Ateneu, 1989 (Anul 26, nr. 1-12)

1989-01-01 / nr. 1

ateneu ActuaMtatea 1989 Sub semnul unor mari evenimente Anul 1989, început sub semnul de bun augur al Cuvîntărilor de la sfîrşitul anului 1988 şi al Mesajului din pragul Anului Nou, adresate na­ţiunii române şi întregii lumi con­temporane de secretarul general al partidului, Preşedintele ţării, tova­răşul Nicolae Ceauşescu, ne îndeam­nă la rememorări prin florilegiul de evenimente care vor fi consem­nate ca trepte ale suişului nestăvi­lit către noi culmi de civilizaţie şi­­ progres. Astfel, în cursul lunii ianuarie pa­tria socialistă a sărbătorit aniversă­rile, atît de scumpe inimilor noas­tre, ale tovarăşilor Nicolae Ceauşescu şi Elena Ceauşescu. Eroica lor luptă revoluţionară, sub flamura Partidu­lui Comunist Român, în ilegalitate şi în anii de după Eliberare, glori­oasa activitate social-politică, ştiin­ţifică, internă şi internaţională, suc­cesele strălucite ale poporului român în anii de după Congresul al IX-lea al partidului pe toate tărâmurile construcţiei socialiste, reprezintă te­meiuri ireversibile ale neţărmuritei preţuiri, recunoştinţe şi dragoste, cu care întreaga naţiune le-au omagiat zilele de naştere şi semnificaţia pro­fund patriotică a activităţii lor re­voluţionare, pentru drumul spre co­munism al României. Anul 1989 va consemna pentru memoria posterităţii alte două rel­marcabile evenimente din istoria României moderne. Este vorba de Congresul al XIV-lea al Partidului Comunist Român, ale cărui linii de forţă au fost formulate de tovară­şul Nicolae Ceauşescu la marele fo­rum al democraţiei socialiste, din 28 noiembrie 1988, şi de cea de a 45-a aniversare a Republicii. Ase­menea clipe istorice sunt de natură să marcheze în mod simbolic trecu­tul postbelic al revoluţiei socialiste şi viitorul ei dincolo de începutul mileniului trei. Făcînd o grandioasă acoladă peste timp, conştiinţele contemporane in­clud la loc de frunte, între momen­tele de referinţă ale anului, 130 de ani de la Unirea Principatelor, a Moldovei cu Ţara Românească, cen­tenarele Eminescu şi Creangă. Prin numele lui Eminescu ne reamintim cît de sus a putut ajunge conştiinţa de sine a culturii noastre, redeştep­tate la viaţă şi mergînd cu paşi urieşeşti în întîmpinarea unei Eu­rope apusene, — care propăşise ne­­stînjenit, ba s-ar putea spune, ocro­tită cu preţul sacrificării progresu­lui firesc al unor popoare ca şi al (Continuare în pag. 7) DIN GÎNDIREA SOCIAL-POLITICĂ A TOVARĂŞULUI NICOLAE CEAUŞESCU Spiritul creator al filosofiei marxist© Aspiraţia spre actualitate şi viziunea prospectivă reprezintă caracteristici pe­rene ale discursului filosofic, care l-au propulsat, în forme şi modalităţi dife­rite, în centrul preocupărilor ideatice ale diferitelor epoci istorice. în acest sens, opera teoretică şi activitatea prac­­tic-revoluţionară a secretarului general al partidului se înscriu cu pregnanţă în continuitatea imperativului, susţinut cu insistenţă de clasici, de a păstra per­manent „spiritul viu al marxismului“. Deschiderea spre elementele de nou­tate, dialogul critic permanent, pornit din cunoaşterea aprofundată a fenome­nelor naturii, societăţii şi omului, ca părţi distincte şi interdependente ale „Tot“ -ului existenţial, conturează o vi­ziune sintetică, originală asupra exis­tenţei în general şi a existenţei sociale cu deosebire. Opera teoretică a secretarului general al partidului proiectează un nou mod de a înţelege rolul şi importanţa filo­sofiei, în calitate de conştiinţă critică şi propulsată tot mai puternic — cel puţin în epoca contemporană aspectul este mai mult decît evident — în sfera finalităţilor practice, transformatoare. Fiindcă discursul filosofic este serios „amputat“, în dimensiunile şi consecin­ţele sale, dacă este considerat, aşa cum s-a încercat în istoria filosofiei, doar ca o „critică a raţiunii pure“. „Numai înarmat cu concepţia cea mai înaintată despre lume şi viaţă — va a­­răta tovarăşul Nicolae Ceauşescu — cu materialismul dialectic şi istoric, omul societăţii socialiste va putea înţelege bine atît problemele dezvoltării interne, cît şi cele ale vieţii internaţionale, va putea să asigure, în toate împrejură­rile, găsirea şi elaborarea celor mai bune soluţii care să corespundă nece­sităţilor sociale, progresului societăţii socialiste şi comuniste“. Străine oricăror închistări dogmatice, aşa cum au subliniat, în nenumărate rînduri, Marx, Engels şi Lenin, filoso­­fia marxistă, ştiinţele sociale în tota­litatea lor, sunt chemate să contribuie la îmbogăţirea patrimoniului valorilor naţionale şi universale, în raport cu progresele permanente şi schimbările dominante intervenite în spectrul cu­noaşterii umane şi al practicii social­­istorice. Propunînd o viziune profund dialec­tică asupra cunoaşterii sociale, opera secretarului general al partidului arată că teoria revoluţionară a clasei munci­toare, materialismul dialectic şi isto­ric, elaborate începînd de la jumătatea secolului al XIX-lea, s-au constituit pornind de la condiţiile economice, po­litice şi social-istorice ale acestei pe­rioade, în măsura în care realităţile nu mai sunt, nici pe departe, cele de­­acum o sută de ani, filosofia marxistă trebuie să se ancoreze la noile reali­tăţi, formulînd judecăţi şi predicţii în raport cu profundele schimbări inter­venite în realitate, în spiritul dialogului creator şi ana­lizei critice, sunt aprofundate o serie de probleme care au constituit dintotdeau­­na esenţa dialogului filosofic, precum raportul dintre existenţa socială şi con­ştiinţa socială, mecanismele devenirii sociale în general şi ale societăţii so­cialiste în special, raportul general­­particular în domeniul socialului şi cu deosebire în procesul revoluţiei şi con­strucţiei socialiste, legătura dialectică dintre teorie şi practică, funcţiile pro­spective ale conştiinţei în condiţiile făuririi societăţii socialiste multilate­ral dezvoltate. O idee pregnantă a partidului nos­tru se concretizează în sublinierea ro­lului activ, creator şi prospectiv al conştiinţei socialiste în condiţiile fău­ririi societăţii socialiste multilateral dezvoltate, în dialectica material-spi­ritual, conştiinţa socialistă are un rol fundamental în declanşarea energiilor creatoare ale membrilor societăţii, în punerea în valoare a potenţialului ma­terial şi uman al societăţii. în ansamblul categorial al operei se­cretarului general al partidului, un loc aparte ocupă problemele devenirii so­ciale, ale progresului social în societa­tea socialistă. Analiza raportului dintre cantitate şi calitate permite evidenţie­rea faptului că dezvoltarea cantitativă este imperios necesară pentru progre­sul societăţii, dar, ea singură, nu poate Prof. Constantin SALAVASTRU (Continuare în pag. 4) Documentele şedinţei comune a Ple­narei C.C. al P.C.R., a consiliilor şi bi­rourilor executive ale organismelor de­mocraţiei muncitoreşti-revoluţionare şi organizaţiilor de masă şi obşteşti s-au axat în chip firesc pe ideile şi orientă­rile din magistrala Expunere a tovară­şului Nicolae Ceauşescu. Printre aces­tea, o pondere însemnată o deţin, fără îndoială, cele referitoare la înfăptuirea consecventă a programelor de dezvol­tare intensivă, de organizare şi moder­nizare a industriei şi celorlalte ramuri ale economiei naţionale, pe baza celor mai noi cuceriri ale ştiinţei şi tehnicii. Din Expunere, ca şi din dezbaterile şi hotărîrile Plenarei s-a despins cu cla­­rtate adevărul, că în peroada ce a urmat Congresulu al IX-lea al parti­dului, sub îndrumarea nemijlocită a secretarului general al partidului, to­varăşul Nicolae Ceauşescu, moderniza­rea structurală a economiei a fost o­­rientată cu precădere către dezvoltarea susţinută a bazei energetice şi de ma­terii prime, către îmbunătăţirea conti­nuă a organizării industriei pe ramuri şi subramuri, către dezvoltarea şi mo­dernizarea agriculturii, pe calea meca­nizării şi chimizării, a folosirii supe­rioare a pămîntului, în aceste procese de însemnătate fundamentală pentru dezvoltarea României socialiste, revine împletirii ferme a cercetării ştiinţifice cu învăţămîntul, cu producţia — după cum reliefa în Expunere tovarăşul Nicolae Ceauşescu — să lege „mai strîns întreaga cercetare de cerinţele practice ale producţiei, de soluţionarea problemelor care apar zi de zi în ac­tivitatea complexă pentru realizarea de produse mai bune, cu un nivel cali­tativ şi tehnic tot mai ridicat“. Creşterea necontenită a aportului cer­cetării ştiinţifice, la accelerarea pro­gresului multilateral al patriei, se con­cretizează în programele de cercetare ştiinţifică, dezvoltare tehnologică şi in­troducere a progresului tehnic sub con­ducerea nemijlocită a tovarăşei acade­mician doctor inginer Elena Ceauşescu, preşedintele Consiliului Naţional al Ştiinţei şi învăţămîntului. La nivel zonal, judeţean, eforturile de transpunere în viaţă­ a programelor dezvoltării intensive şi modernizării economiei naţionale se materializează în programe şi iniţiative de stimulare, de dezvoltare a activităţii de creaţie tehnico-ştiinţifică, de legare strînsă a ştiinţei cu învăţămîntul şi producţia, a ridicării continue a nivelului de cu­noştinţe tehnico-profesionale ale tutu­ror oamenilor muncii, de stimulare şi diversificare a activităţii centrelor de cultură şi creaţie „Cîntarea României“, pentru a contribui efectiv la perfecţio­narea organizării şi modernizării pro­ceselor de producţie, la perfecţionarea profesională a personalului muncitor, în judeţul Bacău, de pildă, numai în toamna lui 1988 Consiliul judeţean al sindicatelor, Comisia Judeţeană a Inginerilor şi Tehnicienilor, alte foru­ri politice, de învăţămînt, profesionale, tehnico-economice au organizat acţiuni de incontestabilă eficienţă, cum ar fi consfătuiri pe probleme de creaţie teh­nico-ştiinţifică sau pe alte asemenea teme. Demnă de menţionat în mod deosebit este cea de a Il-a Consfătuire pe ţară, organizată în octombrie 1988 la I.S.C.I.P. Bacău de către C.N.I.T. (secţia „Protecţia mediului înconjură­tor), împreună cu comitetele Uniunii Sindicatelor­ din Industria Chimică şi Petrochimică, precum şi din agricultu­ră, silvicultură şi industria alimentară, pe tema „protecţia mediului înconjură­tor şi valorificarea biomasei reziduale“. Participanţii, cercetători din institute de cercetare ştiinţifică, proiectare şi in­ginerie tehnologică şi specialişti din unităţile economico-sociale, din activi­tatea căreia rezultă biomasă reziduală în procesul tehnologic, au vizitat insta­laţiile de producere a biogazului, afla­te în exploatare la I.S.C.I.P. Bacău, I.A.S. Sascut, I.A.S. Girov şi I.S.U.P. Roman, ultimele două din judeţul Neamţ. Comunicările prezentate în ca­drul consfătuirii au confirmat faptul că, biogazul obţinut din biomasa rezi­duală a devenit o certitudine, cu urmă­toarele posibilităţi de utilizare: com­bustibil pentru încălzire , inclusiv pen­tru apă tehnologică şi apă menajeră , ca energie electrică obţinută prin con­ V. SPORICI (Continuare în pag. 4) Modernizarea economiei şi dezvoltarea intensiva Complexa activitate instructiv-educa­­tivă, desfăşurată de şcoala noastră de toate gradele, de organizaţiile revolu­ţionare, de masă şi obşteşti, trebuie să-şi propună evidenţierea în mai mare măsură a concepţiei originale a secre­tarului general al partidului, privitoare la umanismul nou, revoluţionar, ca o coordonată fundamentală a afirmării­­şi dezvoltării multilaterale a personalităţii oamenilor muncii şi, în primul rînd a tinerei generaţii. Aceasta trebuie să cunoască faptul că, din punct de ve­dere istoric şi praxiologic, abordarea problemelor specifice umanismului nos­tru socialist înregistrează o cotitură ra­dicală după Congresul al IX-lea al partidului, găsindu-şi cea mai înaltă expresie a spiritului revoluţionar în opera tovarăşului Nicolae Ceauşescu. Faptul se datoreşte realităţii că întrea­ga operă, teoretică şi practică, a se­cretarului general se înscrie ca o con­secinţă a necesităţii trecerii de la o doctrină a umanismului, cuprinsă în discursul filosofic, la o practică a lui în viaţa socială. Din aceste considerente tovarăşul Nicolae Ceauşescu elaborează conceptul de umanism nou, revoluţionar, ceea ce nu reprezintă doar o schimbare de ti­tulară, ci o reconsiderare radicală a conţinutului şi manifestărilor sale spe­cifice. In noua accepţie se reflectă cu o mai mare concizie continuitatea şi discontinuitatea în afirmarea umanis­mului socialist. Din punctul de vedere al continuităţii, secretarul general al partidului subliniază că umanismul nou, revoluţionar se constituie ca unitate a trei elemente procesuale şi anume : ca o sinteză a umanismului ce s-a dez­voltat în epocile anterioare ; ca rezul­tat­ al procesului de construcţie a so­cialismului şi totodată, ca proiecţie spre manifestările lui viitoare, în conformi­tate cu perspectiva de evoluţie a so­cietăţii noastre socialiste. Concomitent, noua formulare concepe un umanism în acţiune, militant şi multilateral, ceea ce, în mod obiectiv, implică renunţa­rea la unele manifestări ale vechii doc­trine umaniste. Astfel, discontinuitatea are în vedere, în primul rînd faptul că în socialism umanismul încetează a mai fi un domeniu al speculaţiilor teoretice, devenind forţă transforma­toare în sfera activităţii practice. Evi­­denţiindu-se în activitatea educaţională caracterul militant, tînăra generaţie va surprinde faptul că locul umanismu­lui filantropic şi individualist, expri­­mîn­d o ineficientă elogiere a omului abstract, rupt de istorie şi societate, este luat de un umanism al societăţii, al întregului sistem de civilizaţie. De aici se desprinde şi necesitatea ca tî­năra generaţie să-şi însuşească princi­piile umanismului atît ca stare de spi­rit, cît şi conţinut al acţiunii practice, prin aceasta realizîndu-se unitatea din­tre umanismul gîndului şi cel a faptei. Din perspectiva acestei unităţi evi­denţiate în opera secretarului general al partidului, problemele legate de om şi existenţa sa, de destinul său ca fiinţă socială şi individuală, liberă şi respon­sabilă, nu mai sunt considerate laturi complementare ale procesului de con­strucţie a socialismului, ci coordonate fundamentale ale procesului de edifi­care a lumii noi. Tocmai de aceea, noua dimensiune istorică, marcată în sfera umanismului de Congresul al IX- lea şi continuu dezvoltată de tovarăşul Nicolae Ceauşescu, se reflectă în apre­cierea omului ca valoare supremă pen­tru om. Un asemenea umanism în ac­ţiune, concret şi practic poate fi sur­prins în întreaga alcătuire prospecti­vă de idei şi ţeluri cuprinse în progra­mele de dezvoltare economico-socială a patriei. Puternice valenţe educative are surprinderea raportului dintre u­­manismul revoluţionar şi viaţa politică a societăţii noastre. Acest raport evi­denţiază cu puterea faptelor, că este deopotrivă umanism al ţelurilor eco­nomice, cultural-ştiinţifice, demografi­ce etc. al partidului şi statului, dar şi umanism al modului de realizare a mijloacelor, instituţiilor şi­ formelor de­mocratice. în repetate rînduri, secreta­rul general sublinia că în socialism nu numai scopurile sînt umaniste, dar și mijloacele de realizare a lor sînt și trebuie să fie întotdeauna umaniste. Astfel, se desprinde concluzia că pen­tru prima dată în istorie, scopul poli­tic nu mai scuză mijloacele. Iată de ce tovarăşul Nicolae Ceauşescu, mani­­festînd o atitudine intransigentă împo­triva exportului de contrarevoluţie, se pronunţă constant şi împotriva expor­tului de revoluţie, chiar dacă aceasta s-ar face în numele unor scopuri şi idealuri nobile. Prin urmare, opţiunea pentru un sens sau altul de evoluţie politică a popoarelor încetează a mai fi o decizie exterioară sau apanajul unor elite, ci hotărîrea inalienabilă a maselor largi populare, sfera politică devenind un domeniu important al cre­ativităţii umane. Experienţa ţării noas­tre scoate în evidenţă faptul că, în no­ua orînduire factorul uman nu mai con­stituie o simplă implicaţie politică, ci condiţia esenţială şi scopul fundamen­tal al realizării celor mai îndrăzneţe proiecte. O concepţie originală de excepţională însemnătate istorică a elaborat secre­tarul general al partidului nostru re­feritor la raportul dintre umanismul revoluţionar şi democraţia socialistă. Subliniind că un umanist integral nu se poate realiza decît într-o democra­ţie integrală, tovarăşul Nicolae Ceauşescu a iniţiat crearea unui sistem larg democratic, care să asigure dez­baterea detaliată a problemelor şi sta­bilirea măsurilor în vederea realizării în viaţă a tuturor programelor şi ho­­tărîrilor. Democraţia socialistă, garan­­tînd libertatea omului de a acţiona în mod conştient, crează cadrul favorabil apariţiei şi dezvoltării unei noi viziuni asupra fericirii. Sintetizînd momentul antropologic şi cel sociologic, eviden­ţiind raportul dintre individualitate şi societate, umanismul socialist concepe fericirea personală în şi prin fericirea întregului popor. Combătînd inconsec­venţa şi netemeinicia concepţiilor idea­liste asupra acestei probleme, umanis­mul revoluţionar argumentează calea reală a afirmării şi dezvoltării fericirii în viaţa socială practică. Afirmîndu-se drept criteriu fundamental de apreciere valorică a individului şi colectivităţii, munca devine în acelaşi timp izvorul tuturor împlinirilor, atît în latura ma­terială cît şi spirituală. Noua poziţie a oamenilor faţă de mijloacele de pro­ducţie, tripla lor calitate de proprie­tari, producători şi beneficiari, face ca în socialism munca să fie proiectată, ordonată, condusă şi realizată ştiinţi­fic. Calitatea şi eficienţa muncii se află în raport direct proporţional cu dezvoltarea cunoştinţelor profesionale şi de cultură generală ale tuturor celor implicaţi în procesul de producţie. Ca o adevărată lecţie de umanism revoluţionar se prezintă concepţia se­cretarului general al partidului, pri­vitoare la relaţia dintre umanism şi filosofia păcii. Pornind de la realităţile lumii contemporane, tovarăşul Nicolae Ceauşescu demonstrează cu puterea faptelor că războiul nu mai poate fi conceput ca instrument al vieţii poli­tice, locul lui trebuie să fie luat în mod obiectiv de dreptul păcii, singurul în măsură să asigure climatul dialo­gului politic ca mijloc de rezolvare a marilor probleme cu care se confruntă umanitatea. Din această perspectivă, pacea constituie singura alternativă în crearea unui mediu umanizat, civilizat de existenţă, dar şi pentru clădirea di­mensiunii interioare a omului. în pro­cesul educativ se impune sublinierea optimismului robust al secretarului ge­neral al partidului, în ceea ce priveşte triumful păcii ca deziderat umanist de maximă importanţă pentru destinele umanităţii. „Avem convingerea — re­liefa tovarăşul Nicolae Ceauşescu — că acţionînd unite, forţele progresiste, realiste din Europa şi din întreaga lu­me, toate popoarele lumii pot şi vor determina o schimbare a raportului de forţe, în favoarea păcii şi colaborării, pot asigura triumful raţiunii, apărarea vieţii pe planeta noastră“. Lector univ. Ion DIACONIŢA Umanismul revoluţionar-fundament al activităţii instructiv-educative pagina 2 ianuarie 1989

Next