Adevěrul, decembrie 1913 (Anul 26, nr. 8701-8729)

1913-12-08 / nr. 8708

Anul a­ XXVI-lea No. 8708 FONDATOR ALEX. V. BELDIMANU PUBLICITATEA CONCEDATA EXCLUSIV Agenției de Publicitate CAROL SCHULDER & Comp.­­$tr. Karageorgevzet, No. 9 Et. S.—Telefon 3/4 BIROURILE ZIARULUI, No. 11, București Strada Sărindar No. 11­5 Bani Exemplarul DIRECTOR POLITIC CONST. MILLE Abon «mente cu premii. y»»“ ............................................................... Lai 20. .................................................. . o. .//TV­«,­ reiista străinătate prețul este îndoit. telefon. Capitala..................No. 14/10 -1S'* * L. .r '.'.AŐ' ff* • .•••••••­­Provincia................... 14/99 Străinătatea . . . „ 12/40 «♦» Apare zilnic cu ultimele știri telegrafice și telefonice de la corespondenții săi «­♦­» Duminică 8 Decembrie 1913 V­iitorul ! Nu vor să vorbesc de ziarul Vii­torul. El nu mă interesează—fiindcă ■ dacă o scară — vorba cîntecului lui Dermiez, ca să fie scară trebue să laibă trepte, tot astfel un ziar ca să se numească ziar — trebue să aibă cel puțin... cetitori. Ori­cînd acest ■­ element indispensabil, nu există, zia­rul nu există și de ce m’așî ocupa de neant? Cel mult, dacă are cine­va­ dreptul să se ocupe și preocupe— sunt Cei trei frați, cari sunt nevoiți a rupe din beneficiile „afacerilor" lor particulare — cste ceva, cu­ mai puțin, pentru a nu lăsa să moară aceea ce în chip metaforic numesc iei, „ziarul partidului". • • • Í Dar nu e vorba de Viitorul... ci de­­ viitorul — cu v mic, de viitorul po­litic al celor două partide de cola­borare cînd Omul de la Rătești, va da iamna, ca și lupul — în oile țării R­omînești? Nu ne interesează viitorul parti­dului conservator. In adevăr — ce va deveni acest partid? Partidul ne­­existînd propriu zis—șefii lui vor trăi foarte bine în consiliul de ad­ministrație al multiplelor și variate­lor „a­faceri" liberale, vor juca poc­­ker la­ clubul agricol, vor petrece iarna la Nissa, vara la St. Moritz, vor vinde moșiile cît mai scump, Speculînd asupra expropriere!' și vor­­ aștepta ca guvernul Dinastiei să scadă de la sine — ca toate guverne­le — ca să aspire din nou­ la moște­nire. E un partid comod, partidul conservator, fiindcă aproape nu po­sedă oameni de luptă, și cînd are cîte unul, ca d. Filipescu, acesta nu poate face multă treabă, fiindcă nu are partid și apoi — fiindcă nu se mai găsesc nebuni, cari să se încrea­dă în steaua d-sale... D. Maiorescu, care a fost filosof — a rămas cu această meteahnă. D-sa își va­­ regula hîrtiile, își va is­prăvi lucrările pe cari le proectează și se va gîndi cu groază și la șefia pe care n’a solicitat-o și de mare desigur are oroare și la reîntorce­­­rea la guvern, ce desigur nu­ ten­tează de loc, dar de loc... • • • Ce vo1 deveni însă d- Take Ione­­scu și partidul său? Iată o problemă palpitantă. Zicem palpitantă, fiindcă nimeni nu poate concepe politica ro­­mînească fără d. Take Ionescu și pe Id. Take Ionescu fără de politică. Ce va deveni d-sa, după ruperea co­­laborării și intrarea în opoziție? Nu i se va putea pune în fruntea partide­lor și crea un partid democratic. A­­ceasta în prima linie, fiindcă libera­lii i-au luat-o înainte, cel puțin cu un program cu fond reacționar dar cu aparențe democratice ba chiar și revoluționare. Nu vorbim de cum se va realiza programul, dar de exteriorul lui. Pe lingă aceasta, și-a distrus și partidul, prin o poli­tică greșită și i-a tăiat aripele’, pu­­tința de-a se avînta spre o politică nouă, așa cum ar fi putut’o face în­­ziua cînd l’a înființat. D. Take Ionescu, nu va intra iară de îndoială în gaură de șarpe.Se va agita, va fi cineva, după cum în a­­devăr, este—o personalitate străluci­tă. Care-î va fi însă linia de condui­tă, care-î va fi directiva? Iată o cessiune,­­la care este greu de răs­puns. — Totuși — dacă se menține în linia de conduită a noului său program — identic aproape cu ace­la al liberalilor — chiar cu toate greșelile și insuficiența lui — atunci rolul îi va fi șters, căci nu va face decit să țină tsonul Celor trei frați. Nu va aduce probabil nici o notă nouă esențială în discuțiune —■ și chiar dacă va face părere aparte, nu va fi în stare să alcătuiască un cu­rent nou și să se împotrivească so­luțiilor reacționare — ale partidu­lui liberal —­ pe care în principiu le admite și d-sa. • • • Așa fiind, dominatumea viitoare liberală va fi concretizată prin a­tot­puternicia reacționară și jefui­toare a Celor trei frați, prin indo­lență quasi-otomană a partidului conservator și prin un fel de comple­zentă politică a d-lui Take Ionescu, care va friza poate chiar complici­tatea. Și cu altă lăture a acestui spectacol trist—și dintr’o parte și din alta a partidului conservator, în o­­poziție, urmînd lupta surdă dela șe­fie, lupta de-ași asigura, față de re­ge, viitorul guvern, cînd regimul bră­­­tienist, va cădea ea de obicei în sin­ge și în noroi... E trist și urît viitorul care se va desfășura înaintea ochilor no­ștri. Va fi lipsit și de lupte frumoa­se și de înfăptuiri de idealuri, și de ridicări de oameni și individualități. Iluziunile cari mai sun­t — crîmpeeie de iluziune—se vor pierde, maraz­­inul ne va cuprinde, vom suisa de tot și de toate, vom specula totul, ne vom acomoda cu ori­și ce stare de lucruri — noi personal ne vom acomoda bine, fără să v.7 gîndim­ la viitor, căci după tioî potopul, este lozinca tuturor acelora cari joaca ne­bunește cancanul, pe vulcanul care fumează și clocotește în lă­untru... • 6 • Iată ce vedem noi înaintea noa­stră, iată la ce ne așteptăm — ba încă mai mult — ne așteptăm la vremuri grele pentru democrație și pentru­­ presă, căci și de data aceas­ta noi vom fi singurii cari ne vom face datoria, singurii—care—n­e și pentru amorul platonic al artei — vom protesta și ne vom război, a­­părînd steagul Democrației și com­­bătînd cu ultima energie pe Cei trei frați pungași și asasini! Const. Mit de Discuția dela Senat Dificultățile politicei externe Nu sîn­t de părere că în toate ca­zurile a critica e mai ușor decit a face,­­ dar nu politica externă de Sigur­da. Discuțiunea dela Senat a­­supra politicei externe a dovedit-o încă odată. A reieșit aceasta din cuvîntarea d-lui Maiorescu care a apărat politica externă a guvernu­lui de colaborare, a reieșit mai a­­les din cuvîntarea d-lui Take Io­­nescu care fusese atacat și perso­nal nu numai pentru politica pentru care este solidar cu toți colegii săi­­ din cabinet, dar și pentru oarecare m­anifestațiuni politice ale d-sale, cum a fost de pildă discursul de la Caracal, în jurul căruia s’a făcut atîta caz. " O învățătură trebuie "dedusă din discuția de la Senat. — anume: să fim foarte cumpătați în critica po­liticei externe ce fac oamenii cu răspundere. Căci trebuie o mare­­ doză de suficientă să crezi că cei cari stau la cîrm­ă și dispun de alte izvoare de informațiuni și deci de alte criterii de apreciere decit zi­se simplu cetitor de ziare străine. Sau nici măcar de acestea, nu au atîta putere de judecată‘'cu­ tine ! D. Take Ionescu a arătat că în momentul cînd rostea discursul său la Caracal, avea de zece zile în buzunar oferta formală a d-lui Venizelos, pentru o alianță împotri­va Bulgariei. Și în ce privește fai­moasa chestiune a sosirei trenului Romîniei, cum nu era să fie infor­mați de venirea lui conducătorii politicei noastre externe,­­cînd scrii­torul acestor rînduri, un umil zia­rist, fusese avizat de sosirea lui în­că din Decembrie 1912, cind avînd onoarea de a fi primit de contele Berchtold acesta i-a putut spune că desfacerea blocului Balcanic în mo­mentul cînd se va discuta împărți­rea prăzen­ e inevitabilă­­ în­totdeauna bărbații de stat cari au avut răspunderea politicei ex­terne s’a și plîns de ușurința cu care vocile din public și­­ po­li­tic­­an­ii îșî permit să-i judece și să creadă că nimeni ca drnsti­on «fie să facă si sa dreagă cînd e vorba­ d­e aface­rile străine ale statului. Kiderlen Waechter care desigur n’a fost un amărît în viată, era totuși amărît în acest punct. Cu paisprezece zile înaintea morții sale, el a trecut în albumul unei familii amice, urmă­toarele versuri : „Der Arzt, Jurist und Diplomat „Erlernt sein bacii von frueh bis spat — „Doch was er lern und schaffe — „Es weiss es besser jeder L....aie“. ^Citi din cei cari cereau mereu războiul, nu ar fi dezitat mai mult încă decît guvernul dacă știau că pripindu-l ne-am fi găsit în fata blocului balcanic și a Rusiei? In critica d-sale retrospectivă chiar d. Ionel Brătianu a crezut sa poa­tă imputa guvernului că de ce n’a trecut peste amenințarea destul de categorică a Rusiei! De ce n’ar spune-o alții mai puțin chemați? Și totuși, chiar dacă ai fi contat numai una sa sută că Rusia și-ar fi îndeplinit amenințarea, puteai lua răspunderea chiar și a acestui grozav, risc ?, -v R. N­AZB­A­TII SUCCESUL DE LA FAUREI In urma discursului din Senat al șefului democraților foaia d-luî Fi­lipescu are calificarea așteptată: „Balivernele d-lui Take Ionescu“. Taman aceasta e impresia pe care a făcut'o acest discurs asupra acelor cari l’au ascu­ltat și taman aceiaș impresie o va produce asupra acelor cari îl vor citi! Ceea ce va rămîne în Istorie e pă­rerea d-lui Filipescu asupra „Ruși­ne­ dela Caracal“ și singurul succes va fi acela al d-lui Filipescu, obținut la Făurei și pe care d-sa îl va sem­na, ca să zicem așa, P. M. — adică ..... Proprio Manu, Pac. O anchetă interesantă Evenimentele petrecute în lunile din urmă au adus schimbări funda­mentale în viața statelor balcani­ce și au deschis în fața acestora perspective cu totul nouă. Tot so­iul de probleme de ordin cultural, politic, economic și social se pun fiecăruia din aceste state, și atâr­na de răspunsul ce li se va da, vi­itoarea dezvoltare a peninsulei balcanice. Firește, sintem­ încă în perioada de așezare a erei nouă, începută cu pacea de la București. Dar ten­dințele și orientările cele nouă își fac drum de pe acum, și cunoaș­terea lor este pentru toți de u­n interes capital. Iată de ce ni s’a părut bine veni­tă ancheta orînduită de d. Oscar Iaszi, directorul importantei revis­te de științe sociale „Huszadek Század“ (Secolul XX) ce apare în Budapesta. Această­­ revistă a tri­mis tuturor oamenilor reprezenta­tivi ai popoarelor balcanice un chestionar, cerîndu-le părerea asu­pra problemei­ balcanice în­ general și asupra­­ relațiilor statelor respec­tive cu Ungaria în special. Ar fi de dorit ca romînii să răs­pundă în număr cît mai mare la această anchetă. Aceasta nu numai dintr’um motiv de ordin general, acela al Cunoaștere­ problemei bal­canice, ci mai ales dintr’unul spe­cial național. Sînt în chestionar în­trebări referitoare la mijloacele prin cari s’ar putea ajunge la o a­­propiere mai strînsă între țara noa­stră și Ungaria. Iată un prilej bine venit prin urmare, de a lămuri opi­nia publică maghiară, asupra pro­blemei naționalităților, privită din punctul nostru de vedere. Să sperăm că toți aceia cărora li s’a trimis chestionarul nu vor scăpa un asemenea prilej de a a­­duce un real serviciu cauzei na­ționale, răspunzînd cît mai curînd la această interesantă anchetă. JKste fei“ Nestor A doua zi după ce cîțî­va studenți cari usurpă numele studențimei în­tregi, spărseseră cu­ pietre și bite, în­trunirea socialistă din Iașî, d. Iorga le-a trimes o scrisoare de condolean­­ță, nu pentru actul reacționar și ne­civilizat ce comiseseră, ci pentru că se aleseseră și el cu cîte ceva din bătaia ce provocaseră. „Viitorul“ a mers mai departe. De­­zaprobînd chipurile brutalitățile stu­denților în chestie, declară totuși că eî sînt nădejdea țarei. Dacă erî ar fi într’adevăr nădejdea țăreî, apoi, cu durere o spunem, tristă ar fi această nădejde, și pe cît de tristă pe atît de slabă ! Studenții sînt nădejdea țăreî, dar nu studenții cari se duc cu pietre și bite să turbure întrunirile celor de altă părere și cu forța brutală să su­grume libertatea cea mai esențială studiului, libertatea gîndirea și a cu­­vîntului. Nu, acești studenți mi sînt, din fericire, nădejdea țărei! Nădej­dea acesteia este în numărul acela mare de tineri, cari îșî petrec vre­mea prin spitale, prin laboratori­ și biblioteci, cari cu capul plecat peste cărțile în cari sunt închise rezultate­le cercetărilor seculare, caută arși de adevăr, să se adape la izvorul răco­ros și reconfortant al științei ; caută în comerțul cu marii cugetători din toate vremile și neamurile să-și cul­tive sufletul, să -și întărească inima împotriva ispitelor negre și să um­ble pe calea luminoasă a binelui, a dragostei care mută munți și care înalță popoare. Iată unde­ î nădejdea țărei­ începuturile ridicărei acestei țări își au rădăcina în marile revoluțiuni liberale cari au zguduit Europa în tot timpul primei jumătăți a secolu­lui al nouăsprezecelea și numai din libertate, din triumful desăvîrșit al ideilor liberale și democrate, adică ale ideilor la temelia cărora e dra­gostea, poate e și desăvârșirea visului național romînesc ! Cine lucrează altfel,, poate crede ce-o vrei, face însă un rău imens fărel și națiune!. Br. Premiul Nobel pentru pace Senatorul belgian Henri La Fon­taine, vechiu pacifist, a obținut pre­miul pentru pace. Comitetul Nobel a împărțit acest premiu între senato­rul Elihu Root fost ministru de ex­terne al Statelor­ Unite și Henri La Fontaine care, de mulți­­ ani și cu mult talent și convingere, a răspîn­­dit ideea păcei. Scriitor de seamă, Henri L­a Fon­taine a închinat mișcărei pacifiste mai multe lucrări între care: Biblio­grafia păcei și arbitrajul internațio­­na­l“, „Istoria documentară a arbi­trajului internațional“, etc. Uniunea interparlamentară și bi­roul central pentru pace din Berna, îi datoresc avîntul și autoritatea pe cari le-au luat in timpul din urmă. Membru al diferitelor asociatiuni pacifiste, Henri La Fontaine a fost pretutindeni apostolul ideilor sale de pace ,și comitetul premiului No­bel n’a făcut alegere mai bună ca a­­ceea făcută în persoana senatorului belgian care și-a consacrat talentul și munca ideii mari a păcei. HENRI LA FONTAINE Monumentul lui Columb La intrarea canalului de Panama a fost așezat un impozant monu­ment al lui Christopher Columb. Adeverim Un sîmb­re D. Filipescu vede în reformele li­beralilor sîmburele care ar putea face să răsară în jurul sau ceva „a­­grarienî“.... Se vede că societatea agrară n’a adus destul ghinion lui conu Pe­trádhel! Definiție Ieșind erî deja Concertul dirijat de Siegfried Wagner, un asistent mi-a spus: — Definește-mi pe Siegfried Wag­ner. — I-am răspuns: —Un fel de Ionel Brătianu! Explicații Mare emoție­—și cu drept cuvînt— între artistele Teatrului Național. Fostul director al Teatrului se a­­cuză de „sacrificii nepermise“ în ce privește efectuarea toaletelor. E vorba ca fostul director să fie poftit să se explice!! Rigoletto Două măsuri Pe cindi ziariștii Millian și Teo­­dorescu zăceau la închisoarea mili­tară, suferind un regim din cale afară de aspru, consiliul de răz­­boiu al corpului II de armată, ju­deca un nou proces militar, acela al locotenentului Darie Alexandru, acuzat de două fapte : bătaia in­feriorului și insubordonată față de superior. Consiliul a achitat pe acuzat. Desigur că am fi trecut peste a­­ceastă sentință ca asupra atîtor al­tor sentințe militare, dacă ea nu s’ar fi produs în împrejurări cu to­tul speciale. Consiliul de război îi găsește cu cale să achite pe un ofi­țer acuzat de bătaia interiorului, a­­bia cîteva zile după ce osîndise cu atâta aSsprime pe niște ziariști cari în calitate de ziariști, au denunțat purtarea unor ofițeri bătăuși. . Interesant e faptul că, lui Millian de pildă, i s’a făcut o vină din a­­ceea că nu s’a mulțumit să rapor­teze pe ofițerii bătăuși ci i-a dat la gazetă. Pe de altă parte însă, cînd un asemenea ofițer este ra­portat și dat judecatei pentru bă­taia interiorului, consiliul îl achită. Și să se noteze că în cazul special locotenentul Darie a fost dat în ju­decată de însuși colonelul său­, față de care a comis și o insubordo­­nanță ! Tradusă într’un limbaj mai ex­presiv, atitudinea aceasta a consi­liului de războiă sună cam așa : — Bateți, băeți cît puteți. Da­că cineva vă dă la gazetă, noi îl pedepsim. Iar dacă vreun superior vă da în judecată, vă achităm ! Nu ne îndoim că ofițerii cu apti­tudini de bătăuși vor tine socoteală de această încurajare directă din partea consiliului de războiu. Rob. —■ ■ —....................* Fapte și observații .....1 .tm­ Urita Im-Evadarea lui Goliescn.- S ° ST ■v..­. -IIIIH.IIT nuntelc asu­pra „evadărei lui Goliescn“. Un ofi­țer osîndit pentru spionagiu nu e de­sigur un personagiu­ simpatic și vrednic de interes, mai cu seama cînd lumea crede în vinovăția sa. Aceasta nu însemnează însă că totul a permis față de un asemenea nenorocit. Narațiunile făcute asupra așa zi­sei „evadări“ a lui Goliescu arată că nici măcar ideea evadărei nu a fost concepută, sau cel puțin nu a fost pusă în practică de Goliescu, ci totul a fost o înscenare, spre a se cerceta „dacă Goliescu are intenții de evadare“ !... Psi­hologi mai sînt și domnii a­­ceștia cari au a face cu suflete atît de anormale ca osînditiî !... Era nevoit să se facă descoperirea dacă un osîndit ca Goliescu vrea să evadeze ? Și admițînd că s’au­ ma­nifestat din parte­a intențiunî cari aveau nevoi de controlare, se poate îngădui un mijloc de controlare în felul aceluia c­are s'a întrebuințat ? Se află că mama osînditului ar fi adus acestuia o sumă de bapî și a­­tuncî se pune la cale farsa ca gar­dienii să ia o bună parte din ea, vreo 2001) tot­ se simulează o evada­­re cu ajutorul unui sac și se dă ime­­diat pe față „intenția“ de evadare. Dar sugerarea și concursul dat cru itivita autoritate­ în drept este mai mult chiar decit o complicitate. Ca­­e osîndit nu ar manifesta intenția de a „evada“, cînd se pun la cale a­­semenea farse de foarte prost gust. In urma acestei farse, am citit că Joliescu a fost pus în lanțuri, pu­it­icul zărindu-i intr’o gară l’a hui­­tuit — căcî publicul huiduește pînă -i la teatru pe trădătorii din melo­­drame !... Mie îmi vine să huiduesc mai mult pe maeștrii inscenatori ai unor a­­semenea farse din care se desprinde nainte de toate, ideea de­­ țî bato­oc de nenorocirea, fie și a celui mai pervers criminal. Un asemenea sentiment e odios și tu trebue să fie afișat de acei în­sărcinați cu conducerea caselor de lorecție. E. D. F. CHESTIA ZILEI COLA­BORAREA He toachoz pas, il est brisé.. (Solly Prudhomme) Primul-Ministru: Take dragă, sa nu ne mai atingem de el, eu e sparți! Perfidie Austriaca de THEODOR RĂȘCANU Opinia. ..publică romînească nu se mai îmioește azi de perfidia poli­ticei austriaca fată de noi. Și cine se mai încrede încă în bunele in­tenții ale Austriei, cine este, destul de naiv ca să-și închipue că ne putem aștepta la ceva bun de la e­­terogena noastră vecină, se înșea­lă amar. Exemple avem destule. Astă vară pe cînd Austria se pre­făcea că ne susține interesele, co­cheta peste capul nostru cu Bul­garia. Deși interesată să ne aibă de partea ei, avînd nevoe de prie­tenia noastră, ea totuși cultiva din răsputeri și pe ascuns, prietenia Bulgariei. Și totodată ne mai și a­­țîța pe unii contra celorlalți­ „Divi­de et impera“ este principiul diplo­mației austriace- Intriga, înșelăto­ria, perfidia și lașitatea este carac­teristica acelei diplomații. Așa la 1777 prin înșelătorie, a escamotat Austria, frumoasa provincie a Bu­covinei, imperiului turcesc. Esca­motare pe spinarea romînilor. Din lașitate a părăsit pe bulgari — cînd noi eram la porțile Sofiei — după ce i-a dus pînă la marginea pră­­pastiei. Prin intrigi a enervat pe sîrbi cînd a pus la cale afacerea Prohaska-Azi Austria și-a înstrăinat sim­patia și încrederea popoarelor. Contele Mih­ai Karolyi a constatat acest fapt în critică adresată poli­ticei contelui Berchtold. A fost pentru ministrul austro-ungar, un adevărat rechizitoriu. Azi Austria a ajuns să facă curte sîrblor și romînilor spre a le re­­cîștiga prietenia de care are ne­voe, a spus contele Karolyi-Este vădit că Austria — dîndu-șî seamă cît poate valora la un mo­ment dat o desfășurare de forțe romînești —caută să ne atragă în brațele ei „dulci”. Numirea conte­lui Otokar Czernin, ca ministru la București, are acest scop. Dar, dacă pe iată Austria iarăși ne face curte, în ascuns lucrează la distrugerea neamului române­sc dat pradă ungurilor în Transilva­nia, dat pradă rutenilor în Buco­vina­ Și pe când Austria se silește sa ne recapete încrederea face fapte care sînt de natură să ne-o înstrăi­neze pentru totdeauna. Am avut atîtea triste dovezi de sinceritatea cl incit azi nu ne mai prinde. Trebue să se știe în Romînia că­­singurul popor din monarhie care nu este iubit de loc, nici stimat, ci dimpotrivă urît și persecutat cu în­verșunare, este cel romînesc. Int­rățirea romîno-maghiară în Ardeal este o manoperă politică al contelui Ștefan Tisza. Este o cursă, ce li se întinde romînilor, dar în care ei se vor feri de a cădea, căci au­ experiența necesară căpătată în lupta lor seculară de împotrivire ungurimea. Iredentismul român, de pe urma­­ evenimentelor Balcanice a început să înfioreze romînimea. „Gazeta Transilvaniei“ a vorbit în Septem­brie despre autonomie. Contele Tisza a grăbit tratativele de îm­păcare. Dar era, iată ca se confiscă un ziar care a publicat poezia d-lui Zaharia Bîrsan : „Ca mi­ne va bate ceasul“. Și da­că autorul ei trăia în monarhie de­sigur acum ar sta la pușcărie. Un lucru este sigur- A început peste munți să le fie frică de noi-In Bucovina am avut alt feno­men simptomatic, alt exemplu de perfidie austriacă , cazul Monas­­tirski. Acolo elementul românesc luptă cu rutenii cari sunt susținuți de Viena. Dăunăzi, deputatul rutean Piku*­liak a publicat în ziarul „Reichs­post“ organul clericalilor din Viena un articol, în care susține punctul de vedere rutean în chestia biseri­cească- Deputatul român d-l Isope­­scul-Grecul a trimis o rectificare Expozitii de pi­ctura —­­—— Ch. Pallady. — Henri Viseenl de B. Branisteanu In sala Exarcu a Ateneului, d. Th­. Pallady expune peste o sută de lu­crări: peisagii, nud­uri, desemne, — dovada unei sîrguințe care singură poate face pe adevăratul artist, din omul de talent. O Pallady are o pătrunzătoare pricepere a formei și coloritului și, dacă pictura sa­­ face poate dintr’un anume punct de vedere o impresiu­­ne cam­ monotonă, găsești totuși în lucrările expuse un simț fin pentru nuanțe și o gingășie de colorit cari te atrag, te conving. D-sa este unul din puținii noștri pictori cari cultivă genul atît de greu al nudului. Dintre toate obiectele cari au tentat întot­deauna pe mînuitorii penelului, nu­dul e de­­sigur acela care pune pro­blemele cele mai grele de rezol­vat, atît din punctul de vedere al desemnului, cit și din cel al culoa­­rei. Aci insuficientele nu se pot a­­coperi prin excese de culori și gre­șelile de desemn iar în ochi de la prima vedere. Aci imperfecțiunile artei ni se arată mai lesne. D. Pallady aborda totuși mereu această temă. Aceasta însemnează că dificultățile eî îl atrag­ Și în ve­derea eî își face toate studiile. Cor­pul omenesc, în special corpul feme­­iei, care , după frumosul cuvînt al lui Meine, „este o poezie pe care în­suși Dumnezeu a scris’o“, e redat în amănunte și întreg, în numeroa­se tablouri și desemne. In „Nedu­merire“ (2) .,La Oglindă“ (4) și în multe altele, puteți constata îndemî­­narea ce a cucerit d. Pallady în pic­tura­ nudului, cum a smuls nature! tainele formei, viața carnațiunei, fi­nele nuanțe ale coloritului. Unele din pudurile d-lui Pallady ni se par a fi tot ce s’a produs mai bun în a­­cest gen In tinăra noastră pictură. Dar și peisagiul e cultivat cu suc­ces de artist. Găsim în cele pe cari le expune, unele delicioase ca gin­gășie a coloritului și adîncime a atmosferei- Pinte mici, frînturi tă­iate la întâmplare din bogăția natu­rii și redate cu toata savoarea spe­cială a împrejurărilor. „La Bucium“ (79) este o bucată de fericită inspi­rație, de colț de țară, unde viața e liniștită și ferită de patimi, unde ai „dori să mori ca un fluture pe floa­re“ (și ce frumoasă floare), dar un­de pare că mai curînd un optimism sănătos te-ar face’să dorești să tră­­ești. A$ mai cita numai pentru e­­xemplificare și nu epu­izând tot ce e remarcabil în expoziția d-lui Pallady: „La Hîrșova“ (66), „Gala­­ta“ (67), „Studiu de cer“ (II), „Ave­nue Victor Hugo“ (43) și „Versail­les“ (46). * In strada Fra­nclin No. 6, chiar peste drum de Ateneu, prezintă pen­tru întîia­ dată publicului nostru lu­crările sale, un tânăr pictor, d. Henri Viscont. D-sa trăiește la Pa­ris și ni’l trimite sub cele mai di­ferite aspecte, depun­îndu-ne astfel o cartă de vizită dintre­ cele mai simpatice. D. Viscont expune mai multe schițe, posade, d-sa nu desăvârșeș­te lucrurile d-sale. E din acest punct de vedere un impresionist în sensul propriu zis al acestui cu­­vînt. Vede un colț al vechiului Pa­ris, o stradă, o intrare la o sală de spectacol sau de petrecere, o gară, un carrefour, o stradelă strivtă și intortochiată a vechiului Paris, o aglomerație de oameni, — le vede, îl impresionează, repede își notează impresiunea și ,de multe ori o notează cu abilitate, cu pute­re, așa că ne-o sugge­rează și nouă. Putința tecnică e un lucru ce se poate cîștiga prin muncă și sîrgu­­ință. Ceea ce nu se poate cîștiga prin muncă, ci trebuie să­­ fie dat, este talentul, sau, m­ai exact acele calități cari sînt simptomele talen­tului In lucrările expuse de d. Viscont le constatăm: Gust pen­tru pitoresc, simt pentru aer, pu­tința de a reda mișcarea și de a da viață chiar și lucrurilor moarte. Mi se pare că „Panica de incendiu“ (6), „Dansatoarele spaniole la balul Tabarin“ (70) sau­ „Serbarea de la Elizeu! Montmartre“ (105) redau foarte bine și mișcarea și atmosfera geselor local­urî și permit conclu­­­ziunî favorabile asupra viitorului artistic al expozantului. Și cum atacă într’însele cele mai grele probleme ale mișcărea mulțimei, a­­tacă și cele mai grele problem­e ale coloritului în „Spălarea halelor“ (60)­ sau în „Panorama Parisului“ văzu­i­tă în crepuscul sau noaptea (7 și 8). Cîteva peitagii din împrejurimile Cîmpulungului pe cari pictorul le­ expune au­ găsit cu drept cuvînt a­­matori. Ele sînt foarte nimerite tît în ce privește coloritul, cît și în abundența atmosferei lor. Intr’în­­sele d. Viscont ne dă cîteva lucrări mai sfîrșite, agreabile vederei, pe cînd în general expune cu preferin­ță schițe, atrăgînd printr’însele mai mult decît prin puținele lucrări fi­nite ce dă, și în cari imperfecțiunile tecnice apar mai lămurit. In special n’am putut gusta compozițiile d-sale, cari sînt artificiale și contrastează cu ceea ce formează tocmai ele­­mentul decisiv pentru constatarea talentului d-sale : impresionabilita­tea în fata naturei. / . D. Brănifleami 1

Next