Biserica şi Şcoala, 1924 (Anul 48, nr. 2-50)
1924-01-07 / nr. 2
Pag. 4 BISERICA Şi ŞCOALA Nr. 2 nească, ea însăși nu are ! — interes să perpetueze sciziunea sufletească de la Chereiuș de re nu se aruncă sarcinile patronale asupra patron,lu* asociat contesei Sigrai, care este fondul relig.orar catolic? De ci? Aceste întrebări, — la care vor cere un răspuns românii ortodocşi interesaţi din partea locului, ar trebui să şi le însuşească ţara întreagă şi să reclame o rezolvire radicală a patronatului eclesiastic ungar, care nu este după cum se vede, decât perpetuarea sub o formula eclesiastică a iobăgiei politico-economice, începută în evul mediu pentru înjugarea şi aservirea a catolicilor, o neiobăgie a Romaniei de azi. II e Punem chestiunea, în discuţie publică, din mai multe motive. Pământul românesc de la Chereluş sau de aiurea din fosta parte ungurească a Ţarii Româneşti de astăzi, nu a fost nici adaus aici, in spinare, de cătra unguri la sosirea lor din Azia, nici n’a fost trimis încoaci din corpul mincinoasei moșteniri politice terestre (Patrimonium 5 noti Petri) a statului papal, pentruca acest pământ să poată fi osândit a sluji pentru toate veacurile intereselor politico-religioase ale tovărăşiei medievale dintre unguri şi papalitate. Şi mai puţin pot avea titlu să ne despoaie sub cuvântul îndatoririlor patronale, neofiţii de la Oradea Mare ai catolicoungarilor, nepofţi cari ni-au supt prea destulă vogă din pământ şi din ţăranul român, fără a ne fi dat întri echivalentul culturaloral, decât aspectul dureros al ideii de solidaritate catolică — preconizată acum de curând tocmai la episcopia gr.-cat. din Oradea Mare. Cazul de la Chereluş ne dă un motiv de si e grăitor despre urgenta şi necondiţionata necesitate, morală şi politica socială, a cetăţenilor şi a statului român, de a se desrobi şi pământul românesc din cătuşile aşezămintelor medievale catolice ungare, între cari patronatul eclesiastic stă la locul prim, ca o stridentă şi sfidătoare negaţiune a principiilor, pe cari statul român vrea să le pună la temelie operaţiunilor de reformă agrară, menită a face pe ţăranul român deplin stăpân peste brazda muncită de el şi temelie trainică a ţârii. Punem chestiunea aceasta întâi de toate ca un postulat de dreptate incontestabilă, drept răspuns la pălmuirea ce ni se aplică peste obrazul de mucenic al ţăanului nostru ortodox exploatat şi azi de catolicism. Dar o punem şi din alte motive. L gea ungurească LXXI dela 1723 — nedesfiinţată de unguri şi rămasă in vigoare şi pe urma dispoziţilor clare din art. 137 din constilţinea nouă a României — dădea drept regelui unguresc, iar acum dă drept Regelui român, să pună sub secvestru bunurile acelui episcop catolic, care nu se îngrijeşte de ţinerea în ordine a bisericilor din eparhia sa. În realitate însă se întâmplă tocmai contrarul. Fiindcă Regele şi statul român nu fac uz de drept fiie lor — cari ar trebui să fie şi o datorie — faţă de bogata episcopie catolică, abuzează dânsa de toleranţa (să zicem aşa!) organelor de conducere ale statului şi de răbdarea fără hotar a cetăţenilor ortodocşi, cari se lasă exploataţi pentru o cauză, care nu e nici în spiritul dreptăţii şi nu este nici a dânşilor şi nici a ţării, ci a unei minorităţi confesionale obişnuită a trăi din săul altuia. Nu-i vorbă, episcopia gr.-cat. din Oradea-Mare care rade de păduri munţi Bihorului înainte de a se despărţi de ei pe urma Legi de reformă agrară şi are mijloce de a-şi plasa la Bruş mănăstire de călugăriţe Notre Dame, face bună socoteală pentru sine, prin îndrăsneala sa de a înjuga pe ortodocşi la carul patronatului catolic. Opinia publică românească însă trebue să-şi revină la simţul realităţii şi la datori de ce rezultă din situaţia politică nouă, absolut schimbată. Dacă statul unguresc a însemnat o nedreptate politică mclenară ce a trebuit desfinţată prin spiritul vremurilor nouă de dreptate pentru neamuri şi indivizi, atunci trebue desfiinţate şi situaţiile şi motivele de ordin eclesiastic privilegiul pe cari s’a răzimat acel stat , dacă fraţii liberi, în aprobarea marilor alinţi şi a întregii lumi civilzate, au avut dreptul să ridice spada pentru distrugerea acestui stat medieval şi pentru eliberarea noastră din câtuşle lui, atunci nu este îngdițit, decât cu primejduirea rezultatelor politice obţinute până acum, să ne oprim la jumătatea de drum, adecă fără de a desfiinţa şi corege tote priveligiile politice eclesiastice şi economice ale catolicismului ungur, prin cari a respirat, s'a amentat şi împuternicit însuşi spiritul medieval al statului ungar, şi prin cari viază şi se alimentează şi azi între noi un spirit protivnic intereselor ţării. Intre bolnavele eorescenţe medievale ale dreptului public unguresc punem la loul prim tocmai instituţunea patronatului eclesiastic ungar, care este cea mai expresă ingaprie a Menţiunilor de desrobire a pământului prin Reforma agrară şi a sportului de largă drptate şi de democraţie, cari trebue puse la temelia României întregite. Avem deci cuvânt să cerem factorilor vieţii publice, ca procesul de desrobire politică a românilor subjugaţi in trecut să continue până în consecnţele sale ultime de patronat calsiastc, care, la caz contrar, va rămânea şi pe mai departe, cum vedem, un mijloc de spoliare pentru scopuri străine Legea despre reforma agrară e absolut defectuoasă sub acest raport Legislativa ţării are, prin urmare, incontestabil, cuvânt, de a face regulă şi în această privinţă, desrobind şi pământul ţari şi pe cel ce îl munceşte, din robia „patronatului“ unguresc iar celor ce ni-au supt bunătăţile pământului şi virga celui ce l-a muncit, fie-le de ajuns cât au supt de veacuri! (Telegr. Rom.) Dr. Gh Ciuhandu, asesor consistorial Episcopiile latine în Ardeal. Există patru episcopii romano-catolice în Ardeal: de Alba lulia, Sătmar, Oradea şi Timişoara. Episcopiile acestea se află, — cu excepţia celei dintâi, — în urma noilor frontiere, atât pe teritorul României, cât şi pe al Unagriei. Astfel, întinderea jurisdicţiei lor s’a micşorat mult din punct de vedere teritorial. Cu această chestiune, care stă în legătură cu interesele politice ale ţârii noastre, se ocupă, în primarticolul din 23 Dec. 1923 al revistei Legea Românească păr. protoiereu Dr. Gh. Ciuhandu, care pe temei de dovezi puternice, spune hotărât şi cu toată dreptatea, că jurisdicţia eclesiastică a episcopiilor latine ardelene trebue să se acomodeze necondiţionat frontierei ţârii.