Buna Vestire, septembrie 1937 (Anul 1, nr. 153-177)

1937-09-01 / nr. 153

BUNA VESTIRE calea supremului interes naţional- Uniunea Generală a Industriaşilor din România, dându-şi seama de mult că prosperitatea industriei implică în mod firesc prosperitatea lucrătorilor şi funcţionarilor industriali, se bucură ca de o adevărată izbândă, de iniţiativa care a prilejuit această frumoasă serbare, această înălţătoare târnosire, pentru a sfârşi cu cuvântul cu care am început. Căci încă odată, tot ce este spre binele sufletesc, spiritual şi trupesc al muncitorimei industriale, este spre binele industriei însăşi. Pag. 3 Afirmarea înaltului comandament al muncii româneşti Inălţătoarea festivitate de la Leghea-Sorocani [Continuare din pag. I-a] imparfit fiecărui ţăran câte o bucăţică din pământul ţării; sub domnia Maiestăţii Sale Regelui Carol II trebue să se dea fiecărui român câte o bucăţică de cer. Fiecare treime să primească ceva din ceea ce înalţă, din ceea ce face pe om să se ridice până la Dumnezeu câteva ceva din bucuriile sufletului care nu se măsoară şi nu se cântăreşte. Fiecare român trebue să se împărtăşească din binefacerile culturii şi din mulţumirile unei vieţi înălţate dincolo de materialitate! (Aplauze). In această nădejde vă mulţumesc tuturor pentru onoarea pe care mi-aţi făcut-o de a veni astăzi aci. Şi vă rog să credeţi că bunăvoinţă şi prietenia pe care mi-aţi arătat-o astăzi se vor preface pentru noi în noui puteri. Şi peste puţină vreme veţi avea o nouă mică surpriză din partea familiei Şorocani. (Aplauze îndelungate. Ovaţiuni. D-nii Vaida, Vaier Popp şi Ioniţescu felicită călduros pe d. profesor Manoilescu). Discursul d-lui Vaier Pop ministrul industriei şi comerţului Prea Sfinte Părinte, Doamnelor, Domnilor şi Iubiţi minieri, Am venit aci ca să îndeplinesc o sfântă datorie, o datorie pe care o fac cu plăcere oriunde în ţara românească se realizează ceva în senzul constructiv, dar pe care o fac cu îndoită plăcere aci, în cadrul societăţii Şorocani. Oricât de mare ar fi fost distanţa şi oricât de multiple ar fi fost preocupările mele aşi fi venit aci pentru că era ocaziunea de a sublinia două lucruri de o extremă importanţă în viaţa noastră colectivă: era ocaziunea de a sublinia priceperea şi pregătirea românului capabil de a face faţă şi de a rezolva orice problemă de ordin technic şi era ocaziunea de a sublinia opera sufletească de ordin social şi naţional care iradiază din acest colţişor modest al ţării româneşti într’o întreagă regiune, făcând ca pretutindeni să se îmbrace din nou costumul românesc, făcând ca pretutindeni să răsune din nou cântecul românesc, făcând ca pretutindeni, în toate satele din această regiune, să se simtă o acţiune vie de trezire a conştiinţei şi demnităţii noastre de român (aplauze). Am avut ocaziunea adineauri să fac menţiune de priceperea şi puterea de organizare şi de muncă a românului. In valea Jiului la Hunedoara, la Baia Mare, la Braşov sau Bucureşti, în întreprinderile de Stat sau în întreprinderile particulare românul pus la treabă şi chemat în locul de răspundere, chiar atunci când tâmplele lui nu sunt încă cărunte, chiar când lipsesc anii experienţii, a dat dovadă de o destoinicie desăvârşită şi a dat dovadă că ştie să sfinţească locul tot aşa de bine, dacă nu mai bine decât oricare altul care nu vorbeşte limba noastră (aplauze). Faţă de aceste constatări făcute aici, ca şi aiurea, scuza că românul nu poate să-şi găsească loc fiindcă îi lipseşte pregătirea tehnică, sau experienţa tehnică şi trebueşte să mai aştepte lungi ani de experienţă până când să-i poată fi încredinţată conducerea unei întreprinderi, este o scuză inadmisibilă şi o foarte transparentă încercare de a sustrage îndatoririi pe care o are fiecare cetăţean ocrotit de legile acestei ţări de bunăvoinţa acestei ţări, de a da românului în această ţară locul ce i se cuvine şi putinţa de a se afirma (aplauze). Am spus că este o datorie pentru fiecare care se bucură de protecţiunea acestei ţări de a avea în vedere şi aceste considerente de ordin naţional. Dacă însă intervenţia Statului este bine primită şi îmbrăţişată cu amândouă mâinile atunci când este vorba de avantagii de ordin moral şi material pentru întreprinderi, această intervenţie a Statului este stăruitor solicitată, nimeni nu are dreptul să refuze intervenţia Statului când este vorba de a rupe lanţurile cari ne leagă de a deschide uşi cari sunt închise şi de a face locuri cari se cuvin după dreptate neamului românesc (aplauze). Sunt mulţumit şi impresionat la adâncul sufletului meu că, acţiunea făcută de mine a fost înţeleasă şi a găsit un ecou în inimile acestei naţiuni doritoare de o soartă mai bună. Sunt obligat însă să adaug şi o mărturisire. Oricât de mult aşi fi crezut în ceea ce este necesar să fac oricât de mult m-aşi fi străduit să realizeze din ceea ce am crezut, nimic nu ar fi fost cu putinţă dacă nu aşi fi avut înţelegerea deplină şi concursul fără rzervă al celor cu care am onoarea să stau în acelaşi minister şi pe aceeaşi bancă ministerială. (Aplauze, trăiască). Doamnelor şi domnilor, eu cred în viitorul acestui neam, cred eu tăria neclintită, sunt optimist, însă nu mă stăpâneşte optimismul bleg al acelora care aşteaptă totul dela voia întâmplării. Sunt animat de optimismul activ şi creator care pe toţi trebue să ne anime pentru ca astfel să putem într’un timp relativ scurt, să transformăm aspectul acestei ţări şi dacă am scuturat lanţurile robiei politice să se ştie, să se vadă, că nu suntem dispuşi să tolerăm lanţurile unei robii economice care echivalează cu robia politică (aplauze). Mă indritueşte ceva să fiu stăpânit de acest optimism în ceea ce priveşte viitorul a acestui neam. Două sunt lucrurile ce mă întăresc în această convingere: este energia, este înţelepciunea superioară, este îndrumarea hotărâtă pe care M. S. Regele Carol II al României (trăiască) înţelege să o dea clipă de clipă tuturor acelora cari sunt gata ca mai presus de deosebirile de vederi mărunte în ceea ce priveşte problemele de ordin secundar, să se înhame la carul refacerii noastre materiale şi morale, la marea operă de refacere şi consolidare a ţării. In al doilea rând este elanul şi energia creatoare care a urmat după lâncezealale după războiu, făcând ca pretutindeni, în toate sufletele româneşti, în toate colţurile locuite de Români, să lăsăm la o parte tot ceea ce ne desbină, să adunăm tot ceace ne uneşte şi hotărâţi de a realiza, să mergem înainte pentru că astfel să recâştigăm timpul pierdut, să ne aşezăm acolo unde ne este destinul, în fruntea neamurilor din acest bătrân culţ al Europei. (Aplauze). AFIRMAREA VIRTUŢII DE ROMAN Credem cu toţii în viitorul acestui neam, faceţi-vă datoria acolo unde sunteţi aşezaţi, faceţi-vă datoria cu evlavie şi nădejde pentru că pe zi ce trece biruinţa noastră este tot mai evidentă, pentrucă pe zi ce trece afirmarea noastră, este tot mai accentuată, pentru că pe zi ce trece ne apropiem de momentul solemn care ne va permite să spunem că generaţia de după războiu şi-a făcut datoria precum şi-a făcut-o şi generaţia războiului. Unii au suferit martiraj iar alţii s’au sacrificat pentru unitatea politică, iar noi să punem toate energiile şi să facem toate sacrificiile, cari să creeze noua Românie, unde Românul să fie şi de formă şi de fond stăpân al solului şi al subsolului acestei ţări precum şi pe sufletul acestei naţiuni. Leghea Şorocanilor O SERIE DE STRĂLUCITE IZBÂNZI ROMÂNEŞTI Aţi văzut o întreprindere înfloritoare, adusă la acest grad de înflorire prin însufleţire iluminată de o credinţă, prin înţeleaptă gospodărie, prin colaborare frăţească între toţi factorii producţiei şi printr’o muncă crâncenă, eroică, aui văzut toate bunurile şi toate realizările «CERCULUI CULTURAL MINIERAL», aui văzut o mare familie laborioasă şi fericită, aui văzut cum duhul românesc, puterea românească, au răzbit la lumină din înşişi rărunchii pământului spre a împrăştia organizarea, încrederea în forţele noastre, frăţia, mulţumirea şi belşugul în toate satele de prinprejur, într’o regiune întreagă. Aţi văzut mijloacele noastre de recreaţie şi de propagandă; aţi văzut raiul acesta dela LEGHEA în toată splendoarea luminii sale primăvăratice. Şi aţi putut să vă faceţi o justă idee despre progresul real şi organic realizat aci de către geniul luminos al d-lui profesor MANOILESCU şi de entuziasmul primăvăratec al colaboratorilor săi. Mai ales când veţi compara înfăptuirile aproape miraculoase de astăzi, cu paragina de acum cinci şase ani înc Există aci insă, onorate Doamne şi cinstiţi oaspeţi o mare realitate de alte dimensiuni insă, care nu se poate vedea cu ochii, nu se poate pipăi cu mâinile, care ataca de se poate exprima prin cuvinte: este emoţia copleşitoare pe care-o simţim astăzi în faţa minunii care s’a realizat aci cu noi prin noi, este dragostea şi recunoştinţa pe care-o purtăm conducătorilor noştri în frunte cu d-nii profesor Mihail Manoilescu, inginer Grigore Manoilescu şi inginer Fotiade pentru râvna părintească ne-au pus o să ne scoată din mizere şi să ne croiască o soartă cu adevărat omenească şi românească. Este dorinţa de a striga în faţa întregii ţări, tuturor celor ce îndură încă ticăloşia morală şi mizeria economică, năuciţi de prejudecăţi absurde şi de văşmăşii ucigaşe, ca să ia aminte la rezultatele experienţei noastre şi să considere ca pe un adevăr cucerit prin luptă că numai prin credinţă, prin încredere reciprocă, prin solidaritate, prin frăţie creştină şi prin disciplină ostăşească, vom putea zidi în România o împărăţie a lui Dumnezeu pe pământ. (Aplauze unanime, frenetice). (Continuare In pag. S-a) D. D. R. IOANIŢESCU Casa minerilor PRIMATUL MUNCII ROMANEŞTI Recunoaştem tuturora meritele pe care le au punându-şi munca şi capitalul la bătaie, făcând eforturi de ordin intelectual şi de ordin material pentru promovarea economiei noastre naţionale. Dar toată lumea trebuie să recunoască că aceste eforturi n’ar fi dat rezultatele pe cari le dau, dacă nu ar pluti mâna ocrotitoare a Statului românesc, şi toată proteguirea pe care acest stat a creiat-o muncii cinstite şi dacă această naţiune dela cel mai mare până la cel mai mic nu ar fi consimţit în mod benevol de a aduce sacrificii de ordin material pentru promovarea şi înflorirea întreprinderilor de ordin industrial din această ţară (aplauze). Domnule Ministru, Domnule Profesor, Domnilor, Nu cred să fie mulţumire sufletească mai mare, pentru oricine se apropie cu inimă caldă şi cu creştinească pietate, de nevoile şi greutăţile lumei muncitoare decât aceea de a fi fată şi a luat parte la târnosirea unui aşezământ de utilitate socială, oricât de modest ar fi acel aşezământ, necum acela pe care-l avem înaintea noastră atât de minunat aşezat şi de o jalnică înfăţişare. Am vorbit de târnosire. Intr'adins m’am slujit de cuvântul acesta bisericesc. Intr’adevăr, în cugetul meu tot ce poate ajuta pe omul trudei zilnice, în năzuinţa sa de a se ridica la condiţiuni de viaţă mai bune, preum şi mai cu seamă de a se înălţa tot mai sus pe scara gândirii şi a simţirii, are ceva sfânt, ceva legat de credinţă, de altar. Căci nu izbândesc cu adevărat şi trainic, decât revendicările şi arvuneşte în mod fericit înfăptuirea revendicărilor mari, când, pornită din gândul bun şi curat al armoniei sociale, întovărăşesc în sănătoase acţiuni comune pe cei ce dau de lucru cu cei ce iau de lucru, înfiinţând staţiunea aceasta climaterică şi de odihnă, dată în folosinţa funcţionarilor şi minierilor dela Minele Şorecani, s’a asigurat tuturora putinţa unei primeniri a forţelor înviorătoare, de trup şi suflet. Este o faptă mare, mărturie vie şi directă a unei bune şi cuprinzătoare înţelegeri a raporturilor ce trebue să domnească între capital şi muncă. Dar este mai mult decât tălmăcirea unui înalt sentiment de omenie. In nobila iniţiativă a conducerii Minelor Şorocani se exprimă clar şi lămurit un adevăr de căpetenie, pe care Ugir-ul, în numele căruia am cinstea de a grăi, cu deosebită atenţie şi preţuire îl înregistrează, dându-i toată adeziunea. Străbunii noştri ziceau : Minte sănătoasă în corp sănătos. Industria modernă tot mai pătrunsă de un viu spirit social, tot mai străbătută de necesitatea imperioasă a conlucrărei sincere şi înţelegătoare dintre toţi factorii ei componenţi, industria modernă zic, îşi documentează concret, înţeleapta convingere, că o sănătoasă desvoltare industrială într’un stat naţional, cere neapărat, o muncitorime şi funcţionărime industrială, viguroasă şi robustă. Odihna nu este un dar, nu este o favoare, nici măcar o răsplată. Odihna este complimentul necesar, organic, de sine înţeles, al unei munci libere, desfăşurată în bună ordine şi fecundă în rezultate, nu numai pentru factorii de producţie, ci pentru naţia întreagă, în slujba căreia se află industria, cu toate resursele ei de muncă, ştiinţă, destoinicie şi desciplină. Iată ce a recunoscut conducerea Minelor Şorocani, când a pus la dispoziţia Dvs., funcţionari şi minieri, această staţiune de odihnă, care pe ea o onorează, ca orizont social, înălţime de vecdri şi spirit de prevedere, iar Domniilor Voastre, albine neobosite în acest stup puternic şi bine orânduit, vă va fi o dovadă mai mult, că în conducătorii acestei întreprinderi româneşti, aveţi prieteni de o luminată solicitudine, tot aşa de vrednici de respectul şi devotamentul Dvs. cum sunteţi şi Domniile Voastre demni de perfecta lor încredere şi de calda lor atenţie. Este încă un pas pe drumul noii politici sociale, de colaborare, amonie şi firească erarhizare, care mai puţin atârnă de oficialitate şi de stat, cât de însăşi factorii esenţiali ai industriei şi de iniţiativele lor directe. Fie ca toate industriile din ţară şi în primul rând acelea care prin natura lor fac apel la ceea ce este mai esenţial în vigoarea neamului nostru, să păşească în scurt timp pe această cale a apropierei şi a înţelegerei, care în ultima analiză este Prea Sfinte, Doamnelor şi domnilor! Când am fost ministru al muncii, sănătăţii şi ocrotirilor sociale prin Harul lui D-zeu şi blagoslovenia d-lui Vaida-Voevod, am vrut să o rup cu tradiţia: ministrul muncii să nu se mai cuibărească în cei patru pereţi ai ministerului; nu acolo avea a face, d-lor, cu revendicările muncitorilor, ci să meargă pe teren, în toate colţurile ţării. Am străbătut ţara în lung şi în lat. Dacă spun aceste lucruri este ca să reţineţi cele două constatări pe care le-am făcut eu, în calitatea oficială pe care am avut-o. Unde exista o întreprindere românească, toate așezămintele necesare bunei stări a lucrătorului începeau să se înfiripeze, unde era o întreprindere străină nici pomeneală de insituții cu caracter social. De aceea, d-lor, pentru că să spunem lucrurile pe şleau, să spunem realităţile pe faţă a târnosi un aşezământ — cum a spus aşa de frumos reprezentantul A. G. I. R.-ului, însemnează a clădi, a construi nu îi interesează viitorul, nu infrumuseţează locurile pe care le exploatează. Exploatarea are caracterul arendăşesc. După ce ai terminat, pleci şi după tine potopul. Iată de ce noi trebue să aducem laude tuturor iniţiativelor româneşti pentru ca l-a fi văzut pe d. Manoilescu: nu se gândeşte la o exploatare de 10-15-20 de ani, ce este aceasta decât afirmarea că noi românii în special dvs. inginerii unde calităţi clădiţi, nu pentru astăzi, nu cu caracter Provizoriu, ci cu caracter definitiv Pentru totdeauna, cucerind locurile care în momentul de faţă sunt cucerite de străini. (Aplauze). Aţi auzit adineauri însăşi cuvântarea aşa de frumoasă şi de înălţătoare a Prea Sfinţitului Niculae: oriunde se creează asemenea locaşuri cari sunt un steag, voinţa de a stăpâni pentru totdeauna locurile ocupate şi mai mult este mândria română de a stăpâni şi înfrumuseţa locurile câştigate. Aşi putea să închei aici prin sentimentele cari m’au cuprins în momentul în care ascultam cuvântările care s-au rostit şi care nu sunt cuvântări ocazionale, ci au dat drumul sufletului; ai cântat domnule Vaier Pop astăzi imnul redeşteptării muncii româneşti. Suntem astăzi mulţumiţie drumurile pe care mergem. Eu nu pot să nu recunosc, în calitatea în care d. Manoilescu a binevoit să-mi dea cuvântul să vorbesc, că dacă în momentul de faţă în toate colţurile se vorbeşte de repunerea drepturilor aceasta se datoreşte unui om care este o exploziune de dragoste de ţară fostului preşedinte de patru ori care este d. Alex. Vaida Voevod. (Trăiască). Ași vrea să desbrac eu raporturile pe care le am cu d. Vaida dacă citez numele lui îl citez ca cel care a chemat la viată toată această muncă, toată această energie care era sub obroc. A făcut-o cu aceleasi riscuri cu care înainte de răsboiu a afirmat libertatea poporului românesc în faţa forurilor internaţionale. Ne era teamă la început că poate nu o să ne înţeleagă muncitorii. Nu a trecut nici un an şi toate breslele profesionale erau în jurul d-lui Vaida, în jurul acest imn naţional pe care l-a spus aşa de frumos d. Manoilescu şi d. ministru al industriei şi comerţului. In special domnule Manoilescu, dvs., inginer, sunteţi cel care cel dintâi v-aţi avântat în luptă. Am înţeles lesne pentru ce în sufletul nici unei alte categorii ca în sufletul inginerului credinţa în permanetizarea forţelor neamului, sentimentul de construcţie, credinţa că o facem pentru totdeauna, că suntem stăpâni pentru totdeauna în această ţară nu pătrunde mai mult decât în sufletul inginerului român menit ca din fundul pământului să pună în valoare toate frumuseţile pământului. Ţara românească este pe drumul cel bun. Nu mai avem frica de viitor pentru că este a treia oară când avem cuvântul care oficializează problema primatului românesc. D. M. MANOILESCU: a patra oară printr’un decret în Monitorul Oficial. D. D. R. IOANIȚESCU: Prima oară oficializat la 5 Martie printr’un Jurnal al Consiliului de miniştri când un decret lege le impunea; a doua oară când am răspuns interpelării din Senat cu privire la aceasta chestiune a primatului muncii româneşti. Şi a treia oară astăzi aici-Ce să mai doresc în momentul de faţă? decât să fi semnat certificatul de naştere al decretului care legitimează drepturile tuturor românilor (Aplauze prelungite). MASA COMUNA După solemnitatea, deschiderii oficiale a staţiei balneo-climaterice, asistenţa a fost invitată la o masă comună la care au participat toţi cei care au colaborat la marea operă de afirmare românească: ingineri, funcţionari şi mineri. Singurul care ne-a reţinut atunci de pe panta năruirii totale, singurul care ne-a alinat cu bun cuvânt frăţesc şi românesc şi cu licoarea binefăcătoare a speranţei în zile mai bune, a fost d. inginer I. FOTIA DE act de faţă. (Voci unanime: Trăiască inginerul FÓTIADÉ! Dumnezeu să-i dea sănătate Directorului). Şi în aedvăr că aceste cuvinte şi aceste îndemnuri nu s’au risipit în zadar. Fiindcă se vede că există în cuvântul omului de ispravă anumite virtuţi ascunse dar binefăcătoare, cari dau curaj şi tărie sufletelor celor căzuţi în nenorocire. Aşadar, ascultând de glasul d-lui inginer FOTIADE, n’am căzut în plasa agitatorilor. Dumnezeu nu-şi întorsese cu totul faţa dela noi. i£îua cea mare Veni în sfârşit şi ziua cea mult aşteptată, ziua de 11 Noembrie 1933, când conducerea minelor sorocani au trecut din ghiarele prădalnice ale străinilor, în mâinile părinteşti ale câtorva români hotărîţi să ne creeze o altă soartă şi să încerce aci o experienţă pilduitoare pentru întregul neam românesc. Muncitorii în unanimitate, au avut atunci o presimţire ciudată că s’a operat o schimbare totală, o adevărată revoluţie în sensul cel bun al cuvântului. Până acolo, încât s'au apucat să comemoreze acest eveniment prin ridicarea unei troiţe, la sfinţirea căreia s’au rostit cuvinte profetice de către intelectualii muncitorii ardeleni prezenţi la solemnitate. Ceea ce înseamnă că această schimbare era dorită de Îîintregul suflet românesc. Şi, prea cinstiţilor oaspeţi, după cum aţi putut vedea cu ochii domniilor voastre, realizările efectuate, cuceririle dobândite au depăşit cele mai îndrăsneţe presentimente, iluziile cele mai roze pe cari ni le puteam face noi atunci. Discursul d-lui Georgei Gheorghiu, directorul general al U. G. I. R.-ului Cuvântarea d-lui D. R. Ioaniţescu, fost ministru D. VALER POPP Toastul d-lui Manoilescu, pentru M. S. Regele Carol II Către sfârşitul mesei, d. profesor Mihail Manoilescu, a ridicat următorul toast: Nici odată românul într’o atmosferă de înălţare, nu uită să-şi aducă aminte de Acela Care în ţara noasstră este nu numai un simbol al năzuinţelor de mai bine, ci Care, în acelaş timp, prin potenţializarea unei calităţi pasionate care se întâlnesc rar în aceeaşi fiinţă, — chiar şi regească, — deţine azi cheea destinului românesc Ridic acest pahar in sănătatea Regelui nostru Carol al ll-lea. Trăiască. (Fanfara intonează imnul Regal). *44 „Fenomenul Şorocani văzut, simţit, judecat şi descris de un muncitor Cuvântarea camaradului Sabin Morar minier şi martor ocular al transformărilor După agapa camaraderească, cel dintâi a luat cuvântul camaradul SABIN MORAR, care a mărturisit din capul locului că d-sa vorbeşte în numele tuturor muncitorilor în numele şi spre folosul cărora s’a realizat la ŞORECANI această minunată experiența de colaborare socială, pentru realizarea integrală a unui înalt ideal naţional, creştin şi uman. Inait Prea Sfinţite, Domnule Preşedinte Onorate Doamne şi cinstiţi oaspeţi, Vă vorbeşte aci un om simplu, un minier ca atâtea alţii, care nu are alt merit decât acela de a fi fost martorul pilduitoarelor transformări operate aci la minele ŞORECANI, de către râvna creştină şi naţionalistă a fraţilor MANOILESCU, pe cari îi rog eu, de astă dată măcar să mă ierte, dacă vor constata că impietez asupra modestiei domniilor lor. E de ajuns ca să mă întorc cu mintea la ce a fost aici acum şapte ani, pentru a mă simţi scuturat de un fior de jale, copleşit de un stol de neplăcute aduceri aminte. PARAGINI RE, ÎNSTRĂINARE, JAF SI RATJO In primul rând mina era o paragină. Nimeni nu se gândea la ea decât pentru a stoarce câştiguri cât mai mari, cu lucrări de îmbunătăţire cât mai mici. Patronii erau străini, inginerii şi personalul administrativ în majoritate străin, iar lucrătorii erau trataţi ca nişte copii vitregi, munciţi ca nişte vite, neplătiţi, abandonaţi în voia soartei, pradă murdăriei, mizeriei fizice şi morale, alcoolismului şi bolilor. La un moment dat, când băteam vânt de faliment peste întreprindere, când nu mai aveam în magazii nici măcar cu ce să ne alimentăm lămpile cari ne ajutau să scurmăm în măruntaiele pământului, se întârziase cu plata salariilor noastre TIMP DE PESTE ŞAPTE LUNI SITUAŢIE FARA IEŞIRE Cu greu îşi va putea imagina situaţia noastră de atunci. Soarta minerului este ea grea chiar şi în condiţii normale. Inchipuiţi-vă însă că noi eram cum îi mai rău: trebuia să muncim mai mult şi în condiţii insuportabile ca să putem suplini lipsurile şi păcatele unei administraţii incapabile; trebuia să muncim flămânzi, fiindcă nici pâine sau mălai nu mai găseam pe credit; trebuia să muncim chinuiţi de gândul că acasă copilaşii ni se sfârşesc de foame şi de frig; trebuia să muncim, în sfârşit, torturaţi de grija zilei de mâine, care se vestea şi mai grea şi mai amară decât ziua de azi APAR ŞACALII In această stare ne aflam, când au apărut şacalii comunişti, sfaturile lor insidioase — trebue s’a mărturisesc cinstit — au găsit lesne urechi ca să le asculte. Administraţia străină, jidovească şi jidovica, lacomă, incapabilă şi inumană, pregătise terenul pentru agitatori, precum tifosul şi scarlatina pregăteşte terenul pentru tuberculoză. începusem aşadar să ne gândim serios la grevă, la revendicarea brutală şi duşmănoasă a drepturilor noastre. Sufletele ne erau atât de otrăvite, încât nu mai respiram decât ură şi nu mai visam decât răsbunare. CURA Vaida.