Amfiteatru, 1986 (Anul 20, nr. 1-12)
1986-01-01 / nr. 1
Poeţii cîntă patria, pe fiul ei iubit Vasile Speranţa Omagiu lată, azi de sărbătoare se-nveşmîntă-ntreaga ţară Este ceasul de slăvire cind pe boltă mindrul astru-al României se înalţă răspîndind lumini depline Cum deplin în crugul vremii nou destin se zămisleşte-n Epoca pe drept Ceauşescu denumită-n noul hronic Al înfăptuirii noastre, al dreptăţii şi mîndriei De a fi aici, acuma, fiu şi fiică-n ţara mumă. Dîrz ne îndrumă prin anii peste douăzeci, din urmă. Cel menit de la Congresul IX să ne fie nouă Şi cîrmaci, dar şi părinte, şi înflăcărat tovarăş Flacără ţinînd in mîna-i, cum strămoşii din legende Tot aşa cum marii oameni ai istoriei făcură înscriind in cartea ţării slova unui drum de slavă. Dacă azi izbînzi în toate cele ce se văd aducem, Dacă astăzi România e puternică sub soare Naţiune-ncredinţată unei deveniri de seamă. Dacă azi întreg poporul strîns unit sub flamuri roşii Şi sub tricolorul falnic ce înseninează zarea Îşi urmează drum de glorii înspre comunistul ţel. Astea toate sînt dovada că ne e conducătorul Dar al timpului, un geniu binecuvintat de soartă Să continue măreaţa operă ce-o făptuiră Mulţi bărbaţi ai ţării noastre de cind ea e fiinţare. La mulţi ani ! Cu sănătate să ne duceţi spre izbindâ! Fie să vă fie viaţa lungă şi strălucitoare. Fie să vă fie mina fermă pe a navei cîrmă, Fie să vă fie ochiul luminat de-acelaşi astru Care luminează ţara din ţării îndepărtate Fie şi să fie pace-n lume şi dreptate. Fie şi să izbîndească gindul cel curat şi raţiunea ! Claudiu Ene Spune-mi val al mării ce mistuit în spume Alergi spre stînca vremii înveşnicindu-ţi stropul Să-adoarmă-n vatra ţării sub brazda roditoare, Ce inimă română măreaţă de-al ei nume Nu strigă adevărul ce în fiinţe-i focul : Triumfe Pacea-n lume, treziţi-vă popoare ! Imn Pace bună ca un soare Arzi in inimi roditoare Ca o brazdă ce dă pîine Şi lumina cea de miine. Spune lumii ce-i iubirea Cugetul ales, simţirea Ce-i fiinţa care cîntă Şi cu vis se învestmîntă. Ce-i izvorul din cuvîntul Ce străbate tot pămîntul Mai curat decit un imn Pace fie cer senin inima-n nestins rămînă Patria de dor - română ! în ţara mea strălucesc feţele oamenilor şi străluceşte lucrul iniinilor lor. Dacă aş fi întrebată : ce fel de oameni sínt in ţara ta? Aş răspunde : în ţara mea sínt oameni de omenie, comuniştii de azi şi comuniştii de mîine ritmînd monorima Românie-Omenie in ritmul zilelor. Daca aş fi întrebată : ce constelaţii poposesc deasupra ţârii tale ? Aş răspunde : deasupra ţârii mele se roteşte mai cu seamă constelaţia destinului ţării mele şi această constelaţie se numeşte Epoca Ceauşescu după numele celei mai strălucitoare stele care îi înseninează fruntariile. Priveşte, de oriunde te-ai afla, această lumină şi vei afla locul României ! Monica Pătruţ Spre comunism Spre comunism cu ţara noi astăzi ne-avîntăm , cutezători şi falnici, prin trainic legamint ; căci viaţa nouă, dreaptă, străbunii îi cîntam şi le cinstim menirea pe-acest mănos pămînt. Tu, ţară mîndră şi liberă sub soare, precum iubirea noastră ‘nălţindu-se-n tării , ai dus în larga lume arzînda ta chemare spre idealul păcii şi-a! dreptei lui solii. Partid al omeniei, stegar de neînfrînt ; chezaş a tot ce astăzi măreţ a devenit; ne eşti lumina vie şi ţelul cel mai sfînt, ne eşti ce tot pe lume mai mult noi am iubit. Imn pămîntului acesta Miresme răsărite-n zori pe ţărm... adine, răscolitor ca soarele-n zenit ; cum cîntecul răzbate lin şi pur din asfinţit de neuitate tresăriri prin somn. E-o ploaie râtăcitâ-n bucurii asemeni griului plămadă din ţarină ; căci nenunţit adorm sfios pe-o rină şi-mi ride-un ochi spre soare cu copii. Ce-mi spui de-acest pămînt care ne-adapă într-a iubirii lungi splendoare pură ; Din vînt spre vînt, din ochi şi gură o ceată de lumini prin pleoapa-mi scapă. Ş-apoi înfiorat, ascuns de-un vers in patima fără sfîrşit a firii ; Sărut pămîntul cîntec a! iubirii şi-l plămădesc adine în univers. Un imn, o linişte şi-o pace, un lung, fără sfîrşit ecou ; se’nalţă cîntu-acesta falnic, nou odihnitor cind pîinea-n griu se coace. Romeo Buşegescu Sonet de pace Spune, ce-s Carpaţii, eterna mea cimpie Fragedă ca pîinea de prunci ruptă rizind Aurul fintînii, sufletul din glie inima-n seninuri de cer şi de pămînt. Spune-mi ce e doina-n rostire românească Izvor in lume unic din zile luminoase. Pe umăr stă cocorul făclia cea frăţească Simţirea fără seamăn de arderi glorioase. AMFITEATRU Dacă aş fi întrebată Dacă aş fi întrebată : cum este ţara ta ? Aş răspunde : cutezătoare precum copacii înalţi care urcă pe crestele Carpaţilor şi incovoaie viaturile vrăşmaşe ale frigului. Dacă aş fi întrebată : ce culoare are cerul deasupra ţârii tale ? Aş răspunde : el nu are culoare, el îşi împrumută culoarea din ochii copiilor ţării mele, din lacurile şi din fiurile ei, iar în zilele de sărbătoare din filfntul drapelelor. Dacă aş fi întrebată : ce străluceşte în ţara ta î Aş răspunde : în ţara mea străluceşte ţara mea incit stelele care trec pe deasupra-i pălesc şi se inclina. Cîntec de ianuarie Un timp de certitudini respiră azi Carpaţii. De sub zăpezi petale in soare se deschid, Suind solemn in slavă iubirea unei naţii, La sărbătoarea Ţării şi-ntregului Partid. Din zeci de milioane de piepturi falnic crească Rostirea de urare, cu miez rotund şi pur : Mulţi ani conducătorul de Ţară să trăiască, Nimbat de Tricolorul roş-galben şi-azur ! El ne-a redat deplină a noastră demnitate, Ne-a învăţat ce-nseamnă a fi revoluţionar. In epoca de glorii, de-avînt şi libertate, Ne-a fost, in marş spre piscuri, cel mai semeţ stegar. Un cint de ianuarie din orişice fereastră. Pentru acel ce este nestrămutatul crez In viitorul Păcii de pe Planeta-albastră, Ce te îmbărbătează să speri şi să cutezi. Pe drumul de lumină ce-l facem ,înainte, Ne e stejar, prin veacuri durîndu-şi veşnicia. Cu dragoste şi stima cînd spunem : Preşedinte, Noi spunem : CEAUŞESCU - PARTIDUL - ROMANIA ! Elena Roşea Patria Patria nu-i crug de chibzuinţă pe-ancestralul trunchi, la care-n vreme altoim senina ei fiinţă cu lumini de rodnice poeme. Laude din cornul lumii. sună - trezi suim pe pantele de faptă, trei culori, avindu-le-n cunună aură de pace înţeleaptă. Patria ne simte şi ne ştie miez fecund ideii-n tot fireasca de-a deschide porţi de măreţie mugurii în stîlpi să le mijească. Patria e omul său ca jarul — Ceauşescu-ndlătinat a soare să ne fie rourat altarul de izbînzi, albind de-a trudei sare. Patria-i partidul ce-şi alese cîrmei sale-un Suflet de virtute de-i îmbracă zilele-n mirese în amiezi de zvon de alăute. Steaua faptei tuturor .► Lumini de gînd sunt prinse-n evantaiul, ce-nviorează patria de dor şi-n sens de timp fecund îi curge-alaiul de-atinge-o stea din fapta tuturor. Suntem o ţară, vis cu vis, sub pleoape — un curcubeu în zarea de partid şi-n rouă luptei, undă de vii ape, bumbii de sîmbur rodnic se deschid. Şi miresmăm, nuntind privighetoarea pe orc de ram de ramură-ntru zori, cînd tricolorul îşi învoaltă floarea la tija păcii-n anii de viori. Al naţiunii suflet, Ziditorul de praguri de soroc de biruinţi cu-nţelepciuni ne dăruie condorul, ce zboară-a vămi de aur prea fierbinţi. Ion Socol 3