Adevěrul, iunie 1914 (Anul 28, nr. 8876-8905)
1914-06-25 / nr. 8900
KIUL XXVn-lea No. SSOD rOHOITOR ALEX. V. BELDIMANU5 Bani Exemplarul PUBLICITATEA COWCeOaTA EXCLUSIV Agential de Publicttate CAROL SCHULDER * Comp. fite. Karageoraeviel. Wo. 9 EL I.—Teletee 3/4 BIROURILE ZIARULUI No. 111 București Strada Sărindar No. 11 DIRECTOR POLITIC CONST. MILLE Abonamente cu premiil ?* *? • ......................... Pentru străinătate preţul este îndoit TELEFONI Capitala...................No. 1410 *» 84/73 Provincia . . . • „ 14/99 Străinătatea . . . „ 12/40 «*» Apare zilnic cu ultimele ştiri telegrafice şi telefonice de la corespondenţii săi «♦» Curentul Stere Este sau nu o ciocnire în partidul liberal asupra reformelor ? — Pînă acum aparenţele au fost salvate în guvern şi în partidul liberal: o ciocnire făţişă între vechile cadre şi generoşi nu s’a produs. Majorităţile s’au prezentat unite în sesiunea parlamentară care s’a închis, dar s’au prezentat unite faţă de opoziţiunea conservatoare, nu faţă de reformele guvernului cari n’au fost nici de astădată precis formulate. Această unire şi coheziune aparentă se datoreşte numai opoziţiuneî conservatoare. Rezultatul alegerilor a înspăimântat întreg partidul liberal. Imediat după alegeri s’a vorbit de un nou guvern liberal, de un guvern Costinescu şi panica era aşa de mare în cercurile brătieniste încit s’a implorat d-lui Costinescu să facă o declaraţie publică spre a linişti pe brătienişti şi a risipi svonul că va forma un guvern pentru revizuire. Pe de altă parte atitudinea din Senat a opoziţiei conservatoare era de aşa natură în cit dacă continua şi lua proporţiunî în afară de parlament se putea întîmpla să se provoace chiar o schimbare de regim. Eventualitatea aceasta a înspăimîntat şi mai mult pe liberali şi atunci au ascuns toate deosebirile de vederi cari sunt între ei asupra reformelor şi s’au prezentat uniţi spre a rezista atacurilor venite din partea opoziţiei conservatoare. Imediat însă ce s’au potolit luptele, imediat ce opoziţia conservatoare a declarat armistiţiul, vechile cadre şi-a fi reluat pozitiunea lor moderată faţă de reforme. Curentul Stere este viu combătut In sinul guvernului. Pînă acum d. Ionel Brătianu a înclinat ceva mai mult spre stingă, dar de acum înainte va face o întorsătură spre dreapta, aceasta este absolut cert. * In vacantă d. Ionel Brătianu va avea probabil grija să salveze cele două cuvinte colegiul mic. La această formulă se poate să nu renunţe, dar conţinutul nu va fi vin generos, ci vin vechiu dres cu apele acordului. Ameninţările generoşilor că vor face spărtură, că vor merge chiar pînă a provoca căderea guvernului şi că apoi vor răspunde guvernului conservator prin revoluţiune, ameninţările acestea nu par a prinde în sinul vechilor cadre. Generoşii au ieşit din alegeri cam jumuliţi. Cei mai tari şi mai populari electori ai lor au suferit eşecuri teribile. Brăila s'a perdut, Falciul care era un tel de fabrică electorală a căzut în mîinele conservatorilor, Ialomiţa a căzut asemenea sub noua şefie a d-lui Banu, la Teleorman a suferit înfrîngeri un alt şef al generoşilor, la Vlaşca de abia s’au strecurat generoşii, la Iaşi d. Stere perdea alegerile dacă nu se cartela cu democraţii, la Ploeşti o. Al. Radovici a fost desfiinţat de opoziţia coalizată, etc. Deci generoşii nu pot pretinde vechilor cadre că stăpînesc organizaţiile partidului şi prin urmare cînd va veni ziua să se pună pe hîrtie proectul reviziunei atunci e de prevăzut că curentul moderaţilor, curentul Costinescu-Stelian, sprijinit de rege — care are cuvînt la revizuire—acest curent va învinge curentul Stere. Printre moderaţii din Senat sînt d-nii Vasile Missir, Stelian, Costescu-Comăneanu, Pleşea, Procopie- Dumitrescu, C. F. Robescu, Enăşescu, Isvoranu, Sachelarie, Cociaş, Dr. Petrini-Paul, N. Botez, Ghiţescu, Chirculescu, Lupaşcu, Al. Filipescu, Capitanovici, Antonovici, etc. Aceştia nu se vor supune d-Ior Atanasiu, Alessiu, Delimarcu, Gr. Procopiu, Săveanu, Suculescu, etc., cari reprezintă acum curentul sterist. Se va dizolva Senatul? Dar ameninţarea aceasta din partea generoşilor e considerată ca o glumă în rîndurile vechilor cadre. Sînt şi la Cameră mulţi moderaţi din vechile cadre, aşa că în cele din urmă e de prevăzut că d. Ionel Brătianu va sfîrşi prin a cere generoşilor să se resemneze şi să înghită acordul partidelor.R. X. Gonservattr: revolaiionari Cine doreşte progresul nu trebue să se sperie de revoluţiune, fiindcă nu întotdeauna progresul poate fi realizat prin evoluţiune. Prin urmare nu noi ne vom speria de declaraţia de alaltăeri a d-lui Filipescu la „Dacia“ cum că „ne trebue un partid conservator revoluţionar“ -deşi nu ne facem iluzii asupra revoluţionarismului d-sale. D. Filipescu este, prin temperament, un reacţionar revoluţionar. In Franţa d-sa ar fi în capul celor de la „Action francaise“, în speranţa că tot va mai putea readuce regalitatea. Unde însă să ne dea voe d. Filipescu să rîdem este cînd d-sa adaugă că ne trebue un partid conservator revoluţionar „în felul cum e partidul liberal“. _ Partidul liberal e astăzi un partid de afaceri, un partid de dividende, tantieme, cointeresări şi de cînd lumea un asemenea partid nu a putut fi un partid de revoluţie. Păstrarea intactă a stărei care-i permite să fie partidul afacerilor e prima lui raţiune de a fi. A voi să fie revoluţionar „în felul cum e partidul liberal“ este deci sau o ironie, sau o confuziune. Superioritatea partidului conservator e tocmai că nu e un partid de afaceri „în felul cum e partidul liberal“. Aceasta explică de ce, deşi adversar al democratizării politice, are totuşi încă un ecou în ţară, D. Filipescu confundă demagogismul plutocraţiei liberale cu revoluţionarismul. E o mare eroare şi mai mare ar fi încă dacă partidul conservator ar deveni revoluţionar în felul acesta. Partidul conservator, nu a fost, nu va fi şi nu are rost să fie revoluţionar, dacă prin revoluţie se înţelege noţiunea exactă a termenului. Acest partid are însă nevoe să înceteze de a fi retrograd şi să devie evoluţionist. Şi va deveni, sub pedeapsa de a dispare, S. R. Trotuarul Parisulu de MATEI RUSXI Homîrseşti Şi adică ce ar fi dac’am vorbi astăzi de lucruri romîneşti ? Sint aciţia romînî la Paris ! Şi atîţia rominl vin, în trecere, să’l viziteze! Nouă ori din „e ce, cînd mă duc la teatru sau la vreo conferinţă, se află cite un vecin de fotoliu care vorbeşte romîneşte cu jumătatea dumisale. Am să vă dau un sfat: dacă veniţi la Paris, să nu care cumva să vă spuneţi tainele în romîneşte : vă înţeleg trecătorii. Romînî, la Paris, sunt pretutindeni : în afaceri şi în presă, la teatru şi în industrie, la Bursă şi prin ateliere, pe bulevarde, la curse, în sălile de joc, prin facultăţi, prin laboratoriu, pretutindeni. Din nenorocire, lumea e mai obişnuită să-l vadă prin cafenele decit prin sălile de studiu. Vor fi exagerînd ei, franţuzii, dar trebue să fie la bază şi o parte de adevăr în aprecierea aceasta neplăcută , de cite ori franţuzul vrea să spună „străin“ cu o nuanţă de dispreţ, el spune „valaque“ sau „roumain“. Bine seama nu-şi dă el, ce,e asta „valaque“ şi pe unde o fi Valahia asta păcătoasă dar atîta ştie : că un „valaque“ trebue să fie un rastu. Totuşi, mi se pare că opinia publică franceză e pe cale de a se preface, în bine. Şi aceasta se datoreşte nu nimai rolului însemnat pe care Romînia l-a jucat în ultimul război balcanic, ci şi activitate pe care, de o bucată de vreme, tineretul român din Paris îşi dă silinţa s’o desfăşoare. Pînă acum, românii, în genere — sunt întotdeauna excepţii fericite — se duceau la Paris bou şi se întorceau viţel ; adică la Paris îşi pierdeau calităţile, simplicităţii lor şi în schimb cîştigau cusururile parizienilor. Acelaş fel de a fi e, la un neam calitate şi cusur la altul. Totul atîrnă de o complexitate de obiceiuri, de fire, de spirit, de filozofie. Dar se pare că tineretul romînesc din Paris a început să-şi dea seama de acest lucru şi a înţeles că „uşurinţa“ franţuzului e larg compensată de multe mari calităţi, printre cari munca. Franţuzul este muncitor. De altmintrelea, pe cînd românul zice „a învăţa“, franţuzul în aceleaşi împrejurări zice „travailler“. Şi tineretul romín din Paris a prins să se organizeze şi să muncească. Avem mai multe societăţi şi organizaţii. Nu voiu vorbi nici de Căminul ,,bieţilor“, nici de Căminul „fetelor“. Ele sînt de natură economică şi formează stomacul. Dar avem mai întîi Societatea Vasile Alexandri, a cărui preşedinte e har- Hicul Vasile Vs Haneş. Deşi activitatea acestei societăţi ar putea fi încă şi mai însemnată, totuşi ar fi nedrept să ne plîngem ; căci, ca în toate societăţile de acest fel, cîţiva — întotdeauna aceiaşi — lucrează mereu, pe cînd cei mulţi stau nepăsători. In afară de şirul de conferinţe pe cari le-a ţinut şi de concertele pe cari le-a dat, societatea „Vasile Alexandri“ a scos o revistă lunară în limba franceză. La Tribune Roumaine, în care se expun diferite subiecte, literare, politice şi economice. Avem, pe de altă parte, L’Alliance Universitaire Franco-Roumaine, al căreea preşedinte e profesorul Mario Roques. Alianţa aceasta, care a fost întemeiată acum doi ani şi care a avut cîteva întruniri strălucite, — printre cari aceea reînălţată de conferinţa lui A. D. Xenopol, — suferă de o boală îngrijitoare : anemia. Sînt acolo cîteva forţe, cîteva binevointe, dar întrunirile nu sînt destul de dese şi comitetul nu este destul de activ. E păcat. Zilele acestea a apărut un nou organ romînesc în limba franceză : „Bulletin du Bureau Roumain d’Informations Politiques“, de sub direcţia d-lui Mircea Russu-Şirianu. Numărul 1 se ocupă mai cu seamă de chestii transilvănene şi bucovinene. Scris într’o limbă corectă, Buletinul acesta va fi folositor cauzei romîneşti, dacă va izbuti să pătrundă în medii interesante franţuzeşti. Mi s’a mai vorbit şi de gruparea ziariştilor romînî din Paris. O astfel de grupare ar fi, fireşte, folositoare din multe puncte de vedere. Ea ar putea controla cele spuse despre România în presa franceză, şi la nevoe să ceară rectificări. Ar putea, cu vremea, deveni o legătură capabilă între presa franceză şi cea romînească, şi altele. Acum, cînd ziariştii romînî fac o escursiune la Paris, o astfel de grupare i-ar putea primi şi conduce. Mă întreb de ce mi-a venit astăzi un gînd să vorbesc de lucruri romîneşti, şi înţeleg : zilele astea am condus-o la gară pe marea noastră Aristizza, care a părăsit Parisul „pentru totdeauna“. In ziua aceea ne-am sculat dis de dimineaţă. Pentru întîia oară, anul acesta, cerul era curat... curat... albastru... albastru, fără nici o pată, fără nici un nor. Răcoarea dimineţeî era ca răsuflarea parfumată a unei ființe tinere ; — răcoare de o singură parte a străzilor, scăldată în umbra uniformă ce o aruncă zidirile înalte. De cealaltă parte, soarele înfigea în case şi în trotuare ca nişte ace de lumină arzătoare şi prefăcea formele şi culorile Parisului bătrîn. Şi deodată, colo sus, în faţa noastră, am văzut ceea ce niciodată nu văzusem încă pe străzile Parisului: un porumbel alb, ca o dîră de cretă brăzda imensa foae albastră a cerului de vară. Am surîs mulţumit şi mi-am zis că dacă aşi fi superstiţios, aşi lua această întîmplare drept un semn de noroc. La gară, o găsim pe Aristizza, în tovărăşia nepoatei sale, şi înconjurată de cîteva „credincioase“, printre cari d-na Vaschide, d-şoara Teodorini, d-şoara Mioara Georgescu. Puţină lume pentru o Aristizza, care, orice s’ar întîmpla, tot ARISTICA ROMANESCU Mare ocară Că partidul conservator se împotriveşte din toate puterile unei lărgiri a bazei electorale, este foarte firesc: nu le vine uşor beneficiarilor actualului regim de privilegii să renunţe la situaţia lor privilegiată. Ceea ce e mai curios e silinţa pe care şi-o dau spre a dovedi că nu numai ei, dar şi ţăranii chiar sînt îneîntaţi cu starea de azi. Cum s’ar putea face o asemenea dovadă ? Nimic mai simplu , provocînd însăşi mărturia ţăranilor. In acest scop, cu prilejul întrunirei dela Dacia, au adus tocmai dela Roman pe ţăranul Mihaî Coteanu punîndu-1 să vorbească. * Nu ştim dacă onorabilul Mihai Coteanu este ţăran veritabil, sau e vreuna din acele lipitori ale satelor cari exploatează pe ţărani sub toate formele îmbogăţindu-se din sărăcia lor, dacă nu e chiar ţăran de carnaval de felul lui Capră. Se poate să fie însă şi ţăran adevărat. In orice caz, ca ţăran a fost adus să vorbească la întrunirea conservatoare. Şi iată cum au furnizat conservatorii dovada că ţăranii sunt mulţumiţi cu starea’ de azi : — Ţăranii vor exproprierea ? Nu e adevărat; ca dovadă, ascultaţi ce spune săteanul Coteanu. Şi săteanul Coteanu declară că nu treuc să se dea pămînt prin forţă, căci ar fi o nenorocire, şi că ţăranii sînt mulţumiţi cu cit vor să le dea boerii, adică cu pămînturile statului şi cu cele de mina moartă. — Ţăranii vor dreptul de vot ? Nu e adevărat; ca dovadă ascultaţi-l tot pe săteanul Coteanu. Şi săteanul Coteanu declară iarăşi că în adevăr ţăranilor nu le trebue dreptul de vot, că nici nu-i cer şi că nici nu le-ar folosi la ceva. Iar pentru a fi şi mai categoric, săteanul Coteanu mai spune că a da dreptul de vot ţăranilor înseamnă a pune mărgăritarul în rîta porcului ! Fraza aceasta a fost acoperită cu salve de aplauze, atît de fericită a părut tuturor comparaţia vorbitorului. încurajat de acest succes, săteanul Coteanu şi-a urmat cuvîntarea, arătînd că sînt unii săteni neştiutori de carte cari fiind înstăritau mai multe slugi ce ştiu a seri şi citi, cu colegiul unic slugile vor vota direct iar stăpîniî prin delegaţi. „Se poate ocară mai mare?“ a încheiat indignat săteanul. Noi cunoaştem o ocară şi mai mare decit aceasta; e ocara pe care au făcut-o cetăţenilor organizatorii întrunire de la Dacia mai intim exhibînd un asemenea orator şi apoi, dîndu-l drept ţăran. Căci, evident, onorabilul Coteanu nu are decit haina de ţăran şi a pune judecata lui pe socoteala ţăranilor, e cea mai mare ocară adusă simţului pudoare!. Nestor Primul ministru albanez, Turkhan paşa, a intervenit pe lingă, guvernele din Roma şi Viena in senzul de a se cere şi obţine din partea Romîniei un sprijin militar pentru pacificarea Albaniei. Adevei uri chi Cuvintele regelui Regele a trimis, după impresia tuturor, un picior destul de energic guvernului prin alocuţiunea ţinută comisiunei care i-a adus răspunsul Camerei. „Independenţa“ interpretează piciorul regelui drept.... o mină de ajutor ! E de sigur culmea resemnărei..... posterioare ! Comisia Membrii mare comisii de reforme se agită în vederea unor diurne ce ar trebui să ia. Consiliu de administraţie fără jetoane de prezenţă — asta nu intră în concepţia liberal-naţională ! Rigoletto In istoria economică a partidului liberal se întruneşte următorul fapt: beneficiul realizat de instituţiile create de acest partid în folosul startului intră tot sau aproape tot în punga creatorilor; şi ori de cite ori se găseşte cineva care să denunţe un asemenea lucru, liberalii In cor îl acuză de lipsă de patriotism şi de alte lipsuri căci e nepatriotic să ataci, spun el, o instituţie creată în folosul statului. Acest fapt e ridicat la înălţimea unui principiu care e aplicat cu seninătate dar nu fără îndrăzneală cînd vine vorba mai ales de Banca Naţională. * * * Nu e un secret pentru nimeni că această instituţie a deviat de la rolul ei. In loc să fie, cum s’ar fi căzut, un regulator al vieţei noastre economice, ea este marele motor al activităţei partidului liberal. Şi atunci se înţelege de ce toată dezvoltarea acestei ţări pe tărîmul economic este privită de Banca Naţională sub unghiul strimt al influenţelor politice. De aici tot ce poartă etichetă liberală e bine primit şi încurajat în pofida a tot ce nu e înregimentat sau în legături de cointeresare cu partidul, azi la putere. Această atitudine a Băncei Naţionale a stîrnit nemulţumiri şi îngrijorări în cercurile economice, ceea ce a atras numeroase ieşiri împotriva acelora care stăpînind această instituţie voiau să acapareze tot ce are legături cu dînsa in scop de a trage foloase politice. Denunţarea atitudinea „primului nostru institut de credit” cum îl denumesc liberalii, i-a creat o atmosferă ce trebuia numaidecît împrăştiată. Se simţea nevoia să se redea Băncii acea aureolă a cărei pierdere pare-se că era dăunătoare unor interese ce această instituţie serveşte. D. Vintilă Brătianu a crezut că entuziasmul pentru Banca Naţională se poate cîştiga la un pahar de şampanie, de aceea a pus la cale un banchet de 350 de tacîmuri in „onoarea apărătorilor Băncii”. Odată banchetul anunţat — Viiitorul îl anunţa la ştiri politice — au început să se facă invitaţii tuturor instituţiilor în legătură cu Banca Naţională. înţelege oricine ce impresie a produs aceste invitaţii, lansate in numele Băncii, instituţiilor dependinte de dînsa. Era o nedreptate egală cu aceea pe care ar face-o sau a făcut-o un ministru cerînd să fie sărbătorit de subalternii săi. Propunerea d-lui Vintilă Brătianu a trebuit să cadă In urma intervenţiei primului-ministru, căruia i s’a arătat ce fel primeşte lumea economică ideia unui banchet, dat de dînsa Băncii Nationale, pentru a se sluji anume interese politice. * # * Dar „primului nostru institut de credit” îi trebuia o reabilitare şi cum renunţarea la banchetul de 350 de tacîmuri îl îngreuia şi mai mult situaţia, s-a simţit nevoia urgentă de o altă satisfacţie. D. Bibicescu, unul din directorii ei a publicat o lucrare „Rectificări şi controlări asupra băncii Naţionale”. D-sa se încearcă să spulbere „calomniile“ aruncate Băncii, explicînd urcarea acţiunilor de la 500 lei valoarea lor nominală la cota ce au azi şi arătînd că instituţia ce conduce ajută desvoltarea economică a ţăreî. D-sa însă nu răspunde la acuzaţiunile precise şi dovedite, ce s’au adus Băncii Naţionale, că face politică liberală atunci cînd ajută desvoltarea economică a ţăreî, şi cînd e vorba chiar de politica noastră externă. Or asupra acestui punct ar fi trebuit să vorbească d-sa. D. Bibicescu care cunoaşte pe persoana care a spus regelui că Banca Naţională are nevoie de directori străini de politică, ştie mai mult ca oricine cit sunt de întemeiate strigătele acelora cari cer ca politica să fie dată afară de la Bancă. încercarea d-luî Bibicescu de a reabilita instituţia ce conduce o înţelegem, nu credem însă că opinia publică va voi să se lase a fi convinsă de spusele d-sale, dat fiind că d-sa pe lingă că e director, n’a încetat de a fi un liberal militant. G.Metaxa-Doro -------------:---- — I m------------ Romînia | încercări pacificatoarea Alitaniei de reabilitare TURKHAN PAȘA NAZBIŢII D. FILIPESCU NUVELIST Caricaturist îl ştiu de mult pe d. Filipescu şi i-aş da chiar certificat de talent. Tare în lexiconul de la Făurel îl ştie toată lumea ! Dar nuvelist nu î l ştiam. Alaltăerî la „Dacia“ ne-a spus, însă, că ar avea poftă să scrie o nuvelă al cărei erou să fie d. Ionel Tătianu şi al cărei titlu e destul de sugestiv : „Rahatul de la Ciumacoviţa“. Sunt chiar autorizat de direcţia „Dimineţeî“ să fac o propunere d-luîFilipescu pentru rubrica nuvelelor „Dimineţel“. E interesant să se afle cine, cum şi în ce condiţii a consumat Rahatul de la Ciumacovița, D. Filipescu are secretul senzaționalului i Pac. Vacanţă S'a închis. Parlamentul. E cald, începe vacanţa. S’au muiat energiile, numai energia şi dorul de luptă ale d-luî Filipescu nu s'au muiat. Dar ce poate face d-sa singur, cind şeful nu voeşte, şeful a cărui putere de luptă nu e atît de tare, atît de încordată ca a fugosului fruntaş conservator ? Vacantă / Pînă la Toamnă, în Noembrie, Parlamentul in care mamelucismul constituant a înflorit timp de o lună ca o ciupercă superbă, răsărită după ploi abondente, va rămine pustiu ; prin ferestrele deschise va eşi înţelepciunea turnată în atitea cuvîntărî, şi se va odihni tribuna torturată, tribuna care se răzbună şi ea, transformînduse pentru uniîn ghilotină ! Constituanţii vor pleca la clime răcoroase şi la băî întăritoare cu convingerea că, deşi aceiaşi oameni aî trecutului, ei sunt mai valoroşi azi. Constituantă, o tură are la decenii odată şi cei cari o alcătuesc sunt deadreptul obiectul de cercetare al d-luî Nicolae Iorga in calitatea d-sale de istoric ! Micul avocat, neînsemnatul doctor, sau anondmul proprietar, vor duce în staţiunile balneare pe cari şi le vor alege, o conştiinţă de sine mai desvoltată, o guşare peste guler mai mîndră, căci eu sunt constituantă de numele cărora se va vorbi odată cu pietate şi pe portretele cărora se vor pleca priviri admirative... Şi cine dintre dinşiî şi-a făcut circula la Slăninii de Moldova sau la Govora, azi şi-o va face la Aix le bains sau la Vichy, ca să respecte însemnătatea istorică a Constituantei ! Iar aci în ţară se va munci, cu fata ca pămîntud şi cu ochii orbiţi de sudoarea picurată, de către cei la fericirea cărora vor visa constituanţii, departe, pe ţărmuri răcoroase. Fraximîn Miercuri 25 iunie 191* ! .......................................... CHESTIA ZILEI Triplicea și Romînia (după „ULK•*) — Au e asta lupoaica ce a hrănit odinioară pe Jîp* mulu» ? — Nu; acum e ursoaica ce’i hrănește strănepotul. Ce ar fi făcut Franz Ferdinand ? Viena, 20 iunie. — Aseară, pe întuneric arhiducele Franz Ferdinand şi sofia lui au fost aduşi la Viena ; astă-seară, tot pe întuneric, ei au fost transportaţi la Artstetten, unde mîine vor fi înmormîntaţî. Ceremonia a fost simplă şi scurtă ; iertaţi trivialitatea expresiei: a fost un rasol de mina ’ntfiu. Motivele acestei procedări le-am arătat în numărul trecut : archiducele a avut nenorocul să moară o dată cu nevastă-sa, așa că de onorurile făcute luî s’ar fi „bucurat“ și ea, care nu-î de sînge împărătesc. Ca să n’o „ridice“ pe dînsa pînă la el, a fi preferat să-l „coboare“ pe dînsul. De aceea au fost refuzate şi participările de suverani. Pînă şi Wilhelm al Germaniei, care încercase să se strecoare nu ca împărat, ci ca prieten personal, a fost rugat să capete un atac de reumatism circumstanţial, necunoscut în medicină. Asta e frumuseţea tradiţiilor, pe care o cîntă poieţii şi cu care se laudă retrograzii tuturor ţărilor. Ea duce la fenomene de toată nostimada, cum e alianţa tacită dintre aceia cari i-ai răpit luî Franz Ferdinand dreptul la viaţă şi cei cari îi răpesc drepturile de după moarte. Subiectul general, de discuţie e acesta : ce-ar fi făcut Franz Ferdinand dacă ar fi ajuns pe tron ? Se dau răspunsuri de tot felul; şi de aceste răspunsuri diferite atîrnă şi sentimentele pe cari le deşteaptă moartea lui. Aşa, este sigur că ungurii nu şi-ai simţit de loc ochii umezindu-se la vestea atentatului ; naţionalităţile însă sînt sincer dezolate. In special romînii din Ungaria vedau în Franz Ferdinand pe viitorul lor protector. Pînă la ce punct erau justificate speranţele lor ? Socotim că nu trebuie să cădem în exagerări. Ideile fundamentale ale lui Franz Ferdinand se cunosc. Catolic fervent şi militarist extrem, el reprezenta vechea tradiţie monarchică, în deplina ei accepţiune. Franz Iosef a făcut nenumărate concesii spiritului nou. Franz Ferdinand vedea tocmai în aceste concesii pricina de căpitenie a slăbiciunii Austro-Ungariei. Această Austro-Ungarie el o vroia mare şi puternică, supusă înăuntru şi temută peste graniţi. Vroia deci încetarea conrchetelor de tot felul—sociale şi naţionale—din sînul monarhiei, şi în acelaş timp războiul pe viaţă şi pe moarte cu vecinii mari şi mici. A vrut să înghită Serbia, a vrut războiul cu Italia, după cum l-a vrut şi cu Rusia. Se cunosc incidentele senzaţionale pe cari le-a avut cu Aehrenthal, care înţelegea să obţie totul prin şiretenie diplomatică, evitînd cît mai mult războiul. Cu ideile lui, era firesc să se izbească de unguri, cari constituie elementul prin excelentă turburător al păcii din lăuntru, şi sînt chiar şii o piedică a extenziuniî militare, întru cît nu aprobă nici o îmbunătăţire de adus armatei pînă cînd nu obţin, prin lungi tocmeli, avantagii în schimb. Numai din acest punct de vedere Franz Ferdinand era aliatul firesc al naţionalităţilor şi al românilor, ajutorul cărora avea să-i fie de folos pentru a infringe cerbicia ungurească. Prin urmare , nu un sentiment generos şi nici consideraţii de înaltă dreptate, ci interesul bine calculat. * Din punctul de vedere practic, e mai bine aşa. Politica se bazează numai pe interese. Dacă Franz Ferdinand ar fi trăit, n’am fi avut decît să aşteptăm evenimentele, pentru a vedea cum îşi apără interesele. Astăzi, cînd e mort, nu putem spune cu siguranţă că el ar fi rezolvat chestia naţionalităţilor, căci nu se ştia ce anume, din complexul lui program, împrejurările iar fi permis să realizeze şi ce ar fi preferat să sacrifice spre a salva restul. Ca să duci războiul, înăuntru cu ungurii şi cu ruşii şi cu sîrbii, e cam greu. Şi în cazul de faţă—mai ales întrun asemenea caz se aplică vorba lui Clemenceau. depse