Calendarul, septembrie 1932 (Anul 1, nr. 145-174)
1932-09-15 / nr. 159
AMOL K,6 PAGINI UEI Medicină și creștinism Congresul de istoria medicinei, care aduce în desbaterile sale interesante chestiuni de erudiție, a avut un moment cu deosebire vrednic de subliniat: vizita la Patriarhia ortodoxiei noastre. S’au spus în acel moment câteva...adevăruri pe care marele public e bine sa le știe. S’a spus că medicina e născută din religie, (ca dealtfel, toate zamurile gândirii omenești), că medicii lumii au fost dela început până mai deunăzi preoții, că ceea ce numim spitale e o creație specific creștină necunoscută în istorie până la apariția Domnului nostru Iisus Christos și că, la noi în România, întâile așezăminte spitalicești tot sub ocrotirea bisericii s’au întemeiat. E bine că aceste adevăruri elementare de istorie, ce privesc chestiuni fundamentale ale civilizației omenești, se reamintesc solemn în adunări de savanți cum e acest congres internațional. Nu de alta, dar aici în București, de ani de zile, publiciști ignoranți și dobitoci ai francmasoneriei înfățișează biserica lui Christos ca o instituție a obscurantismului, ce ține în loc progresul (masonic) al omenirii. Intre preoție și medicină fost totdeauna nu numai o legătură cauzală, dar și o identitate de scop: mântuirea sufletelor și mântuirea trupurilor, unificate fără asemănare în personalitatea Domnului Christos, „doctorul trupurilor și al sufletelor“. Era firesc deci ca spitalele să fie creații ale creștinismului, iar medicina una dintre îndeletnicirile predilecte ale preoților. In istoria sentimentelor omenești, mila de suferința aproapelui e iarăși o apariție specific creștină, iar parabola samariteanului milostiv rămâne ilustrația eternă a geniului umanitar. Trebuie s’o spunem cu mândrie de români că acest geniu umanitar s’a întrupat în forme de o nobleță fără egal în poporul nostru. Spitalele României nu sunt creații ale statului sau întreprinderi comerciale cum sunt aiurea ci daruri permanente făcute lumii, suferinde din magnifica generositate a bogaților noștri de pe vremuri. Când viața românească era dominată de concepția creștină, bogăția însăși nu putea să aibă sensul diabolic pe care îl are ulterior, în perioada indiferentismului religios, capitalismul bancar cămătoresc. In societatea românească de atunci, bogăția însăși îndeplinea o nobilă funcție morală. Numai concepția francmasonică, mercantilă și atee, a făcut din en, adică din „capital“ un mijloc de teroare al plutocraților împotriva celor mulți și nevoiași. Și aceeași pustiitoare de suflet concepție a francmasoneriei a adus spitalele, clădite pe inima strămoșilor și expropriate în mod barbar, la starea, imposibil de conceput după mintea curat românească, de a fi întreținute din tripourile bandiților dela Sinaia ! E un adevăr pe care nimeni nu-l poate tăgădui : medicina românească, ce numără atâtea glorii științifice, a înflorit în latura ei samariteană sub fluența conceptei creșine și nua decăzut la nivelul tripourilor sub dominația concepției francmasonice. Ca un memento al providenței, ea numără însă și în această epocă de decadență morală figuri apostolice cum e aceea a genialului doctor Nicolae Paulescu. In personalitatea lui, savantul și creștinul sunt una. Nu am eu căderea să dau povețe morale distinsului nostru corp medical. Dar în spiritul milenar al medicinei, profesionismul merge mână în mână cu misionarismul creștin. Foștii elevi ai doctorului Paulescu își amintesc desigur celebra lui prelegere despre Spital, acel monument moral al duhului medical românesc, în care savantul și filosoful, înfierând mercantilismul, vede pe viitorul medic dublat de altruismul desinteresat al preotului, și în care marele om, profund uman, uitând că în doctrină e antisemit, invoacă pe seama spitalelor noastre dumnezeescul samaritanism al Evangheliei lui Christos! O medicină, cu asemenea trecut și cu asemenea exemple în carne și oase, e menită să îndeplinească, alături de biserică și școală, în mijlocul acestui popor, marele rol al mântuirii din suferință. Să mulțumim doctorului Victor Gomoiu, organizatorul congresului și învățatul creștin care, introducând ca punct în program vizita la Patriarhie, a ținut să ne reamintească, prin gestul său elocvent, marile lucruri despre care a fost vorba aici. Michifor Crainic SI EL E O NOUA COMBINAȚIE A „EDILISTUUI” * DOBRESCU Celebrul „edilist“ Dem. Dobrescu, este foarte neliniștit de imeticitatea agenților săi însărcinați cu urmărirea oltenilor cu „noi nucile". A trecut vremea nucilor și bieții oltenași ne plead să culeagă alune, pentru viitorul comerț. Furios, că nu are pe cine urmări, scorecul municipal a găsit o altă ocupațiune. A dat ordin agenților să-i facă o statistică asupra numărului cetățenilor cari își fac trebuințele pe garduri. Primul rezultat fiind (raportat la 1 an, cifrează satisfăcător vreo 4 milioane de „cazuri"), a dat ordin să se înființeze un nou timbru, denumit timibrul de vespaziană". Prin acest mijloc, va înființa o regie autonomă a vespasianei naționale, pe care o va concesiona unui consorțiu armenesc. FRAUDELE ȘI CONVERSIUNEA Față de fraudele din ce în ce mai numeroase și mai mari, ce se descoperă la diferite servicii ale statului, va fi demis sigur, de o lărgire a legei... conversiunei. Sumele de miliarde, cari cifrează aceste fraude, fiind trecute asupra Statului, prin însăși înfăptuirea lor, este nevoie a se adăuga, următorul articol la proiectul de conversiune: v.Toate sumele, defraudate la diferite servicii ale statului, se trec la conversiune pe termen de 20 de ani. Ministrul de finanțe va emite titluri de rentă, fără dobândă, denumite „Renta fraudelor naționale române”, până la acoperirea sumei totale. TREPOUL BESTIEI ȘI CONVERSIUNEA Bestia și-a inaugurat un club.... politic, al Uniunei agrare compus din 8 membri. In acelaș timp, a transformat a doua zi clubul, în debite''. -* IERZI va mai lucrativ : un tripou. Dacă la clubul politic nu vine nimeni, în schimb la tripou, acroșeurii și femeile de stradă, adună „clienți", cari în mai puțin de 2 ore sunt transformați in „victime". Pentru a atrage și mai ușor clienții, Bestia a afișat următorul aviz : „Toți cei ce vor rămâne datori la clubul Uniunei agricole la jocuri, vor fi trecuți în prevederile legei conversiunei, eventual cu reducerea creanței la Si la sută, întrucât datoriile sunt făcute la „Uniunea agricolă”, însemnează, că sunt datorii... agricole, ergo, sânt converti: Justus f^«cffe‘t!w'rilor 08 nasurile a sm mronesen ;e să ascult A ...! 'Mine e rău în sistemul nostru de guvernare este de dată recentă, ce este bine dinainte de democrație. Sistemul democratic nu slujește binele obștesc decât în măsura în care face apel la norme de guvernare care nu-i aparțin. Democrația nici nu ar putea guverna dacă nu ar găsi în experiența politică normele care au guvernat societățile înainte de întronarea ei Am urmărit aici biruința principiului centralizator de la fundamentul vechiului Stat românesc și pe care partidul național-țărănesc îl anulase prin așa zisa descentralizare administrativă pe regiuni. Introducându-l în noua lege administrativă, guvernul Vaida cedează experienței de la Kogălniceanu încoace și trimite la plimbare voința haotică a mulțimilor naționalțărăniste care au cerut ministeriate provinciale. Noutatea democrației a bătut în retragere înaintea practicei vechi și bune. Legile financiare ale d-lui Mironescu sufăr aceeaș soartă: înainte de toate, ministrul de finanțe face uz de autoritate, care se exclude cu democrația ca viata cu moartea. Pentru a-ți da seama în ce stare de anarhie financiară ne găsim, cum în materie fiscală guvernele democratice lichidase pe toată linia monstrul acesta din vechime autoritatea, ajunge să asculți răsunetul ce au legile d-lui Mironescu în presă și lumea politică. Ele sunt taxate : „inchiziție fiscală“ (Universul), „prigoană fiscală“ (Adevărul) etc. Dreapta liberală cu stânga democrată se întâlnesc în acelaș caz de hotărîtă protestare contra d-lui Mironescu, care nu are altă vină decât că face puțină ordine, puțină gospodărie cu veniturile Statului. Măsurand-sare de a institui un fel de poliție fiscală pentru cei care se sustrag meșteșugit deia îndatorirea impozitelor, este denunțata drept s o crimă medievală. S’a istovit tot vocabularul democratic. Nu mai rămâne decât ridicarea în picioare a poporului prigonit. Și sus pe baricade ! Recunoaștem în protestele smulse de măsurile d-lui Mironescu Dată nenorocirea acestei țări de pe urma partidelor. Care dintre ele nu a făcut demagogie fiscală, promițând alegătorilor în opoziție că la guvern vor reduce impozitele și îndemnând să fie apoi achitate partidului care deține puterea ? In chiar compoziția actualului guvern se află un ministru a cărui întreagă popularitate în județul Clujului vine exclusiv din îndemnul anarhic să se sustragă toți de la impozitele care merg în mâna și punga guvernelor „regățene”. Singur ministerul de finanțe ne-ar putea complecta, arătând încasările de la administrația financiară din Cluj. Este județul care a rămas cel mai mult în urmă cu neîncasarea impozitelor. Sumele sunt fabuloase, căci țăranii de pe câmpia Ardealului sunt de pe timpul guvernelor brătieniste instigați să nu dea bani Bucureștiului. In această lume, cu asemenea moravuri, pedeapsa prevăzută de d. Mironescu este o adevărată revoluție. Deși de dimensiuni normale, fără a avea nimic excepțional, ea a trezit o unanimă răsvrătire pentru că prin originea ei autoritativă nu cadrează câtuși de puțin cu apucăturile partidelor și ale democrației în genere. Dar ministrul de finanțe pare un om care sub blândețea răzășului vasluian ascunde o fermitate pe care nu o va prexiona vitetul anonim și iresponsabil al străzilor. A venit timpul ca oameni de talia d-lui Mironescu să pună zăgaz marșului spre disoluție totală către care mergem rapid sub regimul democrat.Cu el înainte vom sfârși acolo unde a dus totdeauna, la catastrofă revoluționară, destrămarea finanțelor publice; înlături cu el dela gospodăritul banului, vom restaura autoritatea. Radu Dragnea Dezastrul căilor ferate ............ . .-------r— . ................... Un mic rezumat al campaniei noastre de până astăzi. M general M. Ionescu începe să activeze fată de opinia publici! Efectele directoratului g-ral al d-sale. Intr’o serie de articole, ne-am ocupat de al 4-lea capitol din campania noastră asupra dezastrului de la căile ferate, încheiem astăzi și aiest capitol referitor la organizata și administrația regiei autonome c. f. r. sub direcțiunea generală a d-lui general M. Ionescu. Din cele 8 articole referitoare la acest capitol, complectate cu cele 20 anterioare acestora, cetitorii noștri și-au putut face o ideie cât de sumară, dar suficient de clară, de ceea ce a însemnat pentru c. f. r., directorialul general al d-saie. REALIZĂRI OCCIDENTALE CU DEFICITE MILIARDARE Cum spuneam și altă dată, fără să ținem seamă de sfaturile cari i s’au dat, fără să țină seamă de perturbațiile pe cari măsurile nechibzuite ale d-sale le provocau în bunul mers al administrației, numai din dorința de a se afla in treabă și neputând creia nimic nou și colositor, a continuat politica de transformări și schimbări, după bunul său plac, confundând inspirațiile sale, cu interese inexistente pentru c. f. r. Ni s’a imputat de unii, că suntem prea aspri, cu activitatea d-lui general M. Ionescu și acei.ce ne făceau această imputare, aduceau argumente, cari la prima ascultare se păreau oarecum adevărate. Spre ex. : realizările occidentale din gara de Nord, trenurile fulgere și rapide etc. etc. Da, recunoaștem că gara de Nord a fost refăcută și adaptată unor condițiuni occidentale. Dar cei ce admiră asemenea lucrare, s’au gândit și la cât costă a D. GENERAL M. IONESCU LĂMUREȘTE OFINIA PUBLICA I ? " D. general M. Ionescu a găsit nemerit, ca prin directorii săi de serviciu să facă un expozeu presei, asupra modului cum s’au întrebuințat 6 miliarde lei, în învestirile și ameliorările din întreprinderea ceferistă. Foarte bine și foarte frumos. Dar dece d-sa nu face și un expozeu, în dar administrația c. f. r. (de când este director general), la diferite mașini și materiale, cari au fost cumpărate și azvârlite sub șoproane sau prin fundul pivnițelor ? De ce nu face un expozeu asupra motivelor cari l’au călăuzit la dărâmarea atelierelor din dosul gării de Nord și condițiunile în cari s’au efectuat aceste lucrări ? Deci nu explică, cât costă descentralizarea gării de Nord și ce pagube rezultă pentru administrația c. f. r. și ce dezavantagii pentru publicul călător. Am putea umple pagini întregi cu asemenea întrebări, pe cari dealtfel le-am dezvoltat pe larg, în campania zilnică, pe care o ducem de două luni. Să mai adăugăm în toate acestea și faimosul proiect de statut al funcționarilor c. f. r., care cuprinde și articole demne de revistele teatrelor de vară ? ROADELE DIRECTORATULUI GENERAL AL D-LUI G-RAL M. IONESCU . In rezumat in administrație cât și în exploatarea regiei autonome a c. f. r„ d. general M. Ionescu, s’a dovedit incompetent și nefolositor acestei administrații. D-sa poartă în primul rând vina, pentru că și-a asumat puteri discreționare în conducera instituției, fără semenea inovațiuni și mai ales care să ne arate, cam cât a pierde unde se iau fondurile pentru acoperirea cheltuelilor necesitate ? Oricine poate face orice bani. Dar se poate admite, cu ca atunci, când căile ferate dau deficite de 3 miliarde pe an, să se învestească sute de milioane, pentru transformarea occidentală a gării de Nord ? Se poate admite ca să înființezi trenuri fulgere și rapide, a căror trafic lasă zilnic deficite de sute de mii de lei, în timp ce transportul unui vagon de lemne de la C. de Argeș până la București costă de două ori valoarea lemnelor ?. Se poate admite ca traficul de mărfuri și călători să fie scumpit în fiecare semestru, în timp ce inteligenții de la direcția tracțiunei și combustibilului provoacă pierderi de 400 milioane pe an, pe cari se adaugă spre acoperire, la tarifele de calatu zi și mărfuri, cari din cauza scumpetei, se reduc in fiecare zi ? (XrVC#° Joi, IS Septembrie 1932 Director: mention crainic REDACȚIA ȘI ADMINISTRAȚIA București, Bulevardul Elisabeta K» 21, ABONAMENTE IN TARA.P. 12 In • 6 . luni SOO tal 250 luni 61-150 * » ♦ * 3 . •• Iun pentru Instituții «1 Autoritatii I0 V ««*»> 1«nbu «trSln SUta..... , 1700 , •—I IgO Redacți t> Profundk •—054Î*Dirao âa •—tWd Administrat!» Manevre sovietice la Nistru O informație a trecut fără ecou la gazete anunțând mișcări de trupe și manevre sovietice pe țărmul roșu al Nistrului. Alarma prudentă pe care rândurile acestea vor s’o dea acum, ar putea să pară fără obiect — o ,reacționară” tălmăcire, cu siguranță, a unor operații indiferente care nu întunecă deloc spiritul de pace al poporului vecin... De aceea anumiți gazetari pacifiști crescuți la școala curajului celor lăsați la vatră și în devotamentul patriotic al părții sedentare, au trecut ușor peste cele câteva batalioane de bolșevici cari-și fac acum, cu puști, tunuri și mitraliere, o suspectă vilegiatură între Tiraspol și Odesa. Trimișii proletariatului la Cameră, aceiași cari acum câteva luni umpleau incinta cu prohodul lor pentru câțiva spioni comuniști executați așa cum trebuia, de grănicerii români, de data ceasta, cu o impresionantă delicatețe, n’au vrut să deranjeze pe ministrul de răsboi și nici un deputat român n’a fost curios să afle precizări cu privire la crimele care nu se pregătesc dincolo de Nistru. iar Liga împotriva războiului, atâta de sensibilă de obicei, acum nu s’a speriat deloc... S'ar zice, vorba romancierului cunoscut, că nimic nou nu se petrece pe frontul de Est și că e foarte normal ca un stat vecin, a cărui dușmănie •n’avem cel puțin scuza de a o putea ignora, să-și îngrămădească regimente înarmate la frontiera romanească. Psihologia pacifiștilor cu dosare pe la Curțile marțiale și acoperiți de toate medaliile trădării în răsboiul pe care ei nu l-au făcut — noi o cunoaștem de mult: baionetele nu sunt niciodată prea ascuțite atuncea când apără bandele de criminali cari au clădit pe cadavre și pe morminte cel mai inuman și cel mai sălbatic regim ! Reflectoarele acestea însă, care fixează acum cu tragicul lor avertisment pe grănicerii noștri ne luminează destul de sumbru un trecut nu prea depărtat, din vremea când noi făceam aici ecoul dureros al sutelor de țărani și de soldați, masacrați și împușcați de trupele criminale ale asasinilor de la Moscova. Aici, niciun congres pacifist de la Amsterdam sau de aiurea n’a isbutit să cunoască atunci tragedia acestor martiri, bătrâni, oameni valizi, copii sau femei, îngropați sumar, laolaltă, sub noroi și sub zăpadă, pentru crima de a fi fost Români ! Lăsând așadar dincolo de ambițiile noastre certificatul de umanitate pe care Romain Rolland îl oferă tuturor cretinilor din Univers. — de pe înălțimea sublimă a acestor morminte de la Nistru, e bine să privim mai atent în vastul laborator de crimă al Revoluției dela vecini. Un destin deloc misterios, despărțind parcă pentru totdeauna două civilizații care nu s’au înțeles, alimentează un proces istoric care acum se rezolvă într’o recoltă de gloanțe, de crimă, de lașitate și de omor. Răsboiul e de totdeauna ! Prăbușirea imperiului țarist, desființând, în ce ne privește Un dușman ireductibil a surpat în acelaș timp patrimoniul comun al unei spiritualități, al unei religii care ne unea — singura punte care s’ar fi putut asvârli între două țari. In haosul inform de la răsărit se ridică acum un monstru care amenință tot continentul. Onoarea primelor rezistențe ne revine nouă... De aceea acești grăniceri, martirii ș eroi, cari au murit și vor mai muri pe frontiera Nistrului, ni se par paznicii unor credințe de mii de ani — pe care nu-i va putea epuiza răscoala efemeră a unui popor de barbari. Manevrele rusești care se plimbă acum în lungul unui fluviu glorios, însemnând astăzi granița dintre două lumi, sunt scântei care se aprind din nou din acelaș vechi putregai. Să le înecăm pe toate în torentul purificator al vieții la care ne-am adaptat — și să cerem Europei civilizate, cât mai repede, o nouă sfântă cruciadă împotriva nouei năvăliri a barbarilor... Toma Vlădescu . Spiritul fremd Un domn a cărui înfățișare și?**tuație socială inspira toată încrederea, se plângea că făcând un schimb la Banca Națională în dolari, primise nu numai monedă de-a Statelor Unite, ci și dolari canadieni, cari, precum se știe au un curs mai scăzut. La suma pe care o schimbase domnul despre care vorbim, pierderea ce suferise grație amestecului de dolari canadieni, se ridica aproape la 2000,,în i. O bagatelă desigur pentru un domn care face schimburi în dolari. Dar nu o bagatelă pentru prestigiul unei instituțiuni atât de grave și atât de importante ca Banca noastră de emisiune. Iată de ce chiar, intre încrederea pe care ne-o inspiră păgubașul și între încrederea pe care trebue s'o avem în Instituția financiară al cărui rol e tot atât de însemnat ca și al guvernului țârei (și lucrul se vede mai ales în vremuri tulburi ca acele prin care trecem îndoiala noastră-nu știe unde să se așeze. Să fi fost oare o greșală, o confuzie, o neînțelegere la mijloc? Dar cui aparțin ele, cassierului, păgubașului ? Răspunsul ne vine cu atât mai greu, cu cât, dacă acel ce se plânge are intr'adevăr motiv temeinic, apoi in cazul acesta, cel mai mare institut financiar al nostru n’ar fi unica Si n’ar fi întâia instituție de mare prestigiu, care să-și îmbogățească activitatea cu mici operațiuni, ca acea descrisă mai sus. Intr’adevăr revistele franceze, cetiți bine revistele, nu numai ziarele, vin pline de la un timp, de-o chiar foarte neașteptată veste. Academia franceză cetiți bine, una dintre cele mai onorabile instituții de cultură din lume, la noi românii socotit cea mai onorabilă, editând o gramatică cu prilejul elaborării unor noi reguli de ortografie, a pus în comerț o carte atât de slab redactată și atât de plină de greșeli încât nevoia unei alte ediții s’a resimțit imediat. Și acuma ascultați: ediția cea nouă a fost scoasă, însă s’a omis ca să se specifice pe noile volume că ele aparțin unei ediții noi și revăzute. Astfel încât pe lângă ediția cea nouă să se poată strecura prin librării și ediția cea plină de greșeli și ridiculizată de mai toată presa franceză... Spuneți dacă nu e de crucii ? In cazul întâi, pentru că e vorba de ceva izolat, stai, e drept la îndoială. Dar în cazul al doilea, care e public, care se petrece într'o țară unde mușamaua nu prea prinde și afacerile întortochiate sunt sancționate de grele consecințe, e de neînchipuit. Spiritul vremii nu se putea să nu pătrundă și sub glorioasa cupolă. Gib. I. Mihăescu Din victoriile pur politice realizate în interior de către geniul politic și diplomatic al d-lui Benito Mussolini, cea mai minunată și cea mai plină de consecințe este fără îndoială realizarea împăcărei între statul italian și biserica romană. Conflictul între Quirinal și Vatican izbucnește violent la 20 Septembrie 1810, când trupele italiene comandate de generalul Cadorna intră în Roma și desființează puterea temporară a Papei. De fapt însă problema romană s-a pus odată cu unificarea Italiei realizată de Cavour la 1860. Cavour încearcă în două rânduri la începutul lui 1880 și în 1861 — să ajungă la un acord cu Vaticanul, în sensul ca papalitatea să renunțe de bună voe la Roma. Vaticanul nu admite însă nici o concesiune iar Cavour este silit să înceapă ostilitățile printr-o manevră diplomatică. Tratează cu Napoleon al III-lea pentru că Franța să se dezintereseze de problema romană. După moartea sa — 6 Iunie 1861 — succesorii săi baronul Nicasoli și apoi abilul Minghetti continuă tratativele cu Parisul și ajung chiar la un acord —convenția din 15 Septembrie 1864 — prin care Napoleon al III-lea se angaja să-și retragă trupele din Roma iar limliștii săi nu atace Roma. Așadar o mare succes pentru Italia — Qeirinalul și Vaticanul rămâneau singuri față în față. Dar o stupidă intervenție armată ai lui Garibaldi zădărnicește aplicarea Convenției din Septembrie 1864, și trupele franceze rămân în Roma până după Sedan. Îndată ce trupele franceze părăsesc Roma, ministrul de externe al Italiei, Visconti Venosta, transmite, la 29 August 1870, o notă diplomatică marilor puteri, prin care arată intenția guvernului italian de a tranșa chestiunea romană, salvgardând însă libertatea politică și spirituală a Papei. După ocuparea Romei — la 13 Martie 1871 — corpurile legiuitoare italiene votează „legea garanțiilor” care regulează în mod unilateral situația juridică și politică a papalității față de statul italian. Dar evident că situația continua să rămână delicată, Vaticanul putând oricând suscita serioase dificultăți politice și diplomatice Quirinalului. In timpul vieții lui Pius al IX-lea ( 1878) ostilitatea bisericei romane față de noul stat italian rămâne intactă. Noul papă — celebrul Leon al XIII-lea (1878—1904) debutează in politica internațională printro orientare net austrofilă, dar faptul că Austro-Ungaria împreună cu Germania se aliază Italiei, îl determină să-și modifice atitudinea și — sub influența secretarului de stat Rampolla—să se apropie de Franța. Intre timp stânga în frunte cu Depretis și apoi cu Crispi devenise stăpâna Italiei iar francmasoneria inspira o legislație net anticlericală. Totuși Crispi încearcă în două rânduri — la 1887 și 1894 — o apropiere de Vatican dar ambele tentative eșuează 1). 1) Vezi Bonoméin (episcop) ,,Borna e Vltalia e la realta della cose". Alegerea Papei Pius al X-lea schimbă oarecum situația. Se reiau raporturile oficioase între Quirinal și Vatican și se ajunge deseori la unele înțelegeri secrete între Papă și Giolitti. Războiul mondial izbucnește în această situație iar noul Papă, Benedict al XV-lea continuă politica de destindere inaugurată de predecesorul său. Dar, răsboiul constitue și din punct de vedere al problemei romane o gravă încercare pentru Italia. Imperiile Centrale — mai ales Germania — agită problema romană și se declară dispuse ca în cazul că sunt victorioase, să rezolve defavorabil pentru Italia problema romană. O imensă literatură se scrie în Germania, în timpul războiului asupra relațiilor dintre Vatican și Quirinal literatură care culminează cu monumentala lucrare a lui Bastgen „Die rövúsche Frage". Iată deci ce periculoasă putea deveni pentru Italia problema romană, în momente de grea cumpănă internațională: După răsboi, președintele consiliului de miniștri italian Orlando încearcă să ajungă la o soluționare a chestiunei, în timpul tratativelor de pace, și are câteva întrevederi cu Monsignorul Ceretti. Succesorul lui Orlando, Nitti, are și el câteva conversațiuni cu cardinalul Gasparri care nu duc la nici un rezultat. Sub guvernele Giolitti, Bonomi și Facta situația rămâne aceiași deși o mare parte din presă cere guvernelor liberale să aibă curajul de a ajunge la un acord cu Vaticanul 2). Dar în Noembrie 1922 fascismul cucerește puterea și d. Mussolini inaugurează față de Vatican o nouă politică. In primul rând însuși faptul că noua Italie repudia liberalismul și francmasoneria creia o stare de spirit favorabilă unui acord, iar în al doilea rând o serie de măsuri abile luate de șeful guvernului italian (introducerea învățământului religios și a crucifixului în școlile primare reformarea legislației anticlericale, etc., etc.), permiseră începerea unor discuțiuni preliminarii. Discuțiunile începute în 1924 nu duc momentan la nici un acord. Ele sunt reluate în 1926 și durează până la sfârșitul lui 1928, când sunt 2) Vezi Amedeo Giannini „Una nuova discussione tra Stato e Chi atât de avansate încât tratativele sunt continuate direct de către d. Mussolini și cardinalul Gasparri iar acordul definitiv este semnat la 1 Februarie 1929 în palatul de la Latran. Se cunoaște ce imensă impresie a produs în lumea diplomatică și politică mondială realizarea acordului de la Latran. Ceia ce Cavour, Minghetti și Crispi nu putuseră să înfăptuiască, ceia ce constituia un permanent pericol pentru Italia Ducele înfăptuise după doi ani de negocieri ,consolidând astfel situația fascismului în Italia și situația Italiei în lume. Acordul de la Latran constă în trei acorduri diferite, unul politic altul financiar și nu concordat. Prin acordul politic, Papa recunoaște statul italian cu Roma drept capitală, iar statul italian recunoaște statul „Vatican”-ului. Evident, Vaticanul continuă să-și păstreze întreaga libertate de acțiune, dreptul de legațiune și dreptul de cetățenie. . . . 1 . i Prin convenția financiară, Italia plătește Vaticanului 750 milioane lire și îi dă și un miliard în rentă italiană cu 5 la sută(ȘowH nu are în parf. 11-a Fascism Hire fpirtiif și funcții de MIHAIL POLIHRONIADE