Adevěrul, iulie 1910 (Anul 23, nr. 7477-7505)
1910-07-22 / nr. 7498
Anul al XXlea No. 7490 FONDATOR ALEX. V. BELDIMANU PUBLICITATEA CONCEDATA EXCLUSIV Agenției de Publicitate CAROL SCHULDER A Comp. Strada Karageorgevici No. 18.—Telefon 3/4 BIROURILE ZIARULUI I București, Strada Sărindar No. III BANI UN UMĂR Apare zilnic cu ultimele știri telegrafice și telefonice de la corespondenții noștri Joi 22 Iulie 1910 DIRECTOR POLITIC CONST MINLE ABONAMENTEI Noi a. Ilii Lei 16.— I Trei luni . ", i • Lel țue Inai . • , 8.— 1 O luni. . . • « Lift Pentru străinătate prețul este îndoit TELEFONt Direcția și Administrația No. 14/10 Redacția cu Capitala „ 14/10 „ „ Provincia „ 14/99 „ „ Străinătatea n 12/40 UN NUMĂR BANI5 NAZBÎTII Proverbe Ne găsim în epoca proverbelor. Cu proverbe operează bancherii, cu proverbe politicianiî, cu proverbe ziariștii. D-l Aurel Popovici dovedește cu proverbe că țăranii se prăpădesc după boerî și regretă vremile cînd pe legiuite îi se trageau 25 a posteriori. „Epoca“ publică în doze omeopatice o fină comedie rusească intitulată: „Decît un car cu minte mai bine un dram de noroc“, aluzie desigur la situația pilolabilă și mizericordioasă a carpiștilor cari pot serba acum jubileul de zece ani de opoziție. D-l Ioiță Nădejde își amintește de zicala că țiganul cînd a ajuns împărat întîi pe tat’săfl l’a spânzurat. Dinastia practică preceptul evangelic că ce face... la stingă, să nu știe dreapta... In fine toți politicianii o duc într’o dulce armonie gîndindu-se că „o mină pe alta spală“. Pac. Gheșefturile liberale Sub acest sugestiv titlu „Viitorul“ polemizînd cu „Epoca“ se declară gata să discute asupra „gheșefturilor liberale“, dar, nu cu gazetar nerăspunzătorî, care n’au ce scrie pe vreme de vacanță și pot fi mîine dezmințiți, ci cu „fruntaș!“ vrea gazeta tinerilor generoși să discute. Nu meî min °m întrebarea dacă gazetari! care scriu la „Viitorul“ sunt mai răspunzător decit alții, dacă ei au ce scrie vara și dacă ei nu pot fi dezmințiți mâine, — dar luăm notă de spiritul democratic al tinerilor generoși care nu vor să discute decit cu „fruntașii“, adică cum s’ar zice cu „măririle“. Așa sunt parveniții.. Dar în sfârșit, să vedem, ce vor să discute? „Viitorul“ afirmă că liberalii au creat instituțiile de credit pentru a arăta că românii pot crea și conduce asemenea întreprinderi, apoi pentru că există capitaluri nationale suficiente pentru sprijinirea lor-Nimeni nu se îndoeste de capacitatea elementului national. Nu există în tară la noi român capabil care să nu găsească îndeletnicire remuneratorie. Dar când liberalii afirmă că au creat instituțiile de credit și celelalte numai pentru a asigura asemenea îndeletniciri românilor, mistifică opinia publică. In aceste instituții liberalii nu primesc ca funcționari, ca ușieri chiar, decât oameni cari îi sprijină politicește. Apoi slujbele cele mai gras plătite le rezervă apărătorilor lor noutici. In fine numărul romînilor cari găsesc ocupația în instituțiile create de liberali, este infiinmată cu numărul romînilor exploatați, șicanați, persecutat de aceste instituții. Dacă luăm ca exemplu numai Banca Națională, cu a căreia conducere liberalii se laudă atîta și care totuși e atît de slab condusă (beneficiile nu dovedesc nimic, numai un imbecil puțind să se mire că o instituție cu așa privilegii dă asemenea dividende), — ea n’a făcut nimic pentru a coborî dobânda, n’a menținut nici odată valuta și a speculat și speculează pe toată lumea ca și cînd n’ar avea nici o obligațiune în schimbul privilegiilor ce i-a acordat statul. Comparat, jetoanele de prezentă, lefurile, dividendele ce încasează „fruntașii“ liberali, cu lefurile ce încasează reprezentanții muncei naționale, adică funcționarii de toate categoriile: cercetări uzul politic ce fac liberalii de instituțiile de credit, cum se servesc de ele pentru a „disciplina“ partizanii și a slăbi adversarii, priviți averile ce au făcut de pe urma lor — și veti înțelege cu prețuiesc tiradele despre încurajarea muncei naționale, care singură s-a decis să creieze instituțiile de credit și acele nouă întreprinderi ale lor: tramvaiul și băile Govora nte . „Dar „Viitorul“ mai face un titlu de glorie liberalilor din faptul că au găsit „formula de colaborare între stat și capitalurile romine“. Și „Viitorul“ are aerul de a crede sau vroește să facă să se creadă, că această formulă e nouă. Nu. formula aceasta e veche- Ea, a fost, la baza tuturor instituțiilor create de liberali, — ea are la bază gîndul ascuns că la o nevoie statul va suporta pagube dar va trebui să acorde nouă avantagii, cum a fost, cazul fabricat Letea de exemplu, singura întreprindere creată de liberali cu banii lor, dar care costă pe stat mai mult, mult mai mult, decit capitalurile demise de acționari. Să ne slăbească deci cu ideia „colaborării“. Nu există decit o alternativă pentru o soluție onestă a exploatărei întreprinderilor de stat și comunale. Sau concesionarea la particulari și în acest caz particularii au toate avantagiile, dar și toate riscurile, sau exploatarea întregie în care caz primează interesul utilitătei publice și trece pe al doilea plan cel comercial. Mijlocia inventată de liberali lasă toate riscurile comunei, deschide calea tuturor concesiunilor, ce se pot cere dela aceasta și are asupra exploatării în regie avantajul pentru liberali, că cu formula găsită de dânșii ei vor fi stăpâni la tramway mereu, pe cînd cu exploatarea comunală ar putea fi numai cînd ar fi din întîmplare la putere. Cu despre capitalurile cari se înghesuie la afacerile puse la cale de liberali, i— se poate lucra mai natural? Nu capacitatea lor, ci lipsa de scrupul cu cari ref uzează de mașinăria statului pentru a-și face treburile și mai presus de toate faptul că definind Banca Națională ei dețin arma cu care pot forța subscripțiunile la afacerile lor, iată ce explică succesul subscripțiilor. Acelaș secret e și la baza faptului că în toate aceste întreprinderi liberalii își asigură conducerea. Nu simpatia pentru dinșii, nici încrederea în excepționala lor capacitate le asigură voturile, ci o presiune infamă exercitată asupra acelora cari au relațiuni cu instituțiile financiare pe cari le numesc ale lor, dar cari toate trăesc din mari privilegii ce li s’a fi acordat de stat, deci pe seama contribuabililor. * *• * Acesta e adevărul adevărat, spus fără patimă și fără floricele. Liberalii pentru a-1 ascunde, jonglează cu cuvinte ca național patriotic, român, etc. etc. carival, au căpătat la noi, mulțumită unei propagande naive, un fel de putere fascinatoare. La adăpostul lor se pot săvîrși cele mai mari nedreptăți și incorectitudini; la adăpostul lor cîțiva politiciani aservesc un popor întreg. La adăpostul lor liberalii își fac gheșefturile, iar pe conservatori îi acuză că n’au încredere în forțele neamului, pe noi că lucrăm în serviciul străinilor... Mai mult, la adăpostul lor ei și-au asigurat monopolul afacerilor în această țară, așa că ori de câte ori conservatorii, fiind la putere, au voit să creieze și ei o instituție cu caracter economic, liberalii au știut să-i împiedice, profitînd de neînțelegerile din sinul partidului conservator sau de faptul că unii conservatori se lasă și ei fascinați de frazele naționaliste. (Casa rurală, terenurile petrolifere, etc.) Cu despre declarația „Viitorului“ că solicită verdictul opiniei publice, — în diferite rînduri liberalii s’au putut afla. Alegerile parțiale de vreo doi ani încoace, au vorbit un limbagiu foarte lămurit. C. A. Lumea politică și interviewul d-lui Carp — Cum au fost primite declarațiunile asupra politicei interne — D. P. P. Carp a acordat obicinuitul interview anual unui gazetar vienez. E un vechiü obiceiu al șefului junimiștilor de a vorbi presei o singură dată pe an și, aceasta, numai cînd trece frontiera. Nu-i place d-lui Carp să stea la vorbă cu gazetarii romîni pentru motive cari-l privesc Ceea ce interesează, însă, deocamdătă e că d. Carp a vorbit din nou, și a făcut, în materie de politică internă aceiași veche profeție pe care în aproape patruzeci de ani de viață politică nu a avut încă norocul s-o vadă realizată, profeție care, tocmai pentru acest cuvînt, nu a emoționat de data aceasta decit presa partidului d-sale. In lumea politică, însă, profeția cu venirea d-sale, și numai a d-sale, la putere, a fost primită cu ironia la care dădea dreptul aceiași profeție din ultimele două congrese ale partidului, amînată, după cum se știe, sine die în urma eșecului, firesc de altfel, al campaniei extraparlamentare de acum două sau trei luni. Adevărul este că nici de data aceasta d. Carp nu a mai fixat data retragerea liberalilor și s-a mulțumit pur și simplu să-și repete vechea profeție cît mai vag posibil. Izolarea complectă în care trăește d. Carp, temperamentul d-sale rebel la orice contact cu corpul electoral, cu mișcarea de deșteptare a opiniei publice, — explică desigur în bună parte felul d-sale de a aprecia situațiile. Dacă d. Carp va veni sau nu singur la putere, aceasta se va vedea. Oamenii politici, însă, cunoscători ai culiselor și situațiunei politice înclină a crede mai curînd în menținerea liberalilor la putere, decît în posibilitatea unui guvern Carp fără colaborarea d-lui Take Ionescu și a partidului d-sale. D. Carp nu va veni singur la putere, — spunea dăunăzi un ministru după citirea declarațiilor d-lui Carp, — și nu va veni pentru cuvîntul foarte simplu că nu se va putea menține în contra opoziției viguroase a celorlalte două partide. Pe de altă parte regele nefiind dispus să facă asemenea încercări, șeful junimiștilor se va găsi în neplăcuta situație de a-șî vedea ultima profeție desmințită, atunci cînd coroana va crede sosit momentul regulărei succesiunea actualului guvern. In chipul acesta sunt primite și comentate, de către cercurile politice autorizate, declaratiunile d-lui Carp cu privire la situația politică internă a tarei. Și cu toate acestea, presa carpistă s’a emoționati A. M. Adeveruri*^ Laconic Un partizan al dinastiei perora: — Noi dom’ne sîntem idealiști. Noi nu ne îngrijim numai de pămînt, ne îngrijim și de cer... — Da.. De cerul guzei. Pardon Cerem pardon gazetarului vienez, despre care am spus că e singurul care’l poate crede pe cl. Petrache Carp cînd spune că vine sigur la putere. Chiar și ziaristul vienez a pus declarația d-lui Carp la condițional: ,,Succesiunea guvernuluî n'ar putea să revie decît partidului sau“, așa în politică toată chestia e să vâslești așa, încît în cele din urmă să pui mina pe.. cîrmă. Rigoetto SCRISORI DIN CĂLĂTORIE Organizarea ajrailor medeneze Pînă astăzi, capitala Bavariei e unică în lume în ce privește recordul de a pompa cel puțin șase luni pe an, în permanență, publicul de pe ambele continente, oferind o jumătate de an, de la Main pînă la Octombrie, in continue festivități muzicale, teatrale, sportive, jubiliare, fie în München, fie în împrejurimi, cum este anul acesta reprezentarea „Patimilor lui Isus“ la Oberamergau—festivități anunțate cu un an, sau cel mai puțin cu șase luni înainte de începerea lor și stabilite cu dată fixă, exclusă fiind orice amânare sau contramandare — așa incit, fie de pe continent, fie de peste ocean, amatorii sunt avizați printr-o reclamă care pătrunde, prin agențiile de căi ferate și vapoare pînă în cele mai depărtate colțuri ale pămîntului, și rezultatul este că locațiunile pentru aceste șase luni sînt făcute prin poștă și telegrafie, așa că adesea, în ajun, locurile rămase dau loc la speculațiunî de tot soiul. Fără îndoială că atracția crescîndă pe care o exercită pinacotecile, galeriile și expozițiunile anuale de pictură a făcut cu putință și manifestarea muzicală și teatrală, organizată cu dibăcia cunoscută a agențiilor cari au înțeles că în vremea noastră și arta a ajuns o marfă cerută și încă una din acele cu cari se pot realiza însemnate beneficii. Astfel, precum, s’au dezvoltat agenții, societăți pe acțiuni, cari monopolizează operele, nu numai trecute, dar și viitoare ale pictorilor și sculptorilor de seamă, tot astfel, capitalul a luat în întreprindere producția trecută, prezentă și viitoare a somităților muzicale și teatrale, supunând talentul la condițiile generale, deși excepționale ca plată, ale mărfurilor ce intră în jocul cererei și ofertei.... Cu cit s’au dezvoltat artele müncheneze, cu atîta a crescut exploatarea lor capitalistă. Ptînd pe rînd, după „Secessiune“, în afară de cele trei teatre ale Curiei, în care se cultivă drama, opera mare și comică și comedia modernă, întrucît intră în vederile cercurilor oficiale, München-ul a văzut apărînd o serie de scene, printre care, în special, „Münchener Schauspielhaus“ a știut să dea cuvîntul și să exploateze talentul unor autori ca Hauptmann, Halbe, Hirschfeld, Ludwig Toma, Hartleben, Otto Ernst, Wedekind, obicinuiți a vorbi mai liber și a ataca problemele, fără să dea îndărăt speriat de consecventele firești și rezultatele, adesea alarmante, ale unor analize mai minuțioase și mai îndrăznețe. După scenele acestea, a venit, acum cîțiva ani măreața clădire închinată „Artei germane", faimosul „Prinzregenten Theater“, menit să reprezinte, în cursul verei, operele lui Wagner, după tradiția de la Bayreuth. Exploatarea lui a dovedit repede că mai e loc și pentru altele. Căci odată pornit puhoiul internațional, era nevoie de nouă rezervorii de captare. Astfel s-a creat, în parcul comunal un teatru nou — „Münchener Künstler Theater“ — o scenă și o sală de spectacol adaptate celei mai nouă direcțiuni artistice în materie de registrat teatral. Aci se experimentează teoriile și practica lui Kilian, Waner, Max Reinhardt, în legătură cu decorațiuni, reguizită și costume efectuate după desenurile unor artiști münchenezi ca Erler, Engels, Schulz, Hengeler, Diez, Őrick, etc. — după norma că nu există în teatru numai epoci, genuri și autori, ci precum în medicină, de pildă, nu se tratează boala, ci bolnavul, adică individualizarea ei, tot astfel în artă, nu se ia în considerație numai epoca, genul, sau autorul, ci fiecare piesă în parte trepte montată după epoca, mediul national, economic și cultural al personagiilor cari iau parte la acțiune. Tendințele acestea se aplică deocamdată, cu deosebire, spre a reînvia teatrul antic și classicismul lui Shakespeare, Goethe și Schiller... Pentru muzica instrumentală și vocală, în afară de genul operei, s’a creat tot în parcul comunal, o hală festivă, consacrată exclusiv simfoniei orchestrale, corurilor, muzicei de cameră, lied-ului și instrumentelor de solo. Aci se organizează audițiuni colective din operele compozitorilor classici și moderni. Astfel s-a organizat „Săptămîna lui Richard Strauss“, în care opera Guriei a reprezentat la „Prinz-Regenten-Theater“ operele sale: „Feuersnot“, „Salomea“’ și „Elektra“; organizația „Filarmonicilor“ din Viena a venit să evite în baia festivă, sub direcția personală a lui Richard Strauss, în trei concerte, capitalele sale compoziții simfonice, iar în două matinee, date la teatrul de artă, s’au cântat compozițiile sale de muzică de cameră și lied-urile. Cu modul acesta un compozitor classic sau în viață poate fi urmărit în complexul său de creațiuni și se poate obține impresia totală a individualității sale. Tot în hala festivă se organizează concerte colective pentru comemorarea lui Schumann, un ciclu Beethoven-Brahms-Brukner, iar în Septembrie vestitul dirigent și compozitor Gustav Mahler va conduce aci prima audiție a Simphoniei a VIII-a, la care participă, cu soliști, orchestră și coruri, nu mai puțin de o mie de executanți din Viena, Lipsea și München. încetul cu încetul se caută a se atrage și arta străină. Astfel tot prin Septembre Camille Saint- Saens va veni să conducă muzică de a sa, precum toți marii compozitori și dirigenți germani își conduc compozițiile lor și ale autorilor celebri la Paris Spre a încadra aceste festivități, s’au construit parte din vastele localuri în parcul orașului și li s’a anexat un local de expoziție, în care, an cu an, variază felul expozițiunilor. De astă-dată e o expozițiune de covoare și obiecte orientale, cari par mult mai exotice vizitatorilor Europei centrale și de peste ocean decit nouă.. Iar pentru a reține pe vizitator toată ziua în parc, s’au construit și organizat restaurante, berării, cafenele, muzici militare, capele de indieni, teatru de marionete cu încercarea, deocamdată puțin izbutită, de a reprezintă cu păpuși și voci din culise, mici opere de Pergolese, Mozart, Offenbach, teatru de varietăți, cinematografe, salon de dans, distracții sportive, etc., etc. Toate sînt încercate spre a atrage pe vizitatori,... și banul lui. In distracțiile de bîlciu însă nu se prea pricep münchenejii — ceea ce nu scade, cred, valoarea artei lor.... In ziua cînd am vizitat parcul, programul cuprindea, la ora 3 p. m. o serbare de gimnastică și jocuri în arena sportivă. Băeți și fete din școlile primare în număr de cîteva sute — fetele în pantaloni de sport — au executat exerciții cu o unitate de mișcare care dădea efecte minunate. Invitarea aceasta a publicului nu numai că produce fonduri pentru instrucția sportivă, dar încurajează tinerimea la întrecere și-i procură în acelaș timp plăcute distracțiuni. Procesiuni istorice, țărănești, serbări centenare — totul se iscodește spre a înmulți numărul nesfârșit al atracțiunilor de tot soiul, menite a adăpa curiozitatea artistică și trebuința de desfătare a caravanelor de străini ce străbat șase luni pe an Münchenul și împrejurimile sale pitorești. Despre ele și despre un colțișor cu deosebire fermecător — Feldafing — vă vom vorbi în scrisoarea următoare München, Iulie 1910. Emil D. Fagure D. P. P. Carp și lefurile funcționarilor Părerile d-lui Carp asupra chestiunei scumpirei traiului, așa cum le-a expus ziaristului de la „Neues Wiener Tagblatt“, —sunt de un deosebit interes pentru funcționarii cari servesc statul, județele și comunele, precum și instituțiile dependințe de ele. Într’adevăr, d. Carp a vroit să arate că cu toată politica noastră vamală protecționistă, nu ei i se datorește scumpirea vieței, ci faptului că de patruzeci de ani încoace valoarea banului s’a eftinit, pe cînd în acelaș timp lefurile n’au crescut. Noi nu împărtășim în totul părerea d-lui Carp. Noi credem că dacă se poate ca întrucîtva banul să se fi eftinit, prin acumularea de averi și punerea în valoare a bogățiilor naționale, el nu s’a eftinit însă în proporția în care s’au scumpit diferitele trebuinți ale traiului. Ar fi și absurd să susții că taxe vamale uneori aproape prohibitive și pe cari industria protejată le exploatează pînă la ultima limită, nu ar avea o influență asupra alcătuirei prețurilor și nu ar scumpi obiectele protejate. Dar dacă admiți punctul de vedere al d-lui Carp, — atunci ce soartă a făcut statul funcționarilor săi, dacă în timp de patruzeci de ani nu le-a sporit decit foarte puțin lefurile, ba la un moment dat le-a scoborît chiar, aplicînd faimoasa curbă a d-lui Haret? Cu toate sforțările ce s’au făcut de atunci, mulți funcționari stau încă și astăzi cu leafa redusă și totuși d. Carp convine că banul s’a eftinit, că puterea lui de cumpărare a scăzut și că deci, dacă admit că valoarea banului a scăzut cu o jumătate, funcționarii noștri sunt astăzi de fapt de două ori mai rău plătit decit în trecut. Să nu se uite însă că munca este o marfă ca și oricare și că prețul ce se plătește pentru dînsa se formează după aceleași regule ca și pentru orice altă marfă. Așa că statul depreciînd munca, ea a fost depreciată și la particulari. Cînd la 1899 statul a redus lefurile, s’a manifestat și o scădere a lefurilor funcționarilor particulari. Deci statul nesporind lefurile funcționarilor săi, face un dublu rău: îi nedreptățește pe aceștia și îngreuiază viața tuturor salariaților din țară. Aceasta e deducțiunea logică din părerile d-lui Carp asupra scumpirei traiului. Vom vedea întrucît d. P. P. Carp, dacă ar fi vreodată la guvern, ar trage din teoria sa, consecințele practice. Ap. D. M. Săulescu și Casa rurală D. M. Săulescu, care, membru al partidului conservator carpist, e totodată membru în consiliul de administrație al Casei rurale, a adresat o scrisoare „Epocea“ prin care ia apărarea funcționarilor dela Casa rurală. .. . Acest gest îl onorează pe d. Mișu Săulescu, el redeschide însă chestiunea participarea membrilor opozițiunei la instituțiile de credit create de liberali. Intr’adevăr, cea mai mare imputare pe care noi am făcut-o acestor opozanți, este că el acoperă actele liberalilor și se solidarizează cu ele. Cazul domnului Mișu Săulescu e chiar tipic pentru că d-sa, ca om cinstit, n’a putut să andoseze campania contra operațiunilor financiare liberale, la sancționarea cărora participase. Și deși d. Mișu Săulescu apără numai pe funcționarii Casei rurale pe cari nimeni nu i-a atacat și nu i-a făcut răspunzători de modul cum a operat dinastia cu această instituțiune, totuși d-sa nu poate scăpa nici chiar în ochii liberalilor de partea d-sale de răspundere; și astfel vedem „Voința Națională“, reproduced scrisoarea d-sale sub titlul „Epoca“, adică campania ce duce acest ziar șij toată presa carpistă, paralel cu noi, con CHESTIA ZILEI încurajarea "muncei nationale" trag deșefturilor dinastiei, — „dezavuată de d. Mișu Săulescu”. Iată în ce consistă primejdia faptului că unui opozant! se lasă ademenit! a intra în consiliul de administrație ale instituțiilor create de liberal. Și d. Mișu Săulescu recunoaște doar că a constatat multe neajunsuri la Casa rurală pe care nu le enumără, dar între care nu cel mai neînsemnat este cel semnalat .în acest ziar că această Casă rurală menită să dea pămînt țăranilor, n’a făcut de fapt decit să sporească pentru orășeni numărul băncilor cu una. Dar ce are de a face critica d-lui Mișu Săulescu care se referă la însăși legea de organizație a Casei rurale, despre care și noi din capul locului am spus că are mai mult tendința de a crea încă o citadelă financiară pentru liberal!, de cît de a da pămînt țăranilor! Liberali! și-ați atins scopul, se văd stăpîn! și pe această instituțiune și, ce-î mai mult, apărat! del un adversar al lor, pe care, maî în baza faimosului acord între partide, mai cu momeala scopurilor economice „nationale“, l’au atras în consiliul lor de administrație. Dar nici scrisoarea d-lui Mișu Săulescu, nu va putea șterge impresiunea netă ce are toată tara, că liberalii se folosesc de institutiile de credit create de dînșii cu privilegii de la stat, pentru scopurile lor politice și personale Ad Protectionismul în Germania O anchetă a muncitorimei engleze In Englitera, comparabile cu Germania sunt la ordinea zilei. Pînă mai săptămina trecută se vorbea de Dreadnought-uri, de forțele militare navale ale celor două tari. Acuma a venit rândul stăreț muncitorilor, despre care o delegație a lui Labour Party publică un raport intitulat: „Viața și munca în Germania“. De altfel, acest fel de anchetă se face tot mai des în Englitera de la o vreme încoace. Mai în toată clipa pornesc grupuri de muncitori englezi, sub auspiciile unui partid politic, în călătorie spre Germania, de unde aduc, după nevoile cauzei, argumente pentru sau contra liberului schimb. Delegați! lui Labour Party s’au folosit și ei de șederea lor în Germania în cercetarea chestiei liberului schimb și raportul lor are de scop să demonstre că muncitorul german e zdrobit sub povara protecționismului. Ei publică foarte multe statistici despre calitatea cailor, a crinilor și măgarilor ce se mănîncă în Germania și despre prețul pîinei negre, care, de altfel, inspiră englezilor o mare repulsiune. Totuși aceste statistici sunt prea fragmentare și vagi, pentru a se trage din ele concluzii definitive. Nu-i mai puțin adevărat însă că raportul dovedește foarte precis că un mare număr de muncitori germani sunt ostili protecționismului. La conferința pe care delegații sindicatelor germane au ținut-o la Berlin în timpul cît se aflau acolo membrii lui Labour Party, s’a votat, în unamitate o rezoluție cit se poate de edificatoare. S’a declarat anume într’însa că Tariff-ul Reform a sporit în Germania prețul alimentelor și al articolelor de manufactură; că Tariff-ul Reform a favorizat dezvoltarea trusturilor; că a fost păgubitor muncitorului german; că, în sfîrșit aceste păreri sînt împărtășite de toți muncitorii germani cari fac parte din sindicate sau din partidul democrat socialist. Această declarație formală e de ajuns de elocventă în defavoarea protecționismului. Firește, ziarele conservatoare engleze susțin că nu întregul popor german e contra protecționismului, dar argumentul va servi partidului muncitoresc și liberal în campania ce se duce în Engliteza pentru liberul schimb. intervieui-ul lui Naby bey Caracterul grecesc descris de un diplomat.—Alinia presei ateniene.—Dezmințiri și confirmări. (De la corespondentul nostru particulari Constantinopol, 17 iulie.—O convorbire pe care Naby bey, ministrul Turciei la Atena, in concețiii aoi, a acordat-o unuia din redactorii lui „Tanin“ și pe care acest ziar a reprodus o, a dezlănțuit mînia presei ateniene și a pricinuit o mare nemulțumire în cercurile curiei regale și oficiale. Declarațiile lui Nabu bey, așa cum au fost reproduse de „Tanin“, nu puteau, desigur să placă regelui Greciei și guvernului elen. Era vorba insă de a se ști dacă aceste declarații au fost redate exact sau dacă redactorul s’a cam lăsat pornit pe povîrnișul exagerărilor, cum se obișnuește in asemenea împrejurări. "foaia presa grecească, îndată după publicarea aceastor declarații, a fost îndemnată să creadă că Naby bey nu putea să se exprime cum spunea ziarul turcesc și își arăta speranța și dorința unei dezmințiri. In convorbiri de soiul acestora și dat fiind situația politică, nu era nimic extraordinar ca un ziarist să denatureze vorbele auzite, cu sau fără intenție. Oricum ar fi, dezmințirea nu a venit și presa ateniana a declarat că, în acest caz, ministrul Turciei nu poate să se mai întoarcă la postul sau, impresia produsa de vorbele sale fiind prea adincă pentru ca el să poată continua a-și exercita funcția într’o capitală și pe lângă o curte unde pină aci n’avusese decit simpatii și unde se bucurase de reputația unui om luminat și a unui diplomat foarte corect. Departe de a da o dezmințire, „Tanin“, drept răspuns la tot ce publica presa grecească a revenit asupra chestiunei pentru a menține exactitatea celor publicate de dinsult * * * In declarațiile sale, așa cum au fost publicate de ziarul turcesc, ministrul spunea relativ la regele George că acesta e iubit de bogați și de clasele de sus ale societăței, dar că democrații nu-i iubesc din loc. Prin urmare, erau două curente privitoare la rege, formate unul de clasele de sus ale societăței și de bogați și cellalt de democrați. Ministrul nu știa însă care din cele două curente e mai tare, deci, nu putea ști spre care parte se va îndrepta biruința. In armată și în marină, dragostea pentru rege e împărțită, are partizani și dușmani. Privitor la abdicarea sa probabilă, ministrul a spus că dacă regele abdică, ar putea pune în primejdie viitorul Greciei. Cît privește pe diadoc, ministrul a fost mai deschis. A spus verde că acesta nu a iubit de nimeni în Grecia Despre Grecia, în general, Naby bey a spus că acest regat e țara visurilor și utopiilor și că acei cari visează să stăpînească feta stărnesc în a spune că elenii au sacrificat șase milioane pentru Creta. El a adăugat că ziarele din Atena vorbesc de tot felul de lucruri, că se ocupă de chestia legei asupra bisericilor și școlilor din Macedonia, că denaturează faptele și vorbele, că interpretează cum le convine cuvintele sultanului cînd a primit pe patriarhul ecumenic, că boicotajul a pricinuit mult răd elenilor și le-a făcut pierderi mari, că s’au lipit placarde pe zidurile din Atena prin cari se spune că grecii s’au săturat de Creta și de nenorocirile pe cari le dezlănțue această insulă asupra lor și, în sfîrșit, că ei dau o mare importanță vaporului ce le-a fost dat în dar de Averof. In răspunsul sau către ziarele grecești, „Tanin“, după ce declară că nu-șî permite nici odată să altereze vorbele aduse de redactorul sau și că nu consideră demn de patriotismul sau să dea publicităței declarații cari i s’ar face confidențial, cum presa grecească lasă să se creadă, spune: In curînd vom începe în FOIȚA „DIMINEȚEI“, publicarea dramaticului roman luat din viața reală ROBII ALBI SAU Suferințele emigranților în America