Adevěrul, iunie 1935 (Anul 49, nr. 15756-15780)
1935-06-01 / nr. 15756
Pagina 2-a configuraţie fatală a împrejurărilor. N’o fac din pricina unor orientări artificiale, aşa cum se întrec a proclama sociologii de răspântie, sau din lipsa de severitate a şcoalelor secundare, de care vorbesc stăruitor tocmai aceia care nu cunosc nimic din stilul şi din problemele ei. Adevărul este că imensa majoritate a studenţilor noştri se îndreaptă către băncile facultăţilor nu din convingere, ci prin disperare, în lipsa de altceva. Ce altă posibilitate li s’ar îngădui? Se vorbeşte, c’o emfază ce ne face să simţim dureros parvenitismul sufletesc al multora dintre cei ridicaţi la rangul de directori ai conştiinţelor româneşti, de o întoarcere la pământ. Dar în ordinea strictă a faptelor şi în lumina unor înţelegeri juste despre manifestările sociale, se poate vorbi oare despre o asemenea formulă, socotind-o altceva decât instrument de retorică, al demagogului sau elucibraţie rătăcitoare a visătorului? Câţi dintre aceia care astăzi muncesc pentru o diplomă (diplomă despre care ştiu că nu le va deschide mâine decât calea unor tribulaţii zadarnice şi omorîtoare) câţi dintre aceştia — repetăm — n’ar fi mai împăcaţi să apuce, cu un ceas mai devreme, drumul către o profesiune onestă, dar sigură! Nu avem oare exemplul atâtor licenţiaţi şi doctori în drept care au fost fericiţi la gândul c’ar putea avea un loc de sub-comisar sau de notar, chiar în cel mai îndepărtat sat ? Tot aşa, oare aceşti oameni n’ar primi cu seninătate şi n’ar prefera gândul unei activităţi de fermă, de şantier, de atelier, de negoţ, dacă aceste posibilităţi li s’ar oferi de undeva? Cei care ar nega acest gând ori nu cunosc natura sufletului omenesc, ori nu înţeleg puterea orientărilor care nasc în chip necesar, sub forţa constrângătoare a împrejurărilor şi a nevoilor de viaţă. E fără îndoială, că din punctul de vedere al unei mai juste proporţionalizărri a cadrelor noastre sociale, pare necesară o reducere a numărului actual de studenţi. La aceasta însă nu se poate păşi, înainte ca societatea să nu fi luat măsuri compensatoare, atât prin organizarea unor debuşeuri noui de muncă, cât şi prin statuarea drepturilor sociale, impuse de problema de viaţă şi de nevoia de progres a individului activ. Până la realizarea acestor deziderate, munca pentru un titlu academic tot prezintă pentru sufletul individului, dacă nu altceva, măcar o speranţă şi o satisfacţie îndepărtată, a nevoii lui de acţiune şi de integrare într’un rost. Refuzul acestor posibilităţi, în toată puterea cuvântului, ar însemna un gest reacţionar şi o nesocotire totală a drepturilor naturale, legate de viaţa şi misiunea individului în lume. * * * Aflând despre hotărîrile consiliului inter-universitar, sut mulţi aceia care au avut impresia că ne aflăm în pragul unor greşeli. Pe lângă toate, limitarea numărului de studenţi ni se pare şi un non-sens. Pentru ce am adus pe individ până aici? Pentru ce se întreţine aparatul somptuos a câteva sute de şcoli secundare? Am ajuns oare să ne speriem că Ştim prea multă carte? Dar ştiinţa, şi gândirea, şi metoda, şi dreptul de a te cultiva, toate acestea, sunt fapte care să se distribue după dozări şi sisteme administrative? Dar atunci şi-ar mai avea sens faimoasa noţiune a libertăţii academice? Dar, din clipa în care învăţământul superior ar trebui să însemne doar o bisericuţă a privilegiaţilor, mai poate avea vreun rost autonomia universităţilor? Şi ca un corolar firesc pentru toate aceste fapte ar mai putea pretinde Universitatea asistenţa bugetară a statului, din banul stors prin sacrificii generale şi din năzuinţa de mai bine a tuturor?... Se vorbeşte de nouă examene — examene de admitere, etc. — care să asigure o triare mai serioasă a studenţilor. O nouă formalitate, un nou prilej de cheltueli, un pas în plus pe calea artificiului. Triarea examenelor, de când lumea, a însemnat cel mai trist bilanţ pedagogic. In ordinea vieţii de acţiune continuă şi sistematică, există un singur mijloc de selectare veridică: acela al activităţii şi al rezultatelor obţinute. Ne-ar fi plăcut să vedem preocupări ale consiliului şi pentru alte laturi, poate de o mie de ori mai indicate, pentru realizarea selectării visate. Sunt facultăţi în care profesorii nu dau cu anul pe la cursuri, toate lucrările rămânând în sarcina asistenţilor şi alte ori nici măcar atât. Sunt atâţia dintre universitarii noştri pentru care catedra nu mai reprezintă decât o corvoadă, pe cât de stânjenitoare în ce priveşte îndatoririle ei, pe atât de proprie însă pentru platforma politică, pentru captarea de clientelă personală, sau pentru „jouissări“ cochete, în cadrul recepţiilor şi banchetelor oficiale. Deasemeni, sunt cursuri nenumărate unde examenul se dă pe baza unei singure întrebări, unde nu e nici pomeneală de lucrări practice şi de seminar, tot aşa după cum sunt facultăţi unde se poate obţine titlul, fără ca studentul să fi dat vreodată cu piciorul pe la cursuri. Toate acestea ne conduc la formularea unei singure întrebări: atâta vreme cât asemenea situaţii vor persista, avem dreptul să sperăm în eficacitatea unor nouă examene de admitere, şi să pretindem că ele sunt acum primul lucru care ar trebui statuat? Problema studenţească reprezintă astăzi, în societatea românească, unul din faptele pentru care trebue inaugurată o înţelegere mai adâncă şi o preocupare mai statornică. Acei care se grăbesc astăzi la concluzii empirice nu trebue să uite că, în mare parte, lucrurile au ajuns în situaţia actuală şi prin vina lor, sau mai bine zis, a instituţiilor pe care le reprezintă. In asemenea condiţiuni, ceea ce aşteptăm de la ei nu este gestul uşor de realizat al tăerii în carne vie sau al unor hotărîri arbitrare, ci soluţii gândite, elaborate cuatenţie şi filtrate printrun cugetmoral, care să ştie asta cu demnitate, şi în faţa răspunderilor, ca şi în aceea a greutăţilor.Ion Zamffirescu Profesor Concursurile aviatice pentru cupa Ionel Ghica Uiţi aviatori s’au înscris în competiţiune . Concursurile aviatice pentru cupa Ionel Ghica, care după cum se ştie se dispută pe un circuit in jurul României, au continuat şi in cursul zilei de eri. Dimineaţa, au decolat de pe aeroportul Băneasa două avioane militare. Echipagiul locot. comandor Soavrescu-căpitan Nichifor de la escadrila din Iași, a parcurs cu un avion „S. E. T.” întreg circuitul de 1600 kilometri în circa 10 ore. Locot. Munteanu, de la escadra din Buzău, a luat plecarea cu un avion de vânătoare Gourdou. El a ajuns în bune condiţiuni până la Iaşi, unde din cauza unui defect la rezervorul de ulei a trebuit să abandoneze. Se ştie că concursurile pentru cupa Ghika se închid in ziua de 31 Mai. Eri s’au mai înscris pentru a concura pentru această cupă cei trei aviatori care s’au reîntors recent din raidul din Africa. D-nii căpitan comandor Jienescu şi locot. comandori Pantazi şi Cenescu vor lua plecarea cu câte un avion „Icar Universal”. . Deasemeni s’a mai înscris d. căpitan Corneliu Bălăcuiu, de la flotila din Cluj, care concurează cu un avion „S. E. T.” precum şi d. căpitan Oprişan. In cursul zilei de azi va lua plecarea şi cunoscutul aviator d. Bâzu Cantacuzino, cu avionul său Caudron, prevăzut cu motor Renault- Bengali, de 140 cai putere. Acest avion realizează o viteză medie de peste 300 la oră şi aterisările cu 130 kilometri la oră. Din cauză că unele aeroporturi cum sunt cele de la Contanta, Iaşi şi T.Severin, sunt prea mici, aterisarea constitue o grea problemă pentru Bâzu Cantacuzino. In cursul zilei de eri d, Bâzu Cantacuzino a făcut o mică plimbare cu avionul său, vizitând câteva din aceste aeroporturi şi a vedea, astfel care sunt posibilităţile de aterisare. Citiţi REALITATEA ILUSTRATĂ Stere prilej de reactualizare a unor impresii ce nu s’au tocit de atunci încoace, pentru a se răci de orice resentiment. Desluşim în structura psihică a autorului o puternică memorie afectivă. Asta nu dă un istoric de moravuri, detaşat, impasibil, ci par’că un spectator contimporan, al actualităţii celei mai aprinse. * Ca să întâlnim disponibilităţi de emoţii fragede, ba chiar de înduioşare, va trebui să-l urmăm pe Ion Răutu în scurta sa vizită la Năpădeni, unde, ajunge, după vicisitudini administrative, tocmai după moartea tatălui său, ca să surprindă fugar, expresia unui sentiment matern, răcit, iarăşi prea curând. Sau va trebui să izolăm de contextul compact politic, acele câteva pagini pline de prospeţime, relative la gazda lui Ion Răutu, Elisa Orleanu, atât de discret iubitoare, în a cărei zugrăvire autorul pune câteva pete ■ca1 de de lumină. Sau va trebui să ne oprim cu Ion Răutu în popasul său de la ţară, ca să stabilim momentul sufletesc de mare calitate pentru suferinţele ţăranilor neo-ritagi. Ori, spre a face o verificare aunei tendinţe sufleteşti de totdeauna, a autorului, ■ pe constă în nevoia de idealizare a femeii, ne vom opri asupra periretului Yvonnei, soţia politicianului Nitza Vasilescu, ca să ne amintim de Undina, ideala tovarăşe a primului „nucleu” socialist frecventat de Răutu. De n’ar fi aceste câteva oaze de sănătate morală, zgrăveala „Ciubăreştilor” n’ar fi decât o sadică frescă socială, o colecţie de monştri şi de decrepitudini morale, un trist muzeu teratologic. Un asemenea climat moral întunecos, se pregăteşte nu aclimatizarea lui Ion Răutu, dar formaţia sa de protestare în noul mediu. Organizator de societăţi, de publicaţii şi de programe, personajul autobiografic al d-lui Constantin Stere încheie romanul prin pactul provizoriu pe care îl face cu Aurel Crăsneanu, viitorul şef al liberalilor, în vederea realizării unui program practic minimal, condensat în două puncte: reforma agrară şi reforma electorală. La această cotitură istorică a vieţii lui Ion Răutu, se închee „Ciubăreştii”. Cuprinzătoare frescă, scuturată de duhul faptei şi al luptei, populată cu monştri unei imaginaţii politice, volumul al şaselea al ciclicului roman, este sortit de sigur unui real succes de librărie. Pentru istoriografii literari, scenele cu Miron Osmanu sunt o contribuţie importantă la cunoaşterea acelui Caragiale pitoresc, exterior, verbal, pe care l-a frecventat de d. C. Strere. • Nu este Caragiale întreg, dar este acel Caragiale care s’a ma- I nifestat public și strident. I Șerbian Cioculescu ADEVÉRŐL CALEIDOSCOPUL VIEŢII INTELECTUALE LITERE, ŞTIINŢĂ, ARTĂ Cu privire la „Ecourile nopţii“ ale lui Macedonski Primim următoarele rânduri: Stimate Domnule Lăzureanu, In „Carnetul meu“ din „Adevĕrul“ de la 25 Mai, vorbind despre influenţa probabilă a lui Victor Hugo asupra lui Macedonsky, comparaţi una din poeziile acestuia cu „La chasse du Burgrave“ a aceluia. Acest gen de poezie a avut un înaintaş mai vechiu decât Victor Hugo, cu care a fost contemporan numai în prima jumătate a vieţii acestuia: Béranger (1780—1857), cunoscut printr'un volum de „Chansons“. II cunoaşteți desigur. Vă reamintesc, din memorie, una dar nu întreagă: Plus d‘un jeune ecrivain Vain, Pour sa précocité Cité Dédaignant Vhumble prose Ose, Pour se faire imprimer Mais qu’en sort-il souvent? Lui seul est, de son livre Ívre. Lors voyant son libraire i Braire... Nu e aşa că e delicioasă? El naturală, limpede, neforţată, — ca o „chansonette“. PAUL PORUMBARU avocat La interesanta comunicare a d-lui avocat Porumbaru avem de adăugat: Forma ecourilor — adică a acelor bucăţi în care versul secund al fieştecărui distih este o repetare bisilabicâ sau monosilabică a sfârşitului de vers precedent—are și mai vechi antecesori. Enciclopedia Larousse citează în această privinţă convorbirea dintre un îndrăgostit şi Echo, scrisă de Joachim du Bellay: Qu'est ce qu'aimer et s‘en plaindre souvent? Vent. Que suis-je done lorsque le coeur en fend? Enfant. Sent-elle point la ăouleur qui me point? Point. Dar şi în româneşte există exemple de „Ecouri“ care au precedat cu câteva decenii pe cele ale lui Macedonski. Ele se găsesc în „Au mai puţit-o şi alţii“, nuveletă a lui Costache Negruzzi apărută în Curier de ambe sexe, anul II (1837) şi reprodusă după 20 de ani în volumul Păcatele tinereţelor (Iaşi 1857). Iată un fragment din acea nuveletă în care se află încorporate şi ecourile amintite:„Soţia mea e păgână ca Lord Byron şi poetă ca Georges Sand. Autorul ei favorit este Victor Hugo, o chiamă Adalgiţa. Cum vă pare! A? poate-se mai frumos nume? Poeziile, ei când Vor ieşi la lumină — căci am de gând să le tipăresc — credeţi-mâ, au să facă o mare revoluţie în republica literaturii româneşti. Ascultaţi versurile ce a făcut ieri , la maniere de Victor Hugo: Cuprinsă de un trist necaz Azi Priveam amurgu'ntunecat Cat, Şi văd că dintr’un nour des Es Mulţime de draci fioroşi Roşi. Toţi se pun împrejurul meu! Eu, Ce v oi să ştiu face de-acum? Cum, De-aici să pot al meu să scap Capii. L. Ce să ascultăm la radio BUCUREŞTI, ora 20,35: „Bărbierul din Sevilla“, operă de Rossini (transmisiune de la Opera Română). VIENA, 22. „Norma” operă de Bellini (retransmisie din Florenţa, cu ocazia festivităţilor muzicale). STUTTGART, ora 1 (noaptea). Concert de muzică de cameră. Beethoven: Sextet in mi major. Heydn: Quartet de coarde în fa major. Beethoven: Sonată op. 31. No. 3, executată la pian de Renate Emmert. BEROMÜNSTER: 20.45. Schumann: Fantazie pentru pian în do major, executată de Dorothea Braus. VARȘOVIA: 23.30. Concert orohi. simfonică. Dirijor Oziminski. Wilkomirski (violoncel). La pian: Urstein. Mozart: Serenadă; Weber-Piatigorski: Sonată în Do-major. MOSCOVA. 22.95: Emisiune germană. 23.05: Emisiune franceză. Vineri 31 Mai 1935 BUCUREȘTI, ora 21.15: D-na Xenia Makowsky-Boiko (pian): Chopin: 1) Două studii; 2) Vals în mi minor; 3) Impromptu în Iabemol major. Boskoff: 1) Gavotă; 2) Tarantelă; Rachmaninoff: 1) Nocturnă; 2) Preludiu în sol minor. BUDAPESTA. 22: Concert simfonic, dirijat de Rătter, Beethoven: uvertura „Coriolan”; Mozart: Simfonie în mi-major. VARȘOVIA. 21.15: Concertul „Filarmonicei, sub conducerea lui Gregor Fittelberg. Szimanowsky: Simfonie; Kouracki: Match. MILANO, 21.55: „Frasquita”, operetă de Franz Lehar. Rimer Vent. «Joi 30 Mai Comunicări medicale Societatea română de dermatologie şi sifiligrafie va ţine şedinţă de comunicări Joi 30. Mai, orele 21, in localul clinicei dermatologice din spitalul Colţea. La ordinea zilei: Prof. dr. Nicolau St.: Plăci de eritem localizate la nivelul injecţiunilor de solusalvarsan de eritrodermie generalizată; Un caz de piodermită vegetantă; Al doilea caz de epiteliome multiple neosalvarsanice cu dermită generalizată: dr. Banciu A. și dr. Blumental M.: încercări de inoculări cu virus limfogranulomatos; dr. Teodorescu St.: Un caz de selerem acut la un adult; Un caz de xeroderman pigmentosum cu epitteliomatoză multiplă, la un copil; Clasovaccinul Jausion in tratamentul tricofiţiilor; dr. Comşa: Eritem., morbifiform de a 9 zi; dr. Marcov Alex.: Un caz de „White spot disease“; dr. S. Longhin: Asupra tratamentului peladei decalvante, dr. S. Longhin şi dr. T. Bucşa. Limfogranulomatoză benignă, sifilis II şi reacţia Herxheimer. Un roman al unei tinere scriitoare Deşi literatura românească s’a îmbogăţit cu lucrări destul de numeroase, totuşi puţine sunt chemate la manifestările pur literare. Tânăra scriitoare Mayca Savu oferă cititorului select un roman Maidanul“, care pe drept a stârnit admiraţia unanimă. Intr’un stil bogat şi fermecător, autoarea oglindeşte adevărata viaţă a personagiilor — zise moderne — ce trec printr’un sbucium sufletesc de profund realism omenesc Nu-i lipsesc nici cele mai mici amănunte în cizelată structură sufletească — a fiecărui personaj, dându-le o viaţă aparte, creind tipuri cu adevărat caracteristice. Deşi se află la debut, putem afirma că tânăra scriitoare merge cu paşi repezi spre maturitate. Aşteptăm încrezători viitoarele sale creaţiuni. Cărţi-reviste Tananica, romanul social scris de d. Vladimir Corbasca, a apărut în editura „Adevărul“ şi se găseşte de vânzare la toate librăriile din ţară. In această operă literară, autorul execută o extraordinară şarjă in viaţa socială de după răsboi scoţând în lumină o lume ciudată, necunoscută orăşenilor. Romanul Tananica este cartea sezumirii. Ciubăreşti vigurosul făurar al frescei sociale „IN PREAJMA REVOLUŢIEI“ din care au apărut cinci volume masive. Astăzi librăriile se împodobesc cu cel de-al şaselea: „CIUBĂREŞTI”. D. C. STERE De la facultatea de farmacie In ziua de 27 Mai a avut loc în amfiteatrul facultăţii de farmacie, solemnitatea pentru proclamarea ca doctor în farmacie a d-lui Alex. Ion Bardeanu. Juriul era compus din d. prof. I. Vintilescu ca preşedinte şi din d-nii profesori A. Ionescu Matin şi Ştefan Bogdan ca membri. Au mai luat parte la această solemnitate d-nii N. T. Deleanu, dr. C. Ionescu, farmacişti Oct. Lascar, colonel Mitică Ionescu, P. Ciupercescu, studenţi şi studente de la facultatea de farmacie şi un public numeros foarte select. După ce d. Bardeanu prin o documentată disertaţie a arătat şi explicat calea ce a urmat şi modul de procedare la lucrarea prezentată la doctorat, au urmat diverse observaţiuni de ordin ştiinţific a juriului. In urmă juriul retrăgându-se pentru câteva minute şi revenind, a felicitat călduros pe d. Bărdeanu pentru munca şi silinţa depusă in domeniul ştiinţei farmaceutice, acordându-i titlul de doctor în farmacie cu menţiunea „Cum Laudae”. Presa romina bucureşteană La expoziţia organizată la Academia Româna pentru „Luna Bucureştilor“ o încăpere specială este rezervată presei româneşti bucureştene. Sunt expuse aci publicaţii periodice româneşti tipărite în Bucureşti până la anul 1848, împărţite pe categorii după cum urmează: Gazete enciclopedice şi de informaţie: Curierul Românesc (1829, cea dintâi gazetă românească); Buletin Oficial (1832) şi Muzeu Naţional (1836), toate trei redactate de Eliade Rădulescu, apoi Cantor de avis şi comers (1837, mai târziu Vestitorul Românesc) redactat de Zaharia Carcalechi; România (1838) a lui F. Aaron şi G. Hill şi Învăţătorul Satului (1844) redactat de P. Poenaru, directorul şcoalelor din principatul Munteniei, cu concursul viitorului biograf al lui Mihai Viteazul, istoricul Neculai Bălcescu. O vitrină separată pentru presa anului 1848 (Poporul suveran, Pruncul român redactat de C. A. Rosetti, etc.), cu o foaie volantă reprezentând proclamaţia de la 1848, împreună cu o altă foaie în versuri in care se cântă libertatea tiparului. Reviste literare şi culturale. Gazeta Teatrului Naţional (1835, cea dintâi revistă teatrală şi literară tipărită în Bucureşti); Curier de ambe sexe (1836) ■ ambele redactate de Eliade Rădulescu, apoi Curiosul (1837) redactat de C. Bolliac şi Pământeanul (1839); Magazin istoric pentru Dacia (1845) scris de Laurian şi Bălcescu etc. Tot aci sunt grupate o serie de calendare (unele scrise de Anton Pann) şi almanachuri (printre cari se remarcă Almanachul statului cu portrete de Lecca). O serie de publicaţiuni mai noi privitoare la viaţa administrativă, culturală şi mondenă a Bucureştilor. Buletinul Muncipiului (1859), La Chronique de Bucarest (1878), Bukarester Salon (1883), Bucarest mondain (1892), etc. Vitrinele acestei secţiuni sunt decorate cu portretele personalită,ţilor care au activat, în acest timp, pentru desvoltarea presei româneşti, precum şi cu afişe şi foi volante din epocă. Expoziţia continuă a fi deschisă zilnic (şi sărbătoarea) între orele 10—12 şi 3—6. •Intrarea liberă. Transportul în Lon* ■ dra In Londra se găsesc numai două birje şi 28 de căruţe. Numărul taximetrelor este însă de 8025. O cifră foarte redusă pentru un oraş atât de mare. In Londra sunt 5753 de conductori de tramvaie, 11.461 șofeuri, și 17.050 șofeuri de autobuse. Puţină gramatică In publicistica rominească încearcă să-şi facă loc cuvîntul găselniţă pentru a traduce franţuzescul trouvaille. Cuvîntul acesta este din mai multe motive rău făcut. Intîi pentru că sufixul gelniţă începe să aibă un sens periorativ (vezi bunăoară crăpelniţă, pentru „mîncare“). Al doilea pentru că rostul este să formeze „nume de instrument“: şurupelniţă este „instrumentul cu care se înşurupează“. In fine, lucrul cel mai grav, cuvîntul găselniţă există de mai înainte în româneşte (împrumut slav), dar cu un înţeles cu totul deosebit, anume acela de „omidă“. Aşadar cină spunem că un scriitor are găselniţe fericite, afirmăm că el are „omizi“. Soluţia este: ori să păstrăm pe truvai in romíneşte, ori să-l redăm printr’o perifrază. Iar dacă e neapărat să formăm un cuvint in romíneşte, el trebue ales mai bine decit găselniţă.GH. REVIGA Două conferinţe in broşură D. prof. universitar George Sofronie a făcut să apară în broşură două interesante conferinţe rostite la Universitatea din Cluj: 1) Raymond Poincare şi Louis Barthou, constructori ai nouii ordine internaţionale; 2) Stat Naţional şi Revizionism, sub regimul Societății Națiunilor. Sancţiuni pentru „operaţiuni dăunătoare creditului public“ in Rusia PARIS, 29 (Rador). — Corespondentul din Moscova al Agenţiei „Havas“ transmite: Comisiunile de control ale statului şi ale partidului comunist au hotărît să deschidă acţiune împotriva a 14 directori de bănci regionale şi comunale, precum şi împotriva altor funcţionari, deoarece au emis din proprie iniţiativă şi pentru necesităţi locale, împrumuturi în hârtie monetă şi în diverse obligaţiuni. Comisarul poporului la finanţe şi directorul Băncii de Stat au primit un blam public, deoarece au tolerat asemenea operaţiuni „dăunătoare creditului public“. Aceste emisiuni ilegale sunt asemănătoare unor acţiuni de inflaţie locală, contrarie „disciplinei financiare preconizată de comisarul poporului la finanţe“, declară rezoluţia comisiunilor de control. CELE ŞAPTE PĂCATE BIBLICE SUNT: LENEA TRUFIA GRABA DESFRÂNAREA MANIA GELOZIA AVARIŢIA CARE ESTE AL OPTULEA PĂCAT? Răspund d-ni : N. IORGA CEZAR PETRESCU VICTOR EFTIMIU ADRIAN MANIU I. PELTZ N. D. COCEA CAMIL BALTAZAR MIHAIL CELAREANU HORIA FURTUNĂ BARBU LĂZAREANU în ultimul număr al excelentei reviste „REALITATEA ILUSTRATA" Ministerul de industrie şi comerţ a hotărit ca direcţiunea reglementării comerţului exterior * să lucreze şi după amiază. Pentru plusul de sepvie, imetimariiacestei direcţii vor încasa diurnele suprimate la 1 ianuarie, a. c. Vineri seară pleacă la Geneva delegaţia română la conferinţa internaţională a muncii ce se va ţine la 4 iunie. Delegaţia care are în frunte pe d. Valeriu Roman, subsecretar de stat la ministerul muncii se compune din d-nii Mişu Enescu, directorul general al Casei centrale a asigurărilor sociale, ing. Stavri C. Cunescu, directorul general al muncii, ing. c. R. Mircea din partea patronilor şi Ion Mirescu din partea salariaţilor. CELE ŞAPTE PACATE ALE LUMII şi despre AL OPTULEA PACAT se ocupă ultimul număr special al excelentei reviste REALITATEA ILUSTRATA, cu o colaborare senzaţională care reuneşte numele marilor noştri scriitori. Femeia Aristiţa Condeescu din comuna Ruptura-Mehedinţi a dat naştere unei fetiţe care are trei mâini. Copila fiind sănătoasă, părinţii au internat-o în spitalul din Strehaia spre a i se amputa o mână, înţelegerea inteligenţii. — Un subtil articol de D. I. Suchianu în ultimul număr al Cuvântului Liber. Tânăra Elena Corbu din P. Neamţ a incercat să , se sinucidă, bând esenţă de oţet. In urma îngrijirilor date la spital, ea e în afară de orice pericol. Arta şi societatea — L. Sereanu. Şomerii concediaţi — Paul Păun; O carte de demult — Alexandra Mezincescu; Max Nedlau — I. Felea; Pasivitatea masselor şi democraţia — M. Suzin. In Cuvântul Liber de săptămâna aceasta. Intre d-nii Gheorghe Stoicev şi căpitan Miuiescu din Ismail s-a ivit un conflict. Cei doi rivali şi-au constituit martori în vederea unui duel. Elegant, economic încălţăminte GLENE FILIPESCU Victoriei 26 D. Ugo Sola, ministrul Italiei la Bucureşti, a vizitat numeroase instituţii din Constanţa. . CLUJ, 29. —■ Azi s’a produs o nouă înfiorătoare sinucidere, la „Cantonul Morţii“, din dreptul uzinelor Dermata. Muncitorul şomer Anton Dondos, în etate de 42 ani, tată a 7 copii, neavând de lucru de aproape doi ani de zile, trăia împreună cu familia lui in cea mai cumplită mizerie. Disperat de această situaţie, nenorocitul şomer a mai încercat să se sinucidă in trei rânduri prin strangulare, dar fiind observat la timp de familie, a fost împiedicat. Astăzi Anton Dondoş spunând familiei că merge în oraş spre a căuta Academia Română, întrunită in sesiune generală, va ţine şedinţă publică solemnă, azi Joi, 30 Mai curent, la ora 3 d. a., pentru proclamarea premiilor acordate în această sesiune. b. preşedinte L.Mrazec va face o expunere generală asupra premiilor acordate, după care va arăta autorii premiaţi şi titlurile lucrărilor. Tânărul Baias Iuliu, conducătorul oficiului poştal Camara-Sighet, a dispărut. Din cassa de bani lipseşte suma de 12 mii lei. Tânărul a lăsat o scrisoare in care arată că se sinucide. Intre preoţii, din Chilia Nouă s-au iscat grave neînţelegeri. Preoţii se acuzau reciproc de imoralitate, grave abateri de la canoane şi incorectitudini în administraţia fondurilor bisericeşti. Episcopia de Ismail a insărcinat pe revizorul eparhial Ioan Rusu să facă cercetările la faţa locului. Concluzia anchetei a fost că preotul Gheorghe Muzinski e vinovat. Reluarea relaţiunilor comerciale cu Rusia dii dimineaţă a avut loc la ministerul industriei şi comerţului o lungă conferinţă între d. Ostrowski, ministrul U. R. S. S. şi d. I. Manolescu- Strunga, ministrul industriei şi comerţului, cu privire la stabilirea unui program pentru reluarea relaţiilor comerciale dintre România şi u. R. S. S. In cursul săptămânii viitoare se va întruni la ministerul industriei şi comerţului o comisiune restrânsă pentru fixarea tuturor detaliilor. ----------------- - --------------------------------.. Sin student s’a înecat la Timişoara TIMIŞOARA, 29. —Mai mulţi studenţi ai Şcoalei politehnice din localitate, profitând de vremea frumoasă şi de căldura din ultimele zile, s-au dus să se scalde în canalul Bega la plaja ad-hoc din dreptul Automobil-clubuilui Banat Crişana, lângă debarcaderul regimentului 7 pioneri. Unul din ei, Banciu Ioan, care nu ştia bine să înoate a fost luat de curentul apei şi s-a înecat. Studenţii Marcu loan şi Pop Ioan au adus cazul la cunoştinţa chesturii care cu ajuorul soldaţilor pioneri şi al oamenilor căpităniei portului au luat măsuri pentru găsirea cadavrului de lucru, a venit la „Cantonul Morţii“ unde s’a aruncat înaintea trenului rapid de Bucureşti. Imediat după sinucidere a sosit la faţa locului din partea autorităţilor o comisie compusă din d. primprocuror C. Pastia, medic legist, dr. Hossu şi comisarul Bob, care n’a putut constata decât moartea nefericitului muncitor. Din ordinul parchetului, cadavrul lui Dondos a fost transportat la institutul medico-legal. Sinuciderea nenorocitului şomer a impresionat toate cercurile locale. INFORMAŢIUIMI IMPRESIONANTA SINUCIDERE A UNUI ŞOMER lin tată a 7 copii, reuşeşte, după alte trei încercări, să-şi pue capăt vieţii ca aJMAJIUNI-tELICICVE-CAIDE si DECI — ffk IWia^g COMENZI PENTRU OCAZIUNI FAMILIARE — Xf 12223311 Comedia umană Alegorie Poeţii care au inventat alegoria, nici nu şi-au dat seama atunci ce-au făcut şi la ce va servi. Bieţi halucinaţi ai trecutului, ei au căutat în ficţiuni, evocări indirecte de realităţi pe care niciodată nu le puteau ajunge. Alegoria era o necesitate de visare şi un procedeu de transformare a realităţii.Alegoria este doar o ficţiune care prezintă spiritului fin lucru, aşa fel încât să trezească imaginea altui luCTU. Tachinând, poeţii, cu privire la sensul alegoriei s’a spus că „ascunzând adevărul în fundul unei fântâni, poeţii au făcut o alegorie“. Dar, poeţii boemi s’au văzut deposedaţi şi de acest miragiu, ba încă, în ’mod oficial, adică prin compromiterea masivă a imaginaţiei şi reveriei. In cincizeci şi două de case inestetice, alegoria a fost trasă de boi ca o saca. Alegoria, a fost dusă la circ şi scoasă cu panglici şi cu exhibiţii deşănţate. Au simţit acum şi alţii nevoia să ascundă adevărul în fundul unui puţ. Şi operaţia s-a făcut anormal, prin intermediul carelor alegorice decorate din ordin trimis cu jandarmul, pentru a se alcătui în bloc „o alegorie“. Grupul alegoric era destinat să reprezinte o ideie abstractă. Abstract am văzut, dar nici o ideie. Nu cred că-i prudent să se caricaturizeze munca în halul acesta. Munca, este ca şi boala, ca şi moartea, ceva foarte serios, ceva foarte grav. E greu s’o iei in bătae de joc. E admisibilă tracţiunea bovină şi alegorică pentru carnaval, fiindcă acolo se ridiculizează bunăstarea şi efectele sumbre ale plictiselei pe care o provoacă. O procesiune de carnaval este o admirabilă propagandă socială. Breslaşii care muncesc sunt oameni care adâncesc prin nevoe, gravitatea şi greutatea vieţii, care imprimă un anumit sens tragic, existenţei. Cine vrea să se distreze într-o Duminică rămasă vacantă, nu are insă dreptul să facă Clownerie poliţianist-estetică la adresa muncii. Nu-i frumos! Nu-i nici moral. Nu se poate solidariza breasla cu zburdăciunea celor care nu muncesc, fiindcă au prin naştere sau laşităţi oculte, funcţia comodă şi inutilă de a nu face nimic. Unul din carele alegorice reprezenta pompos „Abondenţa“, adică, vorba ceia: „ideia abstractă“, fiindcă atât a mai rămas din abondenţă. Duminică dimineaţa, în drum spre gară am văzut „Abondenţa“ incă în forma ei exactă, fără nici un decor care să ascundă adevărul curat. Abondenţa era un car gol, cu câteva scânduri colorate împrejur, cu o masă goală sus, şi, mi se pare, cu un talger imens, tot gol şi el. N’am văzut carul acesta alegoric după ce „adevărul a fost ascuns în fundul fântânei“, dar atunci, la ora şapte dimineaţa reprezenta fidel ideia abstractă ca şi imaginea concretă a abundenţei. Alegoriile acestea ar trebui generalizate până la desfiinţarea obiectului simbolizat, de care, odată ce avem alegoria, ne-am putea lipsi. Carele acestea alegorice pot merge cu imaginaţia până la înlocuirea definitivă şi integrală a tot ce vrea să fie supus alegoriei. E un mijloc eficace şi popular de sugestie în massă. N’ai decât să n’ai bresle şi industrie. E destul să ai un hangar pentru 52 de care şi să inchiriezi o sută de perechi de boi pentru ca iluzia colectivă să se formeze. Dacă totul s’ar „alegori“ în felul acesta, ne-am putea lipsi de fondul evocat, care-i mai greoi, mai dificil şi mai inestetic. Ar fi reproducerea sistemului după care o armată poate fi înlocuită cu o paradă„ Alegoria este aceiaş. N’ai nevoe de obuze şi de alte inflamabile pernicioase. E numai evocarea ideii abstracte, pentru ca toată lumea să fie liniştită. A lipsit din toate breslele tocmai aceia al cărei car alegoric aş fi ţinut să-l văd: breasla oamenilor politici de profesiune. Aş fi vroit să văd măcar în ce parte a carului sunt înjugaţi boii şi cine are curajul să dea cu harapnicul în ei, — fratricid şi ingrat. A lipsit însă breasla aceasta, cea mai lucrativă. Se vede că au defilat numai breselele minore. Dar de Duminică încoace, unde mă întorc, şi tot ce văd că se face, e numai alegorie. Suntem, tot, alegorie. Demostene Botez Un proces interesant la Berlin BERLIN, 28 (Rador). — Producătorii de discuri de patefon au intentat un proces direcţiei Poştelor şi Telegrafiei fără fir de stat, în legătură cu plata drepturilor de autor pentru discurile difuzate prin radio.. Tribunalul din Berlin a soluţionat acest proces, în sensul că posturile de radio germane pot difuza discuri muzicale fără să se plătească drepturile de autor. Numai discurile vorbite nu sunt libere la h’mne sini torn