Ateneu, 1989 (Anul 26, nr. 1-12)
1989-01-01 / nr. 1
ateneu ActuaMtatea 1989 Sub semnul unor mari evenimente Anul 1989, început sub semnul de bun augur al Cuvîntărilor de la sfîrşitul anului 1988 şi al Mesajului din pragul Anului Nou, adresate naţiunii române şi întregii lumi contemporane de secretarul general al partidului, Preşedintele ţării, tovarăşul Nicolae Ceauşescu, ne îndeamnă la rememorări prin florilegiul de evenimente care vor fi consemnate ca trepte ale suişului nestăvilit către noi culmi de civilizaţie şi progres. Astfel, în cursul lunii ianuarie patria socialistă a sărbătorit aniversările, atît de scumpe inimilor noastre, ale tovarăşilor Nicolae Ceauşescu şi Elena Ceauşescu. Eroica lor luptă revoluţionară, sub flamura Partidului Comunist Român, în ilegalitate şi în anii de după Eliberare, glorioasa activitate social-politică, ştiinţifică, internă şi internaţională, succesele strălucite ale poporului român în anii de după Congresul al IX-lea al partidului pe toate tărâmurile construcţiei socialiste, reprezintă temeiuri ireversibile ale neţărmuritei preţuiri, recunoştinţe şi dragoste, cu care întreaga naţiune le-au omagiat zilele de naştere şi semnificaţia profund patriotică a activităţii lor revoluţionare, pentru drumul spre comunism al României. Anul 1989 va consemna pentru memoria posterităţii alte două relmarcabile evenimente din istoria României moderne. Este vorba de Congresul al XIV-lea al Partidului Comunist Român, ale cărui linii de forţă au fost formulate de tovarăşul Nicolae Ceauşescu la marele forum al democraţiei socialiste, din 28 noiembrie 1988, şi de cea de a 45-a aniversare a Republicii. Asemenea clipe istorice sunt de natură să marcheze în mod simbolic trecutul postbelic al revoluţiei socialiste şi viitorul ei dincolo de începutul mileniului trei. Făcînd o grandioasă acoladă peste timp, conştiinţele contemporane includ la loc de frunte, între momentele de referinţă ale anului, 130 de ani de la Unirea Principatelor, a Moldovei cu Ţara Românească, centenarele Eminescu şi Creangă. Prin numele lui Eminescu ne reamintim cît de sus a putut ajunge conştiinţa de sine a culturii noastre, redeşteptate la viaţă şi mergînd cu paşi urieşeşti în întîmpinarea unei Europe apusene, — care propăşise nestînjenit, ba s-ar putea spune, ocrotită cu preţul sacrificării progresului firesc al unor popoare ca şi al (Continuare în pag. 7) DIN GÎNDIREA SOCIAL-POLITICĂ A TOVARĂŞULUI NICOLAE CEAUŞESCU Spiritul creator al filosofiei marxist© Aspiraţia spre actualitate şi viziunea prospectivă reprezintă caracteristici perene ale discursului filosofic, care l-au propulsat, în forme şi modalităţi diferite, în centrul preocupărilor ideatice ale diferitelor epoci istorice. în acest sens, opera teoretică şi activitatea practic-revoluţionară a secretarului general al partidului se înscriu cu pregnanţă în continuitatea imperativului, susţinut cu insistenţă de clasici, de a păstra permanent „spiritul viu al marxismului“. Deschiderea spre elementele de noutate, dialogul critic permanent, pornit din cunoaşterea aprofundată a fenomenelor naturii, societăţii şi omului, ca părţi distincte şi interdependente ale „Tot“ -ului existenţial, conturează o viziune sintetică, originală asupra existenţei în general şi a existenţei sociale cu deosebire. Opera teoretică a secretarului general al partidului proiectează un nou mod de a înţelege rolul şi importanţa filosofiei, în calitate de conştiinţă critică şi propulsată tot mai puternic — cel puţin în epoca contemporană aspectul este mai mult decît evident — în sfera finalităţilor practice, transformatoare. Fiindcă discursul filosofic este serios „amputat“, în dimensiunile şi consecinţele sale, dacă este considerat, aşa cum s-a încercat în istoria filosofiei, doar ca o „critică a raţiunii pure“. „Numai înarmat cu concepţia cea mai înaintată despre lume şi viaţă — va arăta tovarăşul Nicolae Ceauşescu — cu materialismul dialectic şi istoric, omul societăţii socialiste va putea înţelege bine atît problemele dezvoltării interne, cît şi cele ale vieţii internaţionale, va putea să asigure, în toate împrejurările, găsirea şi elaborarea celor mai bune soluţii care să corespundă necesităţilor sociale, progresului societăţii socialiste şi comuniste“. Străine oricăror închistări dogmatice, aşa cum au subliniat, în nenumărate rînduri, Marx, Engels şi Lenin, filosofia marxistă, ştiinţele sociale în totalitatea lor, sunt chemate să contribuie la îmbogăţirea patrimoniului valorilor naţionale şi universale, în raport cu progresele permanente şi schimbările dominante intervenite în spectrul cunoaşterii umane şi al practicii socialistorice. Propunînd o viziune profund dialectică asupra cunoaşterii sociale, opera secretarului general al partidului arată că teoria revoluţionară a clasei muncitoare, materialismul dialectic şi istoric, elaborate începînd de la jumătatea secolului al XIX-lea, s-au constituit pornind de la condiţiile economice, politice şi social-istorice ale acestei perioade, în măsura în care realităţile nu mai sunt, nici pe departe, cele deacum o sută de ani, filosofia marxistă trebuie să se ancoreze la noile realităţi, formulînd judecăţi şi predicţii în raport cu profundele schimbări intervenite în realitate, în spiritul dialogului creator şi analizei critice, sunt aprofundate o serie de probleme care au constituit dintotdeauna esenţa dialogului filosofic, precum raportul dintre existenţa socială şi conştiinţa socială, mecanismele devenirii sociale în general şi ale societăţii socialiste în special, raportul generalparticular în domeniul socialului şi cu deosebire în procesul revoluţiei şi construcţiei socialiste, legătura dialectică dintre teorie şi practică, funcţiile prospective ale conştiinţei în condiţiile făuririi societăţii socialiste multilateral dezvoltate. O idee pregnantă a partidului nostru se concretizează în sublinierea rolului activ, creator şi prospectiv al conştiinţei socialiste în condiţiile făuririi societăţii socialiste multilateral dezvoltate, în dialectica material-spiritual, conştiinţa socialistă are un rol fundamental în declanşarea energiilor creatoare ale membrilor societăţii, în punerea în valoare a potenţialului material şi uman al societăţii. în ansamblul categorial al operei secretarului general al partidului, un loc aparte ocupă problemele devenirii sociale, ale progresului social în societatea socialistă. Analiza raportului dintre cantitate şi calitate permite evidenţierea faptului că dezvoltarea cantitativă este imperios necesară pentru progresul societăţii, dar, ea singură, nu poate Prof. Constantin SALAVASTRU (Continuare în pag. 4) Documentele şedinţei comune a Plenarei C.C. al P.C.R., a consiliilor şi birourilor executive ale organismelor democraţiei muncitoreşti-revoluţionare şi organizaţiilor de masă şi obşteşti s-au axat în chip firesc pe ideile şi orientările din magistrala Expunere a tovarăşului Nicolae Ceauşescu. Printre acestea, o pondere însemnată o deţin, fără îndoială, cele referitoare la înfăptuirea consecventă a programelor de dezvoltare intensivă, de organizare şi modernizare a industriei şi celorlalte ramuri ale economiei naţionale, pe baza celor mai noi cuceriri ale ştiinţei şi tehnicii. Din Expunere, ca şi din dezbaterile şi hotărîrile Plenarei s-a despins cu clartate adevărul, că în peroada ce a urmat Congresulu al IX-lea al partidului, sub îndrumarea nemijlocită a secretarului general al partidului, tovarăşul Nicolae Ceauşescu, modernizarea structurală a economiei a fost orientată cu precădere către dezvoltarea susţinută a bazei energetice şi de materii prime, către îmbunătăţirea continuă a organizării industriei pe ramuri şi subramuri, către dezvoltarea şi modernizarea agriculturii, pe calea mecanizării şi chimizării, a folosirii superioare a pămîntului, în aceste procese de însemnătate fundamentală pentru dezvoltarea României socialiste, revine împletirii ferme a cercetării ştiinţifice cu învăţămîntul, cu producţia — după cum reliefa în Expunere tovarăşul Nicolae Ceauşescu — să lege „mai strîns întreaga cercetare de cerinţele practice ale producţiei, de soluţionarea problemelor care apar zi de zi în activitatea complexă pentru realizarea de produse mai bune, cu un nivel calitativ şi tehnic tot mai ridicat“. Creşterea necontenită a aportului cercetării ştiinţifice, la accelerarea progresului multilateral al patriei, se concretizează în programele de cercetare ştiinţifică, dezvoltare tehnologică şi introducere a progresului tehnic sub conducerea nemijlocită a tovarăşei academician doctor inginer Elena Ceauşescu, preşedintele Consiliului Naţional al Ştiinţei şi învăţămîntului. La nivel zonal, judeţean, eforturile de transpunere în viaţă a programelor dezvoltării intensive şi modernizării economiei naţionale se materializează în programe şi iniţiative de stimulare, de dezvoltare a activităţii de creaţie tehnico-ştiinţifică, de legare strînsă a ştiinţei cu învăţămîntul şi producţia, a ridicării continue a nivelului de cunoştinţe tehnico-profesionale ale tuturor oamenilor muncii, de stimulare şi diversificare a activităţii centrelor de cultură şi creaţie „Cîntarea României“, pentru a contribui efectiv la perfecţionarea organizării şi modernizării proceselor de producţie, la perfecţionarea profesională a personalului muncitor, în judeţul Bacău, de pildă, numai în toamna lui 1988 Consiliul judeţean al sindicatelor, Comisia Judeţeană a Inginerilor şi Tehnicienilor, alte foruri politice, de învăţămînt, profesionale, tehnico-economice au organizat acţiuni de incontestabilă eficienţă, cum ar fi consfătuiri pe probleme de creaţie tehnico-ştiinţifică sau pe alte asemenea teme. Demnă de menţionat în mod deosebit este cea de a Il-a Consfătuire pe ţară, organizată în octombrie 1988 la I.S.C.I.P. Bacău de către C.N.I.T. (secţia „Protecţia mediului înconjurător), împreună cu comitetele Uniunii Sindicatelor din Industria Chimică şi Petrochimică, precum şi din agricultură, silvicultură şi industria alimentară, pe tema „protecţia mediului înconjurător şi valorificarea biomasei reziduale“. Participanţii, cercetători din institute de cercetare ştiinţifică, proiectare şi inginerie tehnologică şi specialişti din unităţile economico-sociale, din activitatea căreia rezultă biomasă reziduală în procesul tehnologic, au vizitat instalaţiile de producere a biogazului, aflate în exploatare la I.S.C.I.P. Bacău, I.A.S. Sascut, I.A.S. Girov şi I.S.U.P. Roman, ultimele două din judeţul Neamţ. Comunicările prezentate în cadrul consfătuirii au confirmat faptul că, biogazul obţinut din biomasa reziduală a devenit o certitudine, cu următoarele posibilităţi de utilizare: combustibil pentru încălzire , inclusiv pentru apă tehnologică şi apă menajeră , ca energie electrică obţinută prin con V. SPORICI (Continuare în pag. 4) Modernizarea economiei şi dezvoltarea intensiva Complexa activitate instructiv-educativă, desfăşurată de şcoala noastră de toate gradele, de organizaţiile revoluţionare, de masă şi obşteşti, trebuie să-şi propună evidenţierea în mai mare măsură a concepţiei originale a secretarului general al partidului, privitoare la umanismul nou, revoluţionar, ca o coordonată fundamentală a afirmăriişi dezvoltării multilaterale a personalităţii oamenilor muncii şi, în primul rînd a tinerei generaţii. Aceasta trebuie să cunoască faptul că, din punct de vedere istoric şi praxiologic, abordarea problemelor specifice umanismului nostru socialist înregistrează o cotitură radicală după Congresul al IX-lea al partidului, găsindu-şi cea mai înaltă expresie a spiritului revoluţionar în opera tovarăşului Nicolae Ceauşescu. Faptul se datoreşte realităţii că întreaga operă, teoretică şi practică, a secretarului general se înscrie ca o consecinţă a necesităţii trecerii de la o doctrină a umanismului, cuprinsă în discursul filosofic, la o practică a lui în viaţa socială. Din aceste considerente tovarăşul Nicolae Ceauşescu elaborează conceptul de umanism nou, revoluţionar, ceea ce nu reprezintă doar o schimbare de titulară, ci o reconsiderare radicală a conţinutului şi manifestărilor sale specifice. In noua accepţie se reflectă cu o mai mare concizie continuitatea şi discontinuitatea în afirmarea umanismului socialist. Din punctul de vedere al continuităţii, secretarul general al partidului subliniază că umanismul nou, revoluţionar se constituie ca unitate a trei elemente procesuale şi anume : ca o sinteză a umanismului ce s-a dezvoltat în epocile anterioare ; ca rezultat al procesului de construcţie a socialismului şi totodată, ca proiecţie spre manifestările lui viitoare, în conformitate cu perspectiva de evoluţie a societăţii noastre socialiste. Concomitent, noua formulare concepe un umanism în acţiune, militant şi multilateral, ceea ce, în mod obiectiv, implică renunţarea la unele manifestări ale vechii doctrine umaniste. Astfel, discontinuitatea are în vedere, în primul rînd faptul că în socialism umanismul încetează a mai fi un domeniu al speculaţiilor teoretice, devenind forţă transformatoare în sfera activităţii practice. Evidenţiindu-se în activitatea educaţională caracterul militant, tînăra generaţie va surprinde faptul că locul umanismului filantropic şi individualist, exprimînd o ineficientă elogiere a omului abstract, rupt de istorie şi societate, este luat de un umanism al societăţii, al întregului sistem de civilizaţie. De aici se desprinde şi necesitatea ca tînăra generaţie să-şi însuşească principiile umanismului atît ca stare de spirit, cît şi conţinut al acţiunii practice, prin aceasta realizîndu-se unitatea dintre umanismul gîndului şi cel a faptei. Din perspectiva acestei unităţi evidenţiate în opera secretarului general al partidului, problemele legate de om şi existenţa sa, de destinul său ca fiinţă socială şi individuală, liberă şi responsabilă, nu mai sunt considerate laturi complementare ale procesului de construcţie a socialismului, ci coordonate fundamentale ale procesului de edificare a lumii noi. Tocmai de aceea, noua dimensiune istorică, marcată în sfera umanismului de Congresul al IX- lea şi continuu dezvoltată de tovarăşul Nicolae Ceauşescu, se reflectă în aprecierea omului ca valoare supremă pentru om. Un asemenea umanism în acţiune, concret şi practic poate fi surprins în întreaga alcătuire prospectivă de idei şi ţeluri cuprinse în programele de dezvoltare economico-socială a patriei. Puternice valenţe educative are surprinderea raportului dintre umanismul revoluţionar şi viaţa politică a societăţii noastre. Acest raport evidenţiază cu puterea faptelor, că este deopotrivă umanism al ţelurilor economice, cultural-ştiinţifice, demografice etc. al partidului şi statului, dar şi umanism al modului de realizare a mijloacelor, instituţiilor şi formelor democratice. în repetate rînduri, secretarul general sublinia că în socialism nu numai scopurile sînt umaniste, dar și mijloacele de realizare a lor sînt și trebuie să fie întotdeauna umaniste. Astfel, se desprinde concluzia că pentru prima dată în istorie, scopul politic nu mai scuză mijloacele. Iată de ce tovarăşul Nicolae Ceauşescu, manifestînd o atitudine intransigentă împotriva exportului de contrarevoluţie, se pronunţă constant şi împotriva exportului de revoluţie, chiar dacă aceasta s-ar face în numele unor scopuri şi idealuri nobile. Prin urmare, opţiunea pentru un sens sau altul de evoluţie politică a popoarelor încetează a mai fi o decizie exterioară sau apanajul unor elite, ci hotărîrea inalienabilă a maselor largi populare, sfera politică devenind un domeniu important al creativităţii umane. Experienţa ţării noastre scoate în evidenţă faptul că, în noua orînduire factorul uman nu mai constituie o simplă implicaţie politică, ci condiţia esenţială şi scopul fundamental al realizării celor mai îndrăzneţe proiecte. O concepţie originală de excepţională însemnătate istorică a elaborat secretarul general al partidului nostru referitor la raportul dintre umanismul revoluţionar şi democraţia socialistă. Subliniind că un umanist integral nu se poate realiza decît într-o democraţie integrală, tovarăşul Nicolae Ceauşescu a iniţiat crearea unui sistem larg democratic, care să asigure dezbaterea detaliată a problemelor şi stabilirea măsurilor în vederea realizării în viaţă a tuturor programelor şi hotărîrilor. Democraţia socialistă, garantînd libertatea omului de a acţiona în mod conştient, crează cadrul favorabil apariţiei şi dezvoltării unei noi viziuni asupra fericirii. Sintetizînd momentul antropologic şi cel sociologic, evidenţiind raportul dintre individualitate şi societate, umanismul socialist concepe fericirea personală în şi prin fericirea întregului popor. Combătînd inconsecvenţa şi netemeinicia concepţiilor idealiste asupra acestei probleme, umanismul revoluţionar argumentează calea reală a afirmării şi dezvoltării fericirii în viaţa socială practică. Afirmîndu-se drept criteriu fundamental de apreciere valorică a individului şi colectivităţii, munca devine în acelaşi timp izvorul tuturor împlinirilor, atît în latura materială cît şi spirituală. Noua poziţie a oamenilor faţă de mijloacele de producţie, tripla lor calitate de proprietari, producători şi beneficiari, face ca în socialism munca să fie proiectată, ordonată, condusă şi realizată ştiinţific. Calitatea şi eficienţa muncii se află în raport direct proporţional cu dezvoltarea cunoştinţelor profesionale şi de cultură generală ale tuturor celor implicaţi în procesul de producţie. Ca o adevărată lecţie de umanism revoluţionar se prezintă concepţia secretarului general al partidului, privitoare la relaţia dintre umanism şi filosofia păcii. Pornind de la realităţile lumii contemporane, tovarăşul Nicolae Ceauşescu demonstrează cu puterea faptelor că războiul nu mai poate fi conceput ca instrument al vieţii politice, locul lui trebuie să fie luat în mod obiectiv de dreptul păcii, singurul în măsură să asigure climatul dialogului politic ca mijloc de rezolvare a marilor probleme cu care se confruntă umanitatea. Din această perspectivă, pacea constituie singura alternativă în crearea unui mediu umanizat, civilizat de existenţă, dar şi pentru clădirea dimensiunii interioare a omului. în procesul educativ se impune sublinierea optimismului robust al secretarului general al partidului, în ceea ce priveşte triumful păcii ca deziderat umanist de maximă importanţă pentru destinele umanităţii. „Avem convingerea — reliefa tovarăşul Nicolae Ceauşescu — că acţionînd unite, forţele progresiste, realiste din Europa şi din întreaga lume, toate popoarele lumii pot şi vor determina o schimbare a raportului de forţe, în favoarea păcii şi colaborării, pot asigura triumful raţiunii, apărarea vieţii pe planeta noastră“. Lector univ. Ion DIACONIŢA Umanismul revoluţionar-fundament al activităţii instructiv-educative pagina 2 ianuarie 1989