Adevěrul, iunie 1933 (Anul 47, nr. 15153-15176)

1933-06-10 / nr. 15161

ABONAMENTE: 200 lei pe 3 luni 380 lei pe 6 luni 750 Ie; *’e n»i an In străinătate i ti V 171 dublu I V lud BIROURILE: București, Str. Const. Miile (Sărindar) No. 5—7—9 TELEFOANE: Centrala: 3.2470. Direcția: 3-2474. Provincia: 3-1066. Administrația: 3.2473. S*cs terminat instrucţia in afa­cerea Skoda... ...Cine-a spus că, azi, nu se mai petrec minuni? Parafarea pactului celor patru Miercuri seara s’a procedat în bi­roul d-lui Mussolini din palatul Chigi dela Roma, la parafarea pac­tului celor patru puteri principale. Parafarea s’a făcut după ce, cu o întârziere de 24 de ore, cancelarul Hitler, a dat adeziunea la textul pactului, în forma in care a fost ce­rut de Franţa. Cancelarul Hitler n'a aderat la parafarea pactului, decât după ce atât guvernul englez cât şi mai ales d. Mussolini au pledat in favoarea incheerii pactului, apro­bând redacţiunea articolului 3 din pact, in forma in care a fost preci­zată la Paris. Parafarea pactului constitue fără îndoială un act diplomatic foarte important in viaţa internaţională a Europei. El nu mai corespunde însă, in forma lui actuală, scopului pen­tru care d. Mussolini lansase acea­stă bombă la începutul lunei Fe­bruarie a acestui an. Cuprinsul pactului a fost cu desăvârşire mo­dificat în părţile lui esenţiale, ne mai rămânând din el decât aproximativ ceea ce conţinea şi pactul de la Lau­sanne al celor patru mari puteri eu­ropene, cunoscut in istoria diploma­tică sub denumirea de gentlemen’s agreement şi despre care nici nu se mai vorbeşte astăzi. Pactul, aşa cum a fost parafat Miercuri seara la Roma, nu mai vorbeşte nici de revizuirea tratatelor de pace ca o recesitate pentru aşezarea defini­tivă a Europei pe temelii noui, nici despre reducerea rolului şi impor­tanţei Societăţii Naţiunilor. Pactul, care va purta fără îndoială numele d-lui Mussolini cuprinde un preambul, in care cele patru mari puteri principale declară că vor ră­mâne credincioase principiilor sta­tutului fundamental al Societăţii Naţiunilor, acordurilor din Locarno şi pactului Briand-Kellogg. Urmează apoi în 6 articole, cuprinsul adevă­rat al pactului. In conformitate cu art. 1 cele patru puteri declară că vor căuta să se înţeleagă între ele, urmând să practice în cadrul Socie­tăţii Naţiunilor o politică de colabo­rare efectivă, a tuturor puterilor. Articolul 2 se referă la articolele 10, 16, şi 19 din pactul Societăţii Naţiuni­lor. In textul iniţial, aşa cum fusese propus de către d. Mussolini, prin acest articol al pactului urma să se confirme principiul revizuirii trata­telor de pace. Astăzi nu se mai vor­beşte în articolul 2 decât asupra metodei şi procedurii ce ar urma să fie aplicată nu numai unei revizuiri posibile, ci şi articolelor privitoare la integritatea teritorială a statelor, in legătură cu sancţiunile ce ur­mează a se lua împotriva unui e­­ventual stat agresor. A fost respec­tat punctul de vedere francez în sen­sul că nu se va aduce nici o atin­gere statutului Societăţii Naţiunilor, care urmează singură să se pro­nunţe asupra unei eventuale revi­zuiri, cu respectarea principiilor şi metodelor sale de lucru. Articolul 3, din cauza căruia a şi întârziat parafarea pactului, timp de o săptămână întreagă, vorbeşte despre celebra formulă germană : „Gleichberechtigung“. Textul cerut de guvernul german spunea că in cazul când conferinţa pentru de­zarmare nu va ajunge decât la re­zultate parţiale, egalitate de drep­turi recunoscute pe seama Germa­niei, urma să devie o realitate, re­­înarmarea Reichului urmând să se facă în etape stabilite prin negocia­ţiuni diplomatice ordinare intre cele patru puteri, acest privilegiu cuprin­zând în acelaş timp Ungaria, Bulga­ria şi Austria. Articolul 3 aşa cum a fost cerut de Franţa ca o condi­­ţiune categorică pentru adesiunea la pactul celor 4, prevede numai că dacă la terminarea conferinţei pen­tru dezarmare, ar rămâne unele chestiuni pendinte, cele patru puteri semnatare le vor examina în ve­derea unei soluţiuni pe căile cele mai proprii, adică prin intermediul Societăţii Naţiunilor. In ce priveşte reinarmarea celorlalte trei ţări foste învinse, pactul nu pomeneşte nimic, garantând astfel interesele esenţiale ale Micii Înţelegeri. In ce priveşte cuprinsul articolu­lui 4, şi acesta a suferit modificări esenţiale. Nu se mai pomeneşte ni­mic despre o acţiune comună pentru toate chestiunile politice şi nepoli­tice, europene şi extra-europene, sau coloniale; articolul redactat de Franţa şi parafat în palatul Chigi prevede numai că semnatarii tre­­bue să se sfătuiască asupra chestiu­nilor economice spre a găsi soluţi­uni insă numai in cadrul strict al Societăţii Naţiunilor. Articolul 5 fixează durata pactului pentru o perioadă de zece ani, iar articolul 6 precizează că în caz de divergenţă textul francez este cel obligatoriu. ' * Pactul celor 4 puteri principale va intra însă in vigoare, abia după ce va fi semnat şi ratificat de către fac­torii constituţionali din cele patru ţări. D. Daladier va supune parla­mentului ratificarea acestui pact şi se crede in genere că având în ve­dere textul la care s’a ajuns după lupte diplomatice atât de aprige, in cari a jucat un rol de seamă şi mini­strul nostru de externe, va putea să obţie cu uşurinţă cele 400 de vo­turi necesare ratificării. Din punctul de vedere al intere­selor ţării noastre şi a Micii Înţele­geri trebue să subliniem că din mo­mentul parafării pactului de la Roma, a intrat automat în vigoare proto­colul de garanţii, obţinut de către d. Titulescu din partea ministerului de externe francez, protocol prin care Franţa dă interpretarea defini­tivă şi categorică a articolului 19 din pactul Societăţii Naţiunilor. In­tre cele 5 puncte, care alcătuesc noul angajament al Franţei pentru apărarea drepturilor şi a statului quo teritorial al aliaţilor săi, cel mai important este angajamentul formal de a nu semna nici un pact „dacă acesta implică examinarea principiului şi cazuri concrete de a­­plicaţiune în ce priveşte revizuirea teritorială a tratatelor de pace, iar la Societatea Naţiunilor Franţa va menţine principiul unanimităţii pen­tru luarea de hotărîri obligatorii in materie de revizuire, cerându-se şi voturile puterilor interesate“. Mica înţelegere a fost de la înce­put împotriva incheerii unui pact al celor patru puteri principale, în for­ma în care fusese preconizat de că­tre d. Mussolini. Astăzi însă, când textul definitiv al pactului funda­mental modificat se cunoaşte, şi după ce avem în mână protocolul de garanţii al Franţei, se pune cu drept cuvânt întrebarea dacă nu este to­tuşi un avantaj pentru noi, că pac­tul a fost incheiat. L. P. Nas­ta . După ancheta administrativă Trei subsecretari ale Stat — d-nii Armand Călinescu, Mihail Ghelme­­geanu şi Petre Andrei — au făcut împreună o anchetă în mai multe judeţe din Moldova, Bucovina şi Ba­sarabia, adecă în judeţele unde să­răcia mare a locuitorilor găseşte te­ren prielnic pentru agitaţie cu ca­racter extremist. Ancheta, efectuată din însărcina­rea d-lui G. Mironescu, ministru de interne şi vicepreşedinte al consiliu­lui de miniştri, „s’a întins“ cu minu­ţiozitate — precum a declarat d. Călinescu — la toate serviciile admi­nistrative, de la inspectorate până la preţuri şi comune rurale, fără a se omite şi oficiile de poliţie şi jan­darmeria. Tot de subsecretar A. Călinescu a declarat unui coleg de redacţie că a întocmit un raport amănunţit, cu­prinzând constatările făcute şi pro­punerile de îndreptare şi că raportul acesta a şi fost prezintat d-lui G. Mironescu. In consecinţă, bineînţeles, cu cele cuprinse in raport, d. Călinescu a comunicat colegului nostru câteva din constatările făcute şi din propu­nerile de îndreptare a unor stări de lucruri ce lasă de dorit. Aşa, d-sa începe prin a da prefec­ţilor şi primarilor o notă bună la pricepere şi hărnicie. Atât prefecţii, cât şi primarii dau — după aprecie­rea d-sare — dovadă de „un deosebit spirit gospodăresc şi fac toate e­­forturile pentru a intensifica in va­ra aceasta campania de lucrări”. Sunt, fără îndoială, declaraţii fru­moase şi dând prilej de bucurie la constatarea că toţi cei din fruntea judeţelor şi comunelor simt gospo­dari harnici, pricepuţi şi călăuziţi numai de simţul datoriei către ţară. Păcat numai că faptele nu prea confirmă aceste destăinuiri aşa de optimiste ale d-lui subsecretar de stat de la interne. Tot aşa cum cei cari au ocazia să cerceteze ţara, nu prea văd cari sunt lucrările ce urmează să fie intensificate in vara aceasta de către conducătorii de ju­deţe şi de comune. Satele continuă a se bălăci in no­­roiu şi murdărie şi a prezenta un aspect­ mizer. Podurile de peste râ­uri sunt mai şubrede decât oricând, iar gropile de pe şosele sporesc şi se adâncesc pe zi ce trece. D. Călinescu însuşi a avut mai a­­cum câteva zile neplăcuta ocazie de a se convinge de starea în care se găsesc drumurile ţării. Unde sunt şi ce fel de lucrări sunt, aşa­dar, acelea pentru care prefecţii şi primarii, cărora d-sa le atribue cu atâta generozitate „un deosebit spirit gospodăresc”, fac toa­te eforturile să le intensifice în cursul acestei veri? I). Călinescu ne mai dă două veşti bune: întâi, jandarmeria a fost scoasă definitiv de sub influenţa po­liticii de partid şi, a doua veste, gu­vernul „supraveghiază şi urmăreşte cu toată vigilenţa” activitatea par­tidelor şi grupărilor extremiste. Numai de un singur lucru n’a fost mulţumit: de personalul poliţie­nesc, care, spune d-sa, este slab şi nepregătit. S’a grăbit însă să dea asigurarea că şi în această direcţie guvernul va lua măsuri... ca totul să fie bine. Am putea încheia spunând „A­­min!”, dacă n’am şti că realitatea, aşa cum este, nu prea se potriveşte cu realitatea, aşa cum e înfăţişată de,­ oficialitate. * M. Batzaria CHESTIA ZILEI IN GARA DE NORD ~ Ale cui sunt bagajele astea ? — Ale delegaților cari pleacă la Londra. Glose politice... CONSTATĂRI geamul Românesc" face câteva interesante comentarii, in legătură cu întrunirile de Duminică ale par­tidului liberal, întruniri pe cari le găseşte însufleţite şi foarte popu­late. D­intre alt­ele, zigrul d-lui Iorga re­levă, cum o vădită şi justificată să­­ti fac­e, că spiritul public românesc este înclinat, in imensa lui majori­tate, sa susţie partidele de ordine şi că are foarte slabe inclinaţiuni spre extremismul anarhic. In ce ne priveşte, noi avem de mult această credinţă. Am fost tot­deauna de părere că extremismul de stânga este incompatibil cu spi­ritul individualist românesc şi că extremismul de dreapta lui cores­punde întru nimic spiritului larg li­beral şi de adâncă omenie a poti­rului român. Din acest punct de vedere, cons­tatarea de astăzi a oficiosului d-lui Iorga confirmă in totul credinţele şi susţinerile noastre. Şi tocmai fiindcă avem această credinţă, am cerut partidelor de or­dine să-şi facă datoria şi să ia con­tact mai apropiat decât cel obişnuit cu opinia publică.. In condiţiile speciale de­ astăzi mai cu seamă, trebue evitat vidul. Căci vidul in politică constitue o permanentă primejdie. II ocupă i­­mediat cine nu trebue. Dovadă că, este astfel, e faptul că îndată ce a intervenit acţiunea partidelor de ordine, se constată pe de o parte influenţa, fericita pe care lumea or­dinei o exercită asu­pra spiritului public, şi, pe­ de altă parte, scăderea ce se produce in efectele acţiunii extremiste. lată caiace credem că se degaja­,­ză de pe urma succesului întruniri­lor liberale şi de pe urma comenta­riilor ziarului d-lui Iorga. REZULTATUL Trăim în epoca tuturor aprehen­siunilor. E şi firesc. Existenţa fie­căruia dintre noi­ şi a organismelor societăţii s’a dovedit a fi legată de atâtea elemente neprevăzute şi im­previzibile, încât nimic nu e mai natural decât teama de un viitor mai rău. In viaţa particulară, mai treacă, meargă; optimismul ir­divi­­du­al răzbeşte uneori is creiază indi­vidului, cu toate împrejurările po­trivnice din fi ai lui, o stare su­fletească­ de siguranţă canpl­itie la adăpost de multe aprehensiuni. In, viata publică insă, e mai greu. La noi, de pildă, persistă, in le­gătură cu ordinea politică şi econo­mică internă, temeri hrănite zilnic de noui incoherente. De nicăeri nu se arată semnele unei reale îndrep­tări. In ordinea externă, aprehensiu­nile sunt şi mai fireşti, deoarece — principial vorbitul — siguranţa zilei de mâne depinde de şi mai multe necunoscute imprevizibile Zilele acestea­ chiar, d. Titulescu s'a lovit de astfel de aprehensiuni, formulate din rândurile opoziţiei. „Nu care cumva pactul celor pa­tru o să însemne totuşi ceva rău pentru ţara noastră?’’. Cam in această vagă formă s'au manifestat, în adevăr, temerile unei părţi din opoziţie. Numai că d. Titulescu a venit de la Praga înarmat cu o victorie con­cretă şi cu suficiente muniţiuni pentru viitor. După explicaţiile ministrului no­stru de externe, complectate de e­­zitările Germaniei de a adera la noua formă a pactului,în patru,­­ întrebarea care se impune în mod logic la noi este de data aceasta: Vom avea oare norocul, ca marile puteri să semneze până la urmă pactul in patru? Sever NA ZBAŢI­I EXPERIENŢĂ „îndreptarea“, oficiosul averescan, ne Întreţine pe larg despre „cura se prăbuşeşte un regim“. ...In materie de prăbuşiri, averes­­canii au, o bogată experienţă pro­prie! Kix Pentru apărarea democraţiei Faţă de asalturile extrem­iştilor, guvernul cehosl­ovac propune mai multe legi pentru asigurarea formei de guvernământ democrate In toate ţările cu­ regim dictato­­torial-absolutist s’a constatat că dictatura s’a putut înscăuna numai graţie slăbiciunii regimului demo­cratic. Partizanii dictaturii, adver­sari ai libertăţilor publice, se folo­sesc de libertatea acordată de regi­mul democratic, de respectul pe care acest regim îl acordă dreptu­rilor câştigate, legilor, etc., pentru a submina, de obicei, prin mijloace teroriste, în orice caz ilegale, regi­mul democratic. O dată ajunşi la putere, graţie principiilor democra­tice, dictatorii îşi pun în aplicare principiile lor, distrugând libertăţile publice şi călcând în picioare drep­turile câştigate şi legile. Exemple s’ar putea da din orice ţară cu regim dictatorial absolutist. Ajunge să arătăm ce se petrece în Germania. Naţional-socialiştii s’au putut organiza sub regimul demo­crat, in batalioane de asalt, com­plect înarmate, formaţiuni pur mili­tare; astăzi, este suficient ca un ce­tăţean să spuie la ureche, într’un cerc închis, că „actualul regim nu-i este simpatic”, pentru ca să fie de­nunţat de vreunul din numeroşii spioni cari circulă pretutindeni şi internat într’un lagăr de concen­trare. De la o vreme, mai ales de la suc­cesul naţional-socialiştilor din Ger­mania, guvernele democrate au în­ceput să-şi dea seama de pericolul ce ameninţă democraţia însăşi prin această toleranţă pentru activitatea duşmanilor ei. In multe ţări, în cari regimul democrat este atât de big, înscăunat, în­cât n’are a se teme de nimic, ca în Franţa, Anglia, Belgia, această recunoaştere este numai formală, fără consecinţe practice. In ţările mai puţin consolidate poli­ticeşte, guvernele democratice se văd silite să ia măsuri în consecinţă, măsuri potrivite cu gradul de cul­tură politică al fiecărei ţări. In Po­­lon­­a, mareşalul Pilsudski, care, deşi simplii,mini­stru de războini, este,de fapt spiritul conducător al republi­cii, a­ procedat­ cu mijloace de mână tare. In special în timpul alegerilor a uzat de metode electorale pore­clite „româneşti”, şi-a asigurat o majoritate suficientă pentru a pu­tea guverna şi împiedica orice agi­taţie a extremiştilor, fie de stânga, fie de dreapta. Până acum această lege putea fi aplicată numai în caz de război, sau dacă evenimentele arătate se iveau în interiorul ţării. In afară de această extindere ge­nerală a dreptului pentru guvern de a aplica legea măsurilor excep­ţionale, se aduc unele mod­ificări legii însăşi. De pildă, dreptul de supraveghere a societăţilor politice se extinde şi asupra societăţilor co­merciale sau economice, deoarece astfel de societăţi servesc adesea unor scopuri politice mascate. Libertatea nelimitată a întruniri­lor române garantată numai întru­nirilor electorale în caz de alegeri pentru Cameră sau Senat; până acum, în caz de aplicare a măsu­rilor excepţionale, erau absolut li­bere şi întrunirile electorale pen­tru­ altfel de alegeri (comună, judeţ, instituţii oficiale cu caracter eco­nomic, etc). Se prevăd apoi măsuri relative la fabricarea, vânzarea şi poseda­rea de materii explozibile; alte masuri privitoare la găzduirea de persoane străine de familie; se in­terzice purtarea de uniforme şi se pedepseşte propagarea ştirilor cari ar putea tulbura ordinea publică. In fine se iau măsuri împotriva re­zistenţei msive pe terenul admini­straţiei autonome, aceasta întrucât în multe consilii comunale naţio­nal-socldiştii, adesea împreună cu­ comuniştii, sabotează­ lucrările. ALTE LEGI CU CARAC­TER POLITIC . Tot­odată,­­ guvernul, a depus un proect ,de­ lege , prin­­ care perioada de funcţionare a consiliilor comu­nale se prelungeşte de la patru ani la ş­ase. In acelaş timp se prevede că primarii,­ pentru a putea func­ţiona, trebuesc confirmaţi de gu­vern; până acuma această condiţie se cerea numai la municipii, pe când primarii comunelor urbane şi rurale funcţionau numai­ pe baza alegerii de către consiliu. In caz de neconfirmare, se va proceda la o nouă alegere de primar. Dacă se va alege aceeaşi persoană, consi­liul va fi dizolvat de drept. Cu acest prilej se modifică şi le­gea electorală pentru comune, in­­troducându-se un fel de panaşaj. In afară de aceste legi, se mai pregătesc iai alte proecte: modifi­carea legii presei şi o lege specia­lă pentru apărarea onoarei, nece­sară în urma introducerii violenţe­lor şi calomniilor în presa fascistă cehă şi în cea naţional-socialistă germană din Cehoslovacia. Aceste proecte n’au fost depuse încă, de­oarece ele au dat loc la vii contro­verse între membri coaliţiei guver­n Citiţi continuarea în pagina II-a» CUM REACŢIONEAZĂ GUVERNUL CEHO­SLOVAC In Cehoslovacia, guvernul demo­crat se vede silit să ia măsuri, mai ales de când în rândurile populaţiei germane compacte de la frontieră se face o intensă propagandă hitle­rista. Dar în această ţară respectul legilor este atât de înrădăcinat, în­cât nimeni nu înţelege să procedeze în afară de lege. Şi comunismul a fost combătut acolo numai cu mij­loace legale; azi, comunismul şi-a pierdut o mare parte din combativi­tatea lui. El se află mai mult în defensivă. In schimb, extremismul de dreapta şi-a ridicat capul. Comba­terea lui este mai grea pentrucă, exploatând frazeologia naţionalistă, el se bucură de sprijinitori de obi­ceiu ascunşi, uneori chiar făţişi» printre organele de stat. De aceia guvernul cehoslovac s’a văzut ne­voit să propuie parlamentului o se­rie de legi pentru apărarea demo­craţiei. Intre altele se propun următoa­rele: Legea măsurilor excepţionale din 1920 să poată fi aplicată şi a­­tunci când se ivesc evenimente cari periclitează unitatea statului, forma sa.­ democrat-republicană, Consti­tuţia sau ordinea publică la fron­tiere. In fioroasa crimă de ieri din ca­lea Văcăreşti din Căpitălă, in care un fiu asasineaza pe amantul ma­mei, se vor căuta de sigur fel de fel de explicaţii spre a lămuri mobilul sufletesc al criminalului, care, pro­babil să demonstreze că fapta lui e drept „pasional“. Acei care vor dori să obţie o achitare, vor încerca pro­­abil să demonstreze că fapta lui e rezultatul unei revolte morale împo­triva „imoralităţii“ mamei şi aman­tului ei. Unui psichanalist ii va fi insă mult mai uşor să înţeleagă şi să explice cauzalitatea acestei cri­me, care e, înainte de toate, de na­tură biopsihologică. După doctrina — care e atât en vogue astăzi — a lui Freud, sufletul fiecărui om are în cursul evoluţiei lui (in timpul pubertăţii) o fază, când, trecând de la narcissismul co­pilăriei la eterosexualism (iubirea pentru o persoană de sex opus), îşi fixează pentru o clipă dinamismul sexual chiar pe unul din proprii lui părinţi — (fetiţele se ataşază de tată, iar băeţii de... mamă). La indivizii cari nu evoluează nor­mal, se întâmplă că acest ataşa­ment — pe care morala socială­­ şi religioasă îl repudiază, — persistă, şi, fie că obsedează conştiinţa, fie că e refulat în subconştient, el ia numele, la psychanalişti, de com­plex Oedip“. , Noi cunoaştem încă complecta lipsă, de educaţie, destrăbălarea mo­rală sau mai bine, anestezia morală a asasinului. Nici vorbă că la el nu poate fi chestiune de vreun impuls de esenţă morală, când a omorit cu toporul pe Balasi, amantul mamei lui. In acţiunea lui, pe care n’o regre­tă de loc, a intrat, în joc complexul Oedip, gelozia pătimaşă pentru ma­ma lui, care se dădea altuia. Nici o „cenzură morală“ n’a intrat în func­ţiune ca să inhibeze acest nenorocit „reflex parintal“, şi când a strivit capul amantului mamei sub lovitura de topor, conştiinţa lui era cu totul absentă, întreaga lui fiinţă anor­mală fiind sub stăpânirea absolută a subconştientului dominat de „com­­plex“. Aceasta ar fi explicaţia psych­ana­­u­tică a fioroasei crime comise de bestia rămasă în om. Doctorul Ygrec NOTE IN finanţe au intrat oameni cu titluri mai mari încă decât cere le­gea. SA nu fie mai pretenţioşii D. VAI­DA a întrebat pe un înalt aviator: „Cum e pe sus?“. ..Că pe jos ştie d-sa foarte bine cum este. D. HAŢIEGAN a fost chemat in Capitală. Crede d. Vai da că există argu­mente pentru a consola pe un mini­steriabil mofluz? VoR fi interogate două doamne în afacerea Skoda­­, apoi cerce­tările vor fi încheiate. ...Pour la bonne bouche.... * D. MIHALACHE s'a interesat la telefon despre politica internă și despre semănături. ...Că dacă merg ele bine — d-sa r pare ce face cu trebile externe... ÎNSEMNĂRI „Complexul Oedip“ în crima din calea Văcărești * W Destinul unui Lord de F­­ADERCA Cu prilejul volumului d-nei Ce noroc că doamna Martha Bi­­bescu a cunoscut pe lordul Thom­son of Cardington­. Nu ştim ce preţuitor de oameni din cele cinci continente ne-ar fi putut reda în Câteva zeci de pagini biografia u­­nui englez excepţional ca lordul Thomson, cu o inimă care a ştiut să se ţie tot timpul cât a scris, la aceiaşi înălţime cu mintea — o minte care calcă aici numai pe înălţimi. Dacă ar exista o Curte su­premă de cântărire a sufletelor, mai puţin sinistră, decât a vechilor e­­gipteni dar nu mai puţin severă, d-nei * Martha Bibescu i-ar reveni sarcina, la Mogoşoaia, lângă Bucu­­reşti,să se apropie de contempora­nii excepţionali, să-i iubească, să le cerceteze fotografiile, să le smulgă destăinuirile benevole. Conştienta lăuntric de această chemare, scrii­toarea a mai înfăţişat ’două portre­te, al regelui Ferdinand al Români­ei şi al lui Anatole France — şi s’au găsit între carnivorele grăitoare câţiva fanatici cari s’o acuze de o curiozitate prea universală. Nu e locul şi nici datoria noastră să rezumăm viaţa şi să imităm ca­racterizările Sufleteşti ale lordului Thomson of Cardington pe care ci­titorul le poate găsi, în toată pros­peţimea, în cartea de care ne ocu­păm. 1) . * Viaţa lordului englez e atât de bogată, de pasionată şi de surprin­zătoare, încât poate constitui — rară însuşire — mai curând un punct de pornire, decât un popas ideologic. Noi am căutat să aflăm mai cu 1) MARTHA BIBESCU : Destinul lordului Thomson of Cardington. — Smaranda. — Prefaţă de J. R. Mac­Donald. (Edit. „Adeverul“ pag. 343 Lei 80). seamă o definiţie sau măcar o ca­racterizare, oricât de largă, a no­­ţiunei în care ar putea intra acea familie de oameni, superiori prin locul lor în societate şi denumită vag, prea vag, aristocraţie. Este in­contestabil că lordul Thomson of Cardington făcea parte din cea mai autentică aristocraţie engleză, nu nu­mai—ca atâţi amici şi camarazi — prin sângele şi avuţia moştenită, cât mai cu seamă prin conştiinţa şi temperamentul lui de conducător. Din neam de militari, el — însuşi militar cu supreme însuşiri profe­sionale — care l-ar fi pus în primul rang nu numai lângă tunuri dar şi lângă motoare, nu numai pe câm­pul de luptă, dar şi în orice labora­tor, cu lordul Thomson of Golding­­ton ni se pare că s’a petrecut o dra­mă de care şi-a dat seama foarte târziu. Acest militar n’a uitat toată viaţa de crima necesară pe care a făptuit-o­ în‘Africa de Sud în tim­pul războiului cu burii, când a fost trimis să dea foc unei ferme. Acest diplomat şi-a purtat sufletul ilumi­nat de o supremă moralitate — me­nită să aibe de-a pururi împotriva ei toate forţele coalizate ale aces­tui veac bestial — în România din­­vremea neutralităţii. Şi deşi­ îşi servea patria şi pe aliaţi, ideile de libertate şi generozitate de-atunci după ce a izbutit să convingă pe ro­mâni să semneze actul de intrare în război, a mărturisit c­el care cu­noştea în cifre puterea României şi forţele adverse pe care le dezlăn­­ţu­ia împotriva ei: „Mi se pare că sunt un asasin plătit”. 1­­ Nu, un asemenea individ nu pu­tea rămâne în armată, mână ucigă­toare pentru scopuri pe care conş­tiinţa lui nu avea dreptul să le ju­dece. Deşi destinul ar fi trebuit, dacă ar fi fost blând cu el, să-l fi adus pe pământ în vremea când se ridicau catedralele şi fiecare ,toarnă purta ca o Maică a Domnului, un Isus la pieptul ei îndurerat, lordul Thomson, of Cordington trece in maturitatea conştiinţei prin cumpli­ta măcelărie din 1914-1918, curajos ca un soldat de tranşee, umilit şi înduioşat ca un preot calvin. Din casta lui, nimeni nu a înţeles cum acest militar strălucit pe care după 1918 îl adăstau toate voluptă­ţile gloriei şi toate plăcerile liniştei, părăseşte artoata şi intră într’un partid în care nu cunoaşte pe ni­meni, nici­­ măcar pe şef — în cel mai puţin tradiţional partidul al Angliei şi poate cel mai lipsit de Martha Bibescu D-na MARTHA BIBESCU viitor. Lordul Thomson of Cording­ton părea nu numai un mare naiv — ca toţi eroii — dar un prost care lasă vrabia din mână pentru o vra­bie care nici nu se vedea încă pe gard!... O doamna în călătorie prin An­glia, cercetând amănunţit Londra ca­re este —orice s’ar spune! — gradina zoologică cea moai originală și mai bogată a omenirii, a trecut și prin Camera Comunelor, între­bată care i se pare tipul cel mai caracteristic englez între capetele alese, reprezentative ale acelor oa­meni politici, doamna a arătat ca­pul unui deputat laburist. Era lor­dul Thomson of Cardington. Ins­tinctul doamnei, care ar fi atras sarcasmul majorității aristocraților (Citiți continuarea în pag. II-a) . *­

Next