Ateneu, 1999 (Anul 36, nr. 1-12)
1999-01-01 / nr. 1
FONDATORI: GEORGE BACOVIA, GRIGORE TABACARU (1925) EDITOR: MINISTERUL CULTURII "bJoi/ cuncindoi/ OA/em/ acelaşi/ dascăli Şcolari/ HArtewvoceletoft/ păreri/... Unitut gărd/oricine/ repuruyo4că/b. Ce/fâi/tU/agi/, eAA/arv știut de/ Ceri/. ” REVISTĂ DE CULTURĂ Anul 36 Nr. 1 (352) IANUARIE 1999 • 1.000 LEI • V J ÎN ACEST NUMĂR: • Interviu cu Alexandru PALEOLOGU • INEDIT -G.T.KIRILEANU: Jurnal 1956 • Revista revistelor • AI.CALINESCU: Intre memorialistică şi ficţiune • C.D.ZELETIN: Paşii misterioşi • Daniel Ştefan POCOVNICU - Cronica literară • Autori şi cărţi • René DUDA - însemnări medicale • POESIS • ŞCOALA • Constantin DONEA - FOLCLOR • Cristian TEODORESCU - SPORT • N.BARABAS -Farmacia naturii • MERIDIANE - Mario BENEDETTI • PROBLEMA LIMBI NATIONALE în PUBLICISTICA LUI EMINESCU] / Comentariul eminescian referitor la ortodoxie şi în special la biserica naţională avea, scrie G.Călinescu, scopuri sociale şi culturale cu specificarea că “în cazul din urmă biserica păstrează limba naţională”. Desigur. Dar consideraţiile ziaristului Eminescu sunt mult mai largi şi vizează o varietate de situaţii concrete asupra cărora se apleacă cu acelaşi profesionalism şi cu aceeaşi încordare a puterii intelectuale. Articolele lui sunt informate, perspectiva multiplă, istorică, sociologică, economică, politică, argumentarea punctelor de vedere, de asemenea, riguroasă, în vechime, instituţia bisericii a coagulat în jurul ei efortul cultural. Aici s-au dezvoltat tipăriturile, arta miniaturii, a înflorit pictura murală, s-a deşteptat simţul naţional. Călinescu însuşi, care dezvoltase exegeza eminesciană pînă la un grad nemaîntîlnit la vremea respectivă, se simţea dator să menţioneze: “Poporul român a avut ca mijloc de perfecţiune sufletească limba superioară, riturile, tradiţiile orale, cărţile bisericeşti.” în ceea ce priveşte cultivarea limbii naţionale, Eminescu o recunoaşte ca fiind o vocaţie a bisericii naţionale, derivînd-o din spiritul sfînt al toleranţei creştineşti şi al iubirii aproapelui, în Noul Testament, menţionează Eminescu (“Ştim prea bine...”, X, p.89), prin coborîrea Sf.Duh asupra apostolilor, acestora li s-a revelat posibilitatea exprimării (spre a fi înţeleşi) în toate limbile seminţiilor ce populau atunci pămîntul. Afară de aceasta, biserica ortodoxă românească şi statul voievodal au manifestat deferenţă şi toleranţă faţă de cultul catolic, permiţînd înfiinţare de episcopii catolice “atîrnătoare de scaunul papal”. Eminescu vede lucrurile în contextul european. “E clar sigur că, în urma izolării noastre între elementele străine, acela din ele ne va părea mai preferabil şi stîlp mai bun de reazim pentru zile grele care respectează individualitatea noastră, altfel destul de inofensivă şi tolerantă. Cine ne alungă limba din biserică şi din instrucţia educativă (a şcoalelor elementare şi secundare), cine nu ne lasă să fim ceea ce sîntem a rupt-o cu conştiinţa noastră naţională şi cu simpatiile noastre intime, oricît de bune ar fi relaţiile lui internaţionale cu statul nostru” (Ibidem). Dar mai încolo, pe fondul unei polemici şi destăinuiri a unei fărădelegi comise la Curtea de Argeş, în ce stil limpede şi cu ce emoţională recunoaştere arată Eminescu meritele bisericii ortodoxe: “Biserica răsăriteană e de optsprezece sute de ani păstrătoarea elementului latin de lîngă Dunăre. Ea a stabilit şi unificat limba noastră într-un mod atît de admirabil încît sîntem singurul popor fără dialecte propriu-zise; ea nea ferit în mod egal de înghiţirea prin poloni, unguri, tătari şi turci, ea este astăzi singura armă de apărare şi singurul sprijin al milioanelor români care trăiesc dincolo de hotarele noastre. Cine-o combate pe ea şi ritualele ei poate fi cosmopolit, socialist, nihilist, republican universal şi orice i-o veni în minte, dar numai român nu e” (“Liber-cugetător, liberăcugetare...”, X, p.187). Eminescu a susţinut consecvent biserica şi şcoala românească, drepturile românilor din provincii aflate “sub stăpîniri străine şi din afara graniţelor statului naţional român” (D.Vatamaniuc). aţionale a poporului nostru se află acum la cel mai înalt ambitus. Din cauza lipsei de spaţiu, referirile noastre se vor limita în a reaminti că Eminescu a sprijinit cu scrisul său cauza românească (biserica, şcoala, cultura) din spaţiile româneşti aflate sub stăpîniri străine (rusească, turcă, austriacă, ungară, austro-ungară). Astfel, se exercitau presiuni privind trecerea averilor mănăstireşti din Bucovina sub stăpînire austriacă. Or, cu aceste averi se întreţineau şcolile confesionale. Aceste şcoli cultivau limba română. Exista pericolul ca limba română să fie înlocuită din şcoli cu limbile stăpînirilor respective (austriacă, maghiară). Eminescu pune problema unor condiţii fireşti (legale) pentru “păstrarea naţionalităţei”, adică posibilitatea de expresie a acelui “tezaur sufletesc” care este limba în “cărţile bisericeşti şi mirene”, purtătoare a tradiţiilor vechi culturale. “Românii voiesc a li se garanta uzul public al limbei lor pe pămînturile în cari locuiesc (...) Faţă cu această cerere întîlnim însă în amîndouă părţile Imperiului austro-ungar o rezistenţă necalificabilă prin obrăznicia ei” (“Se vorbeşte că în consiliul...”, IX., p.253). Şi mai departe: “Ni se pare deci că pe pămînturile noastre strămoşeşti, pe care nimene nu le stăpîneşte jurebelii, am avea dreptul să cerem să ni se respecte limba şi biserica, precum le-am respectat-o noi tuturor” (Ibidem). Azi vedem abia cît de actuale sunt propoziţiile ziaristului de excepţie care a fost Eminescu. Pentru că după cît se vede vicisitudinile istoriei nu ne lasă în pace. Şi e locul să încheiem, reproducînd admirabilele afirmaţii ale lui D.Vatamaniuc: “Eminescu se identifică cu poporul român pînă la sacrificiul de sine. Drama sa morală este însă şi a noastră. Ameninţarea fiinţei naţionale a poporului român nu este înlăturată, şi relele de care suferea societatea românească din vremea sa sunt şi ale zilelor noastre, în forme nu mai puţin grave. Publicistica eminesciană o trăim dureros de actual, cum nu este a nici unui contemporan al său.” Victor MITOCARU _________________|