Argeş, 1982 (Anul 17, nr. 1-9)

1982-03-01 / nr. 1

1. „Domnule căpitan, ne apasă rău pro­prietarul Ivănuş, învoielile-s prea grele, plocoane prea multe, ne-nşală şi la mun­că, şi la socoteală. Primarul nu ne face­ nici-’o dreptate, e sluga proprietarului...“ Pădureţi, noaptea de 14 spre 15 martie 1907. „Sunt probe absolut temeinice. Atît la foc cit şi la devastări a luat parte tot satul“. 2. Pădureţi, 1950. Gospodăria agricolă colectivă, denumită „Răscoala din 1907“, îşi instalează sediul în fostul conac boie­resc. Participant la eveniment, actualul instructor al U.J.C.A.P. Argeş, Dumitru Radu, ne declară: „Stăpînii de azi ai „castelului“, ai întregului pămînt şi­ ai roadelor acestuia, porneau atunci cu nă­dejdea — pe deplin confirmată de istoria socialistă a ţării — că viaţa le va fi mai bună, mai bogată“. 3. Deşi sumedenia de treburi s-a mai domolit întrucîtva, la vremea cînd ţăranii pun mina pe calculatoare şi-şi contabilizează eforturile de peste an, drumul către sud, în grînarul Arge­şului, stăruie la fel de tulburător, itinerar ne­cesar prin viaţa celor ce dau viaţă pîinii. Mî­­nuitori de-o iarnă ai cifrelor ce nu mint, întoc­­mindu-şi verdictul unui an orînduit din pre­­grîu şi zile-porumb, ei au puterea (pentru că puternici sint !) să se­ judece astfel cum sînt, cum s-ar fi cuvenit să fie, cît de bine au făcut şi-ar fi trebuit să facă. An de an, povestea-i oarecum aceeaşi, clădită din munci şi zile, din zile-lumină şi nopţi lumi­nate de farurile tractoarelor. Dar acum, dacă-n agricultură poate exista un „capăt“, ei o iau de la capăt. Pînă spre o nouă iarnă zăbavă, ţăranii îşi regîndesc mijloacele de-a­ iubi mai bine, mai eficient pămîntul. Intrucît, ştiut este, pămintul de ре-aici (soluri sărace şi grele, „bolnave“ cum li se mai spune) n-a fost prea generos cu oamenii. Aceştia au preluat însă u­­neltele ştiinţei, au chibzuit mai bine puternica bază tehnico-materială şi, cel mai însemnat lu­cru al acestei autentice revoluţii, au scos la iveală rezerve de iniţiativă şi hărnicie, de pa­triotism activ. Astfel îndreptăţiţi la producţii record, mun­citorii din acest grînar românesc depun măr­turie că-n pofida vitregiilor naturii, recoltele-s fără de limită; că cel mai important îngrăşă­­mînt este însăşi hărnicia omului; că pămîntului trebuie să-i dai nu doar substanţe active, dar mai cu seamă oameni activi. Cu dragoste şi trudă, ei şi-au dobîndit drep­tul de a fi cetăţenii unui judeţ care, prin dra­gostea şi truda lor, poartă însemnele de Erou al Muncii Socialiste. 1. Martor ocular: Ilie Sandu, 36 ani, „scriitor“ (vătaf la pluguri). Data luării interogatoriul: 9 aprilie 1907. „In ziua de 13 martie 1907 am văzut focul în deal la paie (...) O mulţime de oameni veneau spre curtea proprietarului­­Agatie Vasi­­liu, unul din cei 313 mari proprietari ar­geşeni ce deţineau mai mult pămînt ara­bil decît toate cele 39 228 gospodării mici şi mijlocii şi 1320 gospodării de ţărani înstăriţi — n.n.). Oamenii de afară au scos porţile şi au pus foc la casele pro­prietarului (...) Am auzit în urmă prin oameni că Ion M. Diaconescu a fost ace­la care era în capul resvretiţilor şi­­îi în­demna la foc“ .Ion M. Diaconescu, în 1877 luptător pentru independenţă, a fost condamnat la 15 ani de temniţă. 2. Strîmbeni, octombrie 1952. 23 familii reuneau, într-o singură gospodărie, 120 ha. Mai aduceau 7 cai, 4 boi şi 6 căruţe. 3. In limbajul lor sec, statisticile spun astfel: agricultura Argeşului dispune de peste 50 000 maşini şi utilaje, în 430 de tipuri; în numai patru ani agriculturii româneşti i s-au alo­cat 110 miliarde lei; în Argeş funcţionează 4 institute de cercetări agricole; producţia globa­lă a celor 88 C.A.P.-uri şi a asociaţiilor econo­mice intercooperatiste se cifrează la 1,3 mili­arde lei. Zăbovim lingă acelaşi reper esenţial: omul. Lingă specialistul rămas ţăran, cu răbdarea, cu îndîrjirea-i, cu cercetarea făcută pe ploaie ori secetă mereu acolo, în chiar inima ogoru­lui, în miezul trudei tuturor, cu caietele sale de observaţii ale mersului timpului şi-al pro­ducţiilor, ale tuturor cîte-ţi spun cum să nu mai greşeşti, cu rostul său de-a pune umărul sub sacul cu sămînţă, de-a se strecura pe sub combine pentru cele trei reglaje dintr-o zi, cu kilometrii săi, zilnic vreo 40, risipiţi spre Hîrseşti şi Bucov, pînă-n Dealul Burzii, spre-a nu se risipi obsedantul „moment optim“, cu în­­dărătnicia-i de a demonstra că da, se poate hibridul 400 are cum rodi şi-n condiţii de ne­­irigare, cu hotărîrea sa de a lucra un lot ex­perimental nu de 200, ci de 350 ha, cu patima-i de a face agricultură nu cu fraze caligrafic întocmite. Acesta este Ion Pană, inginerul şef al C.A.P. Ungheni. In ’75 revenea în comuna natală şi afla următoarea stare de lucruri: recolte de 1 700 kg (grîu), 1 850 kg (porumb), 900 kg (floa­rea soarelui), 1 600 kg (orz), 100 l lapte pe cap de vacă. După numai cîţiva ani, pe aceeaşi suprafaţă, cu aceiaşi oameni Ion Pană obţinea, în aceleaşi condiţii de neirigare, în impactul cu o natură deseori potrivnică, 6 583 kg boabe la hectar, producţii duble la celelalte culturi, 1 800 l la lapte. Ion Dumitru, preşedintele Consiliului unic Miroşi, spune lucrurilor pe nume­: „Inginerul Pană parcă-i făcut din pămînt!“. Şi adaugă: „Asemenea oameni devotaţi pămîntului sînt a­­devăraţii purtători ai noii revoluţii agrare. Revoluţia se desfăşoară, pe de-a-ntregul, prin oameni, în spaţiul lor de conştiinţă, în înţele­gerea că bunăstarea tuturor depinde de abne­gaţia fiecăruia“. In faţa carnetului de reporter, Ion Pană tace. In cronica agrară a anului trecut, C.A.P. Ungheni a ocupat Locul I pe judeţ, Ы condiţii de sol neirigat. 1. Foc la Tănăsescu. Foc la Trepteanu. Foc la Dianu. Foc la Drăguţescu. Foc la Alimănişteanu. Foc la Ropcea. Foc la Ne­­gulescu... La 16 martie 1907 s-a auzit goarna lui Dumitru Udeanu. Eroul de la Griviţa, Ene Tudorache Gălbează a mu­rit nejudecat. Avea pe piept decoraţiile şi eşarfa tricoloră. 2. Am intrat în posesia unui „calendar al adevărului“ aparţinînd celor care, la chemarea partidului comunist, se-nstă­­pîneau pe propria lor viaţă. Iată cîteva din momentele cooperativizării în Argeş, mai exact datele înfiinţării primelor G.A.C.-uri: Mozăceni, Recea, Călineşti, Ştefăneşti, Richiţele, Popeşti, Oarja, Slo­bozia, Leordeni, Topoloveni,­­Stolnici (1950) ; Fîlfani, Rociu, Răteşti, Hîrseşti (1952). Intr-una din zile, ajutorul de maistru de la întreprinderea „Textila“, Florin Muciu, se pre­zintă la directorul S.M.A. Miroşi şi-i solicită postul de tractorist. „E de fel din Căldăraru, căsătorit în comună, ne spune directorul Ion Neamu. Ii puteam refuza întoarcerea acasă ? !... L-am şcolarizat şi-acum Florin, deşi prin me­serie e mecanizator, a redevenit ţăran“. Se-ntorc ţăranii şi fiii de ţărani la rosturile lor dintîi. Constantin Iordache fusese sudor. Nicolae Rizea, ceferist; Gheorghe Floricel, tîm­­plarul de-acum cîtăva vreme, lucrează în zo­otehnie. Dintre atîtea şi-atîtea destine, patru prezintă o tulburătoare similitudine. Ion Florea s-a năs­cut în Strîmbeni şi este inginer şef al C.A.P. Strîmbeni împreună cu soţia, şefa fermei zo­otehnice. Aurel Pîrvulescu e originar din To­poloveni şi s-a întors acasă, ca inginer şef al C.A.P.-ului de aici, împreună cu soţia — şefa fermei zootehnice. Cert este că revenirea specialistului în locu­rile natale nu-i numai un gest sentimental. Aurel Pîrvulescu a înţeles bine că-i sînt străi­ne hainele „funcţionarului“ în agricultură. Drept urmare, îşi croieşte astfel programul, 300 din 360 de zile, la 5 e­ n zootehnie, fuge la secţia tractoare, aleargă în cîmp şi prin cîmp pentru urmărirea lucrărilor, mai vede cîte-un tracto­rist obosit şi nu pregetă să urce pe maşină, pe la 17—18 e din nou în zootehnie, iar acasă, după ce se stinge ziua-lumină. Din 52 duminici îşi rezervă doar 5... In iarna lui ’80, C.A.P. To­poloveni plătise pentru furaje cam la trei sute mii lei. Ambiţia tînărului de 34 ani a hotărît însă altfel. Şi acum, vorba lui nea Marin Epu­re, preşedintele de la Strîmbeni, „de-ai înnădi două ierni, şi tot avem furaje pentru vite!“. Cum aţi izbutit cele 6 000 kg porumb boabe la hectar ? Şi cele 3 800 kg la grîu ? In ce fel puteţi asigura acum întreaga cantitate de fu­raje ? Cum acţionaţi pentru depăşirea oricărei limite în producţiile agricole ? Răspunsul a venit verosimil de simplu : „Iubind pămîntul!“. Dan GIUREA 3 CLIPE ALE ISTORIEI PAMINTURILOR DE LA ARGEŞ PENTRU TINE, ROMÂNIE ! Frunzuliţă ca năutul, Ce frumos mai cîntă cucul ! Şi cîntă cu bucurie Pentru tine, Românie ! Că pe unde a cîntat El peste tot a aflat Pe tot globul pămîntesc, Toţi de bine te vorbesc. Cîntă cuce, cîntă tu, Că frumos ţi-i cîntecul ! Du-te cucuie şi spune Spune la întreaga lume : Românii pacea doresc Pe tot globul pămîntesc. Peste tot pace să fie, Şi să trăim în frăţie Cum e-n scumpa Românie. Cîntă cuce-n largul zării Pentru primul om a! ţării Şi-i urează sănătate Viaţă lungă mai departe Că pe unde a umblat El peste tot a luptat Pentru pace şi dreptate între popoarele toate ! MA MÎNDRESC CA SINT ROMÂN Frunzuliţă flori de fîn Mă mîndresc că sint român. Că trăiesc în România Cum în lanuri ciocîrlia. Că muncesc cu drag şi spor, Pentru-al ţării viitor. Du-te dorule în zbor, Pînă-n satul meu cu dor In sătucul înnoit, Unde am copilărit. La casa dintre salcîmi, Unde-s părinţii mei buni. Care om ţara şi-o lasă Să aibe-n lume pedeapsă ! Să aibe-n lume păcat, Umbra pomului uscat. Că nimic nu e mai sfînt, Ca locul unde te-ai născut. trei Ilie DOBRE poet popular Săpata de Jos, Argeș Ne-am deprins să măsurăm şi să apreciem rezultatele muncii noastre prin contribuţia pe care o aduc la dezvoltarea social-economică a localităţii şi a ţării, prin aportul personal şi co­lectiv la îndeplinirea sarcinilor de edificare a societăţii socialiste multilateral dezvoltate. Pri­vim cu mîndrie patriotică şi cu vie satisfacţie la marile împliniri ale socialismului şi regăsim în aceste impunătoare, monumentale şi inegalabile produse ale muncii şi creaţiei socialiste, contri­buţia tuturor oamenilor muncii, avînd conştiinţa că, aşa cum afirmă secretarul nostru general: „Marile realizări obţinute în anii socialismului în dezvoltarea forţei economice a ţării sunt ro­dul activităţii neobosite, pline de abnegaţie a clasei muncitoare, ţărănimii şi intelectualităţii, tuturor oamenilor muncii fară deosebire de na­ţionalitate, al eforturilor considerabile, materiale şi umane, ale întregului popor pentru ridicarea economico-socială a patriei“. Şi ştim dimpreună cu întregul popor, că: „Nimic nu am primit din afară în mod gratuit, nimic nu ne-a căzut din cer ! Stadiul la care am ajuns este expresia muncii eroice a poporului nostru, a hotărîrii şi încrederii cu care toţi oamenii muncii urmează neabătut politica partidului, a tăriei şi forţei socialismului, a capacităţii noii orînduiri de a asigura întregii naţiuni un înalt nivel de civili­zaţie materială şi spirituală“. Regăsirea muncii noastre în inestimabilele va­lori materiale şi spirituale ale patriei socialiste ne dau conştiinţa apartenenţei noastre la o co­lectivitate şi la o realitate social-politică, eco­nomică şi culturală istoriceşte determinată, la o colectivitate şi o realitate generică pe care o numim PATRIE. Această apartenenţă ne face să gîndim şi să acţionăm din şi prin perspec­tiva efectelor binefăcătoare ale întreprinderilor noastre asupra realităţii în care fiinţăm, precum şi din cea a modului în care contribuim la în­deplinirea idealurilor şi aspiraţiilor colectivită­ţii umane căreia îi aparţinem, înţelegem că ac­ţiunile noastre colective şi individuale, pentru a fi realizabile şi nestînjenitoare, trebuie între­prinse şi desfăşurate în baza tendinţelor gene­rale de evoluţie exprimată de necesitatea isto­rica obiectivă, potrivit cerinţelor logice de dez­­oltare social-economică, în dependenţă directă a programele şi proiectele generale de dez­­oltare şi în conformitate cu un sistem de nor­me şi de reguli sociale elaborat, acceptat şi a­­probat de societate. Altfel spus, ştim tot mai mulţi şi tot mai mult, că acţiunea fiecăruia este parte a acţiunii sociale generale, colective, şi că, deci, ea trebuie iniţiată (proiectată), organizată şi desfăşurată potrivit şi conform unor cerinţe logice şi unor norme riguroase, încadrarea ac­tivităţii (acţiunii­ muncii) fiecăruia în sistemul general de cerinţe şi norme nu este doar o con­diţie a eficienţei, sau numai o cerinţă a reali­­zabilităţii ei, ci o obligaţie ce decurge din con­ştiinţa apartenenţei la o colectivitate şi la o re­alitate socio-istorică concretă din care faci parte. Şi cum această realitate socio-umană, concret istorică, delimitată într-un perimetru ge­ografic şi cuprinzînd tot ceea ce omul sau na­tura au creat împreună într-un tip de istorie, sub un disc de cer în care stelele aparţin deo­potrivă tuturor, aflaţi în aceeaşi emisferă, o nu­mim patrie, înseamnă că înălţarea şi dezvolta­rea ei, rod al muncii fiilor săi, are un conţinut profund şi atotcuprinzător patriotic. Patria este, aşadar, un perimetru geografic ocrotit de d­a­rul discului de aer sub care creşte, luminată de iradierea celestă şi fecundată de spiritul creator al celor ce se nasc, cresc şi muncesc aici, în aria cosmico-geografică, istoriceşte delimita­tă pe care o numim PATRIE. Ea, patria este un rezultat nu numai istorico-natural, ci şi con­ştient al mulţimii de oameni ce-i sunt arhitecţi. Ca însumare a istoriei în care forţa conştientă a oamenilor a creat multiple, variate, expresive şi impunătoare opere şi valori materiale şi spi­rituale, patria cu tot ceea ce îi aparţine, în afara cadrului natural, dar modificat şi el prin munca oamenilor, cetăţenilor patriei, este rezultatul muncii, al efortului continuu al omului de a-şi îmbunătăţi condiţia şi viaţa. Patria este mai ales opera creaţiei conştiente. Iar această creaţie are ca fundament munca, acţiunea milioanelor săi de cetăţeni de la începuturile fiinţării şi pînă azi. Se cere, aşa cum mereu s-a cerut, dar cu mai mult azi în evul fierbinte al socialismului, se cere pentru această înălţare a patriei rigoare deplină în acţiune, normativitate obligatorie în fiecare demis şi întreprindere, conlucrare acti­vă şi rodnică între toate forţele sociale angajate în procesul marii ctitorii de patrie, seriozitate şi responsabilitate, simultaneitate şi promptitudi­ne, cooperare largă şi multilaterală între toţi cei ce muncesc şi-şi servesc patria. Asumarea con­ştientă a rolului de constructor al patriei presu­pune, de aceea, aderarea conştientă la nevoia de a respecta cerinţele, normele, indicaţiile, reco­mandările, restricţiile formulate de societate. A­­cesta echivalează cu încadrarea şi integrarea în ordinea şi disciplina socială. Disciplina socială nu este un deziderat, ci o condiţie necesară pen­tru înfăptuirea programată a progresului social. Prin disciplina socială se asigură înfăptuirea neabătută a obiectivelor şi sarcinilor social-eco­­nomice la nivel naţional şi local, iar prin înfăp­tuirea acestora — progresul neîntrerupt al pa­triei. Iată de ce considerăm încadrarea şi inte­grarea fiecăruia în parte şi a tuturor la un loc în disciplina socială, dovadă elocventă a patrio­tismului. A fi patriot nu înseamnă a-ţi declara doar ataşamentul, dragostea faţă de patrie, ci a te încadra în efortul general, colectiv, de dez­voltare a patriei, de consolidare a cuceririlor, realizărilor, înfăptuirilor concetăţenilor, şi de a contribui personal, prin muncă proprie, la dez­voltarea şi înfrumuseţarea patriei. încadrarea şi integrarea în disciplina socială colectivă nu este privită la noi în societate ca o acceptare forma­lă şi pasivă a sistemului de norme şi reguli ce reglementează desfăşurarea generală a vieţii so­ciale, sau cu privire la activitatea profesională, ci implică participare activă, conştientă, tran­sformatoare, revoluţionară la înfăptuirea mari­lor obiective ale vremii noastre. Disciplina so­cială nu obligă la conformism, ci îndeamnă la acţiuni gîndite, deliberate, în conştiinţă de cau­ză pentru înfăptuirea sarcinilor imediate şi de perspectivă, presupune preocupări pentru per­fecţionarea activităţii personale şi colective, participare la găsirea şi generalizarea experien­ţei înaintate. Integrarea în disciplina socială, în actuala etapă de dezvoltare a ţării noastre este strîns legată de însuşirea, cunoaşterea şi apro­fundarea obiectivelor, sarcinilor, direcţiilor de dezvoltare social-economică a ţării, de integra­re a acestora în activitatea proprie. Participa­rea deliberată, conştientă, la înfăptuirea obiec­tivelor economice, social-politice şi culturale este în relaţie directă cu pregătirea profesională, gra­dul de competenţă al fiecărui om al muncii. Ri­dicarea gradului de pregătire profesională şi po­litică, a competenţei este determinată, în aceas­tă viziune, de motive sociale, de care depind, în ultimă instanţă, calitatea muncii sociale, înfăp­tuirea ritmurilor de dezvoltare stabilite de cel de al XII-lea Congres al partidului. Competenţa individuală, componentă a competenţei profe­sionale colective, devine element integrator şi integrativ al disciplinei sociale. Actele normative, recent elaborate privind în­tărirea ordinii şi disciplinei în toate unităţile şi la fiecare loc de muncă în parte dau un conţinut mai bogat, mai concret conceptului de disciplină socială, particularizînd cerinţele generale ale disciplinei la locul de activitate al fiecărui om al muncii, însoţite de o muncă educativă susţi­nută şi de exigenţă în aplicarea practică vor spori aportul fiecăruia şi al întregii colectivităţi umane la ridicarea şi propăşirea patriei socia­liste. Roadele muncii tuturor vor fi ferite de de­gradarea produsă de neglijenţă, super­ficialitate sau de lipsă de răspundere a unora — puţini la număr — care în diferite forme se sus­trag de la reglementările exigente ale muncii şi vieţii noastre socialiste. Aceasta înseamnă că toţi împreună, într-un spirit de disciplină socia­lă fermă putem realiza mai bine, mai repede şi mai eficient sarcinile stabilite în documentele Congresului al XII-lea al partidului, indicaţiile preţioase reieşite din cuvîntările şi expunerile tovarăşului Nicolae Ceauşescu privind edifica­rea societăţii socialiste multilateral dezvoltate şi înaintarea spre comunism a României. Stan FLOREA Patriotismul disciplinei sociale

Next