Biserica şi Şcoala, 1920 (Anul 44, nr. 1-51)

1920-01-05 / nr. 1

Nr. 1 Cristea, după care, toţi cei de faţă au trecut în sala de recepţie. înainte de a începe recepţia, au vorbit de Borcia ministrul cultelor, Iorga, preşedintele Camerei, şi pr. Popescu-Moşoaia. A răspuns nou­ ales după care cei prezenţi au fost invitaţi la bufet. BISERICA ŞI ŞCOALA Pag. 3 Apel către toţi presidenţii cercurilor religioase din despăr­ţământul protopopesc Arad al asociaţiei „Andre­iu Şaguna“, în rodus regulamentul asociaţiei „Andreii­ Şaguna“ îndată după constituirea despărţămân­tului, a rămas în sarcina fiecărui membru, ca pătruns de necesitatea unei activităţi pastorale mai fecunde, să desvoalte toate forţele intelec­tuale în cadrul acestor statute. Este adevărat, că de la constituire abia a­u trecut trei luni; este adevărat, că timpul nepri­­incios din acest anotimp a fost foarte nefavorabil, că inpracticabile au fost căile de comunicaţie şi că în consecinţă întrunirea cercurilor religioase a fost stânjenită,— cu toate acestea avem convin­gerea, că fiecare dintrre onoraţii preoţi a medi­tat asupra importanţei organizaţiei noastre, în care şi cel mai umil preot va trebui să strălu­cească ca un far luminos. Fiecare dintre noi deci se va înarma cu armele cunoştinţă şi va căuta ca între marginile posibilităţii să pună în prac­tică acestea statute, menite a strânge rândurile noastre şi a da o directivă vieţii poporului no­stru într’un adevărat sens creştinesc, în mijlocul frământărilor de cari este preo­cupată toată suflarea românească, timpul trece cu paşi repezi şi nu peste mult va sună ceasul când fiecare va trebui să-şi dea seama: cu cât am contribuit la propăşirea misiunei noastre, îmbunătăţirile sunt aşteptate pe toate liniile, iar o acţiune efectivă ar fi salutată cu celea mai vii aprobări din partea tuturor doritorilor de bine. Precum în trecut mântuirea neamului nostru pe acestea plaiuri binecuvântate a fost posibilă numai prin porţile sântei noastre biserici drept­­măritoare, aşa, întocmai, şi în aceste zile de mărire naţională, element de galvanizare trebuie să rămână preoţimea noastră. Convinşi, că aducem un bun serviciu cau­zei de carea ne însufleţim, invităm onorata preo­ţime din despărţământul protopopesc al Aradu­lui, ca la apropiata întrunire a cercurilor religioase — care mult nu mai poate întârzia — să ia în dreaptă judecată apelul prezent şi să stăruie pentru îndeplinirea lui. Biroul despărţământului protopopesc Arad al asociaţiei „Andreiu Şaguna". Mândruloc. Iancu Ştefănuţ, Constantin Mihalici, preş. despărţământului, secretar, fronturile răsboaielor şi suferinţelor şi noi Ro­mânii am cerut o alta foarte mai bună, o altă orânduire mai dreaptă. Şi după ce sute de anii am suferit şi strigat în zadar, de data asta învăţaţii neamurilor mai cu băgare de seamă s’au uitat preste noi. De data asta dorinţa, cererea noastră cea mai stăruitoare ni-S’a împlinit. Hotarări blflstămate cu cari eram despărţiţi noi „cei de un sânge şi de o lege“ ca la un semn dat au per­­ şi ia­­-ne azi pe toţi lu aceeaş casă, in casa şi patria noastră. Hotărît acesta e un câştig, un câştig pe care cu suspinuri l-au dorit şi aşteptat toate generaţiunile (rându­rile de oameni) neamului nostru. Dar afară de acest câştig al unirii mai este şi un alt fel de câştig de râsboiu pe care va trebui să-l avem, să-l dobândim. Mai este un fel de câştig pe care nu ni-l poate da nici lua sfatul de p­­e de la Paris. Acela este, dragii mei, premenirea, vioirea, întărirea noastră morală. Acesta câştig nu trebu­e u­rat, nici aşezat la urmă ci dimpotrivă el trebue ridicat şi pus în fruntea tuturora. Hotărît acele neamuri vor e şi cu câştig statornic din răsboaile vrem­ilor noastre cari au înţeles şi înţeleg chemarea de premenire morală a răsboiurii. Căci orice s’ar zice despre răsboiu că l-au făcut diplomaţia, sau capitalismul, sau egoismul (adeca ceea dela oeâmm­uiri, sau ceea dela băncile ceie mari cu banii lor cei mulţi) el îşi are ca autor (făcător) pe acela carele a zis că nici un păr din capul nostru nu să mişcă de acolo fără voia şi ştirea lui. Răsboiul a fost strigătul Domnului de chemare şi premenire mo­rală a neamurilor. El a venit cu foc şi suferinţă pentru ca prin ele trecând omenirea decăzută să se cureţe, să facă premen­rea morală. Ca o furtună a fost răsboiul­ ca o furtună care distruge, sfarmă, doboară dar tocmai prin violenţa (asprimea) ei curăţă înâdusala morală, face aerul moralul - mai uşor, mai curat, mai sănătos. Acele v­eamuri vor câştigă dară râsboiul cari au înţeles chemări­le morale ale răsboiului şi trecând prin „focul Domnului“ (Isaia, şi sufe­rinţele răsboaiei­r s’au curăţit, întărit credinţa ’n Dumnezeu, virtuţile, moravurile celea bune. Acele neamuri vor dobândi râsboiul cari din tranşele (fronturile) morţii şi câmpurile suferinţelor s’au întors acasă mai apropiate de Isus şi porun­­c­le lui. Şi iarăş câştig stat­ornic numai acele neamuri vor avea cari, reîntoarse din lupte şi ofensive pline de biruinţă şi glorie, vor putea duce şi aici acasă cu izbândă o altă luptă şi ofensivă, a premenirii m­orale. La toate neamurile, pe toate terenele să observă,­­să poate băga de samă) o grozavă decădere morală (slăbire de moravuri). O lă­comie nebună de a facea bani, averi şi plăceri a umplut lumea de uzurari, de geşertari, cari zi de zi au omorît, au stâns mila, adevărul, iubirea, dreptatea. Curente purtătoare de otravă şi moarte s’au pornit în lume şi ameninţă cu distrugere (cu spargere) credinţa, biserică, familia tot ceea ce Hristos ne-a lăsat curat, sfânt şi bun. Parcă chiar Antihrist cu toate minciunile şi relele lui a pornit ofensivă să distruge credinţa, moralul, temelia neamurilor. Acele neamuri vor câştigă râsboiul cari aju­tate de mai n­u­tă c­ed­nţă şi mai curate mora­vuri vor putea mai degrab să oprească în loc decadifiţa morală şi năvala curentelor primejdi­oase. Acele neamuri vor câşt­gă biruinţa deplină Caii din defensivă vor trece apoi în ofensiva cea mare şi sfântă a curăţirii, preme­drii morale: vor sugruma fără cruţare uzura, geşefiăra, vor critorî corupţia, vor călca în picioare minciuna, viclenia nedreptatea făcând să simţim odată împlinite vorbele psalmistului: „Mila şi adevărul s’au in­tim­pin­at, dreptatea şi pacea s’au sărutat, adevărul din pământ a răsărit şi dreptatea din ceriu a privit“ (Psalm 84, 11, 12) Dacă deci azi hotarăle ni s’au lărgit şi ţie cuprind aproape întreg neamul nostru aceasta încă nu însamnă că am câştigat deplin răsboiul. Pentruca câştigul nostru să fie deplin şi statornic trebue să facem să strălucească în toată lumina ei şi în toată întinderea pământului românesc: credinţa, virtuţile, moravurile cele bătrâne, curate şi bune ale neamului nostru Numai o Românie aşezată pe temeliile moralului, pe temeliile cre­­dinţii părinţilor noştri, înseamnă un câştig ade­vărat şi statornic. Deapuru­rea să ne gândim, niciodată să nu uităm noi Românii cu mărirea, tăria noastră de azi e legată de ceea ce ne-a ajutat să ne ridicăm: de credinţa şi moravurile cele bune de eri. De le vom părăsi în zadar să lărgesc hotarăle noastre căci unde cresc hotarele,­­dar scade credinţa, moralul nu e bine. De acest rău şi istoria ne îndeamnă să ne ferim, istoria ne­ arată că mă­rirea şi puterea oricărui popor din istoria lumii ţine până când el a ţinut la credinţa şi moravu­rile celea bune. Când l-a perdut nu i-a mai trebuit alţi duşmani căci necredinţa şi decăderea morală au fost cei mai cumpliţi duşmani cari i-a surpat puterea şi mărirea. Dacă deci ne-ar întrebă cineva care neamuri vor câştigă râsboiul, numai un răspuns bun i-am­ putea da: acele, neamuri vor câştigă râsboiul cari având mai multă tărie şi valoare (avere) morală vor şti şi putea să aşeze pe această temelie mo­rală ceea ce vor căpătă. Precum în decursul răsboiului ziceau unii că râsboiul îl va câştigă cel din urmă glonţ, alţii cel din urmă ch­iar şi iarăş alţii cel din urmă om şi dărab de pane şi pe urmă să adeveri că sfinţenia, dreptatea, moralul cauzei câştigă răs­­boiul; aşa ş’ acum nici cel din urmă km­etru de pornam ce-l va căpătă mai mult atare neam nici cea din urmă convenţie comercială mai favorabilă (cea mai bună târguiala şi legătură de neguţătorie) ci cel din urmă gram (font) de valoare şi greu­tate morală cel va trage mai mult la cumpănă neamurile lumii acela va câştigă cu adevărat răsboiu­l. Toţi dară cari vreţi să maai auziţi ce să petrece despre noi la Paris —­ gândiţi-vă la aceste adevăruri Deapururi să ne gândim că este un câştig pe care nu ni-l poate da nici lui Parisul,­ tăria, valoarea noastră morală. Orice ar veni dela sfatul păcii, până avem această tărie, de nimica nu ne temem. Dar lipsa şi perderea ei ar fi o mai mare priiflfejdie decât oricare alta ce ne-ar putea veni dela Paris, Londra sau Newyork. Şi nici nu ar putea să fie aitcum, căci doar deasupra sfatului de pace stă Domnul, împăratul neamurilor, care ridică şi smereşte neamuri după credinţa şi valoarea lor morală. El este şi acolo „puterea“ cea cu adevărat „mare.“ Pre El înainte de toate să-l avem spri­jin şi pretin, căci „de vom­ fi nădăjduindu-ne spre dânsul ne vom mântui printr’ânsul.“ Cu adevărat de vom simţi că El este cu noi şi ne vom sili ca şi noi să fim cu El şi poruncile lui atunci vom putea ridică fruntea fără frică strigând: „cu noi este Dumnezeu în­ţelegeţi neamuri şi puteri — şi vă plecaţi“ şi ne daţi ceea ce e al nostru. Atunci şi numai atunci am câştigat cu adevărat râsboiul. Iosif Trifa preot. Care nuri vor câştigă răşinii 1 — Predică la vremile noastre* — „Cu noi este Dumnezeu, înţe­legeţi neamuri şi vă plecaţi.* Trăim şi trecem I. C. prin vremuri istorice. După răsboiu mare şi îndelungat parcă să orân­­dueşte de nou pe veacuri înainte soartea tuturor neamurilor din lume Aţi auzit, aţi cetit că acolo ■sus la Paris în Franţa să ţine marele sfat de pace şi orânduire nouă a ţărilor şi neamurilor. Acolo la masa verde a păcii să fac mari schim­bări. Să şterg graniţe, să mută hotarâ, state, ţâri întregi să distram­â, altele să refac şi preste tot parcă o lume veche să îngroapă şi alta nouă se ridică, se clădeşte pe urma şi pe ruiniie ei Şi noi Românii suntem acolo undeva pe masa şi in socotelile sfatului de pace. După jertfele şi sângele vărsate cu belşug pe toate * Din Vi lunii!I Ui predici „Spre Canaan* ce va apărea în Tipograf­a diecezană. INFORMAŢIUNI. Urăm cetitorilor, colaboratorilor şi spri­jinitorilor ziarului nostru An nou fericit. Hirotoniri. Candidaţii de preoţi: Alexandru Baba, Amos Opriş şi Nicolae Marcu­, din arhi­­dieceza Transilvanii, au primit darul preoţiei prin punerea m­ânlor P. S. Sale părintelui nostru episcop loan Crăciunul în Arad, în biserica cate­drală din Arad în ziua întâia a sf. sărbă­tori a servit sf. liturghie P. S. Sa­­l episcop diecezan loan I. Papp, asistat de protopresbiterii: Dr. G. Ciuhandu, M. Păcătian şi Tr. Văţian, presbiterii: Dr. T. Botiş şi E. Crăciun şi diaconii: Dr. L. Iacob şi I. Cioara. în cursul sf. liturghii a hirotonit întru presbiter pe diaconul Alexandru Baba, iar pe ipodiaconul Amos Opriş întru diacon. La sfârşitul serviciului dum­nezeesc P. S. Sa şi-a rostit pastorala de Crăciun, care prin actualitatea cuprin­sului bogat în învăţături şi sfaturi creşti­neşti şi prin predarea însufleţită a impre­sionat adânc şi au înălţat mult sufletele credincioşilor, adunaţi în număr mare în sf. biserică. A doua zi a servit sf. bi­

Next