Adevěrul, mai 1934 (Anul 48, nr. 15431-15453)
1934-05-22 / nr. 15446
Piaţa Concordiei, 6 Februarie 1934 Deşi au trecut trei luni de atunci, presa franceză n’a încetat încă de a se ocupa de cele petrecute în ziua de 6 Februarie în Piaţa Concordiei şi a Palatului Bourbonilor. Despre lucrurile acestea, au apărut în librărie şi câteva cărţi, care, cu siguranţă, nu vor rămânea singure. Evenimentul va avea astfel literatura sa, ceea ce înseamnă că nu va fi uitat aşa de curând. De altfel, judecând după răsunetul pe care l-a avut pretutindeni, putem afirma că el nu interesează numai Parisul şi Franţa, ci întreaga Europă, ba chiar toate democraţiile lumii- iar pentru noi, în particular, din diverse motive, data de 6 Februarie 1934, are aproape acelaşi sens politic şi aceeaşi istorică importantă ca şi pentru lumea franceză. Părerea cea mai răspândită, şi cea mai justificată în acelaş timp, e că tulburările din seara aceea memorabilă exprimă o veche, o profundă nemulțumire a publicului francez în contra oamenilor politici, în contra mediului politic, în contra moravurilor acelui mediu, în contra parlamentarilor în special. Precizez, pentru a nu deschide poarta vreunui echivoc, in contra parlamentarilor ca oameni politici, nu In contra parlamentului ca institutiune de drept, adică nu In contra parlamentarismului (cu toate că, în tumultul de atunci, s’au putut desluși ici-colo și glasuri care cântau această muzică). E drept că lucrurile nu prezintă o spontaneitate prea mare, şi că în desfăşurarea lor a intervenit, cum se întâmplă şi la noi, voinţa interesată a unor oameni politici cari au căutat să speculeze greşelile de sus şi nemulţumirile de jos. Dar fără starea de spirit generală, oricum acţiunea acestora n’ar fi ajuns atât de departe. Aşadar, tulburările acele înseamnă revolta spiritului public francez, contra abuzurilor, a scandalurilor, a necinstei şi a traficului de influenţă; înseamnă voinţa fermă a mulţimii de a nu mai avea, ca reprezentanţi şi garanţi ai intereselor sale, decât oameni cu gândul onest şi cu sufletul curat.Starea aceasta de spirit, nemulţumirile acestea nu agită numai societatea franceză, ci şi atâtea alte medii. Ar fi absurd să pretindem că ţara noastră e mai fericită decât Franţa şi că ea nu cunoaşte aceste scăderi şi aceste neajunsuri grave. Intre ceea ce se petrece în Apus şi ce ştim că se petrece la noi, sunt deci raporturi interesante care trebue scoase în evidenţă, căci experienţa făcută acolo şi deducţiunile trase din faptele care constituesc acea experienţă, nu pot să nu ne fie de folos. Trebue totuşi remarcat un lucru. Ceea ce agravează starea de fapt şi starea de spirit din Franţa, provine din o împrejurare aparte, de care nu poate fi vorba la noi, de o particularitate ciudată a parlamentarismului de acolo. In Franţa, rolul Camerei e aşa de considerabil, acţiunea ei politică aşa de acaparantă şi de covârşitoare, iar spiritul în care lucrează, aşa de agitat şi de capricios, încât viaţa republicii se resimte permanent de trepidaţiile şi dezordinea pe care le provoacă. Despre puterea aceasta anormală şi absurdă, despre hipertrofia acestui organ cu funcţiunea ieşită din ritmul vieţii constituţionale, iată ce spune profesorul Gaston Joze: „Agitaţia sa dezordonată, face ca nici un guvern să nu se mai poată bucura de stabilitate, ca unul după altul, toate cabinetele să se prăbuşească, după o existenţă scurtă şi lipsită de orice strălucire“. Ce contrast între independenţa aceasta turbulentă a Apusului şi caracteristica docilitate a parlamentelor noastre ! Dar dacă trecem peste aceste lucruri, conflictul dintre opiniunea publică şi lumea politică, e aproape la fel, acolo şi aici. La fel, ca şi permanentul pericol care ne ameninţă, la fel ca şi simptomul acesta, că ceea ce tulbură în mod constant viaţa socială de azi, nu e numai dezordinea morală a unora, în contrast cu mizeria şi suferinţa celor mulţi, ci sensibilitatea crescândă a mulţimei cu privire la morala politică, sau mai exact la viaţa morală a omului politic. Şi nu numai sensibilitatea, dar şi promptitudinea la reacţiune, care dă impresia că străbatem o fază prerevoluţionară. In privinţa aceasta e însă de făcut o deosebire între Apus şi noi, o mare deosebire, pe care aşi putea-o exprima astfel: In Franţa, cazuri de felul scandalului Staviski s’au mai produs şi altă dată. Aşi putea spune: s’au produs întotdeauna, cum de altfel s’au produs şi aiurea. In societatea contimporană, lucrurile aceste ţin de cauze sociale adânci şi generale şi de o ordine aproape universală. In Franţa există însă o conştiinţă colectivă, un simţ moral, care nu întârzie de a reacţiona ori de câte ori e cazul, o franchetă morală, pe care nu le găsim nicăeri. Cu cât un scandal e mai mare, cu atât mişcarea de reacţiune e mai violentă. Aceasta e una din cele mai fericite şi nobile trăsături ale caracterului francez. Vai! Cum nu pot spune: şi ale caracterului naţiunii române! Apoi, în Franţa mişcările aceste sunt fenomene curente; caracterul lor specific e acela de mişcări populare; desfăşurarea lor are loc la lumina zilei ca orice lucru normal. Nemulţumirile colective nu au nevoie să ieie drumuri piezişe, forme neobicinuite şi aspecte romantice. La noi, din cauză că spiritul public Semnarea pactului balcanic, care a produs o profundă impresie la Roma, şi căruia Ducele s’a grăbit să-i răspundă prin acordurile din 17 Martie, încheiate între Italia, Austria şi Ungaria, demonstrează că Italia are „interese“ de apărat nu numai în Europa Centrală, ci şi în Balcani. Iar modul cum Palatul Chigi înţelege să-şi desvolte acţiunea diplomatică în peninsula balcanică, confirmă odată mai mult afirmaţiunile noastre din articolele precedente, şi anume, că Roma a luat locul şi rolul Vienei de odinioară, care se rezuma prin cuvintele: divide et impera. In 1905, se ştie, Austro-Ungaria a împiedicat uniunea vamală serbobulgară, iar în 1912 a făcut tot ce i-a stat în putinţă pentru a-i instiga pe bulgari contra sârbilor, servindu-se în acest scop de slăbiciunea proverbială a Ţarului Ferdinand. După război, pentru a se evita nouile complicaţiuni ce se arătau pe orizontul politicei balcanice, s’a lansat din nou ideia unei alianţe iugoslavo-bulgară, cu uniune vamală între cele două ţări, cu scopul de a creia un mare stat balcanic, care să oprească expansiunea italiană şi să pună termen aspiraţiilor revizioniste ale Ungariei. Apropierea care a avut la început ca protagonişti pe Stefan Rădici în Iugoslavia, şi pe Stambulisky in Bulgaria, a făcut mari progrese, până ce n’a intervenit intriga diplomaţiei fasciste, punând capăt unor încercări de pacificare a Balcanilor, de mari proporţii. In 1934, Roma continuă manevra de discordie bulgaro-iugoslavă, servindu-se în acest scop de Albania vasală, de macedonenii refugiaţi în Bulgaria, de legăturile dinastice, ca şi de elemente de dreapta bulgare, asupra cărora prestigiul fascismului mai exercită o influenţă hotărîtoare. Italia n’are decât un gând mare în Balcani, acela de a domina în mod categoric Adriatica, şi de a încercui Iugoslavia. De aceia este atât de prevenitoare, de la război încoace, faţă de Bulgaria, de care vrea să se folosească pentru scopurile sale în Balcani, după cum se foloseşte de Ungaria în Europa Centrală. Iugoslavia se găseşte din acest punct de vedere exact în situaţia de dinainte de război, atunci presiunea asupra ei o exercita Austro- Ungaria, iar astăzi o exercită Italia, cu mijloace nu mai puţin brutale. La Nord, Iugoslavia e jenată de Ungaria, la Vest şi Sud de către Italia, privind în aceiaşi vreme cu neîncredere spre Sofia, care continuă să se lase abătută deja interesele sale fireşti, de promisiunile revizioniste ale fascismului, deşi acest revizionism pare a fi mai mult de esenţă maghiară.In tot timpul tratativelor pentru încheierea pactului balcanic, diplomaţia fascistă a desvoltat o activitate febrilă, în toate ţările balcanice, pentru a zădărnici înţelegerea. Pentru că şeful guvernului italian nu vede în realizarea pactului balcanic decât un succes al Micei înţelegeri (pe care d. Mussolini o detestă cu o totală lipsă de discreţie) nu numai fiindcă pactul de la Atena a fost semnat şi de către doi membri ai Micii înţelegeri, ci mai ales, fiindcă pactul balcanic nu reacţionează normal şi nici pe o suprafaţă socială destul de întinsă, revolta publică ia de un timp încoace forme specifice şi grave, aşa de grave uneori, încât reacţiunea întrece însuşi răul din care s’a născut. Astfel, la Paris, seara de 6 Februarie a putut trece fără urmări, sau aproape. La noi însă, chiar dacă unele gesturi nebune şi acte nesăbuite au putut fi paralizate la timp, de câtă sforţare şi de ce tensiune n‘a fost totuşi nevoie, pentru a ajunge la asemenea rezultat şi mai ales de câte dureroase sforţări nu va mai trebui să facem uz pentru a ţine mai departe piept pericolelor ce ne ameninţă încă ! Să urmăm mai departe lecţia Franţei. Mai avem încă atâtea de învăţat... Eugen Herovam a pornit la examinarea situaţiei de la un punct fix, statu quo, fapt important, care ameninţă să răstoarne întreaga platformă a politicei externe fasciste. Este adevărat că pactul balcanic pierde mult din importanţa lui, fără adeziunea Bulgariei. Dar nu e mai puţin adevărat, că Bulgaria îşi va plăti scump această izolare, mai ales în criza economică şi dezordinea morală ce o stăpâneşte astăzi. Poporul bulgar este profund descurajat. Cumpătarea, munca şi sobrietatea cu cari se mândrea odinioară acest popor, războinic, sunt lucruri cari nu se mai găsesc decât în legendele populare. Ţară săracă agricolă, fără zăcăminte minerale importante şi fără oraşe industriale însemnate. Bulgaria luptă cu cele mai grozave dificultăţi. Deaceia a surprins refuzul său de colaborare pacifică cu vecinii săi. D. Muşanoff care, în fond, a luat parte activă la toate tratativele în jurul pactului balcanic, s’a lăsat totuş convins de unele argumente politice — cari dealtfel îl onorează — cu riscul de a-şi arunca patria în ghiarfele celor mai teribile frământări sociale. Aceste argumente politice sunt: faţă de Grecia chestiunea unei eşiri la Marea Egee; faţă de Iugoslavia chestiunea macedoneană, faţă de România o chestiune „litigioasă“ de ordin teritorial. Diplomaţia fascistă a ştiut să Uzeze cărtirestre de aceste antagonisme, întocmai cum Austro-Ungaria ştia să prezinte totdeauna, când era vorba de o acţiune de pacificare a Balcanilor, argumente de discordie, din cari niciodată popoarele din peninsula balcanică n’au tras nici un profit. Cât privește atitudinea Albaniei, nu credem necesar să mai insistăm, deoarece independența ei nu este decât o clauză de stil, d. Mussolini, fiind acela care dispune regeluipăpușă Ahmed Zogu I, guvernului şi birocraţiei corupte şi despotice, cari cu toţii figurează în listele de plată ale Italiei. Rezumăm: graţie politicei externe a Italiei echilibrul bazat pe statu quo este constant ameninţat. In Europa Centrală punctul nevralgic îl constitue Austria şi Ungaria, pe când în Balcani sursele de conflicte viitoare rezidă în raporturile italoiugoslave, în Albania şi Bulgaria, ţări cari până in momentul de faţă se pretează tuturor manevrelor politice ale Italiei, menţinând o permanentă stare de tensiune internaţională. Ce concluzii poate să tragă România din aceste împrejurări? Iată ce vom arăta în articolul viitor, care va încheia seria articolelor noastre, asupra problemei fascismului. Pavel Pavel PROBLEMA FASCISMULUI ITALIAN 1 BALCANII Divide et impera EMINESCU IN LIMBA FRANCEZA de D. FAUR Poémes ctioisis. traduction oar L. Barrai n O traducere în versuri a poeziilor lui Eminescu te obligă să te cutremuri de admiraţie Înainte chiar de a o fi citit. Răutăcioşii ar adăuga că e şi bine ca această operaţie admirativă să se producă cu anticipaţie, căci, la lectură, traducerile în versuri ale versurilor dezamăgesc deobiceiu. Spun „deobiceiu”, nu „Întotdeauna”, pentrucă, după cum vom vedea, răutăcioşii n’ar avea dreptate în cazul de faţă. Traducerile părintelui Barrai — un mare prieten al Românilor şi un bun cunoscător al limbii lor — sunt făcute cu acel simţ al poeziei care ştie să găsească foarte des corespondentul — dacă nu echivalentul — cel mai fericit al expresiei şi al ritmului. * Paris, Librairie Lecoffre, I J. Gabalda et Cie Editeurs. Faţă de poezia lui Eminescu, de limba ei mlădioasă şi melodioasă cu rezonanţe atât de specific autohtone, dificultăţile sunt însă insurmontabile. ’ De aceea spuneam că numai intenţia unei traduceri a lui Eminescu trebuie să provoace admiraţia. Cum să transpui, de pildă, fără să fii infidel, pitorescul folkloristic din versurile: ...„Căci vrăjit de mult lacul De un cuvânt al sfintei Miercuri"... ori: ...„Vises la basmul vechi al zânei Dochii“...? Cum să redai efectele sonore și sentimentale din versuri ca. ..„„Stoluri-stoluri trec prin mine Dulci iluzii“... ori: ...„Mai departe, mai departe, Mai încet, tot mai încet“... Cum să găseşti un corespondent pentru ritmuri ca cele din „La mijloc de codru des”, sau „Ce e amorul?”, sau „Ce te legeni codrule?”, mai ales într’o versificaţie ca cea franceză care nu cunoaşte ritmul interior? Nu mai vorbim de acele reuşite plastice pe care cititorul român le simte cu ochii, cu urechile, cu Întreaga lui fiinţă, şi pe care o limbă străină nu le poate primi decât decolorându-le. Părintele Batrai e conştient de dificultăţile pe cari le prezintă o traducere a lui Eminescu. Modest, ne previne In prefaţă: „In sfârşit, şi trebuie să fac această mărturisire cititorului, ceia ce traducerea mea e departe de a lăsa să se bănuiască este armonia versului original, fineţea mlădierilor, forţa concretului, acea muzică verbală care se admiră atâta la Eminescu“. Totuşi, părintele Barrai, cu un curaj demn de subliniat, n’a ocolit poemele pur ritmice, inclusiv „Sara pe deal”. Le-a lăsat chiar pe de-antregul la o parte — și ne întrebăm de ce — pe cele dj^onținuWiî^ofi^aj^Ejc^a *——————mmm■ — ■■ Staţiuni C. F. R. vacante Direcţiunea mişcării C. P. R. a declarat, vacante următoarele staţiuni: Negri de categoria I; staţiunea Sânandrei de cat. I; Bodoc de aceiaşi categorie; Gligoreşti, Halmagiu şi Vlăduleni, staţiuni de categoria n-a. ADEVĂRUL Trenurile in legătură cu cursele vapoarelor S. M. R. Trenurile BCa, 97 a, 917 a şi 903 a vor circula între Palas-Constanta şi Constanţa-Port, la datele de 26 Mai, 2, 9, 16, 23 şi 30 Iunie; la 7, 14, 21 şi 28 Iulie; 4, 11, 18 şi 25 August; 1, 8, 15, 22 şi 29 Septembrie; 6, 13, 20 şi 27 Octombrie- Adică aceste trenuri vor circula numai in zilele când pleacă vaporul S-M- R. din Constanta. Iar trenurile CB a, 98 a, 918 a şi 904 a vor circula la datele de 7, 13, 22 si 27 Iunie; 5, 11, 20 şi 25 Iulie; 2, 8, 17, 22 şi 30 August; 5, 14, 19 Si 27 Septembrie; 3, 12, 17, 25, 31 Octombrie şi la 9 Noembrie. Adică numai în zilele când sosește vaporul S. M- R. de la Alexandria. Un puternic incendiu la Tg.-Neamţ PAGUBE DE 300 MII LEI TG.-NEAMT, 1®. — Un puternic incendiu a distrus fabrica de cherestea şi o mare cantitate de lemne fasonate, proprietatea d-lui Solomon Herşcu, dil str. Cuza Vodă. Pagubele se ridică la peste 300.000 Iei. Focul ameninţa la un moment dat să incendieze clădirile din apropiere din cauză că era alimentat de un vânt puternic. Graţie măsurilor luate de autorităţi, pompieri şi jandarmi, focul a putut fi localizat. Poliţia a deschis o anchetă. ^ ^ Aviatori francezi salvaţi de vaporul german „Dresden“ BERLIN, 19 (Rador). — Vaporul german „Dresden“, pe bordul căruia se află cei cinci aviatori francezi care au fost salvaţi de echipagiul vasului, în ziua de 16 Mai, in canalul Mânecii, a sosit eri la Bremen. Consulul general al Franţei a mulţumit căpitanului vaporului „Dresden”, în numele guvernului francez, pentru salvarea de la înec a aviatorilor francezi, căzuţi în apele Canalului Mânecii cu ocazia prăbuşirii unui avion francez. Piaţa cerealelor la Galaţi GALAŢI, 19. — Piaţa internă a cerealelor se prezintă calmă şi neschimbată. Prin bursă nu s’a Încheiat nici o tranzacţie. In docuri au sosit 6 vagoane orz, iar In obor 26 care cu diverse produse agricole. S’a vândut: ovăzul cu 2,10—2,60 kg.; porumbul bun 1,40—1,75 lei kg. și porumb pătat 0,90—1,10 lei kg. LUNI 21 MAI Excelenta gazetă VIAŢA ILUSTRATĂ apare în 8agini mari tipărite a heliogravură şi se va vinde în toată ţara tot cu 3 lei exemplarul Va cuprinde 5 pagini complecte de sport, 2 pagini actualităţi, 1 pagină cinematograf. „Luceafărul”, „Scrisorile”, „Glossa”, „Călin”, etc. E drept că apostrofele din partea a doua a Scrisorii HI sunt cam greu de prezentat străinătăţii („...Voi sunteţi urmaşii Romei? Nişte răi şi nişte oameni!”... etc. Auzind cum ne lăudăm singuri, creditorii străini ar suspenda, te pomenești, orice tratative!...) E drept, de asemenea, că aceste poeme au mai fost traduse și că ele solicită pana incertă a oricărui traducător novice. Dar, pe de altă parte, ele sunt — tocmai prin materialul lor mai abstract, — cele mai traductibile. Ele sunt, apoi, printre cele mai reprezentative ale gemului^mines^ MIHAIL EMINESCU Pagina 8-a Premiul de roman al ziarului „Dimineaţa“ Procesul-verbal al misiunii. Romanele distinse de juriu In toamna anului trecut, după succesul deosebit de mare obţinut de romanul „Răscoala“ al d-lui Liviu Rebreanu, ziarul „Dimineaţa“ a instituit, în numele editurii „Adevărul“, un premiu de 60.000 lei, pentru cel mai bun roman social. Acest concurs se deschidea, prin urmare, după constatarea că frământările sociale din ultimele decenii nu puteau să rămână fără ecou în literatura românească — și că acest ecou se cuvenea să aibă o încurajare cât mai largă-In repetate rânduri, am atras atenţiunea tuturor că tema concursului este, evident, foarte cuprinzătoare. Dar ea se păstrează, totuşi, în marginile care se conturează prin preocupările de ordin social, adică acelea care depăşesc experienţele personale, intime, fără contact cu ansamblul vieţii contimporane. Pentru a înlesni orientarea eventualilor concurenţi şi a nu mai lăsa îndoială asupra intenţiunilor care se aflau la baza fondării acestui premiu, ziarul „Dimineaţa“ a întreprins şi o anchetă asupra romanului social. Este suficient să amintim răspunsurile edificatoare ale d-lor Liviu Rebreanu şi Eug. Lovinescu, două nume strălucite ale scrisului nostru, care dădeau definiţia romanului social şi îi subliniau autenticitatea, în epoca aceasta agitată şi angajată în prefaceri fundamentale. De altfel, apropierea încă vie a războiului şi nouile probleme puse de întregirea ţării, mai întâi, apoi de ravagiile crizelor economice şi morale, erau elemente sigure, care ne-au format convingerea că literatura poate să-şi arunce ancora în apele unde se învolbură problemele sociale şi poate, în fine, să trateze, în mod substanţial, aspectele de frescă, de ansamblu, ale societăţii româneşti de după război. ★ Concursul de roman a trezit mare Interes între scriitorii tineri, mai cu seamă. Lucrul era firesc, pentru că este încă în amintirea tuturor succesul răsunător obţinut de ziarul „Dimineaţa” cu premiul de roman acordat în 1927 d-re Lucia Mantu. De data aceasta, ni s’au trimis 73 de manuscrise. De la început, cinci au fost înlăturate ca neimplinind una din condiţiile esenţiale, adică anonimatul complect. Restul de 68 de romane au fost luate in examinare si triate in mod riguros. Cu o deosebită satisfactiune, juriul a constatat că nivelul literar al operelor prezentate este, în general, remarcabil şi a reţinut pentru a doua lectură 18 manuscrise. Cu părere de rău, insă, a găsit că niciunul dintre aceste romane nu satisface condiţiunea esenţială pusă pentru acest concurst problema socială. Cum realităţile noastre sociale sunt îndeajuns de fermentate şi au început să-şi găsească răsunetul în literatură, presupunem că autorii romanelor prezentate la concurs nu au adus opere scrise anume, ci opere pe care le aveau pregătite. Sau, că este nevoie de o privire mai atentă, mai profundă, pentru a sesiza marile semnificaţii ale crizelor sociale. Un roman in paginele căruia să pulseze fenomenele de ansamblu ale vieţii româneşti postbelice, in care să se simtă încă rănile răsboiului şi să se vadă urma lor, in acelaş timp cu efortul de vindecare, un roman social, în a cărui epopere omul să lupte pentru a se integra sau a se desprinde din efervescenţa mediului; iată ce a înţeles să găsească juriul concursului nostru. Aceste condiţiuni mi au fost împlinite, în manuscrisele reţinute. Deaceea, s'a hotărit prelungirea concursului până la 1 NVoembrie 1934, urmând a se întreprinde o campanie pentru romanul social românesc. Editura „Adevărul", insă, apreciind munca depusă de concurenţi şi valoarea operelor reţinute de cornisiune, a hotărit ca, pe lângă menţinerea integrală a premiului I de 60.000 lei, premiului II, de editare, — ambele amânate pentru la toamnă, — să acorde şi acum două premii speciale. Primul, de 10.000 lei şi editarea volumului, a fost decernat d-lui B. Iordan, din Ismail, pentru romanul Delta. Al doilea, editarea romanului, a fost decernată lui Dan Petrasencu, din Bucureşti, pentru romanul Sângele. Ziarul „Dimineaţa“ felicită călduros pe aceşti doi romancieri, ale căror opere s’au putut releva într-un concurs atât de mare, alături de aproape 70 de concurenţi. D. B. Iordan, singurul dintre cei menţionaţi care s-a apropiat de tema concursului, nu este la prima d-sale operă. Deşi tânăr, a izbutit să-şi formeze un nume în literatura românească, prin romanele publicate până acum şi prin colaborarea la numeroase reviste literare. D. Dan Petraşhtcu, al cărui roman are calităţi excepţionale de analiză şi este dominat de o atmosferă de febră şi tragism, debutează cu această operă. D-sa a publicat versuri şi proză în revistele tinerei generaţii de scriitori, dar nu are incă vreun volum-Restul de 16 romane menţionate au fost reţinute pentru concursul din toamnă, când vor fi judecate in raport cu operele ce se vor prezenta până atunci. * Ziarul „Dimineaţa“ mulţumeşte juriului pentru munca depusă, mulţumeşte concurenţilor pentru efortul lor lăudabil şi invită, din nou, pe toţi scriitorii, fără deosebire de generaţie sau de stil, să ia parte la concursul care va pune o piatră unghiulară, în existenţa romanului social românesc. Redacţia * Iată procesul-verbal încheiat de juriu : PROCES-VERBAL încheiat de comisiunea pentru acordarea premiului de roman al ziarului „Dimineaţa“ Subsemnaţii membri ai comisiunii instituită de ziarul „Dimineaţa“ pentru a examina manuscrisele prezentate la concursul „romanului social românesc“ am cercetat operele prezentate şi după ce am făcut primele trieri ale materialului, am putut constata că : Manuscrisele prezentate la concurs întrunesc, în genere, calităţi literare demne de a fi remarcate 18 din aceste manuscrise pot fi considerate ca opere literare bune; din examinarea lor ca temă, rezultă, însă, că nu corespund condiţiei esenţiale a concursului, adică nu se ocupă în primul rând de problema socială, de aspectele societăţii româneşti de după război; prin urmare, apreciind importanţa ideii care a călăuzit ziarul la instituirea premiului, comisiunea constată că nu poate să-i acorde, pentru foment şi de aceea hotărăşte amânarea lui pentru la toamnă, adică până la 1 Noembrie 1934. Până la această dată concursul este declarat deschis oricui, în condiţiunile de la început. Comisiunea, luând însă act de dorinţa conducătorilor ziarului „Dimineaţa“ de a răsplăti totuşi munca depusă de concurenţii prezentaţi acum, prin acordarea a două premii noui, decerne 1) Premiul nou instituit de 10.000 (zece mii) lei romanului „Delta“ cu motto „Pământul ispitelor“, care la deschiderea plicului cu numele autorului se constată că este al d-lui B. Iordan, din Ismail. 2) Premiul nou instituit de editare a volumului, pentru romanul „Sângele“ cu motto „celui qui lutte..“ care la deschiderea plicului cu numele se constată că este al d-lui Dan Petraşincu, din Bucureşti. Comisiunea închee acest procesverbal la 15 Mai 1934, rugând ziarul „Dimineaţa“ să binevoiască a-i da publicităţii. Const. Botez I. Al. Brâtescu-Yokieşti I. Slautescu Liviu Rebreanu I. Petrovici Mihail Sadoveanu * Dintre membrii comisiunii lipseşte unul. Colegul nostru Paul Zarifopol pe care il rugasem să intre în juriu pentru subtilul sau simţ critic şi vasta-i cultură literară, a încetat din viaţă acum câteva săptămâni Deplângem îndureraţi pierderea unui om atât de greu de înlocuit. * D-nii concurenţi cari doresc a-şi ridica manuscrisele se vor adresa d-lui Mircea Grigorescu, la redacţia ziarului „Dimineaţa“, ■ ...........■ 111,1 titorul străin care nu ia cunoştinţă de ele nu-şi formează o idee justă despre Eminescu. E mai urgent pentru el să cunoască, de pildă, „Luceafărul”, decât bucăţile din prima tinereţe ale lui Eminescu, cum e „O călărire în zori”, care putea fi, fără grijă, lăsată la o parte. Dar poate că părintele Barrai pregăteşte un al doilea volum cu poezii eminesciene, volum care-l va complecta pe cel de faţă. Pentru moment, să recunoaştem că eforturile traducătorului duc uneori la rezultate miraculoase. Poezia „Mai am un singur dor”, de pildă, găseşte in limba franceză o transpunere perfectă, atât din punctul de vedere al ritmului cât și din cel al imaginilor: 11 me reste un deşir: dans le soir qui s’achéve, Ah! laissez-moi mourir tranquille sur la gréve. Prés du bois fraternei, qu’en mon sommeil paisible, sur les eaux impassibles tout serein soit mon del. Ni banniére enflammée. ni cercueil précieux, tressez-moi sous les deux un doux Ut de ramie.., Cu aceeaş fidelitate ritmică au au fost traduse şi bucăţile : „Stelele’n cer”, „De ce nu-mi vii ?” şi „Somnoroase păsărele” . Les prunelles somnolentes, Ies oiseaux gagnent leur nid, dans Ies branches accueillantes. Bonne nuit! In genere, părintele Barrai se sileşte a reda cu cea mai mare fidelitate originalul. Bineînţeles, însă, lucrul nu e totdeauna posibil. Traducătorul are de luptat şi cu dificultăţile ritmului şi cu particularităţile limbii. Ii e îngăduit deci să intervertească unele versuri, ba chiar unele strofe, să concentreze sau să dilueze o idee, să simplifice sau să completeze o imagine. Principalul e să procedeze cu măsură şi cu inteligenţă — ceia ce părintele Barrai face. Am admirat, printre altele, contribuţia poetică a traducătorului In versuri ca: jSar répaule apaisant enfin leur faux hiisante Les hommes rentrent lourds... („Și osteniți oameni cu coasa hi spinare Vin aeto cuno“-„).___________ ,sau: 11 rythme son oracle avec sérénité („Rosteşte lin In clipe cadenţate...) Celebra strofă, ,Era un vis misterios", etc. e transpusă cu multă delicatețe poetică: Ce fut un réve de mystére , et ă’ineffable douceur: îl fut trop beau, done éphemére et mouTut de sa splendeur. Pentru a păstra savoarea originalului, părintele Barrai recurge uneori la construcții franceze arhaice (v. str. III din Les souvenirs d’antan) şi încearcă de multe ori să imite sintaxa română care permite ca predicatul să preceadă subiectul (v. str. I din Ama vttre). Aceste scrupule îi fac cinste şi sunt o garanţie în plus de probitatea cu care a fost întreprinsă traducerea. * Să-mi fie acum îngăduit să indic câteva scăderi de detaliu, pe care o ediție ulterioară le va suprima desigur. Traducerea versurilor din La (Cftifi continuarea in pag. Vl-a) Al 5-lea târg al Sileziei polone VARȘOVIA, 19. (Rador). — Astăzi s’a deschis la Katowice al cincilea târg al Sileziei poloneze. Participă pese două sute de firme, dintre cari multe străine. INUNDAŢII IN JUDEŢUL DOLJ Semănaturi acoperite de apă.-Vii distruse de grindină.: incendiu provocat de trăznet CRAIOVA, 19. ----- De aproape două săptămâni, la scurte intervale, — după cum am relatat la timp. — In diferite regiuni ale judeţului nostru au căzut ploi. Aceste ploi au fost in mare parte binefăcătoare şi au contribuit într’o oarecare măsură la îmbunătăţirea semănăturilor. Unele ştiri venite din nordestul judeţului arată că ploile abundente, căzute ori şi alaltăeri, au umflat apele şi ie-a revărsat din matca lor. Astfel, părăul Cârla, după o ploaie torenţială, s’a revărsat peste terenuri cu semănături în satele Mărăcineşti, Slăvuţa, toate din plasa Amaradia, pe o rază mai mare de trei kilomtri. Ploile au fost însoţite de grindină de mărimea unui ou de vrabie. Grindina a cauzat mari pagube viilor şi pomilor fructiferi. Jalea sătenilor sinistraţi,care abia scăpaseră de secetă, este indescriptibilă. In timpul ploilor şi grindinei de eri, un trăsnet a căzut pe locuinţa lui Ion C. Voăiţă, din comuna Bălţa. Locuinţa a luat foc. Incendiul s’a propagat la o magazie şi două pătule cu grâne, un şopron, în care se aflau unelte agricole şi un car. Toate au fost distruse. Dela gospodăria lui Voăiţă focul s’a întins în vecinătate şi a distrus locuinţa săteanului I. N. Pieptenaru, care de asemnea a fost distrusă în întregime. O nouă ploaie torenţială a căzut şi eri, aşa că sunt temeri de noui revărsări. Cel mai mare succes literar al anului 5000 exemplare vândute in 6 zile JAR roman de LIVIU REBREANU Editura „Adevărul“ Lei 80.—