Adevěrul, mai 1934 (Anul 48, nr. 15431-15453)

1934-05-22 / nr. 15446

Piaţa Concordiei, 6 Februarie 1934 Deşi au trecut trei luni de atunci, presa franceză n’a încetat încă de a se ocupa de cele petrecute în ziua de 6 Februarie în Piaţa Concordiei şi a Palatului Bourbonilor. Despre lucrurile acestea, au apărut în li­brărie şi câteva cărţi, care, cu si­guranţă, nu vor rămânea singure. Evenimentul va avea astfel litera­tura sa, ceea ce înseamnă că nu va fi uitat aşa de curând. De altfel, ju­­decând după răsunetul pe care l-a avut pretutindeni, putem afirma că el nu interesează numai Parisul şi Franţa, ci întreaga Europă, ba chiar toate democraţiile lumii- iar pentru noi, în particular, din diverse mo­tive, data de 6 Februarie 1934, are aproape acelaşi sens politic şi a­­ceeaşi istorică importantă ca şi pentru lumea franceză. Părerea cea mai răspândită, şi cea mai justificată în acelaş timp, e că tulburările din seara aceea me­morabilă exprimă o veche, o pro­fundă nemulțumire a publicului francez în contra oamenilor politici, în contra mediului politic, în contra moravurilor acelui mediu,­­ în contra parlamentarilor în special. Precizez, pentru a nu deschide poarta vre­unui echivoc, in contra parlamentarilor ca oameni politici, nu In contra parlamentului ca insti­­tutiune de drept, adică nu In contra parlamentarismului (cu toate că, în tumultul de atunci, s’au putut desluși ici-colo și glasuri care cântau acea­stă muzică). E drept că lucrurile nu prezintă o spontaneitate prea mare, şi că în desfăşurarea lor a interve­nit, cum se întâmplă şi la noi, voin­ţa interesată a unor oameni politici cari au căutat să speculeze greşelile de sus şi nemulţumirile de jos. Dar fără starea de spirit generală, ori­cum acţiunea acestora n’ar fi ajuns atât de departe. Aşa­dar, tulburările acele înseam­nă revolta spiritului public francez, contra abuzurilor, a scandalurilor, a necinstei şi a traficului de influenţă; înseamnă voinţa fermă a mulţimii de a nu mai avea, ca reprezentanţi şi garanţi ai intereselor sale, de­cât oameni cu gândul onest şi cu su­fletul curat.Starea aceasta de spirit, nemul­ţumirile acestea nu agită numai so­cietatea franceză, ci şi atâtea alte medii. Ar fi absurd să pretindem că ţara noastră e mai fericită decât Franţa şi că ea nu cunoaşte aceste scăderi şi aceste neajunsuri grave. Intre ceea ce se petrece în Apus şi ce ştim că se petrece la noi, sunt deci raporturi interesante care tre­­bue scoase în evidenţă, căci expe­rienţa făcută acolo şi deducţiunile trase din faptele care constituesc acea experienţă, nu pot să nu ne fie de folos. Trebue totuşi remarcat un lucru. Ceea ce agravează starea de fapt şi starea de spirit din Franţa, pro­vine din o împrejurare aparte, de care nu poate fi vorba la noi, de o particularitate ciudată a parlamen­tarismului de acolo. In Franţa, rolul Camerei e aşa de considerabil, ac­ţiunea ei politică aşa de acaparantă şi de covârşitoare, iar spiritul în care lucrează, aşa de agitat şi de ca­­pricios, încât viaţa republicii se re­simte permanent de trepidaţiile şi dezordinea pe care le provoacă. Despre puterea aceasta anormală şi absurdă, despre hipertrofia ace­stui organ cu funcţiunea ieşită din ritmul vieţii constituţionale, iată ce spune profesorul Gaston Joze: „Agi­taţia sa dezordonată, face ca nici un guvern să nu se mai poată bu­cura de stabilitate, ca unul după altul, toate cabinetele să se prăbu­şească, după o existenţă scurtă şi lipsită de orice strălucire“. Ce con­trast între independenţa aceasta turbulentă a Apusului şi caracteris­tica docilitate a parlamentelor noa­stre ! Dar dacă trecem peste aceste lu­cruri, conflictul dintre opiniunea publică şi lumea politică, e aproape la fel, acolo şi aici. La fel,­­ ca şi permanentul pericol care ne a­­meninţă, la fel ca şi simptomul a­­cesta, că ceea ce tulbură în mod constant viaţa socială de azi, nu e numai dezordinea morală a unora, în contrast cu mizeria şi suferinţa celor mulţi,­­ ci sensibilitatea cres­cândă a mulţimei cu privire la mo­rala politică, sau mai exact la viaţa morală a omului politic. Şi nu nu­mai sensibilitatea, dar şi promptitu­dinea la reacţiune, care dă impre­sia că străbatem o fază prerevolu­­ţionară. In privinţa aceasta e însă de fă­cut o deosebire între Apus şi noi, o mare deosebire, pe care aşi pu­tea-o exprima astfel: In Franţa, cazuri de felul scan­dalului Staviski s’au mai produs şi altă dată. Aşi putea spune: s’au produs întotdeauna, cum de altfel s’au produs şi aiurea. In societatea contimporană, lucrurile aceste ţin de cauze sociale adânci şi generale şi de o ordine aproape universală. In Franţa există însă o conştiinţă colectivă, un simţ moral, care nu întârzie de a reacţiona ori de câte ori e cazul, o franchetă morală, pe care nu le găsim nicăeri. Cu cât un scandal e mai mare, cu atât mişca­rea de reacţiune e mai violentă. A­­ceasta e una din cele mai fericite şi nobile trăsături ale caracterului francez. Vai! Cum nu pot spune: şi ale caracterului naţiunii române! Apoi, în Franţa mişcările aceste sunt fenomene curente; caracterul lor specific e acela de mişcări popu­lare; desfăşurarea lor are loc la lu­mina zilei ca orice lucru normal. Nemulţumirile colective nu au ne­voie să ieie drumuri piezişe, forme neobicinuite şi aspecte romantice. La noi, din cauză că spiritul public Semnarea pactului balcanic, care a produs o profundă impresie la Roma, şi căruia Ducele s’a grăbit să-i răspundă prin acordurile din 17 Martie, încheiate între Italia, Au­stria şi Ungaria, demonstrează că Italia are „interese“ de apărat nu numai în Europa Centrală, ci şi în Balcani. Iar modul cum Palatul Chigi înţelege să-şi desvolte acţiu­nea diplomatică în peninsula balca­nică, confirmă odată mai mult afir­­maţiunile noastre din articolele pre­cedente, şi anume, că Roma a luat locul şi rolul Vienei de odinioară, care se rezuma prin cuvintele: di­vide et impera. In 1905, se ştie, Austro-Ungaria a împiedicat uniunea vamală serbo­­bulgară, iar în 1912 a făcut tot ce i-a stat în putinţă pentru a-i instiga pe bulgari contra sârbilor, servin­­du-se în acest scop de slăbiciunea proverbială a Ţarului Ferdinand. După război, pentru a se evita nouile complicaţiuni ce se arătau pe orizontul politicei balcanice, s’a lansat din nou ideia unei alianţe iugoslavo-bulgară, cu uniune va­mală între cele două ţări, cu sco­pul de a creia un mare stat balca­nic, care să oprească expansiunea italiană şi să pună termen aspiraţii­lor revizioniste ale Ungariei. Apro­pierea care a avut la început ca protagonişti pe Stefan Rădici în Iu­goslavia, şi pe Stambuli­sky in Bulgaria, a făcut mari progrese, până ce n’a intervenit intriga diplo­maţiei fasciste, punând capăt unor încercări de pacificare a Balcani­lor, de mari proporţii. In 1934, Roma continuă manevra de discordie bulgaro-iugoslavă, servindu-se în acest scop de Alba­nia vasală, de macedonenii refugiaţi în Bulgaria, de legăturile dinastice, ca şi de elemente de dreapta bul­gare, asupra cărora prestigiul fas­cismului mai exercită o influenţă hotărîtoare. Italia n’are decât un gând mare în Balcani, acela de a domina în mod categoric Adriatica, şi de a în­cercui Iugoslavia. De aceia este a­­tât de prevenitoare, de la război în­coace, faţă de Bulgaria, de care vrea să se folosească pentru scopu­rile sale în Balcani, după cum se foloseşte de Ungaria în Europa Centrală. Iugoslavia se găseşte din acest punct de vedere exact în situaţia de dinainte de război, atunci pre­siunea asupra ei o exercita Austro- Ungaria, iar astăzi o exercită Ita­lia, cu mijloace nu mai puţin bruta­le. La Nord, Iugoslavia e jenată de Ungaria, la Vest şi Sud de către Italia, privind în aceiaşi vreme cu neîncredere spre Sofia, care conti­nuă să se lase abătută deja intere­sele sale fireşti, de promisiunile re­vizioniste ale fascismului, deşi a­­cest revizionism pare a fi mai mult de esenţă maghiară.In tot timpul tratativelor pentru încheierea pactului balcanic, diplo­maţia fascistă a desvoltat o acti­­vitate febrilă, în toate ţările balca­nice, pentru a zădărnici înţelege­rea. Pentru că şeful guvernului ita­lian nu vede în realizarea pactului balcanic decât un succes al Micei înţelegeri (pe care d. Mussolini o detestă cu o totală lipsă de discre­ţie) nu numai fiindcă pactul de la Atena a fost semnat şi de către doi membri ai Micii înţelegeri, ci mai ales, fiindcă pactul balcanic­­ nu reacţionează normal şi nici pe o suprafaţă socială destul de întin­să, revolta publică ia­­ de­­ un timp încoace forme specifice şi grave, aşa de grave uneori, încât reacţiunea întrece însuşi răul din care s’a născut. Astfel, la Paris, seara de 6 Februarie a putut tre­ce fără urmări, sau aproape. La noi însă, chiar dacă unele gesturi nebune şi acte nesăbuite au putut fi paralizate la timp,­­ de câtă sforţare şi de ce tensiune n‘a fost totuşi nevoie, pentru a ajunge la asemenea rezultat şi mai ales de câte dureroase sforţări nu va mai trebui să facem uz pentru a ţine mai departe piept pericolelor ce ne ameninţă încă ! Să urmăm mai departe lecţia Franţei. Mai avem încă atâtea de învăţat... Eugen Hero­vam a pornit la examinarea situaţiei de la un punct fix, statu quo, fapt impor­tant, care ameninţă să răstoarne în­treaga platformă a politicei exter­ne fasciste. Este adevărat că pactul balca­nic pierde mult din importanţa lui, fără adeziunea Bulgariei. Dar nu e mai puţin adevărat, că Bulgaria îşi va plăti scump această izolare, mai ales în criza economică şi dezordi­nea morală ce o stăpâneşte astăzi. Poporul bulgar este profund des­curajat. Cumpătarea, munca şi so­brietatea cu cari se mândrea odini­oară acest popor, războinic, sunt lu­cruri cari nu se mai găsesc decât în legendele populare. Ţară săracă agricolă, fără zăcăminte minerale importante şi fără oraşe industriale însemnate. Bulgaria luptă cu cele mai grozave dificultăţi. Deaceia a surprins refuzul său de colaborare pacifică cu vecinii săi. D. Muşanoff care, în fond, a luat parte activă la toate tratativele în jurul pactului balcanic, s’a lăsat to­­tuş convins de unele argumente po­litice — cari dealtfel îl onorează — cu riscul de a-şi arunca patria în ghiarfele celor mai teribile frămân­tări sociale. Aceste argumente politice sunt: faţă de Grecia chestiunea unei eşiri la Marea Egee; faţă de Iugoslavia chestiunea macedoneană, faţă de România o chestiune „litigioasă“ de ordin teritorial. Diplomaţia fascistă a ştiut să­ U­­zeze cărtirestr­e de aceste antago­nisme, întocmai cum Austro-Unga­ria ştia să prezinte totdeauna, când era vorba de o acţiune de pacifica­re a Balcanilor, argumente de dis­cordie, din cari niciodată popoarele din peninsula balcanică n’au tras nici un profit. Cât privește atitudinea Albaniei, nu credem necesar să mai insistăm, deoarece independența ei nu este decât o clauză de stil, d. Mussoli­ni, fiind acela care dispune regelui­­păpușă Ahmed Zogu I, guvernului şi birocraţiei corupte şi despotice, cari cu toţii figurează în listele de plată ale Italiei. Rezumăm: graţie politicei exter­ne a Italiei echilibrul bazat pe sta­tu quo este constant ameninţat. In Europa Centrală punctul nevralgic îl constitue Austria şi Ungaria, pe când în Balcani sursele de conflicte viitoare rezidă în raporturile italo­­iugoslave, în Albania şi Bulgaria, ţări cari până in momentul de faţă se pretează tuturor manevrelor po­litice ale Italiei, menţinând o per­manentă stare de tensiune interna­ţională. Ce concluzii poate să tragă Ro­mânia din aceste împrejurări? Iată ce vom arăta în articolul viitor, ca­re va încheia seria articolelor noa­stre, asupra problemei fascismului. Pavel Pavel PROBLEMA FASCISMULUI ITALIA­N 1 BALCANII Divide et impera EMINESCU IN LIMBA FRANCEZA de D. FAUR Poémes ctioisis. traduction oar L. Barrai n O traducere în versuri a poezi­ilor lui Eminescu te obligă să te cutremuri de admiraţie Îna­inte chiar de a o fi citit. Răută­cioşii ar adăuga că e şi bine ca această operaţie admirativă să se producă cu anticipaţie, căci, la lectură, traducerile în versuri ale versurilor dezamăgesc deobi­­ceiu. Spun „deobiceiu”, nu „Întot­deauna”, pentrucă, după cum vom vedea, răutăcioşii n’ar avea dreptate în cazul de faţă. Tradu­cerile părintelui Barrai — un mare prieten al Românilor şi un bun cunoscător al limbii lor — sunt făcute cu acel simţ al poe­ziei care ştie să găsească foarte des corespondentul — dacă nu echivalentul — cel mai fericit al expresiei şi al ritmului. *­ Paris, Librairie Lecoffre, I J. Gabalda et C­ie Editeurs. Faţă de poezia lui Eminescu, de limba ei mlădioasă şi melodi­oasă cu rezonanţe atât de speci­fic autohtone, dificultăţile sunt însă insurmontabile. ’ De aceea spuneam că numai intenţia unei traduceri a lui Eminescu trebuie să provoace admiraţia. Cum să transpui, de pildă, fără să fii infidel, pitorescul folklori­­stic din versurile: ...„Căci vrăjit de mult­­ lacul De un cuvânt al sfintei Miercuri"... ori: ...„Vises la basmul vechi al zânei D­ochii“...? Cum să redai efectele sonore și sentimentale din versuri ca. ..„„Stoluri-stoluri trec prin mine Dulci iluzii“... ori:­­ ...„Mai departe, mai departe, Mai încet, tot mai încet“... Cum să găseşti un corespon­dent pentru ritmuri ca cele din „La mijloc de codru des”, sau „Ce e amorul?”, sau „Ce te legeni co­drule?”, mai ales într’o versifica­ţie ca cea franceză care nu cu­noaşte ritmul interior? Nu mai vorbim de acele reuşite plastice pe care cititorul român le simte cu ochii, cu urechile, cu Întreaga lui fiinţă, şi pe care o limbă străină nu le poate primi decât decolorându-le. Părintele Batrai e conştient de dificultăţile pe cari le prezintă o traducere a lui Eminescu. Mo­dest, ne previne In prefaţă: „In sfârşit, şi trebuie să fac aceas­tă mărturisire cititorului, ceia ce traducerea mea e departe de a lăsa să se bănuiască este armonia versului original, fineţea mlădieri­­lor, forţa concretului,­­ acea muzică verbală care se admiră atâta la E­­minescu“. Totuşi, părintele Barrai, cu un curaj demn de subliniat, n’a o­­colit poemele pur ritmice, inclu­siv „Sara pe deal”. Le-a lăsat chiar pe de-antregul la o parte — și ne întrebăm de ce — pe cele dj^onținuWiî^ofi^aj^Ejc^a *——————mmm■ — ■■ Staţiuni C. F. R. vacante Direcţiunea mişcării C. P. R. a declarat, vacante următoarele staţiuni: Negri de categoria I; staţiunea Sân­andrei de cat. I; Bodoc de aceiaşi categorie; Gli­­goreşti, Halmagiu şi Vlăduleni, staţiuni de categoria n-a. ADEVĂRUL Trenurile in legătură cu cursele vapoarelor S. M. R. Trenurile BCa, 97 a, 917 a şi 903 a vor circula între Palas-Constanta şi Constanţa-Port, la datele de 26 Mai, 2, 9, 16, 23 şi 30 Iunie; la 7, 14, 21 şi 28 Iulie; 4, 11, 18 şi 25 August; 1, 8, 15, 22 şi 29 Septembrie; 6, 1­3, 20 şi 27 Octombrie- Adică aceste trenuri vor circula numai in zilele când pleacă vaporul S-­M- R. din Constanta. Iar trenurile CB a, 98 a, 918 a şi 904 a vor circula la datele de 7, 13, 22 si 27 Iunie; 5, 11, 20 şi 25 Iulie; 2, 8, 17, 22 şi 30 August; 5, 14, 19 Si 27 Septembrie; 3, 12, 17, 25, 31 Octombrie şi la 9 Noembrie. Adică numai în zilele când sosește vaporul S. M- R. de la Alexandria. Un puternic incendiu la Tg.-Neamţ PAGUBE DE 300 MII LEI TG.-NEAMT, 1®. — Un puternic incendiu a distrus fabrica de che­restea şi o mare cantitate de lemne fasonate, proprietatea d-lui Solo­mon Herşcu, dil­ str. Cuza Vodă. Pa­gubele se ridică la peste 300.000 Iei. Focul ameninţa la un moment dat să incendieze clădirile din apropiere din cauză că era alimentat de un vânt puternic. Graţie măsurilor luate de autori­tăţi, pompieri şi jandarmi, focul a putut fi localizat. Poliţia a deschis o anchetă. ^ ^ Aviatori francezi salvaţi de vaporul german „Dresden“ BERLIN, 19 (Rador). — Vaporul german „Dresden“, pe bordul că­ruia se află cei cinci aviatori fran­cezi care au fost salvaţi de echipa­­giul vasului, în ziua de 16 Mai, in canalul Mânecii, a sosit eri la Bre­men. Consulul general al Franţei a mulţumit căpitanului vaporului „Dresden”, în numele guvernului francez, pentru salvarea de la înec a aviatorilor francezi, căzuţi în apele Canalului Mânecii cu ocazia prăbu­şirii unui avion francez. Piaţa cerealelor la Galaţi GALAŢI, 19. — Piaţa internă a cerealelor se prezintă calmă şi neschimbată. Prin bursă nu s’a Încheiat nici o tranzacţie. In docuri au sosit 6 vagoane orz, iar In obor 26 care cu diverse produ­se agricole. S’a vândut: ovăzul cu 2,10—2,60 kg.; porumbul bun 1,40—1,75 lei kg. și porumb pătat 0,90—1,10 lei kg. LUNI 21 MAI Excelenta gazetă VIAŢA ILUSTRATĂ apare în 8­­­agini mari tipărite a heliogravură şi se va vinde în toată ţara tot cu 3 lei exemplarul Va cuprinde­­ 5 pagini complecte de sport, 2 pagini actualităţi, 1 pagină cinemato­graf. „Luceafărul”, „Scrisorile”, „Glos­­sa”, „Călin”, etc. E drept că apo­strofele din partea a doua a Scri­sorii HI sunt cam greu de pre­zentat străinătăţii („...Voi sun­teţi urmaşii Romei? Nişte răi şi nişte oameni!”... etc. Auzind cum ne lăudăm singuri, creditorii stră­ini ar suspenda, te pomenești, orice tratative!...) E drept, de­ a­­semenea, că aceste poeme au mai fost traduse și că ele solicită pa­na incertă a oricărui traducător novice. Dar, pe de altă parte, ele sunt — tocmai prin materialul lor mai abstract, — cele mai traductibile. Ele sunt, apoi, prin­tre cele mai reprezentative ale gemului^mines^ MIHAIL EMINESCU Pagina 8-a Premiul de roman al ziarului „Dimineaţa“ Procesul-verbal al misiunii.­­ Romanele distinse de juriu In toamna anului trecut, după suc­cesul deosebit de mare obţinut de romanul „Răscoala“ al d-lui Liviu Rebreanu, ziarul „Dimineaţa“ a in­stituit, în numele editurii „Adevă­rul“, un premiu de 60.000 lei, pentru cel mai bun roman social. Acest concurs se deschidea, prin urmare, după constatarea că frământările sociale din ultimele decenii nu pu­teau să rămână fără ecou în litera­tura românească — și că acest ecou se cuvenea să aibă o încurajare cât mai largă-In repetate rânduri, am atras a­­tenţiunea tuturor că tema concursu­lui este, evident, foarte cuprinză­toare. Dar ea se păstrează, totuşi, în marginile care se conturează prin preocupările de ordin social, a­­dică acelea care depăşesc expe­rienţele personale, intime, fără con­tact cu ansamblul vieţii contimpo­rane. Pentru a înlesni orientarea even­tualilor concurenţi şi a nu mai lăsa îndoială asupra intenţiunilor care se aflau la baza fondării acestui premiu, ziarul „Dimineaţa“ a între­prins şi o anchetă asupra romanu­lui social. Este suficient să amintim răspunsurile edificatoare ale d-lor Liviu Rebreanu şi Eug. Lovinescu, două nume strălucite ale scrisului nostru, care dădeau definiţia roma­nului social şi îi subliniau autenti­citatea, în epoca aceasta agitată şi angajată în prefaceri fundamentale. De altfel, apropierea încă vie a războiului şi nouile probleme puse de întregirea ţării, mai întâi, apoi de ravagiile crizelor economice şi morale, erau elemente sigure, care ne-au format convingerea că lite­ratura poate să-şi arunce ancora în apele unde se învolbură proble­mele sociale şi poate, în fine, să trateze, în mod substanţial, aspec­tele de frescă, de ansamblu, ale so­cietăţii româneşti de după război. ★ Concursul de roman a trezit mare Interes între scriitorii tineri, mai cu seamă. Lucrul era firesc, pentru că este încă în amintirea tuturor suc­cesul răsunător obţinut de ziarul „Dimineaţa” cu premiul de roman acordat în 1927 d-re­ Lucia Mantu. De data aceasta, ni s’au trimis 73 de manuscrise. De la început, cinci au fost înlăturate ca neimplinind una din condiţiile esenţiale, adică anoni­matul complect. Restul de 68 de romane au fost luate in examinare si triate in mod riguros. Cu o deosebită satisfac­­tiune, juriul a constatat că nivelul literar al operelor prezentate este, în general, remarcabil şi a reţinut pentru a doua lectură 18 manu­scrise. Cu părere de rău, insă, a găsit că niciunul dintre aceste romane nu satis­face condiţiunea esenţia­lă pusă pentru acest con­­curst problema socială. Cum realităţile noastre sociale sunt îndeajuns de fermentate şi au­ început să-şi găsească răsunetul în­ literatură, presupunem că autorii­ romanelor prezentate la concurs nu au adus opere scrise anume, ci o­­pere pe care le aveau pregătite. Sau, că este nevoie de o privire mai atentă, mai profundă, pentru a sesiza marile semnificaţii ale crize­lor sociale. Un roman in paginele căruia să pulseze fenomenele de an­samblu ale vieţii româneşti postbe­lice, in care să se simtă încă rănile răsboiului şi să se vadă urma lor, in acelaş timp cu efortul de vinde­care, un roman social, în a cărui e­­popere omul să lupte pentru a se integra sau a se desprinde din efervescenţa mediului; iată ce a în­ţeles să găsească juriul concursului nostru. Aceste condiţiuni mi au fost împlinite, în ma­­nuscrisele reţinute. De­­aceea, s'a hotărit prelun­girea concursului până la 1 NVoembrie 1934, urmând a se întreprinde o campa­nie pentru romanul so­cial românesc. Editura „Adevărul", in­să, apreciind munca de­pusă de concurenţi şi va­loarea operelor reţinute de cornisiune, a hotărit ca, pe lângă menţinerea integrală a premiului I de 60.000 lei, premiului II, de editare, — ambele amânate pentru la toam­nă, — să acorde şi acum două premii speciale. Primul, de 10.000 lei şi editarea volumului, a fost decernat d-lui B. Ior­dan, din Ismail, pentru romanul Delta. Al doilea, editarea ro­manului, a fost decernat­ă lui Dan Petrasencu, din Bucureşti, pentru roma­nul Sângele. Ziarul „Dimineaţa“ felicită căldu­ros pe aceşti doi romancieri, ale că­ror opere s’au putut releva într-un concurs atât de mare, alături de a­­proape 70 de concurenţi. D. B. Iordan, singurul dintre cei menţionaţi care s-a apropiat de tema concursului, nu este la prima d-sale operă. Deşi tânăr, a iz­­butit să-şi formeze un nume în lite­ratura românească, prin romanele publicate până acum şi prin cola­borarea la numeroase reviste lite­rare. D. Dan Petraşhtcu, al cărui ro­man are calităţi excepţionale de a­­naliză şi este dominat de o atmos­feră de febră şi tragism, debutează cu această operă. D-sa a publicat versuri şi proză în revistele tinerei generaţii de scriitori, dar nu are incă vreun volum-Restul de 16 romane menţio­nate au fost reţinute pentru con­cursul din toamnă, când vor fi ju­decate in raport cu operele ce se vor prezenta până atunci. * Ziarul „Dimineaţa“ mulţumeşte juriului pentru munca depusă, mul­ţumeşte concurenţilor pentru efortul lor lăudabil şi invită, din nou, pe toţi scriitorii, fără deosebire de ge­neraţie sau de stil, să ia parte la concursul care va pune o piatră un­ghiulară, în existenţa romanului so­cial românesc. Redacţia * Iată procesul-verbal încheiat de juriu : PROCES-VERBAL încheiat de comisiunea pentru acor­darea premiului de roman al ziarului „Dimineaţa“ Subsemnaţii membri ai comisiunii instituită de ziarul „Dimineaţa“ pentru a examina manuscrisele pre­zentate la concursul „romanului so­cial românesc“ am cercetat operele prezentate şi după ce am făcut pri­mele trieri ale materialului, am pu­tut constata că : Manuscrisele prezentate la con­curs întrunesc, în genere, calităţi­ literare demne de a fi remarcate 18 din aceste manuscrise pot fi considerate ca opere literare bune; din examinarea lor ca temă, rezultă, însă, că nu corespund con­diţiei esenţiale a concursului, adică nu se ocupă în primul rând de pro­blema socială, de aspectele socie­tăţii româneşti de după război; prin urmare, apreciind importan­ţa ideii care a călăuzit ziarul la in­stituirea premiului, comisiunea con­stată că nu poate să-i acorde, pen­tru f­oment şi de aceea hotărăşte amânarea lui pentru la toamnă, a­­dică până la 1 Noembrie 1934. Până la această dată concursul este declarat deschis oricui, în con­­diţiunile de la început. Comisiunea, luând însă act de dorinţa conducătorilor ziarului „Di­mineaţa“ de a răsplăti totuşi munca depusă de concurenţii prezentaţi a­­cum, prin acordarea a două premii noui, decerne 1) Premiul nou instituit de 10.000 (zece mii) lei romanului „Delta“ cu motto „Pământul ispitelor“, care la deschiderea plicului cu numele au­torului se constată că este al d-lui B. Iordan, din Ismail. 2) Premiul nou instituit de edi­tare a volumului, pentru romanul „Sângele“ cu motto „celui qui lutte..“ care la deschiderea plicului cu numele se constată că este al d-lui Dan Petraşincu, din Bucureşti. Comisiunea închee acest proces­­verbal la 15 Mai 1934, rugând zia­rul „Dimineaţa“ să binevoiască a-i da publicităţii. Const. Botez I. Al. Brâtescu-Yokieşti I. Slautescu Liviu Rebreanu I. Petrovici Mihail Sadoveanu * Dintre membrii comisiunii lipseş­te unul. Colegul nostru Paul Zari­­fopol pe care il rugasem să intre în juriu pentru subtilul sau simţ critic şi vasta-i cultură literară, a încetat din viaţă acum câteva săp­tămâni Deplângem îndureraţi pier­derea unui om atât de greu de în­locuit. * D-nii concurenţi cari doresc a-şi ridica manuscrisele se vor adresa d-lui Mircea Grigorescu, la redacţia ziarului „Dimineaţa“, ■ ...........■ 111,1 titorul străin care nu ia cunoş­tinţă de ele nu-şi formează o i­­dee justă despre Eminescu. E mai urgent pentru el să cunoască, de pildă, „Luceafărul”, decât bucă­ţile din prima tinereţe ale lui E­­minescu, cum e „O călărire în zori”, care putea fi, fără grijă, lăsată la o parte. Dar poate că părintele Barrai pregăteşte un al doilea volum cu poezii emines­ciene, volum care-l va complecta pe cel de faţă. Pentru moment, să recunoa­ştem că eforturile traducătorului duc uneori la rezultate miracu­loase. Poezia „Mai am un singur dor”, de pildă, găseşte in limba franceză o transpunere perfectă, atât din punctul de vedere al rit­mului cât și din cel al imaginilor: 11 me reste un deşir: dans le soir qui s’achéve, Ah! laissez-moi mourir tranquille sur la gréve. Prés du bois fraternei, qu’en mon sommeil paisible, sur les eaux impassibles tout serein soit mon del. Ni banniére enflammée. ni cercueil précieux, tressez-moi sous les deux un doux Ut de ramie.., Cu aceeaş fidelitate ritmică au au fost traduse şi bucăţile : „Ste­­lele’n cer”, „De ce nu-mi vii ?” şi „Somnoroase păsărele” . Les prunelles somnolentes, Ies oiseaux gagnent leur nid, dans Ies branches accueillantes. Bonne nuit! In genere, părintele Barrai se sileşte a reda cu cea mai mare fidelitate originalul. Bine­înţeles, însă, lucrul nu e totdeauna posi­bil. Traducătorul are de luptat şi cu dificultăţile ritmului şi cu particularităţile limbii. Ii e îngă­duit deci să intervertească unele versuri, ba chiar unele strofe, să concentreze sau să dilueze o idee, să simplifice sau să completeze o imagine. Principalul e să proce­deze cu măsură şi cu inteligenţă — ceia ce părintele Barrai face. Am admirat, printre altele, con­tribuţia poetică a traducătorului In versuri ca: jSar répaule apaisant enfin leur faux hiisante Les hommes rentrent lourds... („Și osteniți oameni cu coasa hi spinare Vin aeto cuno“-„).___________ ,sau: 11 rythme son oracle avec sérénité („Rosteşte lin In clipe cadenţate...) Celebra strofă, ,Era un vis misterios", etc. e transpusă cu multă delicatețe poetică: Ce fut un réve de mystére , et ă’ineffable douceur: îl fut trop beau, done éphemére et mouTut de sa splendeur. Pentru a păstra savoarea ori­ginalului, părintele Barrai re­curge uneori la construcții fran­ceze arhaice (v. str. III din Les souvenirs d’antan) şi încearcă de multe ori să imite sintaxa româ­nă care permite ca predicatul să preceadă subiectul (v. str. I din A­ma vttre). Aceste scrupule îi fac cinste şi sunt o garanţie în plus de probitatea cu care a fost întreprinsă traducerea. * Să-mi fie acum îngăduit să in­dic câteva scăderi de detaliu, pe care o ediție ulterioară le va su­prima desigur. Traducerea versurilor din La (Cftifi continuarea in pag. Vl-a) Al 5-lea târg al Sileziei polone VARȘOVIA, 19. (Rador). — Astăzi s’a deschis la Katowice al cincilea târg al Sileziei poloneze. Participă pese două sute de firme, dintre cari multe străine. INUNDAŢII IN­ JUDEŢUL DOLJ Semănaturi acoperite de apă.-Vii distruse de grindină.: incendiu provocat de trăznet CRAIOVA, 19. ----- De aproape două săptămâni, la scurte inter­vale, — după cum am relatat la timp. — In diferite regiuni ale judeţului nostru au căzut ploi. Aceste ploi au fost in mare parte binefăcătoare şi au contribuit în­tr’o oarecare măsură la îmbună­tăţirea semănăturilor. Unele ştiri venite din nord­­estul judeţului arată că ploile a­­bundente, căzute ori şi alaltăeri, au umflat apele şi ie-a revărsat din matca lor. Astfel, părăul Cârla, după o ploaie torenţială, s’a revărsat peste terenuri cu semănături în satele Mărăcineşti, Slăvuţa, toa­te din plasa Amaradia, pe o rază mai mare de trei kilomtri. Ploile au fost însoţite de grin­dină de mărimea unui ou de vra­bie. Grindina a cauzat mari pa­gube viilor şi pomilor fructiferi. Jalea sătenilor sinistraţi,­­care abia scăpaseră de secetă, este in­descriptibilă. In timpul ploilor şi grindinei de eri, un trăsnet a căzut pe lo­cuinţa lui Ion C. Voăiţă, din co­muna Bălţa. Locuinţa a luat foc. Incendiul s’a propagat la o maga­zie şi două pătule cu grâne, un şopron, în care se aflau unelte agricole şi un car. Toate au fost distruse. Dela gospodăria lui Voăiţă fo­cul s’a întins în vecinătate şi a distrus locuinţa săteanului I. N. Pieptenaru, care de asemnea a fost distrusă în întregime. O nouă ploaie torenţială a că­zut şi eri, aşa că sunt temeri de noui revărsări. Cel mai mare succes literar al anului 5000 exemplare vândute in 6 zile J­AR roman de LIVIU REBREANU Editura „Adevărul“ Lei 80.—

Next