Adevěrul, ianuarie 1913 (Anul 26, nr. 8371-8400)
1913-01-28 / nr. 8397
Tratativele de la Sofia Cîteva aprecieri asupra modului cum vom rezolvi diferendul cu Bulgaria După semnarea protocolului de la Londra, tratativele cu Bulgaria au fost reluate la Sofia și pe ziua de orî cercurile diplomatice din Capitală au fost informate că în cel mult 15 zile, diferendul cu Bulgaria va fi definitiv aplanat şi pe cale pacinică. Asupra revendicărilor Rominiei, cari n’au fost modificate nici un moment, am avut o importantă convorbire cu un bărbat de stat de la noi, partizan al unei înţelegeri pacinice cu Bulgaria. Vom înregistra aprecierile acestui personaj pentru că sint întemeiate pe oarecari fapte cari desigur că vor figura în curînd în Cartea Verde. In rezumat iată ce ne-a sdus : — De prisos să mai vorbim de greșelile din trecut. Mai întîifl, aceî cari nu știu ce angajamente avem cu Austria, cu puterile triplicei, nu pot vorbi de greşelile ce le-am făcut înainte de izbucnirea războiului. Al doilea, nu ştim dacă propunerile bulgarilor făcute în Iunie şi August au avut un caracter serios. Al treilea, nu putem şti ce încurcături am fi avut cu bulgarii dacă am fi acceptat o înţelegere cu ei. Grecii şi sîrbii nu sunt tocmai încîntaţi de aliatul lor şi cu certitudine că vor avea conflicte mari cu Bulgaria. „In fine, să lăsăm greşelile la o parte, mai ales că sunt ireparabile. „Ce am cerut noi, adică guvernul Maiorescu-Take Ionescu, după ce bulgarii erau deja la Kirkilisse ? „Am cerut ceea ce dorim de zecide ani: să ne întărim frontiera dinspre Bulgaria, nu de teama că vecinii noştri ne-ar putea ocupa Tobrogea, ci pentru a nu avea cu el nici un fel de conflicte la graniţă. Teamă de Dobrogea nu are nimeni la noi. Atît vor recunoaşte toţi vecinii noştri că avem o armată care poate ţine în respect pe acei cari ar rîvni să ne încalce un palmac din pămîntul ţărei. „Războiă cu bulgarii nu voim. Dăcă am fi voit, apoi profitam imediat de declararea războiului balcanic. .Aliaţi cu Turcia n’am fost şi nici în intenţia nimănui n’a fost ca să mergem cu o împărăţie în descompunere. „Bulgarii ştiu foarte bine că nu am avut şi nu avem intenţiuni de a le lua cadrilaterul, deşi sînt unii la Sofia cari cred aceasta. La 1877 am refuzat cadrilaterul. Noi nu voim să creăm la noi o chestiune bulgărească, fiindcă alte idealuri ne frămîntă, asta o ştie toată lume.Prin urmare revendicările de azi au fost formulate cu intențiunea de a viola pentru totdeauna orice conflicte cu Bulgaria şi a face posibilă pentru viitor, dacă bulgarii vor pricepe interesul, o înţelegere şi cu noi. „Bulgarii sunt însă acum în delir şi ne fac dificultăţi, nu aprofundează bine situaţia. Bulgarii sînt lacomi, acaparatori, aşa că au indispus pe sîrbi şi mai ales pe greci. E vizibil de pe acum dezacordul între aliaţii balcanici. „Cu cit vor fi mai puţin încăpăţînaţi faţă de noi, cu atît vor profita mai mult bulgarii de pe urma unei vecinătăţi prieteneşti cu noi, Ieşi Bulgarii au nevoie de o lungă perioadă de dezvoltare pacinică. Asta depinde numai de bunele relaţii cu Romînia. „Toate aceste consideraţiuni le vor înţelege, căci nu trebue mare diplomaţie în examinarea diferendului cu noi. De aceea sîntem siguri că vor evita războiul, că nici nu ne vor sili la o mobilizare, nici chiar la un ultimatum. „Vom obţine clar o rectificare de fruntarie convenabilă pe cale pacinică, vom obţine garanţii nouî pentru romînii din Macedonia şi apoi ne vom căuta de interesele cele mari si reale ale statului si neamului nostru, cari nu privesc statele balcanice“. X. Oamenii politici şi partidele Ocupîndu-se de interpelarea d-luî Virgil Arion asupra diferendului româno-bulgar, un ziar oficios găseşte prilejul să facă o teorie foarte ciudată asupra poziţiei oamenilor politici faţă de partidele din cari fac parte. Ziarul oficios, după ce arată că deputaţii din majoritate s’afi prezentat înaintea Camerei ca adepţi ai celor două partide reprezentate în guvern, întreabă . ..Dacă sînt într’unul din cele două partide deputaţi cari n’aprabă politica guvernului, nu înţeleg dînşii că n’au dreptul să-şi manifeste nemulţumirea atunci cînd partidul lor e reprezentat în guvern şi vorbeşte prin glasul primului ministru ?“ In rîndurile de mai sus nu se face altceva decit teoria perfectului mameluc politic. Am fi înţeles, de pildă, ca ziarul oficios să mustre pe d. Virgil Arion pentru faptul că îngreuiază situaţia guvernului, tocmai în aceste momente cînd guvernul are atîta nevoie de sprijinul tuturor. Dar să i se ceară tăcerea numai în numele disciplinei de partid, să i se pretindă să abdice de la dreptul său de control numai pentru faptul că aparţine unuia din partidele reprezentate în guvern, înseamnă a proclama sus şi tare teoria mamelucismului în politică. Teoria aceasta e nenorocită, căci dacă viaţa noastră parlamentară a ajuns în halul în care se găseşte, este mai ales din cauza anihilarea personalităţilor politice de către partide. Iată de ce, ca democraţi, respingem o asemenea teorie. Nestor Adeveruri LajSofia De acum diferendul cu Bulgaria se tratează la Sofia. Poate că'şî vor aduce aminte bulgarii că „sofia“ însemnează.... înțelepciune ! „Poezia depărtăreî“ Acei cari se gîndesc acum mai mult la poezia depărtare!... de guvern sînt liberalii ! Mitică — Aî subscris pentru flotă ? fu întrebat Mitică. — Cum nu ? Am declarat ca dau pentru flota întreaga mea datorie flotantă! Rigoletto. Noul teatru al războiului încă înainte de reînceperea războiului, turcii ştiau că, la o reluare a ostilităţilor, vor avea să se aştepte la un atac viguros îndreptat împotriva peninsulei Galipoli. De data aceasta — pentru prima oară poate de la începerea războiului — turcii au fost bine informaţi. Motivele strategice cari au îndemnat pe aliaţi să-şi îndrepte sforţările spre Galipoli, nu se cunosc încă. S’a spus, in primul moment, că bulgarii nu vor să întreprindă un atac decisiv la Ceatalgea înainte de a-şi fi asigurat spatele contra unui eventual atac din partea celor 50.000 de turci din Galipoli. O altă presupunere mai plauzibilă este aceea că obiectul principal al aliaţilor este dezarmarea Dardanelelor. Dacă aliată izbutesc să forţeze linia de la Bulak şi să nimicească armata, turcă din peninsulă, ei se vor face stăpîni pe tot ţărmul nordic al strimtorei. De aci, distrugind fortificaţiile de pe coasta asiatică a Dardanelelor, se deschide flotei greceşti drum liber în marea de Marmara. Cu ajutorul tunurilor de pe coastă, flota greacă va putea învinge pe cea turcească şi astfel, sprijinite una pe alta, flota greacă şi armata aliată de pe coastă, să se îndrepte spre Constantinopol. Lovitura ar fi decisivă pentru linia de la Ceatalgea, care ar fi astfel întoarsă. Totul atîrnă acum de rezistenţa pe care o vor opune turcii la Galipoli. Dacă ei vor putea face din linia Bulair sau eventual din înălţimile situate imediat înaintea oraşului Galipoli. o a doua Ceatalgea, planul aliaţilor nu se va realiza. Pe cît se pare însă, trupele turceşti din peninsulă nu sînt de talia de a opune o rezistenţă serioasă,. Adevăratul erou al războiului dintre statele balcanice şi Turcia este Sukri paşa, comandantul Adrianopolului. In dezastru militar care a covîrşit ţara sa, el a ştiut să menţină, împreună cu apărătorii Scutarilor şi Ianineî, tradiţiile de vitejie încercată, de curaj fatalist, campina în ultimul timp, au fost cele ale armatei turceşti. Sultanul i-a acordat titlul de „Ghazi’’ (învingătorul) şi-l merită cu prisosinţă. In acest moment, el e pe cale să reînoiască isprava legendară a lui Osman paşa, care, în timpul războiului ruso-romînoioc din 1877—1878 a rezistat timp de şapte luni, în fortăreaţa Plevneî, împresurărei şi asalturilor repetate ale forţelor superioare cari îl asediau. Fi-va apărătorul Adrianopolului mai fericit de cit cel al Plevneî? Adrianopolul e o cetate puternică şi Sukri paşa maî are reputaţia unui excelent organizator militar. In aceste condițiuni, e posibil ca cetatea să reziste multă vreme. Lupta din jurul Adrianopolului amenință să ia un caracter atroce. Ceea ce se știe despre Sukri paşa exclude posibilitatea unei capitulări în regulă. SUKRY PASA eroul războiului Amica noastră Austrie Politica ei în Balcani Ce spune ,,&a Steme de deux Sftondes" Sa arătat, de atîtaa, ori în coloanele acestui ziar cît de falsă, cît de costisitoare și cît de periculoasă e pentru noi prietenia Austriei. Pentru cei ce se mai îndoiaui de perfidia puternicei noastre vecine şi aliate, atitudinea diplomaţiei împăratului Franz-Iosef în actualul conflict, româno-bulgare convingătoare. Ca totdeauna şi de data aceasta Austria are un dublu joc : pe deo parte ne încredinează pe noi că vom obţine Silistra cu rectificarea de graniţă ceruta şi pe de altă parte dă Bulgariei un astfel de concurs încît delegatul bulgar la conferinţa de la Londra se crede obligat să mulţumească Austriei, pentru preţiosul sprijin acordat statului să fi. Dealtfel nu e întîia oară clnd Austria are o astfel de atitudine perfidă. In 1885 diplomaţia austriacă a aruncat Serbia asupra Bulgaria pentru a săpa astfel prin bătălia de la Slivnitza o prăpastie de netrecut între cele două tinere popoare din Balcani, a le slăbi, a le sfărîma şi a le inteodă, cînd va crede momentul oportun, şi a înfăptui astfel visul de totdeauna al diplomatei împăratului Franz-Iosef, stăpînirea austriacă la marea Egee ,şi stăpînirea Salonicului. De altfel întreaga atitudine a Austriei de la începutul războiului balcanic, arată încă odată ce urmăreşte şi cum crede să-şî ajungă ţinta marea noastră vecină. Din articol ál revistei „Revue des deux mondes“ In privinţa aceasta „Revue des deux mondes în numărul de Februarie, publică un documentatoi extrem de interesant studiu din care se vede lămurit, rolul jucat de Austria în actualul război și din Balcani. Mai între e absolut sigur că Austria a fost informată de intențiunea statelor balcanice și în special a Bulgariei, de a declara război Turciei și dacă n’a. împiedecat acest, război , din cauză Că a crezut că e în interesul monarchic! habsburgice ca el să. aibă loc. Nu trebue Să se uite că regele Ferdinand al Bulgariei e un diplomat cumpănit şi că n'a putut să se hotărască la o acţiune aşa de gravă înainte de a se asigura de dispoziţia ce domneşte în această privinţă la Viena. E iarăş foarte semnificativă, inzistenţă pe care o punea regele Ferdinand în Iunie ÎÎVH pe lîngă Marea Sobranie convocată pentru a revizui Constituţia, inzistenţă în urma căreia adunarea de la Tirnova a decis că „regele reprezintă statul în toate raporturile sale cu statele străine şi poate încheia tratate fără ratificarea parlamentului". Dacă regele Ferdinand sa folosit de această dispoziţie constituţională pentru a încheia, în călătoriile’! la Viena înainte de declararea războiului un tratat, e indiferent. Destul că Austria era informată de planurile Bulgarie! şi le-a încurajat. De altfel socoteala diplomaţie! austriace era foarte simplă şi dacă nu s’ar fi înşelat, asupra puterei beligeranţilor, ar fi avut în adevăr un enorm cîştig din actualul război. Austria era sigură că alianţii vor fi bătuţi de turci. Pentru a pune capăt războiului ea ar fi intervenit ca mediatrice şi la nevoie trupele sale ar fi pătruns în sangeacul Novi-Bazar înlaintînd prin valea Vardarului. Pacea s’ar fi încheiat ipe baza autonomie! Macedonie! şi Albaniei. Austria şi-ar fi păstrat Sangeacul şi ar fi comunicat astfel cu Albania al cărei protectoratar fi obţinut. Macedonia autonomă ar fi fost organizată sub tutela efectivă, a Bulgarie! care ar fi garantat Austriei libera întrebuinţare a drumurilor comerciale şi a portului Salonic. Viena ar fi stăpînit, astfel de fapt întreaga peninsulă balcanică. Că aceasta a fost socoteala Austrie! şi că îî convenea războiul balcanic se confirmă şi prin atitudinea Romînieî. De maî multe or! guvernul român declarase că n’ar permite Bulgarie! un războiu de cucerire contra Turciei, că în orice caz şi-ar asigura într'o astfel de eventualitate compensaţii teritoriale. Or! s’a văzut că Romînia a păstrat la începutul războiului o rezervă, inexplicabilă. Cum se explică atitudinea Romîniei Impasibilitatea Romîniei în faţa unor evenimente cari o interesat! aşa de aproape nu se poate lămuri decit dacă o punem în legătură cu vizita contelui Berchtold la Sinaia, cînd probabil că regele Carol a fost înştiinţat de intenţiunile statelor balcanice şi a fost convins să ia o atitudine care convenea imperiului austro-ungar. Victoria surprinzătoare a aliaţilor slăbiciunea nebănuită a Turciei şi întorsătura neprevăzută pe care au luat-o evenimentele din această cauză, a încurcat, însă cu totul socotelile diplomaţiei austriace. In special au făcut o impresie deprimantă la Viena victoriile sîrbilor car au ocupat sangeacul, au cucerit locuri glorioase care amintesc de vechiul imperiu al ţarilor sîrbi de altădată. Austria vede deodată la sudul s8fi şi în imediată, vecinătate, tăindu’i visul de întindere spre Salonic,—o putere nouă, sprijinită de o alianţă redutabilă, electrizată de victoriile sale. Strălucita victorie a sîrbilor, nu numai că a încurcat socotelile imediate ale diplomaţiei austriace, dar pare a fi un adevărat pericol pentru viitorul imperiului habsburgic. In adevăr fiecare victorie a aliaţilor a avut un adine răsunet în inimile slavilor din Austria. La Praga, la Agram, la sloveni şi la slovaci, la polonezi şi la ruteni, în Dalmaţia, in Bosnia, în Ilorţegovina, bucuria însufleţea întreg poporul. Cehii au adunat în cîteva zile un milion de coroane pentru răniţi şi tinerimea a străbătut zile de-a rîndul străzile Prageî, cîntînd imnuri sîrbeştî şibulgăreşti. Austria se înspăimîntă inima la gîridul că într’o zi slavii dela Sud şi în special croaţii, fraţi buni cu sîrbii, ar putea tinde la alipirea lor de o Serbie mare şi puternică. Pe de altă parte răsunetul victoriilor micilor state balcanice a fost, imens şi în Romînia şi a produs în opinia noastră publică o profundă emoţiune. Romînii au început, să se gîndească că au şi ei, ca şi sîrbii şi bulgarii, fraţi sub stăpînir! străine, că numai în Austro-Ungaria trăesc peste 1 milioane de romînî. Pentru îndeplinirea, unei Romîniî mari care să cuprindă ne toţi romîniî de pretutindeni, opinia publică din Romînia, nu vede alt mijloc decît îndepârtarea de Austria şi Germania şi alipirea de confederaţia balcanică. Ce urmăreşte Austria Pentru a zădărnici atît crearea unei Serbii puternice, care să atragă spre ea speranţele tuturor slavilor din Sud, cît şi spre a îndepărta cît maî repede simpatia opiniei publice din Romînia de la confederaţia balcanică, lucrează, acum cu vechile ei mijloace perfide diplomaţia austriacă. In ce priveşte pe sîrbi, Austria a mobilizat armata la graniţa sîrbească şi caută acum doar un pretext pentru a năvăli în Serbia şi a zmulge astfel acestui stat, toate roadele cîştigate în lupte glorioase. Pe de altă parte se opune din toate puterile la ajungerea sîrbilor la marea Adriatică şi prin creiarea unui stat albanez vrea să reducă cît mai mult teritoriul cucerit de sîrbi în actualul război şi. Iar cît despre Romînia, spre a o împiedica să se alipească vreodată alianţei balcanice, o îndeamnă să facă casus belli din compensaţiile teritoriale cerute de la bulgari. Pe de altă parte pentru a face să izbucnească acest razboiu cît maî repede, încurajează pe bulgari în refuzul lor de a satisface cererile Romîniei. Astfel diplomaţia austriacă speră să obţină două rezultate dintr’o singură lovitură: pe deoparte depărtarea Romînieî de Bulgaria şi deci şi de alianţa balcanică şi pe de altă parte — angajîndu’i pe bulgari acum într’un conflict armat — să năvălească fără nici o teamă asupra sîrbilor şi să’i înlăture din calea lor făcîndiî'şi drum liber spre finta visurilor diplomaţiei birocratice de la Viena, spre Salonic şi marea Egee.—A. F. Dinastia Romanov Al treilea centenar. Pe cînd oligarchia serbează ţarismul, revoluţia minează tronul Se apropie ziua cînd se vor desfăşura în Rusia somptuoase serbări pentru a celebra trei sute de ani de domnie a dinastiei Romanov. Clopotele bisericilor, cîntările clericilor, discursurile oficialitate!, toate vor avea acelaşi înţeles convenţional . Vor ridica în slavă puterea neclintită — hărăzire dumnezeiască a tarilor acestei dinastii, strălucirea lor sfîntă şi uimitoare prin veacuri, fericirea care s’a revărsat din mina lor asupra popoarelor ce au stăpînit.in acest concert de omagii şi tămîeli nu va izbucni nici o notă falsă. Cine ar fi muzicantul neîndemînatec care s’o scoată ? Vor fi în jurul bisericilor împodobite şi a palatelor iluminate atitea baionete înşirate, că toate fetele vor zîmbi, toate gurile vor aclama. Cît despre slugile de la Curte şi de la toate dependinţele ei, rolul lor este să-şî linguşească stăpînul şi atîta tot. Şi totuşi, inimile organizatorilor acestei mari serbări imperiale nu vor fi vesele. Nu numai camarila ţaristă, dar nici ţarul însuşi nu se va simţi cu adevărat voios, căci el știe că tronul său e minat, că puterea Romanovilor nu mai e decît o iluzie, că o altă putere se înalță care va schimba destinele Rusiei și va face ca jubileul de trei sute de arc de autocratism să fie cel din urmă al acestui regim. Marea glorie a dinastiei Romanov fuseseră Petru cel mare şi împărăteasa Caterina I; astăzi, pe tronul ţarilor nu e nici măcar umbra lor. Pînă acum doi ani, ţarul îşi putea făuri încă speranţa că Rusia muncitoare vegetează într’o lîncezeală apăsătoare, care ia orice vlagă şi amorţeşte orice îndemn revoluţionar. Putea să-şî închipue că absolutismul regimului săli, în care se mişcă şi se, dezvoltă proletariatul rusesc, e zăgazul cel maî sigur linei redeşteptări naţionale. Dar acum nu se mai poate legăna în asemenea visuri. Din 1911 se petrece în Rusia o frămîntare, care dovedeşte că lupta economică şi politică a clasei muncitoare e acum în Rusia mai vie şi mai impetuoasă decît în orice altă ţară. Cea dintîi extraordinară surpriză ce-a avut a fost rezistenţa opusă de lumea muncitoare încercărei reacţiunei de-a înăbuşi revizuirea procesului deputaţilor socialişti din a doua Dumă, cari au fost victimele unui agent provocator. Proletariatul rusesc a pornit o straşnică campanie împotriva guvernanţilor, finind o serie de meetinguri, cu toate piedicile puse de organele administrative. Acest întîui act de revoltă făţişă s’a petrecut la sfîrşitul anului 1911. De atunci, muncitorimea n’a renunţat nici un moment la lupta de revendicări, fără să se maî lase intimidată de teroarea reactiunei. In tot timpul anulii 1912 s’au produs greve economice cu proporţii neobicinuite paralel cu numeroase greve cu caracter politic; dintre acestea se poate cita: uriaşa mişcare grevistă care a provocat măcelurile din regiunea Lena; protestarea şi şomajul de 1 Mai, la care, numai la Petersburg, au luat parte 100.000 de muncitori; greva de protestare împotriva intervenţiilor administrative în cursul campaniei electorale; greva de protestare împotriva operaţiunilor electorale, care a adus o a doua convocare a alegătorilor; uriaşa protestie împotriva sentinţei consiliului de rǎzboiu din Sevastopol, care condamna la moarte 17 marinari şi pe alţi 100 la muncă silnică şi încă vreo cîteva mişcări cu acelaşi caracter grandios şi plin de forţă neînvinsă. Această înflăcărată zbuciumare a proletariatului rusesc e semnificativă. Ţarul o înţelege. Dacă represiunea sîngeroasă nu mai are efect asupra muncitorilor, atunci, e semn rău, s’a sfîrşit cu puterea despotismului, , Rusia îndrăzneşte să se regenereze: cum să fie vesel ţarul ? Pu-' terea Romanovilor avea rădăcini într’un moment şi de acolo îşi lua seva; din momentul ce Rusia înviază, această putere e menită petrei şi serbarea celui de al treilea centenar al domniei Romanovilor cam seamănă a prohod. Sev. * PETRU CEL MARE ECATERINA l-a NAZBÎTKc Victima Interpelare! Interpelarea d-luî Virgil Árion a avut o victimă. In loc însă ca victima să fie guvernul, a fost însuși interpelatorul. In adevăr, înainte de a dezvolta interpelarea sa, d-na Virgil Árion era fr. ante rată de anumite cercuri conservatoare și chiar ministeriale, iar presa respectivă îî făcea o curte cum n’o făceau nici Curţeî regale. Zilnic se anunţa în toate ediţiile şi sub toate formele că d. Virgil Arion va anunţa o interpelare, că d. Virgil Aron a anunţat o interpelare, că inline va dezvolta, că poimîîne, că Luni, că Vineri va dezvolta interpelarea sa. Iar după ce a dezvoltat’o, nu s’a găsit o singură foae conservatoare care să i-o re- producă. Se găsesc însă acuma aceleaşi foî cari"! făceai! curte car! să-î spue că interpelarea d-sale a fost ,,o greşală dăunătoare ţârei, guvernului şi partidului conservator“. Apoi n’aveam dreptate să spun. Virgil Arion a intrat mesa și a căzut victimă propriei sale interpelări ?! Pac. Stafia estarsi ipse — Atacurile opoziţiei şi planurile guvernului — Şubred cum este, noui şi puternice atacuri din partea opoziţiei îl aşteaptă pe guvernul unguresc al d-luî Lukacs, în faţa cărora, după toate probabilităţile, va fi foarte greu să reziste. Socialiştii, pentru a-i zmulge reforma votului universal, aşa cum o cer ei şi mersul vremii, îl ameninţă cu o formidabilă grevă generală. Pă în acest moment însă, atacurile îndreptate în contra guvernului unguresc n’au ajuns încă în punctul de a-i zgudui din temelii situaţia sa destul de precară. Guvernul şi partidul muncii, cu toate acestea, au hotărît să înfrunte acţiunea opoziţiei şi îndată ce va fi posibil să treacă prin Cameră atît proiectul de reformă electorală al guvernului, cit şi revizuirea draconiană a regulamentului Camerei. Numai după rezolvarea acestor două probleme, situaţia guvernului va fi supusă din nou unui examen din partea Coroanei. Deocamdată însă nici vorbă nu este, cum s-a anunţat deja de o parte a presei maghiare, despre demisiunea guvernului Luxacs, care în primăvară are, conform angajamentelor ce şi-a luat asupra-i, să depună o muncă foarte grea. In primul rînd e vorba de aprobarea cheltuelilor militare extra- ordinare, cari se urcă pină acum la sume considerabile şi cari ameninţă încă să mai sporească. Apoi vor mai veni la ordinea zilei chestia creditelor pentru Dreadnoughturi şi acoperirea plusului de cheltuelî ocazionate de sporirea trupelor la frontierele Bosniei şi Dalma,ţiei. Cercurile guvernamentale ungureşti susţin că numai după rezol-V - fiffitftMf In curînd în s „DIMINEAŢA“ am lUtSRSB'liţii din Pitiş ---------Misterul Automobilului Cenuşiu n are roman poliţist de Vicky MUler «»