Adevěrul, decembrie 1922 (Anul 35, nr. 11881-11911)

1922-12-07 / nr. 11887

»Ha! XXXV. No. 11887 1 Un exemplarei incaia tin 2 lel molarul In strlinatati C M 1 Deerrbrie 1922 Adeverul POTÎMTOTU / AL. V. BELDIMAN 1888-1897 fond ORf CONSTI MILLE 1897—1920 mm Guvernul ordinii! Ara spus din capul locului că în fantele antilrchice şi brutale ce se petered de la o vreme sub firma studetumii universitare, nu studentii sunt principalii vinovaţi. Există în ţara asta câţiva inşi, dornici să joace un rol de care nu sunt vrednici, şi dânşii, în mod politid sipervers, se folosesc de avostrulai de inexperienta tineretului,-, pentru ca să-şi facă mendrele pe socoteala lui. Intre aceşti exploatatori nescrupulosi se află un numir de profesori, în frunte cu renumitul plagiator A. C. Cuza. Dar toate sforţările lor ar fi de Prisos, dacă ei n’ar avea om mare si puternic complice.Complicele e însusi guvernul tarii. Am spus’o si am dovedit-o în diferite rânduri. înainte de toate însășii atitudinea presei oficioase e cea mai bună dovadă. Această presă,, de câte ori a fost silită să îngăiueze un cuvânt de dezaprobare la adresa turburătorilor liniştii publice, a ştiut ..s’o întoarcă 'din co'ndeiul atât de bine, în cât cei mustraţi, — si mai cu seamă instigatorii lor — să vadă clar ca 'dezaprobarea e numai de formă, şi că în fond guvernul e încântat de opera lor. Suntem gata, oricând, să recapitulăm toate acele comunicate, date numai când nu se mai putea altfel, şi făcute întotdeauna cu dublu înţeles. Dar iată-i pe cel mai proaspăt, apărut în „Viitorul“ de eri: „Centrul Capitalei, a fost tulburat aseară de manifestaţia gălăgioasă a unei părţi a studenţimei, porniţii împotriva ziarelor „Mântu’rea”,, „Lupta“, „Adevărul", „Dimineaţă!’ şi „Aurora Protestul studenţilor de la Bucureşti a fost stârnit de un articol scris în ziarul sionist ,,Mântuirea" cu ocazia incidentor de la Cluj. Manifestaţia de aseară este regretabilă şi actele de dezordine comise trebuesc anchetate şi pedepsite, fiindcă Intrio ţară unde furiedopează o justiţie, nimerit nu poate să-şi facă singur dreptate, fără a Comite un act de anarhie. Guvernul nu poate să îngăduie, insă s ploii atitudinea unei anumite prese, care, des! apare în România. nu scapă nici o ocaziune spre a lucra împotriva cauzei românești prin denaturarea adevărului și cultivarea până la paroxism a miiciunei Ziarist!! cari s’au întrunit In congres spre a cere libertatea prese! trebue să observe că acel cari periclitează, în primul rând această libertate, sunt unii din colegii lor". Va să zică, manifestaţia e .,regretabilă“ şi actele de dezordine „trebuiesc“ anchetate şi pedepsite. Ştim că de la a trebui până la a săvârşi distanţa, pentru guvernul nostru, este atât de mare, încât până acum n’am auzit de nici o pedeapsă, deşi scandalurile se repetăde luni de zile. E destul să amintim că în chestia huliganizmului de la teatrul din Iași, miniştrii au vorbit într’un fel iar subalternul lor Solafescu l-a dezavuat prompt și categoric, vorbind, prin presă, în serez contrar. Nu ne vine a crede că fără scop miniştrii s’au pus în această postură. S’au făcut ridicoli, dar ridicoli de bună voie, de sigur pentru că aşa cerea Interesul. Dar, în sfârşit, prin comunicatul de mai sus, guvernul declară, măcar în principiu, că „dezordinele trebuiesc anchetate şi pedepsite“.Atâta, cel puţin atâta, a fost silit să spuie, numai să spuie. Politica subţire îşi are şi ea necesităţile ei inexorabile. Pentru ca, însă, autorii dezordinelorsă nu se intimideze şi mai ales să nu se supere cumva, alineatul imediat următor zvârle o avalanşă de acuzări şi ameninţări ..anumitei prese“, a cărei atitudine „nu poate“ s’o îngăduie guvernul. Ce. caută ambele chestiuni într’nn singur comunicat? Dacă presa — „anumită" sau neanumită —lucrează împotriva „cauzei româneşti“ — care „cauză“ ? — este asta treaba studenţimii ? Şi stă oare în puterea guvernului să îngăduie sau să nu îngăduie atitudinea ziarelor ? Ceea ce este adevărat pentru studenţi, este adevărat şi pentru guvern: „într’o ţară unde funcţionează o justiţie, nimeni — nici guvernul — nu poate să-*;* facă dreptate singur, fără a comite un act de anarhie". Prin urmare, tot ce poate face guvernul este să se adreseze si el justiţiei, dacă există ziare cari lucrează contra „cauzei româneşti“. In nici un caz el n’are să facă confidente unor turburători ai ordinii publice si,într’un comunicat în care. ..dezaprobă“ actele lor afarhice, să le promită că va da masuri în potriva victimelor agresiunii. Pasagiul final al comunicatului i-a trebuit,însă, ca să, anuleze, imediat si complect, cele câteva cuvinte de slabă mustrare. Ce interes are guvernul ca în țară să domnească agitaţii si tulburări, ca spiritele să se învrăjbească, populaţia sa trăiască într’o continuă alarmă, şi peste graniţe să ne meargă iarăşî faima cea proastă pe care tot unor asemenea manopere am datorit-o în trecut ? Dia partea nat, guvern, normal , şî modern o asemenea atitudine ar fi neînţeleasă. Din partea unui guvern politicianist, condus de tot felul de considerente mărunte, ea se explică perfect. E bine să ai la îndemână o chestie artificială pentru a distrage atenţia publică de la problemele reale, pe cari în xiîcî un caz nu poţi să. Ie rezolvi. Diversiunile sunt întotdeauna folositoare, când toată ştiinţa guvernării se reduce la arta de a te menţine la putere. Şi astfel, guvernul „ordinii“ care merge până acolo cu intransigenţa în cât poate trece peste popularitatea tuturor partidelor din opoziţie, şi poate face încoronări şi constituţii împotriva voinţii generale.— acelaşi guvern declară cu modestie că n’are forţe suficiente ca să împiedice tulburările câtorva studenţi. In asemenea condiţii lucrurile pot lua orice proporţii şi pot avea orice urmări, pentru că aşa cer socotelile de şiret prost pe cari şi le face un guvern de politician!. Iar partidele democratice se ceartă, şi opinia publică rabdă! Const. Graur In chestia codului C. Am scris Duminică un articol în care demonstram că desfiinţarea cedulei C, utilizată de ministrul de finanţe ca principal argument In susţinerea reformei sale, nu reduc cu nimic impozitele plătite în mod real, deoarece majorează în proporţie massa impozabilă la cedulele A şi D. Argumentaţia noastră a fost atât de simplă, atât de convingătoare, atât de precisă, incrt nici o replică nu era posibilă, nici o răsturnare. Desfidem şi astăzi pe autorul noului proect şi pe toţi susţinătorii lui să afirme că arătările noastre mi sunt riguros exacte şi că desfiinţarea cedulei C reduce cu o centimă cel puţin impozitele pe care agricultorii Ie aveau să le plătească după legea Titulescu. Dar gazeta oficioasă trece sub tăcere demonstraţia noastră Incomodă. Atâta insă n’ar fi nimic. Tăcerea ar echivala cu o recunoaştere a justeţei expunerii noastre. Ziarul guvernului nu este din acele care să-şi recunoască greşelile şi falsurile. El afirmă din nou că cedula Clovia incă odată veniturile impuse la altă cedulă şi că desfiinţarea ei reduc sarcinele contribuabilului. Şi nu numai atât, el ne aruncă cu superbie dispreţul lui. „E de prisos — spune „Viitorul“ — să discuţi cu oameni care nu vor să recunoască evidenţa". Evidenţa? Ei bine evidenţa este ceea ce rezultă din demonstraţia noastră. Că ,,Viitorul" refuză s-o recunoască, nu ne surprinde. Ne-am şi dispensa să discutăm cu e. Dacă totuşi persistăm in lămurirea acestei chestiuni, dacă continuam să combatem nu impozitul propriu pe venit, ci argumentele şi afirmaţiile eronate sau inexacte ale oficialităţii de azi, nu. ■ o facem pentru plăcerea de a sta de vorbă cu ,,Viitorul“, ci pentru a lămuri publicul, pentru a lămuri pe cetăţenii cari sunt in stare să ia drept bune toată campania de mistificare sau de reclamă a presei oficioase. Şi in această operă de lămurire a cetăţenilor de bună credinţă, atacurile defăimărilor şi sfidările „Viitorului” nu ne vor putea opri. .. Asasinatele din Grecia Indignarea conştiinţei europene împotriva execuţiilor dela Atena — execuţii ce sunt o crimă — n’a rămas fără efect. Chiar înebuniţii stăpâni aî catastrofei elene, au ajuns sa priceapă că nu pot merge mai departe. Prinţul Andrei, care trebuia să aibă soarta celor şase, asasinaţi de oamenii d-lui colonel Plastiras, a primit o „pedeapsă“ care nu contrazicea cu nimc dorinţele acuzatului : a fost exilat pe viaţă, iar ceilalţi, cari fuseseră arestaţi cu intenţia de a sătura mai departe ferocitatea sanguinară a „revoluţionarilor“, au fost puşi în libertate. Toate aceste renunţări ale teroriştilor d-lui colonel Plastiras sunt, negreşit, efecte ale mişcării de protestare universală. Dar, renunţările acestea reuşesc să sublinieze şi mai mult monstruositatea celor săvârşite în capitala Greciei. E mărturisirea însăşi a vinovaţilor. Executarea foştilor miniştri, judecaţi sumar de câţiva militari fără pricepere şi fără autoritate, n’a fost decât o operă de răzbunare politică. Grecia vaputea face de azi, înainte efortul de a lepăda, de la conducerea ei oamenii cari o conincipit. Gestul ministrului elen la Washington care a demisionat îimdea „Nu mai poate reprezenta mai departe un guvern ce are mâinile nătate de sânge“, e semnificativ. El arăta că sunt între greci conştiinţe în stare să se seziseze de toată oroarea ce s’a lăsat asupra ţării lui. Şi, gestul acesta poate fi un semnal de mântuire •• Grecia a avut prilejul să învețe cât de ticăloasă e orice tiranie. .. Eleva a lui Lucien Simon , expozanta dela Mozart, d-şoara Rodica Manta, nu mai aduce aminte cu nimic obârşia învăţăturii sale. Progresul puţin obişnuit pecare la făcut dela ultima sa expoziţie până acum, a avut un drum fericit ales; personalitatea ■ artistei s’a fixat în limitele strict necesare unei manieri în stare s’o ocrotească de eventualele primejdii ale cine știe căror noi influențe, pe de-o parte, iar pe de altă parte' 'capabilă“' să-i inles* *) Lueien Simon, născut la Paris în 1854, elev al lui Delauney, Bougnereau, Tony Robert-Freury și Didier, unească mersul înainte spre creaţiuni definitive de arta. Aşa cum se prezintă astăzi, d-şoara Manîu e pe pragul maturităţii sale pictoriceşti. Arta d-sale, modernă ca inspiraţie şi ca factură, a scăpat desubjugata dedorinţa realizării vreunui trufaş individualism— acest ipseism , încăpăţânat, în care trebueşte e au,’ tata explicaţia tuturor rătăcirilor plastice din ultimul timp — şi s’a -mulţumit ,să..»rămâe într’un înţelept acord de linie şi culoare, folosind de-o potrivă grija bătrânei compoziţii ca şi agerimea de disecţie a valorilor, specifică impresimiştilor. Cele câteva, schiţe de compoziţii, expuse la Mozart, au — desigur — rolul de a arăta mai puţin talentic autoarei şi mai mult însemnătatea pe care o dă ea acestui dificil gen pietoricesc, ultimă şi definitivă etapă în dezvoltarea unui artist plastic. ... _ Cu aceasta, d-şoara Maniu, îşî dovedeşte odată mai mult seriozi- tatea. Subiectele expozantei sânt, ca mai la toţi moderniştii, fără o exagerată importanţă. Un colţ de apă, un ţărm cu bărci sau o întortochere de uliţă, — rar de tot însufleţite prin prezenţa unor fiinţe — scăldate în fe! de fel de efecte atmosferice, diricde mai simple' simai fireşti, iată' majoritatea lucrărilor dela Mozart, fie uleiuri fie aquarete,fie desene. ■ Demonstraţia schiţelor, de Oomnpoziţie se confirmă- insă • în -. construcţia tuturor: lucrărilor,. Grija a-. ranjărîî planurilor, gratia unor linii şi-aşezarea în cadru, .fac din scheletul ■ linear' un tot bine organizat şi armonios. In uleiuri, pasta, cu. toata asprimea şi uscăciunea ce-o arată că ni des — vine să se aşeze în trăsături de penel netede, curate şi stăpânite. Coloraţia uleiurilor, de cele mai multe ori, e însă bruscată şi are pe-alocuri răceli disonante. Doar câteva bucăţi mai păstrează în atmosfera lor acea căldură delicată, pe care o găsim desfăşurată înaquarele, în toată amploarea el Intr’adevăr, în aquarele, d-şoara Maria e în largul ei. Stăpânind tehnica într’o măsură puţin obişnuită la noi, d-sa întrebuinţează un penel larg şi dezgheţat, cu toată graţia unui spirit rafinat şi cu toată energia unei inspiraţii , puternice precise şi neîncărcate, . ... . . In asta stă probabil şi explicaţia reuşitei depline din tablourile cele mai simple ca şi din cele de egală lumină, spre deosebire de altele în care umbre puternice aruncând un vag aer de convenţional, discrediteazăpartea valoroasă de lumină. D-şoarei Maniu li stau bibe în special acele lucrări în care atmosfera predomină subiectul şi-l închiagă, pe baza unui desen, schematic, din valori limpezi şi armonioase, uşor gradate în nota tonalităţii generale. Acolo d-sa face artă de mare stil In desenele propriu zise, expozanta de la Mozart aşa de personală în aquarele $1 viguroasă până Ia înfăţişări de gravură, capaţi moliciuni şi înfăţişări străine care nu-i vin. Marele nostru Ştefan Popescu poate îi cel mult admirat. Când a imitat îşi păstrează însă o puternică pecete fără a-şî păstra în schimb acel foc interior de inspiraţie. asta nici chiar când admiratorul ar avea marele talent al d-şoarei Rodica Maniu. * D-şoara Isadora Constantinovici o simpatică solie de artă pe care ne-o trimite Bucovina, expune într’una din sălile de jos ale Ateneului, câteva zeci de uleiuri pline de odihnitoare surprize. Nu ştii unde şi câta studiat tânăra expozar.tă, cum nu ştim încât timp, şi prin câte forme ..a trecut până să_ajungă la forma de azi; c , gasim, _ însă, reprezentând aed liniştit Şi respectuos ortodoxism plastic, în care trece trăsătură de penel. înseamnă o nouă răspundere şi cea mai neînsemnată variaţie într’o aranjare de cadru e — în ultimă instanţă — o chestie de judecată Citiţi continuarea în pag. ll-cc Cronica artistici Rodită Marin, Isadora Ioastadolici, Ghem şi Florian de VICTOR ION POPA Delegata turcă la Lausanne jefuia si mai vorbească Dacă procedura se generalizează, sunt speranţe că, de data asta, conferinţa Internationalî s’ajungă la un acord! Organizarea profesională a presei Ziua a treia a fost dedicată de întâiul Congres al presei române,, mai mult cestiunilor profesionale, după ce a votat cu privire la libertatea presei, moţiunile pe cari le-am redat eri. D-l Nicolae Iorga, salutat călduros de Congres, a găsit cuvinte călduroase pentru libertatea presei, pe care a apărat’o şi împotriva procedeelor nesocotite ale unei părţi, noi credem, foarte, mici, a studenţimei, care în noaptea precedentă găsise cu cale să manifesteze contra geamurilor ziarelor democratice. D-l Iorga a constatat că d-sa n’a învăţat studenţimea ca să facă astfel. Congresul a aprobat cu aplauze prelungite expunerile d-lui Iorga şi a votat şi o moţiune împotriva diferitelor manifestatului antisemite, cari trădează obârşia de reacţionară, prin ostilitatea ce arată presei şi ziariştilor. Coroana pe care Congresul a depus-o apoi la statuia lui C. A. Rosetti, a avut, în împrejurările actuale, o deosebită semnificaţie simbolică. Ea nu a fost atât un omagiu adus marelui ziarist român, căci ziarişti şi buni şi mari, au fost şi înaintea lui C. A. Rosetti, ci a fost un omagiu adus luptătorului neprihănit pentru libertatea presei, aceluia care, la 1884, a părăsit Parlamentul pentru a nu vota nici acea restrictiune a libertatei presei, care apăra pe Suveran de atacurile ei. C. A. Rosetti credea că regele e îndeajuns de apărat prin situatiunea ce-i acordă Constituţia şi că în afară de această situatiane, nici el nu trebuie sustras criticei, în interesul monarchic chiar, în interesul dinastiei. ' * Ședinţa de după masă, a fost fecundă în rezultate practice. S’au discutat chestiuni profesionale de cel mai mare'' interes în chestiuni cari fixează poziţiunea ziaristului în societate, reglementând situaţia lui materială şi centralizând organizaţiunile profesionale de presă. Bineînţeles că dacă toate aceste soluţiuni vor găsi elaborarea amănunţită prin Comitetul pe care Congresull-a instituit și vor duce cu vremea la înfăptuiri practice, un pas mare pe calea de propășire și consolidare a presei noastre va fi făcut. D-l Dascovici a făcut un Interesant raport asupra Contractului profesional. Nu numai fixarea condifiliilor de muncă a ziaristului este urmărită prin acest Contract, ci mai vârtos asigurarea independentei lui de gândire si posibilitatea pentru dânsul de a refuza să scrie ce nu ar corespunde convingere! saie, fără ca prin aceasta să’si riste situatiunea materială. * Colegul nostru, Iosif Nădejde, într’un raport convingător prin modul logic şi documentat cu care ne-a obicinuit şi prin producţiile sale de presă, a tratat chestiunea delimitare profesiune! de ziarist. E aceasta una din cele mai importante cestiuni, fără de care nu se poate asigura ridicarea prestigiului, ziariştilor, fiindcă nu se poate asigura despărţirea netă de anumite elemente nechemate şi cari se împodobesc cu numele de ziarist, pentru a trage dintr’însa anume foloase păgubitoare presei. D-l Nădejde a căutat să stabilească din conditiunile de admitere în Asociatiunile noastre de presă, criteriile după cari se poate recunoaşte ziaristul. In revizuirea si aplicarea riguroasă a acestor conditiuni, în unificarea si generalizarea lor, stă asigurarea prestigiului, a propăşirei şi a consolidărei breslei. In Anglia Institutul jurnaliştilor care printr’rm charter este încorporat între Instituţiunile de stat ale Marei Britanii, a definit prin statutul weharterul său, pp darist astfel : „Cineva care profesional, obicinuit şi având aceasta ca singură sau principală ocupaţie, e angajat: 1) ca editor (director) al unui ziar; 2) în statul major al tmui ziar ,capabil fiind a scrie articole de fond, speciale sau altele, ca corespondent artistic, redactor literar, şef de redacţie, sub-şef de redacţie (secretar) sau reporter şi 3) cineva care serveşte ziarelor articole, ilustraţii, corespondente sau reportagii“. Cam aşa a delimitat şi d-l Nădejde pe ziaristul profesionist. Două sunt deci în esenţă caracterele esenţiale ale ziaristului: 1) să fie ziarist efectiv, adică să colaboreze efectiv la o publicaţiune periodică şi 2) să fie plătit pentru colaborarea sa. Cu aceasta se atinge o racilă a presei noastre — colaborarea gratuită. Tntr’o presă organizată, ea nu trebuie să fie admisă de cât în mod cu totul exceptional, pentru ---------- ,r, lTr liBiggn că ea creiază o concurentă ne leală 7 n- A ij\Q î lOlUJU!) AiV VU wiu V — bogat si face din scrisuri lux, fie că trage din scrisul său alte foloase, inaccesibile ziaristului. Congresul, după ce a votat în principiu federala Asociaţiunilor de presă, delegând o Comisie care,să studieze organizarea ei, a ales pe d-nii Const. Bacalbaşa şi Const. Miile în Asociaţia internaţională a Asociaţiunilor de presă şi şi-a încheiat lucrările, cu cuvintele pornite dintrun îndreptăţit sentiment de mândrie profesională pe cari preşedintele său, colaboratorul nostru d. Const. Bacalbaşa le-a rostit. P Din aceste cuvinte pe cari regret că nu pot să le reproduc întocmai, vrei să citez aci o reflexiune cu care închei şi notiţele mele despre Congres apărute în acest joc. Dezbaterile Congresului au fost atât de disciplinate, atât de înălţătoare, atât de calme şi de pline de spor, încât ar putea servi de exemplu acelor Parlamente cari au vroit şi vor să limiteze libertatea presei. B. Brănişteanu NA 2BAŢII Decisiv ! Un argument decisiv asupra necesităţii pedepsei cu moartea ni-1 aduce cronicarul ştiinţific al „Viitorului*. Eminentul savant, pretinde că in unele ţări „condamnaţii la moarte au servit ca bază de experimentare“. E un argument nu numai decisiv, dar oportun. Acum, când lipsa de ocupaţie a câtorva studenţi tinde să provoace în ţară, un adevărat răsboi civil, din pricina... cadavrelor, un comunicat al guvernului care ar vesti pe noi cruciati că pedeapsa cu moartea e făcută tocmai în vederea rezolvirii chestiei naţionale a cadavrelor, ar fi binevenit. II așteptăm. . . Klx. Un abuz şi o sancţiune Nu ne facem o plăcere constatând, în asemenea circumstanţe, realizarea bănuielilor noastre: judecătorul de instrucţie V. Pillat de la Botoşani care arestase — după cum arătasem mî-înşine — în chip samavolnic pe primarul acelui oraş, a fost suspendat pe timp de 2 luni de către consiliul superior al magistraturii. Spunem că luăm act fără plăcere de această verificare a bănuelilor noastre, fiindcă nu ne putem bucura de constatarea oficială a faptilui de nedesminţit că în spiritul unur nume magistraţi ai noştri domneşte iresponsabilitatea morală a celui mai revoltător arbitrar. E o chestie, însă, care se ridică odată cu publicarea acestei sentinţe , se face, cu acest prilej, un exces ciudat de discreţie; nu se spun motivele pedepsei aplicate. Or, pentru rostul acestei sancţiuni tocmai motivele interesează maî mult. Când s’a hotărît darea în judecată a d-lui Pilat, d. Jean Tehas a arătat şi scopul urmărit: era vorba, să se ştie dacă magistratul în chestie a lucrat mimai din nepricepere sau şi cu rea-credinţă. Ei bine, acuma, când s’a dat sancţiunea — o suspendare de două luni — am vrea şi noi să ştim dacă a fost nepricepere sau rea-credinţă, căci numai ştiind acest detaliu vom putea aprecia pedeapsa dată. In tot cazul, dacă s’a putut întâmpla ca primarul de Botoşani să fie arestat fără motiv, ne întrebăm dacă lucrul acesta nu se întâmplă în fiecare zi, şi în toată ţara, cu persoane mai puţin simandicoase. Şi, iarăşi, ne întrebăm dacă şi în asemenea cazuri ministrul se alarmează şi ia măsuri pentru pedepsirea magistratului vinovat. De. Carnetul nostru „Ziarist" Cu prilejul congresului ziariştilor d. N. Iorga a întocmit un luminos şi documentat studiu asupra istoriei presei româneşti de la începutul ei şi până la 1916. Lucrarea a apărut în volum şi pe scoarţa acestuia autorul şi a însoţit numele de un singur titlu: „ziarist“. Faptul acesta onorează, fără îndoială, corporaţia noastră, a profesioniştilor condeiului. Dacă ne-ar fi însă îngăduit să scrutăm o clipă conştiinţa savantului profesor, am deduce că ceea ce a voit să exprime adoptând această modestă titulatură, e faptul că d-sa însuşi 8© simte onorat cu ea. E încă un omagiu, şi unul din cele mai preţioase, ce se aduce mult hulitei şi totuşi aşa de nobilei, noastre îndeletniciri. Profesia de ziarist e fără îndoială grea şi satisfacţiile materiale vin rareori s’o răsplătească, dar nu e alta mai nobilă, mai generoasă, mai bogată în mulţumiri intime. Pentru ziaristul care vântură idei, ea cere un suflet cald, o sensibilitate vibrantă, o desăvârşită abnegaţie de sine, o identificare absolută cu idealurile pe cari le urmăreşte şi cu năzuinţele păturilor sociale pe cari le apără.. O dovadă despre aceasta am avut-o şi în congresul care a luat sfârşit aseară. Ziariştii au apărat cu cea mai caldă convingere libertatea presei şi au cerut-o întreagă şi nestingherită. Au cerut-o însă nu pentru ei, căci un abil mânuitor al condeiului ştie oricând să ocolească cenzura ceaa mai aspră ca să-şî exprime gândul. Au cerut-o pentru naţia întreagă, căci e vorba de una din cele mai preţioase libertăţi publice. Toată căldura şi, toată hotărîrea pe care au pus-o ziariştii în această chestiune, au pus-o intru apărarea intereselor obşte!. Ziaristul ar apărea deci ca un tip social ciudat, dacă n’am şti că însăşi legea progresului îl creiază pentru necesităţile eî. De aceea nici nu se plânge de adversităţile întâmplă-toare, îşi are şi el satisfacţiile lui,ca aceea pe care i-a dat-o d. Iorga când a venit să se aşeze alături de el şi să-l răzbune prin această măgulitoare vecinătate de hula nepricepuţilor. I. N. Banchet în onoarea delenafilor român! la Lausanne Lausanne 5. (Rador). — Delena*îi francezi Baniére si Bompard au oferit un banchet in onoarea d-Ior Duca si Diamand. Discuţii de actualitate Primejdioase păreri economice şi culturale D. St. Zeletin este printre puţinii noştri scriitori mai apuseni. In getiere moderat ca ton, devenitul mai combativ numai în măsura in care, chiar în Apus, unii publicişti nu’s... apuseni, dispunând de o citire întinsă, de care se foloseşte în mod sobru şi eclectic, d. Zeletin ne dă în patru numere din Archiva pentru Ştiinţa şi Reforma socială un studiu, de o reală valoare, intitulat: Revoluţia burgheză în România. Lucrarea prezintă: însuşiri şi cusururi, părţi noi şi părţi vechi, concluziuni exacte, încheeri false. ^ In linii generale se poate spune că ce are bun e vechi, şi ce e nou e neadevărat. Dar mai presus de chestiunea, oarecum „ştiinţifică“, a defectelor şi calităţilor, urmările culturale pe cari le-ar provoca studiul d-luî Zeletin în cazul când publicul s’ar lăsa convins de argumentele d-sale, ar fi, demoralizatoare pentru prezent, cam lipsite de pietate, pentru trecut, şi cu siguranţă aducătoare de sărăcire pentru viitor. De aceea, le considerăm, mai înainte de orice, primejdioase. Articolul de faţă nu are ambiţiunea să rezolve, ci numai să atace această chestiune. Este numai un clopot de vestire, și o prefață a unui studiu propriu zis, care nu poate încăpea în strâmtele coloane ale unui cotidian. Rândurile ce urmează nu va fi deci decât rezumatul desbaterilor de mai târziu. * încercarea d-lui Zeletin este, — în totul ei —, aceea de a identifica fenomenele, economice de la noi cu acele din ţările înaintate. Adaptarea evenimentelor româneşti la explicaţounile şcoalei istorice şi în special marxiste nu era, fireşte, lu cru nou. Ceea ce-i însă nou, este identificarea celor două serii de fapte. La drept vorbind, d. Zeletin găseşte o deosebire, dar o deosebire Care e — dacă se poate spune** mai mult o exagerare a asemănării. O deosebire in felul în care cineva diferă de Papă prin aceea că e mai catolic decât Papa: la noi, după d. Zeletin, revoluţia ca___.r _ _ gi letilt Ici vid ldLU't NOU-0 tC-fSO-LCL* isu. Vie, orice ţară. Prin aceasta, a fost de o intensitate fără seamăn, căpătând drepturi întinse la o admiraţie nemărgtcită pentru cei ce le-au făcut, la dispreţ pentru cei ce au avut dispreţ pentru cei dintâi. 1) Primul şi al doilea articol descriu fazele prin care trece capitalismul nostru. De la Tratatul de la Adrianopol (1829) până azi, în timp de mai puţin de un veac, am lichidat atât cu perioada capitalismului comercial, cât şi cu a celui financiar şi bancar, şi, acum ne aflăm în plin mercantilism industrial. Concluzia: Necesitatea istorică a unui cât de puternic Protectionism vamal. 2) In cel d’al treilea studiu analizează mai pe larg cum noile aşezăminte, transformând proprietatea, agrară din comunistă în gutuitară, individuală, aduc o fatală expropriere în paguba țăranului. Leacurile întrebuinţate pentru conservarea ţărănimei sunt ineficace, atât cele revoluţionare cât şi cele reacţionare. Inalienabilitatea pământurilor face ca ţăranul în loc să-şi ipoteceze bunul, să fie nevoit a-şi amaneta braţele. Iar jocul firesc al Codului Napoleon aduce o fărâmiţare a moştenirilor care face, din jumătate în jumătate secol, necesară câte o lege perturbatoare şi nedreaptă de împroprietărire. Remediul? Scăparea agriculture! este în Industrie, — după d. Zeletim. Industria de la oraşe poate absorbi excesul de populaţie de la sate, făcând ca numărul de proprietăţi să se împartă cu un număr mai mic de proprietari. 3) In sfârşit — last but not least — în cel de-al 4-lea articol, autorul face procesul culturei româneşti care este în întregime reacţionară» Junimişti, socialişti, poporanistă toate curentele din țara noastră afară de cel liberal, sunt travestiri în haine deosebite ale aceloraș instincte retrograde._Toată cultura. Citiți continuarea In vag. ll-a± . Chestia zilei STUDENTUL: Nu m’am putut prepara, pentru cS maii e mulţime de manifestata. D. A. C. CUZA : Na-î nimic! Ți-ai făcut datoria , îfi pun ba albă!