Adevěrul, noiembrie 1912 (Anul 25, nr. 8313-8342)
1912-11-25 / nr. 8337
Apare zilnic cu ultimele ştiri telegrafice şi telefonice de la corespondenţii săi şi. Săriţi» fraţilor ! de AL. CHIRCII —Săriţi, fraţilor,—eu—ne omoară grecii! Iată strigătul de durere şi de desperare care isbucneşte în munţii Macedoniei şi al cărui răsunet trecînd peste Balcani şi peste Dunăre, ajunge pină la noi. Şi cu toate că acest strigăt ne sfîşie inima, noi nu putem.'. sări, in ajutorul fraţilor noştri. Mina Rominieî nu se poate întinde pina la ceafa grecilor mişei şi cruzi, ca să’i scuture după cum s'ar cuveni. Stăm neputincioşi şi doar ne jeluim în presă şi în întruniri publice de soarta amărîtă a fraţilor noştri, pe cari canibalii greci, urmaşi decăzuţi ai glorioşilor elini, îi taie în bucăţele de vii, cu binecuvîntarea mitropolîţilor lor, cari se delectează la vederea acestor trofee sîngeroase, la carnea palpitridă a martirilor romînî, ca Indianii de odinioară din America, ca sălbatecii mincătorî de oameni din afunzimile Africeî. De bună seamă mitropoliţii greci ridicîndu-şî anteriile şi luîndu-se de mină cu triştii eroi ai naţiunii greceşti, încing în jurul victimelor lor şi danţul macabru al canibalilor, iar regele George, cu diadocul şi cu toată regeasca familie asistă de la balcon la această nobilă şi înălţătoare privelişte. Iată oamenii cari în numele civilizaţiei, în numele ideii de naţionalitate, în numele creştinismului, au pornit războiu în potriva semilunei şi apelează la simpatiile lumeî civilizate, iată neamul spurcat pe care urgia cerească ar trebui să-l stîrpească de pe faţa pămîntuluî. Şi noi stăm neputincioşi! Zeci de milioane de romînî, cari gîndim, vorbim şi simţim la fel cu cei din Macedonia şi cari, dacă am îi limitrofi cu grecii, i-am face pe aceştia una cu ţarina, trebuie să asistăm cu braţele încrucişate la ■martirizarea şi la măcelărirea fraţilor noştri, fără a le putea da altceva decît lacrimile noastre. Prin ce momente triste trecem! Ce tracică situaţiune pentru romînism şi cită dreptate aveam cînd spuneam mai deunăzi în aceste coloane că prin îmbrăţişarea cauzei fraţilor macedoneni, n’am făcut de cît să’i expunem urgiei neamurilor cu care convieţuiesc de atîtea secole, iataganelor bandelor de asasini. 4 Dar ce zic? \ V Guvernul nostru veghiază. Guvernul nostru a telegrafiat reprezintantuluî sac din Atena să Intervină, să ceară lămuriri, iar guvernul grecesc a răspuns că a trămis şi el în Macedonia un reprezentant care să supravegheze ca averile şi viaţa aromînilor să nu fie atinse. Ce deriziune! Dar în Macedonia, în localităţile unde aromînii sunt torturaţi şi tăiaţi de vii în bucăţi, se află armata greacă, sub ordinele diadoculuî şi a celorl’alţi fii ai regelui, se află însuşi regele Greciei. , Acestuia are să’î poruncească reprezentantul guvernului din Atena să fie mai omenos cu populaţiile române? Dar Macedonia e o ţară în parte cucerită, e încă un cîmp de războiu^şî pe cîmpul de războiu dictează comandanţii trupelor de sub ordinile şefului suprem, care e însuşî regele George. Va să zică blamul guvernului din Atena s’ar adresa însuşi acestui rege şi armatei sale cuceritoare, cari n’au ştiut sau n’au vrut să ocrotească populaţiile romane în contra sălbăteciilor greceşti. Toată ruşinea acestor fante cade în primul rînd asupra regelui George şi a armatei sale şi în al douilea rînd asupra întregeî naţiuni greceşti. Ce va face guvernul nostru? Din cauza situaţiunii noastre geografice şi fiindcă nu avem o flotă puternică, nu ne putem război cu Grecia. Boicotarea comerţului grecesc, expulzarea grecilor din ţara noastră, sînt măsuri de constrîngere trecătoare, dar ele nu sînt în stare să salveze pe fraţii noştri din Macedonia, dacă aceştia vor cădea sub stăpînirea grecească. După cum am mai spus-o, diplomaţia romina va trebui să stăruiască din toate puterile ca Macedonia să rămînă un stat independent. Dar stă oare în puterea ei ca să obţină acest rezultat? Legăturile noastre cu triplicea pot oare să ne aducă acest folos, ori ele sînt menite a aduce foloase numai aliaţilor noştri, iar nouă nici unu!? # Dacă nu se va putea obţine independenţa Macedoniei, dacă ea va fi împărţită între statele balcanice, interesul romînilor ar fi ca cea mai mare parte a teritoriilor locuite de ei, ba chiar toată, să cadă mai degrabă în lotul Bulgariei decît în acela al Greciei. Duşmanul cel mai periculos al romînilor macedoneni e elenismul. Mai uşor ne vom putea înţelege cu bulgarii decît cu grecii, cari sînt cei mai puţin toleranţi şi afară de asta perfizi şi falşi. Cu bulgarii vom avea în viitor multe interese comune, cari îi vor sili să trăiască în armonie cu noi. Pre de altă,i parte cu vecinii noştri bulgări neputem* război la nevoie şi ne putem „dicta voinţa noastră cu armele în mîini, pe cînd cu grecii nu ne putem bate,, de cît dacă am fi aliaţi cu bulgarii. Grecii totdeauna ne vor putea dă cu tifla, fără ca noi să putem întinde mîna pînă la ei, spre a’i lua de guler. . . Dar elenismul e mai periculos decît slavismul şi din cauza ascendentului neasemănat, jpaî, marp pe care o are în baza vecheî culturi eline, a trecutului glorios, a tradiţiuniî, pe cînd romînismul,, din aceleaşi motive, are ascendent asupra bulgărismului. In mijlocul bulgarilor romînii nu s’au desnaţionalizat, pe cînd în mijlocu! grecilor s’au grecizat. Dacă independenţa Macedoniei nu se va putea realiza, eu aşi preferi să rămînă toată Bulgariei şi Serbiei şi nici o palmă de pămînt locuită de romînî să ni cadă sub stăpînirea Greciei. Frica de o Bulgarie mare e o gogoriţă de care nu mă sperii. Bulgaria are şi va avea totdeauna cel mai mare interes ca Romnînia sa formeze un stăvilar puternic in contra debordăriî colosului de la nord. Aceia cari îşi închipuie că bulgarii doresc unirea tării lor cu Rusia nu cunosc pe bulgari. Ei primesc bucuros ajutorul pravoslavnicei Rusii, dar ar fi cei d’întîi cari să se rădice cu armele în contra ruşilor, dacă aceştia ar voi să se întindă spre sud şi spre apus. Să ne grăbim a ne înţelege cu bulgarii asupra micilor chestiuni în litigii ,între ei şi noi. Odată regulate aceste chestii, putem da mină de ajutor bulgarilor, ca să alunge pe greci din Macedonia şi din Epir şi chiar să le ia o parte din Tesalia, locuită de romîni. Putem merge mai departe. Putem ruga pe bulgari să ne lase nouă singuri sarcina de a administra o lecţie grecilor. Fiindcă ţara lor e însîngerată in urma gloriosului războiu pe care l’au purtat, iar armata lor slăbită, să se odihnească pe laurii cuceriţi şi să ne dea voie ca armata noastră să treacă prin ţara lor, ca să se măsoare singură cu cea grecească. Ceea ce nu se putea pe timpul dominaţiunii turceşti, se poate astăzi, cu consimţimîntul Bulgariei, putem avea contact direct cu grecii. Iar după ce vom pregăti grecilor un Domokos mult mai drastic decît cel de anii trecuţi, vom da Bulgariei toate teritoriile cucerite, cucondiţia ca sa respecte entitatea naţională a cuţovlahilor. O naţiune care nu face decît să se bocească şi să plîngă, nu merită să trăiască. Săriţi, fraţilor ! Al- Ciurcu. NAZBIŢII Carnea de cal! Micul Paris :de pe cheiul Dîmboviţei trage tot mai mult a marele Paris ! De pildă, cu începere de Duminică, o să se vindă în piaţă, carne de cal, taman ca pe malurile Senei! Ceea ce o să fie mai nostim, este că cea mai mare parte dintre noi o să manînce carne de cai, fără să vrea. Fiindcă mari şi milostive sînt bucătăresele noastre — aşa că vor avea grijă să ia cu 50 sauf kile de cai, în loc să dea 1 şi 20, 1.60 sau 2 lei pe carne de vacă ori viţei! Cît despre măcarii de carne de cal, par’că-î văd umblînd după... potcoave de cai morți ! — Pac. * * Liberalii şi băncile mici Am citit cu mare surprindere în „Independenţa“ un articol prin care se biciuia cu toată satisfacţia şi ironia unui pîntece plin, o biată Bancă mică, întemeiată fără capital suficient — spune „Independenţa“, de către un funcţionar de bancă simpatic, banca aceasta mică a primit depuneri. Cînd a intervenit actuala criză, ea s’a văzut in încurcătură și gloria eî s’a stins. Banca aceasta mică, atît de ironizată, se vede că nu-î o bancă liberală. De aceea gloria ei s’a stins, cînd s’a văzut în încurcătură. Căci dacă era bancă liberală se vedea ea în încurcătură, dar o scotea de urechi Banca Naţională. Căci cu această excepţie că nu e liberală, şi cu cealaltă că înteme ietorul ei e simpatic, istoricul micei bănci publicat de „Independenţa“ este istoricul tuturor nenumăratelor bănci mici întemeiate de liberali. Şi nu numai bănci mici, dar chiar mari, liberalii au întemeiat fără capital. Şi cînd a venit actuala criză, aceste bănci mari s’a fi văzut -oîncurcătură şi Banca Naţională în încurcătură şi mai mare, căci se vedea silită a deschide largi baierele pungei pentru a nu compromite politica economică şi financiară naţional-liberala. Ar fi fost deci mai bine ca „Independenţa“ să-şi înghită ironia la adresa micei bănci care cel puţin are un avantagiu de a fi fost întemeiată, după chiar mărturia gazetei franţuzeşti, de un om simpatic, ceea ce nu se poate spune despre băncile populare. R. Marele duce Nicolai Michailovici Cîteva amănunte asupra personalităţei sale La 27 Noembrie va sosi în Capitală marele duce Nicolai Michailovici, pentru a remite regelui, în ziua aniversăreî căderei Plevneî, bastonul de mareşal general al armatei ruseşti. Actul acesta solemn are mai mult decit o însemnătate formală; el are o însemnătate politică pe care o va accentua încă, dacă știrea din Sofia se va adeveri, prezenta d-lui Daneff, trimisul special al regelui Ferdinand al Bulgariei. Marele duce Nicolai Michailovici, este socotit a fi cel mai capabil, cel mai Hiteligtht şi mai intelectual dintre prinţii marei familii imperiale ruseşti. El este un istoric de seamă, — şi nu un diletant princiar al acestei ştiinţe, ci un savant în toată accepţia acestui cuvînt. In politică marele duce trece drept liberal. In timpul revoluţiunei ruseşti, el a stat cu hotărîre de partea ideilor liberale. Aceastai-a asigurat o mare popularitate şi nobilul titlu de „Prince Egalité". In prima tama nu se putea să vorbească un liberal şi mai ales un socialist, fără ca să asiste la şedinţă şi el. Cit timp a guvernat contele Witte, el a avut un sprijin puternic in marele duce Nicolai. Se pare insă că tăria de caracter a acestuia nu e tocmai mare, deoarece cînd favoarea imperială s'a întors de la Witte, — sprijinitorul său princiar ’l-a plantat fără multe formalități. Astfel, dacă nu-i un diletant în istorie, liberalismul său politic e desigur de diletant. Marele duce Nicolai Michailovici, a publicat diferite lucrări importante de domeniul istoriei pe care le-a tipărit într-o formă artistică dintre cele mai alese. Pentru aceste lucrări a fost numit doctor în filozofie, honoris causa, de universitatea din Berlin. El este preşedinte al societăţilor imperiale ruseşti de istorie şi geografie. Marele duce este unul dintre cei mai bogaţi oameni ai Rusiei. Aceasta î permite să-şi satisfacă dorinţele sale de pasionat colecţionar de artă, în special de miniaturi. Colecţia sa de miniaturi e una dintre cele mai frumoase din Europa. Iată in puţine cuvinte, indicaţiuni din cari fiecare îşi poate face o ideie despre personalitatea marelui duce, care vine să-l viziteze pe regele Carol ca trimis al ţarului.Br. guvernul şi noii parlament ------------------**---------—■— Cele trei nuanţe conservatore faţă de takişti Deocamdată în noul parlament majorităţile se compun din patru nuanţe: trei aparţin ramurei conservatoare şi a patra reprezintă partidul conservator-democrat. Cele trei nuanţe conservatoare: cantacuziniştii, filipescanii şi junimiştii grupaţi în jurul d-lui Marghiloman, nu sunt încă bine fixate asupra atitudine lor, mai ales nuanţa reprezintată prin d. Nicu Filipescu. Cantacuziniştii doresc fuziunea, doresc chiar imediatarealizare a concentrări conservatoare, pentru a da un caracter mai statornic guvernare de azi, deşi e posibil ca guvernul acesta să dureze mai mult ca guvernul Carp. Deci cantacuziniştii nu vor fi acei cari vor grăbi retragerea regimului conservator, cel puţin aşa reese din atitudinea lor de azi. De altfel nuanţa cantacuzinistă are azi în parlament şi în partid. In minister ca şi în administraţie, situaţie bună şi ar fi mulţumită s’o păstreze şi dacă se va face concentrarea. Asemenea junimiştii cari urmează pe d. Marghiloman sunt satisfăcuţi că n’au rărmas izolaţi, şi aceasta orice s’ar zice, se datoreşte d-lui Marghiloman, care cu riscul de a fi învinuit că părăsită de d. Carp, a aderat la ideea colaborăreî, probabil tot în scopul de a nu adînci şi mai mult spărtura în rîndurile conservatoare. Nuanţa care a rămas încă puţin rebelă, în orice caz nemulţumită pare a fi aceea condusă de d. Nicu Fiiipescu. Atitudinea d-lui Fiiipescu e singura notă iritantă în această com.------ - .**,«_** ciare că d. Titu Alaiorescu exercită încă o înrîurîre asupra d-lui Filipescu care speră că, la momentul oportun, va putea atrage pe actualul prim ministru în favoarea sa. Pentru moment însă atît,cantacuziniştii cît şi d. Maiorescu fac sforţări să astîmpere pe d. Nicu Filipescu. * Faptul că după aşa de lungi tra jbinaţiunea colaborăreî- Dar separative nu s’a putut realiza fuziunea, înseamnă că au fost în cercurile conservatoare diriguitoare fruntași cari nu au voit ca fuziunea să se facă, cărora nu le- a convenit să se înfăptuiască concentrarea în condițiunile stabilite la Mai. Dacă s’a realizat însă ideea colaborărei, aceasta evident, că s’a făcut sub presiunea evenimentelor externe. Sub această presiune a cedat atît d. Take Ionescu cît şi conservatorii. Dar guvernul colaborăreî odată constituit şi pe baza înţelegereî din Octombrie, fiind ales şi un nou parlament, nu e absolută nevoe să se îndeplinească fuziunea. Actul fuziunei nu se mai poate impune, nu mai poate fi realizat sub nici o presiune, ci dacă se va face acum sau oricît de tîrziu trebue să fie un act de bunăvoie, pornit dintr’o dorință sinceră, un act care să închege pentru totdeauna dementele partidului conservator. In aceste conditiunî nu se poate încă realiza fuziunea. Guvernul de colaborare n’a pregătit încă terenul în această direcţiune. Sunt încă resentimente îşi aspiraţii , între cornservatori şi democraţi cari pun pedici mari fuziunei. Nemulţumiţii, sacrificaţi de la conservatori şi de la democraţi, întreţin încă o atmosferă foarte puţin prielnică fuziunei. Atmosfera aceasta din ambele partide în colaborare va dispare poate cu vremea dacă diferitele nuanţe din majorităţile parlamentare se vor apropia, dacă se vor închega prin dorinţă de a menţine la putere regimul conservator Takiştii stau strînşi uniţi şi disciplinaţi în jurul şefului lor. Fireşte că democraţii se vor apropia de acele elemente cu cari vor putea trăi în bună armonie şi nu se vor grăbi să primească fuziunea decît atunci cînd se vor încredinţa că ea va fi durabilă şi sinceră. Deocamdată chestiunea aceasta de partid nu preocupă pe d. Take Ionescu deoarece evenimentele externe sunt grija acelora cari au răspunderea situaţiei. Dacă politica externă nu se va clarifica aşa de repede, e de presupus că se va evita orice ciocnire în rîndurile guvernamentale şi se va putea menţine un echilibru între diferitele nuanţe din parlament. ___ _. X. .... ........ Caragiale şi Sfîntul Petre fanar Caragiale, zgribulit de frig şi plictisit de atîtea discursuri, bate grăbit la poarta raiului şi cum Sf. Petre nu deschide, el începe să bată cu bastonul, cu pumnul, cu picioarele... Intr’un tîrziu se aude Sfîntul Petre căscînd şi întrebînd somnoros : — Cine este acolo... Ce, daii turcii ? I-au bătut bulgarii ? — Eu... Efi, Iancu Caragiale... — Nu cunosc... Caută’ţi de drum. —■ Cum, nu cunoşti pe Iancu Caragiale... autor dramatic... Noaptea furtunoasă... — Caută’ţî omule de drum. In condica raiului nu există așa ceva... — (a parte) Măi, al dracului este şi Sfîntul Petre ăsta... Dar Prea Sfinte, am drepturi să intru în rai... — Ce drepturi, omule ? De unde drepturi?... — Am suferit în viaţă mult, am răbdat mult... — Ce am răbdat ? — Am răbdat şi de foame... — Ei şi?... Sînt milioane car rabdă... — Am răbdat să mi se dea Benemerenti clasa I... — Nu e de ajuns... — Și să-mi respingă Academia operele... — Tot nu e de ajuns... — Și să-1 premieze pe Duilă... — Nici asta n’ajunge... — Și să-l bage in Academie tot pe Duilă... — Tot nu ajunge... — Și am mai răbdat ceva... **“' —• Ce aî mai răbdat ? — Am răbdat ce a răbdat și Guță Panu, care mi-a scris că e aici! — Ci spune odată, ce ai răbdat, creștinul lui Dumnezeu ? — Am răbdăt un discurs funebru al lui Procopiu! (Caragiale cade extenuat). — De ce nu spuneai canonul ăsta din capul locului, omule ?... Haide, intră! ! Kramofon Transformările din Balcani Desigur că pacea între toate popoarele lumii, e o idee din cele mai frumoase... Totuşi, un asemenea ideal, este departe... şi cred că mult departe de timpurile actuale, căci pentru aşa ceva, ar trebui ca pacea şi înfrăţirea să domnească între ţări. Şi cu toate acestea, cred că dacă harta întregeî lumi, s’ar modifica în sensul, ca gruparea popoarelor să se facă pe naţionalitate şi apoi s’ar forma confederaţiunî pe continente lucrul n’ar fi irealizabil. Cum însă nu vedem tendinţele unei asemneea procedări... şi cum fiecare naţiune are dreptul de a trăi prin ea însăşi, şi cum nu poate trăi liber decit garantîndu-şî existenţa ei, singura garanţie pe baza cărei poate trăi astăzi şi a-şi afirma cu tărie existenţa ei, este numai puterea militară în prima linie. Noi vedem pe de altă parte că atît statele cele mari cum şi cele mici, se înarmează şi se înarmează mereu, fie că unele vor să’şi impue autoritatea puterelor, fie că vor să’şi apere existenţa! Cele ce se petrec astăzi in Balcani, au cel puţin atîta bine, că vechiama la dreptul de existenţă naţională, fiecare popor, deşi statele balcanice nu par a ţine seamă în urma victoriilor lor, de dreptatea acelui principiu, căci proverbul francez zice că apetitul vine muncind. Diferitele întruniri şi la noi, par că ar fi un simptom mai mult de deşteptarea conştiinţei noastre naţionale, şi cuvintele cancelarului imperiului general, d. de Bethmann Hollweg, spuse la începutul vereî anuluî 1912, unui diplomat francez , cum că, riscul care ameninţa pacea lamei s'a deplasat de cum era mai înainte, cînd diplomaţia şi ministrii hotărau despre război şi că astăzi războiul depinde de massele populare în prima linie“ par a se adeveri din ce în ce mai mult. Oricum ar fi însă şi cum s’ar sfîrşi războiul actual, noi romînii trebue să ne afirmăm cît mai mult dorinţa întrunirei noastre, a tutulor rominilor, în un singur stat, şi pentru aceasta trebue să ne pregătim pentru ca să nu fim surprinşi nepregătiţi de evenimente. Forţele noastre militare, au un scop, şi acest scop este nobil, căci el trebue să tindă la întrunirea neasmului romînesc, căci altfel nu vom putea rezista vrăjmaşilor. Trebue să fim tari pentru ca să fim respectaţi şi considerări. Un vechiu sol tart Adeveruri Flota greceasta^ O telegramă anunță că flota grecească e gata de plecare în Dardanele. Dacă eventual s’arrătăci, o flotă europeană va fi însărcinată a descoperi sediul flotei grecești! ^Refuzuri __ După ce a acceptat cu entuziasm un loc de deputat la Prahova, d-nul Iorga nu refuză acum numaî „quadrilateral“, ci şi Basarabia ! Curios : ce eneutru di-sa, d. Iorga acceptă, ce e pentru ţară — refuză! Retragere ?. „Violenţa“ ţine ca nici în gluma foile guvernului să nu vorbească, de o retragere a opoziţiei liberale, din parlament! Cînd brătieniştii dau de pleașca a 35 de mandate gratis, nu dau cu piciorul la așa. pomană !! Rtgolstt®. Sălbăteciile grecilor în Macedonia ReamintiriA rom^ ',i-' frivole Suprema injurie 1 di Papa, Sterie T. Papa şi Costache Poiareu, masacraţi de greci în Abela în 23 Iulie 1905 mmm Sslftatlc proci dir Salonic bătundu-şi foc de turci arin «nu. ivlraa «io »«s o crucei