Adevěrul, iunie 1926 (Anul 39, nr. 13021-13046)
1926-06-11 / nr. 13030
AL. V. BELDIMAN 1888—1897 FONDATORII CONST. MILLE 1897—1920 In prima pagină de azi publicăm extrase dintr’un articol subversiv al scriitorului Oct. Goga. Probabil că ministrul Oct. Goga se va grăbi să ordone confiscarea „Adeverului“ de azi! Guvernul confiscăriiD. Oct. Goga şi libertatea presei Un energic protest al d-lui Goga împotriva stingherită acestei libertăţi D. Octavian Goga este ministru de interne. Este, dar n’a fost întotdeauna. Şi, i s’a întâmplat şi şi d-sale, ceeace s’a întâmplat multor politiciani, dela noi ca şi de aiurea. Devenit ministru, adică trecut „de partea cealaltă a baricadei", d. Goga s’a pomenit cu o revoluţie în idei şi sentimente. In clipa în care s’a instalat pe fotoliul ministerial, d. Goga a văzut că e foarte bine ceea ce până atunci găsise foarte rău. Şi totuşi, d. Goga se crede, probabil, grozav de consecvent şi bănuim că s’ar supăra foc, dacă i s’ar spune că nu e prea înzestrat cu această însușire. * Ca să nu se creadă că exagerăm în aprecierea noastră, vom trece imediat la dovada celor ce spunem. In Februarie 1922 , d. Goga era un biet opozant inconsolabil. De ce „biet" ? Pentru că n’avea putinţa să lupte, să-şi expună ideile, să-şi facă propaganda, în sfârşit să lucreze, prin procedeele fireşti, spre a câştiga simpatia publică pentru d-sa şi partidul d-sale. E o situaţie absurdă, odioasă, tragică, menită să exaspereze pe omul cel mai calm. Indignat, revoltat, amărât, d. Goga a publicat un articol în „îndreptarea", oficiosul de atunci și de azi al partidului poporului. Extragem câteva pasagii din acel articol (apărut in „îndreptarea'' ‘cu data de 15 Februarie 1922). D. Goga își începe astfel protestul : „De câteva zile ziarul „Tribuna“ din Oradea Mare îl primesc cu mari pete albe. „S’ar părea că suntem în războiţi şi avem a face cu o gazetă inspirată de interese streine, care vrea să dea duşmanului indicaţii protivnice. Ori s'ar părea că trăim în zilele unui negru absolutism, care nu tolerează nici un semn de opinie liberă. „Nu cred că e la mijloc nici una nici alta. Nici in războiu nu suntem, NICI SUB CNUTUL RUSESC N’AM AJUNS INCA”.. ...Nici sub cnutul rusesc n’am ajuns încă, scria pe atunci d. Goga. Ce înseamnă rezerva pe care o cuprindea neapărat cuvintelul „încă“ ? Vroia d. Goga să spuie că s’ar putea, totuşi, să ajungem cândva — să zicem : după vre-o patru ani — sub faimosul acela „cnut rusesc", mânuit, fireşte, tot de buni români ? Nu ştim. Din citirea mai departe a protestului d-lui Goga, amănuntul acesta nu se lămureşte. * Să lămuresc însă altele. De pildă, d. Goga scrie — sau mai exact , scria în acea zi, din acel an : „In orice caz, petele albe de la „Tribuna“ sunt foarte ridicole. Cum? Aceasta gazetă, susţinută din jertfele câtorva fruntaşi, foşti parlamentari ai Bihorului, SA VAIBA DREPTTL SA SE ROSTEASCĂ CU PRILEJUL MIŞCĂRII ELECTORALE ASUPRA ACTELOR GUVERNULUI, ori asupra candidaţilor lui? Sau crede d. ministru de interne, că numai INTRODUCÂND ATMOSFERA DE COMPLECT MTITIZM poate să lanseze în acest colţ de ţară candidatura generalului Iliescu?“ D. Goga aprecia perfect absurditatea acestei pretenţii a guvernului de atunci, ca foştii parlamentari ai Bihorului să nu-şi poată spune cuvântul cu prilejul campaniei electorale. D. Goga enunţa idei eterne — valabile, deci, şi azi — idei cari, totodată erau şi universale, valabile deci şi pentru alte judeţe, nu numai pentru Bihor. Şi după ce constata răul, d. Goga se gândea şi la remediul lui. Cităm : „Dacă lucrurile vor merge înainte pe această pantă caraghioasă atunci va trebui să luăm măsuri, dezvălind în presa din Capitală batjoourat de la Oradea Mare şi să intervenim cât se poate de dengrlew.“ scriitorul şi ministrul (una şi aceeaşi persoană) greşui şi trecem înainte. Al doilea procedeu, pe care d. Goga îl avea la dispoziţie pe atunci era : MBănuim că d. Goga nu va fi destul de altruist ca să ne dea o mână de ajutor. In orice caz, d-sa era atât de sigur de succes împotriva samavolniciei guvernului, încât îşi putea încheia astfel protestul : „De aceea d-le censor, opreşte-te şi pune jos creionul! Fiindcă de nu, câte pete albe la „Trifoiiva“, atâtea pete de ruşine vor fi pe obrajii celor de pe banca ministerială la deschiderea Camerei. Şî petele acestea au răul •obicei să se răzbune“. In chestia cu răzbunarea sperăm că vom avea în curând prilejul să îl întrebăm pe d. Goga dacă-şi menţine părerea că petele se răzbună. Dar, cu sau fără răzbunare, ne întrebăm : ce va fi cu „obrajii celor de pe banca ministerială", la deschiderea Camerii ? Nu mai avem mult de aşteptat. Traian Vlad Cum vedem, două mijloace de TERVENIREA CAT SE POATE acţiune existau pe atunci. întâiul DE DEPARTE. — „DEZVELIREA IN PRESA DIN CAPITALA" — nu mai există: astăzi ministrul de interne confiscă presa din Capitală, ceea ce în 1922 nu se făcea. înregistrăm pro-11 rugăm pe d. Goga să ne spuie unde anume se poate face o asemenea intervenire? D-sa nemai fiind opozant, ci ocontrer — chiar straşnic de ocontrer ! — ne poate pune la dispoziţie instrumentele de cari, în actuala-i situaţie, n’are nevoie. Nouă ne-ar prinde bine : am reclama şi împotriva confiscării de em. * D. OCTAVIAN GOGA Ediţia de ori a „Adeverului“ a fost confiscată. A fost confiscată, pentru că am asigurat ecoul acestei tribune democratice, lui Iuliu Maniu. Preşedintele partidului naţional s’a pronunţat printr’un Interview ce ne-a acordat, asupra alegerilor. Cu această ocaziune nu a putut să fiu vorbescă de cele ce s’au întâmplat In comuna Rusî, nu a putut să nu spuie ce crede si despre modul cum a venit la cârmă actualul guvern şi despre modul cum a înţeles să-şi asigure majoritatea parlamentară care să-l menite. Iuliu Maniu nu a renunţat la dreptul de critică şi la libertatea cuvântului sub regimul unguresc de urgie şi teroare. El nu putea renunţa la acest drept şi la această libertate, sub regimul de urgie şi teroare electorală, deslănţuit de guvernul Averescu. Toată lumea cunoaşte moderatiurtea de limbagiu a şefului partidului naţional. Mult l-au făcut din această atitudine, un reproş. Ea este însăşi firea de sale şi e o garanţie pentru toţi oamenii de bună credinţă, că în interviewul ce ne-a acordat, nu a fost nici un fel de violenţă, nici un fel de aţâţare, nici un fel de exagerare. D. Manici nu a făcut decât să constate şi dacă constatările d-sale i s’au părut guvernului atât de tari, încât s’a temut de punerea lor în lumina publicităţii, vina este desigur a abuzurilor şi ilegalităţilor pe cari Ie-a ordonat şi cari, cum confirmă confiscarea „Adeverului“, trebue să nască mereu nouî abuzuri si ilegalităţi. Confiscând „Adeverul“, faptele pe care le relata din partea şefului partidului naţional, nu au fost desfiinţate. Mai puţin încă indignarea generală pe care ele au provocat-o, va fi înlăturată. Ceia ce este admirabil în libertatea presei este că indignarea care se exprimă printr’ânsa, pierde o bună parte din acuitatea ei. Ceea ce este periculos în suprimarea libertăţii presei, este că în această suprimare, nemulţumirile sporesc, indignarea continuă să clocotească. Nu ţările în cari libertatea presei e o realitate, sunt expuse dezordinei. Exemplul Rusiei ţariste arată sl orbilor la ce extremităţi ajunge un popor, care e lipsit de binefacerile cuvântului liber exprimat. O jumătate de secol a trăit România mică sub cea mai deplină libertate a presei şi nici un om serios nu s’a găsit să protesteze împotriva acestei libertăţi, necum să se atingă de ea. Toţi oamenii mari ai acestei ţări au fost partizanii ei. Ion C. Brătianu, C. A. Rosetti, Mihail Kogălniceanu, dintre liberali. Dar şi un Petre Carp şi un Titu Maiorescu, conservatori convinşi, au rostit, ori de câte ori ocaziunea s’a prezintat, strălucite pledoarii pentru această libertate. însuşi regele Carol, a fost partizanul ei convins şî a împărtăşit părerea lui Petre Carp că libertatea presei e un bloc, care trebue luat întreg, cu neajunsurile si neplăcerile lui, totdeauna neînsemnate fată de avantagiile lui. Si e de notat că nici unul din factorii politici de astăzi, nu a întâmpinat în presă acea violenţă de limbagiu, acea vehemenţă în atacuri, de cari au avut să sufere personalităţile citate. In România mare si nouă însă, rând pe rând drepturile si libertăţile constituţionale sunt călcate în picioare. A venit şi rândul libertăţii presei. Fără pic de justificare, căci nimeni în această ţară nu se gândeşte păcar, să tulbure ordinea. Totuşi un guvern, abia venit în fruntea ţării şi lăudându-se că are o popularitate imensă, socoate din prima zi că nu poate guverna decât în puterea baionetelor şi că libertatea, mai ales cea a criticei, e sufocantă pentru dânsul. întotdeauna regimurile samavolnice s’au temut de lumină şi au căutat să-şi asigure beneficiul întunericului. Dar lumina e generatoare de progres, iar întunericul e părintele dezordinei si anarhiei. Presa însă, e lumina. Sprijinită pe opinia publică a acestei tari, lămurită asupra primejdiilor ce o amenintă, ea va sta hotărâtă la postul ei, oglindă si resort al progresului civic in această tară. — sigură că a ei va fi până în cele din urmă biruinţa. Ad. GlotO politiceian Atacul Informaţiuni din sursă bună liberală arată că, de fapt, şi datorită, in special, atitudinei d-lui Vintilă Brătianu, liberalii au şi retras creditul acordat guvernului Averescu. Deabia sau impus şi se şi leapădă de el! Motivul ? Să nu vă închipuiţi cumva că este vorba de felul cum averescanii au efectuat alegerile... Nu. Asemenea neînsemnate chestiuni se rezolvă doar printr’un protest cetit cu ocazia validărilor .Problema unei cinstite expresiuni a voinţei naţionale nu intră în cadrul preocupărilor de acum ale partidului liberal. Este vorba de altceva. Liberalii au retras guvernului creditul, fiindcă politica împrumuturilor, inaugurată de curând de guvernul Averescu, a indispus grozav pe d. Vintilă Brătianu. Or, politica economico-Hanmard constitue pentru liberali și d. Vintilă Brătianu, un noulime tangere. Dictonul liberal sună: cine nu-i ca politica noastră financiară, este duşmanul nostru. Averescanii s’au abătut dela politica d-lui Vintilă Brătianu. Sunt trataţi dar in consecinţă. Fuziunea " Chestiunea este din nou la ordinea zilei. Se afirmă, că de astă dată, atât ţărăniştii cât şi d. Iuliu Maniu sunt decişi s’o realizeze. Ceva mai mult. Se asigură că d. Maniu a spus că ori realizează fuziunea, ori se retrage din viaţa politică. Nu ştim întrucât cuvintele ce se atribue d-lui Maniu corespund adevărului. Ştim, însă, că organizaţiile celor două partide o cer, imediată şi fără tărăgănare. Se va face ? Dacă da, ţara va putea spera într’o întronare repede a legalităţii, căci primele puncte de program vor fi, după câte ştim, reîntronarea legalităţii şi apărarea sufragiului universal. Nu se va face ? Atunci ţara va şti cine sunt vinovaţii, iar oamenii noştri politici vordovedi căi merită cu prisosinţă soarta ce li s'a creat la 27 Martie. In Ardeal Un cunoscător profund al situaţiei de dincolo de munţi, o personalitate care n’a făcut şi mi face politică, ne-a spus următoarele: cu privire la rezultatul alegerilor din Transilvania şi Banat: „Doi factori au contribuit la succesul naţionalilor. Unul, nemulţumirea profundă din cauza felului cum imgurii, spre deosebire de populaţia românească, au fost lăsaţi să se manifeste. Altul — conştiinţa despre drepturile omului, mai vie aci decât in restul ţării, întrucât comparaţia cu ceea ce a fost, in timpurile asupritorilor milenari şi ceea ce se petrecea acum, nu era în favoarea actualului nostru guvern. Presiunile electorale, sub unguri n’au luat proporţiile pe cari le-au luat acum, sub guvernul Averescu. Acesta este adevărul și cine îl nesocotește comite o greşală. Am reprodus întocmai.Sever mult||Him ----- Ungaria şi Liga Naţiunilor Este incontestabil că Ungaria dispune de un talent de adaptare desăvârşit, ale cărui efecte dealtfel am avut şi noi prilejul să le simţim nu odată. De curând încă Ungaria — cum ne amintim — era cea mai credincioasă aderenţă a Ligii Naţiunilor, în speranţa că va putea exploata această instituţie internaţională împotriva statelor succesoare şi în special împotriva noastră. Trece de o sută numărul reclamaţiunilor, pe cari Ungaria le-a adresat Ligii Naţiunilor împotriva României, pe vremea aceia, fireşte, Liga era o necesitate europeană, forul suprem dela care Ungaria cerea măsuri împotriva noastră, a „barbarilor“, cari „împilăm“ popoare şi „le coborâm nivelul moral“. Cine răsfoeşte azi presa din Budapesta rămâne surprins de schimbarea profundă ce s’a făcut în timp foarte scurt în concepţiile conducătorilor Ungariei faţă de Liga Naţiunilor. Şi nu vorbim de presa naţionalistă de scandal, nici de organele avansate, prin cari „respiră“ din când în când abilul ministru-preşedinte, contele Bethlen, ci de ziarele mari, cari nu de mult încă, erau în fruntea publicaţiunilor periodice din Europa centrală. Azi şi ,,Pester Lloyd" atacă cu violenţă neobişnuită Liga Naţiunilor, punând ipoteza logică a unei bune primiri pe care Consiliul Ligii Naţiunilor o, va face propunerii d-lui Briand pentru împediicarea viitoarelor falsificări de bancnote printr’o legislaţie internaţională, prevăzând sancţiuni împotriva statelor, în cari s’ar mai practica. Măsura fiind îndreptată direct contra regimului actual din Ungaria, Liga Naţiunilor e considerată ca „făcând politică", ca o „instituţiune fără credit moral suficient" etc., deoarece e pe cale să aplice sancţiuni, deocamdată morale, împotriva ţării care a patronat operaţiunea „apolitică“!?!) a falsificării de bancnote. , . Aceste, constatări, făcute azi in coloanele în cari acum zece zile se publicau, după note stenografice sfidările ameninţătoare pe cari în faţa justiţiei le-au formulat fruntaşi de seamă ai vieţii publice din Ungaria ■— sunt atât de ciudate, încât comentarea lor devine de prisos. Cuvintul ministrului! După ancheta — imparţială, fireşte — pe care a întreprins-o în regiunea vărsării de sânge din Hunedoara, d. Petre Groza a ţinut să facă in faţa câtorva ziarişti o expunere — obiectivă, se înţelege — a celor constatate de d-sa. Cităm din această expunere aşa cum a apărut în „îndreptarea". ..Pe neaşteptate, autorităţile s’au pomenit IN ZIUA ALEGERII pela orele 9 dimineaţa cu sute de oameni ,.coborând din aceste regiuni muntoase. Baia de.Criş, Balşa şi Muncii Luncanelor — la a căror poale se găseşte şi comuna Ruşi — cu mari gloate de ţărani, alegători, şi nealegători, în mare, parte tineret, înarmaţi cu seceri, coase, puşti de vânat, etc., trecând prin sate, luau cu ei din depărtări de zeci de kilometri elemente subversive. Aceste convoiuri au înaintat nereţinuţi de nimeni până în apropierea zonelor de votare, unde autorităţile alarmate LA ORDINELE PIERDINŢILOR BIUROURILE DE VOTARE au dispus să posteze gărzi pentru menţinerea ordinei“. Aşadar pe neaşteptate, în chiar ziua alegerii, autorităţile s’au pomenit cu răzmeriţa care venea înarmată şi furioasă — Dumnezeu ştie pentru ce, şi atunci, numai atunci, autorităţile alarmate, LA ORDINELE PREŞEDINŢILOR BIROURILOR DE VOTARE, au dispus să se posteze gărzi pentru menţinerea ordinei. Dar tot în îndreptarea am citit raportul înaintat de însuşi eroul „regretabilului incident“, de căpitanul Morariu, care relatează lucrurile cam astfel si anume: „INCA DIN PREZIUA ALEGERII am dat toate instrucţiunile jandarmilor de a opri pe alegători să vină în grupe mari la votare şi să se respecte ordinea numerică a comunelor pentru votare. Pentru aceasta a fost trimis plutonierul de jandarmi Mureş Dumitru cu 3 jandarmi şi 2 grăniceri la podul de peste râul Strei în comuna Strei Sângiorgiu cu însărcinarea de a menţine ordinea şi a pune în vedere comunelor să treacă podul în ordinea numerică spre secţia de votare. Pe aci trebuiau să treacă comunele Boşorod, Balatar, Chitia, Valea Streiului şi Streiul.“ Aşadar nu în dimineaţa fatală cî încă din preziua alegerii şi-a instalat de căpitan gărzile, şi nu în apropierea zonei de votare ci la cinci chilometri depărtare, ci măsura aceasta n’a luat-o din ordinul preşedintelui biroului de votare căci atunci ar spune-o, ci din ordinul cine ştie cui! Şi doar căpitanul de jandarmi ştie ceva mai multe decât d. ministru fiindcă... se găsea la faţa locului! Am întocmit această paralelă fiindcă e cu totul sugestivă şi fiindcă ea aruncă lumină asupra felului în care se urmăreşte aplicarea sancţiunilor. Pan. N A 2 Ka a i) M CĂDEREA GUVERNULUI... Sunt în măsură să dau o ştire extrem de senzaţională: guvernul e pe ducă! Iată într’adevăr un comunicat din care extrag aceste rânduri: „S’a hotărtt a se lua măsuri severe impotriva militarilor cari s’au amestecat sau se vor amesteca in politică“. Cum, ştiut este, că însuşi şeful guvernului e unul din militari care sta şi se amestecă în politică, şi deoarece în actualul cabinet mai sunt vreo cinci generali, e fatal ca guvernul să demisioneze-Singurul care poate rămâne e d. Goga. Ministrul de interne nu face parte din cadrele armatei, deşi faţă de presă se poartă meşteceşte lix. Premiile naţionale Pentru încoronarea activităţii literare a câte unui scriitor român de mare reputaţie, ministerul artelor a instituit de acum trei ani, două premii naţionale în valoare de una sută mii lei. Intenţia e frumoasă şi gestul foarte lăudabil. In vreme ce bătrâna Academie continuă să acorde premii anuale de câteva mii de lei, pentru studii ştiinţifice, arheologice şi monografii, — premii din cari autorii nu-şi pot plăti măcar pe o lună chiria casei în care au asudat muncind, — ministerul dărueşte scriitorilor, în fiecare an, o sumă destul de impresionantă, nu pentru ce fac sau ce-au de gând să facă, ci pentru ce-au făcut. Primii fericiţi au fost, până acuma, d-nii Mihail Sadoveanu şi Brătescu-Voibeşti, (premiul de proză); d-nii Octavian Goga şi Mihail Codreanu, (premiul de poezie). Înainta, da răzbiti, premiile acestea ar fi fost acordate fără multă bătae de cap lui Vlahuţă, Caragiale, Delavrancea, Slavici, Coşbuc, Duiliu Zamfirescu, Gârleanu, Macedonsky, St. O. Iosif, D. Anghel... Acum însă, comisiunea e foarte încurcată. Au, rămas puţini scriitori. Cu Mihail Sadoveanu, Brătescu-Voinești, Ion Gorun (recentul premiat), Goga, etc.... s’a epuizat stocul. S’ar putea spune cu drept cuvânt: — Nu mai sunt scriitori ! — Este, dar s’a isprăvit! De unde înainte nu s’ar fi discutat decât dacă poate trece Caragiale înaintea lui Coșbuc sau Duiliu Zamfirescu înaintea lui Delavrancea, acum bieţii membri ai comisiunii stau cu braţele încrucişate şi se întreabă ce să facă? ‘încep favorurile, scrisorile de recomandare, consideraţiunile politice, şi veşnicul refren: „să i-l dăm ăstuia, care deşi nu merită, e băiat sărac!“. . . • Anul acesta a mers,curia a mers, dar la anul şi peste doi ani, după ce vor fi premiaţi, naţional. Minulescu şi Galaction, ce-o să se întâmple?. Fatal vin la rând... să nu-i mai pomenesc, că-mi capăt beleaua! Trebuiesc desfiinţate premiile naţionale. Medicina Au trecut trei veacuri de la Purgonii şi Diafoiruşii lui Moliére. De pe vremea regelui Soare, medicii se revoltaseră împotriva scriitorului obraznic, care i-a dat în tarbacă. Dar fiecare a lăsat moştenire, în scurgerea veacurilor, pe câte un specimen care să le cinstească memoria. Un negustor din Capitală, foarte cum se cade și foarte sobru în viața lui particulară, se pomeni topindu-se pe picioare. Omul nu mai mânca, nu mai dormea, nu mai putea să umble. Familia îngrijorată, începu să cheme toți medicii la căpătâiul bolnavului. Unul a spus că e cancer, altul nefrită, altul tuberculoză la ficat, altul uremie. Interniştii opinau pentru o cură,chirurgii pretindeau că e neapărată nevoe de o intervenţie a cuţitului. Bolnavul a scăpat, ca prin urechile acului de o trepanafie. . . Dus în străinătate şi pus sub observaţie, cancerosul, tuberculosul, în sfârşit mortul printre vii, a aflat că i se umflase peritonul. Acum e bine, mănâncă, bea şi umblă. Alt caz Cineva cu o foarte frumoasă situaţie în presă şi în politică, suferea de o bronşită. Capriciile climei bucureştene, împiedicau tămăduirea tusei. Medicii au declarat că pacientul e tuberculos; unii pretindeau că are apă la plămâni, alţii că are piatră la ficat.... Omul se prăpădea văzând cu ochii. Canonit de ideea unei boale incurabile, îşi pusese în gând să se sinucidă. înainte de a face gestul fatal, se prezintă unui examen de radiografie. Rezultatul fu o condamnare definitivă. Placa prezintă semne caracteristice pe plămân. Operaţia era urgentă şi bolnavul se pregătea să se culce pe masa de operaţie. Cu două zile înainte soseşte în Capitală o somitate medicală. Tuberculosul, cancerosul, prăpăditul, se prezintă la vizită. Medicul străin (Citiţi continuarea in pas. II-a). i NOTE ANCHETA care se face la Hunedoara în jurul asasinării alegătorilor împiedicaţi de a merge la vot, prezintă toate garanţiile de seriozitate. Spunem asta bizuiţi pe ceea ce scrie însuşi autorul vărsării de sânge, căpitanul de jan- I darmi, in raportul său : I „Anchetei, pe care o face de prim procuror, îi voiu da tot concursul pentru a vedea cine sunt aceia cari instigă populaţia şi o împinge la revoltă“. Putem să fim fără nici o grije, de vreme ce ancheta are tot concursul celui ce a ordonat să se tragă! * OSÂNDIND cu asprime atitudinea guvernului în Ardeal, „Universuri găseşte totuşi că şi partidul naţional are o parte de vină în actuala stare de lucruri. Ziarul scrie: „O parte din răspundere o are şi d. Al. Vaida Voevod ca şî ceilalţi conducători ai partidului naţional din Ardeal, cari, dela 1919 încoace, n’au înţeles că cea mai însemnată problemă este aceea a unificării sufleteşti a neamului românesc, care, dicta o conlucrare sinceră şi leală cu elementele capabile şi patriotice din vechiul regat". Ei, dacă naţionalii s’ar fi învoit la acea conlucrare sinceră şi leală cu elementele capabile şi patriotice din vechiul regat!... De cari ar fi aceste elemente capabile și patriotice, la cari face aluzie ziarul d-lui Stelian Popescu ? * REFLEXIA unui sătean amendat fiindcă nu s’a dus la vot. Dacă nu te duci la vot, te amendează ; dacă te duci și vrei să votezi, te împușcă. Cum o întorci, tot rău iese ! * MINORITĂŢILE din Ardeal au luat in serios acordul încheiat cu guvernul. De-aceia ziarul „Brassói Lapok" fixează cu seriozitate revendicările maghiarilor. — Dar această acţiune, — exclamă oficiosul guvernului, — „este cu drept cuvânt chiar subversivă“... sau „cel puţin necuviincioasă“... S’a schimbat d. Goga? Nu! Au trecut alegerile... Confiscarea Chestia acelei „Adeverului” — Doi abile, ce ai cu noi ? De ce ne iei pâinea de la gură ? i însemnări !Dac’ar muri leul? Nimeni şi nimic nu-i nemuritor !»e lumea asta, prin urmare nici leul, care tânjeşte de atâta amar de vreme. Cu atât mai vârtos, este el in primejdie cu cât se află tot, în mâinile celor ce-au ştiut să-l aducă în halul ce se găseşte, dar nu par a se pricepe, să-i afle leacul. Deci a pune ipoteza morţii lui nu e ceva de mirare. E, din nefericire, o ipoteză p’rea justificată. Ei, ce s’ar întâmpla oare dacă intr’o bună zi, după câteva crize noui, l’am vedea mort deabinelea, ajuns in halul mărcilor si al coroanelor? Trebue să fî utopic în gradul d-lui V. Brătianu, lucmi de care putini oameni sunt capabili, ca să mai speri într’o revalorizare. Cel mult fixarea la o cotă oarecare, iar dacă nu, moartea apare ca cea mai probabilă. Ei, ce-ar fi? Ar pieri țara șî locuitorii ei? Deloc. Nu trăiam oare, ba încă unii spun că din belșug, pe vremea când nu exista o monedă naţională, ci ne slujeam de galbeni, napoleoni, icosari, ruble şi sfanţi? Insă mulţi ar suferi, In sensul că dintre cei ce huzuresc astăzi in bine, mulţi vor duce-o tare rău, iar cei nevoiaşi acum vor simţi poate o Îmbunătăţire a traiului. Căci munca, munca utilă, ar deveni in cazul acesta singura măsură a vieţii. Munceşti? Mănânci. Cu dolari, cu lire, cu franci, cu bonuri de muncă, indiferent. Trândăveşti? înghiţi în sec, deoarece leul nu-ţi mai slujeşte la nimic, ci numai produsul muncei tale, sub orice formă cerută de societate. In special ar fi atinşi toţi cei ce astăzi duc o viaţă de lux. Cazul acestora a fost prevăzut încă de acum 2500 de ani, de faimosul prooroc Isaiia. Aţi voi poate să vă transcriu aci faimoasele cuvinte ale faimosului prooroc, care par a fi fost pronunţate în vederea situaţiei actuale a ţării româneşti? Mi-ar fi lesne. Ţin însă să vă fac să manipulaţi singuri, măcar din când în când, acea minunată carte a Bibliei, pe cari desigur puţini o posedaţi şi mai nici unul n’o citiţi. Iată pasagiul: Isaiia. III 16-26_să dea însă Domnul ca finalul acestei grozave prorociri să nu privească niciodată şi pe nimeni, fie din ţara aceasta, fie de oriunde,, căci prea e Înspăimântător. Dar cele cuprinse între 16—21, de, se prea poate să fie, şi n’ar fi pe nedrept. Cu leul mort, iată soarta ce poate aştepta şi pe unele fiice ale Bucureştilor nu numai ale Sionului. I. Teodorescu