Albina, iulie-decembrie 1934 (Anul 37, nr. 26-50)

1934-07-06 / nr. 26

iiiiiiiiiiii 2 lini I и I iii I и м м ii I itii iniiiiiii MiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiMiiiitiiitaiiiiiiiiMiiiiitiii«iiMiiiiiiiiiiiiiaiiiiiiiiiiiiiii|||||||||||||,,l,,1|,l,a||,a|l|(|||||||||||||||||||||||||||||||||ia|||||||||||,|,||||||||||||, ,n, I, И1|| ппшц, ,,, niiiiiiiiiiiiu ALBINA ȘTIRI din toată ȚARA M. S. Regele și echipele studențești de propagandă culturală Ședința de la Fundația Culturală „Principele Carol“ Fundația Culturală Regală « Principele Carol » cu înaltul sprijin al M. S. Regelui, va trimite anul acesta la sate, echipe de studenți, care vor cerceta aceste sate și va ajuta la ridicarea lor, înainte de a pleca studenții la sate, M. S. Regele a dorit să se stea de vorbă cu ei și să le dea ultimele îndrumări. Sâmbătă 30 iunie, dimineața, echipele de studenți și de studente au venit la Fundație, în așteptarea M. S. Regelui. La ora 11 M. S. Regele a sosit, împreună cu d. Gen. Condiescu, secretarul general al Uniunei Fundațiilor Regale, și a fost întâmpinat de d. prof. D. Gusti, directorul general al Fundației „Principele Carol“. In biroul Său, de la Fundație, M. S. Regele, a pri­mit toate explicațiile de la d. prof. D. Gusti, în legă­tură cu viitoarea muncă, ce o vor începe echipele de studenți, în timpul celor 3 luni, cât vor în fi mij­locul sătenilor. Apoi M. S. Regele a coborît între stu­denți, și le-a ținut o cuvântare, de o adâncă înțelep­ciune și cunoaștere, despre viața de la țară, pe care o vom publica în numărul viitor din «Albina». D. prof. D. Gusti a cetit regulamentul echipelor de stu­denți, precum și îndatoririle ce­­ le au studenții la sate, pe timpul cât vor sta la sate. Au fost hotărîte satele în care vor merge echipele de studenți: Nucșoara, Corbi, Stănești, jud. Muscel ; Largu, Buzău , Gârcea Mare, Dolj , Văcăreni, Tulcea ; Nerej, Vrancea ; Napodeni, Orhei ; Leșu, Năsăud , Fibiș, Timiș ; Ferdinand I, Constanța ; Brănișteni, Roman. # # * Despre felul cum s’a desfășurat întreaga vizită a M. S. Regelui, vom vorbi pe larg în numărul viitor al revistei, când vom da și fotografii. Majestatea Sa Regele la Vânjulețu-Mehedinți Trăește în țara noastră un om, al cărui nume tre­­bue să-l știe toată lumea : Teodor Costescu din Vân­­julețu, un sat în Mehedinți. Domnul Teodor Costescu, profesor în Turnu-Severin, este un om cam ciudat pentru vremurile și năravurile noastre. In timp ce alții fură și risipesc banii lor, și ai statului, Teodor Costescu, trăește dând în dreapta și în stânga, statului sau se­menilor, banii și munca lui — mereu, în fiece zi. Mai că nu e om în țară, care să nu fi auzit de daniile și de binefacerile lui Teodor Costescu. S’a dus vestea de el în lung și în lat. Satul Vânjulețu, unde s’a născut Teodor Costescu, este — cum se spune —­ un sat­­model pe toată țara , e plin de școli, o mulțime de școli, care s’au născut și trăesc din banii, din munca și din dragostea lui Teodor Costescu. In Turnu Severin, tot așa , la tot pasul te întâmpină mărturiile muncii și dragostei de neam și țară ale aceluiaș om. Astăzi Teodor Costescu e om în vârstă, dar neobosit ca și la douăzeci de ani. Muncește și ajută în dreapta și în stânga, risipindu-și banii și dragostea în folosul celor nevoiași. Puțini oameni au avut o viață atât de plină și de binefăcătoare ca Teodor Costescu. Tre­­bue să te duci, însă, acolo — la Vângulețu sau la Turnu Severin, sau măcar să treci numai Oltul, ca să auzi, să vezi și să înțelegi cu adevărat, ceea ce a făcut Teodor Costescu pentru satul lui, pentru ju­dețul lui, pentru țara și neamul lui. Iată pentru ce deunăzi ,în ziua de 29 Iunie (Vinerea trecută) Insuș Majestatea Sa Regele a lăsat pentru o zi treburile țării la o parte și a plecat la Vânjuleț, să vadă și el satul lui Teodor Costescu. Când s’a mai întâmplat asta, ca Regele Țării să plece spre cine știe ce sat pierdut în depărtări de București, spre a vedea isprava unui mare binefăcător? Niciodată —­ sau, cel mult, de foarte puține ori. Oricum, Teodor Costescu e un om cam singur în felul lui. Ce bine ar fi, dacă țara ar avea câte unul ca el în fiece județ ! In zece ani s’ar schimba fața țării și viața oamenilor. Iată de ce, încă o dată, Regele a ținut să meargă El, spre a vedea singur cu ochii Lui, pe omul dela Vânjuleț. E cea mai mare răsplată pentru Teodor Costescu — și e cel mai mișcător îndemn, pentru toți acei pe care părinții și Dumnezeu i-au făcut cu dare de mână, să facă și ei ceea ce a făcut și face Teodor Costescu. Voevodul Mi­hai în excursie prin Argeș și Vâlcea să nu creadă cumva cititorii « Albinei » că dru­murile prin țară ale Voevodului Mihai ar fi niște dru­muri de plăcere. V’am mai spus că, în toate aceste așa zise excursii, Măria Sa învață. El n’a isprăvit încă anul de școală, ca școlarii ceilalți, ci mai are Încă vreo zece zile de învățat. Abea spre 10—12 Iulie va fi și Dânsul liber pentru joacă și odihnă. Iar luna din urmă, adică Iunie, ca și cele zece zile din Iulie, Măria Sa le folosește călătorind și învățând în dife­rite locuri din țară. Adică , în loc să învețe în București despre Dunăre, se duce chiar pe malul Dunării, și face acolo lecția despre această mare și binefăcătoare apă a țării noastre — și tot astfel, în loc să­­­ se vor­bească despre munții noștri in București. El merge pentru o zi două chiar acolo la munte, ca să aibă Car­­pații în față când va asculta lecția despre ei. Și așa mai departe. In chipul acesta, Măria Sa își cunoaște pas cu pas și pe îndelete țara și poporul peste care va domni mâine ca rege — și oricine înțelege cât de folositoare, atât pentru El, cât și pentru noi, sunt aceste drumuri pe care Moștenitorul Tronului României le face mereu în lung și latul țării. Excursiile din Argeș și Vâlcea In zilele de 29 și 30 Iunie, Voievodul Mihai a fost în județele Argeș și Vâlcea, în partea lor dinspre munte. A mers întâi la Curtea de Argeș (totdeauna,­ aproape, e însoțit de cei unsprezece colegi și de câțiva profesori) , unde a pus o cunună de flori pe mor­mântul Unchiului Său, marele rege Ferdinand. Tot în acest oraș a văzut mormintele celor dintâi voievozi și domnitori ai Munteniei și a ascultat, tălmăcită în chip minunat, legenda Meșterului Manole și a Mă­năstirii Argeșului. După aceea a făcut un drum spre Olt, la R. Vâlcii, apoi pe Olt în sus, la Mănăstirea Coziei, unde a văzut mormântul lui Mircea cel Bătrân... Apoi mai departe, pe valea Oltului, până la Brezoiu, în inima munților. De acolo s’a înapoiat din nou la Curtea de Argeș, de unde a plecat pe Argeș în sus, la satul Areful, unde a văzut cea mai veche cetate a Munteniei, aceea sub zidurile căreia, în 1330, armata ungurească a lui Carol Robert a fost nimicită de Ba­­sarab cel Bătrân (au­ învățat-o cu toții). In toate aceste drumuri, Măria Sa a făcut din loc în loc popa­suri, unde se făcea câte o lecție de istorie sau de geo­grafie sau de gramatică, după care pornea mai de­parte. In seara de Sâmbătă, 30 Iunie, Marele Voievod s’a înapoiat în București. Douăzeci și cinci de ani, dela moartea lui Aurel Mureșanu în ziua de 29 Iunie, s’au împlinit 25 de ani, dela moartea lui Aurel Mureșanu, care a fost unul dintre cei mai aprigi luptători, pentru cauza românească. Ziarist de frunte, el a fost întotdeauna primul în toate împrejurările și acțiunile mari românești. Mormântul său se află la Brașov în cimitirul Groadel, unde au mers rudele și toate autoritățile, cu prilejul acestei pioase amintiri. O familie fericită In comuna Daneș din județul Târnava Mare, lo­­cuesc gospodarii Elisabeta și Nicolae Constantin, împreună cu copiii lor. Acești modești plugari sunt foarte fericiți, fiindcă copiii lor, sunt harnici la învă­țătură. Toți, 5 fete și un băețaș, au fost premianții întâi în școlile în care au învățat. Fericiți părinți, cu așa copii. Școlare Dăm mai jos, condițiunile în care se primesc elevii ca să urmeze școlile de conductori tehnici de la Bucu­rești și Cluj . Sunt admiși fără examen, absolvenții de licee, școli de comerț superioare și arte și meserii, dacă au la bază patru clase de liceu, înscrierile se fac în București la direcțiunea școlii, Calea Victoriei No. 93 și la Cluj, str. Gh. Barițiu No. 26. Ministerul Apărării Naționale, amână de la încorporare, elevii înscriși la aceste școli. Absolvenții acestor școli, pot ocupa funcțiuni la stat. Piața peștelui In ultimile zile a sosit mult pește la Galați din păr­țile Tulcei și ale Brăilei. El s’a v­ândut cu următorul preț : Cega 36—54 lei kgr. ; nisetrul 19—45 lei kgr. ; crapul 28—41 lei kgr.; ciortanul 11—15 lei kgr.; somoteiul 6—10 lei kgr. ; știuca 6—14 lei kgr. ; linul 8—1­ lei kgr. ; carasul 6—10 lei kgr. ; plătica 12—14 lei kgr. ; albitura 8—13 lei kgr. ; bibanul 5—10 lei kgr. ; vacii dela 15 bani până la 75 bani bucata. LUCRAREA UNGUREASCA — PESTE GRANIȚE — Am văzut în cele două articole trecute cum Ungurii nu vreau să se împace cu țara care le-a rămas, cum nu vor să se astâmpere, și cum a smut mereu la ei acasă, ca lumea să fie mereu gata de răsmirită. Dar nu se mulțumesc cu atâta. De la în­­cheerea păcii,ei n’au ostenit o singură zi să strige peste granițe că li s’a făcut o mare nedreptate. Au tipărit până acum aproape două mii de cărți în limbi străine : în fran­țuzește, englezește, italienește, nemțește, în cari încearcă a dovedi popoarelor mari din Apus că noi românii nu suntem vrednici să avem o țară așa de mare și de frumoasă. Și că nici dreptul de a o stăpâni întreagă nu-1 avem. Și pentru a dovedi așa prăpăstii nu se sfiesc să întoarcă istoria pe dos și să-și bată joc de adevăr. Astfel ei spun în scrierile pe care le trimit în străinătate minciuni sfruntate, ca acestea : Spun că ei sunt locuitorii cei mai vechi ai Ardealului ; că atunci când l-au cucerit ei, l-au cucerit nu dela români ci dela popoare slavonești ; și că noi românii am venit aici foarte târziu, ca păstori cu locuințe nestator­nice, prin veacul al treisprezecelea. Dar noi știm, și cu noi toți istoricii din lume, că poporul românesc s’a născut pe pământul Daciei traiane, din coloniștii aduși de marele împărat și din poporul Dacilor biruit de romani. Dar abea trecuse o sută de ani de la Hristos când Dacia a fost făcută provincie romană, iar Ungurii au venit între Tisa și Dunăre abea către anul 900 după Hristos. In Ardeal nu au intrat decât și mai târziu, încă cei mai vechi istorici ai noștri au dovedit că locuitorii Daciei nu și-au pă­răsit țara când Aurelian împăratul și-a co­borît legiunile, armata adică, la miazăzi de Dunăre. Dar acei locuitori, către sfârșitul veacului al treilea după Hristos, erau acum români, și în mare parte chiar creștini. Nu numai că nația românească era în Ardeal ca stăpânitoare sute de ani înainte de a veni ungurii, dar la sosirea lor se aflau ro­mâni până și dincolo de Dunăre și în ținu­turile de la miazănoapte, mai târziu ajunse ținuturi slovăcești. Dar deși acesta e adevărul, popoarele mari din Apus nu s’au interesat de trecutul nostru, nu-1 cunosc, și ungurii pot pescui în apă tulbure. Așa că și noi avem datoria să luminăm asupra adevărului pe cei cari hotărăsc de soarta Europei. Altă răsturnare a adevărului o fac în străi­nătate Ungurii când spun în cărțile lor de propagandă că românii sunt pe o treaptă de cultură cu mult mai joasă decât ei, și că nu se cade ca cel mai prost să stăpânească pe cei mai cuminți. Dacă poporul nostru din Ardeal a avut mai puțină învățătură, e din vina grofilor și baronilor unguri, cari l-au ținut în iobăgie, ca într’o adevărată robie. Dar noi n’am fost mai fără învățătură decât țăranii unguri, pe cari boerii lor i-au ținut în aceeași ne­știință și iobăgie. Ei mai arată că Ungaria așa cum a fost, înconjurată de munții Carpați, a format o țară fericită care avea și munte și șes, și la­nuri de grâu și păduri, și toate bogățiile de care are nevoe o țară să poată fi mulțumită. Acum, — zic ei — luându-i-se Ardealul cu munții, cu pădurile, cu cărbunii și aurul. — Ungaria a rămas o țară ciuntită, nenoro­cită, care trebue să aducă din alte țări lemne, cărbuni, sare, fier și alte lucruri. Spun că din vina împărțirii Ungariei e azi atâta să­răcie și la ei și la noi, ba chiar în lumea în­treagă. Ungurii așa sunt din fire : măresc lucrurile, și nu bagă de seamă că ajung cu prostiile lor de râsul lumii. Cum? Pentru că s’a împărțit Ungaria e foamete în Rusia sau sunt milioane de oameni fără lucru în Germania, Anglia și America ? Copilării ! Dar ceea ce spun ei nu-i adevărat : mai sunt țări cari n’au lemne, cărbune, fier și cari nu numai că pot trăi dar chiar înfloresc. Fiindcă vând din ce au și cumpără lucruri din alte țări. Nu este azi țară care să nu cumpere și din alte țări. Ungaria câră a rămas ca pământ unguresc e foarte bogată în grâne, în animale. N’are decât să vândă ce are de întrecut, și să cum­pere lemne, cărbuni, etc. Mai scriu în cărțile lor pentru străinătate că românii asupresc pe unguri și celelalte neamuri cari trăesc cu noi, că avem prea multe minorități și că acestea sunt toate mai culte decât noi : ungurii, germanii, rușii, evreii. Cât privește purtarea noastră cu minori­tarii poate veni ori­ce străin să cerceteze : nicăiri, în alte țări, ei n’au atâtea drepturi și nu se bucură de atâtea slobozenii ca la noi . Au școala și biserica lor națională, au negoțul și comerțul lor, — ba partea cea mai mare a comerțului din țară e pe mâna străinilor. Nimeni nu-i prigonește nici pentru limbă, nici pentru lege, nici pentru avere. Noi cu toții suntem martori. Dar și străini cari au cercetat aceste lucruri, au adeverit că în România o duc minoritățile mai bine decât în oricare altă­ țară. Cât pentru plângerea lor că au rămas sub stăpânire românească peste un milion de unguri, plângerea e adevărată, dar nu e îndreptățită. Și anume, în Ardeal, din vechime, nu sunt decât Secuii, dintre Unguri. Aceștia sunt vreo trei sute de mii. Ceilalți, ungurii sunt veniți de curând, de vreo 70 de ani și s'au așezat mai ales pe la orașe, ca slujbași ai Sta­tului. Apoi câteva sute de coloniști unguri, aduși anume să locuiască în marea de români. Nu noi suntem de vină că au venit și au rămas aici. Au fost aduși cu gânduri dușmă­noase împotriva noastră. Noi nu i-am chemat. Ei mai țin să dovedească în străinătate că stăpânirea lor asupra popoarelor nemagh­are a fost dreaptă și cinstită, mai bună ca a noastră asupra lor. Istoria, cea ungurească chiar, mărturisește însă împotriva lor. Ea arată că în Ardeal a fost «unirea celor trei națiuni : Unguri, Secui, Sași », împotriva românilor. Până la 1848 numai cele «trei națiuni » aveau drep­turi, românii erau numai «suferiți». Iar dela 1848 știm cu toții ce mari silințe și-au dat Ungurii pentru a-i maghiariza pe români. Neadevărurilor, pe cari guvernele ungu­rești, cu bani scumpi, le răspândesc peste granițe, trebue să le răspundă și românii, pentru a nu lăsa lumea în rătăcire. Noi ce să zicem ? • Vai de poporul care nu se poate răzima d­ecât pe minciună ! I. AGÂRBICEANU

Next