Argeş, 1966 (Anul 1, nr. 4-7)
1966-09-01 / nr. 4
Cuprinsul Deschiderea noului an şcolar, editorial 3 A cincea Universitate din România, de Marin şi Mocanu 3 Щ PERMANENŢE ALE CULTURII ROMÂNEŞTI Sărbătoarea Academiei, de Miron Nicolescu, preşedintele Academiei Republicii Socialiste România Cum a luat fiinţă Academia Română, de V. Tega Antim Ivireanul, de M. C. Rădulescu George Coşbuc, rapsod al istoriei poporului, de Vasile Netea Începuturile lui Coşbuc, de G. F. Ţepelea „Naţia creează totul“ — amintiri despre Coşbuc, de Const. Rîuleţ Oameni şi locuri din Argeş, în oprea lui Liviu Rebreanu, de Petre Mihai Gorcea Din viaţa fratelui meu, de Tiberiu Rebreanu Un popor cu milioane de artişti, de Baruţu T. Arghezi în vechea vatră a Goleştilor, de V. Firoiu ★ BILETE DE PAPAGAL Camil Ressu, de Tudor Arghezi 11 ★ ŞTIINŢA ŞI PRODUCŢIA Organizarea ştiinţifică a producţiei de C. Dinculescu, membru corespondent al Academiei, ing. Vasile Arsinte, ing. Ion Popescu şi V. Naghi 4 Ştiinţa schimbă faţa pămîntului, de Constantin Sandu, preşedintele Sfatului popular regional Argeş 5 LITERATURA Pribegie, de Tudor Arghezi 1 „Grilotalpa“, schiţă de Ioniţă Marin 7 Mireasma finului cosit, de Doru Moţoc 7 Versuri, 8 Al. Mutanabbi, de Ilie T. Bădicuţ 15 DELIMITĂRI CRITICE Hortensia Papadat — Bengescu, scriitoare naturalistă, de Mihail Diaconescu 13 „Camino Real“, sau nerealizarea aspiraţiei spre fericire, de Rodica Voicu 15 CRONICI TEATRALĂ, de Al. Cerna-Rădulescu 15 LITERARĂ, de Ion Nijloveanu 18 PEDAGOGICĂ de Viorica Farcaşiu, T. Bogdan 16 PLASTICĂ, de Mihai Diac., I. Răducu, I. Theo 17 MUZICALĂ, de L. Stănescu 18 MĂRUNTA, epigrame, intersecţii, note 19 AGENDĂ , cărţi, reviste, calendar, poşta redacţiei 2 Tribuna cititorilor, de prof. I. Hurdubeţiu 14 Scrisori de" peste "Hotare, Se'Zenovie Păun, Mioriţa Muşat, I. Teodorescu 14 Răspîndirea literaturii române în America latină, de M. Andrieşanu 15 1 3 9 10 11 11 12 12 20 6 ARGEŞ REVISTĂ POLITICA, SOCIALĂ, CULTURALA, EDITATĂ DE: COMITETUL PENTRU CULTURA ŞI ARTA AL REGIUNII ARGEŞ Apare lunar COMITETUL DE REDACŢIE : BANUŢU T. ARGHEZI, DAN BIŢICĂ, ing. C. BUDAN, AL. CERNA - RĂDULESCU (secretar general de redacţie), ŞERBAN CIOCULESCU, membru corespondent al Academiei Republicii Socialiste România, MIHAIL DIACONESCU (redactor şef), arhitect V. MANU, AUGUSTIN Z. N. POP, GHEORGNE STANCULESCU, GABRIEL ŢEPELEA, inginer NICOLAE ŢILIVEA REDACŢIA ŞI ADMINISTRAŢIA : Piteşti, strada Justiţiei 6, telefon 2728 Tiparul : întreprinderea poligrafică „Argeș“, str. N. Bălcescu 93, Pitești — comanda nr. 552 cărţi Omagiu lui Al. Rosetti Un comitet format din academicieni, profesori universitari şi cercetători ştiinţifici a luat iniţiativa editării unui volum omagial închinat profesorului şi omului de ştiinţă Al. Rosetti cu ocazia împlinirii vîrstei de 70 ani. Volumul de peste 1000 de pagini apărut în Editura Academiei Republicii Socialiste România, are, pe lingă semnificaţia ocazională, o semnificaţie ştiinţifică de prim ordin, întrunind colaborări preţioase atît din ţară cît şi de peste hotare. Dintre colaboratorii străini prezenţi în număr impresionant, notăm contribuţia unor lingvişti, ca A. Griera (în limba spaniolă) despre „Basca, limbă romanică“; Marcel Cohen „Asupra modului ipotetic în limba franceză“ (în limba franceză) ; I. Fónagy : „Contribuţie la o dezbatere asupra teoriilor „Physei“ şi „Thesei“ (în limba engleză); contribuţia unor lingvişti de renume mondial ca Roman Jakobson, Alf. Lombard, André Martinet ş.a. Lingviştii români sunt prezenţi prin studiile acad. Emil Petrovici (Elemente romanice dalmate în lexicul istroromânei), acad. Iorgu Iordan (Cuvinte româneşti cu dublă derivare), Boris Cazacu (Alexandru Rosetti, profesor şi om de ştiinţă), Gh. Ivănescu, Gavril Istrate, I. Coteanu, Romulus Todoran, Liviu Onu, Gh. Poalelungi, Constantin Maneca, Florenţa Sădeanu, Valeriu Rusu ş.a. Cei mai mulţi dintre colaboratorii români mai tineri sunt foşti elevi ai profesorului Rosetti , întrunind colaborările a pestiv 200 de specialişti, volumul omagial atestă larga rezonanţă a activităţii acad. Al. Rosetti, atît în ţară cît şi peste hotare. Romul Munteanu : Bertolt Brecht Brecht — creatorul de şcoală dramatică, realizatorul şi teoreticianul teatrului „nonaristotelic“ şi „epic“ — este puţin cunoscut de iubitorii operei sale. Monografia lui Romul Munteanu vine să împlinească o dorinţă mai veche a publicului cititor. Ca şi în alte lucrări, Romul Munteanu analizează cu o aleasă putere de înţelegere masiva moştenire literară a lui Brecht, oferind cititorului o imagine cuprinzătoare a întregii opere. Avînd posibilitatea de a judeca opera în contextul epocii, autorul ajunge la concluzia că începînd cu primei., piese „Baal“ (1917) şi „Tobe în noapte“ (1922) şi pînă la ultima lucrare dramatică, trecînd prin capodoperele „Moutier Courage“, „Viaţa lui Galilei“, „Omul cel bun din Sîciuan“ ş.a., autorul şi-a susţinut cu fervoare tezele „teatrului politic“, lovind atît în cei care au distrus Republica de la Weimar, cît şi în guvernarea dementă a lui Hitler („Ascensiunea lui Arturo IIi poate fi oprită“, „Teroarea şi mizeriile celui de-al III-lea Reich“). Avînd o orientare fermă în aprecierile estetice, recenta lucrare adoptă, cum era şi firesc, în primul rînd un punct de vedere sociologic. Studiul paralel al creaţiei dramatice şi al scrierilor teoretice („Micul organon“, „Teatrul experimental“, „Dialectica teatrului“ ş a.), sesizarea cu acurateţe a efectului pozitiv al cunoaşterii şi aprofundării de către scriitorul german a marxismului, duc pe autorul monografiei la o expunere detaliată a întregului univers al operei brechtiene. Informaţia vastă, metoda sigură, expunerea concisă sînt cîteva din caracteristicile felului de lucru al lui Romul Munteanu. în partea finală a monografiei, autorul emite judecăţi de valoare asupra poeziei, iar concluzia care se desprinde este că „ ...nici un alt scriitor german din această perioadă nu-şi ancorează poezia aşa de mult în epocă, nu o transformă cu atîta eficienţă într-o cronică a evenimentelor filtrate printr-un spirit de profundă luciditate“. Sobrietatea stilului, analiza la obiect, subtilele apropieri de dramaturgia apuseană sunt calităţi care recomandă cartea lui R. Munteanu ca pe una din cele mai serioase lucrări despre literatura germană contemporană. Victoria Ana Tăuşan : Culorile complementare S-a subliniat adeseori influenţa: Ud Arghezi, Blaga sau Barbu asupra poeziei actuale. Dar s-au făcut referiri stricte numai la „corespondenţele“ lor cu poezia masculină, tînără. Fără a striga „Evrikal“, ni se pare că poezia Victoriei Ana Tăuşan are destule note de „barbism“ — pentru a întrebuinţa un adjectiv des folosit în critica literară. Detaşare, uneori nefiresc de categorică din partea unei poete, criptizarea unor imagini, „substanţializarea“ imaginilor — despre care vorbea un critic definind poezia românească contemporană, pun la încercare cititorul, care, venit să se delecteze cu o poezie uşoară, găseşte esenţe tari emanate de o poezie modernă. „Culorile complementare“ reţin atenţia cititorului prin bărbăţia voită, pe care o afişează autoarea. Este în această carte o dorinţă nestăvilită de a rupe zăgazurile liricii feminine — lirică alcătuită prea adesea din poezii cu mimoze şi parfum de trandafiri. Străfulgerată de doruri stelare, poeta adînceşte teme vehiculate în poezia contemporană cu insistenţă: „In mijlocul florii se coace o stea, / în noaptea petalei alb de adîncă“. Fără ambiţii materne sau casnice, ea vrea să fie întotdeauna numai „iubită“ care suferă cînd cel drag este plecat, neîntîrziind să-i facă „farmece“ pentru a reveni: „Strugurilor, pe toate zările,/ le-am pus boabe de ploii oricît ar fi, să nu poţi uita,/ să te întorci înapoi“. Tot iubire ascunde şi „Căutarea“ pe care poeta o execută într-un ritm de noapte neagră: „Umărul mi-l simt aripă./ Miezul nopţii fără-o clipă./ Prin pădurea mea nebună,/ Trec trăgînd un colţ de lună“. Intr-un „Univers“ interior, poeta şi-ar putea propune oprirea timpului în loc — idee faustică. Poeta nu-şi permite decît inversarea evoluţiei naturale a materiei: „Aş putea, dacă omul nu s-ar fi aplecat/ pînă la mine, cu inima plină de dragoste/ Şi nu mai ştiu: ninge cu muguri, fulgeră iarba, sunt toride zăpezile“. Ca la romantici, sau ca în povestea zburătorului autohton, căutarea poetei are loc în orele Urzii ale nopţii: „Tu, în toate schimbător,/ să străbaţi în timp uşor,/ niciodată n-aş schimba / greul meu, cu calea ta./ Ceas bătînd înalt şi cert/ două’şpe fără un sfert“. Înmugurirea iubirii face „Luna supusă“, peisajul devine „răsfrînt“ din cauza unor arşiţe grozave. „Popasul“ îl face pentru a intona un „cîntec de Ană“, care „din veacuri de veacuri iubind“ atît de intens că „Ultimul fulger a căzut“ ca „rădăcină în lut“. In ansamblu, volumul de poezie al Victoriei Ana Tăuşan, fără să „clatine recifurile scînteietoare ale poeziei tinere, este o contribuţie complementară“ — e adevărat — dar de o reuşită care obligă. SERGIU NICOLAESCU reviste „Contemporanul“ Luna aceasta, Contemporanul, săptămînal politic, social şi cultural, împlineşte 20 de ani. Propunîndu-şi să continue vechea tradiţie a „Contemporanului", revista şi-a cîştigat în cele două decenii de activitate un binemeritat prestigiu în rîndul cititorilor şi presei de specialitate. Abordînd larg în coloanele sale probleme sociale, economice, de ştiinţă, cultură şi artă, Contemporanul a militat efectiv pentru realizarea politicii partidului nostru în numeroase domenii de activitate. Revistă cu un profil bine conturat, cu o pregnantă personalitate, „Contemporanul“ şi-a obişnuit cititorii cu articole de un înalt nivel publicistic şi literar, contribuind la formarea conştiinţei socialiste a oamenilor muncii, la educarea lor. Gama variată de probleme abordate în fiecare număr pe teme esenţiale şi de actualitate, principialitatea şi exigenţa manifestate faţă de aspectele sociale şi culturale ale realităţii noastre socialiste, caracterizează activitatea acestei prestigioase publicaţii. La două decenii de apariţie, revista „Argeş“ felicită călduros colectivul redacţional al „Contemporanului“ şi îi urează noi succese în muncă, în articolul lui M. Caranfil şi Victor Parhon, în mina unui olar de la Oboga, un fel de vază de flori, sau dacă vreţi, o copie de pe cănile de sticlă din cantine, un obiect fără formă, fabricat în tipare de gips, tipare care tocmai fuseseră aduse de la Bucureşti ! Olarii din Oboga fabrică în serie, cu ajutorul tiparelor, sute de asemenea monstruozităţi“. Pentru a-şi face cu adevărat arta lor, artiştilor populari trebuie să li se creeze condiţii optime. N-ar fi rău dacă aceşti artişti ar fi scutiţi de impozitele pe meserie, aşa cum sunt scutiţi apicultorii. Dar problema, este mult mai complexă, aşa că necesită o dezbatere mai amplă. M. D. •POŞTA REDACŢIEI* NELU BARAOANA — Costeşti. Apreciem preocupările multiple, despre care ne vorbiţi, spiritul dumneavoastră însetat de cunoaştere. Poezia sosită la redacţie nu este din păcate publicabilă. Studiul „Populaţia pădurilor“ este potrivit pentru revistele de specialitate. ARISTICA BAGHINA —Turnu Severin Ne impresionează stăruinţa dumneavoastră şi observăm cu bucurie o anumită creştere calitativă, nu încă suficientă pentru a îndreptăţi publicarea. GOGA MARIN — Slatina. 20 de versuri fără nici un verb, ca în poezia „Viaţa“, nu este un fapt prea obişnuit. Reuşiţi, totuşi, să sugeraţi mişcarea prin substantive şi topică, dovadă că stăpîniţi meşteşugul versificaţiei. Dar perpetuînd acest sistem („Avalanşe“, „Iubiri“ etc) ajungeţi la manierism. De altfel poezia nu cere numai meşteşug; efortul este justificat numai dacă dă viaţă unor sentimente şi gînduri, pentru a fi comunicate în cea mai adecvată formă. MAZILU ELEODOR — Orleşti, Drăgăşani. Nu vă satisface răspunsul nostru din numărul trecut. Dar nici pe noi, versurile trimise a doua oară, care nu se detaşează de cele primite anterior. Cînd pornesc tractoarele înnegresc tarlalele Haturile au dispărut Ogoarele frumoase sunt. Este încă o dovadă că faptele de viaţă nu devin poezie decît atunci cînd trec prin intimitatea sensibilă a creatorului, care să le transfigureze artistic. Ce am mai putea să adăugăm, mai cu seamă cînd sfaturile vă supără atît de mult? GICU RĂDULESCU — Slătioara, Horezu. Se vede că aveţi ceva de spus, dar încă nu ştiţi cum s-o faceţi. Sentimentele şi ideile nu prind viaţă, nu capătă expresie. Sînteţi ca acela care iubeşte muzica, vrea să cînte, fredonează în el melodia, dar se află pentru prima oară în faţa unui pian şi nu ştie cum să atingă clapele. Ce vă putem recomanda? Multa lectură, mult exerciţiu. PAUL LIMAN — Iaşi Un poem despre palme are Ion Caraion, încercaţi să-l depăşiţi, şi paginile revistei noastre vă stau la dispoziţie. „Blestemul“ — cam echivoc. Dar ambele vădesc un talent în plină formare. Mai trimiteţi. FLORIN ŢENE — Drăgăşani „Veghe la căpătîiul nucului“, „Oaspeţii noştri“ şi ultima strofă din „Linişte“ atestă reale posibilităţi. Restul, exerciţii încă nereuşite. G. I. CHIRCULESCU — Bucureşti Reţinem „Pe unde calci tu“ NACREMI NIROS — (?) Cînd scrieţi versuri ca acestea: E toamnă cu noroaie pe poteci, Cu vînturi ce aduc pustiu, Cu zile lungi, posomorite, reci. Iar tu mă aştepţi Mă aştepţi mereu să viu, aveţi dreptate să vă anagramaţi numele şi să vă ascundeţi adresa... Dar cu alte poezii, ca „Seară la stînă“ nu mai e nevoie să vă păstraţi anonimatul... Şi totuşi aveţi o poezie promiţătoare: „Nu ştiţi ce-i iubirea“. Aşteptăm, de la acest nivel în sus. Şi atunci, cu identitatea mărturisită: BLENDEA GHEORGHE — Rîmeşti, Drăgăşani; DUMITRU SMEIANU — Cotmeana, Piteşti. încercări încă imature. IULIAN POPOVICI — Costeşti, Drăgăşani; DIMITRIE SANDU, Călimăneşti; ŞT. POPESCU — Drăgăneşti-Olt. Deocamdată nu ne putem forma o părere clară. Mai trimiteţi. calendar Mihail Săulescu învăţător şi gazetar, poetul şi-a frînt pana în luptele de la Predeal în 1916. Trei volume de versuri şi 50 de ani trecuţi peste lira lui rămasă fără cîntec dintr-un septembrie de singe... După o răsfoire de pagini uitate prea devreme, ne-au rămas gîndurile la versurile lui intitulate Capitala: o zugrăvire a Bucureştilor anilor lui de căutări, o frescă a oraşului de odinioară, un moment de răzvrătire... Matei Mito Au trecut 70 de ani de la moartea acestui actor, scriitor, cărturar şi om de gust (1814— 1896). Pomenit în fiecare zi în Bucureşti printr-o stradă principală care-i poartă numele, Matei Millo e totuşi cam prea puţin cunoscut de tineretul nostru şcolar şi universitar. El e unul dintre întemeietorii teatrului românesc, al unui stil, al unei literaturi originale de mare importanţă pentru apropiatul nostru trecut de artă dramatică. Pentru cinstirea memoriei marilor valori româneşti, pentru cunoaşterea mai largă a personalităţii şi înfăptuirilor lor, o iniţiativă editorială ne-ar putea oferi cîteva serii de portrete sintetice pentru arta plastică, literatură, ştiinţă, medicină, sport etc. în biblioteca fiecărui om de cultură, tînăr sau vîrstnic, aceste mici volume ar fi cărţile de căpătîi cele mai iubite. Prima serie ar putea fi Teatrul românesc unde desigur şi Matei Millo ar avea cîteva pagini rezervate, de aur... Ramuri“ Revista „Ramuri“ (nr. 10, din 15 septembrie 1966) publică o anchetă privitoare la felul în care este păstrată și valorificată arta noastră populară. Articolele semnate Florea Bobu Florescu, M. Caranfil, Victor Parhon, Gheorghe Focşa, Adrian Petringenaru, Ion Firu reamintesc de trista stare a acelor vechi meşteşuguri ţărăneşti căzute pradă nepriceperii funcţionarilor administrativi din diferitele cooperative meşteşugăreşti de producţie şi din U.C.E.C.O.M. Actul creaţiei personale, unice, al olarilor, cojocarilor, cioplitorilor în lemn, pietrarilor, al tuturor artiştilor atinşi de harul moştenit de la înaintaşii lor a ajuns să fie anulat printr-o şablonizare a producţiei de artizanat. „Am putut să vedem, se spune Panditeria Ar fi avut la 25 septembrie, 85 de ani — dar a închis ochii în 1913, trei ani după tipărirea unicului său volum intitulat Poezii. Cititorii aproape că nu-l mai cunosc, uitat şi de critică şi de edituri. Dacă Băncilă stă în Muzeul de Artă al Republicii Socialiste România, cu pînzele lui inspirate din răscoalele din 1907 — Panait Cerna, în versurile căruia trepidează nedreptăţile şi asupririle ţăranilor din acele vremuri, nu se găseşte în rafturile nici unei librării. ...Cu toate acestea, el face parte din tezaurul sufletesc şi din avuţia literară a ţării, un cărturar căruia creionul nostru tremurat pe marmura albă a timpului îi aşterne cu emoţie un cuvînt de aducere aminte... Lucia Sturza- Bulandra Cortina teatrului românesc poartă în ziua de 19 septembrie semnul de omagiu postum: au trecut cinci ani de cînd glasul, mişcarea, sprinteneala minţii şi vigoarea personalităţii ei au trecut în amintire. Cei care i-au fost parteneri n-o vor uita niciodată. Cei pe care i-a învăţat o vor pomeni întotdeauna cu respect. Cei care au văzut-o jucînd la 88 de ani ultimul ei rol, o vor avea permanent în memorie drept un exigent, complex şi maxim punct de comparaţie. 1. THEO ARGES