Adevěrul, iunie 1929 (Anul 42, nr. 13936-13961)

1929-06-10 / nr. 13944

A RUSSE POLITICE... Un scandal Ziarele din Iaşi aduc amănun­tele unui scandal fără margini, în­tâmplat la un internat de fete. Tineri elevi şi unii zişi studenţi au pătruns în dormitoarele fete­lor şi s-au dedat la acte condam­nabile. E mult de când in Iaşi fi pe­­trec fapte adânc reprobabile. Ca­racterul lor grotesc-romanţios, cu scări de frînghie şi escaladări noaptea prin ferestre, nu schim­bă fondul: tineretul de Iaşi, care a cunoscut o educaţie nenorocită şi o totală lipsă de supraveghere educativă, a trecut in ultimul timp la fapte adânc condamna­bile.Cităm doar întâmplarea cu o­­cazia prezenţei în acel oraş a profesorului Labbé şi, acum, tică­loşia dela internatul de fete. S’ar părea că acest tineret, a­­crescut la şcoala scandalului şi având drept cultură întâmplările de pe ecranurile cinematografe­lor şi discursurile incendiare ale răspânditorilor de Ură,­­ se so­­coate la Iaşi ca într’un sat fără câini. „ . „ Or, e timpul ca această tică­loasă stare de lucruri să ia sfâr­şit. Tineretul acesta, cu titlul pompos de elevi şi studenţi, tre­­bue să înțeleagă, în fine, că im­punitatea, asigurată odinioară scandalagiilor, nu mai există şi că oricine îşi permite a călca în pi­cioare legile morale şi legile de ordine publică, este sancţionat, aspru sancţionat. Criza In clipa în care d. Vintilă Bră­­tianu afirmă că politica d-sale economico-financiară s’a dovedit, pe cale de experimentare, admi­rabilă, asistăm la o teribilă dez­lănţuire a crizei orăşăneşti. Fali­mentele şi moratoriile curg, ni­meni nu plăteşte, criza se întin­de. Singur d. Vintilă Brătianu ve­de bucurie acolo unde e jale ge­nerală. De fapt, ceia ce se întâmpla e fatal. Când clădeşti totul pe im­pozite şi scumpiri de tot felul, comerţul, care este în funcţie de producţie şi consumaţie, nu poate să nu ajungă unde a ajuns. Când comercianţii nu încasează cât le trebue pentru cheltuelile mărunte zilnice, de unde putinţa de a plăti chirii exorbitante, impozite care zugrumă şi dobânzi cari seacă ultima vlagă ? „ In zadar îşi închipue adevara­tul vinovat că nu va fi tras la răspundere, fiindcă nu el ci cei cari conduc astăzi — şi care n au nici o vină în nenorocirea care s’a abătut asupra ţării, s_ poartă răs­punderea momentană. Până atunci avem hecatombe de firme din cele mai vechi, o lu­me ruinată, familii sărăcite, iar d. Vintilă Brătianu îşi mai arogă dreptul să critice şi se pregăteşte de turneuri politice. Numai în România, aşa ceva e posibil* Sever AMOL 42. — Ho. 13944 « Luni 10 Inait 1929 Q pagini Adevărul FONDATORI: v BELMMAN tm-mr CONST. MILLE 1897—1928 750 lei pe un an ABONAMENTE : 380 lei pe 6 luni 200 lei pe 3 luni In străinătate dublu LEI 3 BIROURILE: București, Strada Sărindar No. 7—9—11LEI 3­ TELEFOANE: Centrala: 306/67, 324/73, 346/79, 353/54. Provincia: 310/66. D. general Văleanu, fruntaşul averescan a spus In adunarea de la Slatina: „Nu este greu să vii la guvern. Greu este să te menţii“. ...Cine ar putea avea, In această privinţă, mai multă experienţă decât partidul „cără­mizii“ ? Problema minorităţilor in faţa Consiliului Ligii Naţiunilor Problema principală, care figu­rează pe ordinea de zi a sesiunii de la Madrid a Consiliului Ligii Naţiu­nilor, este discutarea raportului sub­­com­isiunii de trei In privinţa modi­ficării procedurii privitoare la plân­gerile adresate de minorităţi Ligii Naţiunilor. Discutăunile se urmează intr’o atmosferă stânjenită, deoare­ce preşedintele acelei subcomisiuni şi inspiratorul direct al raportului, d. Chamberlain, nu mai reprezintă Anglia la Societatea Naţiunilor. De aceea reprezentanţii statelor cari au cerut in sesiunea trecută a Ligii, modificări, spre a obţine o intensifi­care a controlului pentru aplicarea tratatelor de protecţie a minorităţi­lor, au început o ofensivă viguroa­să. Atât d. Schubert, cât şi repre­zentantul Canadei, au declarat că raportul subcomisiunii dela Londra este insuficient şi că de aceia tre­­bue neapărat amânată discutarea lui. Ei au afirmat că raportul sub­­comisiunii dela Londra tratează în mod negativ problema minorităţilor şi că, de aceea, raportul inspirat de d. Chamberlain, nu poate fi admis ca bază posibilă pentru discutarea problemei. Este posibil, prin urmare, ca dis­cutarea meritorie a chestiunii să fie amânată pentru sesiunea de Sep­tembrie a Ligii, la care va participa desigur și d. Arthur Henderson, noul ministru de externe al Angliei. Cei cari se luptă pentru intensifica­rea efectivă a controlului Ligii asu­pra aplicării tratatului de protecţie a minorităţilor, speră să găsească mai mult sprijin din partea noului guvern englez, decât au avut din partea d-lui Chamberlain. Nu cu­noaştem încă precis atitudinea gu­vernului d-lui Macdonald faţă de problema minorităţilor etnice. Ştim insă că noul guvern englez va de­pune toate stăruinţele posibile pen­tru a consolida şi a asigura pacea pe continent, şi că prin urmare va purta o grijă deosebită ca să se eli­mine toate manifestările care ar pu­tea să tulbure atmosfera, să învrăj­bească din nou popoarele şi prin urmare să ameninţe, pacea. Un con­trol efectiv al Ligii, care n’ar putea fi interpretat altfel decât ca o pre­siune asupra unora din guverne, pentru ca să se creeze privilegii u­­nei anume categorii de cetăţeni, ar duce nu numai la o Înăsprire a ra­porturilor dintre minorităţi şi gu­vernele respective, ci în mod fatal şi la o încordare a relaţiilor dintre statele cu minorităţi şi cele cari au interes să provoace agi­taţ­ii în fa­voarea celor de o rasă, încăpuţi in cadrele altor state. Experienţa re­centă a arătat că plângerile mino­ritare au fost exploatate, de pildă de guvernul maghiar, spre a crea o at­mosferă odioasă statelor succesoa­re și a pregătit astfel terenul moral pentru marea campanie de revizui­re a tratatului de la Trianon. Pe a­­cest fond, pe care contele Bethlen l-a reliefat din nou și aproape bru­tal prin recentul său discurs ireden­tist, îndeplinirea cererilor formulate la Geneva şi la Madrid ar insemna o reală primejdie, nu numai pentru statele cu minorităţi, ci în genere pentru pacea europeană. Sperăm că noul guvern englez îşi va da seama de această situaţie şi de aceia aşteptăm cu încredere se­siunea de Septembrie a Ligii pentru ca să cunoaştem punctul ei definitiv de vedere faţă de această problemă primejdioasă. L. P. Nasta Carnetul nostru Ceva foarte prozaic Aţi băgat de seamă despre ce vor­besc birjarii când treceţi pe lângă o staţiune de birji ? In­totdeauna numai despre cai, rân­ji trăsuri. Tot astfel ofiţerii, de pilda, despre şef­, chestii militare, parăzi, cazărmi, etc. La fel şofe­rii­, inginerii, profesorii, preoţii, etc., când sunt numai între dânşii. Omul nu se oboseşte, nici nu se plictiseşte de a se ocupa de me­seria lui. Dar poate nici un soi de inşi nu’s aşa de preocupaţi de ocupaţiile lor, ca plugarii, mari şi mici. De aci vreau să trag o încheiere foarte im­portantă. Ne plângem de marea decadenţă a agriculturii noastre altă dată celebră şi prosperă. Ţăranii nu ştiu să culti­ve, nu ştiu să îngrijească de vite, nu ştiu să aleagă seminţe bune şi să le condiţioneze cum trebue. In fine, Îşi cunosc foarte prost meseria. Ce e de făcut ? Fără îndoială trebue in­struiţi, şi aceasta cât se poate raa­i repede şi mai bine. Dar cum, prin ce mijloace ? Mă voi încerca să arăt aci unul din ele. 1- a luat obiceiul de a se face, prin ex operă culturală prin conferinţe diferite citiri. Se varsă bănet, nu glumă, pentru treaba asta şi atâţia Inşi străbat comunele rurale. Ce fo­los trage ţăranul din această activi­tate ? Mă tem că nici unul, fie că nu-l interesează ce i se spune, fie că nu înţelege, fie chiar că nici nu ascultă. Tot ce aude, când aude, i se pare o foarte plicticoasă limbă păsăreasca. Dar ia să i se vorbească, însă cu pricepere, dragoste şi talent, — alt­fel ar fi de prisos — despre arături, semănături, seminţe, recolte, vite, îngrăşăminte şi altele, care-l intere­sează în gradul cel mai înalt, şi despre care şi el vorbeşte, mereu, cum îl fac capul, întocmai ca şi ca­tegoriile arătate la începutul aces­tui articol. Ar căsca ochii şi urechi­le cu nesaţ. Nici­odată nu se va să­tura auzind şi ar alerga din răspu­teri, singur, nesilit de cineva, la a­­semenea conferinţe. Greutatea n’ar fi de a se găsi pu­blic, ci de a se găsi conferenţiari pregătiţi, iar banii cheltuiţi cu o a­­tare propagandă ar rodi înmiit. De contestat nimeni nu-mi va con­testa spusele. Dar se va zice : Ce Dumnezeu, nici o activitate intelec­tuală pentru acest popor ? Numai materialism şi iar materialism ? In loc de literatură, îngrăşăminte, in loc de teatru, boi şi vaci, în loc de artă, grajduri şi pluguri ? Să nu ne iuţim, ci s-o luăm do­mol, foarte domol. Voiţi ca poporul să citească lu­cruri de seamă, să se încânte de ar­tă şi muzică, să fie măcar cât de puţin la curent cu ştiinţa ? Perfect, cu toţii voim asta. Dar drumul la ele trece prin prosperitatea materia­lă. In ziua când poporul va produce pâine multă şi-i va rămânea şi lui de ajuns, el va fi gata, de la sine, fă­ră propagandişti speciali, să se sub­­ţie la suflet şi la minte. Tot de pe urma brazdei rodnice va răsări la ţară Homer, Shakespeare, Edison, Einstein, etc. Ştiţi care e bugetul anual pentru cărţi, ziare şi broşuri al ţăranului danez ? Numai lei treizeci de mii după valuta noastră de azi. Câţi in­telectuali cheltuesc la noi aceiaşi su­mă ? Danezului i s’a vorbit mai întâi de meseria lui, nu de Homer. De Homer a avut el singur grijă, mai târziu, după ce a rodit primul învăţământ. I. T. CHESTIA ZILEI D. Goga in trei ipostase IN FATA PALATULUI REGAL: I CĂTRE D. D. R. IOANITESCU : | IN FATA ALEGATORULUI: Cerem puterea, imediat ! | — Dă-ne o mână de ajutor, ca — Mă rog frumos, dă-ne votul, să ieşim măcar de-asupra libera- să avem și noi măcar unul de filor ! I leac ! Actualizarea „primejdiei“ comuniste Discursul d-lui Vaida Voevod Printr’o ciudată şi bizară întârzie­re a d-lui general Moşoiu, în margi­nea problemelor publice, s’a desfă­şurat in şedinţa de ieri a Senatului, o discuţiune amplă asupra primej­diei comuniste din România. In adevăr, nimic nu justifica o examinare a pericolului comunist, exact în şedinţa de ieri a maturului corp. De luni de zile, avem pace şi linişte în ţară, siguranţa n’a mai descoperit comploturi, jandarmeria n’a mai fost plimbată de ici colo sub comanda năprasnicilor strategi ai frontului, „anticomunist“, spre a provoca alarma şi ilaritatea cetăţe­nilor­ Am putea zice chiar, că, o mână nevăzută a stins dintr’odată candela roşie a frământării comu­niste din România, gâtuind pe ne­simţite pâlpâirii« ei Incendiare. O­­pinia publică s’a Îndreptat cu gân­dul şi cu preocupările ei spre clo­cotul vieţii sociale, unde se sbuciu­­mă spumos necazurile şi grijile aces­tei ţări, şi unde va trebui să se cris­talizeze mâine, conformaţia noului stat consolidat. Singur d. general Moşoiu, a râmas la comunism. Singur domnia sa a găsit că e momentul să spargă re­ţeaua infinitelor ocupaţiuni serioa­se, pentru a ridica drapelul de a­­larmă, al unei ridicole şi fanteziste primejdii. D. general Moşoiu, a in­terpelat guvernul pe chestiunea peri­colului comunist. Mărturisim că i-am admirat curajul. Ca să inventezi un subiect atât de palpitant şi atât de complex şi pe deasupra să-l Înve­leşti şi In aspect de seriozitate. 6 In adevăr o bravură, la care s’ar an­gaja anevoie chiar oameni cu mai generose dispoziţiuni spirituale, de­cât d. general Moşoiu... Totuşi, d-sa a făcut-o. Curajul nu i-a lipsit. Dimpotrivă, a avut atât de mult, Încât a putut suplini din belşugul lui, toate spăr­turile jalnice ale materialului docu­mentar pe care l-a invocat. Dar nu vom tăgădui d-lui general Moşoiu un merit. Un mare merit. Acela de a fi prilejuit d-lui Vaida un răspuns atât de frumos şi atât de documentat. Încât şedinţa de ori a Senatului s’a ridicat la nivelul ma­rilor manifestaţiuni ale parlamenta­rismului român. * D. Alexandru Vaida Voevod, a vorbit în adevăr cald, sincer şi con­vingător. A vorbit frumos. A vorbit în sfârşit ca omul care se găseşte pe un înalt piedestal moral şi care apără un punct de vedere loial şi cinstit. Nici o nuanţă de pasiune politică nu s’a strecurat în cuvân­tarea ministrului de interne. Şi nici o subliniere subiectivă nu şi-a pro­­ectat umbrele, asupra luminosului avânt cu care a vorbit. Emoţiunea cu care a apărat ima­ginea Basarabiei de insulta suspi­ciunii permanente, a mişcat profund auditorul. D. Vaida Voevod dădea o strălucită reparaţiune acestei provincii, îndelung ultragiată şi în­delung, flagdatu-i-ab' cele'mai s'spăi­­mântătoare pretexte ale guvernan­ţilor lipsiţi de suflet. Ministrul de interne a putut face acest lucru, în virtutea documentării pe care şi-a putut-o câştiga personal, în exerci­ţiul funcţiunii sale. Cu drept cuvânt s-a întrebat d. Vaida : cum să existe comunism în Basarabia, când alegerile libere nu le-au dat comuniştilor nici mă­car atâtea voturi, câte le-ar trebui ca să se poată glumi pe socoteala lor ? Cum să existe comunism în Ba­sarabia, când mica proprietate adânc înfiptă în brazdă, respnge orice tentativă de socializare, ori de slăbire măcar a principiului pro­prietăţii... „Dacă undeva, pe pământ, nu există primejdie comunistă, — nu există în Basarabia“ — a spus mi­nistrul de interne, cu o puternică şi emoţionantă convingere. Sigu­ranţa şi poliţia nu mai descoperă comploturi, de când a venit guver­nul actual la putere. De ce nu mai descoperă? Nu şi-o fi făcând dato­ria? Ori în trecut, a-şi face datoria, însemna să descopere la intervale fixe, comploturi... justificative ? — s’a întrebat apoi d. Vaida Voevod. Şi răspunzând acuzaţiunilor atât de des repetate, că guvernul ac­tual slăbeşte instituţiunile de pază ale statului, d. Vaida a adăugat: Nu siguranţa şi nu jandarmeria ga­rantează siguranţa unei ţări. Aceas­tă siguranţă e garantată în vreme de râsboi de armata compusă din noi, toţi fiii ţării, iar în vreme de pace de poporul întreg, prin spiritul lui admirabil de unitate şi de con­ştiinţă cetăţenească. Există o formulare mai frumoasă a situaţiunilor reale, decât aceasta, făcută de d. Vaida-Voevod ? Şi există o mai sinceră tălmăcire a adevărului, decât aceia exprimată de domnia-sa? Desigur, nu. Căci adevărul este unul singur, aşa cum l-a spus mi­nistrul de interne şi aşa cum de mult nu l-am mai auzit de pe banca ministerială. Dacă un sistem de gu­vernare se bazează în mod sincer pe asemenea concepţiuni, ţara nu vă avea dCLlf Cui Uhou­s câştig. Un câştig aşteptat de mult şi la care are dreptul de mult. * A stăruit d. Vaida şi asupra ma­relui rău pe care-l fac ţării, acei cari afirmă mereu primejdia co­munismului în România. D-sa a în­fierat în cuvinte lapidare această nefericită stăruinţă a iubitorilor de atmosferă tulbure şi a ţinut să pre­cizeze deja locul pe care-l ocupă, cu toată hotărârea, „ca să se audă peste mări şi ţări“, că : „în Româ­nia nu există comunism, precum nu există averescanism şi precum nu există decât un rudimentar com­plect de cointeresare liberală". Impresionanta cuvântare a d-lui Vaida Voevod, constitue o frumoa­să pagină de elocinţă, în frământa­rea recentă a vieţii noastre politice. Ea a mişcat şi convins Întreg auditoriul. Afară — bineînţeles — de d. ge­neral Moşoiu care s’a declarat „ne­­mulţumit“ cu răspunsul d-lui mi­­nistru de interne... Ceiace era de demonstrat. Tiberiu Vornic NAZBATII REMINISCENŢE Oficiosul averescan scrie : „Căci, orice s’ar spune, activitatea de care dau dovadă partidele de opoziţie, tocmai in lunile de va­­cantă, constitue o orientare pentru viata noastră publică asupra unei mari schimbări ce nu poate şi nu trebue să întârzie“. ...Bieţii averescani — săracii­­ — nu uită că faimoasa „cărămidă“ le-a căzut in plină vară, într’o... acti­vitate de vacantă ! Kix ­ Uciderea lui loan­ Vodă de SCARLAT CALLIMACHI Cum e povestită in cronica lui Carion Să vedem cum — după trădarea lui Ieremia Golia, zis Cernăuteanul, sau cum îi mai spun unele cronici Ieremia Zarnievich — loan Vodă se îndreptă fără teamă, rămânând a­­celaș dușman neîmpăcat al Turci­lor, către sfârşitul său tragic, sân­geros, sfârşit — pe care nu-l merita un ostaş atât de viteaz şi un voe­­vod atât de iubitor de ţara lui. Să citim: Totuşi, voevodul ar putea să-i în­vingă fără multă greutate, ei nepu­tând fi decât vreo cincisprezece mii. Voevodul încrezându-se prea uşor în acest raport, porni la drum cu Ka­­zacii, pentru a ieşi întru întâmpina­rea Turcilor. Aceia nebănuind neno­rocirea, rugară pe voevod să chibzu­­iască bine, în timp ce ei, împreună cu şase mii de Moldoveni, se năspus­­tiră in goană asupra şase mii de Îna­intaşi Turci şi pe cari li puseră pe­­ fugă şi aflară, de abia atunci că Zar­­iievici Îşi trăda stăpânul. Armata­ turceasca număra aproape optzeci de mii de oameni. Aceea a voevodu­­lui, socotind şi Cazaci, vreo treizeci de mii de oameni, care fu împărţită in treizeci de escadroane, compuse din pedestraşi, în mare parte, înar­maţi cu coase, arcuri, iatagane. Ei aveau optzeci de tunuri cu două ţevi. Cu puţin Înainte de Începerea lup­tei, voevodul, aflându-se pe un deal, zări marea mulţime a duşmanilor şi-şi dete seama de fapta urâtă a lui Zariievici, pe care puse să-l che­me. Dar, trădătorul răspunse că nu poate veni, căci se pregăteşte să îm­­frunte cu îndârjire pe Turci. Goar­nele sună, dar Zariievici, în loc să se lupte, făptui o a treia­ trădare, care nenoroci cu desăvârşire pe voe­vod, căci, după cum se înţelesese cu Paşii, el porunci celor treispre­zece mii de Moldoveni, în fruntea că­rora se afla, să încline steagurile, să pue „pălăriile“ în vârfurile suli­ţelor şi spadelor, să le ridice în sus şi să plece capetele. Turcii văzând aceasta, înălţară lăncile şi iatagane­le, făcându-le semn să treacă de par­tea lor, ceea ce se şi Întâmplă. Voe­vodul aflând de această răzvrătire, nu se înfricoşă şi porni, cu hotărâ­re, la luptă. * Turcii înaintară şi ei, dar dân­­du-şi seama că tunurile voevodului ar putea ucide pe mulţi de-ai lor, silesc pe cei treisprezece mii de Moldoveni răzvrătiţi să meargă în capul oştirei, ucigând pe­ cei cari se dădeau înapoi. Voevodul supărat de fapta acestor trădători, dete porun­că ca tunurile să fie îndreptate îm­potriva lor şi astfel pieriră cei mai mulţi. Turcii trecând peste leşuri în­cepură lupta cu Cazacii, care se pur­­tară atât de, vitejeşte încât puseră, pe fugă, avangarda, făcând un groaz­nic măcel. Sângele curgea în toate părţile. După ce respinseseră încă un atac al Turcilor, Cazacii se re­traseră aproape de unde era voevo­dul, care, la rândul său, după ce pu­sese ca tunurile să fie, iarăşi încăr­cate, le îndreptă împotriva oastei turceşti semănând moartea în tot lo­cul. In sfârșit, cele două armate se des­part. Tot atunci, începe să cadă o ploae deasă, care pricinui un ma­re rău artileriei voevodului și o făcu zadarnică. De aceea, el fu învins. Căci, douăzeci de mii de Turci în­cepură noui atacuri, când ploaia în­cetă, dar ostașii voevodului le res­pinseră cu îndărătnicie. Dar un alt batalion de Turci şi de Tătari odih­niţi atacă şi pune pe fugă pe Moldo­veni şi pe Valachi. Cazacii, după ce-şi făcuseră pe deplin datoria, des­­călecară şi se uniră cu pedestraşii, împreună cu care recuceriră şaizeci de tunuri, ce fuseseră luate de Turci. Din pricină, însă că tunurile erau greu de tras, le lăsară încărcate. In câmp, Turcii vrând să se folosească de ele, tunurile făcură explozie des­­cărcându-se. Iată acum chipul neomenos în care a fost ucis voevodul loan. Cităm dela paginile 435—436. Intre timp, voevodul se retrăsese cu ostaşii, cari li mai rămăseseră, în număr de douăzeci de mii, ale­­gându-şi, însă, un loc foarte nepo­trivit pentru a-şi întinde şi a-şi în­tări tabăra, fiind departe de orice apă, încât soldaţii lui muriau de se­te. In a zecea zi a lui Iunie, Turcii înconjurară, tabăra, din toate păr­ţile, spre a-i împiedica să fugă. A doua zi, începură să bombardeze, fără prea mare reuşită, căci asedia­ţii,­in câteva întâlniri, uciseră mulţi Turci. Paşii văzând că nu pot cuceri tabăra voevodului, fără ca să mai piardă încă atâţia oameni, sau chiar mai mulţi, trimet vorbă, voevodului, să se predea. Acesta dete ascultare cererii şi spuse că ar împlini-o, cu condiţia ca Paşii să-i tăgăduiască şi să jure de şapte ori, că vor îndeplini următoarele trei dorinţi: să lase pe Kazaci să plece nesupăraţi, cu caii, armele şi bagajele lor; să-l predea viu în mâinile lui Selim; să nu facă nici un rău Moldovenilor şi Valachi­­lor din oastea sa. Cazacii socotiau că voevodul, împreună cu ei şi cu ostaşii săi, ar trebui să-şi croiască un drum printre soldaţii Turci, cău­tând să moară vitejeşte, cu arma în mână, mai bine decât să se predea unor oameni fără credinţă. Dar voe­vodului fiindu-i milă de oastea lui chinuită de sete, hotărî să aleagă cealaltă cale. Paşii făgăduiră să-i îndeplinească cele trei dorinţi şi ju­rară fie şapte ori. Voevodul se îndreptă, apoi, spre tabăra turcească, după ce-şi luase rămas bun de la Cazaci, cărora le fă­cuse incă câteva daruri, dându-le iataganul şi pumnalul său; iar după aceia dela ostaşii, cari îl întovărăşi­seră. Şi apăru, în faţa Paşilor, înso­ţit de un Leş şi fără arme. Grăind prea mult cu unii Turci, un paşă, numit Capace, mâniat de această purtare, scoase iataganul din teacă şi se repezi In spre voevod şi ii despică ţeasta, mai intâiu, iar apoi, îl lovi în burtă. Numai­decât, ieni­cerii îi retezară capul, şi legară tru­pul de picioarele a două cămile, care îl rupseră in bucăţi. Capul, astfel ciopârţit in bucăţele, fu pus în vâr­ful unei suliţe, trupul, sdrenţuit şi el, fu împărţit intre cei de seamă, cari luară fiecare o parte. Iatagane­le lor fură înroşite cu sângele încă cald, iar caii adăpaţi cu el, ca să fie mai sălbateci în lupte. Iar acela, care şi-a călcat jurământul odată şi-l poate călca şi de şapte ori. Tur­cii se repeziră într’o suflare, în ta­băra voevodului ucigând fără milă pe ostaşii lipsiţi de căpitanul lor, cari erau ca şi morţi fără el. Cazacii văzând că nu se puteau înapoia în Polonia şi că toate jurămintele erau călcate, se adunară şi cu un dispreţ desăvârşit pen­tru moarte se năpu­stiră asupra Turcilor. Şi, obosiţi de măcel, au murit cu armele în mână, afară de câţiva, cari căzură prizo­nieri, în număr de doisprezece. Printre ei e­ra şi Suiercev, conducă­torul lor. Ei îşi răscumpărară mai târziu, viaţa dând bani mulţi, bani trimişi de câţiva nobili de seamă (CONTINUAREA IN PAGI1“* d­-a) Tribulaţiile averescanilor I,îndreptarea", oficiosul averes­can, încearcă — foarte timid şi fără nici un succes — să conteste afir­maţia d-lui D. R. Ioanitescu cu pri­vire la aranjamentul, la mica „dichi­seală“ a urnei propusă de averes­cani — guvernului, in ajunul alege­rii parţiale de la Vlaşca. Faptul rămâne, deci, In picioare. In ajun de alegere, fruntaşi auto­rizat! al averescanilor s’au prezin­­tat d-lui D. R. Ioaniţescu şi i-au so­licitat să măsluiască urnele aşa în­cât el — averescanii — să iasă în runtea partidelor de opoziţie. Cu ce scop? Cu scopul de a solicita, pe acest temei, succesiunea la guvern Înain­tea liberalilor. Averescanii recunosc deci, că for­mele parlamentarismului constitu­țional trebuesc împlinite, își dau seama că, fără aceste forme, nu pot solicita guvernul. Dar — în acelaș timp — pentru împlinirea lor, nu se dau îndărăt de la falsificarea urnei. Se poate un mai sinistru caraghios­lâc ? Parlamentarism constituţional, dar cu... urne aranjate între patru ochi! In aceasta stă întreaga concepţie averescană asupra legalităţii... D. general Averescu ar vrea să prezideze „Opoziţia M. S. Regelui“ ca să întrebuinţăm formula en­gleză. Ar vrea să solicite succesiu­nea la guvern pe baza acestui drept îşi dă seama că nu mai poate cere puterea , ca în trecut, când Ionel Brătianu „îi trecea mâna“ pentru un scurt intermezzo. Neputând obţine însă, din partea corpului electoral indicaţia fără de care nu poate veni la cârmă, fără de care factorul constituţional nu-l poate chema. — d. general Averes­cu încearcă să dea aparenţele că... a obţinut această indicaţie. Cum ? Foarte simplu : măsluind urna ! Şi d-sa e foarte modest: nu cere să fie ales candidatul d-sale, cere numai ca acest candidat să de in fruntea candidaţilor opoziţiei! Dar, din Întâmplarea istorisită de d. D. R. Ioaniţescu, c­reese încă ceva: că averescanii care au pro­pus liberalilor şi au realizat cu el exct aceleaşi aranjamente Împotriva naţional-ţărăniştilor, vreme de zece ani, — acum, când liberalii sunt slabi şi naţional-ţărăniştii sunt rar! — aceiaşi averescani propun ace­leaşi aranjamente naţional-ţărăni­­ştilor Împotriva liberalilor. Eri, coadă de topor a liberalilor împotriva naţional - ţărăniştilor, — azi averescanii îşi oferă „graţiosul lor concurs" naţional - ţărăniştilor contra liberalilor! De altfel, nu pen­tru prima oară se dovedeşte că a­­verescanii nu sunt nici măcar real! faţă de liberalii cari i-au creiat, cari i-au menţinut în viaţa politică ! Un partid care îşi dă seama că nu poate trăi decât din mila celui mai tare... T. L. NOTE VORBIND despre ultimele în­truniri averescane, îndreptarea spune­­ţi : . „Pretutindeni contactul nostru cu massele a fost făcut fără zgo­mot şi fără manifestaţiuni turbu­lente’’. Precum vedeţi, averescanii se felicită că —ducându-se la sate— n’au dat loc la „manifestaţiuni turbulente", — adică — in bună limbă românească — n’au mâncat bătaie ! ★ „REGIM de loterii...” -- este caracterizarea pe care oficiosul liberal o aplică guvernului actual. ...Loterii la care liberalii in orice caz nu au nimic de câș­tigat. „Absturditetsa Europei actuale“ Ce cred d-nii Herriot şi Wells DELA CORESPONDENTUL NOSTRU DIN PARIS Ne vom permite, în cele ce ur­ dela marele scriitor englez H. G. mează, să grupăm citate cam­, deşi Wells, provenind dela autori diferiţii -------------------------------------------- . * de comun între ele acelaș gen de preocupări. Reproducerile sunt scoase din articolele apărute în „Ere Nouvelle" și în „Volonté" (de la 30 Mai). Articolul din ,JEre Nouvelle este datorit d-lui Herriot și are titlul ca­ In articolul menționat, d. Herriot comentează discursul pe care l-a ţi­nut acum câteva zile la Zürich des­pre „Apropierea franco-germană". După ce aminteşte că la Zürich a explicat între altele necesitatea fe­­derării statelor europene, d. Herriot spune : „Europa trebue organizată. Trebue ca partidul radical (francez) să aibă un program constructiv mai eficace decât acela al Internaţionalelor. Pro­gram indispensabil nu numai pen­­tr­uace, ci şi pentru buna întocmire economică a vechiului continent. Din toate părţile ne vin sfaturi prin cari se arată că sarcina aceasta este ur­gentă. „...Fapt remarcabil al timpului de faţă — continuă d. Herriot — naţio­nalismul devine o primejdie şi o stu­piditate atât pentru capitalistul con­servator cât şi pentru proletarul con­sumator. Capitalismul inteligent În­cepe să-şi dea seama de aceasta. D. Le Trocquer (fost ministru pe vre­mea Blocului Naţional. Nota noa­stră­ pune degetul pe rană. In faţa Statelor­ Unite arată dânsul,­ unde, pe un teritoriu de 7.837.000 klm. pă­traţi, toate mărfurile circulă liber şi fără a plăti taxe vamale, Europa re­prezintă, in total 5 milioane de klm. D. HERRIOT­racteristic, pe care l’am adoptat şi noi: „Absurditatea Europei actua­le", iar acela din „Volonté" se da­torează unor redactori ai ziarului, cari au reuşit să obţie declaratiuni CAPITALISM INTELI­­GENT (Citiţi continuarea în pagi­n­a)

Next