ceea ce nu se știa și trebuia să se știe—generalul Manu avea acest interes—era ca Nababul să fie și el descoperit și aceasta nu s-a putut evita prin comunicat. In toate chestiile mari și importante — spune comunicatul — partidul trebue să fie unit, nu trebue să apară destinat, deci în chestia militară partidul nu poate fi contra campaniei generalului Manu,—cam aceasta reiesă din faimosul comunicat. Dar ceea ce uită cantacuziniștii e că această chestie mare n’au îndrăznit s’o ridice în congres, n’au îndrăznit s’o agite de cit după ce a plecat d. Carp în străinătate. Și desigur că nici comunicatul de care ne ocupăm n’ar fi văzut lumina zilei dacă ar fi fost în țară d. Carp, pentru cuvîntul că orî cîte s’ar fi hotărit d. Carp să înghită acum de la cantacuziniștî și de la generalul Manu, n’ar fi înghițit însă un comunicat prin care să se afirme că d. Iorgu Cantacuzino aprobă, împreună cu generalul Manu campania din „Conservatorul“ care a început prin a denunța, mai intim, pe ginerile d-lui Carp, că spion,—o așa solidaritate n’ar fi primit-o șeful conservatorilor cu nici un preț. De altfel ne așteptăm la oarecari surprize în această campanie. Generalul Manu n’a ajuns la nici un rezultat cu atitudinea d-sale războinică. D. Sturdza îl pîndește și așteaptă să se redeschidă, la toamnă, această campanie, să stea față în față, cu d. Carp și cu Nababul și atunci vom avea de abia actul final al conflictelor militare cari au pasionat atît de mult pe generalul Manu. R. X Satelitul Austriei Austria strînsă cu ușa de alianța ruso-engleză, ne face ochi dalei și ne invită să conlucrăm cu ea în macedonia. Pînă acum nici nu vroia să știe de interesele noastre în munții Pindului, iar acum a descoperit că există acolo Interese romînești. Aceasta va säzba, cu alte cuvinte, că suntem iarăși amenințați ca să scoatem pentru alții castanele din foc, cnm de altfel totdeauna am făcut, iar cînd a fost vorba ca să ni se susțină și Interesele noastre, aliații s’au făcut că nn and. In special Austria s’a purtat on noi cu cea mai nerușinată rea credință. Să documentăm , ln prima linie fața de romînii de peste munți, Austria și drăguțul de împărat au uitat că la 1848, romînii luptaseră paralel cu Austria contra ungurilor. Pe lîngă aceasta, astăzi chiar, el nu este vorba de un conflict intre interesele ungurești și cele romînești, acestea din urmă au fost și sunt sacrificate. Ce să mai vorbim de conflictul bulgaro-romîn, cind de la Viena ni se trimeteau sfaturi, dar nu ni s’a dat nici un concurs efectiv pentru aplanarea conflictului în favoarea noastră. Tot așa cn conflictul în Grecia în care Austria a luat aproape pe față partea adversarilor noștri. Și acum Austria din nou face apel la noi și acest apel va fi ascultat cu umilință de rege și de guvern căci patriotizmul nostru constă în a face gafă multă, dar nu și de a lntra în folosul și pentru vrednicia țarei. ba această privință, ar trebui să lnăi^ pildă de la greci și de la bul- Savi, tari știu să fie efectiv patrioți, nu patrioți de paradă. Dar ce să mai vorbim de patriotism și de vrednicie, cind politica noastră externă e condusă în afară de rege și de d. Dimitrie Sturdza care, după prezicea marele Mihail Șogâlniceanu, „îl apucă tremuriciul cînd zărește nasturii galbeni ai unui diplomat străin“. Sfinx Memoriile ofițerilor — Trebue ele să fie ținute secrete pentru ofițeri ? — de lt.-sol. I. Runescu Publicarea memoriului unui căpitan prin „Secolul” a amenințat un moment existența guvernului actual sau cel puțin a ministrului de război ș. Ca soldat bătrîn mă vom ocupa și eu de această afacere. Mai intim ce este un memoriu ? Memoriul e oglinda scrisă a unui ofițer, de la sub.lt. la general; după această oglindă e apreciat de șefii săi în toate împrejurările și mai ales atuncea cînd nu e cunoscut personal. Ținerea memoriilor și notarea în ele, aparține șefului de corp sau de serviciu. Valoarea notelor e așa de mare, că ea poate periclita viitorul și chiar existența ofițerului. Pînă la venirea la minister a generalului Averescu, notele nu erau un secret pentru ofițeri. In divizia 8-a șefii de corpuri erau obligați a citi notele date ofițerilor de șefii erarcbici. Sistemul acesta cu arătarea notelor, mi s’a părut demn de adevăratul ostaș, franebeta ce represintă acest sistem, înalță pe șef față de subalternul sau chiar cînd l’a notat rău; și e o greșeală a crede că această francheță ar putea produce ura într-o instituție care e bazată pe nobilitatea caracterelor. Măsura luată de a ține secret notele e o măsură greșită, care dacă nu înlesnește răzbunarea șefilor în contra inferiorilor lor, îi face adesea a da note după impresia momentului și deci lipsite de matura chibzuință necesară. Cu privește pe ofițer, care e de notat, pentru cel bun cunoașterea notelor e un puternic stimulent de a urma pe calea apucată, iar pentru cel greșit e o prea bună rețetă la îndreptarea defectului ce i s’a semnalat, prin notele ce i s’au dat. In tot cazul ar fi o copilărie de a se crede că superiorul ar avea frică să noteze pe ofițer așa cum e, dacă ar fi silit să-i arate cu francheță aprecierile ce merită. Din contră, această lipsă de francheță, acest strașnic secret e condamnabil și nedrept, victimele ce produce n’au putința legală de apărare. * O victimă a acestui nenorocit sistem e și subscrisul. Iată cum : In vara anului 1907, am luat parte la voiajul de comandament sub direcția generalului Crăiniceanu, șeful marelui stat major general al armatei. După cîtva timp am primit dela un camarad următoarele rînduri: „Lucrările d-tale sunt perfect apreciate și clasate printre cele dintîia, întru cit privește apreciarea asupra aptitudinii de cîmp, călărie și rezistență, ești apreciat ca cel mai bine dintre infanteriștii cari au participat‘‘. După inspecția comandantului diviziei, primesc următoarele rînduri de la un camarad aflat in anturajul generalului : „Regimentul d-tale nu numai că a eșit cel mai bine la inspecție, dar că celelalte simt departe de a-l ajunge; generalul îl dă de exemplu de cite ori i se prezintă ocazie“. După inspecția generală comandantul de brigadă cu o satisfacție plăcută și de față cu mai mulți ofițeri, vorbind de inspecția generală, arată că după informațiile ce are, regimentul comandat de mine a eșit cel mai bine în corpul de armată. Intendentul corpului de armată mă autoriză să scriu că generalul comandant al diviziei i-a arătat că administrez foarte bine regimentul. Ca unul ce mă găseam în capul anuarului armatei și față de cele arătate mai sus, mă așteptam cu drept cuvînt la înaintare. In loc de aceasta, iată ce scrisoare primesc la 1 Martie. No. 113 București 37 Febr. 1908 Domnule Socot.-Colonel In baza raportului d-lui general comandant al corpului 4 de armată, veți fi trecut dela 1 Septembrie în subordine. Vă comunic aceasta pentru c| sg. chibzuiți, dacă nu este mai bine jn interesul dv. să vă înaintați de misiunea. Primiți salutările mele. General Averescu Neînțelegînd nimic, fără vr’o vină, sau alt indiciu cit de mie, care să mă călăuzească, am cerut și obținut audiența la minister, unde însuși ministrul mi-a arătat notele foarte rele date de divizie și însușite de corpul de armată. Atît aceste note cit și raportul resuma și tocmai contrariul celor citate mai sus, adică , că nu am cunoștințele necesare, că conduc ruu regimentul și că trebue să fiu trecut în subordine. Zadarnic au fost toate protestările mele, că acum văd pentru la oră aceste note rele, cerînd anchetarea faptului. Domnul ministru mi-a arătat că aceste sunt de atribuția comandantului corpului de armată. 8ngurul iu drept a rectifica o notă nemeritată, că d-sa după lege nu poate nimic și că trebuia să mă adresez la timp corpului de armată. A doua zi mi-am dat demisia (deși chiar ca lt.-colonel aveam drept a mai sta până la 1911) neputind suporta umilirea ce-mi aducea lovitura tată și pe care, grație secretului, n’am putut’o para la timp. Dar dacă la,aiul secret lipsea, dacă cunoșteam la timp aceste note rele, oare tot ași ar fi fost rezultatul ? Neapărat ci nu. Mai fiu lipsnd secretul poate n’ași fi fost nota: așa de râu de divizie. Al 2-lea, ași fi putut proba la timp că nu le merit, deci obține rectificarea neuti sarii notelor. Fatalitate a fost acest nenorocit secret. Comandantul chipului de armată, singurul în drep după cum am arătat mai sus, 1 rectificare, nu m’a cunoscut, deorece în curs de 34 de ani, n’am servit niciodată sub comanda d-săe; și din cauza secretului probabil în loc să mă cheme pe mine, s mă pot justifica asupra invinuirei , mi se aducea, a chemat tot pe comandantul diviziei care față e notele ce-mi dusa deja, ce pută să mai adaoge în favoarea mea ?Ca consecință am fost condamnată grație secretului, mi s’a răpit și silitul drept de apărare, drept cari nu e refuzat nici celui mai mare fuător de rele. Cer deci cu inistență ridicarea fatalului secret cap înlesnește producerea de viețile și deci amenință instituția. Lealitatea și catalerismul ce domină în corpul metru ofițeresc, nu pot fi lipsite și d francheță. Șefii militari oe oameni cinstiți nu pot lucra deci la lumină, fugind de întuneriul ce-i produce secretul. Gît privește pudicarea prin jurnale a memoriilor ofițerilor, aceasta constitue o ofensi pentru întregul corp ofițeresc și poate aduce cel mai mare zdruncji instituției. Looa-col. Benescu FAPTE ȘI OIMDZITIUM =â'D Sărutatul. Am citit că în A_______________merica, poliția a "cT a trebuit să intervie față de un obiciu al tinerilor amorezați de a și omunica efuziunea sentimentală prin sărutări lungi, interminabile, fără a lua în seamă publicitatea manifestațiunilor acestea de dragoste. Din contră, ca tot ce e american, și aci se urmărește atingerea recordului, așa încît trecătorii sunt necontenit înfiorați pe străzi și în grădinile publice de scene escitante de asemenea natură! Cum se vede, sărutatul cu toate că nu toți poeții l’au divinizat ca Rostand în „Cyrano de Bergerac“, e Aparte de a fi un obiceiu în scădereaîntăreții pesimismului și cu deosebire misoghinii n’au uitat nic odată să amintească contrastul între gura frumoasă pe care o sărută un tînăr amorezat și rînjetul scheletic care-l va avea aceeași gură ca*11* Tiermiî vor fi distrus carnația buzeei rumene și mărgăritarul șirurilor alete cari însemneză rîsul.... Toate aceste comparațiuni n’am ucis nici ele sărutatul. Medicina duce înă azi o luptă din ce în ce mai învrșunată împotriva sărutatului. T I Intr’o recentă teză de doctorat a [ unui candidat care mi-a trimes lucrarea sa, înlocuindu-șî numele printr’un modest X, se consacră cîteva pagini și flagelului.... sărutatului. Se știe, în adevăr, că sifilisul extra-genital se transmite lesne și foarte mult prin sărutat, din partea persoanelor sifilitice, cu accidente bucale. Teza citează Rusia, unde sarutatul a luat proporții colosale, ca una din țările unde contaminarea pe această cale e mai mare. Sînt țări unde răul a început să fie combătut, atîrnîndu-se copiilor plachete de cauciuc cu inscripția: „Vă rog, nu mă sărutați“, căci, și la noi, în mod reflex, iubitorii de copii sărută pe micuții cari le iesă în cale. Atît sifilisul cît și tuberculoza, fără a mai vorbi de contaminări mai puțin grave, se propagă lesne prin salivă, cu prilejul sărutatului. E poate cam brutal, dar e bine să ne ferim de buze —oricît de seducătoare ar fi— precum ne ferim, sau ar trebui să ne ferim, de pahare, lingurițe, etc. întrebuințate de alții. _ Poezia protestează uneori, dar medicina are mai multă dreptate. Emil D. Fagure HAK BIȚII Gata M are emoție în cercurile nababiste, de cînd prensul a adresat . .. administratorilor moșiilor Nababului lozinca: „Să fim gata !■* Convingerea e făcută că Nababul e gata să reia frînele statului cu devotatul concurs al lui Tănase. Măria Saconu Iorgu e de-asemenea gata să reia rotunjirile suspendate pe la diferite moșii ale sale. Prensul e idem gata a relua furniturile de fîn și orice alte furaje pe la primării și ministere. De-asemenea toți membri dinastiei sunt gata a-și relua formalele și aerele de bărbați gravi și fi.ocupați cu trebile statului. Dinastia e gata, numai deari gata și șeful dinastiei Hohenzollern s’o chieme la putere!. . . După informațiile noastre, dinastia Nababului riscă să fie întîmpinată cu marșul funebru din „Farmecul unui vals“ Ah, săraca Dinastie!—care cum se știe a și devenit cîntecul oficial al dinastiei de Vallois! ------------—ase» 33 temm --------- Pif. M . din «rina micii Marile manevre navale engleze, cari trebue să se distingă anul acesta prin extraordinara lor importanță, ocupă deocamdată publicul întreg prin unele incidente personale de o nediscutabilă gravitate. Telegramele ne-au semnalat conflictul care s-a produs între comandantul general amiralul lord Charles Beresford și contraamiralul sir Percy Scott, care a refuzat să se supue superiorului sau pentru a evita o manevră false, care, după dînsul, ar f provocat o ciocnire intre crucișătoarele „Argyll“ si „Good Hope“. Aceasta nu-i prima jignire care s’a produs între cei doi amirali, un incident mai avusese loc cu prilejul ultimei vizite a lui Wilhelm al II-lea în Englitera. Dar alături de acest dezacord între cei doi ofțeri superiori există un confict mai grav, care divizează pe sir John Fisher, lordul amiralității și pe lordul Charles Beresford. Acum câteva luni acesta din urmă refuzase să ia comanda excadrei de pe canalul Mânecei, pentru că o socotea rău aprovizionată și în acel momentfusese susținut chiar de o parte a presei. Acuma însă, și admiratorii lordului Beresford sunt de părere că, oricăru ar fi drepturile sale, e un lucru care primează totul într’o chestie așa de importantă ca marina de războiă, menținerea disciplinei. Diferendele dintre sir John Fisher și lordul Charles Beresford sunt în genere explicate prin sentimentul de antipatie care îi divizează. Mai sunt însă și alte motive: acești doi amirali, cari au pecare în parte o individualitate puternică și bine hotărâtă, nu s’au înțeles niciodată din punctul de vedere al politicei navale. Sir John Fisher e partizanul unei reduceri de cheltueli și al construirei de vapoare de tipul „Dreadnought“ de cât de crucișătoare sau submarine și el are aprobarea marinarilor de școală veche. Lordul Beresford n’a împărtășit nicodată ideile șefului său ierarhic și i-a acut adese observațiuni. gq Adevăruri . Dar șeful? Oficiosul cantacuzinist anunță că Intre șeful dinastiei și generalul Manu e acord perfect. Mă rog, acordul, infect și în privința nerecunosterei de șef a d-lui I8rjî Ar . bine să se știeM întrebare Foile guvernului anunță că d. Nacu rămîne membru al partidului liberal. Ar putea afirma aceste foi că d. Nacu aprobă politica celor ce dau azi direcția în partidul liberal? Simplă întrebare! Disting not... — Cîte locuri crezi c’o să acorde d. Care cantacuziniștilor ? a întrebat un liberal pe un junimist— Locuri e tot ce pot pretinde să li se acorde, cantacuziniștii, fiindcă importanță nu le acordă șeful nostru,, a răspuns junimistul Iftigoletto CHESTIA ZILEI Austriisti In Cominiai Austria ! Vino in brațele mele, căci ingrata Rusie s'a dat cu englezul.! I t* C1"fc o jpr JL as 3f th || DOMINICA Oricît din ce in ce privilegiile de clasă dispar, totuși ele sunt restabilite din alt punct de vedere. Faptele, bune ori rele, au importantă nu prin ele însele, ci numai gr întîmplărei cine le sînt actorii. La trăsură caii au luat vînt și amenință să vî întîmple atîtea nenorociri. Un pîrlit de "ai"dist se repede înaintea trăsurei și cu riscul de a fi zdrobit, oprește în loc avîntul nebun al cailor. Pentru această faptă eroică, îi se sacrifică în ziare două rînduri la fapte diverse, iar la cazarmă el poate mănîncă și o bătae, că a degradat efectele. Pe o altă stradă același lucru se întîmplă. Deosebirea însă între cele două fapte diverse e că cel ce a oprit caii este un om cunoscut, un om politic, un ministru poate. Lucrurile se schimbă. Faptul devine foarte important. I se consacră coloane întregi, toată lumea este emoționată, eroul primește felicitări și toate coloanele sentimentale visează să-l aibă în brațele lor, iar întîmplarea aceasta va fi trecută la posteritate, înflorită, avînd proporția unui mare eveniment. Tot așa și cu crimele. Nu faptul în sine are importanță ci actorii lui. Dacă ei sunt cunoscuți, ori atunci crima pasionează, dă de lucru ziarelor și justiției luni de și aceea ce e banal pentru comunii muritori, devine senzațional și prea emoționant. Și pentru ce toate acestea? Fiindcă cei privilegiați se ocupă de soarta celor din jurul vieței lor, fiindcă viața noastră este a unei mari mahalale, pentru care cele întîmplate mai departe de anume margini nu mai înfierbîntă nici o imaginațiune, nu mai pasionează aproape de loc... L11N1 Ajuns la hotel la orele 5 dimineața, desigur că-e greu să mai poți dormi. Cu fereastra deschisă priveam cum se deșteaptă Bîrladul, cînd bătută de ploaia măruntă și rece care acoperea orașul, văzui sosind o trăsură din care se scoborîră două femei, două doamne și un cățel... Figura acestor femei, mi-am amintit’o că am zărit’o la gară, tot pe aceeași ploae... O discuție scurtă urmă între portar și cele două sosite, apoi o nouă urcare în trăsură și birjarul plecă dînd bici mîrțoagelor ude de ploae... — Dar ce, aveți atîta lume în hotel, că refuzați pasageri? am întrebat mai târziu pe chelner... — Ba, este loc berechet... — Atunci de ce ați refuzat dimineața pe cele două cucoane? — Vezi mata, noi nu primim dame... Sunt de la café-chantant... Dacă am primi de acelea, nu mai veniți dv... desigur vorba de două nenorocite, din np cari societatea le pune anume aparat^ pentru VSITM «ț?»rî ,f nu se amestece cu lumea ceaiîl!^." . e1^ru ele casele cinstite sunt interzise, lael?!!!~ rile banele sunt închise, pentru a-și găsi un culcuș trebue să colinde întreg orașul și să li se refuze adăpostul fiindcă aparțin unei anume categorii de ființe, fac parte dintr’o anume pătură socială, care trebue să trăiască într'un anume loc și să fie însemnate și protocolate la poliție și alte autorități... O asemenea ființă n’are drept» să fie egală cu tine, escroc de lumea mare ori prostituată fără de patentă, vouă vă este permis totul, pe cînd ei îi este interzisotul, e aruncată cu piciorul ca pe o clipă, iar portarul otelului cum se cade, ifi refuză intrarea și o măsoară din cap pînă în picioare, ca să vadă dacă este una din aleal ‘ MARȚI Mecanicul nostru șef, plecat din străinătate copil, mi-a cerut un concediu ca l să se ducă în Germania să-și vadă părinții pe cari nu i-a mai văzut de șaptesprezece ani. De acolo el îmi scrie o scurtă cartă poștală care m’a înduioșat pînă la lacrimi. „Am sosit la mine acasă, toți sînt bucuroși, dar mă simt așa de străin în țara mea“. E așa de explicabil, așa der mult vorbește de la sine tristețea acestor rînduri. Cînd a plecat de la el de acasă, era altul—un copil fără de experiență. Azi se întoarce acolo, unde mult nu s’a schimbat, dar cel sosit este cu totul altul. Șaptesprezece ani petrecuți în altă țară, cu alți oameni, cu alte obiceiuri, te schimba complect. A plecat un german de acasă, și desigur cel ce s’a întors acolo departe în orașul lui, s’a întors un roman. Ei bine,, acest proces inlectual nu poate decît să impresioneze pe om, căci el nu și-a dat seama de schimbarea ce s’a făcut în el, a gîndit că a rămas același, pe cînd de fapt mijlocul l’a înrîurit a făcut alt om, din copilul de altă dată... Și pe lîngă aceasta, ce a mai rămas din trecut? Părinții doar și el s’au schimbat, localitatea și dînsa a luat altă înfățișare, iar oamenii nu mai sînt aceiași. Cel bătrînî au murit de mult, cei de vîrsta lui s’au împrăștiat și dînșii în lume, căutîndu-șî hrana zilnică, iar cel noul, cei noul, sînt pentru el niște necunoscuți, cari îi privesc și ei ca pe un necunoscut, de care nu sînt legați de nici o amintire, de nici o pasiune... Și alții și cei din jurul lui poate au acelașî sentiment, de a găsi în cel nou sosit, pe cineva cu totul altul decît tînărul plecat acum șaptesprezece ani și pe cari mulți l’au crezut pierdut, ori așa de departe plecat, că par’că erau siguri că nu, se va mai întoarce. MERCUR! Cînd eșî din pădurea Buciumenilor, deodată ti se desfășoară înaintea ochilor, una din cele mai frumoase și mai largi vederi, este valea Siretului, în preajma Amdului. In aerul cald al amiezei, un fel de ceată străvezie acopere acest peisaj, care în sus se întinde departe, departe, dincolo de Bacău, iar în față se profilează munții Vrancei. De pe malul înalt, jos în vale se vede șerpuind Siretul, cu albia lui cenușie și largă, iar în preajma mea, ocolind Adjudul. Trotușul cu apele limpezi, se varsă în Siret. E o frumusețe, o splendoare, o impresiune de măreț care te cuprinde și în același timp ceva nemărginit de1 dulce și de maiestos, în această tăcere și osingurătate, în care de abia se aude fîșiitul pădure, zbîrnîitul insectelor de pe..; 'Kri în abureala de căldură a acestui miino., „ joc de zi. Adorator, mai presus a Siretului, mă simt așa de mic și" «șa neputincios ca să o zugrăvesc și să o cifii, căci nici pensula pictorului nu o poate reda, nici condeiul scriitorului n’o poate zugrăvi. O simți și atîta tot, o guști, te identifici acestui mijloc, dar să le încîinți cele simțite în forme concrete, îți dai seama că ești cu desăvîrșire incapabil. Totuși fac un vis nebun— căci de ce n’ași visa în acest cadru plin de splendoare?; toate, a vă ei de Luni, cereți prima mscil Cți^ din Mușchetari *5 bani în toată țara