Argus, mai 1939 (Anul 29, nr. 7817-7838)

1939-05-01 / nr. 7817

ANUL XXVII! No. 7817 NOUL MODEL­­ Ford A Diaf­r București, PALATUL CICLOP Telefon 209.64. 217.45 S. A. R. aBONANENte * In străinătate Tariful în funcţiune de convențiile poştale Internationale 3 lei In tară — 6 lei In străinătate * S'8^ 6 PAGINI ORGAN ZILNIC AL COMERJOLO Fondatori : S. PAUKER si H. F. VALENTIN BIROURILE: Bucureşti, Str. Constantin Mitre No. 16 INDUSTRIEI ŞI FINANŢE­ Telefon 3.05.44 Luni 1 Mai 1939 MMC In ţară Un an 1000 Lei 6 luni 550 „ 3 luni 300 „ NOUL MODEL Ford 8­ TM Diaf Bucureşti, PALATUL CICLOP Telefon 209.64. 217.49 PUBLICITATEA se primeşte la administraţia ziarului şi la toate agenţiile de publicitate Proprietar: „ARGUS” S. A. / Inscrie sub No. 203 Trib. Ilfov Redactor responsabil: J­­ AL. PETROVICI Funcţionarii publici In vârtejul problemelor foarte serioase de politică internaţională, care absorb cu desăvârşire atenţia factorilor conducători ai Statului, d. A. Călinescu, preşedintele con­siliului de miniştri, a găsit răgazul să ceară Federaţiei generale a aso­ciaţiilor de salariaţi publici alcă­tuirea unui ante-proect de statut nou al funcţionarilor publici. Acest ante-proect a fost alcătuit şi dat publicităţii, iar şeful guvernului__a instituit o comisiune care va cer­ceta propunerile Federației gene­rale a asociaţiilor funcţionăreşti şi va raporta guvernului. Problema funcţionarilor noştri publici, mereu de actualitate încă din vremurile dinainte de război, a căpătat forme şi mai îngrijitoa­re după război, din pricina infla­ţiei monetare cu dezechilibrul bu­getar, care au redus într-o măsură simţitoare starea materială a ma­rei majorităţi a slujbaşilor noştri publici. Se ştie ca mai înainte un război nu ne prea puteam mândri cu aparatul nostru funcţionăresc, afară de câteva excepţii, dar că mai ales după războiul pentru în­tregirea naţională, nemulţumirile au sporit împotriva acestui aparat. Nu-i locul si nici timpul sa dis­cutăm temeinicia acestor nemulţu­miri sporite. Pricina sau explicaţia lor trebue căutată şi în lăuntrul corpului funcţionăresc, care a fost înjghebat în grabă şi pe apucate spre a face faţă nevoilor de orga­nizare a unei ţări sporite, cât şi pentru înlocuirea celor morţi în răsboi,­­ dar mai ales în afara corpului, în moravurile sociale şi, în deosebi, în practicile abuzive ale partidelor, care înţelegeau să-şi întreţină viaţa prin risipa tezauru­lui public şi cu sporirea posturilor bugetare. Funcţionarismul a devenit, astfel, îndată după răsboi, o plagă a vie­ţii naţionale întregite­ Datorită desvol­tării lui anormale, din cauzele cunoscute, energiile naţionale creatoare au fost stânje­nite sau abătute de la carierile prac­tice şi de la activităţile productive propriu zise şi întreţinându-se pof­ta de trai uşor din budgetul Statu­lui. înmulţirea slujbelor şi proasta lor salarizare au fost cauzele prin­cipale de demoralizare şi de ne­mulţumire în mijlocul populaţiei majoritare a ţării pentru că a cre­­iat dezechilibrul între trebuinţe şi posibilităţi de satisfacere, precum şi între realităţile şi năzuinţele ce­lor înobilaţi prin diplomele şcola­re, tăgăduitoare de locuri în bud­getul Statului. Problema funcţionarismului no­­­stru se putea rezuma cam în ur­mătoarele cuvinte: slujbaşi mulţi şi prost plătiţi; lipsă de activitate şi de moralitate din cauza proastei salarizări şi de aci pildă rea din punct de vedere educativ pentru restul populaţiei, părăsirea activi­tăţilor productive şi falsificarea în­­tregei vieţi naţionale. In sfârşit, pe deasupra şi peste toate, ca o culme în cele rele, politicianismul cu ale lui, care agrava efectele funcţiona­rismului. De aceea, în 1923, legea pentru statutul funcţionarilor publici adu­când oarecare garanţii de stabili­tate în funcţiuni, ca remediu îm­potriva abuzurilor politicei schim­bătoare a partidelor, n’a dat nici o garanţie tezaurului public. In câţiva ani după data statutu­lui (1923) budgetul Statului s’a po­menit blocat şi în neputinţă de a fi uşurat de mulţimea funcţionari­lor numiţi în slujbe de diferitele partide ajunse, pe rând, la putere, pentru că garanţia de stabilitate în­semna aruncarea pe seama Statu­lui a întregului aparat electoral a­­parţinând grupărilor politice. ^In noua rânduială constituţiona­lă, deblocarea cadrelor funcţionă­reşti prin pensionări şi absorbirea tineretului, care nu mai găsia lo­curi budgetare potrivit vechei de­prinderi de greşită îndrumare a e­ducaţiei naţionale pentru toţi po­sesorii de deprime, era cea dintâi şi cea mai grabnică problemă a vieţii de Stat. Pe măsură ce se uşurează si­tuaţia, problema funcţionărească revine la ordinea zilei, dar cu to­tul sub altă înfăţişare. Statul are nevoe de slujbaşi harnici şi de în­credere, pe cari să-i plătească o­­meneşte. Mai puţini, dar buni şi cu simţul răspunderii. Aparatul funcţionăresc trebue să funcţioneze altfel pentru ca mul­ţimea cetăţenilor să capete odată încredere în simţul de dreptate şi în graba de ..a servi” a biurcurilor. Să avem şi noi în sfârşit, hârtii rezolvate repede şi prin corespon­denţă chiar, fără să mai fie nevoe de purtarea pe drumuri a cetăţeni­lor şi predarea vreunei pentru ori­ce atingere cât de neînsemnată a lor cu administraţia publică. Ministerele să înceteze de a fi imense cimitire de hârtii, ce rămân fără răspuns, deşi poartă timbre fiscale, căci fiecare din ele merită un răspuns, oricum ar fi el, afirma­tiv sau negativ, dar un răspuns, în locul tăcerii mormântale. Când orgnizaţiile funcţionăreşti consultate fac propuneri de buna -rânduială în corpul salariaţilor­ pu­­blici să nu uite, de la început, că ele au datoria să răspundă prin propuneri concrete la problema cea mare a biurourilor noastre: răspun­sul grabnic şi categoric la orice hârtie, fără alte intervenţii lătural­nice­ A. De la Paris D. Grigore Gafencu ministrul afacerilor streine a plecat la ROMA Comunicatul oficial dat după întreve­derile d-lui GR. GAFENCU la Paris Telegramele în pagina 5 in sfârşit... La Camera de Comerţ şi Indu­strie din Capitală s-a instalat o nouă Comisie interimară, în frun­te cu d. D. Negel Noul preşedinte a ţinut, cu acest prilej, să-şi expună şi programul, program care conţine multe lu­cruri noui şi multe lucruri bune. Vorbind despre sarcina cultura­lă ce revine Camerei de Comerţ şi Industrie, d. Negel a spus ur­mătoarele: „O principală preocupare, căreia îi vom acorda un interes şi o stră­danie deosebită, va fi şi o cât mai bună orânduire a învăţământului practic, în scopul pregătirii şi cree­­rii, pe cale practică, a nouilor ele­mente, cât mai pricepute, care să formeze viitorii negustori! „Nu înţelegem să avem multe şcoli, mulţi profesori, mulţi elevi cari să sporească numărul candida­ţilor la slujbe, înţelegem să avem o şcoală pentru crearea de negus­tori, cu obligaţiunea pentru elevi de a fi ocupaţi în comerţ şi de a rămâne în comerţ”. Nu şcoli multe, nu profesori mulţi, nu elevi mulţi, ci o şcoală practică să facă negustori. Un punct de program mai însemnat decât gândesc unii, pe care noi l-am susţinut totdeauna şi pe care-i dorim cât mai grabnic în­făptuit. Dacă noul preşedinte al Camera de Comerţ va isbuti să înfăptuia­scă numai acest punct din progra­mul său şi încă va bine merita de la comerţul şi industria ţării. Acordul economic germano-român Importantele declaraţii ale d-lui ing. I. Bujoiu ministrul economiei naţionale ce constă noul acord cu Franţa. Tratativele cu Anglia şi Elveţia nu La solemnitatea instalării nouei comisii interimare a Camerei de comerţ şi industrie din Bucureşti a cărei dare de seamă o publicăm pe larg în pag. III, d. ing. Ion Bu­joiu ministrul economiei naţiona­le a făcut, în cursul cuvântării pe care a ţinut-o şi o expunere despre nouile acorduri economice cu Ger­mania şi Franţa. Iată acea expu­nere. Unul din ultimele acorduri în­­cheiate, tratatul român-german, a fost obiectul unor comentarii, fapt logic, dat fiind evenimentele poli­tice din ultimele timpuri. Trebue să subliniez însă că, aşa cum şi d. preşedinte al Consiliului A. Că­­linescu a declarat deja tribuna Con­siliului Frontului Renaşterii Naţio­nale, între data încheerii acestui acord şi evenimentele politice „sincrone“, nu e decât o pură coin­cidenţă, acest tratat având econo­mia lui complectă şi suficientă în ce celor două ţări sunt complimen­­tină în acest tratat, ALIAT CU CONCEPŢIA DE EGALITATE ŞI LIBERTATE DE ACŢIUNE ECO­NOMICA. Mai presus de toate do­mină, însă, un spirit prietenesc de profundă­­lealitate în care ambele părți contractante s’au legat să-l aplice, ju'iii o ui uv^tui­tî noua ci ii tatului reese colaborarea sincera în tote domeniile în car-; economii- Ie celor duă tări sunt complimen­ tare. Chiar acolo unde s’ar părea că ar putea să intervină o îngri­jorare pentru un sector economic industria română, tratatul nu pre­vede, pentru o cât mai bună reu­şită, decât un element constructiv COLABORARE ACOLO UNDE VA FI NECESARA ȘI SOLICITATA. Examinând mai de aproape a­­cest tratat, vedem că în ce prive­şte agricultura, exploatările forsti­ere şi industria lemnului, Germa­nia se declară cumpărătoare de cantităţi importante de produse pe care economia românească va trebui, organizându-se să le produ­că. Atât în acest domeniu de o importanţă covârşitoare pentru ţara noastră cât şi pentru alte sec­toare cum ar fi lucrările publice căile ferate, căile de comunicaţie, diverse întrepinderi comunale ş. a., Germania oferă să ne ajute trimi­ţând la cererea noastră experţi, ma­şini sau instalaţiile necesare. Ger­mania acceptă deasemenia să ne a­­corde în mod larg concursul ei fi­nanciar şi bancar, pentru a uşura fie nevoile diverse de Stat, fie Ini­ţiativele constructive şi economi­ce private. In schimbul acestor mari avantagii, România acceptă fundarea unei întreprinderi mixte germano-român­ă de petrol în care ştiinţa şi technica germană se vor aplica spre un folos reciproc. De a­­semenea, bunuri miniere ce nu pu­teau fi exploatate sau erau numai parţial puse în valoare, bunuri e­­numerate în tratat, vor forma obi­ectul unor întreprinderi mixte ger­­nanio-române pentru valorificarea lor. In esenţă acest tratat, nou în felul lui, nu este decât un cadru în limite­le căruia, pe bază de pla­nuri şi previziuni pe mai mulţi ani, economia ger­mană va cumpăra produ­se româneşti pe care le va plăti cu maşini, insta­laţii sau mărfuri germa­ne, iar România, utilizată­­ elementele exportului german, se va organiza şi după ce se va satisface consumul intern va putea asigura programul d­e li­vrări către Germania FA­RA INSA A­RAM­A IN­TRU NIMIC­­SCHIMBU­RILOR EI NORMALE CU CELELALTE TARI. Iniţiativa noastră este deplină, neştirbită şi obligatorie pentru că e contractuală. Este evident însă că dacă puterea noastră de creaţie să fi­e un­ferioară îndatoririlor nou­ şi posibilităţilor ce în mod prete­­nesc se deschid, dat fiind că pre­viziunile de schimburi vor trebui să fie îndeplinite, va fi necesar în acest caz, ca întreprinderile mixte germano-române să supleeze defi­­cienţei noastre. REGIMUL ZONELOR LI­BERE O emoţie specială care in fond ne dovedeşte că dragostea neţăr­murită de ţară e permanent vie in fundul inim­ei fiecărui român, a fost provocată de aliniatul referi­tor la zonele libere. Trebue să mărturisesc că dacă pe de o parte a­­cea îngrijorare era foarte onorabi­lă, atunci când era privită prin prizma sentimentului naţional, do­­vedea totodată însă necunoaşterea definiţiei zonelor libere precum şi a legilor ţării. Efectiv încă din 1939 există o lege prin care se creiază zone libere, teritorii extra­­vamale, însă în care suveranitatea Statului Român şi toate manifestă­rile ei este deplină, sunt definite şi şi-au căpătat statutul lor. Aceste zone similare iţ­ni au antrepozite «« «*­»»­iese decât la uşurarea formalităţilor, fapt ce provoacă interesul străi­nilor şi dacă în acele zo­ne s’ar creia industrii, a­­cestea ar fi întemeiate de fiecare dată pe baza unui statut aprobat de Statul Român care va ve­­rficia la interesele româ­neşti să fie nu dăunate ei favorizate. In acest fel vor fi creiate surse de prosperitate atât prin mâna de lucru cât și prin materiile prime sau materiale diverse românești ce vor fi incorporate în articolele fa­bricate. Este evident însă că dacă produsele fabricate ar intra în te­ritoriul vamal român, ele vor plăti (Continuare in pag. 4-a) -♦♦-•-I Schimburile cu celelalte ţări rămân normale •Tmăi Ziua de 1 Mai e ziua muncii. Lumea o sărbătoreşte prin... o­­dihnă. S’ar părea, că acest fel de a săr­bători munca nu e poate, cel mai potrivit fiindcă s’ar crede, mai de grabă, că ar fi o închinare adusă... Icnit. Interpretare greşită. Omul priveşte munca nu ca un blestem. Pentru milioane şi mili­oane de oameni, munca nu e nu­mai putinţa de a-şi câştiga „pâi­nea cea de toate zilele“, dar şi cel mai bun mijloc de a-şi asigura o sănătate morală. E lesne de închipuit, ce ar în­semna o lume, în care omul nu ar munci, ci s’ar lăsa doar pradă pof­telor şi gândurilor lui de tot fe­lul Voioşia cu care se sărbătoreşte ziua de 1 Mai, e dar cel mai firesc omagiu pe care lumea muncitoare îl poate aduce muncii. Jumătate milion tone cereale am exportat în primul trimestru In fruntea ţârilor consumatoare: Anglia şi Olanda Campania de export din acest an a f°sK Până acum­ foarte acti­vă. Cifrele statistice dovedesc progrese simţitoare faţă de anul trecut. Buletinul lunar al Uniunii Expor­tatorilor de cereale înfăţişează cum nu se poate mai bine această situaţie. El arată că potrivit, date­lor furnizate de ministerul econo­miei naţionale, se constată următo­rul export de grăne, seminţe şi de­rivate, în cursul lunii Martie. In ordinea cantitativă, în luna Martie, exportul s’a înfăţişat ast­fel: Totalul exportului, pentru trimes­trul Ianuarie-Martie s’a îndreptat, în ordine cantitativă spre urraătoa­ţări, 507.959 tone­Din aceste cifre rezultă că în luna Martie a. c., ex­portul a depăşit cu 30.796 tone luna corespunzătoa­re a anului 1938, în timp ce în primul trimestru al acestui an, exportul total a atins 507.939 tone, fa­ţă de 282.094 tone în a­­ceiaş perioadă din 1938, adică din spor de 225.895 tone. Trebue remarcat că aproape 50 la sută din exportul nostru trimes­trial al acestui an, a fost plasat în Anglia care totuş a încetinit, cu în­cepere din luna curentă, cumpără­turile. In schimb, ele au reînceput mai ales pentru grâu, şi Germania pentru porumb. Disponibilităţile noastre probabile, evaluate la cir­ca 800.000 tone grâu şi 250.000 tone porumb, pot alimenta comerţul no­stru de export până la campania din toamna viitoare. Cu toată reducerea primei de ex­port de la 13.000 Iei la 9000 lei şi cu toată reducerea tarifului la trans­portul feroviar, grâul n’a suferit o scădere corespunzătoare acestei di­ferenţe, graţie cererii stăruitoare a ţărilor amintite şi a ofertelor şi so­sirilor mai puţin presante din inte­riorul ţării, cu toate că muncile a­­gricole şi perspectivele recoltei sunt destul de promiţătoare. Din buletinul Uniunei Exportato­rilor de cereale se desprinde lim­pede starea prosperă şi promiţă­toare a comerţului nostru exterior. Anglia 37.841 tone Italia 35203 . Belgia 18.905 . Olanda 13.657 , Grecia 13.518 „ Germania 5 503 „ Franţa 5.330 „ Danemarcă 5625 „ Diverse tari 15 459 „ 149191 to « A­nglia .­48.355 tone Olanda 51 365 Italia 47.339 Belgia 42 517» Grecia 30.6­8 Danemarke 21.066 Germania 13.121 Franţa 9.908 Ade țări 43 650» Reglementarea plăţii datoriilor de războiu Propunerea făcută de guvernul român guvernului Statelor Unite Guvernul Român a făcut cunos­cut guvernului Statelor Unite ale Americei de Nord, că a decis sa propună un aranjament pentru re­glementarea plăţilor datoriei de războiu. De asemeni a decis ca, pe baza unui aranjament ce se va stabili între Ministrul nostru la Washin­­ton şi organizaţia purtătorilor a­m­ericani de rente româneşti post­belice din Statele­ Unite, să se re­ia plata regulată a serviciului a­­vestei­ datorii publice, în cadrul posibilităţilor actuale de transfer, sau a celor ce urmează a se mai crea pe baza desvoltării raportu­rilor economice ale României cu Statele Unite. Săptămâna financiară de SCOTU» Banca Naţională la 15 Aprilie.—Cum lucrează delegaţia engleză.— înarmă­rile şi prosperitatea economică.— Ba­lanţa comercială şi standardul de viaţă Reglementarea sărbătorilor legale. — Valorificarea produselor prin export. Resemnare patriotică.— Bursa Banca Naţională la 15 Aprilie Banca Naţională a dat publicită­ţii situaţia sumară de la 15 Aprilie 1939. In raport cu situaţia anterioară de la 8 Aprilie, se remarcă uşoare schimbări la diverse conturi, expli­cabile prin operaţiunile curente ale Instituţiei. Ar îi poate de relevat uneie mo­dificari în bilanţurile sumare in ra­port cu cele de la începutul exerci­ţiului curent. Ele dovedesc pruden­­ţa practicată de Institutul nostru de emisiune şi politica de reală aju­torare a pieţii. Deasemeni, se dovedeşte că Ban­ca Naţională a dat sprijinul ce se cuvenea în momentele de încordare ale politicei internaţionale, sprijin necesar apărării statului nostru. Stocul-aur figurează în situaţia de la 15 Aprilie cu 18.414 milioane lei faţă de 18.191 milioane lei la începutul anului 1939. Portofoliul comercial arată 11,7, fată de 11,2 miliarde, iar portofoliul agricol 1 IC'IO I— ln!­fnln J- ■* mmm • lufau uium­­uiw tvi [a^n uc li IO ULII" lioane lie. De remarcat este sporirea bile­telor în circulaţie de la 34,6 miliar­de la 39,2 miliarde lei, urcare de­terminată de nevoile sezoniere ale pieţii şi de unele împrejurări poli­tice internationale cu caracter ex­ceptional. Totuşi, totalul angajamentelor la vedere reprezintă 49,5 miliarde lei, faţă de 48,4 miliarde lei la începu­tul anului 1939, adică un spor nu prea mare, ceea ce dă putinţa ca raportul între stocul aur şi anga­jamente să fie de 37,19 la sută, a­dică apropiat de cifra de 37,5­ din Ianuarie 1939. De relevat că acest raport era numai de 36,5 la sută la 8 Aprilie a. c. După cum se vede, Institutul no­stru de emisiune continuă politica de servire a marilor interese de start, de sprijinire a pieții și de con­solidare a economiei naţionale. Cum lucrează delegaţia engleză Delegaţia engleză, venită la Bu­cureşti pentru a colabora cu gu­vernul român la încheierea unui a­­cord, destinat să ducă la o largă desvoltare a schimburilor comer­ciale dintre Anglia şi România adoptat o metodă de lucru ce me­rită să fie relevată. După felul cum e compusă comi­­siunea se dovedeşte în primul rând un înalt spirit de organizare. E for­mată dintr’un numeros personal specializat în toate chestiunile ce formează obiectul discuţiunilor. Membrii comisiunei nu s’au mul­ţumit cu documentarea cu care au venit de acasă. Contactul perma­nent cu autorităţile româneşti se dă putinţa unei informări precise. Dar, în afară de aceasta Englezii, care sunt oameni practici, au cre­zut necesar să întâlnească şi per­soane particulare, mai bine spus fruntaşi ai vieţii comerciale, indus­­triale şi bancare din ţară. Ei, sunt mai aproape de realităţile de fie­care zi decât autoritatea publică, oricât de binevoitoare şi bine pre­gătită ar fi. Proecte, propuneri, deziderate, sugestii noi, iată ce pot da aceste persoane particulare ca material in­formativ delegaţiei economice bri­tanice. Tot ceea ce a constituit greu­tate în trecut pentru desvoltarea schimburilor româno-engleze va fi adusă la cunoştinţa delegaţiei. Nu va scăpa nici un amănunt- Iată de ce credem că metoda aceasta de­ a cere consultaţii şi păreri ce­lor care fac afaceri şi vor avea de făcut afaceri cu Anglia, este cea mai potrivită. De altfel ea formea­ză un sistem de cercetare şi infor­mare caracteristic Englezilor. Comerţul şi industria românească sunt cinstite că li se oferă prilejul unei consultări deschise, iar oficia­litatea care doreşte realmente o cât mai mare apropiere economică cu viaţă, engleză, nu are decât de mulţumit că particularii îi dau tot concursul în această direcţiune. |u­rmiările şi mrosperila» Lp.*­erumunică Zil­e trecute s’a întrunit la Pa­ris consiliul Camerei de comerţ in­ternaţionale. După cum s’a anunţat la timp, preşedintele comisiunei pentru ex­pansiunea schimburilor a prezen­tat un raport de­ o însemnătate deo­­sebită. Raportul se referă la in­­fluenţa covârşitoare a încordării politice, adică a temerilor continue de războiu şi a înarmărilor, asupra conjuncturii economice mondiale. Nu mai stăruim asupra cuprin­sului acestui raport. Ne mulţumim doar să ne oprim aci la un frag­ment din referat, prin care se în­­cearcă să se risipească odată pen­tru totdeauna iluzia multora că ac­tivitatea de înarmare, a adus o bi­nefacere reală pe pieţele lumii. In acelaş fragment din raport se­ stărue asupra rezultatelor nenoro­cite ale concurenţei mondiale „de prestigiu". Guvernele şi unele cer­curi de afaceri au crezut şi mai cred­ că programele de înarmărit cari ocupă şomeuri şi dă de lucru fabricilor aduc cu adevărat prospe­ritatea economică, f­­­riticil ternaţionale socoate altfel. Aceste semne aparente de îmbu­nătăţire a situaţiei economice nu sunt decât trecătoare şi pentru cer­cetătorii care studiază cu mai mul­tă atenţiune evenimentele şi schim­burile comerciale pe plan mai ma­re, international, ele apar dimpo­trivă ca o piedică pe drumul unei refaceri a economiei mondiale. 1 /fo />0*MO«Z !*•_ vil' V uwik-/ V UC- H/HI'W ţ (’IV* Balanţa comercială şi standardul de viaţă Intr’un articol publicat în revis­ta „Libertatea“, d. I. Mătăsaru a­­firmă că un excedent de export nu înseamnă totdeauna o situaţie e­­conomică prea bună. De aceea —■ spune d. Mătăsaru — nu soldul ex­cedentar al balanţei poate consti­tui ţelul suprem al efortului nostru în materie de politică economică. In sprijinul afirmaţiei sale, auto­rul prezintă unele cifre asupra con­sumului românesc. Dacă produse­­lele luate drept criteriu nu sunt tocmai fericit alese — căci stan­dardul de viaţă nu se poate măsu­ra după cantităţile de ceai, cacao sau cafea ce se consumă într’o ţa­ră, nu e mai puţin adevărat că fi­nele cifre sunt totuşi concludente In România se consumă 5,2 kgr, zahăr pe an şi pe cap de locuitor, când în Anglia, de exemplu, se consumă 43,7 kgr. în Statele Unite 42,8 kgr., în Elveţia 36,1 kgr. etc Standardul de viaţă al consumato­rului român este fără îndoială scă­zut. Totuşi, astăzi un excedent de export însemnat contribue la ridi­carea standardului de viaţă al populaţiei. De multe ori, preţurile produse­lor noastre pe pieţele străine erau dictate, în parte, deoarece expor­tul se afla în mâinile celor ce nu erau şi cumpărători. Astăzi produ­sele noastre sunt solicitate de pre­tutindeni şi statele mari din Oc­cident se arată gata să facă sacri­ficii pentru a micşora decalajul dintre preţurile noastre şi cote mondiale. Statul însuşi intervine în formarea preţurilor de export, prin prime acordate producătorilor , nu se mai poate spune că produsele noastre nu sunt valorificate. Iar dacă producătorul obţine pentru produsul muncii sale un preţ bun, e firesc ca el să devină şi un bun consumator. Iată dar, că problema consumu­­lui intern e strâns legată de nive­lul preţurilor de export şi deci de export însuşi.­­ Ţara noastră, prin structura sa are neapărată nevoe de un Puter­nic excedent de export, deoarece acoperirea obligaţiunilor de plata­ ale Statului în străinătate se face cu devizele provenite din contra-­ valoarea mărfurilor vândute peste­ graniţă. Noi nu avem un turisnt desvoltat, o flotă comercială pu­ternică sau datorii de încasat în străinătate, care să ne aducă devi­ze. Am puteai spune că veniurile balanței comerciale se confundă (Continuare în nan- 3-a).

Next