Adevěrul, iunie 1933 (Anul 47, nr. 15153-15176)
1933-06-10 / nr. 15161
ABONAMENTE: 200 lei pe 3 luni 380 lei pe 6 luni 750 Ie; *’e n»i an In străinătate i ti V 171 dublu I V lud BIROURILE: București, Str. Const. Miile (Sărindar) No. 5—7—9 TELEFOANE: Centrala: 3.2470. Direcția: 3-2474. Provincia: 3-1066. Administrația: 3.2473. S*cs terminat instrucţia in afacerea Skoda... ...Cine-a spus că, azi, nu se mai petrec minuni? Parafarea pactului celor patru Miercuri seara s’a procedat în biroul d-lui Mussolini din palatul Chigi dela Roma, la parafarea pactului celor patru puteri principale. Parafarea s’a făcut după ce, cu o întârziere de 24 de ore, cancelarul Hitler, a dat adeziunea la textul pactului, în forma in care a fost cerut de Franţa. Cancelarul Hitler n'a aderat la parafarea pactului, decât după ce atât guvernul englez cât şi mai ales d. Mussolini au pledat in favoarea incheerii pactului, aprobând redacţiunea articolului 3 din pact, in forma in care a fost precizată la Paris. Parafarea pactului constitue fără îndoială un act diplomatic foarte important in viaţa internaţională a Europei. El nu mai corespunde însă, in forma lui actuală, scopului pentru care d. Mussolini lansase această bombă la începutul lunei Februarie a acestui an. Cuprinsul pactului a fost cu desăvârşire modificat în părţile lui esenţiale, ne mai rămânând din el decât aproximativ ceea ce conţinea şi pactul de la Lausanne al celor patru mari puteri europene, cunoscut in istoria diplomatică sub denumirea de gentlemen’s agreement şi despre care nici nu se mai vorbeşte astăzi. Pactul, aşa cum a fost parafat Miercuri seara la Roma, nu mai vorbeşte nici de revizuirea tratatelor de pace ca o recesitate pentru aşezarea definitivă a Europei pe temelii noui, nici despre reducerea rolului şi importanţei Societăţii Naţiunilor. Pactul, care va purta fără îndoială numele d-lui Mussolini cuprinde un preambul, in care cele patru mari puteri principale declară că vor rămâne credincioase principiilor statutului fundamental al Societăţii Naţiunilor, acordurilor din Locarno şi pactului Briand-Kellogg. Urmează apoi în 6 articole, cuprinsul adevărat al pactului. In conformitate cu art. 1 cele patru puteri declară că vor căuta să se înţeleagă între ele, urmând să practice în cadrul Societăţii Naţiunilor o politică de colaborare efectivă, a tuturor puterilor. Articolul 2 se referă la articolele 10, 16, şi 19 din pactul Societăţii Naţiunilor. In textul iniţial, aşa cum fusese propus de către d. Mussolini, prin acest articol al pactului urma să se confirme principiul revizuirii tratatelor de pace. Astăzi nu se mai vorbeşte în articolul 2 decât asupra metodei şi procedurii ce ar urma să fie aplicată nu numai unei revizuiri posibile, ci şi articolelor privitoare la integritatea teritorială a statelor, in legătură cu sancţiunile ce urmează a se lua împotriva unui eventual stat agresor. A fost respectat punctul de vedere francez în sensul că nu se va aduce nici o atingere statutului Societăţii Naţiunilor, care urmează singură să se pronunţe asupra unei eventuale revizuiri, cu respectarea principiilor şi metodelor sale de lucru. Articolul 3, din cauza căruia a şi întârziat parafarea pactului, timp de o săptămână întreagă, vorbeşte despre celebra formulă germană : „Gleichberechtigung“. Textul cerut de guvernul german spunea că in cazul când conferinţa pentru dezarmare nu va ajunge decât la rezultate parţiale, egalitate de drepturi recunoscute pe seama Germaniei, urma să devie o realitate, reînarmarea Reichului urmând să se facă în etape stabilite prin negociaţiuni diplomatice ordinare intre cele patru puteri, acest privilegiu cuprinzând în acelaş timp Ungaria, Bulgaria şi Austria. Articolul 3 aşa cum a fost cerut de Franţa ca o condiţiune categorică pentru adesiunea la pactul celor 4, prevede numai că dacă la terminarea conferinţei pentru dezarmare, ar rămâne unele chestiuni pendinte, cele patru puteri semnatare le vor examina în vederea unei soluţiuni pe căile cele mai proprii, adică prin intermediul Societăţii Naţiunilor. In ce priveşte reinarmarea celorlalte trei ţări foste învinse, pactul nu pomeneşte nimic, garantând astfel interesele esenţiale ale Micii Înţelegeri. In ce priveşte cuprinsul articolului 4, şi acesta a suferit modificări esenţiale. Nu se mai pomeneşte nimic despre o acţiune comună pentru toate chestiunile politice şi nepolitice, europene şi extra-europene, sau coloniale; articolul redactat de Franţa şi parafat în palatul Chigi prevede numai că semnatarii trebue să se sfătuiască asupra chestiunilor economice spre a găsi soluţiuni insă numai in cadrul strict al Societăţii Naţiunilor. Articolul 5 fixează durata pactului pentru o perioadă de zece ani, iar articolul 6 precizează că în caz de divergenţă textul francez este cel obligatoriu. ' * Pactul celor 4 puteri principale va intra însă in vigoare, abia după ce va fi semnat şi ratificat de către factorii constituţionali din cele patru ţări. D. Daladier va supune parlamentului ratificarea acestui pact şi se crede in genere că având în vedere textul la care s’a ajuns după lupte diplomatice atât de aprige, in cari a jucat un rol de seamă şi ministrul nostru de externe, va putea să obţie cu uşurinţă cele 400 de voturi necesare ratificării. Din punctul de vedere al intereselor ţării noastre şi a Micii Înţelegeri trebue să subliniem că din momentul parafării pactului de la Roma, a intrat automat în vigoare protocolul de garanţii, obţinut de către d. Titulescu din partea ministerului de externe francez, protocol prin care Franţa dă interpretarea definitivă şi categorică a articolului 19 din pactul Societăţii Naţiunilor. Intre cele 5 puncte, care alcătuesc noul angajament al Franţei pentru apărarea drepturilor şi a statului quo teritorial al aliaţilor săi, cel mai important este angajamentul formal de a nu semna nici un pact „dacă acesta implică examinarea principiului şi cazuri concrete de aplicaţiune în ce priveşte revizuirea teritorială a tratatelor de pace, iar la Societatea Naţiunilor Franţa va menţine principiul unanimităţii pentru luarea de hotărîri obligatorii in materie de revizuire, cerându-se şi voturile puterilor interesate“. Mica înţelegere a fost de la început împotriva incheerii unui pact al celor patru puteri principale, în forma în care fusese preconizat de către d. Mussolini. Astăzi însă, când textul definitiv al pactului fundamental modificat se cunoaşte, şi după ce avem în mână protocolul de garanţii al Franţei, se pune cu drept cuvânt întrebarea dacă nu este totuşi un avantaj pentru noi, că pactul a fost incheiat. L. P. Nasta . După ancheta administrativă Trei subsecretari ale Stat — d-nii Armand Călinescu, Mihail Ghelmegeanu şi Petre Andrei — au făcut împreună o anchetă în mai multe judeţe din Moldova, Bucovina şi Basarabia, adecă în judeţele unde sărăcia mare a locuitorilor găseşte teren prielnic pentru agitaţie cu caracter extremist. Ancheta, efectuată din însărcinarea d-lui G. Mironescu, ministru de interne şi vicepreşedinte al consiliului de miniştri, „s’a întins“ cu minuţiozitate — precum a declarat d. Călinescu — la toate serviciile administrative, de la inspectorate până la preţuri şi comune rurale, fără a se omite şi oficiile de poliţie şi jandarmeria. Tot de subsecretar A. Călinescu a declarat unui coleg de redacţie că a întocmit un raport amănunţit, cuprinzând constatările făcute şi propunerile de îndreptare şi că raportul acesta a şi fost prezintat d-lui G. Mironescu. In consecinţă, bineînţeles, cu cele cuprinse in raport, d. Călinescu a comunicat colegului nostru câteva din constatările făcute şi din propunerile de îndreptare a unor stări de lucruri ce lasă de dorit. Aşa, d-sa începe prin a da prefecţilor şi primarilor o notă bună la pricepere şi hărnicie. Atât prefecţii, cât şi primarii dau — după aprecierea d-sare — dovadă de „un deosebit spirit gospodăresc şi fac toate eforturile pentru a intensifica in vara aceasta campania de lucrări”. Sunt, fără îndoială, declaraţii frumoase şi dând prilej de bucurie la constatarea că toţi cei din fruntea judeţelor şi comunelor simt gospodari harnici, pricepuţi şi călăuziţi numai de simţul datoriei către ţară. Păcat numai că faptele nu prea confirmă aceste destăinuiri aşa de optimiste ale d-lui subsecretar de stat de la interne. Tot aşa cum cei cari au ocazia să cerceteze ţara, nu prea văd cari sunt lucrările ce urmează să fie intensificate in vara aceasta de către conducătorii de judeţe şi de comune. Satele continuă a se bălăci in noroiu şi murdărie şi a prezenta un aspect mizer. Podurile de peste râuri sunt mai şubrede decât oricând, iar gropile de pe şosele sporesc şi se adâncesc pe zi ce trece. D. Călinescu însuşi a avut mai acum câteva zile neplăcuta ocazie de a se convinge de starea în care se găsesc drumurile ţării. Unde sunt şi ce fel de lucrări sunt, aşadar, acelea pentru care prefecţii şi primarii, cărora d-sa le atribue cu atâta generozitate „un deosebit spirit gospodăresc”, fac toate eforturile să le intensifice în cursul acestei veri? I). Călinescu ne mai dă două veşti bune: întâi, jandarmeria a fost scoasă definitiv de sub influenţa politicii de partid şi, a doua veste, guvernul „supraveghiază şi urmăreşte cu toată vigilenţa” activitatea partidelor şi grupărilor extremiste. Numai de un singur lucru n’a fost mulţumit: de personalul poliţienesc, care, spune d-sa, este slab şi nepregătit. S’a grăbit însă să dea asigurarea că şi în această direcţie guvernul va lua măsuri... ca totul să fie bine. Am putea încheia spunând „Amin!”, dacă n’am şti că realitatea, aşa cum este, nu prea se potriveşte cu realitatea, aşa cum e înfăţişată de, oficialitate. * M. Batzaria CHESTIA ZILEI IN GARA DE NORD ~ Ale cui sunt bagajele astea ? — Ale delegaților cari pleacă la Londra. Glose politice... CONSTATĂRI geamul Românesc" face câteva interesante comentarii, in legătură cu întrunirile de Duminică ale partidului liberal, întruniri pe cari le găseşte însufleţite şi foarte populate. Dintre altele, zigrul d-lui Iorga relevă, cum o vădită şi justificată săti face, că spiritul public românesc este înclinat, in imensa lui majoritate, sa susţie partidele de ordine şi că are foarte slabe inclinaţiuni spre extremismul anarhic. In ce ne priveşte, noi avem de mult această credinţă. Am fost totdeauna de părere că extremismul de stânga este incompatibil cu spiritul individualist românesc şi că extremismul de dreapta lui corespunde întru nimic spiritului larg liberal şi de adâncă omenie a potirului român. Din acest punct de vedere, constatarea de astăzi a oficiosului d-lui Iorga confirmă in totul credinţele şi susţinerile noastre. Şi tocmai fiindcă avem această credinţă, am cerut partidelor de ordine să-şi facă datoria şi să ia contact mai apropiat decât cel obişnuit cu opinia publică.. In condiţiile speciale de astăzi mai cu seamă, trebue evitat vidul. Căci vidul in politică constitue o permanentă primejdie. II ocupă imediat cine nu trebue. Dovadă că, este astfel, e faptul că îndată ce a intervenit acţiunea partidelor de ordine, se constată pe de o parte influenţa, fericita pe care lumea ordinei o exercită asupra spiritului public, şi, pe de altă parte, scăderea ce se produce in efectele acţiunii extremiste. lată caiace credem că se degaja,ză de pe urma succesului întrunirilor liberale şi de pe urma comentariilor ziarului d-lui Iorga. REZULTATUL Trăim în epoca tuturor aprehensiunilor. E şi firesc. Existenţa fiecăruia dintre noi şi a organismelor societăţii s’a dovedit a fi legată de atâtea elemente neprevăzute şi imprevizibile, încât nimic nu e mai natural decât teama de un viitor mai rău. In viaţa particulară, mai treacă, meargă; optimismul irdividual răzbeşte uneori is creiază individului, cu toate împrejurările potrivnice din fi ai lui, o stare sufletească de siguranţă canplitie la adăpost de multe aprehensiuni. In, viata publică insă, e mai greu. La noi, de pildă, persistă, in legătură cu ordinea politică şi economică internă, temeri hrănite zilnic de noui incoherente. De nicăeri nu se arată semnele unei reale îndreptări. In ordinea externă, aprehensiunile sunt şi mai fireşti, deoarece — principial vorbitul — siguranţa zilei de mâne depinde de şi mai multe necunoscute imprevizibile Zilele acestea chiar, d. Titulescu s'a lovit de astfel de aprehensiuni, formulate din rândurile opoziţiei. „Nu care cumva pactul celor patru o să însemne totuşi ceva rău pentru ţara noastră?’’. Cam in această vagă formă s'au manifestat, în adevăr, temerile unei părţi din opoziţie. Numai că d. Titulescu a venit de la Praga înarmat cu o victorie concretă şi cu suficiente muniţiuni pentru viitor. După explicaţiile ministrului nostru de externe, complectate de ezitările Germaniei de a adera la noua formă a pactului,în patru, întrebarea care se impune în mod logic la noi este de data aceasta: Vom avea oare norocul, ca marile puteri să semneze până la urmă pactul in patru? Sever NA ZBAŢII EXPERIENŢĂ „îndreptarea“, oficiosul averescan, ne Întreţine pe larg despre „cura se prăbuşeşte un regim“. ...In materie de prăbuşiri, averescanii au, o bogată experienţă proprie! Kix Pentru apărarea democraţiei Faţă de asalturile extremiştilor, guvernul cehoslovac propune mai multe legi pentru asigurarea formei de guvernământ democrate In toate ţările cu regim dictatotorial-absolutist s’a constatat că dictatura s’a putut înscăuna numai graţie slăbiciunii regimului democratic. Partizanii dictaturii, adversari ai libertăţilor publice, se folosesc de libertatea acordată de regimul democratic, de respectul pe care acest regim îl acordă drepturilor câştigate, legilor, etc., pentru a submina, de obicei, prin mijloace teroriste, în orice caz ilegale, regimul democratic. O dată ajunşi la putere, graţie principiilor democratice, dictatorii îşi pun în aplicare principiile lor, distrugând libertăţile publice şi călcând în picioare drepturile câştigate şi legile. Exemple s’ar putea da din orice ţară cu regim dictatorial absolutist. Ajunge să arătăm ce se petrece în Germania. Naţional-socialiştii s’au putut organiza sub regimul democrat, in batalioane de asalt, complect înarmate, formaţiuni pur militare; astăzi, este suficient ca un cetăţean să spuie la ureche, într’un cerc închis, că „actualul regim nu-i este simpatic”, pentru ca să fie denunţat de vreunul din numeroşii spioni cari circulă pretutindeni şi internat într’un lagăr de concentrare. De la o vreme, mai ales de la succesul naţional-socialiştilor din Germania, guvernele democrate au început să-şi dea seama de pericolul ce ameninţă democraţia însăşi prin această toleranţă pentru activitatea duşmanilor ei. In multe ţări, în cari regimul democrat este atât de big, înscăunat, încât n’are a se teme de nimic, ca în Franţa, Anglia, Belgia, această recunoaştere este numai formală, fără consecinţe practice. In ţările mai puţin consolidate politiceşte, guvernele democratice se văd silite să ia măsuri în consecinţă, măsuri potrivite cu gradul de cultură politică al fiecărei ţări. In Polona, mareşalul Pilsudski, care, deşi simplii,ministru de războini, este,de fapt spiritul conducător al republicii, a procedat cu mijloace de mână tare. In special în timpul alegerilor a uzat de metode electorale poreclite „româneşti”, şi-a asigurat o majoritate suficientă pentru a putea guverna şi împiedica orice agitaţie a extremiştilor, fie de stânga, fie de dreapta. Până acum această lege putea fi aplicată numai în caz de război, sau dacă evenimentele arătate se iveau în interiorul ţării. In afară de această extindere generală a dreptului pentru guvern de a aplica legea măsurilor excepţionale, se aduc unele modificări legii însăşi. De pildă, dreptul de supraveghere a societăţilor politice se extinde şi asupra societăţilor comerciale sau economice, deoarece astfel de societăţi servesc adesea unor scopuri politice mascate. Libertatea nelimitată a întrunirilor române garantată numai întrunirilor electorale în caz de alegeri pentru Cameră sau Senat; până acum, în caz de aplicare a măsurilor excepţionale, erau absolut libere şi întrunirile electorale pentru altfel de alegeri (comună, judeţ, instituţii oficiale cu caracter economic, etc). Se prevăd apoi măsuri relative la fabricarea, vânzarea şi posedarea de materii explozibile; alte masuri privitoare la găzduirea de persoane străine de familie; se interzice purtarea de uniforme şi se pedepseşte propagarea ştirilor cari ar putea tulbura ordinea publică. In fine se iau măsuri împotriva rezistenţei msive pe terenul administraţiei autonome, aceasta întrucât în multe consilii comunale naţional-socldiştii, adesea împreună cu comuniştii, sabotează lucrările. ALTE LEGI CU CARACTER POLITIC . Totodată, guvernul, a depus un proect ,de lege , prin care perioada de funcţionare a consiliilor comunale se prelungeşte de la patru ani la şase. In acelaş timp se prevede că primarii, pentru a putea funcţiona, trebuesc confirmaţi de guvern; până acuma această condiţie se cerea numai la municipii, pe când primarii comunelor urbane şi rurale funcţionau numai pe baza alegerii de către consiliu. In caz de neconfirmare, se va proceda la o nouă alegere de primar. Dacă se va alege aceeaşi persoană, consiliul va fi dizolvat de drept. Cu acest prilej se modifică şi legea electorală pentru comune, introducându-se un fel de panaşaj. In afară de aceste legi, se mai pregătesc iai alte proecte: modificarea legii presei şi o lege specială pentru apărarea onoarei, necesară în urma introducerii violenţelor şi calomniilor în presa fascistă cehă şi în cea naţional-socialistă germană din Cehoslovacia. Aceste proecte n’au fost depuse încă, deoarece ele au dat loc la vii controverse între membri coaliţiei guvern Citiţi continuarea în pagina II-a» CUM REACŢIONEAZĂ GUVERNUL CEHOSLOVAC In Cehoslovacia, guvernul democrat se vede silit să ia măsuri, mai ales de când în rândurile populaţiei germane compacte de la frontieră se face o intensă propagandă hitlerista. Dar în această ţară respectul legilor este atât de înrădăcinat, încât nimeni nu înţelege să procedeze în afară de lege. Şi comunismul a fost combătut acolo numai cu mijloace legale; azi, comunismul şi-a pierdut o mare parte din combativitatea lui. El se află mai mult în defensivă. In schimb, extremismul de dreapta şi-a ridicat capul. Combaterea lui este mai grea pentrucă, exploatând frazeologia naţionalistă, el se bucură de sprijinitori de obiceiu ascunşi, uneori chiar făţişi» printre organele de stat. De aceia guvernul cehoslovac s’a văzut nevoit să propuie parlamentului o serie de legi pentru apărarea democraţiei. Intre altele se propun următoarele: Legea măsurilor excepţionale din 1920 să poată fi aplicată şi atunci când se ivesc evenimente cari periclitează unitatea statului, forma sa. democrat-republicană, Constituţia sau ordinea publică la frontiere. In fioroasa crimă de ieri din calea Văcăreşti din Căpitălă, in care un fiu asasineaza pe amantul mamei, se vor căuta de sigur fel de fel de explicaţii spre a lămuri mobilul sufletesc al criminalului, care, probabil să demonstreze că fapta lui e drept „pasional“. Acei care vor dori să obţie o achitare, vor încerca proabil să demonstreze că fapta lui e rezultatul unei revolte morale împotriva „imoralităţii“ mamei şi amantului ei. Unui psichanalist ii va fi insă mult mai uşor să înţeleagă şi să explice cauzalitatea acestei crime, care e, înainte de toate, de natură biopsihologică. După doctrina — care e atât en vogue astăzi — a lui Freud, sufletul fiecărui om are în cursul evoluţiei lui (in timpul pubertăţii) o fază, când, trecând de la narcissismul copilăriei la eterosexualism (iubirea pentru o persoană de sex opus), îşi fixează pentru o clipă dinamismul sexual chiar pe unul din proprii lui părinţi — (fetiţele se ataşază de tată, iar băeţii de... mamă). La indivizii cari nu evoluează normal, se întâmplă că acest ataşament — pe care morala socială şi religioasă îl repudiază, — persistă, şi, fie că obsedează conştiinţa, fie că e refulat în subconştient, el ia numele, la psychanalişti, de complex Oedip“. , Noi cunoaştem încă complecta lipsă, de educaţie, destrăbălarea morală sau mai bine, anestezia morală a asasinului. Nici vorbă că la el nu poate fi chestiune de vreun impuls de esenţă morală, când a omorit cu toporul pe Balasi, amantul mamei lui. In acţiunea lui, pe care n’o regretă de loc, a intrat, în joc complexul Oedip, gelozia pătimaşă pentru mama lui, care se dădea altuia. Nici o „cenzură morală“ n’a intrat în funcţiune ca să inhibeze acest nenorocit „reflex parintal“, şi când a strivit capul amantului mamei sub lovitura de topor, conştiinţa lui era cu totul absentă, întreaga lui fiinţă anormală fiind sub stăpânirea absolută a subconştientului dominat de „complex“. Aceasta ar fi explicaţia psychanautică a fioroasei crime comise de bestia rămasă în om. Doctorul Ygrec NOTE IN finanţe au intrat oameni cu titluri mai mari încă decât cere legea. SA nu fie mai pretenţioşii D. VAIDA a întrebat pe un înalt aviator: „Cum e pe sus?“. ..Că pe jos ştie d-sa foarte bine cum este. D. HAŢIEGAN a fost chemat in Capitală. Crede d. Vai da că există argumente pentru a consola pe un ministeriabil mofluz? VoR fi interogate două doamne în afacerea Skoda, apoi cercetările vor fi încheiate. ...Pour la bonne bouche.... * D. MIHALACHE s'a interesat la telefon despre politica internă și despre semănături. ...Că dacă merg ele bine — d-sa r pare ce face cu trebile externe... ÎNSEMNĂRI „Complexul Oedip“ în crima din calea Văcărești * W Destinul unui Lord de FADERCA Cu prilejul volumului d-nei Ce noroc că doamna Martha Bibescu a cunoscut pe lordul Thomson of Cardington. Nu ştim ce preţuitor de oameni din cele cinci continente ne-ar fi putut reda în Câteva zeci de pagini biografia unui englez excepţional ca lordul Thomson, cu o inimă care a ştiut să se ţie tot timpul cât a scris, la aceiaşi înălţime cu mintea — o minte care calcă aici numai pe înălţimi. Dacă ar exista o Curte supremă de cântărire a sufletelor, mai puţin sinistră, decât a vechilor egipteni dar nu mai puţin severă, d-nei * Martha Bibescu i-ar reveni sarcina, la Mogoşoaia, lângă Bucureşti,să se apropie de contemporanii excepţionali, să-i iubească, să le cerceteze fotografiile, să le smulgă destăinuirile benevole. Conştienta lăuntric de această chemare, scriitoarea a mai înfăţişat ’două portrete, al regelui Ferdinand al României şi al lui Anatole France — şi s’au găsit între carnivorele grăitoare câţiva fanatici cari s’o acuze de o curiozitate prea universală. Nu e locul şi nici datoria noastră să rezumăm viaţa şi să imităm caracterizările Sufleteşti ale lordului Thomson of Cardington pe care cititorul le poate găsi, în toată prospeţimea, în cartea de care ne ocupăm. 1) . * Viaţa lordului englez e atât de bogată, de pasionată şi de surprinzătoare, încât poate constitui — rară însuşire — mai curând un punct de pornire, decât un popas ideologic. Noi am căutat să aflăm mai cu 1) MARTHA BIBESCU : Destinul lordului Thomson of Cardington. — Smaranda. — Prefaţă de J. R. MacDonald. (Edit. „Adeverul“ pag. 343 Lei 80). seamă o definiţie sau măcar o caracterizare, oricât de largă, a noţiunei în care ar putea intra acea familie de oameni, superiori prin locul lor în societate şi denumită vag, prea vag, aristocraţie. Este incontestabil că lordul Thomson of Cardington făcea parte din cea mai autentică aristocraţie engleză, nu numai—ca atâţi amici şi camarazi — prin sângele şi avuţia moştenită, cât mai cu seamă prin conştiinţa şi temperamentul lui de conducător. Din neam de militari, el — însuşi militar cu supreme însuşiri profesionale — care l-ar fi pus în primul rang nu numai lângă tunuri dar şi lângă motoare, nu numai pe câmpul de luptă, dar şi în orice laborator, cu lordul Thomson of Goldington ni se pare că s’a petrecut o dramă de care şi-a dat seama foarte târziu. Acest militar n’a uitat toată viaţa de crima necesară pe care a făptuit-o în‘Africa de Sud în timpul războiului cu burii, când a fost trimis să dea foc unei ferme. Acest diplomat şi-a purtat sufletul iluminat de o supremă moralitate — menită să aibe de-a pururi împotriva ei toate forţele coalizate ale acestui veac bestial — în România dinvremea neutralităţii. Şi deşi îşi servea patria şi pe aliaţi, ideile de libertate şi generozitate de-atunci după ce a izbutit să convingă pe români să semneze actul de intrare în război, a mărturisit cel care cunoştea în cifre puterea României şi forţele adverse pe care le dezlănţuia împotriva ei: „Mi se pare că sunt un asasin plătit”. 1 Nu, un asemenea individ nu putea rămâne în armată, mână ucigătoare pentru scopuri pe care conştiinţa lui nu avea dreptul să le judece. Deşi destinul ar fi trebuit, dacă ar fi fost blând cu el, să-l fi adus pe pământ în vremea când se ridicau catedralele şi fiecare ,toarnă purta ca o Maică a Domnului, un Isus la pieptul ei îndurerat, lordul Thomson, of Cordington trece in maturitatea conştiinţei prin cumplita măcelărie din 1914-1918, curajos ca un soldat de tranşee, umilit şi înduioşat ca un preot calvin. Din casta lui, nimeni nu a înţeles cum acest militar strălucit pe care după 1918 îl adăstau toate voluptăţile gloriei şi toate plăcerile liniştei, părăseşte artoata şi intră într’un partid în care nu cunoaşte pe nimeni, nici măcar pe şef — în cel mai puţin tradiţional partidul al Angliei şi poate cel mai lipsit de Martha Bibescu D-na MARTHA BIBESCU viitor. Lordul Thomson of Cordington părea nu numai un mare naiv — ca toţi eroii — dar un prost care lasă vrabia din mână pentru o vrabie care nici nu se vedea încă pe gard!... O doamna în călătorie prin Anglia, cercetând amănunţit Londra care este —orice s’ar spune! — gradina zoologică cea moai originală și mai bogată a omenirii, a trecut și prin Camera Comunelor, întrebată care i se pare tipul cel mai caracteristic englez între capetele alese, reprezentative ale acelor oameni politici, doamna a arătat capul unui deputat laburist. Era lordul Thomson of Cardington. Instinctul doamnei, care ar fi atras sarcasmul majorității aristocraților (Citiți continuarea în pag. II-a) . *