Argus, iunie 1926 (Anul 17, nr. 3930-3954)

1926-06-10 / nr. 3937

ABONA In Ta ră Un an 800 lai 6 luni 450 „ 3 luni 250 „ 3 lei în țară. 6 INTEI In Străinătate Un an 1800 lei 6 luni 1000 „ 3 luni 600 * în str&in&tate 6 PAGINI c Joi10 Iunie Un2fi Anul XVII No. 3937 1 TtMUNEIURI v DEORI­CE FEL IN TOATE ZIARELE ■ PRIN . 30(IETflTifl GENERALĂ i\ PUBLICITATE CAROL SCHULDER}! S.BEROER 5TR. KARAGEORGEVICI 3 TfcLtTt/SA ANLNEILRI xconium IN TOATE ZIARELE PRIN MIETMffl GENERALA lf PUBLICITATE CAROL SCHULDER­! S.BEROER 1TR. KARAGEORGEVICI 3 TEL’ 11/14-ORGAN ZILNIC al COMERŢULUI Fondatori: I. Pauker şi H. F. Valentin INDUSTRIEI şi FINANŢEI Director: Grigore Gafencu BIROURILE: București, Strada Sărindar 19 — TELEFON: PUBLICITATEA : Concesiunea Excluzivă a Societătei Generale de Publicitate Directori­i Carol Schulder vn S. Berger str. BipUCiFUa w KwpariM i­­mihi mu 6/93 91 23/69 Dezbaterea stabilizărei Consfătuirea convocată d­e primul ministru, acum câteva zile pentru ca guvernut împreună cu reprezentanţii agriculturei, industriei, comerţului şi ai marei finanţe să caute o soluţiu­­ne in problema monetară este un semn că, în sfârşit, oficialitatea noas­tră, a ajuns la convingere că situa­­ţi­unea de azi nu mai poate dura. Asemenea consfătuiri intre guvern şi specialişti, au fost convocate şi in Anglia şi in Franţa in momente gre­le, si totdeauna a eşit un folos din schimbul de veden intre cei cari ho­tărăsc în politica economică şi cei cari conduc de fapt economia naţio­nală. Din consfătuirea ţinută la noi, a rezultat un fapt îmbucurător. Toţi reprezentanţii vieţei economi­­ce au fost de acord asupra princi­piului stabilizărei monetei noastre. Mici deosebiri de vederi asupra de­taliaţilor, n’au lipsit, cum era şi na­tural, dar ceeace s’a aşteptat dela a­­ceastă cosfătuire, nu era fixarea de­taliilor de stabilizare, ci fixarea prin­cipiului întrebarea ce se punea era urmă­toarea : — Rămânem mai departe, in poli­tica monetară la revalorizare, sau părăsim această iluzie şi luând drept bază rezultatele dezastroase produse de politica de revalorizare începem o nouă politică, acea de stabilizare a monetei ? Şi la această întrebare răspunsul unanim a fost: Părăsim revalorizarea, ca imposi­bilă, şi adoptăm stabilizarea ca sin­­gurul mijloc de refacere şi insănă­­toşire. De altfel nu numai experienţa tristă pe care o facem noi de ani de zile ne îndruma către acest răs­puns ci şi succesele strălucite pe care le-au obţinut ţările cu moneda depreciată şi cari au introdus stabi­lizarea. In afară de România, sunt azi in Europa numai două ţări de impor­tanţă, cari având moneda foarte de­preciată persistă totuşi in revalori­zare. Aceste ţări sunt Franţa şi Ita­lia. Lăsăm la o parte motivele pen­tru cari in Franţa şi in Italia nu poate triumfa deocamdată, ideia sta­bilizărei, dar ţinând seama de de­precierea vertiginoasă din ultimul tmp a monedelor lor, nu vedem nici pentru acesta ţări altă eşire decât stabilizarea. Noi persistăm şi in politica de re­valorizare printr'un fel de solidari­tate latină in dezastru, cu surorile noastre din apus. Dar dacă in Franţa şi în Italia, necesităţi de ordin politic intern îm­piedică sau întârzie introducerea stabilizării, la noi asemenea necesi­tăţi nu există. Bugetul nostru nu are nevoe de Împrumuturi de la Banca Naţională cum este de pildă in Franţa iar de­­tentorii noştri de titluri, de datorii interne ale statului, nu reprezintă un contingent apreciabil -- să impue guvernului, politica monetară. Există şi la noi o piedică şi foarte importantă, dar nu e în legătură nici cu echilibrarea bugetului, nici cu problema datoriilor interne şi nici cu vreo altă cauză, ca să zicem aşa, o­­biectivă. Ea rezultă numai din dorința de a apăra unele interese şi ucele si­­tuaţiuni cari ar fi fără îndoială, pe­riclitate în cazul când leul nu ar pu­tea fi ridicat la valoarea francului elveţian. Ne împiedicăm, cu alte cuvinte, în asanarea noastră financiară de o concepţiune pe care experienţa a do­vedit-o greşită dar care serveşte drept bază unui întreg complex de aranja­mente şi interese. Politica de stabilizare a lenini în­seamnă reclădirea vieţei economice pe baza unei monede fixe şi reface­rea stocului metalic de aur pentu garantarea Circulaţiei noastre fidn­­ciare. Această politică deşi serveşte inte­resele generale este denunţată de cei ce au tot interesul să men­ţie ilu­­zia revalorizări! ca o politică de in­flaţie şi de mină. Dacă interesai particular, şi aces­ta rău înţeles, va triumfa in marea desbatere ce s’a deschis in jurul sta­bilizărei lenini vom fi condamnaţi să prelungim perioada de nesiguran­ţă şi de ruină, iar rezultatul va fi că, de unde astăzi am putea face stabilizarea la două centime şi ju­mătate aur, la anul viitor, am fi forte bucuroşi să o putem face la două centime. A. Clauza în valută tare Camerile de comerţ au intenţia să facă un demers comun, după cât spun ziarele la ministerul de finanţe spre a cere ca în viitor clau­za în valută tare, din orice fel de contracte, să nu mai fie permisă şi în consecinţă să se refuze cuvenita viză fiscală contractelor ce­ ar cu­prinde o asemenea clauză. In urma înmulţîrei aproape până la generalizare­a acestei clauze şi în urma pronunţărei unei instante ju­decătoreşti ce-î admite perfecta ei valabilitate, chestiunea tranzactiu­­nilor în valută forte a devenit de o iminentă actualitate. Un curent hotărât protivnîc se poate semnala în publicitatea pe­riodică. Intru­cât din punct de ve­dere strict juridic şî în stadiul ac­tual al legislațiunei noastre nu se află nici un temei prin care să se poată susțîne nevaliditatea acestei clauze, fie atunci când ea se pre­zintă sub forma unei plăţi tot în lei, dar echivalând în acest moment sumele în valută străină ce cores­pundea la ziua încheiere! tranzac­­ţiunii leilor stipulaţi pe cursul de atunci, fie direct chiar, stipulându­­se plata într’o monetă străină, ad­versarii ei cer ca pe cale legisla­tivă să se hotărască prohibiţiunea ei, dând legii putere retroactivă. Argumentele cele mai de seamă ce se invoacă în favoarea acestei reforme legislative sunt următoa­rele : că se combate imoralitatea rezultând din existenţa clauzei va­lutare şi a dobânzilor excesiv de ridicate ce se percep azi; că se im­piedică compromiterea generală a valutei nationale prin neîncrederea ce o au înşişi cetăţenii români în moneta lor, grăbind astfel proce­sul ei de descompunere. Nu se poate tăgădui că o aseme­nea argumentare este din cele mai serioase. Când creditorul îşi asi­gură plata în valoare aur, nu mai există nici o rațiune ca dobânzile­ să fie atât de ridicate. Urcarea lor corespundea unui risc de deprecie­re valutară, care este exclus prin stimularea clauzei împricinate. Deasemeni nici o mărturisire nu poate să fie mai eloquenta, că fluc­tuation regresive sunt scontate ca foarte probabile şi că nădejdea în revalorizare a încetat de a mai exista. felu-i mai puţin adevărat însă că chestiunea trebueşte privită şi sub un alt aspect. Oare o inte­rven­­ţie restrictivă şi prohibitivă pe cale legală1 în această materie nu ar a­­ve­a acelaş rezultat ca toate cele­lalte intervenţii ? N’ar contribui la o stânjenire, reducere şi aproape complectă anihilare a tuturor tran­­zacţiunilor, cari condiţionează să­nătatea şi propăşirea vieţii econo­mice a unei ţări ? Incertitudinea pentru diferiţii pro­prietari de a dobândi reala contra­valoare a bunurilor îi va sili să re­nunţe la ori şi ce vânzare, chiar dacă proprietatea, în condiţiunile speciale în care se găsesc, nu le poate da un maximum de venit. Astfel acei ce-ar putea să fructifice aceste proprietăţi, nu vor mai pu­tea nădăjdui să le dobândească vreodată, precum nu vor mai nă­dăjdui actualii lor proprietari ca contra­valoarea lor, învestită în alte întreprinderi, mai adecuate fe­lului lor de viaţă, să le conducă la rendementul lor cel mai ridicat. Refuzul proprietarilor de a mai vinde, şi al posesorilor de capita­luri de a le mai plasa, nu va con­tribui oare şi într’o mai largă mă­sură, de cât clauza valutară, la discreditarea unei monete căreia nu i se mai recunoaşte nici o va­loare de întrebuinţare.? Legiferarea prohibîţîunilor tran­­zacţîunîlor în valută forte poate a­­vea consecinţe destul de grave pen­tru întreaga economie naţională. Faptul că clauza în valută tare s‘a impus aproape până la gene­ralizare, este indiciul cel maî pro­bant că un consens unanim s’a stabilit asupra soluţiei problemei financiare. Consecinţă a fluctuaţiunilor va­lutare, din nefericire constant re­gresive, pentru reala ei împiedi­care şi pentru înlăturarea reveni­rii ei sub altă formă, de pildă a unor plăţi în natură tot atât de grav atîngătoare a prestigiului mo­­netic naţionale, nu există o altă so­­luţiune de­cât aceia a stabilizării. Iacă de ce, în loc de a se căuta încărcarea încă şi mai mult a ba­gajului nostru legislativ cu o nouă legiuire excepţională, toate sforţă­rile trebuesc îndreptate pentru o normalizare a situaţiunîi, ce­ ar ne­cesita asemenea legi de excepţie. R. PATRULIUS CRIMA DIN HUNEDOARA Au e de mirare ce s'a întâmplat in Hunedioara. E de mirare, după felul cum s‘au făcut alegerile, că nu s‘au săvârşit maî multe crime, ca acea din Ruşi. Jandarmii aveau ordine precise să intervie în lupta electorală. El arestau candidaţii, „îndepărtau" de­legaţii, opreau dela voi, alegătorii. Dacă puştile încărcate ale acestor agenţi electorali al guvernului nu s'au descărcat mai des in focul luptei, e că, deoparte, mai cuminţi decât şefii lor, militari şi adminis­­trativi, jandarmii s‘au ferit să tra­gă in carne de om, iar de altă parte candidaţii, printre cari cei mai de seamă fruntaşi din toate partidele, delegaţii şi alegătorii, s-au lăsat ghiontuiţi, bătuţi şi terorizaţi, cu o răbdare şi o resemnare care dove­desc mai mult blândeţea firei lor româneşti, decât conştiinţa lor ci­vică, şi înţelesul lor, pentru dem­­nitatea de om. Ţăranii din Hunedioara au vrut să voteze. Au stăruit in voinţa lor legitim,­ chiar când reprezentanţii puterei publice s-au desfăşurat in linii de trăgători. E ceva nou in am­titudine. O consacrare uimitoare, neaşteptată, a drepturilor cetăţe­neşti. O revoluţie în moravurile noastre publice. Actul de curaj şi de credinţă al ţăranilor din Hunedioara, sileşte pe oricine, cu dragoste de ţară, ori care Lar fi părerile politice, să se descopere în faţa celor doi alegă­­tori căzuţi in lupta pentru drep­tate Şi.I sileşte deasemeni să sim­­tă şi să priceapă, că sunt greşeli ce nu pot fi îngăduite nimănui, că nu este îngăduit să numeşti pre­fecţi, cu însărcinări electorale în­­scrise în ordine de bătaie, că nu este îngăduit să încingi războiul civil, de sus în jos, pentru dobân­direa unor biete locuri parlamen­tare, că nu este îngăduit să ascunzi morţii, să-l îngropi noaptea, fără flori, fără coroane, împiedicând prietenii să-l însoţească până la locaşul din urmă, că nu este de suferit, ca într'un ţinut românesc minoritarii, până mai­eri, asupri­tori, să îşi serbeze cu arcuri de triumf şi muzici militare, triumful electoral, iar românii să fie împie­dicaţi să-şi spue cuvântul şi să-şi îngroape morţii. Jalnica întâmplare din Hune­­dioara, dacă va fi pricepută şi fo­losită, va putea însemna im început de îndreptare, un prim pas spre o viaţă politică mai serioasă. Dacă nu, va rămâne ca o înștiințare, a unor frământări viitoare. R. " ■­­ * Brazilia se retrage din Liga Naţiunilor PARIS 8 (Rador). — Zia­rele din Rio de Janeiro a­­nunţă că Brazilia va noti­fica oficial peste câteva săptămâni retragerea ei din Liga Naţiunilor. * PARIS 8 (Rador). — Vestea că Brazilia nu va mai lua parte la lu­crările conferinţei de la Geneva nu este încă confirmată. * Se crede în general că Brazilia se va abţine în mod provizoriu de la întruniri. Se pare că aşteaptă a­­titudinea finală a Consiliului Adu­nării în privinţa sa, şi ar­eşi din rezerva ei dacă Consiliul sau Adu­narea, ori două din organele reu­nite ar face în favoarea ei o mani­festație de simpatie. Controlul financiar in Ungaria GENEVA 8 (Rador). — Comite­tul financiar al Consiliului Ligeî Naţiunilor, a examinat astăzi di­mineaţa chestiunea menţinerea con­trolului în Ungaria. Briand a pro­pus studierea şi organizarea unei represiuni internaţionale a falsi­­ficăreî de monedă. Un vot al Camerei franceze PARIS 8 (Rador). — Camera a respins cu 24­7 contra 243 voturi amânarea discuți­­i relative la sporirea indemnităţii parlamentare. Greva din Anglia LONDRA 8 (Rador). — Repre­zentantă patronilor şi minerilor au avut lungi discuţii, la terminarea cărora Cook a declarat că situaţia este neschimbată. Reprezentantul patronilor a declarat că e puţină nădejde ca tratativele să fie relua­te imediat. Podul dela Coteşti--un simbol! Ca in vremea războiului şi refugiului. ~ Nimeni nu ştie nimic. -- Torturarea circulaţiei generale... pentru un pod Se ştie ce s’a întâmplat pe urma inundaţiilor şi a unui adevărat ci­clon din noaptea de Vineri spre Sâm­bătă , câteva părţi din liniile ferate de legătură cu Moldova, Bucovina şi Basarabia au fost inundate şi tera­­samentele slăbite, iar un picior al podului nou-nouţ de beton armat, de la Costeşti, s'a deplasat adâncindu­­se cu peste un metru, ceea ce a im­pus suspendarea circulaţiei. Sunt cazuri desigur, pentru care nu poate fi nimeni învinuit, dar în­tâmplările acestea nenorocite vin să pună în adevărata lumină starea noastră de dezorganizare, lipsa de prevedere şi inerţia desăvârşită a organelor executive în subordine. NIMENI NU ŞTIE NIMIC! Ceea ce se întâmplă regulat, iar­­na, când viscolul întrerupe circu­laţia, s-a repetat şi acum: imediat după supendarea trenurilor nimeni nu mai ştia nimic, la căile ferate, spre a da o informaţie precisă ce­­tăţenilor interesaţi. Biuroul special de informaţii din gara de Nord, care şi un timp normal răspunde greu, sau nu răspunde de loc la chemările telefonice, acum nu a mai funcţionat de fapt. Şi ceea ce s'a petrecut in Bucureşti s'a repetat, sub nenumărate forme, în toată ţara Din această cauză un fost ministru, ca să se întoarcă din Ca­pitală la Iaşi, a plecat prin Cerna, vodă cu vaporul la Galaţi, după cum cunoaştem cazuri de călători din Bucovina sau Moldova, cari au luat-o pe la Madefalău—Braşov spre a ajunge la Bucureşti... CA IN VREMEA RĂZBOIULUI ŞI REFUGIULUI... Dar acesta nu-i singurul aspect al prăbuşirii podului de la Cereşti. Apele retrase, se constată imediat că singurul punct unde realmente circulaţia dinspre Bucovina, Moldo­va şi Basarabia a fost întreruptă este podul peste Milcov dintre Foc­şani şi gara Goleşti, — îndrumarea trenurilor prin Bărboşi—Galaţi, fără transbordari nefiind deocamdată po­sibilă din cauza slăbirii terasamen­­tel­or respective. Faţă de asemenea constatare, ni­mic mai simplu decât luarea de mă­suri pentru a înlesni transbordarea la podul prăbuşit prin aducerea tre­nurilor lângă el, sau, dacă trecerea peste pod chiar a pietonilor este pri­mejdioasă, să se organizeze trans­portul convenabil al călătorilor dela Focşani la Coteşti. Ei bine, nu s'a întâmplat nici una nici alta, iar publicul călător, debar­cat in gara Focşani, a fost lăsat la voia soartei să­ se descurce cum va şti. De aci scene ca in vreme războ­iului şi a refugiului pe distanţa da 6—7 km. până la Coteşti. Dar odată ajunşi in această mică staţiune izolată, calvarul călătorilor este departe de a lua sfârşit. De la Buzău se trimite abia o gar­nitură de 3 vagoane-clasă mici şi un vagon de manipulare pentru per­sonalul ceferist, după 4 ore de eştep­tare, fără a ţine seamă că este vorba de luat călătorii sosiri dintr'o jumă­tate de ţară. Luni dim., din cauza aceasta, s’au petrecut scene fioroase la urcarea celor aproximativ 1000 călători aflaţi la Coteşti in clipa când a sosit garnitura cu cele 4 va­goane. Mulţi au fost nevoiţi să stea pe tampoane şi chiar deasupra pe vagoane... Pe bună dreptate publicul călător se întreba dacă şeful gării Coteşti, si nenumăratele organe de control nu sunt in stare să ia iniţia­tiva de a cere şi obţine garnituri su­ficiente potrivit numărului de călă­tori sosiţi. La Bazin, trecerea dintr’o flami­­tură intr'alta mai mare, se face prin repetarea aceloraşi scene de vanda­lism şi brutalitate in lupta pentru a obţine un loc *»« TURBURAREA CIRCULAŢIEI PEN­TRU UN POD ! O concluzie se impune dela sine, dar par’că nu ne vine s’o facem. Ne gândim în ce situaţie ne-am găsi dacă o asemenea întâmplare, prăbuşirea unui singur pod, s’ar produce — Doamne fereşte! — în clipa când, pe frontiera noastră răsăriteană, ameninţările unor ve­cini plicticoşi ar încerca să se transforme în acte... In alte ţări organizate, prăbu­şirea unui pod mic ca acela dela Coteşti ar fi redusă la proporţiile unui neînsemnat accident, căci în maximum 24 ore un alt pod s’ar arunca provizoriu, pentru restabi­lirea circulaţiei, sau chiar defini­tiv in cazul când s’ar adopta in lo­cul betonului armat podul metalic cu piese dinainte turnate care nu aşteaptă decât să fie montate. De altfel, după câte ştim, direcţia căi­lor ferate dispune de piese gata pentru montarea unor poduri me­­talice mai mici, pentru nevoile cu­rente. Atunci de ce atâta întârziere? Sau, poate, va trebui să aşteptăm câteva luni restabilirea circulaţiei normale spre Bucovina, Moldova şi Basarabia din cauza podului de la Coteşti? Iată pentru ce facem un simbol dintr'o simplă întâmplare cu ur­mări disproporţionate. CAL. Şedinţa Delegaţiei Economice a guvernului Finanţarea construirei unei noii conducte de petrol Bălţoi-Constanţa.— Situaţia tezaurului.-- Adjudecarea redevenţelor de petrol ale Statului Delegaţia Economică a guvernu­lui s’a întrunit ori la ora 11 la Mi­nisterul de industrie în obişnuita şedinţă de Marţi. Au asistat toţi membri delegaţiei afară de d. M. Manoilescu, care se află încă la Roma. Şedinţa a fost prezidată de d. general Coandă, ministrul indus­triei şi comerţului şi în cursul ei s’au luat în discuţie următoarei© chestiuni: CONSTRUIREA UNEI NOUI CONDUCTE DE PETROL D. GEN. G. VA­LE­ANU­ a arătat necesitatea cons­­truirei unei noui conduc­te pentru transportul pro­duselor petrolifere, care să lege regiunea petroli­feră din Prahova cu Con­stanţa. Această nouă legătură de comunicaţie ar contri­bui simţitor la desvolta­­rea exportului, care azi se află în suferinţă din cauza insuficienţii mijloa­celor de transport. Ideea este binevenită şi uşor realizabilă, a adău­gat d. ministru al comu­nicaţiilor, întrucât ne a­­flăm în faţa unei oferte concrete din partea unui consorţiu intern la care participă mai multe băn­cii împreună cu Asociaţia generală a petroliştilor, consorţiu care se oferă, să finanţeze lucrările de construcţie. D-sa a dat cetire cuprin­sul­ui ofertei, iar delega­ţia a decis ca ea să fie pu­să în discuţia consiliului de miniştri EXPOZEU ASUPRA TEZAU­RULUI D. minstru de finanţe I. Lapeda­­tu a făcut un expozeu asupra situa­ţiei tezaurului public, declarând că ea este îmbucurătoare. Mersul încasărilor în Capitală s’a îmbu­nătăţit mult în cursul ultimei săp­tămâni. Un spor simţitor s’a înre­gistrat mai ales la încasările din taxele vamale, care s’au ridicat de la 45.000 lire şi săptămânal la a­­proape 90.000. D. ministru de finanţe a arătat apoi că încasările în contul exer­ciţiului 1925 au mers mai mult de­cât satisfăcător totalul realizat în cursul anului 1925 depăşind preve­derile. încasările în contul exerciţiului 1926 dovedesc o îmbunătăţire cres­cândă. ADJUDECAREA REDEVENŢE­­LOR DE PETROL D. ministru al industriei a adus la cunoştinţa delegaţiei rezultatul ultimei licitaţii ţinute la industrie pentru vânzarea cantităţii de a­­proape 2000 vagoane ţiţeiu aparţi­nând statului din redevenţe şi im­pozit minier. Până acum cea mai avantajoasă ofertă este aceea a Soc. Steaua România, asupra căreea, după toate probabilităţile, se va­­i adjudeca titeiul scos în licitaţie. Dezbaterile consiliului de miniştrii Desfiinţarea supra taxei de 30 la sută la exportul făinei Eri seară între orele 5 şi 8 s-a ţinut un consiliu de miniştri, sub preşedinţia d-luî general Averes­en. INCIDENTUL DELA HUNE­­DOARA D. Groza, ministrul lucrărilor publice a făcut un expozeu asu­pra evenimentelor întâmplate în jud. Hunedoara. NU SE DESFIINŢEAZĂ CLASA IV-A LA C. F. R. Guvernul a examinat apoi o în­tâmpinare a Direcţiunei Generale a Căilor Ferate, făcută către Pre­şedinţia Consiliului, prin care se cere desfiinţarea clasei a IV-a a trenurilor actuale pe motiv să nu se pot lumina, nu se pot încălzi şi totodată nu se poate face con­trolul biletelor. Astfel veniturile căilor ferate au scăzut, deoarece clasa IlI-a este acum goală. Consiliul de miniştri a hotărât să nu desfiinţeze clasa IV-a soco­tind că motivele date de Direcţi­u­nea Căilor Ferate nu corespund realităţei. CHESTIUNEA OPEREI RO­MANE In urmă miniştrii s’au ocupat de chestiunea Operei Române, ca­re a rămas fără local. Proprietarii vechiului local fă­când o ofertă de vânzare pentru 50 milioane lei sau una de închi­riere pentru 5 milioane lei anual, consiliul a hotărât că nu e cazul să se cumpere local fiind im­propriu pentru operă dar că tre­­bue închiriat, pentru a se face posibilă continuarea activităţei, până la clădirea unui local pro­priu. DESFIINŢAREA SUPRATAXEI DE 30% LA EXPORT In urmă s-a semnat jurnalul Consiliului prin care se desfiin­țează suprataxa de 30 la sută pe IC. F. R, ce se încasa la făina dese Itinată exportului. PLEBISCITUL GERMAN Un alt aspect al luptei între mo­­narhie şi republică în Germania, iată, semnificaţia politică a chestiu­­nei exproprierei fostelor familii domnitoare. Pentru regularea pro­­blemei pe cale de plebiscit, au vo­tat, împotriva tuturor aşteptărilor, treisprezece milioane de cetăţeni. Parlamentul nereuşind să se înţe­leagă asupra modalităţilor de re­­zolvare legală a chestiunii ea va fi supusă în ziua de 20 iunie plebis­citului. Pentru ca socialiştii şi comuniştii, cari sunt iniţiatorii consultărei populare, să reuşească a-şi impune proiectul tinzând la exproprierea totală, fără nici o despăgubire, ar fi nevoie de aproximativ douăzeci de milioane de voturi. Le vor obţine? Este greu de crezut. Totuşi, dat fiind că referendumul inițial le-a dat două milioane de voturi, peste numărul căpătat de aceste partide în alegerile parla­mentare, un succes nu este cu de­­săvârşire exclus. Propaganda lor înfăţişează plebiscitul anti-princiar ca o manifestare de cinism republi­can, ca o reacţiune la uneltirile şi pretenţiunile imperiale. Cetăţeanul german, sărăcit din vina foştilor conducători, purtând sarcinile în­­frângerii, plătind greşelile trecutu­lui, să accepte a plăti vinovaţilor despăgubiri, cari după pretenţiuni­ princiare se ridică la fabuloasa sumă de două miliarde şase suu­ de milioane mărci aur? Aceste argumente, pe lângă latura politică,, pun în discuţie şi interesele economice ale poporului german Partidele Dreptei pregătesc bătă­­lia cu febrilitate şi iscusinţă. Zilele trecute, ele au reuşit­ să obţină o enciclică a episcopilor catolici, im­­potriva exproprierei fără despăgu­bire. Telegramele ne anunţă acum, pu­blicarea unei scrisori particulare a preşedintelui Reichului, favorabile Dreptei. Hindenburg, care ca şef consiliu,­ţional al Statului, m­are cădere să se amestece, îşi exprimă însă către un prieten părerea sa împotriva plebiscitului. Aceste două manifes­tări sunt preţioase partidelor din Dreapta, cu atât mai mult, cu căt sunt de natură să influenţeze massa alegătorilor din cercurile moderate, lipsite de pasiune şi pricepere poli­­tică. Este de aşteptat ca partidele re­­publicane burgheze, cari, refuzând să meargă până la o expropriere fără nici o despăgubire şi se stră­­duiau să impună un compromis, vor înţelege sensul bătăliei, şi, in urma ultimelor manifestări, vor lua poziţie alături de stânga. Căci, verdictul popular ce se va da de Duminică intri o săptămână, la judecarea foştilor conducători ai Germaniei, va însemna condamna­rea sau încurajarea ambițiunilor de restaurare monarhică. A. Hg. Pentru anularea dato­riilor din America Citim în „Le Temps”, „New-York Times" şi „New-York World" constată tendinţa opiniei americane care pare a fi favorabi­lă anulării eventuale a datoriilor de război. Ele evidenţiază contras­tul între ostilitatea întâmpinată acum câţiva ani de primele propu­neri pentru anularea datoriilor și între atitudinea actuală a poporu­lui american. „New-York Times­’ spune că, a­­cum, anularea datoriilor n’ar mai putea fi considerată ca un sacrifi­ciu cerut americanilor, ci ca o mă­sură pe care americanii ar trebui s’o ia în propriul lor interes bine priceput. ,,New-York World" este convins că se va proceda la o lichidare a datoriilor. Hindenburg despre ple­biscit BERLIN 8 (Rador). — Preşe­dintele Hindenburg a trimis o scri­soare fruntaşului naţionalist von Loebell în chestiunea plebiscitului referitor la exproprierea fără des­păgubire a averilor fostelor familii s­omnitoae. Preşedintele Reichului se pronunţă arătând că părerea sa personală este împotriva plebisci­tului, întreaga presă comentează pe larg scrisoarea preşedintelui Hin­­der­berg. Ziarele de dreapta apro­bă publicarea scrisorii; ziarele de stânga exprimă regretul că în a­­cest mod se introduce în luptele din­tre partid persoana președintelui Reichului.

Next